Abil, diplomat, iute la minte și la vorbă, mânat de un singur țel: unitate națională! Făcuse primii pași în avocatură prin 1896, iar după aceea se căpătuiește cu fiica lui Gheorghe Fejer. Înrudirea era de bun augur și deschizătoare de noi conjuncturi. Intrat de timpuriu în rândurile Partidului Național Român, Aurel Lazăr se face remarcat prin spiritul de jertfă și lupta pentru respectarea drepturilor românilor. Când se aud bombele primei conflagrații mondiale este chemat la strajă, însă diabetul care îi mânca zilele îl lasă pe din afară. Rămas acasă, Aurel luptă pe alte planuri. Îi adună pe liderii politici din comitatele transilvănene și își transformă casă într-un centru al mișcării naționale. După un șir interminabil de ședințe, calcule și opinii, avocatul Aurel Lazăr este delegat să ducă voința românilor din comitat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Până la suflarea cea de pe urmă, continuă să profeseze avocatura, îndeplinește felurite demnități politice, fiind recompensat cu ordinul Ordinul “Steaua României” în grad de mare ofiţer.
Pe culmi din primii ani ai vieții
Se pomenește pe această lume la 17 august 1872, în casa preotului Teodor Lazăr. Ulterior, junele urmează studiile gimnaziale și liceale la Liceul Premonstratens din Oradea. După absolvire, se înscrie la Academia Regală de Drept din localitate, fiind bursier al fundațiilor “Elena Birta Ghibu” și ”Gojdu”. În decursul anului universitar 1893-1894, se transferă la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității “Ferencz József” din Budapesta. Concomitent cu perioada memorandistă, Aurel se alătură celor 200 de studenți care își puseseră semnătura pe două documente importante: Manifestul studenților și Apelul. Obține titlul de doctor în științe juridice în anul 1896, după care intră în avocatură deschizându-și propriul cabinet în Oradea alături de Vasile Bledea. Tot acum, se căsătorește cu fiica avocatului Gheorghe Fejer din Ineu, colaborator de seamă al lui Iosif Vulcan și Mihai Velicu.
Înrudirea cu Fejer îi aduce noi oportunități. Începe să publice articole în Tribuna poporului și este ales în conducerea mișcării naționale din Transilvania. În anul 1901, este cooptat în rândurile Comitetului Central Exclusiv al Partidului Național, unde se afirmă ca unul dintre promotorii ideii de trecere la activism politic, militând pentru participarea formațiunii la viața parlamentară. După conferința națională, Aurel Lazăr se alătură conducerii partidului alături de Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, etc. Candidează la alegerile parlamentare din 1905, 1906 și 1910, iar pe lângă toate acestea se ocupă de conducere Despărțământului bihorean al Astrei.
Un alt fel de război
Peste tumultul politic în care se scălda, se mai adaugă și povara războiului. Salvarea lui a fost tocmai diabetul de care suferea. În urma unor investigații amănunțite, medicii au decis că nu este apt pentru îndeplinirea serviciului militar. Cu toate acestea, nu va sta cu mâinile în sân. Aurel Lazăr avea lupta lui. Se organizează exemplar și continuă să țină legătura cu liderii politici din comitatele transilvănene. În anii războiului, Aradul devenise centrul principal al mișcării naționale. Locuința avocatului Lazăr începuse să găzduiască mai multe întâlniri ale liderilor români, printre care cea mai importantă s-a consumat în data de 12 octombrie 1918, atunci când a fost elaborată “Declarația de autodeterminare a Transilvaniei”. La rădăcina acestui document au stat două proiecte: unul inspirat de geniul lui Vasile Goldiș și Aurel Lazăr, iar cel de-al doilea i-a aparținut lui Vaida-Voevod.
Se fac calcule, analize, strategii, toate în miez de noapte și cu o discreție maximă. În cele din urmă, vine și hotărârea: Aurel Lazăr va duce mai departe voința românilor din comitat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Aici, este ales ca membru în Marele Sfat Național și în Consiliul Dirigent, unde îi încape pe mână Resortul Justiției.
Demnități și responsabilități politice
La un an după Marea Unire, își continuă ascensiunea politică obținând un mandat de deputat pentru circumscripția Tinca, în Primul Parlament al României Mari. Rămâne în continuare membru al Partidului Național Român, iar în 1926 asigură președinția organizației Bihor. Amintim doar câteva din demnitățile care însoțesc portofoliul său politic: vicepreședinte al Camerei Deputaților, primar de Oradea, membru în comitetul administrativ al județului Bihor și vicepreședinte al Uniunii Avocaților din România. Ca o recunoaște a meritelor sale deosebite este decorat în 1928 cu Ordinul “Steaua României” în grad de mare ofiţer. În tot acest timp continuă să practice avocatura până la epuizare. Din nefericire, boala de care suferea capătă forme severe, motiv pentru care face un pas în spate refuzând felurite propuneri politice. Părăsește această viață pe meleagurile orădene la 18 noiembrie 1930.
Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;