Tag

romani in america

Aterizează pe tărâm american la 12 ani. Pulsul New York-ului, măreția clădirilor și zumzetul străzilor, îi treceau prin toți porii. Avea senzația că aici e locul ei. La plecare, Ioana privește pe geam mânată de un singur gând: I’ll Be Back! În România, a studiat la Colegiul National Bilingv “George Coșbuc”, în timpul căruia a început să-și clădească visul. În prezent este studentă la Villanova University, unde se specializează în comunicare, iar pe lângă aceasta patronează cu succes un business în fashion. Ne continuăm seria descoperirilor frumoase și facem cunoștință cu Ioana Turcescu și vom discuta despre plecarea în SUA, care sunt pașii pe care i-a urmat pentru a aplica la facultate, cum se împacă antreprenoriatul cu viața de student și multe alte lucruri interesante. Te-am făcut curios? Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în America, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Gata, să trecem la povestit!

 

Interviul pe scurt:

  • America, păzea că vin: “Aveam impresia că aici este locul meu și de la acea vârstă rămăsesem cu ideea că voi reveni în America, dar nu știam exact în ce punct al vieții mele. Primii doi ani de liceu nu prea m-am gândit la facultate (…) În vacanța de vară dintre clasa a zecea spre a unsprezecea, m-am apropiat de prietena mea Ioana, acum este la Drexel University, care mi-a spus că merge la doamna Daniela Bordei și că se pregătește pentru facultate. Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America.”
  • Nu-s olimpic, pot studia în SUA?: “Cu siguranță! Nici nu știu de unde a pornit acest mit. Eu am avut destul de multe olimpiade la activ, dar nu am ajuns până la faza națională sau internațională, în schimb foarte mulți prieteni care nu aveam nici măcar o participare la vreo olimpiadă au intrat la facultăți de top.”
  • Puțin business nu strică nimănui: “Am făcut designurile, iar prin august am scos colecție de corsete. Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, dar nu știam la ce să mă aștept, adică ok, credeam că se vor vinde, însă nu mă gândeam că o să aibă atâta succes. Tot atunci mi-am înghețat semestrul la facultate, asta și din pricina pandemiei, și m-am focusat pe partea de business.”

 

 

America, I’ll Be Back!

Jovială, efervescentă, plină de viață și de idei, iată doar câteva din calitățile Ioanei. Prietenii îi spun Yoyo și de când se știe, a fost fascinată de celebrul American Dream. Destinul a purtat-o pe tărâm newyorkez pe când avea doar 12 ani. “Aveam impresia că aici este locul meu și de la acea vârstă rămăsesem cu ideea că voi reveni în America, dar nu știam exact în ce punct al vieții mele. Primii doi ani de liceu nu prea m-am gândit la facultate. Trecusem din sistemul de învățământ privat în cel public, cunoscusem mulți oameni, m-am și îndrăgostit, deci trăiam din plin, nu aveam mintea la studii atunci. În vacanța de vară dintre clasa a zecea spre a unsprezecea, m-am apropiat de prietena mea Ioana, acum este la Drexel University, care mi-a spus că merge la doamna Daniela Bordei și că se pregătește pentru facultate. Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America. Domeniul era bătut în cuie, comunicare, asta și pentru că sunt pasionată de scriere creativă. În liceu aveam un blog unde scriam destul de mult, mi-a plăcut și partea de publick speaking, deci nu am avut nicio ezitare când a venit vorba de domeniu”, povestește Ioana Turcescu pentru Matricea Românească.

 

,,Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America”

 

Pentru un tânăr licean, procesul de aplicare la studii peste ocean poate fi copleșitor. Sunt acte, teste și tot felul de bariere birocratice pe care nu le poți doborî singur. În cele ce urmează, o rog pe Ioana să le explice elevilor pas cu pas, în ce a constat procesul de aplicare. “Pregătirea mea a debutat foarte devreme, asta e un lucru important de știut. În prima fază am dat SAT-ul (bacalaureatul american), care pentru mine a fost cel mai stresant pentru că eu veneam de la uman și aveam un impediment când era vorba de matematică. Deci, am început o pregătire intensă pentru SAT, dar știam că prima dată nu o să iau foarte mult și așa a fost. Nu-i nimic zic, mă mai pregătesc, iar când am dat a doua oară am luat un scor foarte mare. Apoi am început să merg la consultanță, și vă spun că procesul de aplicare pentru America este atât de complicat încât nu puteți să-l treceți singuri, aveți neapărată nevoie de oameni și resurse. Eu mi-am selectat douăzeci de facultăți, numărul maxim de altfel, și am început să scriu eseul de common app. Eseul acesta este foarte important pentru că îl trimiți la facultățile la care aplici. La eseu nu ai o cerință bine definită. Pur și simplu trebuie să spui cine ești tu, trebuie să fie un eseu care să te pună într-o lumină diferită. Spre exemplu eu mi-a scris eseul din perspectiva fricii și cum a evoluat relația mea cu frica de-a lungul vieții. Apoi, fiecare facultate îți cere unul sau mai multe eseuri separat de acest common app. Cred ca am scris vreo 100 de eseuri pentru că am aplicat la toate bursele de la facultate, iar în septembrie am dat examenul TOFEL, după stai și așteaptă”, lămurește Yoyo.

 

 

Despre adaptarea în SUA, mituri și moduri de învățare

Efortul nu a rămas fără ecou. Din totalul celor douăzeci de facultăți, Ioana a primit răspuns pozitiv de la zece, un scor deloc rău. Chiar dacă își dorea să intre la University of Pennsylvania, sorții au dus-o la Villanova. În continuarea dialogului nostru, o provoc pe Yoyo să rememoreze cele mai dificile momente din viața de student. “Cel mai greu a fost să mă adaptez la sistemul de învățământ. V-am spus că sunt pasionată de scris și în special de scrierea creativă, ei bine aici la facultate când am fost rugată să scriu un paper despre o carte, mă gândeam ce mare lucru, adică faci un rezumat și spui ce ți-a plăcut. Ei bine, nu-i deloc așa! Trebuie să ai un anumit mod de abordare, să ai un stil de citare în funcție de profesor, ori pentru mine asta a fost ceva teribil. Altă problemă. Noi la facultate avem câteva cursuri obligatorii fără de care nu poți deveni absolvent. Sunt cursuri de sociologie, biologie, statistică, închipuiți-vă ce șoc am avut când am dat de ele. Adică eu credeam că am scăpat de liceu, de matematică, biologie și brusc mă pomenesc cu ele la facultate. Nu mai zic de șocul cultural pe care l-am suferit. Eu fiind o fire foarte sociabilă am crezut că o să îmi fie ușor, nicidecum.”

 

,,Adică eu credeam că am scăpat de liceu, de matematică, biologie și brusc mă pomenesc cu ele la facultate”

 

O ascult pe Ioana îngândurat și mă pun în postura unui licean care este măcinat de următoarea întrebare: Pot studia în SUA dacă nu-s olimpic la vreo materie? Răspunsul vine fulgerător. “Cu siguranță! Nici nu știu de unde a pornit acest mit. Eu am avut destul de multe olimpiade la activ, dar nu am ajuns până la faza națională sau internațională, în schimb foarte mulți prieteni care nu aveam nici măcar o participare la vreo olimpiadă au intrat la facultăți de top. De ce? Pentru că olimpiadele de la noi, nu au un echivalent în America, ei nu pun preț pe asta. Eu nu cred că olimpiadele din aplicația mea au fost decisive, da au adus un plus și atât.”

 

,,Cred că sistemul de învățământ din România este foarte învechit”

 

Și pentru că tot suntem la capitolul școală, vreau să aflu de la Yoyo cu ce ochi vede sistemul de educație din România, având la activ experiența din America. “Mi se pare că în România nu suntem lăsați să greșim, asta e un lucru de care mi-am dat seama anul acesta. În România dacă ai greșit la un test nu prea ai cum să o repari, este ori ai învățat, ori nu. În America profesorii sunt foarte înțelegători, adică eu dacă nu mă simt bine pot să-i dau mesaj profesorului meu și îi zic că nu sunt ok. Oamenii de aici înțeleg că viața nu se învârte în jurul școlii și că există anumite lucruri imprevizibile care te pot face să dai un anumit tip de randament. Apoi, dacă ești o persoană diagnosticată cu anxietate, primești un learning suport service, unde ți se explică cum să îți gestionezi timpul la teste spre exemplu. Cred că sistemul de învățământ din România este foarte învechit, pornind de la romanele pe care le ai de citi pentru bac până la testele unde trebuie să tocești, ca să nu mai zic de acele ascultări.”

 

 

O picătură de business într-o mare de neprevăzut

Gata! Închid această cutie a Pandorei și mut discuția către zona antreprenorială. Între două cursuri, trei cafele și câteva seminarii, Yoyo se îngrijește cu maturitate deplină de propriul business. Dar, cum a pornit totul? “Anul trecut eram în carantină și rămăsesem blocată în America. Dintr-o întâmplare, am ajuns să am foarte mulți urmăritori pe Tik Tok, cam cincizeci de mii. După un timp am revenit în țară, trecusem printr-o perioadă mai complicată, și am stat în carantină la tatăl meu. Soția lui fiind designer, mă tot uitam la rochiile ei și i-am zis că îmi place partea superioară, corsetele mai exact, așa că i-am propus să facem o colecție. Am făcut designurile, iar prin august am scos o colecție de corsete. Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, nu știam la ce să mă aștept, adică ok, credeam că se vor vinde, însă nu mă gândeam că o să aibă atâta succes. Tot atunci mi-am înghețat semestrul la facultate, asta și din pricina pandemiei, și m-am focusat pe partea de business. Am ajuns să lucrez cu o prietenă care este la Unarte și am scos o colecție de haine pe care am denumit-o Yoyo’s Closet.”

 

,,Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, nu știam la ce să mă aștept”

 

Ioana crede în puterea mentoratului. Chiar dacă recunoaște că face parte dintr-o generație în care independența este la cote maxime, socotește că dacă vrei să faci businsess de durată trebuie neapărat să te alipești de cei mai buni în domeniu. Însă nu toți tinerii de vârsta ei au avut parte de aplombul de care s-a bucurat. Mulți au rămas în țară și privesc cu jind la cei care au plecat la mai bine. Pentru aceștia Yoyo are un mesaj. “Nu cred că trebuie să vă pară rău că nu ați plecat pentru că, sinceră să fiu, eu vă admir pe toți cei care ați decis să rămâneți în România cu scopul de a schimba ceva. Eu mă consider o lașă că am plecat, de asta vă apreciez. Toată lumea pleacă afară pentru că este mai bine, dar totul în viață se întâmplă cu un motiv, ori dacă ați decis să rămâneți, clar aveți o misiune.”

 

 

Ticăitul alert al ceasului mă anunță că trebuie să pun punct. Ca un jucător de fotbal a cărui echipă are un avantaj fragil, trag de timp, și înainte de fluierul final mai adresez o întrebare: Ce planuri ai pentru viitor? “Nu am nici cea mai vagă idee! Acum serios, aș vrea să transform partea de social media într-un job part time pentru că mă pasionează foarte mult. Îmi doresc să lucrez în zona de social media marketing. Cât despre locația unde voi face asta nu știu pentru că mereu mă trezesc că vreau la New York, în alte zile aș veni acasă, după zic că ar fi interesat Berlinul, sunt foarte multe locuri de luat în calcul“, conchide Yoyo.

 

 

Pot studia în America dacă nu sunt olimpic? În ce constă procesul de aplicare? Ca român, am dreptul la ajutor financiar? Iată doar câteva din întrebările care îi macină pe elevii dornici să studieze în SUA. În situația lor a fost și Julia, o tânără din Galați, care s-a luptat cu amatorismul scump al firmelor de consiliere, nepăsarea și lipsa de informații. Când a realizat că admiterea la facultate bate la ușă, a intrat într-o cursă contracronometru. Efortul și ambiția de care a dat dovadă, au fost răsplătite, iar acum studiază la Wellesley College și este în cărți pentru titlul “Studentul Anului”, acordat de Liga Studenților Români din Străinătate. După această cursă cu obstacole, Julia, Miruna și Michelle, și-au pus mintea la treabă și au realizat prima platformă nonprofit din România care te ajută să aplici la o facultate în America. Astăzi, la interviurile Matricei stăm de vorbă cu Julia Boca și vorbim despre provocări, educație și planuri de viitor. 

 

Interviul pe scurt:

  • Lupta cu morile de vânt: “La un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă.”
  • American dream, un șoc!: “Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil.”
  • Vreau să studiez în America, dar cum?: “Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. ”

 

 

Un drum pavat cu stres, muncă și ambiție

Povestea Juliei începe în proximitatea Dunării, mai exact în orașul Galați. Își amintește cu nostalgie acele momentele când privea ore în șir filme americane, iar mintea construia fel de fel de scenarii. Prima reprezentantă a familiei care pășise pe culoarele unei facultăți peste ocean a fost sora mai mare. Pe atunci, Julia era elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, și într-un moment de sinceritate a spus: ”Dacă ea a reușit, și eu voi reuși!”  Perfect, dar cum? ”Pentru început am căutat pe Google informații, dar nu era nimic în limba română. Procesul de aplicare este atât de complicat, încât tu ca elev te simți copleșit. În acel an SAT-ul era unul nou și intrasem în panică pentru că în Galați nu era nimeni care să te ajute. Atunci, cineva mi-a recomandat o firmă de consiliere din București. Erau niște sume mari pentru posibilitățile noastre, dar părinții au spus că vor face tot ce este necesar. În acel moment, pachetul pe care îl cumpărasem de la firma respectivă costa o mie de euro și mi se promitea că în opt săptămâni o să facem pregătire pentru SAT”, povestește Julia Boca pentru Matricea Românească.

 

,,Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică

 

Și pune-te pe treabă. Săptămânal, Julia făcea naveta Galați-București cu trenul pentru pregătire. O ședință dura doar 20 de minute, iar la fiecare înfățișare i se reproșa fără vreun pic de lămurire, că munca pe care o depune nu este suficient de bună. Ca totul să pară roz, firma îi promisese că îi va alcătui un dosar cu care va putea aplica la facultate în Anglia și în SUA. Deznodământul? “Pentru Anglia nu au făcut absolut nimic, iar la un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă. Eram la un liceu foarte bun, întâlnisem profesori extraordinari și eram sigură că pot face o echipă care să ma ajute”, rememorează Julia.

 

 

Când visul american începe ca un coșmar

Cu timp și fără timp, în barca Juliei au poposit profesoarele de limba engleză și limba română, care i-au ghidat pașii în efortul disperat de a ieși la liman. A urmat o perioadă în care pregătirea pentru facultate a ținut-o departe de orele de la liceu, au fost nopți dedicate studiului, iar de ieșiri în oraș, nici nu mai încape vorba. Timpul căpătase o altă curgere și momentul adevărului venise. Julia nu-și mai putea ține în frâu emoțiile. Verifica emailul fără încetare în speranța răspunsului mult așteptat. Într-un final, pe ecranul calculatorului trona: Congratulations you succeeded! Bucuria era atât de mare, încât doar o minune a oprit-o să nu trezească toată casa.

 

,,Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani”

 

Ajunsă în America la Wellesley College, tânăra gălățeancă a realizat că celebrul American dream, nu seamănă deloc cu ce ni se prezintă la tv sau în filme. “A fost destul de greu. Să te muți singur la un ocean distanță, într-un mediu complet nou, fără să cunoști pe nimeni. Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil. Plecasem cu ideea că voi face Științe Politice și când am luat primul curs de American Politics simțeam că nu-i ceea ce vreau să fac. Apoi, la cursuri aveam impresia că sunt un impostor, simțeam că nu dau randament, că nu îmi găsisem domeniul”, spune Julia Boca.

 

 

Lupta cu frământările interioare

Dificultățile de adaptare, impactul socio-cultural și faptul că nu poți vorbi despre problemele tale cu cineva apropiat, au dus inevitabil, la depresie. Zâmbetul candid de odinioară devenise un act mimetic. În ochi puteai descifra o luptă interioară combinată cu un soi de îngrijorare. “Venind din România, unde nu se prea discută despre depresie și soluții, am refuzat să merg la terapie. Într-o zi, decanul m-a văzut și a spus că trebuie neapărat să merg la tratament. În timpul ședințelor de terapie, care au fost gratis, am zis că vreau să aflu ce s-a întâmplat în creierul meu de am ajuns în momentul acela, așa că în următorul semestru m-am aplecat către Neuroștiință și Psihologie.”

 

,,Mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”

 

Ușor, ușor, lucrurile au început să intre pe făgașul normal. Reapăruse motivația interioară, bucuria studiului, dar un lucru nu-și găsise leac, dorul de țară. “Când eram anul I, am lucrat la Instagramul facultății unde asiguram partea de content. Pentru că îmi era dor de România, postam lucruri legate de țara noastră în speranța că poate vede alt român. Într-o zi, am primit un mesaj de la șefa mea în care eram anunțată că o româncă mă caută, eram atât de fericită! La acea vreme, Miruna era elevă în clasa a XII-a și mi-a spus că vrea să vină în SUA. Am tot vorbit, iar când a ajuns America ne-am întâlnit. A fost atât de frumos să stau cu ea pe o bancă și să povestim, mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”, afirmă cu nostalgie Julia.

 

 

Atunci când vrei să aduci schimbarea în bine

Pandemia a debutat într-o perioadă în care lucrurile mergeau din bine în mai bine. Odată cu exilul cursurilor în online, Julia a plecat din America și s-a întors acasă. “Era luna mai, mă plictiseam îngrozitor, și dintr-o dată, m-am pus în postura unui  elev de liceu care vrea să studieze în America și am scris pe Google: Vreau să studiez în America. Am fost extrem de surprinsă. Erau aceleași firme de consiliere, dar prețurile deveniseră duble. Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev care vrea să plece în SUA.  Serviciile oferite mi-au ridicat multe semne de întrebare. Pe atunci aveam un blog și am zis: Ce ar fi dacă postez acolo întreg procesul de aplicare într-o manieră foarte compactă? Poate vede cineva. Problema era ca voiam să pun și niște modele de eseuri ale studenților români, și atunci i-am dat mesaj Mirunei.”

 

 

,,Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev”

 

La rândul ei, Miruna trecuse și ea prin calvarul firmelor de consiliere și înțelegea perfect situația. Fără să mai stea pe gânduri, fetele s-au apucat de treabă. Vestea a început să circule, iar într-o bună zi, a poposit la urechile lui Michelle, o româncă plecată la studii în Canada. “Ne-am propus să ușurăm acest proces de aplicare pentru generațiile viitoare. A fost o vară atât de grea. Alcătuirea platformei a durat, apoi colectarea eseurilor de la studenții români care fuseseră de acord să le postăm și toate astea pe gratis pentru că nu aveam bani”, subliniază Julia Boca.

 

Michelle, Miruna și Julia

 

Platforma care te ajută să aplici la o facultate în America

Lucrurile au prins contur de la o zi la alta, urmând ca pe 31 august 2020, platforma să fie lansată oficial. Au botezat-o exact ca fraza tastată pe Goole, nimic mai simplu. Am rugat-o pe Julia să ne spună care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a beneficia de ajutor. “Pentru început îți faci un cont care durează un minut. Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. Nu ne-am gândit să facem profit din asta, ci am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”, lămurește Julia.

 

,,Am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”

 

Acum când a experimentat sistemul educațional din România, și de o bună bucată de vreme pe cel din America, o rog pe Julia să facă o comparație între ele. Oare mai putem schimba ceva în bine? “Dacă ar fi să schimbăm ceva în sistemul românesc ar trebui să-l ardem din temelii și să începem de la zero. Am fost foarte dezamăgită de sistemul nostru și abia așteptam să termin liceul ca să plec. În America am văzut profesori care stăteau peste program cu mine și mă ajutau să înțeleg mai bine ce se preda. Inițial avem instinctul că trebuie să le dau bani pentru asta, dar îmi spuneau că o fac doar pentru că vor să mă ajute. Apoi, în România ești forțat să faci o grămadă de materii la care poate nu ai nicio tangență. Un alt lucru care nu mi-a plăcut în sistemul românesc a fost faptul că nu făceam nimic practic, trebuia doar să învăț lecția și să o reproduc.”

Aș sta ore în șir să o ascult pe Julia cum povestește, însă ticăitul alert al ceasului mă anunță că finalul bate la ușă. Nu pun punct fără să aflu o ultimă curiozitate: Ce planuri are pentru viitor și dacă va reveni în țară. “Acum lucrăm la o bursă pentru studenții români în America. Vreau să-i ajut în continuare pe elevi prin intermediul platformei, dar în momentul de față o să rămân în SUA și o să încerc tot ce se poate aici”, conchide Julia Boca.