-Să îți fie rușine!
-Sper că ți-e rușine de ce ai făcut!
-La colțul rușinii vei sta!
-Vaaai, ne-ai umplut de rușine!
-Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia!
Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise toate aceste lucruri și tare îi venea să i le spună Paulei. Paula are 6 ani și învață, învață zi de zi. Învață să fie un copil bun, o fetiță prețioasă. Malvina repeta ceea ce i se spusese și ei. Zi după zi, lună după lună, an după an!
Dacă nu se vor întâmpla lucrurile așa, ar fi bine să îi fie rușine: și mamei și fiicei!
Rușinea se întâmplă în liniște. Nu lasă urme, nici vânătăi, nu te lasă cu mâna sucită și nici cu vreo zgârietură pe picior. Este ușor chiar să nu bagi de seamă că se petrece și este ușor de crezut că nu provoacă probleme.
Dar o face.
Rușinarea se desfășoară, ca proces, în multe familii, inclusiv în cele iubitoare, atente la detalii. Procesul cere copiilor să se simtă rău pentru ei înșiși pentru că au nevoi, simt sau doresc ceva. Este un comentariu despre ceea ce este copilul, mai degrabă, decât despre ceea ce a făcut copilul și îi face pe aceștia să se îndepărteze de potențialul lor, mai degrabă, decât să fie motivați de acesta.
Rușinarea nu reușește să-i ajute pe copii să interiorizeze valorile și lecțiile.
Rușinarea copiilor le distruge capacitatea de a acționa din valorile interiorizate și, în schimb, le provoacă dorința de a rămâne pur și simplu departe de necazuri; crește copii care vor acționa în așa fel încât să evite rușinea viitoare, dar nu face nimic pentru a construi copii cu minți puternice, care sunt ghidați de un impuls interior de a face alegeri bune. Când copiii simt rușine, se vor concentra mai degrabă pe cine sunt (,,un obraznic”, ,,un neatent”, ,,un dezordonat”, ,,un lăudăros”, ,,un mincinos”, ,,un fățarnic”), decât pe ceea ce au făcut.
În starea de rușine nu înțelegi empatia.
Empatia este piatra de temelie a relațiilor sănătoase și a inteligenței emoționale. Este nevoie ca băieții și fetele să privească în afara lor pentru a vedea ce ar putea experimenta alți oameni, dar rușinea le consumă atenția și o întoarce spre ei înșiși și spre deficiențele lor.
Rușinea îi face pe copii să se simtă ,,mici”, fără putere și lipsiți de voință
Lipsa puterii este un lucru tare greu de simțit și unii copii vor încerca să-și revendice acest lucru găsind o altă modalitate de a-și exercita puterea – de obicei, căutând pe cineva care este mai vulnerabil. Vor încerca să îi facă pe ceilalți să simtă ceea ce simt și ei: lipsa de putere.
Rușinarea îi învață pe copii că este în regulă să fie critici, să judece, să nu fie deloc toleranți atunci când cineva înțelege greșit.
Desigur, prin rușinarea copiilor încurajăm sistematic minciuna și secretul.
Copiii noștri, ca și noi, sunt aplecați spre autoconservare și autoprotecție. Dacă a spune adevărul despre un moment mai puțin glorios îi va expune la rușine, acesta poate fi un motiv suficient de bun pentru a evita adevărul cu orice preț. Dacă vrem ca ei să spună adevărul, trebuie să facem ca ei să facă asta în siguranță.
Paula s-a analizat foarte mult. Și-a dat seama că rușinea apare atunci când cuvintele arată -iar și iar- că fiica ei nu este suficient de bună. Asta simțise și ea în copilărie, nu-i așa?
Antidotul sunt chiar vorbele care transmit lor, copiilor noștri, că SUNT suficient de buni, de curajoși, de deștepți, de strălucitori, de puternici.
Cuvintele vor veni de la tine spre copii ușor, exact așa cum vin de acum dinspre Paula.
,,Rușinea este o trăire lăuntrică complexă alcătuită dintr-un amestec de emoții simple precum frica, mânia, pudoarea, scrupulele, regret sau tristețea și de sentimente precum neputința, furie înăbușită, învinovățirea, goliciune sufletească. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este cel mai adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite precum murdăria, goliciunea trupească, urâțenia, vestimentație nepotrivită dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând adesea o justificare reală”. (sursa: wikipedia)
Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, recomand Brene Brown, ,,Curajul de a fi vulnerabil”, Editura ,,Curtea Veche”, 2019.