Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

rușine

-Să îți fie rușine!

-Sper că ți-e rușine de ce ai făcut!

-La colțul rușinii vei sta!

-Vaaai, ne-ai umplut de rușine!

-Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia!

 

Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise toate aceste lucruri și tare îi venea să i le spună Paulei. Paula are 6 ani și învață, învață zi de zi. Învață să fie un copil bun, o fetiță prețioasă. Malvina repeta ceea ce i se spusese și ei. Zi după zi, lună după lună, an după an!

Dacă nu se vor întâmpla lucrurile așa, ar fi bine să îi fie rușine: și mamei și fiicei!

Rușinea se întâmplă în liniște. Nu lasă urme, nici vânătăi, nu te lasă cu mâna sucită și nici cu vreo zgârietură pe picior. Este ușor chiar să nu bagi de seamă că se petrece și este ușor de crezut că nu provoacă probleme.

Dar o face.

Rușinarea se desfășoară, ca proces, în multe familii, inclusiv în cele iubitoare, atente la detalii. Procesul cere copiilor să se simtă rău pentru ei înșiși pentru că au nevoi, simt sau doresc ceva. Este un comentariu despre ceea ce este copilul, mai degrabă, decât despre ceea ce a făcut copilul și îi face pe aceștia să se îndepărteze de potențialul lor, mai degrabă, decât să fie motivați de acesta.

Rușinarea nu reușește să-i ajute pe copii să interiorizeze valorile și lecțiile.

Rușinarea copiilor le distruge capacitatea de a acționa din valorile interiorizate și, în schimb, le provoacă dorința de a rămâne pur și simplu departe de necazuri; crește copii care vor acționa în așa fel încât să evite rușinea viitoare, dar nu face nimic pentru a construi copii cu minți puternice, care sunt ghidați de un impuls interior de a face alegeri bune. Când copiii simt rușine, se vor concentra mai degrabă pe cine sunt (,,un obraznic”, ,,un neatent”, ,,un dezordonat”, ,,un lăudăros”, ,,un mincinos”, ,,un fățarnic”), decât pe ceea ce au făcut.

 

În starea de rușine nu înțelegi empatia.

Empatia este piatra de temelie a relațiilor sănătoase și a inteligenței emoționale. Este nevoie ca băieții și fetele să privească în afara lor pentru a vedea ce ar putea experimenta alți oameni, dar rușinea le consumă atenția și o întoarce spre ei înșiși și spre deficiențele lor.

 

 

Rușinea îi face pe copii să se simtă ,,mici”, fără putere și lipsiți de voință

Lipsa puterii este un lucru tare greu de simțit și unii copii vor încerca să-și revendice acest lucru găsind o altă modalitate de a-și exercita puterea – de obicei, căutând pe cineva care este mai vulnerabil. Vor încerca să îi facă pe ceilalți să simtă ceea ce simt și ei: lipsa de putere.

Rușinarea îi învață pe copii că este în regulă să fie critici, să judece, să nu fie deloc toleranți atunci când cineva înțelege greșit.

 

Desigur, prin rușinarea copiilor încurajăm sistematic minciuna și secretul.

Copiii noștri, ca și noi, sunt aplecați spre autoconservare și autoprotecție. Dacă a spune adevărul despre un moment mai puțin glorios îi va expune la rușine, acesta poate fi un motiv suficient de bun pentru a evita adevărul cu orice preț. Dacă vrem ca ei să spună adevărul, trebuie să facem ca ei să facă asta în siguranță.

Paula s-a analizat foarte mult. Și-a dat seama că rușinea apare atunci când cuvintele arată -iar și iar- că fiica ei nu este suficient de bună. Asta simțise și ea în copilărie, nu-i așa? 

Antidotul sunt chiar vorbele care transmit lor, copiilor noștri, SUNT suficient de buni, de curajoși, de deștepți, de strălucitori, de puternici.

Cuvintele vor veni de la tine spre copii ușor, exact așa cum vin de acum dinspre Paula.

 

,,Rușinea este o trăire lăuntrică complexă alcătuită dintr-un amestec de emoții simple precum frica, mânia, pudoarea, scrupulele, regret sau tristețea și de sentimente precum neputința, furie înăbușită, învinovățirea, goliciune sufletească. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este cel mai adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite precum murdăria, goliciunea trupească, urâțenia, vestimentație nepotrivită dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând adesea o justificare reală”. (sursa: wikipedia)

 

Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, recomand Brene Brown, ,,Curajul de a fi vulnerabil”, Editura ,,Curtea Veche”, 2019.

 

Maria pronunță cuvintele interzise:

-Dar dacă nu îmi place nimic de pe masă, eu ce voi mânca?

Rudele Adinei au rămas blocate: cum de se pronunță o asemenea impolitețe? Și Adina, mama, nu își învățase fiica nimic? Oh, semn de rea-creștere!

Cuvintele, evident, nu erau rostite, însă pluteau peste tot în aer.

Munca mătușilor pentru masa îmbelșugată nu era răsplătită! Copilului de 9 ani i se permite să spună orice, nu e disciplină în casa aceea! Un dezastru! Oare unde vor ajunge cu fata în ritmul acesta?

Și Adina nu îi spune nimic? Nu îi face măcar observație??? Pfffff…

Adina știa ce se așteaptă de la ea: în primul rând, familia aștepta ca ea să intervină și să își pună fiica la punct, să îi pună în plen pe piept o bulină mare și neagră și să o determine să guste din ceea ce s-a pregătit. Și să o oblige să își ceară public iertare pentru ceea ce pronunțase.

Maria, pe de altă parte, aștepta o variantă de alimente ,,comestibile” pentru că îi era cu adevărat foame însă limbă cu maioneză nu ar fi pus în gură pentru nimic în lume.

 

O datorie?

Ne simțim datori, ca adulți-părinți, să răspundem așteptărilor prietenilor sau familiei. Ei așteaptă să ne ,,disciplinăm” copiii în direct, să le arătăm cine este șeful, să îi dominăm, să îi convingem de lucrurile împământenite ,,bune”. Așteaptă să îi rușinăm public pentru că doar așa învață și ,,se învață minte”.

Ce simte atunci copilul? În primul rând simte trădare. Simte că e bagatelizat, mic, pus la colț, pus în rândul din spate. Are ochii tuturor ațintiți asupra lui și singurul lui sprijin real din comunitatea ce uneori îi e doar vag familiară, îl arată cu degetul.

 

Rușinea are voci puternice 

Rușinea este ceva ce îl învăluie pe copil și ceva ce are să rămână, probabil, lipit de el. Rușinea îi va susura vorbe în urechi în timp: ,,ești puțin, nu ești în stare, ei toți te văd mic, puțin, slab, neîndemânatic, nepriceput. Nu îndrăzni, nu îți propune. Visul tău nu poate fi scop, nu ai puteri, nu știi?”

Vocile celor ce ne pun în inferioritate când suntem mici, se transformă în voci proprii, în sabotori lăuntrici. Și asta este rău.

Minimizarea în public venită de la cel considerat stâlp trezește furie și durere în sufletul copilului.

Să lăsăm lucrurile să treacă, să ne facem că nu le-am auzit sau văzut?

Exclus.

Este foarte important însă unde, când și cum oferim feedback, sfat, recomandare.

 

Cum arătăm ce este de reparat și de îmbunătățit? 

,,Observația” nu va veni în fața tuturor. Scopul este să învățăm copilul, nu să oferim satisfacție adulților.

Putem chema copilul în altă camera și îi putem spune în cuvinte clare ce s-a petrecut: ,,mătușa ta s-a pregătit mult ca să ne facă bineveniți. Știi, tocmai i-ai transmis că de fapt nu s-a pregătit destul. Cred că este mâhnită. Sigur poți repara lucrurile spunând că îți pare rău și găsind o felie de pâine și brânză de care să te bucuri. Tu știi să îi faci pe toți să se simtă bine. Sigur îți iese și acum!”

Putem discuta mai amplu ,,după vizită” incidentul reamintindu-i copilului 5 lucruri pozitive ce îl definesc și punctând apoi comportamentul ,,de îmbunătățit” sau ,,de schimbat”

Putem discuta despre așteptările noastre din timp: ,,Dacă lucrurile se vor întâmpla așa, tu la ce soluții de gândești?”

Ca părinți, este important să ne asigurăm că întâmplările din viața copilului nostru devin lecții și nu acuze sau poveri.

Adina a găsit curând un moment în care i-a vorbit Mariei despre delicatețea momentului creat. Maria a dorit imediat să își repare greșeala și, întoarsă la masă, a prins prilejul de a lăuda brânza și de a menționa că se înșelase: masa era aranjată absolut minunat!

Toată lumea s-a liniștit: Adina făcea totuși o treabă bună iar Maria, ,,ai văzut?- e o drăgălășenie!”

 

Mamă și fiică învățaseră o lecție cu mai multe capitole, toate bazate pe susținere, atenție și respect.

 

 

Raluca își amintește și acum episodul și zâmbește: nimerit într-o testare ce vorbea despre cauză și efect, la întrebarea ”Ce se întâmplă dacă ai în mână un ou și îl scapi pe jos?” fiul ei de 5 ani răspunsese astfel; ”Nu se întâmplă nimic. Eu nu sunt certat niciodată pentru că știu să îmi repar singur greșeala”. ”Dar totuși, a întrebat examinatorul, oul a căzut pe jos… Ce s-a întâmplat?” ”Ce să se întâmple? Am luat hârtie, mop și am curățat tot! Eu nu sunt certat acasă. Tot ce fac greșit pot repara singur”.

Răspunsul era simplu: oul se sparge. Răspunsul copilului venea simplu și natural: ”Eu pot repara orice fac în neregulă. Sau sunt ajutat să repar”.

 

Pentru Rareș, Raluca se străduise și numise tot timpul comportamentul copilului și nu copilul. ”Ai folosit un ton obraznic” în loc de ”ești un obraznic”, ”ai o masă de lucru cam dezordonată azi” în loc de ”ești un dezordonat”, ”ai făcut o faptă rea azi în parc” în loc de ”ești un copil rău”. Ea îi arătase cu ce este de vină, cum își poate repara greșelile și hotărâse ferm să nu îl facă de rușine în ochii lui și în ochii lumii.

 

Rușinea pârjolește ființa copilului

Rușinea-dragon pârjolește și arde exact acea parte din noi care deține resursele ce ne dau încredere că ne vom descurca, că vom fi mai buni, că data viitoare vom face doar bine.

Când etichetăm copilul atunci rușinea este cea care îl năpădește și îl oprește din a încerca noi comportamente, de a se dezvolta echilibrat.

 

Șansele de renaștere ale copilului rușinat, pus la colț, chiar și metaforic, etichetat, ștampilat, se reduc drastic

 

Când un copil a ales să spună într-o zi o minciună, el poate să înțeleagă, să regrete și să aleagă să nu mai spună minciuni în viitor. Dar dacă este deja ”un mincinos” (”Cine? Mincinosul de Victor?”) ce șanse mai are să se îndrepte, să poată fi văzut altfel de către grupul de apartenență?

 

Să dăm instrumente ”de reparat greșeala”

Copilul poate fi responsabilizat: te faci vinovat de ceva anume, ai greșit în alegerea aceasta și ai aceste instrumente prin care poți reclădi totul.

Șansele de renaștere ale copilului rușinat, pus la colț, chiar și metaforic, etichetat, ștampilat, se reduc fantastic: un zid din piatră dură se ridică în jurul său iar un copil nu poate ridica sau nu are putere să lovească zidul cu un baros gigantic. Rămâne între ziduri, cu capul plecat, în durere, frustrare și mâhnire, perpetuând ce a auzit, ce a învățat, ce l-a schingiuit.

Rușinea este foarte dureroasă pentru copii pentru că se naște gândul: ”nu merit să fiu iubit”, ”nu este în puterea mea să îi fac pe ceilalți să mă iubească”, ”sunt rău”, ”sunt enervant”, ”nu-s bun de nimic”. ”Ce-ar putea merita cineva ca mine?”

 

Comportamentul Ralucăi este unul lăudabil: a ales să fie fermă, verticală atunci când numește faptele fiului ei. Și totuși alege zi de zi să îl ridice mereu în ochii lui, să îi spună că poate depăși lucruri mai puțin plăcute pentru că el, în interior, este special și are o forță nemăsurată de a izvorî bine și bun, de a netezi lucruri, de a ridica bariere, de a se schimba, de a evolua.

Și pentru asta ea îl admiră, îl susține și îl iubește!

 

 

rușine

Rușinea se așază în liniște

25 aprilie 2022 |
-Să îți fie rușine! -Sper că ți-e rușine de ce ai făcut! -La colțul rușinii vei sta! -Vaaai, ne-ai umplut de rușine! -Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia!   Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise...

Buline negre lipite pe suflet

24 august 2020 |
Maria pronunță cuvintele interzise: -Dar dacă nu îmi place nimic de pe masă, eu ce voi mânca? Rudele Adinei au rămas blocate: cum de se pronunță o asemenea impolitețe? Și Adina, mama, nu își învățase fiica nimic? Oh, semn de rea-creștere!...

Copilul și comportamentul lui: două lucruri total diferite

30 ianuarie 2020 |
Raluca își amintește și acum episodul și zâmbește: nimerit într-o testare ce vorbea despre cauză și efect, la întrebarea ”Ce se întâmplă dacă ai în mână un ou și îl scapi pe jos?” fiul ei de 5 ani răspunsese astfel; ”Nu se întâmplă nimic....

 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează