Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

sate

Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, și propune publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 32 de județe ale României.

 

 

O premieră la nivel european, noua marcă culturală propusă de Rețeaua Națională a Muzeelor invită vizitatorii să descopere o lume neștiută a spațiului rural din România: muzee și colecții muzeale, case memoriale, gospodării țărănești conservate în situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri și multe alte atracții.

 

Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 2 septembrie se actualizează permanent pe website-ul Noaptea Muzeelor, în secțiunea  https://noapteamuzeelor.org/noaptea-muzeelor-la-sate/participanti/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

Cu ocazia acestei ediții inaugurale a evenimentului, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a lansat și o campanie națională de dezvoltare de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, prin care participanții înscriși la eveniment își pot promova și exploata colecțiile și patrimoniului cultural deținut. În colaborare cu Asociația „Da’DeCe”, RNMR a creat un KIT educațional, pus gratuit la dispoziția tuturor celor interesați pe website-ul Noaptea Muzeelor la Sate, secțiunea Resurse pedagogice.

 

 

Pentru muzeele și entitățile din toată țara care și-au anunțat participarea la Noaptea Muzeelor la Sate și, în general, pentru cei interesați să conceapă programe pentru public am creat un kit pedagogic dedicat educatorilor muzeali și muzeografilor. Kitul cuprinde diverse tipuri de abordare a evenimentelor pentru public, într-un mod participativ, o structură flexibilă a unui atelier de educație muzeală în funcție de grupe diferite de vârstă, exemple de activități punctuale și sugestii practice pentru realizarea unor resurse destinate vizitei autonome sau a recuzitei pentru atelierele organizate. (…) Din această interacțiune se vor naște cu siguranță idei noi foarte valoroase pe care abia aștept să le descopăr în cele mai mici muzee din România. Vă încurajez să marcați ziua de 2 septembrie în agendă pentru o călătorie din sat în sat.” – Iulia Iordan, specialist în domeniul educației culturale la Asociația „Da’DeCe”, autoarea pachetului educativ Noaptea Muzeelor la Sate.

 

****

Proiect lansat și coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și co-finanțat de AFCN.

În perioada 21 – 27 octombrie 2022, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează „Târgul de Sfântul Dumitru”, cu ocazia sărbătorii Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului. Eveniment de tradiție, marcă înregistrată la OSIM, Târgul Sfântului Dumitru are ca scop promovarea artei tradiționale românești și refacerea atmosferei vechilor târguri care aveau loc în preajma marilor sărbători religioase – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

De-a lungul celor șase zile de eveniment, vizitatorii vor avea ocazia să târguiască, să participe la spectacole de muzică și dans, lansări de carte, ateliere de creație și demonstrații meșteșugărești, realizate de creatori populari, veniți la muzeu din toate colțurile țării.

 

Valorile de patrimoniu din județul Prahova prezentate prin meșteșuguri, cântec, joc și bucate

Anul acesta, la eveniment, vor fi prezenți și reprezentanți ai comunităților din județul Prahova: Valea Doftanei, Izvoarele, Starchiojd, Scorțeni care vor prezenta prin meșteșuguri, cântec, joc și bucate, valorile de patrimoniu din zonă. Vor cânta și vor încânta participanții Ansamblul folcloric „Perinița” al Centrului Județean de Cultură Prahova, rapsozii Constantin Ghinea Dumitrache, Daniel Nicolae, Moise Țeavă, grupul folcloric „Comoară Vie” – comuna Izvoarele, Ansamblul folcloric al Asociației Tinerilor – comuna Valea Doftanei. Partenerul evenimentului este Centrul Județean de Cultură Prahova. În plus, vor mai fi prezenți: Grupul coral Cântec românesc – București, Ansamblul de dansuri Veselie, Vidin, Bulgaria, Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, Ansamblul folcloric profesionist „Țara Vrancei”, Ansamblul Pilisterlu (Porumbelul) – Societatea Culturală Aromână, București si artiștii: Ionela Bran, Bran, (jud. Brașov), Maria Beatrice Băndoiu, Scoarța, (jud.Gorj), Ion Crețeanu – Voineasa, (jud.Olt).

 

Program târg:

Vineri, Sâmbătă, Duminică (21 – 23 octombrie 2022) – 9.00 – 19.00

Luni (24 octombrie 2022) – 9.00 – 17.00

Marți, Miercuri, Joi (25, 26, 27 octombrie 2022) – 9.00 – 19.00

 

Preț bilete:

Adult – 30 lei

Pensionar – 15 lei

Elev/student – 8 lei

Accesul la târg se face pe baza biletului de intrare sau a abonamentului – https://muzeul-satului.ro/planifica-vizita/pret-bileteghidaj/.

 

 

sate



 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează