Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

școala acasă

Născut în aceeași zi cu celebrul Steve Jobs, nu-i de mirare că succesul îl paște la colț de stradă. În 2008, după o serie de afaceri în domeniul auto și al imobiliarelor, Alexandru pune bazele primei platforme educaționale din România. După 12 ani, Adservio adună cea mai mare comunitate de profesori, elevi și părinți din țară, mai exact un milion și jumătate. Am stat de vorbă cu Alexandru Holicov despre începuturi, educația digitală și soluții pe timp de pandemie.   

 

Articolul pe scurt:
  • În vreme de pandemie, Adservio rămâne în slujba educației smart: “De când a început pandemia, am oferit acces gratuit la platforma noastră. Partenerul nostru Telekom a oferit gratuit cartele sim cu internet tuturor profesorilor și elevilor care nu aveau“
  • Când rezultatele vorbesc de la sine: “Acolo unde există Adservio, absentismul a scăzut cu peste 60%, media pe școală a crescut cu peste un punct, iar rezultatele la testările naționale s-au îmbunătățit“
  • Despre importanța educației smart: “O țară educată este mai greu de manipulat. Dacă vrei să faci o țară smart, atunci trebuie să ai un sistem de educație smart. Nu poți folosi metodele de acum o sută de ani și să te aștepți la rezultate“

 

Poza nr1

Când o ușă se închide, alta se deschide

Înainte să se arunce în iureșul antreprenorial, Alexandru Holicov a excelat pe câmpul de tenis și a doborât regate pe tabla de șah. Totul mergea strună, era cum se spune în sport, pe val, dar la 16 ani a intervenit ceva. “Atunci am avut o accidentare și nu am mai putut juca. Trebuia să-mi schimb direcția. La 18 ani și jumătate, am început să fac afaceri în domeniul leasingurilor auto, apoi am investit ceva bani în imobiliare“, a spus Alexandru Holicov pentru Matricea Românească.

 

La 18 ani și jumătate, am început să fac afaceri în domeniul leasingurilor auto, apoi am investit ceva bani în imobiliare

 

Ajuns la 22 de ani, a decis să schimbe ceva și s-a oprit la educație. Alături de vărul său și încă doi prieteni s-au pus pe treabă. S-au întrecut pe ei înșiși, iar în 2009 Liceul Vasile Alecsandri din Iași, devenea primul beneficiar. “La începutul platformei, profesorul putea să acorde note, să pună absențe, să trimită mesaje, avea acces la orar. Acum, Adservio a devenit o școală digitală“, povestește Alexandru.

 

Poza nr 2

 

Adservio, inovație în educație

Pe parcursul celor 12 ani de la înființare, echipa s-a schimbat. Au apărut noi module, iar asta le-a adus notorietatea pe piață. L-am rugat pe Alexandru să ne spună cum ajută Adservio la managementul școlar. “Spre exemplu, directorul poate avea o imagine de ansamblu asupra școlii pe care o conduce. Mai mult, el poate vedea activitatea, poate comunica cu toți părinții, profesorii și elevii. Modulul pentru profesori le permite acestora să facă lecții online cu elevii, să le trimită teme. Punem la dispoziție o bibliotecă cu peste 1200 de cărți din care profesorii pot recomanda elevilor“, a zis Alexandru Holicov.

 

Modulul pentru profesori le permite acestora să facă lecții online cu elevii, să le trimită teme

 

În continuare, Alexandru ne-a vorbit despre cele două pachete pe care Adservio le pune la dispoziție. “Primul se numește Perfect Simplu, prin care oferim traininguri, asistență pe email și pe telefon tuturor profesorilor. Apoi avem partea de manuale video, însoțite de tutoriale online. Prin cel de-a doilea pachet, Mai Mult ca Perfect, dotăm școala cu tablete și internet 4G. Acest lucru se datorează unui parteneriat încheiat în 2016 cu Telekom România“, spune Alexandru Holicov.

 

Poza nr 3

 

Lupta se duce pe mai multe flancuri

Adservio a ajuns rapid unul din concurenții de top în domeniul educației, însă autoritățile închid ochii. ”Școlile care utilizează platforma noastră sunt silite să folosească cataloagele clasice. În momentul în care un profesor a introdus o notă pe platformă, ea se actualizează în timp real. Școlile care utilizează platforma au eliminat toate comisiile, rapoartele, ele se fac în mod automat. Acolo unde există Adservio, absentismul a scăzut cu peste 60%, media pe școală a crescut cu peste un punct, iar rezultatele la testările naționale s-au îmbunătățit”, lămurește Alexandru.

 

În 12 ani am ajuns în 200 de școli din România, iar de când a început pandemia  numărul  a depășit 1000

 

Echipa este mereu în căutarea celor mai moderne metode în sfera educațională. “Acum avem webinarii video, mai exact traininguri online pentru directorii și profesorii din România. Un alt proiect este Cafeneaua Educațională, desfășurat în parteneriat cu ARL România, unde oamenii implicați în educație abordează teme de specialitate. Adservio elimină birocrația, aduce digitalizarea, automatizează toate procesele și aduce tehnologia în educație”, specifică Alexandru Holicov.

 

Poza nr 4

 

Adservio sprijină educația și în vremuri de restriște

Pandemia a prins școala românească în offside. Cum să faci educație smart când elevii străbat kilometri până la școală, iar acolo sunt cufundați în penumbra unei cămăruțe. Alexandru și echipa nu au uitat de acești copii și le-au sărit în ajutor. “De când a început pandemia, am oferit acces gratuit la platformă. Partenerul nostru, Telekom, a oferit gratuit cartele sim cu internet tuturor profesorilor și elevilor. Împreună cu mai multe ONG-uri și companii încercăm să adunăm fonduri și echipamente pentru copiii care nu au acces la device-uri“, a precizat Alexandru.

 

Dacă vrei să faci o țară smart, atunci trebui să ai un sistem de educație smart

 

Acum, Adservio este prezent în România și Republica Moldova, dar curând va fi disponibil și în Finlanda, Austria, Ungaria şi Germania. Pe final de dialog, Alexandru Holicov subliniază încă odată importanța educației smart. ”O țară educată este mai greu de manipulat. Dacă vrei să faci o țară smart, atunci trebuie să ai un sistem de educație smart. Nu poți folosi metodele de acum o sută de ani și să te aștepți la rezultate. Trebuie să înțelegem că lipsa de digitalizare, îi trimite pe copii înapoi în timp.”

 

 

A absolvit două facultăți, două masterate, iar acum este doctorand în filosofie. Dă meditații în regim de voluntariat, iar când timpul îi permite susține prelegeri în cadrul Centrului de Cercetare în Etica Aplicată. Povestea Laurei Stifter impresionează și inspiră, pentru că este un om ambițios și generos, dar mai ales pentru că este nevăzătoare. Matricea Românească a stat de vorbă cu profesoara Stifter despre metode pedagogice, menirea profesorului și elevii români.

 

Articolul pe scurt:
  • Recomandări de lectură pe timp de carantină: “La gimnaziu recomand romanele lui Jules Verne, Singur pe lume de Hector Malot sau romanele lui Charles Dickens. Pentru adolescenți recomand romanele lui Dostoievski, marile capodopere din literatura universală și în special acele romane care exprimă căutările existențiale ale fiecăruia“
  • Școală normală vs Școală online: “Este în regulă pentru o perioadă scurtă, când ne confruntăm cu o perioadă de criză. Copii, adolescenții au nevoie să interacționeze față către față cu profesorii”
  • Profesorul în raport cu elevii săi: “Trebuie să-i ajute pe elevi să se descopere pe ei înșiși, să-i ajute să gândească în mod critic și constructiv, să empatizeze cu cei din jur. Misiunea unui pedagog este mai mult decât cea de a transmite informații”
  • Ce ar trebui să fie ora de religie: “Ar trebui să fie o oră în care copiii să fie încurajați să pornească pe drumul căutărilor existențiale, trebuie să fie un alpinism spiritual. Creștinismul încurajează cercetarea și căutarea adevărului“

 

Religia și filozofia: cum se rezolvă antiteza

Dragostea pentru meseria de profesor a luat naștere din povestirile mamei și din modul cum colabora cu elevii.”Mi-am dat seama că am aceeași vocație pentru că îmi plăcea foarte mult să explic oamenilor, să le împărtășesc gânduri, informații, să mă consult cu ei și să îi încurajez să pună întrebări“, spune Laura Stifter pentru Matricea Românească.

 

Îmi doresc să fiu un filozof creștin și un teolog cu atitudine filozofică

 

A urmat o pregătire temeinică în teologie și filozofie. Am întrebat-o pe Laura cum vede relația dintre aceste două domenii. “Există prejudecata că cele două sunt în antiteză, în sensul că filosofia ține de rațiune, iar teologia de domeniul mitologic. Ca o persoană ce a studiat ambele domenii vă pot spune că există între ele compatibilitate și complementaritate. Teologia mă ajută să înțeleg adevărurile revelate, iar filosofia mă învață cum să caut adevărurile, îmi oferă un set de instrumente“, spune Laura Stifter.

 

Stifter_2

 

 

Adevărul religiei și libertatea de conștiință

După absolvire a predat religie la Colegiul Național Mihai Viteazul din București. Am vrut să aflu care este modul în care profesoara Stifter le prezintă elevilor adevărurile de credință. “Pun foarte mult accent pe libertatea de conștiință și de exprimare a elevilor. Nu le-am impus nimic ce ține de cult, i-am încurajat să pună întrebări, să își exprime îndoielile, criticile, și de asemenea am avut grijă să prezint perspectiva creștină în comparație cu alte religii “, spune ea.

 

Misiunea unui pedagog este mai mult decât cea de a transmite informații

 

Cu toții am avut un profesor preferat care ne-a schimbat modul de a vedea lucrurile. Plecând de la acest gând, am provocat-o pe Laura să-mi spună care ar trebui să fie menirea pedagogului astăzi, și ce rol joacă el în formarea unui elev. “Pedagogul trebuie să-i ajute pe elevi să se descopere pe ei înșiși, să-i ajute să gândească în mod critic și constructiv, să empatizeze cu cei din jur. Misiunea unui pedagog este mai mult decât cea de a transmite informații. În mintea unui copil, după părinți, profesorul reprezintă o a doua autoritate morală, iar dacă el te încurajează să cauți și să cunoști, asta vei face“, răspunde cu convingere Laura Stifter.

 

Cum predau profesorii pe timp de pandemie

Pentru mulți dascăli a fost o adevărată provocare să se adapteze la predarea online. Am întrebat-o pe Laura cum i-a fost afectată activitatea didactică și ce crede despre orele pe internet. “Acum lucrăm online, există câteva platforme puse la dispoziție de Ministerul Educației, dar putem lucra și pe altele, fiecare profesor își alege modul în care lucrează. Pentru mine este ușor pentru că la școlile la care lucrez anul acesta elevii în marea lor majoritate au acces la internet și e ușor să lucrăm online. Cred că acest mod de predare este în regulă, dar pentru o perioadă scurtă. Pe termen lung interacțiunea fizică între elev și profesor rămâne esențială“, spune Laura Stifter.

 

Lectura este un mod de a-ți îmbogăți sufletul și mintea cu opiniile și trăirile altora

 

Suntem nevoiți să stăm în casă, iar asta se poate transforma într-un timp al creșterii și cultivării. Am rugat-o pe profesoara Stifter să le recomande elevilor câteva cărți pe timp de carantină. “La gimnaziu aș recomanda romanele lui Jules Verne, Singur pe lume de Hector Malot sau romanele lui Charles Dickens. Pentru vârsta adolescenței recomand romanele lui Dostoievski, marile capodopere din literatura universală și în special acele romane care exprimă căutările existențiale ale fiecăruia“.

 

 

Cum ajungi cât mai departe pe drumul către mintea copilului tău? Deschide-i inima, iar apoi vei ajunge la mintea lui – acesta este răspunsul profesoarei Monica Șerbănescu. Iată multe alte sfaturi bune privind relația dintre părinți, copii și profesori, de la fondatoarea și directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”.

 

  • Principiul de bază, preluat de la Mama Sica (Anastasia Popescu): profesorii sunt mentorii elevilor, sunt prietenii lor.
  • Învățământul trebuie să pună accent pe dezvoltarea aptitudinilor elevului. Este un adevăr modern și etern, în sensul în care noi ”descoperim mereu roata” și evidențiem drept moderne adevăruri care au fost valabile întotdeauna.

 

Cum arată profesorul perfect?

  • Pentru ca ”școala acasă” să funcționeze, trebuie ca și părintele să fie un bun profesor.
  • Nu ne interesează competența profesorului, pentru că este mult mai importantă latura sa umană. Conținutul intelectual oricum se transmite.
  • Pentru a ajunge la mintea copilului, profesorul trebuie mai întâi să ajungă la inima lui. Nici un copil nu învață decât iubind, iar o materie școlară o iubești prin profesor.

 

Copilul și oboseala: teme sau joacă?

  • Când am început în școală programul extins până la ora 17.00 sau 18.00, în țara noastră nu exista after-school. Nu văzusem modelul nicăieri. Dar m-am gândit că este ideal ca profesorul să lucreze după-amiaza cu elevul, după orele de dimineață, pentru că el știe cel mai bine care este nivelul de cunoștințe al elevului.
  • La început, în anii 1990, pentru programul extins (de după-amiază) am avut foarte multă respingere din partea forurilor superioare și foarte multă susținere din partea părinților
  • Prefer ca seara, atunci când părintele vine de la serviciu, să stea cu copilul lui și să citească ceva, să iasă la plimbare, să meargă la teatru, să se joace orice – dar fără să fie stresați de teme. Temele sunt de școală, nu trebuie să le fac cu mama.
  • Copilul are nevoie ca părintele său să țină un echilibru între severitate și permisivitate.
  • Cele două mari probleme universale: consecvența și onestitatea.
  • Nu poți elimina ecranele din viața copiilor, dar putem încerca să le limităm.
  • Discernământul de care ai nevoie pentru a distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, tot educația ți-l formează.
  • Derulăm două proiecte Erasmus Plus în școală, prin care predăm discipline nonlingvistice într-o limbă străină. Și prin asta le arătăm copiilor că învățăm o limbă străină pentru a transfera cunoștințe din alt domeniu, limba străină nu este un scop în sine.

 

Sfaturi pentru părinți: exigență sau libertate?

  • Exigența părintelui față de copil trebuie să existe de la început. Și tot de la început părintele trebuie să fie iubitor față de copil.
  • Severitate a părintelui față de copil? Depinde, severitate poate însemna asprime, dar poate însemna și rigoare. Adică atunci când nu abdici de la o regulă pe care ai stabilit-o cu copilul.
  • Când stabilim o regulă, ea trebuie asumată de toată lumea, părinte și copil. De exemplu, stabilim că după ce facem ordine, mergem la teatru. Dacă el, copilul, nu face ordine, nici eu, părinte, nu respect ce am stabilit, deci nu mergem la teatru.
  • Este bine ca părintele să știe cât mai mult despre ca face copilul lui la școală. Dar este firească și nevoia copilului de intimitate, iar această nevoie trebuie respectată.
  • Este esențial să fii alături de copilul tău și în felul acesta să fii o mamă bună și un tată bun.

 

școala acasă


Cum le predă elevilor Laura Stifter, profesoara nevăzătoare. ”În timp de criză, predarea online e în regulă. Pe termen lung interacțiunea fizică între elev și profesor rămâne esențială“

30 martie 2020 |
A absolvit două facultăți, două masterate, iar acum este doctorand în filosofie. Dă meditații în regim de voluntariat, iar când timpul îi permite susține prelegeri în cadrul Centrului de Cercetare în Etica Aplicată. Povestea Laurei Stifter impresionează...


 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează