Tag

sens

Prin repetare și transmitere din gură-n gură, unele zicale românești și-au pierdut forma de la început, deși sensul cu care erau folosite s-a păstrat. Iată trei astfel de exemple:

1. A drege busuiocul

”A drege busuiocul” înseamnă a salva ce se mai poate salva, a găsi o cale de scăpare dintr-o situație jenantă sau care produce neajunsuri cuiva. Expresia derivă din exprimarea relativ apropiată ”a drege cu busuiocul”, care face aluzie la practica de a ameliora cu ajutorul unui mănunchi de busuioc gustul vinului ușor alterat. Planta împrumuta din parfumul ei vinului, iar licoarea era mai ușor de consumat. Așadar, busuiocul drege, nu este dres.

2. Cum e turcul, și pistolul

E mult mai ușor de înțeles expresia originară: ”Cum e tocul, așa-i și pistolul”. Firesc, tocul copiază conturul armei pe care o poartă, iar din aspectul tocului îți poți da seama cum arată arma. Expresia se folosește atunci când apreciezi caracterul unei persoane din faptele sale. Sau atunci când sesizezi că o trăsătură negativă se găsește și la tată, și la fiu, ca în mult folosita și nealterata exprimare ”Așchia nu sare departe de trunchi”.

3. Beat turtă

De fapt, la început a fost ”beat curcă”. Deși e greu de dat o explicație privind sensul expresiei, ea trebuie căutată în zona rurală, acolo unde se pare că o curcă e mai ușor de prins în vederea sacrificării dacă i s-a dat să consume alcool. Într-o poveste cunoscută, curca mănâncă vișinele rămase din vișinată, iar rezultatul este că merge derutată, fără nicio direcție, prin curte. În vecinătatea acestei exprimări se găsește și zicala ”Se învârte ca o curcă beată”, referitoare la cel care, în ciuda intențiilor lui, reușește mai degrabă să încurce decât să dea o mână de ajutor.

”Cum e turcul, și pistolul”: trei zicale românești deturnate

14 Ianuarie 2019 |
Prin repetare și transmitere din gură-n gură, unele zicale românești și-au pierdut forma de la început, deși sensul cu care erau folosite s-a păstrat. Iată trei astfel de exemple: 1. A drege busuiocul ”A drege busuiocul” înseamnă a salva ce se mai...