Sânzienele, parte a unor tradiţii ancestrale prezente în România, marchează bunul mers al lumii după solstiţiul de vară. O discuţie cu etnologul Anamaria Iuga (Muzeul Naţional al Ţăranului Român).
Calendarul bisericesc ne arată că ziua de 24 iunie este cea a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (una dintre cele mai importante sărbători creștine din mijlocul verii), dar și ziua Sânzienelor. Cele din urmă sunt cunoscute în mitologia populară românească drept zâne bune, spre deosebire de iele, considerate ființe malefice ce pedepsesc oamenii. Se spune că, în noaptea de Sânziene, se deschid cerurile, iar aceste făpturi mitologice dansează și binecuvântează gospodăriile.
Etnologii spun că Sânzienele reprezintă denumirea atât a unor flori galbene sau albe, cât și a unor zâne ce coboară pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie (după solstițiul de vară) și „dau rod holdelor, împrăștie prosperitate”, această credință fiind păstrată încă din precreștinism.
„Astăzi, pentru noi, e mai ușor de înțeles, pentru că avem internet, televizor și ne informăm, dar pentru oamenii din timpuri vechi, nu era evident că, după solstițiu, lumea o să-și continue cursul. Existau anumite «spaime». De fapt, ce înseamnă solstițiul de vară? Soarele ajunge la punctul lui maxim, este ziua cea mai lungă, după care începe să scadă. Ei bine, oamenii au simțit nevoia să aibă diverse practici care să ajute Soarele să continue să lumineze așa cum face dintotdeauna”, a explicat Anamaria Iuga (șef secție Studii Etnologice a Muzeului Național al Țăranului Român), pentru Matricea Românească.
Etnologii spun că Sânzienele reprezintă atât denumirea unor flori galbene sau albe, cât și a unor zâne ce coboară pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie (după solstițiul de vară)
Etnologul a menționat că există numeroase obiceiuri care se înfăptuiesc cu prilejul zilei Sânzienelor, în care țăranii încă se încred și pe care nu le lasă să moară. Una dintre practicile cel mai răspândite (prezentă și în setul de tradiții al popoarele nordice) este cea a aprinderii focului pe dealuri, pentru a-i oferi soarelui forță.
Se aruncau peste deal roți din fân, le dădeau foc, iar acestea și roțile coborau la vale. Se strica: «Ia făclia, măi!»
„În România, încă se mai fac focuri în zona Vișeului (Maramureș), după ce apune soarele – ceea ce înseamnă destul de târziu, pentru că se întunecă după ora 21. Înainte, focurile erau aprinse pe dealuri, și se confecționau făclii speciale din bucățele de brad. Oamenii le luau și le roteau, conform mișcării circulare a soarelui. Astăzi, ei nu mai au voie să aprindă focul pe dealuri, pentru a preveni incendiile, în cazul în care există prin apropiere clăi de fân. Însă acum, ei se adună la văile râurilor. Vin mai ales copiii. Demult, tinerii erau cei care veneau. De asemenea, se aruncau peste deal roți din fân, le dădeau foc, iar acestea și roțile coborau la vale. Se strica: «Ia făclia, măi!» Mai nou, băieții mai mari aprind cauciucuri, însă este important că încă se păstrează și vechile făclii.” Tot în noaptea de Sânziene, fetele se „scăldau”, goale, în holdele de grâu, pentru a se încărca de rodnicia și abundența acestora.
În România, parte a setului de tradiţii de Sânziene, încă se mai fac focuri în zona Vișeului (Maramureș), după ce apune soarele Foto: arhiva personală
Bătrânii mai spun că „de la Sânziene, încolo” se pot aduna plantele medicinale deoarece, până atunci, „ielele spurcă plantele și nu poți să le culegi. De fapt, este vorba despre culegerea plantei la maturitatea ei. Se spune că dimineața, în zilele însorite se culeg plantele de leac, inclusiv sânzienele”, a spus Iuga.
Dacă o fată aruncă acea cunună, iar aceasta trece peste casă, ea se va mărita în acel an, dar dacă va rămâne pe acoperiș, ea o să rămână acasă
Deși există numeroase tradiții ce diferă în funcție de zonă, obiceiul împletirii cununilor din florile de sânziene este destul de răspândit pe teritoriul României. Se obișnuia ca familiile să împletească cununi pentru fiecare membru, aceste coronițe având menirea de a prevesti ce le aduce anul.
„De exemplu, în Maramureș, dacă o fată aruncă acea cunună, iar aceasta trece peste casă, ea se va mărita în acel an, dar dacă va rămâne pe acoperiș, ea o să rămână acasă. În zona centrală a Transilvaniei, se făcea câte o cunună pentru fiecare membru – aceasta rămâne pe casă, și, în funcție de cum se schimbă ea pe parcursul a mai multor zile, prevestește lucruri bune sau noroc pentru fiecare. Însă, dacă această coroniță cade atunci când se aruncă, este semn rău. Țin minte că îmi povestea bunica faptul că, într-un an, a aruncat și pentru unchiul meu – care era adolescent pe atunci – și cununa era să cadă. În anul acela, el a fost foarte bolnav. Sătenii cred aceste lucruri, altfel nu le-ar mai face. Dacă o credință nu mai are aplicabilitate, ea se va pierde.”
Drăgaica, mireasa care binecuvânta gospodăriile
Mulți români cunosc sărbătoarea Sânzienelor drept Drăgaica, ce desemnează formarea unui grup de fete îmbrăcate în alb, ca niște mirese (foto deschidere). Fetele ce poartă cununi de flori sunt considerate a fi întruparea zânelor. Astfel, ele trec prin sate și binecuvântează gospodăriile.
„Despre fata care conducea alaiul se spunea că nu poate să se mărite decât după trei ani după ce a fost Drăgaică – iată importanța sărbătorii pentru oamenii, dar și pentru fata respectivă, care chiar se credea o întrupare a zânelor”, a mai spus Anamaria Iuga. „E o credință încărcată de sacru. Deci după trei ani, ea se elibera de această încărcătură ritualică. Acum nu se mai practică, iar Drăgaica, din câte știu, este un festival organizat la Buzău.”
Etnologul Anamaria Iuga crede că Sânzienele sunt revalorizate în prezent, inclusiv prin intermediul Zilei Internaţionale a Iei
În mediul urban, Sânzienele au devenit strâns legate de o sărbătoare nouă, Ziua Internațională a Iei, ce readuce în contemporan un obiect vestimentar emblematic pentru români. „În acest fel, s-a creat o nouă tradiție, pentru că acesta este farmecul – obiceiurile pot fi readaptate, reinterpretate, pentru că avem nevoie de ritualuri și de astfel de semnificații în viața noastră. Toate aceste tradiții țin de moștenirea noastră culturală: dacă vrem să știm cine suntem, e important să știm cine am fost. Există o anumite unitate, deși credinţele sunt diferite în funcție de zone”, a încheiat etnologul Anamaria Iuga.
Ilustrația din deschidere este realizată de către pictorița Ioana Teodora Duță