Tag

Sorin Mihalache

De ce este mai sănătoasă o persoană care practică rugăciunea sau meditația decât un sportiv de performanță? La acest fel de întrebări a răspuns Arhid. Dr. Sorin Mihalache la Întâlnirile Matricei, în luna noiembrie, atunci când a vorbit despre Inteligența Spirituală și relația ei cu performanța umană. Imediat după conferință am publicat o sinteză a serii, iar acum vă oferim o nouă selecție de idei care nu trebuie pierdute din atenție.

 

  • Trăim într-o societate a performanțelor: performanțe economice, sportive, de cunoaștere și de realizări științifice, inginerești. Niciodată nu am avut atât de multă performanță. Dar se vede limpede că lumea în care trăim nu capitalizează toate aceste performanțe. Simpla performanță nu produce efecte de schimbare, pentru că performerii au pierdut cârma spirituală sau de înțelepciune.
  • Atenția pe performanță creează premise pentru o creștere economică extraordinară, o dezvoltare tehnologică extraordinară, o capacitate de înmagazinare și de manipulare a informației extraordinară progrese fără precedent în diverse arie a științei. Și totuși lumea nu este mai bună. Dimpotrivă, suntem într-o situație paradoxală: niciodată nu am avut un nivel tehnologic atât de ridicat, niciodată că până acum nu am cunoscut mai bine complexitatea ecosistemului terestru și totuși niciodată că până acuma nu am amenințat mai tare aceasta biodiversitate prin poluare. Niciodată că până acum nu am avut cunoaștere mai clară despre nevoia de atașament, de dragoste, de coeziune socială pe care omul o are în buzunarul lui ființial, și totuși niciodată ca până acum nu a produs omenirea o cultură mai agonizantă, mai individualizantă, ca aceasta în care noi trăim astăzi. Nu am avut niciodată o cunoaștere mai evidentă asupra rezervelor extraordinare ale naturii, și totuși trăim în civilizația care distruge cel mai mult natura.

 

Suntem deci în miezul unei civilizații care nu se poate plânge de lipsa performanței, și care totuși nu trăiește înțelept

 

  • Suntem deci în miezul unei civilizații care nu se poate plânge de lipsa performanței, și care totuși nu trăiește înțelept. Asta arată ceea ce și inteligența spirituală indică: faptul că atenția pe performanță pierde echilibrul cu celelalte.
  • Martin Seligman, un psiholog american, a identificat trei tipuri de plăcere sau de stare de bine pe care le procură experiența omenească.
    1. Prima stare de bine este furnizată de plăcerea senzorială: fiecare om are un set de plăceri, de exemplu el poate spune că se simte foarte bine pentru ca a mâncat pizza pe care o preferă și a băut berea pe care o preferă.
    2. A doua stare de bine vine din angajament, este starea de bine pe care o are medicul care a reușit să vindece un pacient sau sportivul de performanță care are medalia pe perete. Seligman spune care e diferența majoră dintre cele două stări de bine: prima se termină după ce se termina experiența senzorială, adică după ce am terminat pizza și am băut berea. Și mai are o caracteristică această stare de bine în care vine de pe urma plăcerii, anume că într-o zi în care nu am pizza și nici bere, dar îmi amintesc de pizza și de bere, sufăr că nu le am, și dacă văd o fotografie cu pizza sufăr că nu pot s-o mănânc. În schimb, starea de bine de pe urma angajamentului e diferită, bucuria că am câștigat o medalie se simte și peste doi ani, iar când văd o fotografie peste doi ani îmi dă o stare de bucurie.
    3. A treia stare de bine vine din dăruire. Este cea mai înaltă dintre formele de stare de bine. Deci e mai mare decât cea care vine din angajament. De ce? Atunci când mă angajez în ceva și îmi iese, primesc un feedback pozitiv, iar asta îmi dă o stare de mulțumire, mâine fac din nou același lucru, iar la final am un perete plin de medalii. Mă simt extraordinar pentru că îmi ies lucrurile perfect. Dar ce se întâmplă când se termina asta, pentru că orice sport și orice perfomanță se încheie? Acesta e motivul pentru care Seligman spune că forma cea mai înaltă de stare de bine este cea produsă de dăruirea de sine. O trăiește cel care face bine altora, când face sharing cu propria lui ființă și ajută și pe copii, și pe săraci, și pe rude, și pe prieteni, și dăruiește continuu. Care e avantajul acestei dăruiri? Că poate continua la orice vârstă, nu ține de profesie, nu ține de activitatea fizică. Această ierarhizare a stărilor de bine arată de ce spiritualitatea este peste performanță.
  • Richard Davidson, profesor de neuropsihiatrie la Wisconsin University, de 25 de ani cercetează efectele emoțiilor asupra sănătății. El a scris o ultimă carte cu Daniel Goleman, în care vorbește despre cum anume meditația și conștiința valorii spirituale asupra lucrurilor produce modificări asupra nivelului activității sistemului imunitar. O persoană care cultivă perspectiva spirituală despre viață este mai sănătoasă din punct de vedere imun, spre deosebire de cel care este antrenat în competiții și care are un nivel de activitate imună supraturat. Sistemul imun al sportivilor, de exemplu, îmbătrânește mai repede. În schimb, cei care sunt orientați spre contemplație și compasiune și recunoștință sunt mai sănătoși din punct de vedere imun. De asta sunt voci care vorbesc despre faptul că generozitatea și voluntariatul sunt mai sănătoase decât competiția.

 

În starea de rugăciune mecanismele reparatorii ale organismului se intensifică, iar perioada de spitalizare se reduce

 

  • Jon Kabat-Zinn este un medic care de 20 de ani a introdus în sistemul american de servicii medicale mindfulness, arătând că este foarte util pentru spitale să permite medicilor și pacienților pre și post operatorii să facă sesiuni de mindfulness. Asta le schimbă parcursul de refacere post operatoriu, scurtând perioada de spitalizare și astfel ducând la economii la bugetul sănătății. Prima dată când s-a dus în Congresul american să îi convingă pe membrii Congesului despre nevoia de a introduce mindfulness în spitale, ei nu au fost sensibili. A doua oară a venit peste zece ani cu calcule și a arătat câte miliarde de dolari vor fi salvate de la buget dacă toți bolnavii vor învăța să mediteze sau se roage, dacă sunt practicanți creștini, pentru ca în starea de rugăciune mecanismele reparatorii ale organismului se intensifică, iar perioada de spitalizare se reduce, iar asta înseamnă costuri mai mici. Abia atunci a reușit să îi convingă.
  • Sunt cercetări care vorbesc despre faptul că o cantitate foarte mare de divertisment slăbește capacitatea atenției, crește impulsivitatea și scade autocontrolul. Cum să cerem omului să crească în gestiunea lui proprie dacă el este înconjurat de un divertisment care îi solicită tot mai multă atenție? Avem o societate care se distrează tot mai mult și care este locuită de foarte multe persoane depresive. Cum se întâlnește distracția cu depresia, ca doar distracția ar trebui să ne bucure? Cei mai multi depresivi sunt în societățile civilizate, nu avem depresivi în Africa. De ce? Există depresii într-o societate civilizată pentru că într-o societate civilizată există divertisment. Divertismentul se consumă în timpul liber, iar oamenii nu se odihnesc, deci ar trebui cumva sa se oprească divertismentul pentru a ne putea odihni…
  • Am observat că noutățile din medicină sau din educație nici după 20 de ani nu crează efecte în sistem, ceea ce este o nebunie. De exemplu, sunt foarte multe rezultate care vorbesc despre efectele emoțiilor negative asupra sănătății. Ei bine, dacă am avea un sistem care să fie foarte interesat de sănătatea publică, filmele horror ar trebui suprataxate, adică dacă vrea cineva să meargă la un astfel de film, e ok, poată să meargă, dar filmul acela trebuie suprataxat, pentru că dă emoții negative. Și emoțiile negative distrug sistemul imunitar, adică persoana respectivă e mai vulnerabilă. Iar suprataxa să finanțeze suplimentar sistemul medical.

 

 

Sorin Mihalache este una dintre cele mai vii și ascultate voci ale dialogului Știință-Filozofie-Religie. Este un excelent cunoscător al teologiei academice și a celei practice, pentru că slujește ca diacon la biserica ”Sf. Sava” din Iași. Dar este matematician prin formare. A studiat la nivel masteral psihologia, filosofia, teologia și fizica teoretică, iar la nivel doctoral filosofia și medicina. Este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, realizator de emisiuni tv, autor de cărți și conferențiar.

 

Sorin_4

 

La Matricea Românească, Sorin Mihalache a venit pe 21 noiembrie ca să vorbească despre cum Inteligența Spirituală augmentează performanța umană. A impresionat prin erudiție, prin precizie și prin faptul că a demonstrat cum spiritul și materia intră în rezonanță, dacă sunt puse alături într-un mod înțelept. Extrase din conținutul conferinței, aici.

 

Sorin_5

 

Conferința a fost precedată de un scurt dialog cu Miruna Budișteanu, în fața lucrărilor de pictură pe care ea le-a expus în sediul nostru cu acest prilej. Lucrările artistei au fost apreciate pentru  efectul de imponderabil pe care-l creează privitorului, prin suportul translucid pe care artista îl folosește. Tematica inspirată din lumea diafanului și formele care lasă mult spațiu reverberației personale au fost mai mult decât potrivite cu ambianța și contextul întregului eveniment.

 

Sorin Mihalache a vorbit la Întâlnirile Matricei despre capacitățile uimitoare ale ființei umane, despre faptul de a fi împlinit prin performanță, dar și despre limitele umanului sau despre consumerism ca simptom al unei performanțe incomplet evaluate. Iată câteva extrase din conferința de pe 21 noiembrie.

 

  • Experimentul lui Anders Ericsson, care a luat un student care pretindea că are o memorie slabă și a exersat cu el memorarea unui șir de 6 cifre la prima vedere. Prima dată nu a reușit. Au insistat însă, iar după ce a reușit să reproducă acel șir, a făcut o nouă încercare cu un șir de 7 cifre, apoi cu 8 și cu 9 cifre. La un moment dat studentul a reușit să reproducă din memorie 3 șiruri de 10 și a trecut la 11. De fiecare dată șirurile erau altele și după un alt timp a reușit 3 șiruri de 11 și a trecut la 12, și experimentul a continuat doi ani. După doi de zile studentul a reușit să reproducă trei șiruri de 81 de cifre la prima auzire! Iar experimentul a luat sfârșit pentru că studentul a terminat facultatea!
  • Exemplul acesta ne spune că nimeni dintre noi nu are dreptul să afirme că un anumit lucru îi este imposibil, pentru că imediat vine întrebarea: cât de mult ai încercat? cât de des ai încercat? cât de mult te-ai luptat cu limita asta? Cineva care are memorie atât de slabă încât nu reușește să țină minte un număr de 6 cifre, reușește în 2 ani să ajungă la 81 de cifre memorate. Asta arată de fapt măsura a ceea ce se poate face. O altă întrebare interesantă este oare cât ar fi reușit să țină minte studentul dacă experimentul ar fi durat 10 ani. Și deci care sunt limitele noastre, până la urmă.
  • Plasticitatea cerebrală înseamnă să pot face o anumită operație tot mai ușor, cu un consum de energie tot mai mic. E paradoxal, dar așa funcționează sistemul nostru nervos.
  • Iată un model de inteligență multiplă care a făcut cumva carieră în textele destinate publicului. Sunt opt tipuri de inteligență, iar al nouălea ar fi inteligența spirituală. Fiecare tip de inteligență corespunde unor prestații socioprofesionale.
    • Inteligența lingvistică: faptul de a învăța limbi străine, de a găsi cuvinte potrivite;
    • Inteligența spațială este specifică arhitecților, inginerilor;
    • Inteligența kinestezică este specifică celor care lucrează în coregrafie sau în sport, sau în meserii unde este nevoie de manualitate fină. Are nevoie de foarte multă cultivare. Este folosită în meserii precum pompieri, alpiniști, care au nevoie de o capacitate sporită a corpului de a se controla;
    • Inteligența logicomatematică este capacitatea de a rezolva probleme, de a vedea esențialul într-o bază de date;
    • Inteligența naturalistă ține de capacitatea cuiva de a se adapta la un mediu străin, un mediu sălbatic, în care reușește să improvizeze, să găsească resurse, să se protejeze de pericole, să destingă diverse specii;
    • Inteligența interpersonală este aceea care ne dă șansa să comunicăm foarte bine cu o persoană, înțelegând ceea ce vrea să transmită și ceea nu vrea să transmită și să ne adaptăm mesajul de răspuns;
    • Inteligea intrapersonală este aceea care mă ajută să mă cunosc pe mine, să-mi dau seama care sunt minusurile mele, care sunt pericolele care mă pândesc și pe care de regulă le scap din vedere, să-mi administrez senzațiile, să mă stopez atunci când am prea mare anvergură într-un proiect prea epuizant, să mă coordonez;
    • Inteligența existențială este foarte apropiată de Inteligenta Spirituală și este specifică gânditorilor, eseiștilor, filosofi
    • Inteligența Spirituală se distinge de toate celelalte și ne ajută să nu rămânem captivi oricărei alte inteligențe pe care am putea-o avea.
  • Fiecare din aceste inteligențe reprezintă o sursă de putere. Cineva care are rezultate foarte bune în matematică, spre exemplu, sau care capacitatea de a citi limbajul celorlalți ar putea să facă uz și, de ce nu, abuz de aceste inteligențe. Cineva care este foarte bun în inteligența interpersonală ar putea să abuzeze de această inteligența folosindu-și puterea de a subjuga pe alții, pentru că știe foarte bine ce trebuie să spună că să fie extrem de convingător.

 

Sorin_2

 

  • Philip Zimbardo este un cercetător care în anii ‘60-‘70 a făcut un experiment care a revoluționat lumea academică. Era într-o perioadă în care nu exista obligativitatea ca cineva care face o cercetare științifică să prezinte această cercetare unei comisii de etică să se vadă dacă sunt respectate drepturile participanților la experiment. Cum s-a desfășurat experimentul: a format două grupuri, alcătuite din oameni care erau prieteni unii cu alții, adică fiecare persoană dintr-un grup avea un foarte bun prieten în celălalt grup. Unii au jucat rol de gardieni, iar ceilalți erau închiși. Timp de 6 săptămâni experimentul trebuia să investigheze felul în care oamenii își respectă obligațiile potrivit unei foi de parcurs, un fel de fișa postului, unde erau trecute comportamentele pe care gardienii trebuiau să le respecte. Cel închiși aveau un aspect foarte credibil ca deținuți, erau rași în cap și aveau haine cu dungi și stătea închiși în subsolul unuia din laboratoarele pe care Zimbardo le avea la dispoziție. După trei săptămâni, el a fost nevoit să oprească experimentul, întrucât comportamentul gardienilor devenise inuman, asta deși gardenii erau prietenii celor care erau închiși și nu era nici o diferință penală sau legală sau etică între ei. Ei au plecat la drum doar pentru a jucat niște roluri. Zimbardo a scris o carte la sfârșitul acestui experiment, ”Efectul Lucifer”. Acolo arată că noi avem tendința să ne identificăm cu rolul de putere în care ne simțim cel mai bine și acela începe încet-încet să ne ocupe viața. De aceea șeful de unitate militară rămâne șef de unitate militară și când vine acasă și stă cu copii lui și le dă comenzi. Ca să ieșim dintr-un rol de putere e foarte importantă inteligența spirituală.
  • Inteligența Spirituală face ceva în plus față de inteligența existențială. Inteligența existențială tine de o anumită percepție, de înțelegere, de un fel de a vedea pătrunzător lucrurile. E ceea ce scriu filozofii de fapt: cauza și scopul lucrurilor naturale, esența lucrurilor, esența vieții, condiția vieții, sensul vieții omenești. Numai că putem sta în zona aceasta a inteligenței existențiale fără să creștem în bunătate, este doar așa, o uimire sau uneori o dezamăgire cu privire la lume și la felul în care ea merge.
  • Inteligența Spirituală leagă totul de Dumnezeu: când îl văd pe celălalt, îl văd ca și chip al lui Dumnezeu. Când mă văd pe mine îmi văd neputințele mele și nevrednicia mea. Creația o văd ca loc a lui Dumnezeu și împrejurările concrete ale vieții ca spațiu unde Dumnezeu mă însoțește. Și duc acea căutare a cauzelor și a finalității, a esenței lucrurilor, a înțelesurilor ultime ale lor le duc pe toate în legătura cu Dumnezeu, în apropierea Lui.

 

Întâlnirile Matricei. Arhid. Dr. Sorin Mihalache, despre ”Performanța umană și Inteligența Spirituală. Reflecții despre câteva forme de putere și posibilele lor vulnerabilități”

26 Noiembrie 2019 |
Sorin Mihalache este una dintre cele mai vii și ascultate voci ale dialogului Știință-Filozofie-Religie. Este un excelent cunoscător al teologiei academice și a celei practice, pentru că slujește ca diacon la biserica ”Sf. Sava” din Iași. Dar este...

Întâlnirile Matricei. Sorin Mihalache: ”Fiecare dintre cele nouă tipuri de inteligență este o sursă de putere. Inteligența Spirituală ne ajută să nu rămânem captivi oricărei alte inteligențe”

26 Noiembrie 2019 |
Sorin Mihalache a vorbit la Întâlnirile Matricei despre capacitățile uimitoare ale ființei umane, despre faptul de a fi împlinit prin performanță, dar și despre limitele umanului sau despre consumerism ca simptom al unei performanțe incomplet evaluate....