Tag

spor natural

Sânul ei nedormit a crescut generaţii întregi de români. Dar sânul ei, deşi operant după miezul nopţii până la orele timpurii ale dimineţii şi-n continuare, nu ne interesează, pentru că avem ocupaţii mult mai captivante: nu ne fascinează sânii mănoşi, plini cu lapte şi dătători de viaţă. Ci sânii planturoşi, plini de silicon şi dătători de iluzie, etalaţi pe ecranele TV.

Mâna ei fermă, în pofida oboselii, a ţinut veacuri la rând şi o gospodărie, şi o căsnicie şi, de vreun secol, şi o carieră. Azi, mama româncă e forţată să revină la muncă după şase luni, sau – în cazurile bune – după un an, victimă a concurenţei acerbe din office-uri şi a unui stres pe cât de artificial pe-atât de ruinător. Într-o societate românească modernă ce se laudă (gratuit şi fără acoperire) că ţine familia printre valorile sale de căpătâi, mama româncă e animalul de povară al corporaţiilor, sclava birocraţiei şi prima şi ultima nădejde a celor pe care-i regăseşte seara acasă, ştiut fiind că şi bărbatul e, la sfârşitul zilei, un copil mai mare, cu nevoi augmentate.

Avem, desigur, un Minister al Muncii şi Justiţiei Sociale (din care, în noua Mărie cu altă pălărie politică, a dispărut, semnificativ, orice menţiune a «Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice»). Grija stimabililor pentru protecţia familiei, în condiţiile unui declin demografic galopant, care ne va face în 20-30 de ani minoritari în propria ţară, e desigur de apreciat: 200 de lei (circa 44 €) alocaţie de stat lunară pentru nou-născut, din care părinţii ar trebui să-i asigure acestuia toate cele. N-ar fi rău! ştiut fiind că există – vorba unui ministru care numai dragu nu ne fu – ţări bananiere ale lumii în care oamenii lucrează şi pe doi lei. 200 de lei, prin urmare, sunt o avere, din care poţi nu doar să-i cumperi micuţului scutece, ci şi să-i asiguri tot confortul material şi psihic, începând cu o alimentaţie adecvată şi terminând cu eliberarea de sclavia chiriei.

Într-o ţară în care e la modă să fii patriot din gură, să devii părinte în lipsa oricăror perspective sau facilităţi e cu siguranţă cea mai mare declaraţie de dragoste pentru România

Mama româncă nu face politică. Şi cu toate astea, e cea mai mare patrioată. Pentru că, deşi nu se bucură de facilităţile pe care le-ar fi avut dacă (s-)ar fi născut în Danemarca, ţară-model pentru creşterea copiilor, ori în Franţa, unde părinţii beneficiază de scutire de impozite, gestul ei de a dărui României o viaţă nouă e fundamental. Într-o ţară în care e la modă să fii patriot din gură, să devii părinte în lipsa oricăror perspective sau facilităţi e cu siguranţă cea mai mare declaraţie de dragoste pentru România. E investiţia cea mai importantă în viitorul acestei ţări, o investiţie pe care ţara ar trebui s-o aprecieze aşa cum se cuvine, oferindu-le copiilor pe care i-i dăm o Educaţie şi o Sănătate decente, iar mai apoi, egalitate şi şanse într-un câmp al muncii bazat pe meritocraţie.

Mama româncă n-are nevoie de zile oficiale şi de panegirice prin Parlament. Nici de donaţii de lapte praf menite să-i escamoteze sânii vlăguiţi sau făcuţi infertili de un sistem social care, când nu-i întrerupe sarcina, îi taie ombilical orice speranţă pentru viitor.

Nici o bonă filipineză n-o poate înlocui. Pentru că o Românie nouă începe, eminamente, din laptele matern. Ca într-un text educativ din “Mama şi copilul”, de substanţele subtile cu care “hrănim” Mama depinde, fundamental, viitorul acestei Românii.

 

Foto deschidere: montaj după original, turab.org

Mama româncă şi bona filipineză

6 aprilie 2017 |
Sânul ei nedormit a crescut generaţii întregi de români. Dar sânul ei, deşi operant după miezul nopţii până la orele timpurii ale dimineţii şi-n continuare, nu ne interesează, pentru că avem ocupaţii mult mai captivante: nu ne fascinează sânii...