Tag

statuie

Sunteți curioși cum arată un aristocrat dac în mărime naturală? În holul central al Muzeului de Istorie se găsește, începând de ieri, o statuie inedită, care exact asta înfățișează, un dac nobil. E adevărat, mărimea nu e chiar naturală, statuia este ușor supradimensionată. Este o lucrare impresionantă prin mărime și prin precizia execuției, iar experții spun că nu este imposibil ca statuia să-l reprezinte chiar pe regele dacilor, Decebal. Dar care este povestea acestei sculpturi neobișnuite și unde va fi ea amplasată definitiv?

 

Statuia nobilului dac de la Muzeul Național de Istorie a României este o replică fidelă a unei statui antice. Originalul poate fi văzut în celebrele Grădini Boboli, din incinta Palatului Pitti din Florența. Se crede că acea statuie originală a fost adusă în Toscana de la Roma. Asta înseamnă deci că este una dintre cele o sută de statui de dac ce se găseau altădată în Forul lui Traian, în preajma celebrei Columne. Dintre acestea, multe s-au pierdut sau au fost preluate în mari muzee și în diferite colecții private din lumea întreagă, dar niciuna nu a ajuns în România.

 

 

Statuia nobilului dac, foarte posibil Regele Decebal, expusă în holul Muzeului Național de Istorie al României

Statuia nobilului dac, foarte posibil Regele Decebal, expusă în holul Muzeului Național de Istorie al României

 

Pe cine înfățișează statuia?

Cu câțiva ani în urmă, Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) a demarat proiectul de reproducere cât mai exactă a uneia dintre cele două statui de dac din Grădinile Boboli. A fost aleasă pentru a fi replicată statuia care are o asemănare flagrantă cu chipul regelui Decebal de pe Columna lui Traian. Leonard Velcescu, istoric de artă și președinte de onoare al AICC, amintește că în Muzeul Vatican există o sculptură care înfățișează un cap de nobil dac, iar această operă seamănă izbitor cu capul statuii din Grădinile Boboli. Istoricul de artă spune că artiștii romani n-ar fi preferat să sculpteze de două ori același chip decât dacă ar fi fost figura unui personaj de o importanță majoră, așa cum a fost regele dac care i-a ținut piept lui Traian și armatelor lui.

 

Instantaneu de la evenimentul de prezentare a statuii nobilului dac, 25 iunie 2019, MNIR

Instantaneu de la evenimentul de prezentare a statuii nobilului dac, 25 iunie 2019, MNIR

 

Statuia adusă la București este lucrată în marmură de Carrara

Tot Leonard Velcescu, în cadrul evenimentului de prezentare publică a statuii amplasate temporar la Muzeul de Istorie, a explicat de ce replica nu poate fi identică, până în cele mai fine detalii, cu originalul. Motivul este că materialul este diferit. Corpul statuii originale a fost sculptat în porfir roșu, de proveniență egipteană. Dar porfirul este o rocă vulcanică extrem de dură, iar artiștii din Florența care au realizat copia au precizat că nu se mai lucrează de mult timp în acest material. De altfel, spune Leonard Velcescu, în antichitate porfirul a fost monopol imperial, pentru că nu se sculptau în acest material decât chipul împăraților și al unora dintre zeități. Astfel încât acum, pentru corpul statuii s-a folosit marmură închisă la culoare, iar pentru cap și mâini s-a folosit marmură din carierele preferate ale lui Michelangelo, din Carrara.

 

De ce statuia nu va rămâne la Muzeul de Istorie

Președintele executiv și fondatorul AICC, Florin Pîrlea, a accentuat la ceremonia de recepție a statuii că locul ei nu este în muzeu, adică într-un spațiu închis. Dimpotrivă, dorința celor care au avut această neobișnuită inițiativă este să amplasese această statuie pe bulevardul Dacia din Capitală, în mijlocul unei piațete care-i va fi dedicată. Primarul sectorului 1, prezent la evenimentul de prezentare a statuii, a dat asigurări că acest lucru se va realiza cât de curând.

 

Dac_4

 

Cine sunt cei care au avut ideea și au pus-o în practică

Președintele AICC, Florin Pîrlea, a mulțumit celor care s-au implicat în acest proiect inedit și a punctat contribuția mediului privat, care a susținut financiar și moral aducerea din Toscana a replicii după statuia din Grădinile Boboli. În mod special a fost amintit suportul regretatului academician Alexandru Vulpe, care a girat cu autoritatea sa întreaga inițiativă.

 

Motto: Dacă am fi atât de siguri de virtuţile memoriei, nu am mai ridica nici o statuie.

Citesc cu uimire şi absolut inopinat despre planurile Primăriei Capitalei de a-i ridica, în centrul Bucureştiului (nu, nu la periferie!), o statuie fostului preşedinte american Ronald Reagan. Explicaţia primarului în exerciţiu e, pe cât de ridicolă şi inadecvată în cosmopolitismul şi spiritul ei forţat-democratic, pe-atât de halucinantă:

“Doresc să avem în Bucureşti statuia preşedintelui american Ronald Reagan, pentru că acesta reprezintă un simbol al democraţiei, al luptei împotriva comunismului, al respectării drepturilor omului, al libertăţii presei, dar şi al economiei de piaţă. Acest monument va fi amplasat în centrul oraşului şi îi reasigur pe toţi cetăţenii Bucureştiului că investiţiile culturale nu se realizează în detrimentul proiectelor sociale, de infrastructură sau din domeniul sănătăţii. Capitala României trebuie să se dezvolte unitar, atât din punct de vedere cultural, cât şi social şi economic.”

Ca absolvent de Istorie, nu pot decât bănui revolta pe care ştirea a declanşat-o în Universitatea bucureşteană şi prin liceele ţării, în inimile unor profesori inimoşi, care-şi educă elevii şi studenţii în spiritul iubirii de ţară şi al preţuirii acelor înaintaşi care ne-au dăruit, prin jertfa lor, România de azi.

Ca om care a trăit, în faza lor terminală, dezagregarea blocului sovietic şi disoluţia Cortinei de Fier, precum şi ca gazetar, îi sunt recunoscător lui Ronald Reagan, dar doar ca un afterthought, dacă tot e să gândim şi să vorbim „americăneşte”. Pentru mine, şi pentru tinerii din generaţia millennials din care fac parte, cei care într-un deceniu vor moşteni România, Reagan nu înseamnă nimic, sau nu mai mult decât prinţul de Monaco, cel căruia Primăria oraşului îi pregăteşte o altă statuie controversată.

Faptul că noi, tinerii «millennials», mâncăm la KFC şi ne încălţăm de la Nike, în timp ce savurăm savant o sticlă de Cola imaginându-ne vestici, nu înseamnă că ne dorim sau că avem nevoie de statui ale lui Reagan, Marilyn Monroe sau Mickey Mouse, în centrul oraşului lui Bucur

Nimeni nu le neagă lui Reagan şi lui Rainier al III-lea, personalităţi recunoscute ale lumii, dreptul la o statuie. Poate chiar în Bucureşti, date fiind veleităţile noastre democratice şi pro-occidentale. Însă iniţierea aiuritoare a unor astfel de proiecte, fără nici o legătură cu spiritul locului în care vor fi amplasate, fără o consultare civică autentică, are toate caracteristicile unei bufonade ce riscă să ne înstrăineze şi mai mult de fărâma de identitate pe care o mai avem: e absurd şi revoltător să-i ridici o statuie lui Reagan în condiţiile în care, cu un an înainte de Centenarul Marii Uniri, Bucureştiul n-are o statuie a lui Ferdinand I Întregitorul, după ce originalul amplasat în Şoseaua Kiseleff a fost distrus de către comunişti în 1948.

Da, România nu trebuie să-şi renege rădăcinile democratice şi nici parteneriatele strategice cu aliaţii vestici. Dar, înainte de a-şi oferi prinosul marilor personalităţi ale Occidentului, ale căror decizii epocale au marcat prin contagiune şi istoria noastră, ar trebui să nu uităm că, înainte de NATO sau Uniunea Europeană, înainte de Schengen şi de McDonald’s, a mai existat o mână de români care au făcut o ţară.

Cu tot respectul pentru acele valori occidentale care s-au dovedit benefice aici, faptul că noi, tinerii millennials, mâncăm la KFC şi ne încălţăm de la Nike, în timp ce savurăm savant o sticlă de Cola imaginându-ne vestici, nu înseamnă că ne dorim sau că avem nevoie de statui ale lui Reagan, Marilyn Monroe sau Mickey Mouse, în centrul oraşului lui Bucur.

 

Foto deschidere: pbs.org