“Ploaia nu este decât o consecință imediată a influenții solare în radioactivitate. În cercetările mele pentru radioactivitatea plumbului cercetam vechile acoperișuri de plumb ale Parisului, în special acoperișurile Observatorului. Am făcut constatarea că un încăpățânat ghinion mă urmărea, cerul acoperindu-se cu nori ori de câte ori lucram pe acoperișuri. Am ajuns curând la concluzia că nu era o simplă coincidență care mă împiedica să lucrez, ci că expunerea unor substanțe radioactive la soare atrăgea condensarea norilor. Omenirea e încă sceptică.” Fragmentul este dintr-un interviu acordat în 1935 de Ștefania Mărăcineanu, fiziciana care, cu patru ani înainte, în 1931, experimenta în Bărăgan, pentru prima dată în lume, ploaia artificială. Ploaie artificială atât de importantă prin beneficiile sale pentru agricultură.
Născută în 1882, la București, și crescută la orfelinat, Ștefania Mărăcineanu a urmat cursurile Școlii Normale „Elena Doamna” din București, pe care le-a finalizat în anul 1899. A urmat apoi Facultatea de Științe Fizico-Chimice din cadrul Universității București. Finele Primului Război Mondial o găsește profesoară de chimie și fizică la Școala de Fete din București, iar ulterior obține o bursă la Paris acordată de Ministerul Științelor din România, în contextul în care conducerea politică a țării luase decizia să sprijine formarea de specialiști români în străinătate, în domenii de interes pentru dezvoltarea economică a statului român.
La Paris, urmează cursurile de radioactivitate susținute de savanta franceză de origine poloneză Marie Curie, iar prima ei sarcină a fost aceea de a determina exact timpul de înjumătățire al poloniului. Elaborează o lucrare de doctorat la Universitatea Sorbona cu titlul “Cercetări privind constanta poloniului și penetrarea substanțelor radioactive în metale”, pentru care a primit calificativul Très Honorable. Dar și un post de cercetător în laboratorul Mariei Curie, care asistase la susținerea lucrării de doctorat. Alege să mai rămână câțiva ani în Franța, unde își continuă cercetările alături de alți savanți europeni. La revenirea în țară, după câțiva ani, face muncă de pionierat, înființând la Politehnica București primul laborator de radioactivitate din țară. S-a ocupat inclusiv de fenomene meteorologice, reușind să descopere procedeul de declanșare artificială a ploii cu ajutorul unor săruri radioactive. Dovada o găsim la Direcțiunea Proprietății Industriale din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, unde Ștefania Mărăcineanu a înregistrat pe 10 iunie 1931 cererea de brevet nr. 18547, cu titlul „Un mijloc de a provoca ploaia”. Face și un experiment, încercând să creeze o concentrație artificială de radioactivitate în nori, prin injectarea norilor joși cu săruri chimice radioactive. Experimentul, încununat de succes, a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan.
Dar autoritățile vremii au ignorat descoperirea sa. Dezamăgită, savanta pleacă din nou la Paris, unde găsește sprijin pentru a-și continua cercetările în Algeria. Aici, conduce experimente într-o regiune deșertică, prin injectarea în atmosferă a unor săruri radioactive. Conform autorităților algeriene, rezultatele experimentale nu au fost încurajatoare, dar guvernatorul general a trimis o scrisoare în care aprecia efortul și perseverența Ștefaniei Mărăcineanu. Sistate după declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, cercetările au continuat după război, mai ales în SUA., dar și în alte țări.
Cu un moment greu de gestionat se confruntă în 1935. Acordarea premiului Nobel soților Joliot-Curie, pentru inventarea radioactivității artificiale, este o lovitură dură pentru savanta română, care dovedise fenomenul cu mai bine de 10 ani înainte. Aceștia au explicat fizic și matematic fenomenul radioactivității, ceea ce Ștefania Mărăcineanu nu realizase, dar meritul său pentru această descoperire nu a fost nici măcar menționat, deși Irene Joliot-Curie folosise întreaga muncă a româncei privind radioactivitatea artificială pentru a obține această distincție. Însăși Irene Joliot-Curie recunoscuse că descoperirea pentru care ea urma să primească Nobelul era deja cunoscută de 11 ani. „Ne amintim că savanta româncă a anunțat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”, preciza Irene pentru ziarul austriac Neues Wiener Journal, apărut pe data de 5 iunie 1934. Munca Ștefaniei Mărăcineanu a fost recunoscută de Academia de Științe a României în 1936, unde a fost aleasă ca director de cercetare, dar nu a primit niciodată recunoaștere globală pentru descoperire.
Ștefania Mărăcineanu a continuat să aibă preocupări științifice, susținând, de exemplu, în 1943, la Academia Română, o lucrare despre diverse experimente de generarea a ploilor, efectuate în perioada 1942-1943. Ștefania Mărăcineanu moare la 15 august 1944, la vârsta de 62 de ani – se îmbolnăvise de cancer, cel mai probabil din pricina iradierii.
Credit foto: Adolf Klingsberg (Wikipedia), Poșta Română