Gata! A început școala.

Și a apărut prima temă importantă de rezolvat. (Și la voi? Și la Andrei la clasă!)

Ah, cât s-a străduit Andrei să iasă totul foarte bine cu această temă. A șters, a rescris, a verificat de trei ori. A vrut să fie bine. Foarte bine.
A pus foaia pe birou, hotărât să o ia dimineață.

Dimineața vine cu grabă, cu ghiozdanul aruncat pe umăr, cu pași repezi spre mașină.
Se urcă pe scaunul din dreapta și începe să-i povestească tatălui său despre colegul de bancă. Vorbește mult. Prea mult. Ca și cum ar încerca să țină ceva la distanță.

La primul semafor… se oprește.
Se uită în gol. Inima îi face un salt scurt și dureros.

Tema.

Înghite în sec. Își strânge mâinile pe genunchi.
— Tată… am uitat tema.

Vocea îi tremură puțin. Nu pentru că a uitat tema. Ci pentru că știe ce urmează de obicei în astfel de momente: oftatul, tonul ridicat, predica, privirea aceea care apasă.

Mihai, tatăl, simte și el impulsul vechi, aproape automat. Un gând din copilăria lui: „Cum ai putut?”
Îl recunoaște. E vocea tatălui său care îi țipă în ureche.

Și alege altceva.

Respiră adânc. O dată. De două ori.
— Știi, Andrei, toți uităm uneori, spune calm. Chiar și eu. Ieri mi-am uitat legitimația de serviciu.

Andrei ridică privirea. Îl caută pe tatăl lui. Nu e nicio încruntare. Nicio tensiune în maxilar. Doar o privire caldă, stabilă.

Mihai întoarce mașina. Fără reproșuri. Fără explicații.
Se întorc acasă, Andrei ia tema, iar drumul spre școală continuă.

După câteva minute, Mihai spune, mai mult gândind cu voce tare:
— Când aveam vârsta ta, tatăl meu ar fi țipat la mine pentru asta. Credea că așa se învață responsabilitatea.

Andrei adună curaj:
— Atunci… de ce nu ai țipat la mine?

Mihai zâmbește. Un zâmbet sincer. Asumat.
— Pentru că a țipa m-a făcut pe mine speriat, nu responsabil.
Și nu vreau să-ți fie frică să greșești. Greșelile se pot repara.

— O să încerc să fiu mai atent mâine, spune Andrei. Poate îmi pun tema în ghiozdan imediat după cină.

— Asta e o idee foarte bună, răspunde tatăl.

Mașina pare, dintr-odată, mai ușoară.

Copiii nu au nevoie de părinți perfecți.
Au nevoie de părinți conștienți.

Felul în care le vorbim când greșesc devine felul în care vor vorbi cu ei înșiși toată viața.
A fi diferit de părintele pe care l-ai avut nu înseamnă să-l negi, ci înseamnă să alegi, cu maturitate și curaj, o voce mai blândă pentru copilul tău.

La început de an 2026, avem o alegere de făcut.

Putem duce mai departe ,,lanțul” de lucruri știute, fără să ne uităm la el, așa cum l-am primit: cu zalele lui grele, ruginite de frică, de rușine, de „așa am fost crescut”.

Sau putem opri ,,lanțul” pentru o clipă.
Să-l privim cu onestitate.
Să scoatem zalele care dor, care apasă, care nu mai ajută. Să-l ducem mai departe cu zale strălucitoare făcute din calm, respect, limite ferme fără umilință, cu zale placate cu curaj și iubire.

Cum ajungi cât mai departe pe drumul către mintea copilului tău? Deschide-i inima, iar apoi vei ajunge la mintea lui – acesta este răspunsul profesoarei Monica Șerbănescu. Iată multe alte sfaturi bune privind relația dintre părinți, copii și profesori, de la fondatoarea și directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”.

• Principiul de bază, preluat de la Mama Sica (Anastasia Popescu): profesorii sunt mentorii elevilor, sunt prietenii lor.
• Învățământul trebuie să pună accent pe dezvoltarea aptitudinilor elevului. Este un adevăr modern și etern, în sensul în care noi ”descoperim mereu roata” și evidențiem drept moderne adevăruri care au fost valabile întotdeauna.

Cum arată profesorul perfect?

• Pentru ca ”școala acasă” să funcționeze, trebuie ca și părintele să fie un bun profesor.
• Nu ne interesează competența profesorului, pentru că este mult mai importantă latura sa umană. Conținutul intelectual oricum se transmite.
• Pentru a ajunge la mintea copilului, profesorul trebuie mai întâi să ajungă la inima lui. Nici un copil nu învață decât iubind, iar o materie școlară o iubești prin profesor.

Copilul și oboseala: teme sau joacă?

• Când am început în școală programul extins până la ora 17.00 sau 18.00, în țara noastră nu exista after-school. Nu văzusem modelul nicăieri. Dar m-am gândit că este ideal ca profesorul să lucreze după-amiaza cu elevul, după orele de dimineață, pentru că el știe cel mai bine care este nivelul de cunoștințe al elevului.
• La început, în anii 1990, pentru programul extins (de după-amiază) am avut foarte multă respingere din partea forurilor superioare și foarte multă susținere din partea părinților
• Prefer ca seara, atunci când părintele vine de la serviciu, să stea cu copilul lui și să citească ceva, să iasă la plimbare, să meargă la teatru, să se joace orice – dar fără să fie stresați de teme. Temele sunt de școală, nu trebuie să le fac cu mama.
• Copilul are nevoie ca părintele său să țină un echilibru între severitate și permisivitate.
• Cele două mari probleme universale: consecvența și onestitatea.
• Nu poți elimina ecranele din viața copiilor, dar putem încerca să le limităm.
• Discernământul de care ai nevoie pentru a distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, tot educația ți-l formează.
• Derulăm două proiecte Erasmus Plus în școală, prin care predăm discipline nonlingvistice într-o limbă străină. Și prin asta le arătăm copiilor că învățăm o limbă străină pentru a transfera cunoștințe din alt domeniu, limba străină nu este un scop în sine.

Sfaturi pentru părinți: exigență sau libertate?

• Exigența părintelui față de copil trebuie să existe de la început. Și tot de la început părintele trebuie să fie iubitor față de copil.
• Severitate a părintelui față de copil? Depinde, severitate poate însemna asprime, dar poate însemna și rigoare. Adică atunci când nu abdici de la o regulă pe care ai stabilit-o cu copilul.
• Când stabilim o regulă, ea trebuie asumată de toată lumea, părinte și copil. De exemplu, stabilim că după ce facem ordine, mergem la teatru. Dacă el, copilul, nu face ordine, nici eu, părinte, nu respect ce am stabilit, deci nu mergem la teatru.
• Este bine ca părintele să știe cât mai mult despre ca face copilul lui la școală. Dar este firească și nevoia copilului de intimitate, iar această nevoie trebuie respectată.
• Este esențial să fii alături de copilul tău și în felul acesta să fii o mamă bună și un tată bun.