Parfum de migdale dulci. Nu știm încă, dar îl cunoaștem cu toții, îl iubim și ne poartă, în mai puțin de o secundă, către o încăpere guvernată de tomuri de piele, împrejmuind un fotoliu comod, sau în casa bunicilor. Rezultatele unor analize de laborator au scos la iveală faptul că paginile cărților vechi transmit parfumul evocat, cu o notă fină de vanilie, creată inevitabil de-a lungul deceniilor sau secolelor. Surprinzător, un proces aparent interesant numai pentru oamenii de știință a condus la o mireasmă ce taie respirația a milioane de oameni și nu îi lasă să scoată nasul din cărți.
Dacă în privința mirosului lucrărilor vechi vorbim despre un proces chimic firesc, cu un rezultat olfactiv uimitor, parfumul de cărți noi – preferat și acesta de către mulți cititori – este rezultatul contopirii unor substanțe chimice din compoziția hârtiei, a cernelii sau a lipiciului care unește paginile.
Nu ar trebui să ne mire faptul că mireasma emanată de volumele vechi de zeci ori sute de ani, prețioase prin natura lor, nu numai datorită anilor pe care-i poartă-n spate, este apreciată – și căutată – de mulți iubitori de carte. Chiar dacă o lucrare este valoroasă datorită conținutului său, cititorii sunt vrăjiți și de aroma eliberată de către paginile arămii, îmbogățite cu slove prețioase.
Printre norocoșii care petrec ore-n șir printre cărți vechi și importante se numără anticarii, ce au privilegiul de a răsfoi zilnic tomuri importante pentru cultura noastră. Marin Văduva, de la Anticariat Unu din București, a mărturisit, pentru Matricea Românească, faptul că „noi, care umblăm toată ziua cu ele, avem alte trăiri, în afară de miros”.
„Probabil că parfumul le aduce aminte oamenilor de un miros deja încercat, de ceva deja trăit – casa familiei, a bunicilor care aveau cărți. În mod firesc, nu e ceva ce noi apreciem, pentru că au fost destule experiențe cu unele cărți aflate în stare de degradare foarte avansată care, evident, nu ne-au trezit sentimente plăcute. În schimb, vizual, vechimea lor înseamnă mult pentru noi.”
În ciuda faptului că lucrările în format digital câștigă din ce în ce mai mult teren în fața cărților tipărite, în acest caz, nu vorbim – momentan – despre o luptă pe care cele din urmă ar pierde-o.
Sunt convins că și cei care folosesc metodele moderne apelează și la cartea clasică
„Oamenii mai cumpără cărți vechi, pentru că nu toți agreează forma aceasta (cartea electronică, n.r.). E una obositoare pentru foarte mulți oameni. De asemenea, la alții intervine și obișnuința de a simți o carte, de a o răsfoi. Sunt convins că și cei care folosesc metodele moderne apelează și la cartea clasică”, ne-a explicat anticarul.
Cei mai precauți se gândesc și la partea „primejdioasă” a folosirii unei cărți vechi, ei invocând faptul că, inhalând parfumul acestor lucrări, sănătatea organismului este supusă riscurilor. Pentru explicații specializate, l-am întrebat pe medicul Valentin Boldea care sunt aceste riscuri despre care lumea vorbește.
„Problema cu cărțile vechi este legată, în primul rând, de modul cum se depozitează acele cărți vechi. Chiar și acasă, dacă ele sunt păstrate în bibliotecă, în timp, sunt contaminate cu tot felul de acarieni, praf, resturi de insecte, și există riscul de apariție a afecțiunilor alergice, pornind de la rinite alergice, dermatite alergice, și terminând cu astmul bronșic, forma cea mai gravă a alergiilor. Din cauza unor medii cu umiditate variată, se pot dezvolta ciuperci, mucegaiuri, care pot provoca afecțiuni micotice, la nivelul pielii, sau pot să apară afecțiuni respiratorii cu diverși germeni micotice. Aceste infecții respiratorii sunt destul de «păcătoase», pentru că se tratează foarte greu, au o evoluție imprevizibilă, și pot duce, uneori, la apariția insuficienței respiratorii.”
Anticarul Marin Văduva a subliniat că aceste riscuri nu îi sunt străine, dar sunt asumate, dragostea pentru cărți fiind mai mare decât teama de acarieni.
Într-adevăr, scenariul aproape apocaliptic de mai sus ne „taie” inevitabil pofta de lectură, însă medicul Boldea a subliniat că există soluții de prevenire, pentru a ne bucura în voie de cărțile vechi și valoroase, fără să cădem la pat înainte să terminăm cartea.
„Cărțile trebuie păstrate în încăperi aerisite, uscate, în încăperi dedicate, care să aibă destinație numai de bibliotecă, unde să se păstreze un microclimat termic, constant și o umiditate scăzută, pentru a nu favoriza înmulțirea germenilor. Cărțile trebuie, periodic, mișcate și «scuturate», pentru a elimina acele resturi de praf, de acarieni, care le pot contamina. Periodic, mai ales unde avem un fond de carte mare, putem să chemăm un specialist care să facă o curățare specială a cărților. (…) Sunt persoane cărora le place să meargă în anticariate tocmai pentru a simți acel miros. Poate că le amintește de perioada copilăriei. Știm cu toții că, în general, asociem acel miros cu casele bătrânești, vechi. Poate e o reîntoarcere în timp. Alții poate apreciază valoarea unei cărți fără a se gândi la miros sau la riscuri. Important e să avem grijă.”