Tag

Vladimir Jurowski

Peste 2500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități, vor cânta anul acesta în Festivalul George Enescu. Vor fi în total 104 concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Concertele vor avea loc la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și la Teatrul Excelsior. Concertele și recitalurile sunt grupate în șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. Totul se va desfășura între 31 august și 22 septembrie.

 

Declarații Crenguța Roșu, director de comunicare al Festivalului ”George Enescu”

De unde vine frumusețea ediției 2019

În primul rând, frumusețea festivalului vine din conținutul lui absolut extraordinar. Este extrem de rar să ai, pentru trei săptămâni, un soi de du-te-vino, în sens pozitiv, a cel puțin 2500 de artiști internaționali, toți din vârful topurilor internaționale. Sigur, în domeniul acesta este destul de complicat să stabilești topuri, dar în festival vor fi prezente orchestrele cele mai mari, în sensul de cele mai apreciate. Orchestra Filarmonicii din Berlin, London Symphony Orchestra, Orchestra Națională a Franței, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, sunt doar câteva, și fiecare dintre numele pe care le-am menționat ridică ochii și sprâncenele tuturor, pentru că sunt realmente sunt în topul lumii. În program avem și soliști absolut extraordinari, fie că este vorba de interpreți sau de artiști lirici.

Operă cântată cu instrumente de epocă

În ediția de anul acesta avem și 14 opere în concert, o aliniere la tendința internațională de a provoca ascultătorul să se concentreze pe muzica însăși și să mai diminueze efectele asociate jocului actoricesc, să te concentrezi mai mult pe arta artistului liric, pe partitură. De asemenea, opera „Die Frau ohne Schatten” („Femeia fără umbră”) a lui Richard Strauss va fi însoțită de proiecții, pentru o decriptare vizuală a libretului. Menționez asta în mod special pentru că aceasta este o operă cu totul deosebită, cu un libret pe care unii îl interpretează ca fiind straniu, plin de simboluri și foarte dens. Toată lumea așteaptă cu foarte mult interes să vadă cum vor lucra împreună proiecțiile cu conținutul artistic aflat sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului. Vom avea tot felul de „bijuterii”, cum ar fi orchestre care vin și cântă cu instrumente realizate exact ca în epocă. Vom avea sonorități de toate felurile, repertoriul este extrem de vast. Conținutul este principala ofertă pe care o face festivalul, un conținut valoros de vârf mondial. Toată această efervescență și adunare de exprimări muzicale se leagă și de motto-ul pe care îl are această ediție: Lumea în armonie, inspirat de Enescu. George Enescu spunea că menirea sfântă a muzicii este să unească suflete și, de aici, ”lumea în armonie” transpune în cotidian ceea ce muzica oferă ca exemplu pentru noi toți, în sensul că, indiferent de spațiul geografic, de credințe, de gen, de culoare a pielii, în fața unei partituri toată lumea lucrează împreună. Acestea sunt mesajul și intenția acestei ediții.

 

Ateneu_1

 

Concursul Enescu pentru artiști plastici

Anul acesta se organizează și un concurs de creația plastică, asociat Festivalului. Conceptul concursului este re-interpretarea creației enesciene într-un alt limbaj artistic. Pot fi înscrise lucrări de grafică și pictură, iar invitația de participare este adresată atât artiștilor consacrați, cât și artiștilor tineri, studenți sau proaspăt absolvenți ai universităților de artă din România.

 

Crenguța Roșu, despre juriul concursului de artă plastică

În juriu sunt membri Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, unul dintre violoniștii cei mai împătimiți ai operei lui Enescu, Gabriel Bebeșelea, care este dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naționale București, pianistul Josu de Solaun, o persoană, de asemenea, atinsă de spiritul lui Enescu. El are o poveste foarte interesantă, a fost la un moment dat laureat al Concursului Enescu. În acest fel l-a descoperit, în concurs există obligația să interpretezi o piesă de Enescu. A fost atât de tulburat de această întâlnire încât a înregistrat integralele de pian ale lui Enescu. Ceva magic! Spune că pentru el Enescu este așa cum este Shakespeare în literatură. Și tot din juriu, într-o prezentare în ordine alfabetică, face parte și Alexandru Tomescu, cel care promovează iubirea pentru vioară, pentru Enescu, în nenumărate feluri.