Interviu Pr. Ion Resceanu pentru Matricea Romaneasca foto-slider

Preotul Ion Resceanu (Biserica Mântuleasa, Craiova): “Matricea noastră culturală este strâns legată de Biserica Ortodoxă și de valorile ortodoxiei, de valorile creștine”

Construită la 1792, Biserica „Maica Precista Mântuleasa” din Craiova a fost martora multor frământări, dar şi mediul de împlinire a nenumărate minuni. Ea rămâne astăzi, ca odinioară, un reper inconfundabil în peisajul spiritual şi cultural al capitalei Olteniei, fiind deopotrivă locaş de închinare, adăpostind un admirabil muzeu-mărturie şi oferind un refugiu vital de furtunile vieţii. Matricea Românească a discutat cu preotul paroh Ion Resceanu despre legătura indisolubilă dintre Biserică şi cultura română, dar şi despre modelele la care ar trebui să ne raportăm într-o societate globalizată. „Nu trebuie să ne fie jenă, să căutăm exemple, modele, în afara spațiului nostru cultural, ci să uzăm de aceste modele pe care noi putem să le dăm lumii contemporane”, crede preotul Resceanu.

Matricea Românească: Părinte, o să vă rog să vă prezentați în câteva cuvinte.

Pr. Ion Resceanu: Sunt preotul Ion Resceanu de la Biserica Mântuleasa din Craiova. Aș pleca de la celebra rostire a lui Mihai Eminescu, cel care spune că „Biserica este mama spirituală a poporului nostru, a poporului român”. Într-adevăr, Biserica a fost cea care, ca o mamă bună, s-a îngrijit de copiii ei, de credincioșii ei, s-a îngrijit de acest neam, dându-i nu numai educația religioasă, spirituală de care avea nevoie, ci îngrijindu-se ca acești copii ai ei să fie oameni educați, să aibă prin intermediul Bisericii și al învățăturii ei, acces la valorile culturale ale lumii. Are o tradiție profundă la care nu ne întoarcem, doar ne referim, cea a Imperiului Bizantin. Acest „Bizanț după Bizanț” din Țările Române, despre care amintește Nicolae Iorga, nu este în fapt decât o prelungire în istoria noastră modernă a acestor tradiții și valori culturale pe care le moștenim pe filiera Răsăritului ortodox, al cărui centru principal a fost Constantinopolul. Și vedem că și cultura română își află rădăcinile în spațiul răsăritean, în mare măsură în cultura bizantină, care se prelungește mai apoi în spațiul de cultură slav, sud-dunărean, iar după veacul al XVII-lea și de influență rusă.

Şi iată că și noi reușim să reprezentăm această sinteză originală care preia toate aceste valori de cultură ale întregului context sud-est european și într-o formă proprie le dă poporului român. Iar Biserica este unul dintre instrumentele fundamentale care realizează, reușește să preia, să sintetizeze și să dea mai departe aceste valori poporului nostru. Încerc să generalizez, dar cred că este necesar, pentru că nimic nu apare la întâmplare, ci totul se dezvoltă, evoluează, progresează într-un context de valori religioase și culturale bine definit.

Biserica a fost cea care, ca o mamă bună, s-a îngrijit de copiii ei, de credincioșii ei, s-a îngrijit de acest neam, dându-i nu numai educația religioasă, spirituală de care avea nevoie, ci îngrijindu-se ca acești copii ai ei să fie oameni educați, culţi

Dacă este să vorbim despre rolul pe care l-a avut Biserica în cultura română, să ne aducem aminte de primele tipărituri, de primele cărți care stau la baza culturii, la baza limbii literare române, care provin pe filon slav dar, la un moment dat, această cultură de sorginte slavă vedem că este înlocuită de cultura română propriu zisă – și tot Biserica este cea care are un rol determinant, la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, atunci când apar primele tipărituri în limba română, în special cărți de cult. Dar mai apoi, în 1688, se tipărește Biblia lui Șerban Cantacuzino, un monument de limbă literară, care va genera, practic, această uniformizare a limbii la nivelul tuturor spațiilor locuite de români.

Se mai întâmplă un fenomen foarte interesant, atunci când vorbim de rolul pe care Biserica l-a avut în planul unității poporului român. Nu numai limba, ci şi circulația cărților de cult a generat această unitate lingvistică, această puternică așezare unitară a limbii și culturii române în întreg spațiul locuit de români. O carte de cult care era, de exemplu, Psaltirea, tipărită la Iași, intra în acest circuit al Bisericii române din toate cele trei țări – din Transilvania, din Moldova, din Țara Românească. Nu este întâmplător faptul că, în Transilvania, întâlnim mai multe Cazanii, tipărite la Iași în 1644, de către Mitropolitul Varlaam, decât în Moldova. Ceea ce ilustrează dinamica pe care a reușit să o dea Biserica, prin activitatea ei culturală – mă refer la tipărituri, la cartea de cult, care devine un instrument cultural, care leagă cultural poporul nostru.

Biserica Mântuleasa din Craiova, la 1898

Biserica Mântuleasa din Craiova, la 1898 Foto: Mihai Vladu

Matricea Românească: Cum stăm astăzi, din acest punct de vedere, al creării identităţii culturale în şi prin Biserică?

Pr. Ion Resceanu: Astăzi trăim o dublă realitate. Pe de o parte, Biserica are o perspectivă locală, încearcă să fie prezentă în spațiul public, prin diverse manifestări culturale, simpozioane, manifestări mai mari sau mai mici, evenimente locale sau naționale. Iar pe de altă parte, are și o perspectivă mult mai largă, europeană în care, din păcate, se regăsește mai puțin. Nu pentru că nu-și dorește lucrul acesta, ci pentru că ea este restrânsă din ce în ce mai mult la spațiul ei ecleziastic. Trăim această dihotomie în ceea ce privește prezența Bisericii în realitatea socială. Biserica… se dorește ca ea să rămână la nivelul spațiului privat, și nu se dorește ca ea să fie prezentă activ în spațiul public, ca ea să poată să-și promoveze valorile în spațiul public. Iar această dihotomie afectează prezența Bisericii în mod concret și în viața Cetății. Cred că aceasta este o problemă cu care ne vom confrunta ani mulți de acum înainte. Ea, bineînțeles, vine și pe fondul secularizării vieții noastre de zi cu zi. Dar cred că, în momentul în care Biserica va avea cu adevărat viață autentică, bune intenții, personalități potrivite care să vorbească, ea va vorbi și va vorbi constructiv și cu folos pentru credincioșii noștri, în primul rând, dar și pentru lume.

Lumea are nevoie de Biserică. Un mare teolog spunea despre lume că ea este precum o mare învolburată. Biserica este precum o corabie care trebuie condusă pe valurile învolburate ale acestei lumi. Și trebuie să fim prezenți în realitatea socială. Oamenii așteaptă ca noi să fim mai mult implicați din punct de vedere social, însă Biserica nu este doar atât. Biserica este o realitate care vizează, în primul rând, devenirea noastră spirituală, fără să uite nici un moment de faptul că această devenire spirituală se petrece în această lume și ținând cont de realitățile în care noi trăim.

Matricea Românească: Pentru că vorbim despre matricea românească, Dvs. cum înțelegeți conceptul ce dă numele platformei noastre culturale, și unde este rolul Bisericii în această construcție spirituală?

Pr. Ion Resceanu: Nu este o întrebare ușoară. Biserica încearcă să-și definească ceea ce unii teologi au numit o doctrină socială, alții au spus o gândire socială a Bisericii. Dar cred că cel mai potrivit titlul ar fi o definire a slujirii sociale a Bisericii. Perspectiva Bisericii nu poate fi decât una slujitoare la adresa societății, după chipul Mântuitorului, care spune: „N-am venit în lume să Mi se slujească, ci Eu să slujesc și să-mi dau sufletul pentru cei mulți”. În momentul în care noi ne aflăm în raport cu lumea, cu cultura, în acest raport dihotomic, „eu sunt o entitate și am de-a face cu o altă entitate”, deja avem problemă de raportare. Trebuie gândit, mai degrabă: „Eu sunt prezent în cultură, eu sunt parte a realități vieții și pot să o transform, pot să o îmbunătățesc numai prin această așezare a mea în postura celui care slujeşte lumea, slujeşte pe oameni”. În felul acesta, pot să schimb, pot să transform, pot să am ceea ce Dvs. numiţi, în sensul autentic, o matrice. O matrice care încearcă atât cât este posibil, să spiritualizeze cultura.

Lumea are nevoie de Biserică. Un mare teolog spunea despre lume că ea este precum o mare învolburată. Biserica este precum o corabie care trebuie condusă pe valurile învolburate ale acestei lumi

S-a mai încercat, sunt diverse apariții editoriale, de dată relativ recentă – Teodor Baconschi, de exemplu, este unul dintre numele consacrate în ceea ce privește discursul despre relația dintre Biserică și cultură, Biserică și lume. Se încearcă punerea în practică a acelei teorii legate de euro-bizantinismul nostru. Eu cred că nu trebuie să căutăm în altă parte forme de relaționare. Trebuie să ne dezvoltăm propria noastră matrice culturală, trebuie să vorbim despre valorile noastre specifice. Trebuie să vorbim în termenii noștri, despre ceea ce noi avem cu adevărat. Nu trebuie să ne fie jenă, să căutăm exemple, modele, în afara spațiului nostru cultural, ci să uzăm de aceste modele pe care noi putem să le dăm lumii contemporane.

Oamenii, credincioșii noștri, oamenii de cultură au însă nevoie de un lucru elementar – dialogul cu Biserica, iar acest dialog trebuie să fie angajat de către noi, de către Biserică, trebuie să fie unul real și, în felul acesta, vom putea să contribuim și noi la această matrice culturală românească. Eu cred că, în momentul de față, cultura română a depășit acea fază despre care amintea Alex Ștefănescu, cunoscut în istoria literaturii contemporane, “renașterea confuză”, de după 1989. Cultura română cred că a traversat ad integrum această perioadă de renaștere confuză și are nevoie să se așeze. Însă, ea refuză. Încearcă să refuze valorile creștine, ale ortodoxiei noastre, cele promovate la nivelul Bisericii noastre. Și văd că, într-un fel sau altul, nu face altceva decât să-și amputeze din posibilitățile de afirmare pe care le are. Dar pentru asta este nevoie ca și noi să fim în dialog, ca împreună să cunoaștem și să ajungem la posibilitatea de a ne cunoaște reciproc și de a interfera în planul valorilor și de a le cultiva în mod sănătos.

Preotul Ion Resceanu: "Noi avem hramul «Adormirea Maicii Domnului». Dacă pe linia influenţei occidentale este Madona, la noi devine Maica Domnului Mântuitoare, şi de aici avem şi Mântuleasa, sau Madona Mântuleasa"

Preotul Ion Resceanu: „Noi avem hramul «Adormirea Maicii Domnului». Dacă pe linia influenţei occidentale este Madona, la noi devine Maica Domnului Mântuitoare, şi de aici avem şi Mântuleasa, sau Madona Mântuleasa”

Matricea Românească: Dvs., preoții, îi cunoașteți poate cel mai bine pe români…

Pr. Ion Resceanu: E destul de greu să ai operă filantropică fără o participare personală, fără o implicare personală. Altfel, rămân opere de filantropie formale, de ziar, de imagine. Scopul principal al filantropiei, și termenul grecesc φιλανθρωπία nu înseamnă altceva decât „iubire, dragoste de oameni”, este de a-i determina pe oameni, de a-i sensibiliza, astfel încât cei care au să îi ajute pe cei care nu au – cei care sunt în suferință, să fie ajutați de către cei care au posibilitatea de a-i ajuta. Pentru asta, este nevoie ca Biserica să aibă mesaj, preoții ei să aibă credibilitate, preoții ei să dea încredere celor care pot să ajute. Având această bază de pornire, poți să vorbești despre filantropie. Altfel, poți să ai bani la un moment sau altul, poți să faci o lucrare, ai bifat că ai reușit să faci ceva, dar după aceea lucrurile rămân practic la același stadiu. Deci, în primul rând, când vorbim de operă filantropică, vorbim de această transformare personală lăuntrică. Noi trebuie să cultivăm această dragoste față de om, compasiunea față de cei aflați în nevoie. Dacă vom face lucrul acesta, cu siguranță vom avea și operă filantropică.

În al doilea rând, trebuie ca Biserica să-și asume mai multe responsabilități în planul activității ei sociale. Are nevoie de bani – fără bani, fără finanțări, ea nu poate să facă lucrul acesta. Din păcate, obține din ce în ce mai puține finanțări, pentru că Biserica este izolată tot mai mult în spațiul vieții private. Însă, cu toate acestea, reușește cu ajutorul oamenilor de suflet, cu ajutorul celor pricepuți, care fac proiecte, care accesează fonduri. Putem vorbi despre proiecte viabile. De exemplu, biserica noastră se îngrijește de un centru de informare și de consiliere pentru persoane cu dizabilități. Acum o săptămână (n.r. – interviul a fost realizat în această vară), am organizat pentru ei un pelerinaj la mănăstirile din nordul Olteniei. Sunt peste 40 de tineri, persoane cu handicap care nu au posibilitatea să iasă din casă, să socializeze, nu au posibilitatea de a se face vizibili, iar biserica noastră le poartă de grijă, nu numai duhovnicește.

Un alt proiect la care și biserica noastră a contribuit, dar de care s-a ocupat în mod deosebit Mitropolia Olteniei, a fost pictarea saloanelor Secției de Oncopediatrie de la Spitalul Județean din Craiova, pentru a schimba ambianța acelui loc pentru copiii bolnavi de cancer, greu încercați de suferință, proiectul fiind realizat cu ajutorul studenților de la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie.

Oamenii de cultură au nevoie de un lucru elementar – dialogul cu Biserica. Iar acest dialog trebuie să fie angajat de către noi, de către Biserică, trebuie să fie unul real și, în felul acesta, vom putea să contribuim și noi la această matrice culturală românească

Biserica noastră încearcă să sprijine, acordând un ajutor financiar medicilor care au în grijă acești copii, familiile respective. Gândiți-vă că sunt copii și familii care vin în spitalele de stat și se îngrijesc aici, pentru că nu au posibilitatea să meargă la o clinică privată, iar problemele lor sunt cu atât mai mari. Și tratamentele, și toate medicația necesară, de multe ori nu sunt asigurate de către spital, astfel că trebuie să contribuie ei, și nu au. Aici în biserică, avem cutia milei, dedicată acestor copii. Încercăm să aducem aminte nu numai nouă, ci tuturor, de problemele pe care le avem, și să stârnim această compasiune a lor față de cei aflați în suferință. Există în Craiova, de asemenea, un centru care se intitulează „Best Life”, pentru copiii cu probleme sociale. În el se fac diverse activități de pregătire a lor pentru școală. De asemenea, există un centru pentru copiii bolnavi de SIDA, un centru pentru bătrâni, un așezământ de noapte. Toate acestea sunt susținute de către Mitropolia Olteniei. Din păcate, pare că sunt în obligația noastră de serviciu, dar pentru a întreține toate aceste centre este nevoie de sprijinul celorlalți. Fără inima bună a celorlalți, la un moment dat, Biserica nu va mai putea să susțină aceste instituții. De aceea, permanent, noi trebuie să fim în contact cu oamenii de suflet care pot să sprijine, să ajute și să dea sustenabilitate acestor centre sociale.

Matricea Românească: Discutam cu un istoric care îmi făcea observaţia următoare: cultura, în general, trebuie înțeleasă ca o aderență la niște instituții – inclusiv Biserica – ce au marcat istoria unui popor. Din punctul acesta de vedere, care e specificul românilor?

Pr. Ion Resceanu: Matricea noastră culturală este strâns legată de Biserica Ortodoxă și de valorile ortodoxiei, de valorile creștine. În momentul în care eu încerc să desprind întru totul această matrice care încearcă să sintetizeze toate aceste elemente și valori culturale, să le desprind de cele spirituale, de Biserică, de cea care a păstrat tradiții, de cea în jurul căreia gravitează încă tradiții și obiceiuri care încă s-au mai păstrat ale poporului nostru, cu siguranță că eu amputez această matrice, o secătuiesc, iar ea devine din de în ce mai searbădă. Nu e un păcat, nu trebuie să copiem alte matrice.

În celebrul dicton pe care îl auzim: „Vrem o țară ca afară!” – acest „afară” se referă în special la lumea europeană. Încercăm să copiem și să aplicăm acea matrice, matricei culturale românești. Ea nu se potrivește întotdeauna

E foarte greu. În momentul în care noi ne definim astăzi identitatea națională și culturală, ne raportăm la Vestul Europei, la Uniunea Europeană și, în felul acesta, încercăm să definim o identitate: „Noi suntem așa, pentru că nu suntem întru totul ca ceilalți. Am putea să fim și ca ceilalți”. În celebrul dicton pe care îl auzim: „Vrem o țară ca afară!” – acest „afară” se referă în special la lumea europeană. Încercăm să copiem și să aplicăm acea matrice, matricei culturale românești. Ea nu se potrivește întotdeauna, dar ce ar fi să încercăm să aplicăm această matrice la spațiul răsăritean – și să ne definim identitatea noastră în raport cu cultura rusă, de pildă? Ar ieși cu totul altceva și matricea noastră ar fi de cu totul altă natură. Depinde în ce raporturi culturale ne încadrăm. De regulă, identitatea culturală se referă în raport cu altceva, cu altcineva. Problema nu e aceasta, ci cum reușim noi să păstrăm ceea ce e al nostru, să identificăm ce e al nostru și în felul acesta să spunem: „Aceasta este matricea noastră culturală!”.

Interviu Pr. Ion Resceanu pentru Matricea Romaneasca foto interior14

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

istoricul Mariana Petrut Complexul Tropaeum Traiani Adamclisi romani daci slider
Istoricul Mariana Petruţ (Complexul “Tropaeum Traiani”, Adamclisi): “Unii români îmi spun că sunt daci, şi mă întreabă de ce au venit romanii peste noi. Eu cred că nu trebuie să gândim aşa. Şi unii, şi ceilalţi, ne sunt strămoşi”
Muzeul Kitsch-ului Românesc Cristian Lică prost-gust români slider (2)
Muzeul Kitsch-ului Românesc. Proprietarul Cristian Lica: „Nu poți să te lupți cu kitsch-ul. Singura variantă este să te împrietenești cu el şi să-l educi”
film Ultimul căldărar romi exod slider (1)
„Ultimul căldărar”: o explicaţie pentru exodul romilor în Occident
interviu Catrinel Popa Facultatea de Litere din Bucuresti Vasile Alecsandri slider
Lector Dr. Catrinel Popa (Facultatea de Litere din Bucureşti): “Ce putem învăţa de la Alecsandri? Este un model de eleganţă aristocratică, de a ieşi cu umor din situaţii conflictuale”