Zi

Martie 3, 2017

Începutul, desfășurarea, efectele și deznodământul Primului Război Mondial (1914-1918) au consumat tone de hârtie și litri de cerneală pentru lucrările scrise în jurul acestei conflagrații majore. Deși războiul a fost, de-a lungul anilor, explicat și relatat prin milioane de cuvinte, ele nu sunt suficiente pentru a explica ce a însemnat cu adevărat Marele Război și ce învățăminte trebuie trase în urma lui și a celui care a urmat, în 1939. Însă copiii, în marea lor înțelepciune și inocență, au reușit să ilustreze o altfel de lecție de istorie, în urma căreia optimismul a fost numitorul comun. Această lecție de istorie s-a concretizat într-un număr mare de desene, care au făcut obiectul unei microexpoziții, găzduite de către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

„România în Marele Război, prin ochii tinerilor artiști” a fost vernisată la finele acestei săptămâni, când au fost prezentate lucrările elevilor de gimnaziu. Copiii, care – surprinzător – nu provin din școli de arte, au dat frâu liber imaginației și și-au exprimat viziunea asupra războiului, plăsmuită cu ajutorul informațiilor profesorilor, ale muzeografilor și al vizitării expoziției MNIR, „România în Marele Război”.

Micii artiști care au oferit un altfel de lecție de istorie despre Marele Război

Micii artiști care au oferit un altfel de lecție de istorie despre Marele Război

Elevii, provenind din școlile gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” și Nr. 119, au participat la proiect în urma unui parteneriat între cele două instituții de învățământ și MNIR.

„A fost o temă grea pentru ei și dificil de abordat, dar m-a uimit cât au putut să fie de creativi și cu ce sentiment au putut să realizeze aceste lucrări. Nu este portretizată atât de mult suferința, cât optimismul. Ei au lucrat la școală, unde am putut să îi coordonez, am și discutat, ca să vedem ce au înțeles. Și-au completat cunoștințele de la clasă cu aceste activități extra-curriculare”, a explicat profesorul Claudia Gheorghie, pentru Matricea Românească.

Mă bucur că trăiesc aici, sunt mândră că sunt româncă. Admir multe lucruri  bune la România, mai ales pentru că suntem autentici

Veselia și seninătatea sufletului de copil au reprezentat tușa principală a desenelor și picturilor expuse, ele fiind și dovada unei inteligențe creative. Am stat de vorbă cu o elevă sclipitoare, în vârstă de 13 ani, care a realizat portretul unui soldat român. Însă, viziunea acestui pui de om asupra războiului este copleșitoare.

Soldatul român, desenat de către Cătălina Ifrim (13 ani)

Soldatul român, desenat de către Cătălina Ifrim (13 ani)

„Nu pot să spun că văd războiul ca pe o metodă de a remedia problemele pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi, dar pot spune că e o armă a neînțelegerii. Prin război, oamenii au găsit singura rezolvare, singura «ușiță» către o lume mai bună. Dar nu sunt de acord cu acest lucru. (…) Din păcate, oamenii, în momentul față, sunt pregătiți din punct de vedere psihic, de un al Treilea Război Mondial, deși în contemporan ar putea exista alte variante pentru a fi remediate diferențele politice. Despre România, pot spune că are și puncte bune, și puncte slabe. Mă bucur că trăiesc aici, sunt mândră că sunt româncă. Admir multe lucruri bune la România, mai ales pentru că suntem autentici, pentru că ne-am păstrat sufletul și pentru că tradiția încă rămâne”,  a spus Cătălina Ifrim, de la Școala Nr. 119.

În aproape fiecare lucrare este transmis sentimentul de speranță

La convingerile Cătălinei se aliniază și colega sa de proiect, Theodora Pîrvuleț (14 ani), de la Școala „Grigorie Ghica Voievod”, care consideră că, deși războaiele au trecut și au schimbat viețile noastre, „trebuie să mergem înainte și să avem grijă să nu se mai repete” un astfel de eveniment tragic.

Desen din cadrul microexpoziției „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști”

Tema a fost aceea de a exprima viziunea asupra ororilor războiului, dar culorile vii ale desenelor, respectiv personajele creionate de către elevi însumează un optimism demn de luat exemplu, așa cum a subliniat curatorul expoziției, Andreea Bîrzu, muzeograf al MNIR.

„Ei încă sunt copii, au o vedere senină asupra lumii și asupra evenimentelor istorice care s-au petrecut, chiar dacă vorbim despre astfel de evenimente sângeroase, violente. Se văd clar seninătatea și bucuria de a trăi viața. Sunt lucruri care se observă, începând de la cromatica lucrărilor, până la subiectele abordate. În aproape fiecare lucrare este transmis sentimentul de speranță”.

Microexpoziția „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști” poate fi vizitată până în 3 aprilie, la Muzeul Național de Istorie a României.

Profesoarele Claudia Gheorghie (stânga) și Cristiana Banu, alături de muzeograful Andreea Bîrzu (dreapta)

Profesoarele Claudia Gheorghie (stânga) și Cristiana Banu, alături de muzeograful Andreea Bîrzu (dreapta)

Desen din cadrul microexpoziției „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști”

Desen din cadrul microexpoziției „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști”

Matricea Românească a cercetat la origini mitul unuia dintre cei mai importanţi conducători pe care i-au avut românii şi a găsit o explicaţie extraordinară la Chişinău, acolo unde marele voievod (1457 – 1504) se bucură de veneraţie. Cuvintele îi aparţin preotului Ioan Ciuntu, paroh al catedralei “Sfânta Teodora de la Sihla” din capitala Basarabiei.

“De ce a rămas Ştefan în casele, în sufletele noastre, în gândirea, în trăirile noastre, întrebaţi? Eu zic că nu s-a reuşit să îl facă uitat pe Ştefan pentru că noi, atunci când eram în această fierbere, expuşi fiind la eroii comunişti de altădată care erau străini şi falşi, omul s-a întors la ceea ce a fost din tată în fiu în istorie.

Şi s-a întrebat fiecare: cine a fost marele, care a realizat cel mai mult? Şi noi, fiecare, vrem să facem ceva grandios, deosebit în vieţile noastre. Atunci te întrebi: cine a fost acela? Or, noi în istorie nu am găsit ceva mai bun ca el.

Cineva îl are pe Macedon, cineva îl are pe Napoleon, noi îl avem pe marele voievod Ştefan, care ne-a păstrat şi credinţa, şi pământurile, dându-ne un testament clar: «Voi sunteţi moştenitorii!».

Este un lucru interesant: atât cei care sunt statalişti, cât şi care care îşi doresc mult Unirea, îl venerează pe Ştefan. Bine că este un punct care îi uneşte!

Şi noi, fiecare, vrem să facem ceva grandios, deosebit în vieţile noastre. Atunci te întrebi: cine a fost acela care a făcut lucruri mari?

La Chişinău, există un monument emblematic al lui Ştefan. Ruşii întâi i-au scos crucea, iar lumea s-a revoltat – unii au fost băgaţi la puşcărie, au fost mari probleme aici. Apoi i-au dus monumentul mai în spate. Graţie ministrului Ion Ungureanu, însă, a fost readus în faţă. În 1990, când l-am invitat pe înaltul Daniel, monumentul a fost şi resfinţit.

Au fost felurite şicane ca să se uite, să nu i se dea atâta importanţă. Monumentul acesta a fost dus şi la Iaşi, purtat în România ba înainte, ba înapoi, după război. Vedeţi că lumea, la toate timpurile, a rămas cu gândul la Ştefan cel Mare şi Sfânt. Iar Biserica l-a canonizat peste atâţia ani de zile – lumea l-a canonizat mai întâi!

Figură fondatoare pentru români: Ştefan cel Mare

Figură fondatoare pentru români: Ştefan cel Mare

Longevitatea domnitorului moldav, fără egal în istoria noastră

Longevitatea domnitorului moldav, fără egal în istoria noastră

Mai zic unii că a avut mai multe soţii. Păi, era interes politic, trebuia să facă relaţii şi să se căsătorească, să fie relaţii cu ungurii şi cu nemţii, cum s-a văzut şi cu Carol.

După fiecare război dădea fuga în biserică şi îngenunchea spunând: “Doamne, nu eu, ci tu Doamne ai câştigat războiul acesta!” Noi ce facem? Ne batem în piept: “Eu! Eu am reuşit, datorită mie!”

A fost un profund credincios, istoria vorbeşte clar că dădea fuga în biserică după fiecare război şi îngenunchea spunând: «Doamne, nu eu, ci tu Doamne ai câştigat războiul acesta!» Noi ce facem? Ne batem în piept: «Eu! Eu am reuşit, datorită mie!».

Dânsul n-a privit aşa lucrurile. După fiecare război a ridicat câte o biserică. El a făcut 46 de biserici şi mănăstiri (istoricii estimează cifra la 44, n.r.). E mare lucru. Pentru că Moldova era mare, iar dânsul nu avea nici Toyota, nici MIG-uri – ci, călare pe cal cu armamentul, cu toată îmbrăcămintea metalică, să umbli în lung şi în lat, şi să construieşti atâtea, şi să menţii hotarele, şi alianţele politice, deloc nu a fost uşor!

Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanţi ctitori români de biserici, peste patruzeci la număr

Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanţi ctitori români de biserici, peste patruzeci la număr

Numai un om fără minte ar putea să spună altfel. De aceea lumea a simţit şi a văzut această putere şi acest potenţial în acest om de statură mică, dar de foarte mare capacitate.

Iată de ce îl iubim şi îl cinstim atâta pe Ştefan.”

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă: