Zi

Septembrie 11, 2017

Probabil mii de elevi români au trecut în ultimii 25 de ani prin mâna lui Carmen Bodiu, profesorul de Limba Română cu care Matricea Românească a stat de vorbă la Oradea. Pentru directorul Casei Corpului Didactic Bihor, cultura în România înseamnă educaţie, iar profesorul limbii materne este cel mai important apărător de identitate naţională. Măriei sale, Dascălul, îi dedică şi MR „prima pagină”, la început de an şcolar.

Matricea Românească: În primul rând, vă voi ruga să vă prezentaţi pentru publicul nostru. În al doilea rând, o să vă întreb la ce v-ați gândit când ați auzit despre Matricea Românească?

Carmen Bodiu: Sunt profesor de Limba Română de 25 de ani, iar de 5 ani sunt Director al Casei Corpului Didactic a judeţului Bihor, o instituție care are obiect de activitate formarea și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Mă bucură orice inițiativă de promovare a culturii naționale. Sunt om de educație, cred că educația înseamnă cultură, cultura înseamnă cunoaștere, cultura înseamnă să fii om – și ar trebui ca aceste eforturi de promovare, de redescoperire a culturii naționale să fie o preocupare constantă în rândul cadrelor didactice din sistemul preuniversitar, și nu numai. Dar spun preuniversitar, pentru că în liceu se pun bazele culturii generale pentru tinerele generații.

Matricea Românească: Cum educăm și cum întreținem dragostea elevilor pentru cultura națională, pentru identitatea lor?

Carmen Bodiu: Metodele sunt multe, sunt variate, sunt complexe și sunt la îndemâna noastră. Avem, față de vremurile trecute, pedagogia audio-vizualului. Putem să le proiectăm filme, putem să le aducem tot felul de texte, putem să le oferim informații prin care să le stârnim interesul pentru lectură. Solomon Marcus spunea că educația înseamnă spectacol. Înseamnă spectacol, în condițiile în care concurăm mereu cu tehnologia modernă și trebuie să le oferim elevilor mai mult, astfel încât să îi convingem să iubească cultura. Metodele pentru a-i apropia de cultură sunt la îndemâna noastră, trebuie să le descoperim la clasă și să le aplicăm în procesul de predare.

Matricea Românească: Pentru dumneavoastră, ce înseamnă să  fii dascăl?

Carmen Bodiu: A fi dascăl e cea mai nobilă și cea mai onorantă profesie din câte există. Şi spun asta cu toată convingerea. Eu nu mă regăsesc în alţi termeni, străini, ce descriu profesorul. Când spun dascăl, spun un întreg șir de înaintași iluștri, spun cultură, spun spiritualitate românească.

Matricea Românească: Tudor Gheorghe ne-a spus, în cadrul unei discuţii, „Pentru mine, un gest patriotic este să știi să reciți bine Miorița.” Cum interpretați vorbele sale? Sau poate o poezie de Coșbuc, sau poate o poezie de Arghezi

Carmen Bodiu: Sau o poezie de Eminescu, de ce nu? Din păcate, elevii din ziua de azi, din cauza acelei simplificări a programelor despre care vorbeam înainte, nu știu dacă o să mai poată recita aceste versuri, chiar din Miorița sau chiar din Eminescu. Poate că vor mai fi doritori, poate că se mai găsesc profesori care, în detrimentul elementelor de structură, vor pune accentul pe cunoașterea de ansamblu, pe o viziune, pe ce înseamnă specificul literaturii. Pentru că, de multe ori, din pricina elementelor structurale, a conceptelor operaționale pe care trebuie elevul să le însușească, uităm esența, uităm să le transmitem plăcerea, iubirea… acel nivel de înțelegere subiectivă care îl apropie pe elev de literatură, nu acele concepte pe care el trebuie să le stăpânească și să le utilizeze. Da, bineînțeles, acelea sunt niște instrumente de care are nevoie pentru a comunica eficient, pentru a construi, pentru a recepta tipuri diferite de texte, mesaje, dar când vorbim de literatură, vorbim despre cultura română.

Am fost neplăcut surprinsă să observ o recomandare a unor programe, care spunea că, în lipsa unor exemple de concepte operaționale din literatura noastră, putem să apelăm și la literatura universală. Nu contest importanța literaturii universale, dar în primul rând să accentuăm literatura națională în contextul universalității. Nu putem intra în patrimoniul universal de valori decât cu pașaportul nostru național literar!

Cum trebuie să citim Mioriţa

Matricea Românească: Fiindcă vorbeam despre identitate, și o temă critică este tocmai erodarea acestei identităţi, vă vizităm după ce am realizat un reportaj, la o stână de aici, din Crişana. Dumneavoastră, ca profesor de Limba Română, cum înțelegeți Miorița și cum îi transmiteți mesajul?

Carmen Bodiu: Miorița! Știți, se spune că fiecare literatură are o hartă a ei, are câteva elemente de bază de la care pornește sau care o definesc. Ei, Miorița este această hartă a literaturii noastre, e matricea. Miorița e filosofie de viață, e specificul nostru național, e punct de plecare pentru literatura noastră, Miorița e un mit, adică prelungirea unui popor care nu vrea să moară.

Matricea Românească: De ce credeți că a fost interpretată ca fatalism? E o lectură superficială?

Carmen Bodiu: Da, e o lectură superficială în această resemnare – nicidecum nu am să accept termenul de abandonare -, în această seninătate a omului în fața morții. Mioriţa înseamnă un nivel superior de înțelegere a destinului, în nici un caz fatalism, și în nici un caz abandonare.

profesorul de Limba Română Carmen Bodiu cadru didactic identitate naţională educaţie România interior

Pentru profesorul de Limba Română Carmen Bodiu, cărţile „sunt punct de sprijin în veșnica alunecare a lumii”

Matricea Românească: Cum credeți că putem ajuta românii din diaspora își păstreze limba?

Carmen Bodiu: Aici, un rol foarte important îl au părinții. Bineînțeles că la școală se va vorbi limba ţării adoptive, dar acasă, părintele ar trebui să vorbească în limba nativă, care este a doua mamă, este cea care îl ține până la urmă în orice loc al lumii. E o bucurie, e o sărbătoare a sufletului de câte ori auzi, în străinătate, vorbindu-se curat în graiul românesc.

Matricea Românească: Am auzit aici în Crișana, câteva expresii foarte frumoase. Aveți una preferată, pe care o utilizați în mod curent sau le-o dați ca exemplu copiilor la clasă?

Carmen Bodiu: Unul dintre cuvintele mele preferate este dor, care face parte din seria cuvintelor intraductibile: dor, jale. Fiecare popor are cuvintele care îl definesc ca simțire. Cred că dor este unul dintre cuvintele care ne definesc pe noi, românii. Și, pentru a le transmite elevilor această sărbătoare a simțirii, le recit un catren dintr-o poezie a lui Lucian Blaga, un alt autor al meu de suflet.

Poezia este așa:

Lucruri suntem, ce poartă în ele,
Gânduri ca pietrele, uneori stele,
Şi totdeauna
Un dor.

Cred că mă definesc aceste versuri.

Matricea Românească: Discutam cu Grigore Leșe, și îl întrebam dacă, după 1989, s-a schimbat ceva în structura spirituală a românului. Şi mi-a dat un răspuns oarecum frapant: „Nu, sau nu s-a schimbat atât de mult încât să se vadă”. Dumneavoastră – pentru că, iată, activitatea didactică vi se confundă cu perioada post-decembristă – ați observat la noi o schimbare de structură spirituală, morală? Suntem diferiți față de cum eram?

Carmen Bodiu: Da! Oamenii conjugă mai des verbul «a avea», decât verbul «a fi»! Am apelat la o exprimare destul de laconică, dar cred că suficient de expresivă ca mesaj. Da, oamenii conjugă mai mult, din păcate, verbul «a avea», decât verbul «a fi». Tot ce am discutat înainte, vizavi de ce se întâmplă şi în educație, acea simplificare a programelor, acele schimbări care se petrec în majoritatea domeniilor, înseamnă accentuarea laturii materiale a vieții, a lucrurilor, și estomparea laturii spirituale, din păcate. De aceea vă spuneam că am rămas profund impresionată de orașul Iași. Acolo, există un nivel de vibrație foarte ridicat, un nivel de vibrație pe care l-a perceput Sabin Bălașa, pictorul care a pictat frescele de la Universitatea ieşeană.

Ulterior am văzut o altă frescă, „Nunta cosmică”, la un hotel din Capitală. Sabin Bălașa spunea, la un moment dat, într-un interviu, că are convingerea că Iașiul ar putea să devină unul din centrele de redeșteptare spirituală ale lumii. Spunea, despre „Galaxia iubirii”, că prin această frescă a înscris Iașiul în circuitul marilor metropole ale lumii. Şi îşi exprima convingerea că această lucrare e comparabilă cu Capela Sixtină.

Un catren din Lucian Blaga

Matricea Românească: Ca profesor de Română, vă simțiți, în contextul popularităţii mari a limbilor străine, un port-stindard de identitate? Profesorul de română e un personaj solitar, e un personaj optimist, e un personaj care e conștient de misiunea lui?

Carmen Bodiu: E un personaj vertical, cu tot ceea ce înseamnă el. Şi când spun tot ceea ce înseamnă el, mă refer la profesia pe care și-a ales-o și cu care se identifică. Și atunci, dacă ți-ai însușit și dacă îți exprimi această verticalitate, bineînțeles că ești un pilon, un stâlp de susținere a autenticității, a identității şi specificului național, un personaj fundamental pentru cultura românească. Asta nu înseamnă că nu colaborăm în ariile curiculare, că nu avem proiecte în care se interferează lucrurile, dar fiecare este stăpân pe domeniul lui. Și vă spun ceva: profesorul de Limba Română, mai mult decât oricare alt cadru didactic, e un apărător al identității naționale. Dacă nu simte așa, înseamnă că nu și-a găsit vocația, nu și-a îndeplinit menirea.

Matricea Românească: Vorbeați despre cărți și ați folosit o sintagmă foarte frumoasă.

Carmen Bodiu: Da: cărţile sunt punct de sprijin în veșnica alunecare a lumii.

Matricea Românească: Vi se pare că alunecăm din ce în ce mai mult?

Carmen Bodiu: Bineînțeles că aspectul era unul conotativ. Această perioadă de tranziție presupune o anumită dispută a valorilor. Lucrurile își caută matca – pentru că există un mecanism în a cărui evoluție se răstoarnă -, se pun sub semnul întrebării, se probează. Până și educația nu este decât o punere mereu sub semnul întrebării. Dacă nu vom căuta mereu, nu ne vom ridica la gradul de ființe umane. Suntem veșnici căutători ai pietrei filosofale. Vorbeam despre educația permanentă, și spuneam că aceasta nu e nici o noutate. Da, s-a concretizat în cadrul Strategiei de la Lisabona prin sintagma „învățare pe tot parcursul vieții”. Dar omul, prin natura lui, este o ființă care învață, care se autodepășește, care trebuie să se perfecționeze cât trăiește.

Matricea Românească: Sunteți de acord, cum spunem noi creștinii, că lumea s-a născut din Cuvânt – și că, numind un lucru, îi dai viață?

Carmen Bodiu: Da, Cuvântul este un demiurg, e un creator de universuri în devenire, Cuvântul clădește în toate dimensiunile – și în cea materială, și în cea spirituală -, și în toate tainele cerești.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Transilvania este nu doar ţara lui Dracula, ci şi un extraordinar rezervor de folclor şi de muzică românească. Azi, muzicianul Bogdan Simion vă prezintă istoria şi realităţile care modelează trioul ţărănesc din regiune.

Transilvania este cunoscută în Occident drept ţara lui Dracula. De fiecare dată când un occidental, chiar unul cu studii medii sau superioare, ascultă „muzica ţigănească” cântată în centrul Câmpiei Transilvaniei, în ciuda faptului că o consideră de cele mai multe ori minunată, acesta recunoaşte degrabă că eticheta de „ţigănesc” lipită pe această muzică este confuză şi deseori implauzibilă. Unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi contemporani ai acestei muzici este Emil Mihaiu, care locuieşte împreună cu familia sa într-o casă frumos păstrată în oraşul Gherla. Ici-colo, în Mărginimea Sibiului, în ţigănia din Sebeş (în casa violonistului Mircea Stoica, de exemplu), în sudul Transilvaniei, în vecinătatea cetăţilor dacice şi a ruinelor romane, în câteva locuri din comuna Beriu (jud. Hunedoara) şi în alte câteva sate din regiune, ne mai putem întâlni cu această muzică devenită din ce în ce mai rară.

Emil Mihaiu este unul din puţinii muzicieni români din generaţia sa, care a rămas credincios muzicii de trio ţărănesc din Câmpia Transilvaniei şi care a reuşit să-şi găsească drumul în scena minisculă de muzică ţărănească a prezentului, ducând mai departe ideile şi experienţa trioului clasic (apărut probabil în prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi reprezentat de o pleiadă de artişti ţărani, între care merită menţionat Şandor Ciurcui din satul Frata, comuna Soporul de Câmpie, Cluj). Emil Mihaiu a înţeles că numai printr-o sinteză de folclor, muzică cultă de largă accesibilitate (în special de secolului XIX) şi muzici euro-americane de început de secol XX (swing jazz, tango, cafe concert, cafe chantant, vaudeville, cabaret, romanţă ş.a.) ar putea ajunge la o identitate artistică, menită să fie în acelaşi timp românească, ungurească, ţigănească dar şi universală.

muzică românească trioul ţărănesc din Câmpia Transilvaniei Transilvania Dracula folclor slider

Bogdan-Mihai Simion (centru), alături de Emil Mihaiu şi Urszui Kalman din Gherla (judeţul Cluj)

Până de curând, locuitorii din Transilvania – cei care îi iubeau nespus în urmă cu câteva decenii cântările lui Mihaiu – nu auziseră nici numele şi nici povestea celebrului prinţ vampir datorită căruia regiunea în care se născuseră devenise un veritabil brand internaţional. Altele erau grijile lor: să îşi hrănească animalele, să îşi cultive pământurile sau, dimpotrivă, să plece din ţară, undeva unde să poată munci pe un salariu bun. Ceteraşii (muzicienii, în grai local) aveau şi ei alte lupte identitare: începând cu prima jumătate a anilor `90, muzica ţigănească tinde să devină un simbol etnic rom. În consecinţă, această muzică este continuu modelată şi remodelată sub presiunea unor idei politice, în general de extracţie occidentală, fiind totodată dependentă de ce înţeleg occidentalii prin sintagma „muzică ţigănească”.

Ceteraşii: Simion Bogdan-Mihai (voce); Emil Mihaiu (vioară); Urszui Kálmán (violă/braci); Pusztai Aladár (contrabas)

Ceteraşul Mircea Stoica din Sebeş, calm, iubitor de distracţie, mereu pozitiv şi trăind în pace cu toată lumea din cartier, a încercat să stea departe de această dezbatere. Dar până şi el, un muzician inteligent şi reflexiv care înţelege bine datoria pe care o are, realizând faptul că existenţa trioului transilvan pe care îl păstoreşte a fost neîntreruptă timp de mai multe secole, este nevoit să cânte la sfârşitul fiecărei reprezentaţii – astăzi, deosebit de rare – măcar de două ori, celebrul „hit de muzică populară” „Puşca şi cureaua lată”.

La jumătatea anilor `90, Dracula a fost singurul simbol ce a reuşit să unească toţi ardelenii, indiferent de moştenirea lor etnică sau culturală

La jumătatea anilor`90, Dracula a fost singurul simbol ce a reuşit să unească toţi ardelenii, indiferent de moştenirea lor etnică sau culturală. Atunci când transilvănenii au aflat că acest personaj chiar a existat şi că, în plus, le era şi conaţional, întâi au fost uimiţi, apoi s-au supărat pentru că le-a fost atribuit fără nicio consultare prealabilă, însă în cele din urmă s-au gândit îndelung, în bună tradiţie ardelenească, ajungând la concluzia că ar fi mai bine să îl deţină, să îl reprezinte şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l şi vândă.

Asta a înţeles foarte devreme compozitorul elveţian de origine maghiară Sándor Veress. Acesta a studiat şi a predat mai târziu la Academia Franz (mai bine zis Ferencz!) Liszt din Budapesta. Printre profesorii săi se număra Zoltán Kodály, cu care a studiat compoziţie, şi Béla Bartók, cu care a studiat pianul. Cel mai important, pentru ceea ce ne interesează pe noi aici, ca asistent al lui László Lajtha a efectuat cercetări pe teren asupra muzicii ţărăneşti maghiare, muzicii trioului ţărănesc din Transilvania şi muzicii ţărăneşti ceangăieşti din Moldova. Înainte de a dirija la premiera „Dansurilor transilvane”, Veress menţiona într-un interviu că emoţia pe care încearcă să o transmită ascultătorului trebuie să semene cu un vals lent, dansat cu groful Dracula (sic!). Şi dacă aici se afla compozitorul maghiar în urmă cu aproape o jumătate de secol, astăzi, într-o lume în care comercialul a căpătat o cu totul altă dimensiune, mai ales cu ajutorul internetului, este uimitor că mai există încă muzicieni romi (puţini) care refuză angajarea în acest joc al construcţiei identitare dirijate şi manipulate de interese de moment.

Joc din Mărginimea Sibiului

Dar poate cel mai interesant personaj al trioului transilvan de astăzi este Urszui Kalman. După propriile sale cuvinte, dar mai ales după cele ale celorlalţi muzicieni din regiune dar şi ale oamenilor obişnuiţi, el este unul dintre cei mai buni bracişti (interpreţi la violă cu trei corzi) ai prezentului, din întreg Ardealul. Colaboratorii săi apropiaţi, mai ales cei mai tineri care îl ajută în lucrul cu computer-ul şi cu celelalte probleme ale contemporaneităţii, i-au pus chiar o poreclă amuzantă: „bracistul patriei”.

Această formă străveche muzicală este una dintre puţinele moşteniri comune ale germanilor, românilor, romilor şi maghiarilor din Câmpia Transilvaniei

Pentru ei, aceste cuvinte au sens: în timpul săptămânii, de luni până vineri, Urszui înregistrează diferite muzici într-un studio din Cluj, cu diverşi solişti vocali din întreaga „patrie-mamă” – pentru ceteraşii de aici, cu sensul strict de centrul Câmpiei Transilvaniei.

În ciuda eforturilor acestor muzicieni străluciţi, emoţia fonică a satelor colonizate de germani, administrate de scaune săseşti sau de grofi maghiari şi în final de statul român – într-o formă sau alta – este într-o continuă şi extrem de rapidă transformare. Odată cu această generaţie, trioul transilvan va rămâne probabil un vestigiu muzeografic. Problema nu este că dispare un gen de muzică – sute, dacă nu mii de muzici au dispărut de-a lungul vremurilor pentru a face loc altora. Diferenţa este că această formă străveche muzicală este una dintre puţinele moşteniri comune ale germanilor, românilor, romilor şi maghiarilor din Câmpia Transilvaniei. Şi asta o face să fie deosebit de valoroasă.

Foto deschidere: Alături de cvartetul condus de către Mircea Stoica din Sebeş (judeţul Alba)

Trioul ţărănesc din Câmpia Transilvaniei

11 Septembrie 2017 |
Transilvania este nu doar ţara lui Dracula, ci şi un extraordinar rezervor de folclor şi de muzică românească. Azi, muzicianul Bogdan Simion vă prezintă istoria şi realităţile care modelează trioul ţărănesc din regiune. Transilvania este cunoscută în...