Zi

Octombrie 27, 2017

Participant special la Congresul Internațional de Teologie, Matricea Românească a urmărit o piesă de teatru despre familie și credință în România comunistă a anilor 1947-1964.

Teatrul este o expresie, o plasticitate a emoțiilor, o tribună de la care cuvântul saltă la ceruri, coborând ușor în inimile oamenilor. Jocul actorilor și valorile transmise, într-un reflux continuu, fac piesele dramatice o parte importantă a procesului de culturalizare.

Iată de ce, atunci când am dat curs invitației reprezentanților Patriarhiei Române de a viziona piesa ”Mărturisitorii”, element artistic al Congresului Internațional de Teologie, ne-am pregătit pentru o seară spirituală. Aștepările noastre au fost pe deplin satisfăcute, deoarece spectacolul, montat de compania de teatru Civic Art cu măiestria domnului regizor Marian Ciripan, s-a dovedit a fi o veritabilă aducere aminte a celor care au devenit martirii unei națiuni în perioada comunismului.

Am fost cu turcii și nu ne-am turcit, cu slavii și nu ne-am slavizat. Cu nemții, cu austriecii, cu ungurii nici atât. Mai există popor ca al nostru în istorie?

Cu o distribuție impecabilă formată din actorii: Marian Ciripan (Profesorul), Adrian Anghel (Locotenentul Securității), Denis Gagiu (Nelu) și Cristina Moldoveanu (Mama), piesa începe cu o depeșă parvenită de la fiul Nicolae, condamnat la muncă silnică în lagărul comunist, acolo ”unde Dumnezeu este scos din Om și în locul lui este băgat Satana”. Această bucățică de hârtie, transmisă de un creștin prigonit, ajunge în mâinile mamei, a cărei durere nu are limite.

Întreg spectacolul se mișcă pe orbita cunoașterei sinelui și a lui Dumnezeu, dar și planează asupra imaginii familiei române a acelor timpuri. Un rol aparte în toată dinamica teatrală îl are Profesorul, care întors și el din carcera comunistă, vine înapoi la nicăieri, pierzându-și mama și soția, prima – răpusă de suferință, a doua – de așteptare.

Biserica este cățuia din care urcă fumul credinței la cer

Este de subliniat că Marian Ciripan s-a pliat minunat pe rolul Profesorului, dezvăluindu-ne, nouă spectatorilor, o prestație nobilă, dar smerită a personajului. Iubirea cu care râvnește la aducerea cuvântului dumnezeiesc între oameni, amintirile pe care le răscolește despre iadul în care a trăit, toate puse cap la cap dezvăluie o stare emoțională deosebită, care reușește să completeze restrospectiva întregului mesaj.

Profesorul, interpretat de Marian Ciripan, vorbind despre credință și familie.

Profesorul, interpretat de Marian Ciripan, vorbind despre credință și familie. Foto: youtube.com

Pe lângă imaginea paternă a Profesorului revenit, piesa a păstrat tonalitatea emoțională, grație Mamei, care ne dă o lecție despre răbdare, despre mulțumire ”pentru pâinea cea de toate zilele”, despre loialitate față de Dumnezeu, spunând că ”Biserica este cățuia din care urcă fumul credinței la cer”, și față de copii. Grija cu care își aduce odraslele la izvorul milei și felul în care își poartă crucea întregesc, în mod firesc, rolul ei în această acțiune teatrală.

O masă în familie, unde există credință, chiar dacă România e în comunism.

O masă în familie, unde există credință, chiar dacă România e în comunism. Foto: youtube.com

Cel care a adus dinamismul și energia în piesă a fost Locotenentul Securității, care cu o demență și cu o violență furibundă sparge liniștea căminului familial. Despre cât de bine a intrat în pielea personajului, ne demonstrează replicile acide aruncate la adresa familiei creștine. „Eu sunt adevărata Evanghelie, și-o scriu acum pe stârvurile voastre!” este doar una din puținile demonstrații de superioritate, jucate de puterea comunistă. Practic, imaginea acestui ofițer al mașinăriei comuniste este întruchiparea unei ideologii întregi.

Generația tânără a piesei, întruchipată în două surori, un cumnat și un nou născut, completează natural construcția dramatică, transmițând o continuitate logică, o adiere de speranță în vremuri tulburi. Înduioșător a fost și momentul cântecului de leagăn, când mama transmite pruncului, cu laptele matern, amintirea celor plecați:

Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagăn pe pământ.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.

Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele și luna în cerdac.
Nu te-alintă șoapta nimănui
și nici lapte-n țâța mamei nu-i.

Căci pe lumea asta n-au rămas
decât vânturi cu suspin în glas,
foamea ta în albia de tanc,
plânsul mamei cu blestem adânc

și scrâșnirea lanțului zălud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagăn pe pământ.

Concluzia centrală a piesei punctează legătura fierbinte dintre România și credință, care aidoma unui liant au mers mână în mână prin istorie. ”Am fost cu turcii și nu ne-am turcit, cu slavii și nu ne-am slavizat. Cu nemții, cu austriecii, cu ungurii nici atât. Mai există popor ca al nostru în istorie?” – se întreabă personajul lui Marian Ciripan. Până la urmă, noi românii, ”suntem pietre vii ale zidirii Bisericii in acest veac”, fapt pentru care avem obligația memoriei pentru martirii acelor vremi.

Matricea Românească vă aduce un articol despre Paul Goma, scriitor din Basarabia, care a făcut istorie, luptând contra regimului comunist din România.

Romanciera franceză Catherine Cusset nota cu referire la munca de scriitor, în unul dintre ultimele sale romane, că ”a ezita, a fi torturat de fiecare frază, a considera nul tot ce scrii, a șterge, toate astea sunt semnul celei mai rafinate inteligențe”. În cazul lui Paul Goma, tortura a luat forma unui exil forțat din Patrie. Ce pedeapsă poate fi mai dură decât aceasta?

Paul Goma s-a născut în Basarabia, în 1935, la Mana, Vatici, județul Orhei, Regatul României, ca al doilea fiu al unei familii de învățători români, deci de la bun început a avut parte de o educație aleasă și a fost predestinat succesului. Ajungând la maturitate, acesta nu va uita de unde pornesc rădăcinile sale și va scrie romanul ”Din calidor”, o memorie vie a copilăriei sale.

”Din calidor”, o istorie sensibilizantă despre copilăria autorului în Basarabia

”Din calidor”, o istorie sensibilizantă despre copilăria autorului în Basarabia. Foto: ratioetrevelatio.com

Dar istoria este cea care dă tonul, care impune limite și restricții. În 1939, când a fost semnat pactul diabolic Molotov-Ribbentrop și Basarabia a căzut în capcana amenințării roșii, familia Goma a luat drumul pribegiei, evadând dincolo de cortina de fier, în România.

Se spune că Dumnezeu îi încearcă pe fiii săi preaiubiți, punându-le în cale dificultăți, adeseori insurmontabile. În cazul lui Paul Goma, această iubire infinită s-a materializat într-o continuă luptă cu regimul ideologic al acelor vremi: comunismul. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și arestat pentru opt zile, fiind exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

Paul Goma, fotografiat pentru dosarul securității, ca element periculos în comunism.

Paul Goma, fotografiat pentru dosarul Securității, ca element periculos în comunism. Foto: flori-balanescu.blogspot.ro

Cu toate acestea, a perserverat și a reușit să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. Anul 1954 l-a prins în febra admiterii în mediul academic superior, Goma înmatriculându-se la Universitatea din București, specialitatea filologie română, și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul.

Ostentativ, regimul de atunci l-a admis în rândurile sale, în speranța unei autocorecții forțate, dar după înfrângerea Revoluției Maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc, după care, în toamna aceluiași an a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. Lungul său periplu a luat turnura a doi ani de închisoare, în temnițele cele mai de temut: Jilava și Gherla.

Starea de nelibertate îl obligă pe om la inventivitate, la găsirea unor soluţii indirecte

În activitatea sa literară s-a resimțit o ură vădită împotriva nedreptăților acelei perioade, astfel încât în 1971, a fost propus pentru a fi exclus din Partidul Comunist Român, în care se înscrisese în august 1968. Cauza era romanul „Ostinato”, amplu cenzurat în România, dar care fusese publicat integral în Germania Federală. Autorul afirma: ”starea de nelibertate îl obligă pe om la inventivitate, la găsirea unor soluţii indirecte”, astfel că Goma a ajuns și la cele mai importante stații radio, de unde a vociferat ideile sale principale. La Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma ”Ușa noastră, cea de toate zilele”, iar în 1977 la același radio reușește să trimită o scrisoare deschisă, în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate.

Deși scriitorul era tutelat în acea perioadă de organizația Amnesty International, repercusiunile nu s-au lăsat prea mult așteptate. La 20 noiembrie 1977, lui Goma, soției și copilului său le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din țară. În consecință, aceștia au cerut azil politic statului francez. Acolo, Paul Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Cert este că Paul Goma reprezintă și o controversă, deoarece se înscrie printre cei care neagă Holocaustul din spațiul românesc, publicând în 2002 eseul „Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii”, în care descrie „atrocități comise de populația neromână, în special, întreaga minoritate evreiască în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940”. A stârnit prin această lucrare un val de nemulțumiri, în rândul istoricilor, care au catalogat acest eseu drept un pseudo-studiu.

Dincolo de toate aceste dificultăți, de nemulțumirile pe care le-a trezit anumitor demnitari ai vremii, Paul Goma rămâne un exilat în uitare, un nomad al dreptății, care a pus pe hârtie chinurile unui popor.

Foto deschidere: flori-balanescu.blogspot.ro

Paul Goma – istoria unui exilat în uitare

27 Octombrie 2017 |
Matricea Românească vă aduce un articol despre Paul Goma, scriitor din Basarabia, care a făcut istorie, luptând contra regimului comunist din România. Romanciera franceză Catherine Cusset nota cu referire la munca de scriitor, în unul dintre ultimele sale...