În perioada 15 februarie – 1 martie 2024, Învie Tradiția, susținătorul arte populare românești, a meșterilor populari și a tinerilor artizani, organizează, ca în fiecare an, Târgul de mărțișor. La târg, participanții se vor întâlni cu sute de modele de mărțișoare realizate manual de meșteri populari și artizani de toate vârstele. Varietatea și prețurile mărțișoarelor sunt adaptate și potrivite pentru toate categoriile de cumpărători, misiunea organizatorului este de a promova meșteșugul românesc autentic și tradițiile, iar adaosurile comerciale practicate sunt minime. Toate obiectele sunt realizate manual, unele după tehnici de artă populară, cum ar fi olăritul, țesutul, cusutul, litografia și pictura pe sticlă.
Târgul are loc la Învie Tradiția, strada Mihai Eminescu, nr. 142, sector 2, București, de luni pana vineri, intre orele 10:00 și 17:00. În spațiul expozițional vor fi întâlnite mărțișoare în zeci de forme și modele, dar și multe alte obiecte de artă populară pentru mame, doamne, soții, iubite, care pot face obiectul unui cadou unic cu ocazia zilei de 8 martie. La fel ca în anii trecuți, pe participanți iî așteaptă surprize. Una din ele o dezvăluim, la fiecare achiziție de mărțișoare, participanții la târg primesc și o felicitare.
Cine nu reușește să ajungă fizic, pe Învie Tradiția – Târg de Mărțișor, sunt prezente toate modelele de mărțișoare expuse, care pot fi cumpărate și expediate prin curier în 24-48 de ore, odată cu alte cadouri alese de cumpărătorii online și multe alte surprize din partea organizatorului.
Învie Tradiția este un proiect cu misiune socială de sprijinire și promovare a meșteșugului tradițional românesc, a artizanilor, meșterilor și producătorilor locali din toate zonele României.
Mai multe detalii despre cum poți sprijini proiectul acesta de suflet al artizanilor români poți afla pe Învie Tradiția.
Prin activitatea sa, Asociația Culturală Matricea Românească promovează identitatea culturală a României, arta și creatorii români, interculturalitatea, toleranța și respectul față de celelalte culturi prezente în spațiul românesc, în timp ce se concentrează pe educarea noilor generații în spiritul iubirii față de cultura și identitatea națională.
Ultimele postari ale lui Asociația Culturală Matricea Românească (vezi toate)
Matricea Românească este o platformă culturală laică, de dimensiune civică, publicată de către Asociaţia Culturală Matricea Românească, ce promovează cultura şi spiritualitatea României, susţine limba română şi respectul faţă de celelalte culturi prezente în spaţiul românesc, respectiv cooperarea interculturală.Matricea Românească este apolitică şi autonomă.Matricea Românească respinge și condamnă toate formele și manifestările antisemite, rasiste sau xenofobe. Ele sunt incompatibile cu valorile şi principiile fondatoare ale Asociaţiei-mamă, unele ale toleranţei şi ale interculturalităţii.Informaţiile prezentate prin intermediul Matricea Românească pot fi utilizate exclusiv în scopuri personale de informare, și nu în scopuri comerciale sau de profit.Este interzisă utilizatorilor Matricea Românească orice formă de reproducere, distribuire, adaptare, precum şi orice altă transformare a conţinutului generat de aceasta, fără acordul scris al Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi al “Bulboacă şi Asociaţii SCA”.Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul de a distribui conţinutul site-ului, indiferent de suport, fără să indice în mod explicit sursa, inclusiv numele autorului și link-ul spre conținutul de pe Matricea Românească, acolo unde este cazul.Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul să desfăşoare nici o activitate de colectare a datelor (indiferent de natura acestor date şi de modul de colectare) prin intermediul Matricea Românească.Platforma Matricea Românească şi Asociaţia Culturală Matricea Românească nu sunt răspunzătoare pentru conţinutul altor site-uri care pot fi accesate prin intermediul www.matricea.ro.Proprietarul revistei culturale online Matricea Românească (www.matricea.ro) este “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească. Conţinutul media publicat pe Matricea Românească nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a “Bulboacă şi Asociaţii SCA”. Întreaga răspundere asupra acurateţii şi coerenţei informaţiilor oferite de Matricea Românească, precum şi răspunderea opiniilor exprimate, le revine editorilor acesteia şi autorilor articolelor, acolo unde este cazul.Utilizatorii Matricea Românească sunt supuşi reglementărilor legale din România, indiferent de ţara din care accesează Matricea Românească.Conţinutul (text, video, audio, grafic şamd) materialelor publicate prin intermediul Matricea Românească, precum şi drepturile de autor aferente aparţin “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească, cu excepţia cazurilor evidenţiate distinct.Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a opera modificări ale conţinutului şi / sau ale structurii site-ului fără nici o informare prealabilă a utilizatorilor.Asociaţia Culturală Matricea Românească, “Bulboacă şi Asociaţii SCA” şi partenerii săi implicaţi în procesul de creaţie sau difuzare a conţinutului Matricea Românească nu sunt răspunzători pentru daunele directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din / în legătură cu utilizarea acestui site sau a conţinutului său de către utilizatori.Matricea Românească le permite utilizatorilor săi să publice comentarii (sub rezerva moderării lor în spiritul unei exprimări civilizate, care să nu atingă atingere demnităţii personale ori valorilor toleranţei) şi permite găzduirea, partajarea și publicarea conținutului disponibil pe www.matricea.ro către rețelele sociale. Comentariile care vor fi aprobate nu sunt confidenţiale şi nici protejate de drepturile de proprietate intelectuală.Utilizatorii Matricea Românească poartă responsabilitatea integrală a comentariilor publicate şi a folosirii celorlalte opţiuni aferente conţinutului.Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a modera orice comentarii ale utilizatorilor cu conţinut licenţios sau denigrator la adresa lor.
×
Donează
Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!