De către

Matricea Românească

Sorin Mihalache a vorbit la Întâlnirile Matricei despre capacitățile uimitoare ale ființei umane, despre faptul de a fi împlinit prin performanță, dar și despre limitele umanului sau despre consumerism ca simptom al unei performanțe incomplet evaluate. Iată câteva extrase din conferința de pe 21 noiembrie.

 

  • Experimentul lui Anders Ericsson, care a luat un student care pretindea că are o memorie slabă și a exersat cu el memorarea unui șir de 6 cifre la prima vedere. Prima dată nu a reușit. Au insistat însă, iar după ce a reușit să reproducă acel șir, a făcut o nouă încercare cu un șir de 7 cifre, apoi cu 8 și cu 9 cifre. La un moment dat studentul a reușit să reproducă din memorie 3 șiruri de 10 și a trecut la 11. De fiecare dată șirurile erau altele și după un alt timp a reușit 3 șiruri de 11 și a trecut la 12, și experimentul a continuat doi ani. După doi de zile studentul a reușit să reproducă trei șiruri de 81 de cifre la prima auzire! Iar experimentul a luat sfârșit pentru că studentul a terminat facultatea!
  • Exemplul acesta ne spune că nimeni dintre noi nu are dreptul să afirme că un anumit lucru îi este imposibil, pentru că imediat vine întrebarea: cât de mult ai încercat? cât de des ai încercat? cât de mult te-ai luptat cu limita asta? Cineva care are memorie atât de slabă încât nu reușește să țină minte un număr de 6 cifre, reușește în 2 ani să ajungă la 81 de cifre memorate. Asta arată de fapt măsura a ceea ce se poate face. O altă întrebare interesantă este oare cât ar fi reușit să țină minte studentul dacă experimentul ar fi durat 10 ani. Și deci care sunt limitele noastre, până la urmă.
  • Plasticitatea cerebrală înseamnă să pot face o anumită operație tot mai ușor, cu un consum de energie tot mai mic. E paradoxal, dar așa funcționează sistemul nostru nervos.
  • Iată un model de inteligență multiplă care a făcut cumva carieră în textele destinate publicului. Sunt opt tipuri de inteligență, iar al nouălea ar fi inteligența spirituală. Fiecare tip de inteligență corespunde unor prestații socioprofesionale.
    • Inteligența lingvistică: faptul de a învăța limbi străine, de a găsi cuvinte potrivite;
    • Inteligența spațială este specifică arhitecților, inginerilor;
    • Inteligența kinestezică este specifică celor care lucrează în coregrafie sau în sport, sau în meserii unde este nevoie de manualitate fină. Are nevoie de foarte multă cultivare. Este folosită în meserii precum pompieri, alpiniști, care au nevoie de o capacitate sporită a corpului de a se controla;
    • Inteligența logicomatematică este capacitatea de a rezolva probleme, de a vedea esențialul într-o bază de date;
    • Inteligența naturalistă ține de capacitatea cuiva de a se adapta la un mediu străin, un mediu sălbatic, în care reușește să improvizeze, să găsească resurse, să se protejeze de pericole, să destingă diverse specii;
    • Inteligența interpersonală este aceea care ne dă șansa să comunicăm foarte bine cu o persoană, înțelegând ceea ce vrea să transmită și ceea nu vrea să transmită și să ne adaptăm mesajul de răspuns;
    • Inteligea intrapersonală este aceea care mă ajută să mă cunosc pe mine, să-mi dau seama care sunt minusurile mele, care sunt pericolele care mă pândesc și pe care de regulă le scap din vedere, să-mi administrez senzațiile, să mă stopez atunci când am prea mare anvergură într-un proiect prea epuizant, să mă coordonez;
    • Inteligența existențială este foarte apropiată de Inteligenta Spirituală și este specifică gânditorilor, eseiștilor, filosofi
    • Inteligența Spirituală se distinge de toate celelalte și ne ajută să nu rămânem captivi oricărei alte inteligențe pe care am putea-o avea.
  • Fiecare din aceste inteligențe reprezintă o sursă de putere. Cineva care are rezultate foarte bune în matematică, spre exemplu, sau care capacitatea de a citi limbajul celorlalți ar putea să facă uz și, de ce nu, abuz de aceste inteligențe. Cineva care este foarte bun în inteligența interpersonală ar putea să abuzeze de această inteligența folosindu-și puterea de a subjuga pe alții, pentru că știe foarte bine ce trebuie să spună că să fie extrem de convingător.

 

Sorin_2

 

  • Philip Zimbardo este un cercetător care în anii ‘60-‘70 a făcut un experiment care a revoluționat lumea academică. Era într-o perioadă în care nu exista obligativitatea ca cineva care face o cercetare științifică să prezinte această cercetare unei comisii de etică să se vadă dacă sunt respectate drepturile participanților la experiment. Cum s-a desfășurat experimentul: a format două grupuri, alcătuite din oameni care erau prieteni unii cu alții, adică fiecare persoană dintr-un grup avea un foarte bun prieten în celălalt grup. Unii au jucat rol de gardieni, iar ceilalți erau închiși. Timp de 6 săptămâni experimentul trebuia să investigheze felul în care oamenii își respectă obligațiile potrivit unei foi de parcurs, un fel de fișa postului, unde erau trecute comportamentele pe care gardienii trebuiau să le respecte. Cel închiși aveau un aspect foarte credibil ca deținuți, erau rași în cap și aveau haine cu dungi și stătea închiși în subsolul unuia din laboratoarele pe care Zimbardo le avea la dispoziție. După trei săptămâni, el a fost nevoit să oprească experimentul, întrucât comportamentul gardienilor devenise inuman, asta deși gardenii erau prietenii celor care erau închiși și nu era nici o diferință penală sau legală sau etică între ei. Ei au plecat la drum doar pentru a jucat niște roluri. Zimbardo a scris o carte la sfârșitul acestui experiment, ”Efectul Lucifer”. Acolo arată că noi avem tendința să ne identificăm cu rolul de putere în care ne simțim cel mai bine și acela începe încet-încet să ne ocupe viața. De aceea șeful de unitate militară rămâne șef de unitate militară și când vine acasă și stă cu copii lui și le dă comenzi. Ca să ieșim dintr-un rol de putere e foarte importantă inteligența spirituală.
  • Inteligența Spirituală face ceva în plus față de inteligența existențială. Inteligența existențială tine de o anumită percepție, de înțelegere, de un fel de a vedea pătrunzător lucrurile. E ceea ce scriu filozofii de fapt: cauza și scopul lucrurilor naturale, esența lucrurilor, esența vieții, condiția vieții, sensul vieții omenești. Numai că putem sta în zona aceasta a inteligenței existențiale fără să creștem în bunătate, este doar așa, o uimire sau uneori o dezamăgire cu privire la lume și la felul în care ea merge.
  • Inteligența Spirituală leagă totul de Dumnezeu: când îl văd pe celălalt, îl văd ca și chip al lui Dumnezeu. Când mă văd pe mine îmi văd neputințele mele și nevrednicia mea. Creația o văd ca loc a lui Dumnezeu și împrejurările concrete ale vieții ca spațiu unde Dumnezeu mă însoțește. Și duc acea căutare a cauzelor și a finalității, a esenței lucrurilor, a înțelesurilor ultime ale lor le duc pe toate în legătura cu Dumnezeu, în apropierea Lui.

 

Doamna Profesoară Mariana Dogaru și-a început cariera ca învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Toată teoria dobândită în timpul liceului pedagogic a aplicat-o seriilor  de elevi pe care le-a format timp de aproape 11 ani. În această perioadă, a ajuns să fie metodista Inspectoratului și membră în Consiliul Consultativ al Învățământului Primar, organismul care ia decizii la nivel de județ. Apoi  a simțit că trebuie să facă față unei noi provocări. În 2006, a dat concurs pentru un post la  A.R.A.C.I.P., a mers în foarte multe școli, a derulat activități de formare a adulților în toată țara, a fost șeful Departamentului de evaluare externă a calității timp de 7 ani. Astăzi, Mariana Dogaru predă  discipline pedagogice la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală.

 

În vizitele de la A.R.A.C.I.P., a avut ocazia să vadă   grădinița Arc-en-Ciel. Cu un ochi atent format în decursul numeroaselor inspecții la care participase, primul sentiment a fost cel de bucurie. „Așa am cunoscut-o pe inițiatoarea Școlii Gimnaziale Anastasia Popescu. Am simțit că rezonez cu valorile pe care le promovează grădinița și, mai târziu,  școala ”, a spus Mariana Dogaru.

 

Referitor la pedagogie, din păcate, aproape am aruncat la coș toate ideile grozave pe care le-am primit de la pedagogii noștri și încercăm să ne uităm mereu în altă parte. Resimt acut faptul că nu se pune suficient accentul pe formarea valorilor morale, pe formarea caracterului. Ca OM, acestea sunt cele care te definesc.

 

Educația se realizează într-o mare măsură prin sprijinul afectiv al elevului în învățare. La Anastasia Popescu, școala se întemeiază pe bucuria de învăța, o bucurie sinceră, aproape molipsitoare. „Și celelalte școli particulare își propun o apropiere, o relație aparte cu elevii lor, însă aici am găsit o relație autentică, un zâmbet care vine din interior, nu e zâmbetul forțat de la ghișeu. Este un firesc al lucrurilor, nu e ceva simulat. Alt plus ar fi valorile pe care le promovează. Sunt valorile pe care tinerii le caută în tumultul acestei lumi care devine din ce în ce mai agitată”, a spus profesoara Dogaru pentru Matricea Românească.

 

Cum să transformi elevul din consumator de informație  în procesator de informație

Neglijată de cele mai multe ori de oamenii sistemului, pedagogia are o latură mai puțin cunoscută. Iar această latură nu poate ieși la iveală decât accesibilizând-o foarte mult. Prezentarea acestei discipline într-o maniera corectă și onestă aduce plus valoare, creează mecanismele prin care se utilizează corect informația. „Un obiectiv personal în raport cu disciplina pe care o predau este acela de a transforma elevii în utilizatori, procesatori de informație, nu simpli consumatori. Trebuie dezvoltată această competență de a putea utiliza informația exact cum trebuie și unde trebuie, de a-i da sens, sau de a găsi noi sensuri, totul sub umbrela unor valori asumate, la care ei sunt conectați și prin intermediul familiilor lor”, a spus Mariana Dogaru.

 

Una din lecturile esențiale pentru un viitor pedagog ar trebui să fie cartea lui Simion Mehedinți, „Altă creștere – Școala muncii” pentru că susține responsabilizarea copiilor și formarea caracterului.

 

Prinși în cursa câștigului material, părinții uită adesea să ia pulsul situației școlare și află numai  în cadrul ședințelor cu părinții că fiul sau fiica lor se află pe o pantă ascendentă sau, dimpotrivă, pe una coborâtoare. Adeseori, vina pentru rezultatele slabe este pasată ca un cartof fierbinte între școală și părinți. Mariana Dogaru crede că educația este un proces care începe în familie și este continuat de școală. „Este dovedit științific –  factorii cei mai importanți care influențează rezultatele învățăturii sunt legați de familie, de nivelul ei economic, de nivelul de educație, de perspectiva ce i se dă copilului. Școala trebuie să stabilească un calendar în care să-și propună să comunice cu părinții. În privința acestui aspect, drumul ar fi de la școală la părinte, nu invers. Dacă această legătură se întrerupe, școala trebuie să fie vigilentă și să o mențină. E o datorie morală, pentru că părintele trebuie să știe în orice clipă la ce nivel e copilul, ce dificultăți întâmpină și cum le poate depăși. Tocmai pentru ca împreună cu școala, să îi fie alături”.

 

Școala nu e un sistem ideal, ci un puzzle educațional

Întrebată despre modelul finlandez, admirat pentru grija față de copil, Mariana Dogaru a dat un răspuns neașteptat: „Sistemele din străinătate se bazează mai mult pe fascinația pedagogiei constructiviste. Apreciez câte ceva de la fiecare, nu mă pot opri numai la unul.  Aș împrumuta de la finlandezi starea de bine în ideea de a te simți bine în pielea ta atunci când înveți, grija pentru fiecare elev. De la sistemul coreean – conștiinciozitatea: au o capacitate de muncă foarte dezvoltată; iar de la sistemul japonez aș împrumuta grija și respectul față de celălalt. De asemenea, aș accentua importanța investiției în educație,  corelată și dovedită științific  drept cauză a creșterii  nivelului de trai”, a mai subliniat Mariana Dogaru.

 

Profesorul ideal este cel care inspiră, care te ajută să depășești fiecare obstacol atunci când înveți și care pune ceva din sufletul lui în fiecare copil. Este profesorul care sprijină, care creează premisele și produce învățarea cu sens.

 

În final, am rugat-o pe Doamna M. Dogaru să comenteze multele reproșuri care se aduc profesorilor. Ea ne-a spus că  în general suntem orientați să vedem părțile negative și mai puțin să accentuăm ceea ce facem bine. Fiecare sistem educațional are provocările lui cu care se confruntă.  De exemplu, pentru sistemul nostru, aș alege temele pentru acasă.  Problema nu e una lipsită de importanță, dimpotrivă, are o proiecție  și efecte pe termen lung, mai ales dacă nu e  gestionată așa cum trebuie. „Japonezii nu dau teme pentru că ceea ce aduc ele bun este foarte puțin și poate fi dezvoltat în sala de clasă. Însă,  este dovedit  că în perioada liceului,  aduc valoare adăugată mai mare, creând o disciplină a muncii, cu condiția de a fi verificate și apreciate. Ignorarea unei munci făcute care pentru un copil poate să însemne multă energie depusă, poate cauza pe viitor  sustragere de la muncă, deoarece copilul a cărui temă nu este verificată și apreciată se va demotiva încet și sigur să mai depună efort pentru realizarea sarcinilor și, de ce nu, să învețe cu sens”.

Deducem așadar că există o rază de speranța fiindcă, atâta vreme cât elevii Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” sunt formați în acest spirit, ei, la rândul lor, vor deveni lumină pentru copiii care le vor fi elevi. Este important ca viitorul școlii să ne preocupe pe toți, pentru că de dinamismul și viziunea acesteia depind, fără îndoială, anii ce vin și generațiile următoare. Gândul pentru o carieră didactică poate fi așadar o sămânță care, aruncată pe pământ bun, are să rodească însutit!

 

Cum devine iubirea un imperativ? Are iubirea limitele ei? Care e raportul dintre iubire și teamă? Cine ne predă marile lecții de iubire? Și cât de adevărat putem iubi, până la urmă? La aceste întrebări și la încă altele răspunde cartea ”7 cuvinte ale iubirii”, scrisă de părintele Visarion Alexa (Editura Doxologia, 2019) și lansată la Matricea Românească în urmă cu două zile. Este o carte vorbită, adică transcrisă după cuvintele rostite de autor în biserica în care slujește ca preot. Cuvintele acestea au fost recuperate și ordonate tematic, iar rezultatul este o carte care încape într-un buzunar și care poate schimba inimi.

 

Pescar în copilărie pe malul Siretului, pescar de oameni în Militari

”Eu cred că așa era Mântuitorul: vesel cu inima!”, spune părintele Visarion Alexa, lăsându-și cititorul să zâmbească și el măcar un pic. Părintele Visarion s-a născut în 1976, iar primele lecții de răbdare le-a învățat pe malul lacului de acumulare de la Răcăciuni, Bacău, și pe malul Siretului, acolo unde pescuia cât e ziua de lungă în timpul zilelor de vară, ”spre disperarea mamei, care nu știa nimic de mine”, așa cum spune chiar el în autobiografia cu care deschide volumul. Visarion este beneficiarul privilegiat al uceniciei pe lângă câțiva mari înțelepți. Mai întâi bunicul său, un pedagog înnăscut, fost prefect retras la țară, iar mai târziu marele părinte Sofian, duhovnicul mănăstirii Antim și luminătorul multor conștiințe. Marele Sofian avea să-l ducă încet, încet, pe Visarion către preoție, pregătindu-l pentru o slujire în care adesea limitele răbdării sunt peste ceea ce poate duce un om obișnuit. Schița biografică pe care și-o face autorul remarcă peste tot blândul ghidaj pe care-l simte fără întrerupere ca venind de deasupra sa, dar și răbdarea nemărginită a lui Dumnezeu față de căutările și ezitările lui. Acum, părintele Visarion slujește de peste șapte ani în cartierul Militari, unde a construit o vibrantă comunitate și unde este căutat mai ales de tinerii aflați pe drumul către mari răspunsuri greu de formulat.

 

Tot ce găsim în această carte sunt răspunsuri la dureri, atât ale mele, cât și a multor oameni care au venit să găsească un echilibru în Biserică

 

Temele majore ale cărții sunt iertarea, jertfa, civilizația Cerului care se construiește prin dezghețarea inimii, libertatea, iubirea îngăduitoare a lui Dumnezeu. Sunt teme la care omul surd și mut asemeni celui din Evanghelie refuză să mai mediteze. Pe parcursul celor 174 de pagini, părintele ne pune în față o oglindă. Cartea nu se adresează celor care caută adevăruri formulate teoretic și precis, ci vine în întâmpinarea celor care doresc să trăiască un creștinism cu zâmbetul pe buze. ”Este o carte de la om la om, cu transcrierea unor dialoguri care au fost răspunsuri la dureri, neputințe și în care vedem un fir: iubirea este cea care recuperează  istoria  și vindecă trecutul nostru. Dacă te-ai îmbolnăvit în trecut, nu te-ai îmbolnăvit din iubire, ci din orgoliu. Iubirea vindecă trecutul, prezentul și viitorul nostru”, explica autorul la momentul lansării cărții.

 

Cartea a fost vorbită de autor și transcrisă de tinerii din biserică

”Cartea aceasta nu are un singur autor, ci e vorba aici despre viața de zi cu zi a unei comunități. Ea nu a fost scrisă, a fost vorbită în dialogurile pe care le purtăm la biserică. A fost vorbită duminică după Liturghie, când în totdeauna suntem cu toții și purtăm în noi tensiunea unui înțeles”, a mai spus Visarion Alexa. El l-a evocat și la momentul lansării pe Părintele Sofian Boghiu, cel care i-a predat multe și nerostite lecții de iubire. ”La rândul meu am stat la umbra  unui stejar falnic și frumos, părintele Sofian Boghiu. Niciodată nu m-a judecat, certat sau rostit vreun cuvânt de îndreptare. Nu a făcut lucrul acesta pentru că părintele Sofian sub umbrirea Duhului Sfânt știa că iubirea vindecă, nimic altceva nu poate vindeca. Iar dacă iubirea nu reușește să vindece, atunci trebuie să mărești doza, altă soluție nu există”.

 

Visarion 3

 

Din cuvintele cărții:

  • Dacă iubești, vei înțelege că jertfa nu înseamnă umilință.
  • Ce înseamnă a ierta? Spune Domnul: Scoateți vicleșugul din inimile voastre! A ierta înseamnă ca inima ta să fie liberă, să poți spune omului ”Bună ziua” sau ”Noapte bună” fără să simți înverșunare împortiva lui.
  • Acolo unde începe topirea ego-ului, coboară Dumnezeu.
  • Aici, pe pământ, suntem în exil, și în exil nu ne va fi niciodată bine, dar va veni o vreme când ne vom întoarce Acasă.
  • Se pare că lui Dumnezeu nu i-au plăcut niciodată oamenii călduți, care stau în creștinism ca într-un fotoliu.

 

Ion Gheorghe Duca era fiul inginerului Gheorghe Duca, fost director al CFR și al Școlii de poduri și șosele, și al Luciei Ghica. Născut în București, în decembrie 1879. A fost ucenic al lui Ionel Brătianu și a devenit treptat cel mai apropiat colaborator al acestuia. Duca a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, președinte al PNL și președinte al Consiliului de Miniștri. A fost asasinat în decembrie 1933 la Sinaia, la vârsta de 54 de ani.

 

Studii

În 1897 a absolvit Liceul „Sfântul Sava”. Apoi pleacă la Paris unde își obține doctoratul în drept, cu lucrarea Les societés coopératives en Roumanie (1902). Face parte dintre intelectualii care au înființat cercetășia în România, în 1913.

 

Deputat, Ministru, Premier

Cariera lui IG Duca se conturează foarte rapid după întoarcerea de la studii, pe următoarele coordonate:

  • Ajutor de judecător la Tribunalul Râmnicu Vâlcea.
  • Director al Casei Centrale a Băncilor Populare.
  • Devine membru al Partidului Național Liberal, iar în 1907 este ales deputat de Vâlcea. Avea vârsta de 28 de ani.
  • A fost numit director al oficiosului liberal „Viitorul”.
  • La numai 35 de ani, este numit la conducerea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii publice (4 ianuarie 1914).
  • Devine Ministru de Externe în 1922. A fost vicepreședinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor.

Duca a fost un puternic susținător al Micii Antante, formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, care avea drept scop să se opună politicii iredentiste a Ungariei de după Primul Război Mondial.

 

Conflictul cu Carol al II-lea

La întoarcerea în țară a principelui Carol al II-lea, în 1930, liberalii conduși de IG Duca au fost singurul partid care s-a opus restaurației. Liberalii au adoptat rapid o rezoluţie prin care condamnau energic atitudinea ezitantă și lipsită de principii morale a principelui. În schimb, Carol a reușit să atragă de partea sa pe toți ceilalți lideri politici, profitând de divergențele existente pe scena politică. Deși reușește să devină rege, Carol II are în IG Duca un oponent permanent, care va critica pe față derapajele autoritariste ale monarhului.

 

Ion Gheorghe Duca (2)

 

 

Conflictul cu mișcarea legionară

În noiembrie 1933, regele Carol II i-a cerut lui Duca să devină prim-ministru. Urmează o perioadă grea, în care se apropiau alegerile. Duca ia decizii menite să tempereze excesele legionare, dar acestea îi creează mulți dușmani. Pe 9 noiembrie, în plină campanie electorală și cu puțin timp înainte de a participa la alegeri ca partid legal constituit, Legiunea Arhanghelului Mihail este scoasă în afara legii. Numeroși legionari sunt uciși în timpul ciocnirilor care au urmat între aceștia și forțele polițienești. De asemenea, au fost făcute multe arestări și au fost făcute descinderi la sediile și la domiciliile membrilor Gărzii de Fier. În cele din urmă, alegerile au avut loc, iar partidul câștigător a fost Partidul Național Liberal.

 

Asasinarea

La două zile după alegeri, IG Duca este chemat de Carol II la Sinaia, pentru o ședință în care subiectul principal era destituirea Guvernatorului Băncii Naționale. Ședința a avut loc pe 29 decembrie după-amiaza, după cum are programat. Seara, primul-ministru s-a îndreptat spre gară, dar fără să fie însoțit de cei 8 polițiști din garda personală, așa cum obișnuia în Capitală. Automobilul oprește destul de departe de peron. Duca se îndreaptă către locul în care trebuia să urce în vagonul guvernamental. În fața lui explodează, fără niciun motiv aparent, o petardă care produce zgomot și fum. Premierul se sperie, are un moment de panică, iar în acea clipă un tânăr îl prinde de umăr și trage asupra lui o rafală de cinci gloanțe. IG Duca nu  avut nicio șansă să scape cu viață, a murit pe loc. Ucigașul este prins imediat, alături de complicii săi, și este deconspirat ulterior drept legionar. Avea să declare că atentatul era pregătit de mai multă vreme.

IG Duca este unul dintre cei trei prim-miniștri ai României care au fost uciși în timpul mandatului, alături de Barbu Catargiu (1862) și Armand Călinescu (1939). După asasinat, România a intrat într-o epocă în care totalitarismul a dominat scena publică prin teroare. Era deci sfârșitul epocii de democrație și înflorire a țării noastre care începuse odată cu venirea la București a lui Carol I.

 

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

 

România are unele dintre cele mai frumoase peisaje montane din Europa, dar are și unele dintre cele mai impresionante goluri subterane. Dar unde se găsesc și care sunt superlativele prin care sunt cunoscute aceste peșteri?

 

P2

 

 

1. Peștera V5 (Vărășoaia): -653 metri

Localizare: Parcul Natural Apuseni, la altitudinea de 1367 metri, în bazinul Padiș – Cetățile Ponorului.

Abia în 1986 a fost descoperită Peștera V5, cea care deține recordul de adâncime în România. Un familiar al muntelui și al speologiei, Paul Damm, a sesizat în timpul unei plimbări că trunchiul pe jumătate putrezit al unui brad ieșea din pământ într-un fel nefiresc. Înclinația trunchiului era atât de neobișnuită, încât Damm a simțit nevoia să se apropie și să cerceteze locul. Peștera nu i s-a deschis în față din prima încercare. Dimpotrivă, a fost nevoie mai întâi să se degajeze intrarea, iar după doar 5 metri a fost nevoie de o decolmatare. Dar intuiția speologului a fost să continue în ciuda piedicilor. După încă 8 metri, a ajuns la o strâmtoare severă, care s-a dovedit un obstacol prea greu de trecut pentru acel an.

Un grup de cercetători ai peșterilor a continuat căutările în 1987 și a ajuns până la -31 metri. În anul următor, un alt grup a vrut să meargă și mai departe, iar pentru asta a trebuit să treacă prin două strâmtori. Pentru cea de-a doua a fost nevoie de nu mai puțin de 40 de ore pentru a putea fi depășită. Însă răsplata lor a fost pe măsura efortului: au descoperit mai multe încăperi subterane de mari dimensiuni, cărora le-au dat numele de Sălile Mari, Galeria Meandrului și Rețeaua Paralelă.

Explorarea completă a peșterii a relevat adâncimea ei nebănuită, care o face purtătoarea recordului românesc în materie.

 

2. Avenul de sub Colții Grindului: -561 metri

Localizare: Masivul Piatra Craiului

Spre deosebire de Peștera V5, despre existența unei rețele carstice din Piatra Craiului se știa încă din 1930, când au fost făcute primele cercetări sistematice în zonă. Totuși, cei care au descoperit intrarea în impresionantul aven au fost Ioan Dobrescu și I. Bostan în 1985. Ei au făcut atunci și prima explorare și s-au convins că este vorba despre un gol de mare adâncime. Câțiva ani mai târziu, un grup de exploratori a reușit să îndepărteze obstacolele de la cota -165, iar apoi au atins succesiv cotele -288 și, în fine, -540. Din nefericire, un accident tragic întâmplat în acel an la cota -288 a stopat acțiunile de decolmatare. În anul următor, 1996, cercetările s-au reluat, iar treptat ele au dus la certitudinea că în Masivul Piatra Craiului există o rețea de goluri subterane care poate produce surprize speologilor.

 

3. Peștera Izvorul Tăușoarelor: -461 metri

Localizare: Munții Rodnei, în apropiere de Telciu

A fost descoperită în 1955 de către un învățător din zonă. Este cea mai lungă peșteră din Carpații Orientali, având nu mai puțin de 20 de kilometri lungime.

Turiștii nu pot intra în Peștera Izvorul Tăușoarelor, iar motivul este acela că fluxul de turiști ar distruge inevitabil coloniile de insecte unice în lume care trăiesc în interior. Aici au fost găsite fosile de urs de peșteră și tot aici se găsește mirabilitul, un mineral care n-a fost până acum identificat în alte locuri din România.

 

4. Peștera Șura Mare: -425 metri

Localizare: Parcul Natural Grădiștea Muncelului, aproximativ între Petroșani și Hațeg

Un portal monumental deschide intrarea în această peșteră. În interiorul ei se găsește un lac impresionant și căderi naturale de apă. De altfel, primii exploratori au fost nevoiți în 1929 să folosească o barcă pentru a înainta în cavernă, cel puțin pe primii 700 de metri ai ei.

Peste 10.000 de lilieci trăiesc în Peștera Șura Mare, iar printre aceștia sunt și cei din specia liliacului-pitic, care cântărește nu mai mult de cinci grame.

 

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

 

Între Brașov și Sibiu, pe arcul de cerc care atinge Sighișoara și Mediaș, se găsesc unele dintre cele mai frumoase și valoroase edificii ale țării noastre. Vă invităm să schițăm un scurt traseu pe la patru dintre cele mai importante biserici-cetăți din acest loc, care se poate transforma oricând într-o călătorie pentru o zi sau chiar două de vacanță.

 

Biserica din Hărman, jud. Brașov

Impresionanta biserică din Hărman este legată de istoria teutonilor. După ce primele cruciade eșuează, cavalerii teutoni se refugiază pentru aproape două decenii în Țara Bârsei, în ținutul din preajma Brașovului. Aici ei întemeiază localități și atrag și o populație germanică ce avea să rămână mult după plecarea cavalerilor.

Biserica din Hărman este atestată în 1240, iar în spatele zidului de 12 metri înălțime oamenii s-au adăpostit adesea. Acest zid nu era singurul, ci era înconjurat de alți doi pereți din piatră, între care era cel puțin un șanț cu apă cu rol defensiv. Deasupra intrării se găsea altădată Turnul măcelarilor.

Edificiul a avut mult de suferit de-a lungul timpului, dar a rezistat. Invaziile turcești din secolul 15 au dovedit că fortificațiile sunt eficiente, deși n-au putut mereu să reziste asediilor.

 

Biserica fortificată din Hărman

Biserica fortificată din Hărman

 

Biserica din Viscri, jud. Brașov

Pitoreasca așezare Viscri se mândrește cu o biserică foarte veche. Atunci când coloniștii sași s-au așezat aici în locul secuilor, ei au preluat și cetatea veche, care includea o capelă. Cetatea și biserica trec prin diferite transformări în secolele următoare, iar construcția bisericească a căpătat dimensiuni ample. S-au adăugat turnuri, zidurile de protecție au fost înălțate, iar la nivelul superior al cetății au fost amenajate coridoare și posturi de tragere.

Biserica păstrează numeroase elemente din secolele 17-18, iar unele ornamente chiar din secolul 13. Orga, spre exemplu, este un admirabil instrument vechi de aproape 300 de ani! Astăzi, biserica din Viscri ea este protejată de UNESCO.

 

Biserica fortificată din Viscri

Biserica fortificată din Viscri

 

Biserica din Valea Viilor, jud. Sibiu

Este una dintre cele mai frumoase edificii ecleziale din Transilvania. A fost construită în secolele 15-16 în stil gotic și domină până astăzi localitatea și întreaga vale în care este ridicată.

Zidurile de protecție au înălțimea de 7 metri și sunt gândite deosebit de atent din punct de vedere strategic. Se păstrează până astăzi doar 4 turnuri de apărare, care erau prevăzute cu orificii speciale pentru tragere.

Faima viticolă a zonei, căreia i se datorează și numele localității, s-a estompat cu timpul.

 

Biserica fortificată din Valea Viilor

Biserica fortificată din Valea Viilor

 

Biserica din Saschiz

Biserica din Saschiz este cunoscută prin asocierea cu turnul impresionant care o străjuiește. Dar istoria ei este legată de Castelul din Saschiz, adică de cetatea medievală, datând din secolul 14, care era construită la doi kilometri depărtare de sat. Cetatea era lungă de peste 90 de metri, avea ziduri înalte, avea în interior o capelă și o fântână, astfel încât putea proteja populația care s-ar fi adăpostit aici în timpul invaziilor. Biserica de astăzi, construită în interiorul localității, este veche de peste 500 de ani și impresionează prin eleganță și proporții.

 

Biserica fortificată din Saschiz

Biserica din Saschiz

 

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

 

Întâlnirile Matricei. Sorin Mihalache: ”Fiecare dintre cele nouă tipuri de inteligență este o sursă de putere. Inteligența Spirituală ne ajută să nu rămânem captivi oricărei alte inteligențe”

26 Noiembrie 2019 |
Sorin Mihalache a vorbit la Întâlnirile Matricei despre capacitățile uimitoare ale ființei umane, despre faptul de a fi împlinit prin performanță, dar și despre limitele umanului sau despre consumerism ca simptom al unei performanțe incomplet evaluate....

Despre performanță și arta de a fi un bun pedagog, cu Mariana Dogaru, profesor la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. Profesorul ideal este cel care inspiră, care pune ceva din sufletul lui în fiecare copil.

13 Noiembrie 2019 |
Doamna Profesoară Mariana Dogaru și-a început cariera ca învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Toată teoria dobândită în timpul liceului pedagogic a aplicat-o seriilor  de elevi pe care le-a format timp de aproape 11 ani....