Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Cum ne creștem copiii? Răspunsul, mai simplu decât pare, se regăsește în ceea ce le oferim lor, ca repere: valorile.

Mai presus de performanță, succes sau recunoaștere, copiii noștri au nevoie de modele care să le arate ce înseamnă empatia, cinstea, respectul și curajul de a face BINELE, chiar și atunci când nu (le) este cel mai convenabil.

Într-o lume în care competiția este adesea sinonimă cu rivalitatea acerbă, gestul atletului singaporez Soh Rui Yong la Jocurile Asiatice de Sud-Est (SEA Games) din 2023 ne amintește că adevărata măreție se măsoară nu doar în medalii, ci și în caracter.

În timpul probei de alergare 10.000 de metri, desfășurată în condiții de căldură extremă, Soh a observat că principalul său rival, indonezianul Rikki Marthin Luther Simbolon, a ratat sticla de apă la punctul de hidratare. Fără ezitare, Soh, ce venea din spate, a luat un pahar de apă, a folosit puțină, a salvat o parte din lichidul valoros, a alergat mai repede spre competitorul său și i-a întins paharul cu apă, deși el însuși se afla într-o poziție ce îi permitea să lupte pentru aur.

 

 

Acest gest spontan a fost descris de comentatorii sportivi drept „absolut sportiv” și a fost apreciat pe scară largă în presa internațională.

Soh a declarat ulterior că acțiunea sa a fost instinctivă, motivată de dorința de a concura într-o luptă corectă: „Întotdeauna am vrut să câștig într-o luptă dreaptă, așa că atunci când el și-a ratat sticla, am vrut să-i ofer o șansă să se rehidrateze înainte de a continua bătălia.”

Deși a încheiat cursa pe locul al doilea, stabilind un nou record național cu timpul de 31:10.70, Soh a câștigat ceva mult mai valoros: respectul și admirația comunității sportive internaționale.

,,De fapt – a comentat presa internațională – el a luat aurul în inimile noastre”. Este campionul absolut în fapte bune.

Gestul său este (nu-i așa?) un memento al faptului că valorile adevărate nu se învață neapărat din cărți, ci se absorb din comportamentele celor pe care îi admirăm. Copiii învață observând. Fac ce văd că fac adulții, și nu ceea ce le spun adulții să facă.

Atunci când onestitatea, compasiunea și spiritul de echipă devin reflexe în viața de zi cu zi, ele modelează nu doar un campion, ci un om complet.

Să încurajăm copiii să fie nu doar atleți excelenți, ci și oameni de caracter!

 

 

Să-i învățăm că adevărata victorie se obține atunci când ne susținem unii pe alții și când competiția devine o oportunitate de a demonstra nu doar forța fizică, ci și noblețea sufletului.

„Trăim într-o lume în care, uneori, pare că doar victoria contează. Dar acest moment surprins de voi toți ne reamintește ce este cu adevărat important în sport: cinstea, respectul și modestia.” Soh Rui Yong

 

Scarlett Onica

CITEȘTE ȘI:

Pufin la mare! #2
Când iubirea umbrește curajul sau despre părinții care nu lasă loc copilului să crească
Mai important decât să câștige: să știe să piardă
Serile cu povești: când basmul devine lumină în lumea copiilor
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează