De către

Scarlett Onica

Părinții lui Tudor ar fi făcut orice ca să îl știe fericit. Doar fericit.

Au putut ani întregi să șteargă tot necazul din fața lui, să nu îl lase să sufere, să îi satisfacă orice nevoie. Gândeau înaintea lui pașii și se pregăteau pentru 2-3 variante de soluții.

Ajuns la vârsta la care pășește în colectivitate, Tudor a aflat că nu totul se termină fericit. Că nu există doar final bun. S-a necăjit, desigur, iar părinții lui au suferit lângă el. Ce e de făcut? Ce e de făcut?

 

A ajuta copiii noștri să navigheze prin viață este o parte vitală și plină de provocări a rolului de părinte. Există lucruri pe care ar trebui să le spui copilului tău și care îl vor ajuta să răzbească prin drumul vieții: uneori acesta e domol, alteori întortocheat.

Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le spunem fiilor și fiicelor noastre tot timpul:

 

Și eșecul face parte din viață.

Din anumite motive, mulți părinți ai zilelor noastre cred că ar trebui să-și protejeze copiii de eșec. Cu orice chip. La fel ca și noi, copiii trebuie să eșueze și să învețe din asta pentru a crește. Este vital ca ei să înțeleagă că insuccesul este o oportunitate de învățare și că nu căderea este cea care îi definește. Niciodată. Contează modul în care reacționează la acel eșec, contează modul în care răspund și modul în care se ridică după fiecare trântă. Vor ști, din ce în ce mai bine, ce este de făcut și cum îi ajută acest lucru să facă față la tot ce va urma.

 

 

Nu te compara cu ceilalți!

De prea multe ori copiii noștri se compară pe ei înșiși (și succesul lor) cu alții din grupurile lor de colegi și prieteni. Este important să știe că nu trebuie să compare ceea ce fac ei cu ceea ce fac alții sau cu modul în care o fac alții. Dacă vor o comparație, aceasta poate fi cu ei, cei de ieri, de săptămâna trecută sau de acum un an.

Întărirea acestor lucruri este ceva care ar trebui să fie mereu pe lista importantă de cuvinte pe care le spui copilului tău. Călătoria fiecăruia este diferită; ritmul este diferit, scopul este diferit.

Dacă ceva nu se simte în regulă, îndepărtează-te de el!

Copiii se confruntă cu un atac constant de informații și stimuli care face dificilă încrederea în propria intuiție. Acest lucru este valabil mai ales deoarece tehnologia a devenit o forță dominantă în viața copiilor. Este vital să încurajăm copiii să se îndepărteze de situațiile sau de oamenii care îi fac să se simtă inconfortabil. Este printre lucrurile pe care ar trebui să le spunem copiilor noștri continuu. Trebuie să le transmitem să aibă încredere în instinctele lor și să nu regrete niciodată că au spus NU dacă ceva pur și simplu nu se simte în regulă pentru ei.

 

 

Mesajul pozitiv este acesta: petrece timp cu oameni care te fac mai bun, lângă care tu crești, care îți dăruiesc o stare de bine. Pe măsură ce copiii noștri se măresc și se descurcă singuri cu colegii și prietenii, influența noastră devine mai mică și mai mică.

Ei vor căuta confort, sfat, alinare la alții, la grupul de apartenență, la prieteni. De aceea, este vital să se înconjoare cu oameni care le îmbogățesc viața și îi încurajează, îi motivează, îi ridică.

Dacă părinții lui Tudor ar putea să dea timpul înapoi, ar proceda altfel. L-ar împuternici pe el, pe fiul lor și l-ar susține: la greu și la bine. Știu însă ce au de făcut de acum în colo și au încredere că sădesc bine pământul la rădăcina băiatului minunat!

 

Poveste:

,,Tatăl și fiul merg alene într-o plimbare, într-o pădure. Sunt și poteci bătătorite, și noroi, și gropi și piedici.

-Fii atent pe unde calci!- spune tatăl.

-Oh, tată, fii tu atent pe unde calci! Eu pășesc în urmele pașilor tăi!

 

Cum devin băieții bărbați

Băieții nu devin bărbați, domni în adevăratul sens al cuvântului, fără antrenament și îndrumare din partea bărbaților buni în viața lor, în special din partea taților lor.

(Și nici băieții cu un comportament discutabil nu devin ,,răi” fără influență. Nu-i așa?)

 

 

Când atenția adulților ar fi bine să fie în alertă?

Ei bine, este foarte important să nu te amuzi pe seama celorlalți în fața fiului tău!

Fie că este un lucru făcut în glumă sau poate cu intenție, să-ți râzi de alții în fața fiului tău va avea un impact major. Transmite un mesaj periculos că un astfel de comportament ar putea fi acceptabil atunci când îi vedem pe alții că sunt diferiți sau că fac lucrurile diferit față de felul în care procedăm noi.

Să-ți pierzi cumpătul cu el sau cu alții este un comportament ce va fi imitat. Și neplăcut atunci când va ieși la iveală.

Foarte puține lucruri sunt la fel de toxice la un bărbat ca furia necontrolată. Mulți băieți cresc cu răni sufletești provocate de mânia unui tată. Și mulți băieți poartă furia unui tată în propria lor maturitate și în rolul lor de părinte. Să ne păstrăm echilibrul în emoții. Vom avea doar de câștigat!

A răspunde cu sarcasm înseamnă a răspunde cu dorința de a-l face mic, mai mic pe cel din fața ta. Dacă stai bine să te gândești, așa este!

Când fiul tău îți pune o întrebare ai tendința de a răspunde cu un ton sarcastic: „Dar nu ți-am spus deja asta?”, ,,De câte ori vrei să răspund la asta?”, ,,Poți să găsești răspunsul chiar și tu?”

Din păcate, tații care nu și-ar numi niciodată fiii „proști” în față îi pot face pe fiii lor, din neatenție, să se simtă mai puțin prin sarcasm. Cel mai bun remediu pentru sarcasm este o bună doză de răbdare și smerenie. Răbdarea și smerenia picură binele în suflet și în minte.

 

Cum te porți cu femeile? Tu, tatăl? Cum le tratezi? Ce glume faci când vorbești despre femeile din jurul vostru?

Este extrem de important ca tații să arate respect față de femeile sau fetele din casa lor, din jurul lor oricând și mai ales când fiul este de față! Este important modul în care interacționezi cu mama și surorile fiului tău, cu bunica și cu mătușile precum și modul în care tratezi și vorbești despre femei în general. Băieții care cresc fără a respecta femeile au de obicei exemple extrem de slabe de urmat în acestă arie.

 

Fiul tău va deveni mai mult decât ceea ce tu, tatăl lui, spui! Va deveni ceea ce tu ești, ceea ce tu dăruiești și imprimi în matricea sa!

 

 

Poveste:

,,Tatăl și fiul merg alene într-o plimbare, într-o pădure. Sunt și poteci bătătorite, și noroi, și gropi și piedici.

-Fiule, spune tatăl, ocolește groapa aceasta, nu te lăsa amăgit de noroi și vei ajunge în siguranță pe calea cea solidă, bătătorită!

-Oh, tată, te-am urmărit cu atenție! Pășind în urmele pașilor tăi voi ajunge cu bine la destinație!”

 

– Sunt din ce în ce mai îngrijorată, stresată, supărată, anxioasă, nedumerită, împietrită. Ce se întâmplă cu fiica mea? Orice sfat pe care îl dau se lovește de un zid de piatră, orice încercare de a face o sugestie este privită prin niște ochelari ce transformă adevărul și metamorfozează totul în ceva ce pare că irită imediat. Orice dorință de apropiere din partea mea pare că urmărește ceva. Oare mă ascultă? Oare mă aude, măcar? Oare voi mai putea să reiau legătura cu fetița cea veselă, încrezătoare, plină de viață?

Tina este foarte tristă și îngrijorată. Se vede, nu-i așa? Și-ar fi dorit un rețetar pentru anii aceștia din adolescența fiicei ei. O pregătire specială. ,,Ce să faci în caz de…”. Ceva care să funcționeze mereu. ,,În acest caz pui trei picături de lămâie și totul se repară”. Ar fi avut nevoie ca cineva să o pregătească. Să existe cărți miraculoase cu exemple de probleme și soluții evidente pentru lămurirea lor.

Nici ea și nici ceilalți părinți nu au primit cartea aceasta. Pentru că nu există.

 

 

Nu știi ce vine azi

Viața lângă cei mai mulți adolescenți este destul de grea. Și plină de incertitudine. Stările lor de spirit se schimbă în în funcție de ceea ce experimentează în viața de zi cu zi dar și în funcție de schimbările hormonale. Grupul de prieteni (îi știi bine pe prietenii fiicei tale?) are un rol major în formarea adolescentului, desigur.

Adolescenții tind să își expună mai puțin trăirile așa că părinții lor nu știu exact ce se întâmplă și ce anume le-ar induce o stare sau alta.

Este un lucru bine știut: toți părinții de adolescenți au o sarcină deloc ușoară. Ar fi tare bine să nu uite de ei înșiși: să nu uite să se odihnească, să nu uite să stabilească mereu limite clare, să facă și lucruri ce le aduc plăcere și să împărtășească temerile cu parteneri de ascultare gata să discearnă sau cu grupuri de suport dedicate.

Copiii noștri adolescenți se vor înșela, vor călca pe lângă drumul cel drept, vor ascunde adevărul (în cel mai fericit caz), poate vor minți, se vor răzbuna nefondat, vor crede că știu ei mai bine. Poate că vor fi în prag de corijență, poate vor adormi cu capul pe bancă la prima oră, constant, și poate vor refuza vehement să își deschidă camera la orele on-line.

Vor învăța ,,prin încercări” și vor trăi consecințe mai mult sau mai puțin dureroase.

Apoi vor ști cum se face corect un lucru. După multe lupte, tergiversări, lovituri de pragul de sus.

Dar și noi, părinții, ne vom înșela: vom sufla și în iaurt, ne vom îngrijora fără motiv, ne vom îndoi și ne vom face gânduri negre când nu e cazul. Ne vom aduna însă forțele și vom veni iar și iar la mijloc de drum, la negocieri cu gând de pace, încercând o altă cale, mai puțin umblată, cu speranță și cu iubire.

 

 

Dragostea e mereu soluția

Când îi vedem alunecând, de multe ori în direcție greșită sau împiedicându-se, în defensivă și, în plus, speriați, să ne reamintim câtă nevoie au adolescenții noștri de dragoste și căldură. Să știți că ei văd că lucrurile nu le ies bine. Și văd că sunt blocați într-o buclă, oricât s-ar strădui. Ei își amintesc reperele și știu că există consecințe însă, cu toate acestea, nu se pot opri din a experimenta, din a încerca, din a alege greșit.

Se prăbușesc și se reclădesc în aceeași zi. Vedeți neputința, vedeți strădania, vedeți chinul? Sunt toate într-un singur loc.

Este o încercare de desprindere acum de cuib, o încercarea a forțelor și a ceea ce a acumulat fiecare. Cel mai bun lucru este să te ții tare și să încercă să nu trăiești în locul adolescentului tău. Va învăța poate pe calea cea grea ce înseamnă să întârzii, să ratezi termenul limită, să ascunzi adevărul, să te abați de la cutume. Totuși, fiecare va învăța. Este o cale sigură de a-i pregăti pentru anii de ,,tânăr adult”, ani ce sunt aici, chiar aici, aproape îi atingi cu mâna.

Trăirile Tinei nu ne sunt străine. Anii aceștia au buzunarele burdușite cu dragoste și răbdare. Dacă știm că am udat bine rădăcina, că am pus acolo, la bază, tot ce poate fi mai bun, nu ne rămâne decât să așteptăm să treacă ceața cea densă, vântul cel asurzitor, poleiul înșelător și să ghidăm atent ramurile cele tinere spre anotimpul solar, dătător de lumină și strălucire.

Va merita!

 

 

 

Bradul, de Vasile Alecsandri

Sus pe culme bradul verde

Sub zăpada albicioasă

Printre negură se pierde

Ca o fantasmă geroasă,

 

Și privește cu-ntristare

Cum se primblă prin răstoace

Iarna pe un urs călare,

Iarna cu șapte cojoace.

 

El se scutură și zice:

„În zadar tu, vrăjitoare,

Aduci viforul pe-aice,

Aduci zile fără soare.

 

În zadar îngheți pământul,

Ucizi florile și stupii

Și trimiți moartea cu vântul

Și trimiți foamea cu lupii.

 

În zadar a ta suflare

Apa-n râuri o încheagă,

Șterge urma pe cărare

Și de mine m-i leagă.

 

În zadar aduci cu tine

Corbul negru și prădalnic,

Și din codrii cu jivine

Faci să iasă urlet jalnic.

 

În zadar, urgie crudă,

Lungești noaptea-ntunecoasă

Și, râzând de-a lumii trudă,

Scurtezi ziua luminoasă.

 

În zadar îmi pui povară

De zăpadă și de gheață.

Fie iarnă, fie vară,

Eu păstrez a mea verdeață! ”

 

 

Crăciunul copiilor, de Octavian Goga

Dragi copii din țara asta,

Vă mirați voi cum se poate

Moș Crăciun din ceriu de-acolo

De le știe toate-toate…

 

Uite cum, vă spune badea…

Iarna-n noapte, pe zăpadă,

El trimite câte-un înger

La fereastră să vă vadă…

 

Îngerii se uită-n casă,

Văd și spun – iar Moșul are

Colo-n ceriu la el, în tindă,

Pe genunchi o carte mare…

 

Cu condei de-argint el scrie

Ce copil și ce purtare…

Și de-acolo știe Moșul,

Că-i șiret el, lucru mare.

 

 

Pomul Crăciunului, de George Coșbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.

 

Și numai câte-un viscol o bate uneori,

Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

 

Și tace-apoi și-adoarme când viscolele pier.

În noaptea asta însă vin îngerii din cer

 

Și zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,

Și cântă-ncet; și mere și flori din sân le cad.

 

Iar florile s-anină de ramuri până jos

Și-i cântec de lumină și-așa e de frumos!

 

Iar brazii se deșteaptă, se miră; asta ce-i!,

Se bucură și cântă cu îngerii și ei.

 

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.

 

Un înger rupe-o creangă din brazii cu făclii

Așa cum a găsit-o, cu flori și jucării.

 

Departe într-un staul e-n fașe-acum Isus

Și îngerii, o, câte și câte i-au adus!

 

Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc –

Tu vino și te-nchină, zi: „Doamne-ți mulțumesc”.

 

 

Despre Oana se spunea că știe să vorbească ,,din ochi cu fiicele ei”. Cum adică ,,din ochi”? Adică știa cum să le transmită ceea ce voia printr-o simplă privire. Privirea venea la pachet cu microexpresii ale feței, însă fetele știau mereu că mama le încurajează, le laudă, le atenționează, le oprește, le dă putere, le cheamă, le spune că sunt în siguranță.

La rândul lor, știau de acum și ele cum să întrebe din ochi și cum să comunice ușor, cum să aprobe și să se bucure sau să transmită îngrijorare, dragoste, nemulțumire, exuberanță. Cu tot chipul lor.

 

 

Chipul părinților reprezintă lumea toată

Pentru copii, chipul părinților reprezintă lumea toată, din primele clipe de viață. Fața fiecărei mame și fiecărui tată este bine să fie îmbogățită cu multe expresii ce vorbesc, dincolo de cuvânt, de vorbe ce încorsetează sau ce promit recompensă. Până să începi să rostești ceva, să ții teorii, să îți susții punctul de vedere, copilul are nevoie de răspunsul tău ce pleacă din inimă.

Cei mai mulți părinți sunt gata să justifice, să argumenteze logic, să povestească ce e de făcut și să susțină puncte de vedere.

E un timp bun, uneori să putem arăta, pe chipul nostru, ca într-un luciu perfect de apă, ceea ce trăiește copilul nostru. Să îi oglindim emoțiile. Este important să ne așezăm corect pe chipul nostru și propriile noastre emoții. Până la vorbe, până la propoziții, până la teorii.

Uneori uităm să vorbim cu sufletul, uităm să transmitem simplu ceea ce bătăile inimii trimit spre fiii și fiicele noastre. Ne blocăm impulsurile în raționament complicat și rigid, în ziduri logice și reci.

Ne bazăm pe ceea ce ne oferă cogniția noastră și păstră emoțiile și instrumentele lor într-un sertar prăfuit, ca pe o Cenușăreasă a relaționării.

Copiii se hrănesc din ceea ce exprimăm. Au de aici imbold și mesaj corect și nu se mai simt ai nimănui, în așteptarea a ceea ce înseamnă adevărată trăire.

 

 

Să ne amintim

În postura noastră de părinți, suntem în fiece zi rezultatul relației cu proprii noștri părinți. Să analizăm ce am primit și ce dăm mai departe. Să modificăm proporțiile: să dăm ce simțim cu adevărat, nu doar ce gândim și trecem prin filtre iar și iar.

Ascultă-ți copilul și oferă-i contact vizual, fiind întors spre el cu tot corpul. Arată-i că ceea ce spune e important cu adevărat pentru tine.Dăruiește-i feedback printr-o bătaie pe umăr, un zâmbet, un ton ce motivează și bucură. Zâmbește cu colțurile gurii, zâmbește din ochi. Povestește mereu cu expresivitate, cu interes pentru ceea ce transmiți și pentru reacțiile lui. Manifestă curiozitate față de ce povestește fiul sau fiica ta. Lumina vie din suflet răspândește-o pe chip și vei dărui enorm!

Oana vorbește din ochi cu fiicele ei. Și-a ascultat instinctul, de multe ori, a făcut ce a simțit, a realizat că poate un zâmbet e suficient și o mică dungă între ochi oprește un comportament mai puțin plăcut. A folosit cuvintele, desigur, însă a lăsat prima data chipul să îi vorbească.

Chipul mamei? Neprețuit!

 

 

O seară în familie

Într-una din serile de la începutul unui Decembrie, în casa Elenei se organiza o seară în familie. Toți se adunau în jurul unui mese joase, se aprindea o lumânare mică, biscuiții dulci și sărați erau la îndemână. Copii și adulți se așezau încet-încet și se destăinuiau cu lucruri de peste zi.

– Azi am aflat la școală o poveste grozavă, spuse Elena. O poveste care m-a impresionat tare!

-AAAAA! Te ascultăm!

– Povestea se pare că îi aparține unui vorbitor de succes, Dan Clarck. Cel mai mult contează mesajul acestei povești…

 

O întâmplare

,,Odată, demult, un fiu stătea la rând cu tatăl său să cumpere bilete pentru Circ. După o așteptare grea, rămăsese doar o familie până să se ajungă în fața ghișeului. Această familie era deosebită. Erau opt copii, toți probabil sub vârsta de 12 ani. După felul în care erau îmbrăcați puteai spune că nu erau foarte bogați, din contră; hainele lor erau însă îngrijite și curate. Copiii erau bine crescuți, și așteptau în liniște la rând. Vorbeau emoționați despre clovni, animale și spectacolul pe care aveau să îl vadă în acea seară. Era clar că erau pentru prima dată la Circ și bucuria asta în viața lor era fără margini. Tatăl și mama erau în fruntea grupului, încântați. Mama îl ținea de mână pe soțul ei, privindu-l ca și cum i-ar fi spus „Ești cavalerul meu, ești cel ce ne aduce fericirea!”. El zâmbea și se bucura să-și vadă familia încântată.

Doamna de la ghișeu l-a întrebat pe bărbat câte bilete dorește. El a răspuns cu mândrie: „Aș dori să cumpăr opt bilete pentru copii și două bilete pentru adulți”. Doamna de la bilete i-a spus prețul. În acel moment, soția bărbatului îi dădu drumul mâinii, lăsă capul în piept, iar ochii tatălui se făcură mari. S-a aplecat apoi puțin mai aproape de geamul ghișeului și a întrebat: „Cât ați spus?” Vânzătoarea a repetat prețul. Omul nu avea destui bani. Cum să se întoarcă și să le spună celor opt copii ai săi că nu are suficienți bani pentru a-i duce la Circ?

 

 

Văzând ce se întâmplă, tatăl tânărului ce aștepta nerăbdător și el, a băgat mâna în buzunar, a scos o bancnotă de 20 de dolari și apoi a lăsat-o să cadă pe jos.

Apoi s-a aplecat repede, a ridicat bancnota de 20 de dolari, l-a bătut pe umăr pe omul ce nu găsea pe moment o soluție și i-a spus: „Domnule, hârtia asta v-a căzut din buzunar”. Omul a înțeles ce se întâmpla. A apreciat gestul în situația disperată. S-a uitat direct în ochii tatălui tânărului, i-a luat mâna cu amândouă mâinile și, cu voce tremurată, a răspuns: ,,Mulțumesc, mulțumesc, domnule. Acest lucru înseamnă imens pentru familia mea.”

Tânărul și tatăl lui s-au întors pe călcâie și au mers acasă. Cei 20 de dolari erau banii pe care i-ar fi plătit pentru propriile biletele de Circ. Nu au apucat să vadă spectacolul atunci, însă au simțit o bucurie mult mai mare decât ar fi putut-o da vreodată orice Circ din lume.

În acea zi fiul a învățat valoarea gestului de a da.”

 

În jurul unei mese mici

În jurul mesei mici se așternu liniștea. Povestea în sine și felul în care Elena povestise îi înfiorase pe toți.

-Ce ai înțeles tu din această poveste frumoasă?

-Am învățat despre cât de important este ajutorul dat la timp, exact așa cum are nevoie de el celălalt! Am învățat că uneori a te pune pe tine deoparte este cel mai mare dar pe care ți-l poți face. Am învățat cum compasiunea îți poate dărui aripi, te poate umple de stare de bine nețărmurită.

 

Părinții Elenei au simțit în acea seară o stare de liniște.

Fiica lor creștea și devenea înțeleaptă și bună.

 

Până la urmă, într-o lună a DARULUI, ce își pot dori mai mult doi părinți?

 

 

De vorbă cu copilul meu

20 ianuarie 2022 |
Părinții lui Tudor ar fi făcut orice ca să îl știe fericit. Doar fericit. Au putut ani întregi să șteargă tot necazul din fața lui, să nu îl lase să sufere, să îi satisfacă orice nevoie. Gândeau înaintea lui pașii și se pregăteau pentru 2-3...

Pe urmele pașilor tatălui

13 ianuarie 2022 |
Poveste: ,,Tatăl și fiul merg alene într-o plimbare, într-o pădure. Sunt și poteci bătătorite, și noroi, și gropi și piedici. -Fii atent pe unde calci!- spune tatăl. -Oh, tată, fii tu atent pe unde calci! Eu pășesc în urmele pașilor...

Adolescența se măsoară în anotimpuri

5 ianuarie 2022 |
- Sunt din ce în ce mai îngrijorată, stresată, supărată, anxioasă, nedumerită, împietrită. Ce se întâmplă cu fiica mea? Orice sfat pe care îl dau se lovește de un zid de piatră, orice încercare de a face o sugestie este privită prin niște ochelari ce...


Emoțiile din luciul apei

16 decembrie 2021 |
Despre Oana se spunea că știe să vorbească ,,din ochi cu fiicele ei”. Cum adică ,,din ochi”? Adică știa cum să le transmită ceea ce voia printr-o simplă privire. Privirea venea la pachet cu microexpresii ale feței, însă fetele știau mereu că mama le...

Puterea de a dărui

7 decembrie 2021 |
O seară în familie Într-una din serile de la începutul unui Decembrie, în casa Elenei se organiza o seară în familie. Toți se adunau în jurul unui mese joase, se aprindea o lumânare mică, biscuiții dulci și sărați erau la îndemână. Copii și adulți...