De către

Scarlett Onica

Alina are 42 de ani. Este frumoasă și sprintenă și zâmbește în fiecare zi larg. De 6 luni sufletul i se strânge însă zilnic: Tudor, fiul ei de 14 ani este distant ori de câte ori o vede. Îi refuză constant îmbrățișările, spune ”nu”, răspicat, la orice sfat al ei, oricât de inofensiv ar fi acesta. Nu observă că îi pune miere de tei în ceai, nu pare a aprecia nici tricourile călcate și nici echipamentul de baschet mereu pus la locul lui de ea. Și răceala… ei bine, răceala pe care i-o dă, o doare. Își aminteste părul blond, cu bucle, cuibărit mereu la pieptul ei, mirarea ce îl cuprindea când clătitele prindeau formă sub ochii lui, bucuria revederii în poarta școlii, zilnic. Discută des lucrurile ce o frământă cu Matei, soțul ei. Și el este trist și încearcă să îi spună că totul este doar o fază. Ea însă nu crede. Dacă își pierde fiul? E încă mic! Cu puțin timp în urmă construiau roboți din Lego. Parcă alaltăieri alerga cu lingurița de iaurt prin casă, după el. Și poate jura că ieri i-a șoptit, plin de dulceață de afine în colțul gurii, că e cea mai frumoasă mamă din tot Universul. Ce au de făcut azi pentru a își clădi o relație sănătoasă cu adolescentul de lângă ei? Cum ar putea face să nu greșească?

 

În primii ani de viață mama e totul

În primii ani de viață mama e totul, nu-i așa? Ea este dragoste, ea este hrană, ea este zâmbet, ea este încredere, ea este siguranță. Ea dăruiește și se dăruiește. Mama tinde să se vadă în aceasta poziție de ,,stâlp” și ,,far” pentru tot restul vieții.

Băieții însa cresc. Și este bine că ei cresc. Nevoile lor se transformă: sugarul devine copil mic ce este extrem de mobil și dornic de explorare. Copilul mic devine copil mare ce merge la grădiniță și la școala și interrelaționează pe orizontala cu mulți copii și pe verticală cu alți adulți ce îl vor influenta de acum. La pubertate, băiatul este interesat de alții, de noi modele, de grupuri mai mult sau mai puțin potrivite. După ce termină liceul, băiatul pleacă de cele mai multe ori de acasă.

Și mama? Ei bine, mama trebuie să își adapteze legătura cu fiul ei de fiecare dată, dăruind atât stabilitate emoțională cât și libertate pentru a-i permite să se desprindă, să crească.

 

Un băiat are nevoie să simtă că mama sa are încredere în capacitatea lui de a-și gestiona propriile experiențe

Este foarte important ca mama să pregătească băiatul pentru drum și nu drumul pentru băiat! Un băiat are nevoie să simtă cu toată ființa lui că mama sa are încredere în capacitatea lui de a-și gestiona propriile experiențe.

Mamelor le este greu să își separe propriile considerații emoționale de cele ale fiilor lor; le este greu să nu mai fie centrul universului fiilor lor; le este greu să se vadă iubite dacă nu mai sunt consultate la fiecare pas de către băieții lor. Mamele se simt rănite și jignite atunci când băiatul pare rece și nepăsător; a-i răspunde cu aceeași monedă nu este soluția; a-și arata rolul de ghid, de far călăuzitor – iată ceea ce îi întărește mamei soclul în ochii băiatului pentru anii ce vin!

 

Băieți ,,amputați afectiv” de cuvintele mamei

Mamele îndurerate de comportamentul rece al fiilor lor aruncă unele cuvinte prin care îi cataloghează pe băieți nedemni, incompleți, incompetenți, incapabili de a oferi căldură și iubire;  etichetele acestea rănesc adânc băiatul ce își dorește doar mai multă independență și uneori îl fac să se vadă așa, ,,amputat afectiv” de cuvintele mamei rănite, mulți ani din viața sa.

Pentru a-și păstra poziția intactă, unele mame transmit băiatului că fără ele nu vor reuși; este un comportament pe care îl folosesc din disperare sau din neștiință. Toate mamele doresc binele fiilor lor, cu siguranță; unele dintre ele ,,taie vârfurile aripilor” băieților întârziindu-le zborul de creștere, înălțător.

 

Mama este lumină călăuzitoare pentru fiu

Sfătuiesc mamele să rămână pentru fiii lor lumina călăuzitoare atunci când fiul pleacă pe marea învolburată. Când va fi mai greu, când valurile vor fi mai mari, când apele vor fi mai negre, când vântul va îndoi catargul, ei bine, ATUNCI fiul va privi în spate; lumina-ghid izvorâtă din sufletul mamei îl va aduce înapoi, în ape limpezi, în golfuri sigure.

 

Sindromul ,,băiatul mamei”

Există o categorie de băieți/bărbați care nu reușesc să se desprindă de sub aripa mamei. La baza acestei relații superprotectoare și supersimbiotice stă o problemă a mamei. Există mame ce nu suportă gândul separării de fiul lor, nu suportă gândul că băiatul ar putea avea și alte repere în afară de ea. Acest comportament al mamei naște în fiu diferite simptome: dependență față de mamă, dorința de a fi îngrijit, răsfățat, protejat; se stinge imboldul băiatului de a fi stăpânul propriei vieți. Acest băiat/ bărbat va căuta aptitudini materne în femeile din viața lui sau nu va accepta niciodată o altă femeia în viața sa. Se va întoarce iar și iar la cea care i-a dat viață dar care refuză să taie cordonul ombilical.

Relația sănătoasă dintre mamă și fiu este stinsă în acest caz. Refuzând fiului zborul ce înaltă, mama va amputa emoțional fiul. Îl va face să fie mai puțin, deși tot ce își dorește ea este să fie mai mult, mai grozav, mai minunat.

 

Privilegiul de a fi mamă de băiat puternic

O mamă trebuie să simtă când să dea drumul și când să-și redeschidă brațele. Rolul ei este de a rămâne la sol, privind cu încântare cum fiul se înalță mai sus și iar mai sus pe culmile metaforice ale devenirii lui. Mama nu este nici părăsită, nici abandonată. Este doar privilegiată urmărind cum fiul îi crește, puternic și dârz, cu baza solida, dăruită de ea cu atenție, înțelepciune, migală și considerație.

 

Relația tată – fiu

Ajunși în perioada adolescenței, unii băieți își identifică propriii lor tați ca pe ULTIMII OAMENI în care ar avea încredere! Ultimii oameni față de care s-ar deschide, pe umărul cărora ar plânge. Cât de mare trebuie să fie prăpastia căscată între cei doi în copilărie, preadolescență pentru ca tații să fie tocmai în coadă?

Majoritatea taților vor să facă ”o treabă faină” cu băieții lor; oricum, vor să fie mult mai buni decât au fost proprii tați cu ei. Din păcate, foarte puțini aleg să schimbe ceva în comportamentul lor, în modul lor de abordare, în cuvintele prin care sfătuiesc, încurajează, îmbărbătează.

 

Respectul se câștigă, nu-i așa?

Lipsa de putere de ascultare a taților și lipsa lor de empatie față de fiii lor transformă mai devreme sau mai târziu relația dintre cei doi astfel: tații împlinesc nevoi materiale ale fiilor așteptând în schimb ascultare și respect. Respect care de cele mai multe ori este cerut, nu dobândit, din păcate.

Competiția dintre tați și fii și critica acerbă pe care tații aleg să o trimită peste băieții lor – iată două unelte ce adâncesc abisul și strangulează o relație ce ar fi putut fi minunată.

Cumva, dezavantajul așteptărilor taților față de evoluția fiilor lor este că acestea îi pot împiedica să vadă minunea ce se află deja în băieții lor.

 

Finalul poveștii

Alina și Matei vor găsi calea. Îl vor asculta pe Tudor, îl vor valida și vor fi acolo când adolescentul va avea nevoie de ei.

Noi toți vom face asta cu băieții noștri, nu-i așa?