De către

Scarlett Onica

În plan internațional, luna mai este luna închinată echilibrului emoțional al mamelor! Este luna în care prețuim mamele și aducem gânduri bune lucrurilor pe care ele le înfăptuiesc.

Nu știu dacă știți, dar mamele nu au mereu încredere în ele! Se tem că nu sunt suficient de bune, se tem că nu fac bine, se sperie că nu sunt de ajuns! Și uneori dau atât de multă putere unei singure sintagme pline de negativism!

Ignoră cupe întregi cu vorbe bune și cuvinte de încurajare și aprecieri și împuterniciri.

Ești tot ce își poate dori copilul tău!

Ești bună!

Ești frumoasă!

Te descurci mereu!

Ești o mamă atentă!

Ești o mamă grijulie!

Ești un prieten de nădejde!

Ești mereu lângă cel în nevoie!

Ești organizată!

Ești consecventă!

Ești dorită!

Tu ești!

Și, de undeva, slab sau puternic, pe o tonalitate joasă sau pe una ridicată, se aud cuvintele: ,,dar poate uneori nu ești suficient”. Atât.

Brusc, mama ignoră toată cupa plină cu bun și bine, așterne o pânză sură peste tot și toate și poartă în minte doar cuvintele ce o sperie: ,,nu ești suficient”, ,,nu ești destul de bună”, ,,nu te străduiești”, ,,nu dai suficient”.

 

Uneori, mamele uită de tot ce le înalță

Toată energia și toată atenția mamei se îndreaptă spre o singură sintagmă polarizată negativ și ajunge să respingă, să ascundă tot ce ar trebui să o înalțe, tot ce ar trebui să o ridice. Ține strâns la piept cuvinte demobilizatoare și durere și tot ce o macină și o face să fie mai puțin.

 

Îndemn mamele să își reeduce felul de a gândi: este bine să rămânem cu ochii ațintiți spre binele pe care îl reprezentăm și îl dăruim.

 

Cei ce sprijină

Este bine să rămânem lipite de oamenii care vin să ne sprijine în viața noastră: să îi ascultăm pe ei, să îi primim cu brațe larg deschise în drumurile noastre, să ne plecăm mereu urechea și inima la ceea ce ne oferă cu înțelegere și cu iubire.

Și este bine să îi scoatem din viața noastră pe cei ce vor să ne doboare din răutate sau din neștiință sau ignoranță. De multe ori, să știm că nu este despre noi dorința lor de a ne face să ne simțim mai puțin; este despre ei și neajunsurile lor, neputințele lor, durerile lor, frustrările lor.

 

 

Îndemn

Dragi mame, să lăsăm în lumină vasul strălucitor în care stau clar așezate lucrurile minunate și adevărate ce ne definesc; îl vom privi, așa cum stă el fixat în centrul casei, în centrul vieții, în centrul lumii noastre, ne vom bucura de ce am așezat în el noi și cei din jur și ne vom hrăni din strălucirea a ceea ce suntem. Zi de zi.

Dacă mama nu e bine, nimeni nu e bine!

 

 

Tina și Sorin au 9 ani. Sunt frați gemeni. Sunt tare buni și veseli și curioși și harnici. În ultima vreme, mama lor a observat că cei doi copii se îngrijorează destul de repede din orice. Și într-o bună zi le-a spus povestea aceasta:

 

Un experiment

 

Profesorul meu de biologie era grozav! Câte și mai câte nu ne povestea domnul profesor! Într-o bună zi a intrat în clasă cu un pahar de apă și o sticlă plină cu apă. Tacticos, a așezat obiectele pe catedră. Apoi a turnat o cantitate de apă în pahar, l-a luat în mână și l-a ridicat în fața ochilor noștri.

Oh, ne-am gândit noi, să vezi că ne pune întrebarea aceea clasică: ,,Oare paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol…?”

În loc să facă ceea ce presupuneam noi, profesorul a întrebat:

,,Ce greutate credeți că are apa din acest pahar?”

Ei bine, ne-am grăbit să presupunem iar și am dat răspunsuri care mai de care mai uimitoare.

,,Hmmmm…., a spus domnul profesor, poate că ar fi bine să vedem lucrurile altfel: dacă ținem acest pahar în mână un minut sau două, sau trei, o să spunem: ,,ce pahar ușor!” Dacă vom alege să ținem paharul în mână pentru jumătate de oră, vom simți o greutate mare și vom fi nerăbdători să lăsăm jos paharul din mână. O să avem o vreme amorțeală în braț, însă disconfortul va dispărea rapid. Dacă totuși o să luăm o decizie ciudată și vom alege să ținem paharul în mână o jumătate de zi, vom spune că e foarte greu. Mâna o să ne doară, corpul o să ne doară, vom paraliza, poate, ne vom pierde interesul pentru ce este în jur…Vom sfârși prin a scăpa paharul din mână! Greutatea paharului nu se schimbă, desigur, însă cu cât îl țin mai mult cu atât devine mai greu, așa este?”

 

Ciudate alegeri

 

,,Dar cine și-ar dori o astfel de alegere?”- am întrebat noi.

,,Ori de câte ori ne îngrijorăm, alegem să avem în mâna noastră un pahar cu apă. Exact ca acesta. Dacă ne vom gândi la tot ce ne apasă câteva minute, nimic major nu se va întâmpla. Dacă ne vom petrece o oră întorcând problemele pe toate părțile, nu ne va fi bine, însă ne vom ridica rapid. Dacă vom petrece o zi cu gândul la greutăți, vom fi paralizați, incapabili de a face altceva până ce lucrurile nu se vor calma. Suntem singurii care putem decide dacă lăsăm paharul jos din mână într-un timp scurt sau într-un timp îndelungat, punând ceea ce contează ,,în așteptare”.

Desigur că am primit o lecție importantă, pe care o țin minte și azi!

 

Copiii s-au uitat unul la celălalt: poate că mama lor nu spusese ,,nu te mai îngrijora din orice”, însă dăruise ceva mai mult decât un sfat care nu schimbă mare lucru.

Dăruise poveste, timp împreună, un mesaj viu, amintiri dragi și un simbol pe care aveau să îl folosească amândoi de acum înainte.

 

 

Victor este adolescent. În toată copilăria sa, a fost lăudat și i s-a spus cât de inteligent este, cât de organizat este, cât de bun este! Și tot ce i s-a spus a fost adevărat. De la o vreme, părinții lui au observat și au primit semnale că implicarea sa în temele școlare scade vertiginos. Oare ce era de făcut? Au stat de vorbă cu el și Victor le-a răspuns vehement: ar putea oricând să facă temele acelea însă refuză să le facă pentru că ,,sunt o prostie!”. Să fie chiar așa?

 

Ce am putea răspunde în această situație, ca părinți?

 

Am putea să spunem ,,OK, e alegerea ta!” și apoi să ne lăsăm fiul să suporte consecințele unei astfel de decizii. Dacă nota lui va fi mică deoarece nu își face datoria, este problema lui și doar a lui.

Apoi am putea să ne dăm seama că o temă ce acaparează o mare perioadă de timp nu prea își are sensul în marea schemă a lucrurilor. Și atunci am să ne susținem fiul în hotărârea lui de a sări peste o temă anume, dedicând timpul unui lucru care contează cu adevărat.

Sau am putea să fim categorici și să arătăm cine este șeful și să ne obligăm fiul să facă tema. Nota? Imaginea? Prestigiul? Toate contează!

 

Totul contează?

 

Concentrarea pe care o dedică părinții realizărilor copiilor îi poate determina pe aceștia să scape printre degete defectele de caracter ce pot să apără în tinerii pe care îi păstoresc.

 

Nu ai voie să iei o notă mică!

Ai face bine să nu obții media 7!

Ce faci, nu știi că media contează pentru facultate?

 

Poate că au dreptate părinții spunând aceste lucruri. Totuși ar fi bine să știe că există și un alt lucru sacrificat. Mult mai important decât notele.

Pierd din vedere că fiul lor începe să ia niște decizii cu privire la anumite responsabilități: decizia lui este să se sustragă de la aceste responsabilități care sunt ale lui, pentru rolul pe care îl are în acest moment al vieții. Probabil aceste decizii îndoielnice îl vor costa mult mai mult decât notele sau mediile.

 

Ce vor transmite părinții?

 

Poate că acum este momentul ca discursul părinților să sune cam așa: ,,Uite, am observat că ai început să alegi ce teme faci și ce teme nu faci; ai început să lași deoparte anumite sarcini pe care ți le cere profesorul tău. Pare că părerea ta contează la fel de mult ca părerea profesorului tău, acum. Noi nu înțelegem de ce simți că totul trebuie contestat și judecat aspru. Suntem îngrijorați pentru că pare că nu dăruiești respectul cuvenit. Asta nu e o calitate prea atractivă a caracterului…pare să semene a defect. Ne îngrijorează faptul că vor exista și alte domenii în viața ta unde vei ajusta regulile și le vei interpreta după bunul tău plac. Ce părere ai despre ce ți-am expus?”

 

Răspunsul lui Victor nu a venit chiar imediat. Totuși, după cum avea să povestească el însuși mai târziu, ,,…cuvintele părinților mei îmi tot apăreau în fața ochilor în momentul în care aveam de luat o decizie. Am început să mă gândesc de două ori atunci când puneam eticheta de ,,stupizenie” sau ,,prostie” pentru sarcinile mele școlare. Și mi s-au ridicat în timp multe văluri de pe ochi. Așa că a fost chiar o discuție bună!”

 

Voi v-ați planificat următoarea următoarea discuție cu fiul vostru adolescent?

 

 

Sabina îi spunea Marei o poveste: o poveste frumoasă, cu palate de cleștar, cu prieteni care la nevoie se cunosc, cu Ilene Cosânzene, cu zmei-paralei și zâne bune. Povestea aducea în fața ochilor și trădări și zboruri și prăbușiri și susținere. Și Mara se minuna și întreba și desțelenea. Pentru că așa se întâmplă cu toate poveștile: încântă și bucură și pun pe gânduri și desțelenesc!

 

 

-Mama, cum îi pot eu ajuta mereu pe alții? Cum știu că eu trebuie să cer ajutor? Îi pot ajuta chiar pe toți? Ce fac dacă vreau să ajut dar nu pot?

-Ei, asta este o altă poveste! Hai să îți explic: vezi tu, ție îți place să fii lângă cei dragi, cu tot sufletul. Ba ești acolo chiar și lângă cei pe care îi știi puțin. Mai toți vin spre tine și îți caută compania, te sună să îți spună de rău dar și de bine, își pun capul pe umărul tău, nu-i așa? Ești acolo pentru sfaturi, pentru alinare și mai ales am observat că ești acolo să asculți. Și dai, și dai timp, și dai energie. Și să știi că într-o zi există posibilitatea să nu mai poți da!

-Cum așa????

-Cum ai putea dărui tu, când cupa emoțiilor tale este goală?

 

Noi dăruim din noi, cu drag și cu atenție, atunci când avem de unde.

Să știi, Mara, că îmi place mult comparația următoare: suntem o cupă, o cupă în care revărsăm și din care revărsăm sentimente și emoții. Când cupa noastră este plină de tot ce e bun, avem de unde da: dăruim mângâiere, dăruim răbdare, dăruim cuvinte bune și dăruim gânduri ce alină. Este tare bine să ne ținem cupa plină! Trebuie să și  știm să primim în cupa noastră, să ne-o umplem la timpul cuvenit sau să îi lăsăm pe cei din jur să picure bine și bun în cupa sufletului; e bine să învățăm să primim!

Cum altfel putem dărui din noi? Eu am învățat, draga mea, că neînțelegerile, furia, lipsa de răbdare reprezintă rezultatul unor cupe cu fundul uscat. Nicio picătură nu mai este acolo. Suntem uscați în emoții, bate austrul și crivățul în inimile noastre.

-Mama, și cum pot să pun energie în cupa aceasta din care mie îmi place așa mult să dăruiesc?

 

Energia din cupa emoțiilor

-Uită-te pe cer și uită-te la culorile din verdele pădurii! Uită-te la muguri și la flori plăpânde. Sufletul îți va revărsa picuri în cupa ta. Ascultă muzica ce îți place. Dansează. Sună-ți prietena dragă. Recitește poezia ce te însuflețește. Parcurge cu ochi vii dialogul dintre personajele pe care le iubești. Spune-ți propoziții pline de recunoștință, amintește-ți binele. Cupa ta se va umple, pic cu pic. Și caută, la rândul tău, oameni dispuși să toarne licori dătătoare de energie și de iubire spre tine.

 

Ochii Marei sclipiră. Simțea că a înțeles, știa ce are de făcut și în inima ei se așeza cupa de cleștar din Palatul Copilăriei, acolo unde Binele e pus pe tron pentru că el învinge întotdeauna!

 

 

Melaniei nu îi plăcea deloc atunci când Bogdan își pierdea cumpătul și se înfuria și îi țâșneau lacrimile. Da, îi părea rău pentru băiețelul ei și da, i-ar fi luat durerea de pe umeri, însă simțea un disconfort puternic în prezența trăirilor lui. Unele amintiri din copilăria ei i se reactivau și simțea cum respinge ceea ce fiul ei manifesta pentru că retrăia întreaga-i povară amorțită.

 

Se pare că Melania nu câștigă cu brio examenul maturității emoționale; își va pierde la rândul ei calmul și își va respinge propriul copil pentru că nu poate face față celor trăite de el. Cum nu a învățat-o nimeni, niciodată, cum să facă față trăirilor ei, nu știe să ofere, nu știe ce și cum să ofere.

 

Ce alege copilul?

Bogdan, va învăța la rândul lui că trebuie să aleagă între ceea ce simte- sentimentele sale- și atașamentul față de persoana care îl ocrotește și pe care o vede drept soarele său: ,,mama este cea de care depind întru totul; dacă nu mă port așa cum vrea ea, așa cum ea așteaptă de la mine, risc să o pierd, să îi pierd aprobarea, afecțiunea, privirea caldă, aprobatoare, mângâierea….nu, nu vreau asta…mai bine renunț la cum aleg să mă manifest”. Bogdan renunță la autenticitatea sa. Încet și sigur, an după an.

 

Tipare și dezechilibre

Peste ani, Bogdan are mari șanse să dezvolte un dezechilibru ce îl va marca pe el și pe cei din jurul lui. Va repeta tiparul afișat de mama sa, inconștient. Stigmatul emoțional dobândit în primii ani de viață va rămâne lipit de el și îl va contura și îl va defini. Se va creiona, zi după zi, un tipar de comportament, care- în absența unei sforțări de conștientizare a acestuia de către adultul informat sau atenționat- va domina, guvernând fără obstacole.

 

Să ne analizăm atent în răstimpuri!

Spre binele nostru, spre binele copiilor noștri, să ne analizăm atent în răstimpuri.

Oare același tip de dificultate ne apare în cale? Stima de sine este scăzută? Ajungem să fim iar și iar ,,țapul ispășitor”? Ne alegem un partener dominator? Ajungem să credem că ceea ce gândim noi nu contează? Nu ne revendicăm ce este al nostru, de drept? Ne exprimăm cu accese de furie pe care le regretăm mereu? Suportăm greu emoțiile celor din jur?

Toate acestea sunt întrebări pe care este bine să ni le punem și al căror răspuns ne poate duce într-o oaza de înțelegere față de noi înșine și de împăcare.

Vom ști ce avem de făcut. Ne vom opri din a propovădui comportamente dăunătoare, inconștient, desigur, spre cei ce ne sunt cei mai dragi în această viață.

 

Melania a ales să își înfrunte amintirile. Și-a dat seama de cum s-a simțit, când era mică, atunci când renunța la bucăți din ea pentru a mulțumi adulții de care se simțea dependentă. Nu i-a fost ușor. Decizia ei era una puternică: fiul ei nu va mai fi constrâns în niciun fel să renunțe la cine este el. Acum ea pune mare preț pe autenticitate. Este timpul să o facem noi toți!

 

 

 

-Mami, mă iubești?
-Oh, da! Până la Soare și înapoi!
-Mami, mă iubești orice aș face?
-Da, draga mamei, te iubesc!

 

Copilul tău știe cât de mult îl iubești?

Necondiționat? Indiferent de ceea ce a făcut, indiferent de cum s-a purtat și ceea ce a rostit? Lasă-l să știe asta!

Validează-l după ceea ce a recunoscut o greșeală: ,,Ai recunoscut că tu ai rupt rochia surorii tale. Oau! Îți trebuie mult curaj ca să faci acest lucru! Acum hai să vorbim despre fapta ta și despre cum ar fi bine să îndrepți ceea ce ai făcut!”

Fii supărat pentru el, nu pe el: ,,Nu ai obținut scorul dorit! Știu că ți-ai dorit mult un punctaj mare! Îmi pare rău! Oare ce ai putea face pentru a nu te mai afla în situația asta data viitoare?”

Ajută-l să înțeleagă că el trebuie să fie mândru de el! Da, și tu ești mândru, însă e important ca lucrurile pe care le face să fie pentru el, nu pentru tine! ,,Ai primit medalia! Fii mândru de tine! Efortul tău este răsplătit din plin de acum!”

 

Când sunt mici, copiii vor învăța prin imitație

Vor absorbi și vor interioriza ceea ce văd, ceea ce observă, mult mai mult decât ceea ce le spunem noi efectiv să facă.

Vor imita modul nostru de adresare, de taxare, de laudă, îl vor oferi celor din jur, cercului de prieteni, celor cu care vor interacționa în timp.

Nu le putem cere ceea ce noi nu facem: nu le putem cere să citească dacă noi nu o facem cu plăcere, nu le putem cere să își țină camera ordonată dacă noi nu avem o cameră ordonată, nu le putem cere să spună ..îmi pare rău” dacă noi nu o facem niciodată, nu le putem spune ,,nu mai fii agitat” dacă noi chiar suntem agitați.

 

Lasă-ți copilul să știe cât de mult îl iubești!

Când e fericit și în special când e mâhnit, când e puternic și cu medalia la gât și mai ales când a ratat podiumul, când e înconjurat de prieteni și mereu când e lăsat la urmă, când e aproape de perfecțiune și întotdeauna când s-a abătut de la drumul cel bun! Lasă-l în orice situație să știe cât de mult îl iubești!

Un copil ce se simte iubit doar dacă este pe placul părintelui, va interioriza acest tip de afecțiune condiționată, se va raporta la ceilalți exact la fel: dorind să le facă pe plac, anulând dorințe proprii, simțindu-se inferior.

 

Lumea copilului

Lumea copilului este potrivit să fie sigură și impregnată cu previzibil pentru că doar așa el se va umple de încredere și se va putea adapta ușor la lumea ce îl înconjoară! Părintele este dator mereu să traducă emoții și să ofere în dar acceptare și siguranță chiar și atunci când emoții negative îl copleșesc.

Este bine să reținem că emoțiile ce se rotesc în jurul copiilor noștri ajung să fie la un moment dat emoțiile lor, emoții ce într-o bună zi chiar îi vor defini.

-Tata, mă iubești?
-Oh, da! Până la Lună și înapoi!
-Tata, mă iubești orice aș face?
-Da, dragul meu, te iubesc!

 

 

 

Dacă mama nu e bine, nimeni nu e bine!

11 mai 2021 |
În plan internațional, luna mai este luna închinată echilibrului emoțional al mamelor! Este luna în care prețuim mamele și aducem gânduri bune lucrurilor pe care ele le înfăptuiesc. Nu știu dacă știți, dar mamele nu au mereu încredere în ele! Se tem...

Greutatea paharului cu apă

20 aprilie 2021 |
Tina și Sorin au 9 ani. Sunt frați gemeni. Sunt tare buni și veseli și curioși și harnici. În ultima vreme, mama lor a observat că cei doi copii se îngrijorează destul de repede din orice. Și într-o bună zi le-a spus povestea aceasta:   Un...

Ce învățăm atunci când facem teme

6 aprilie 2021 |
Victor este adolescent. În toată copilăria sa, a fost lăudat și i s-a spus cât de inteligent este, cât de organizat este, cât de bun este! Și tot ce i s-a spus a fost adevărat. De la o vreme, părinții lui au observat și au primit semnale că implicarea sa...

Cupa de cleștar din Palatul Copilăriei

24 martie 2021 |
Sabina îi spunea Marei o poveste: o poveste frumoasă, cu palate de cleștar, cu prieteni care la nevoie se cunosc, cu Ilene Cosânzene, cu zmei-paralei și zâne bune. Povestea aducea în fața ochilor și trădări și zboruri și prăbușiri și susținere. Și...

Tipare și dezechilibre

10 martie 2021 |
Melaniei nu îi plăcea deloc atunci când Bogdan își pierdea cumpătul și se înfuria și îi țâșneau lacrimile. Da, îi părea rău pentru băiețelul ei și da, i-ar fi luat durerea de pe umeri, însă simțea un disconfort puternic în prezența trăirilor...

Iubire necondiționată

2 martie 2021 |
-Mami, mă iubești? -Oh, da! Până la Soare și înapoi! -Mami, mă iubești orice aș face? -Da, draga mamei, te iubesc!   Copilul tău știe cât de mult îl iubești? Necondiționat? Indiferent de ceea ce a făcut, indiferent de cum s-a purtat și...