Alina Maria Achim, mijlocitorul dintre elevi și educație după opt ani de voluntariat și turism pe alte continente
Alina Maria Achim nu a fost fetița care a visat de mică să devină profesor, deși, cred cu tărie că prin intermediul exercițiului de creativitate, în copilărie, a jucat acest rol ca fiecare dintre noi. Nici drumul profesional nu a fost unul liniar, ci mai mult sinuos, presărat cu hotărâri și provocări care au înălțat-o. Pașii au călăuzit-o spre alte țări, ca mai apoi sufletul să o tragă și să o conducă spre copii.
După master a plecat imediat într-un proiect de voluntariat în Africa printr-o școală internațională din Norvegia. Această decizie a dus în cele din urmă la opt ani trăiți în afara țării, timp în care și-a lăsat amprenta atât în ONG-uri, cât și în turism, aspect care „a împins-o” să călătorească în peste 20 de țări. A gustat din țările scandinave, din Asia de Est, India și Mozambic.
Alina, la întoarcerea în țară, a fost bucată din sectorul privat ca și manager zonal și apoi ca manager operațional. După trei ani, a îmbrățișat meseria de profesor. O găsim la Suceagu, un sat din Cluj, acolo unde aduce contribuție și sens.
Doamna profesor, oare vă găsesc în concediu? Gustați din zilele libere?
Da, m-am bucurat de vara aceasta și am ajuns într-o destinație în care îmi doresc de ceva vreme, sudul Portugaliei.
Cum arată prezentul dumneavoastră?
Prezentul arata foarte incert deoarece încă din timpul vacanței am aflat că nu mai am catedră întreagă, ba chiar mi-au scăzut orele de la 18 la 13 datorită noilor schimbări din educație, eu fiind pe viabilitatea postului. Cel mai probabil voi ajunge să predau în 4 școli, lucru care mi se pare ineficient.
Dacă ar fi să faceți o analiză, să vă definiți traseul profesional într-o culoare, care ar fi aceea?
Albastra ar fi culoarea deoarece mereu am regăsit un cer albastru în sufletul meu în urma schimbărilor profesionale pe care le-am făcut. Acum pare că se va înnora acest cer, dar eu sunt o optimistă și nu mă las foarte ușor doborâtă.
S-a tot spus că povestea dumneavoastră nu seamănă cu cea a altor profesor. Să înțeleg că nu sunteți la catedră de cum ați terminat pe băncile facultății?
Nu, eu am terminat masteratul în Cluj și am plecat imediat într-un proiect de voluntariat în Africa printr-o școală internațională din Norvegia. Această decizie a dus în cele din urmă la opt ani trăiți în afara țării, timp în care am lucrat atât în ONG-uri și în turism și în care am călătorit în peste 20 de țări. La întoarcerea în țară, am lucrat în sectorul privat ca și manager zonal și apoi manager operațional timp de 3 ani, dar sufletul meu mă atrăgea către munca cu copiii.
Unde v-a plimbat viața?
Foarte mult prin țările scandinave, în Asia de Sud-Est, dar și în India și Mozambic.
De ce tocmai peste hotare?
Visul cu Africa îl aveam de mică și atunci când s-a ivit ocazia nu am dorit s-o ratez. De acolo lucrurile s-au legat și au dus către alte experiențe care m-au modelat și m-au maturizat, dar mi-au adus și foarte multe momente de fericire.
Ce înseamnă mai exact să faci voluntariat în alte țări?
Cred că dacă ne referim la lucruri concrete depinde de organizația cu care mergi și de sectorul în care activezi, dar pe lângă aceste aspecte practice voluntariatul internațional presupune să fii foarte flexibil și adaptabil și în același timp să își placă să trăiești cu oameni din culturi diferite care, cel mai probabil, nu sunt obișnuiți să facă lucrurile la fel ca tine.
La cine ați văzut acest exemplu și ați considerat că e de bun augur să îmbrățișați și acest mod de viață?
Nu am văzut acest exemplu la nimeni din familia mea sau din jurul meu, a fost pur și simplu o chemare interioară ‘’Africa was calling’’ atât de puternică, aproape ca și o premoniție încât am făcut abstracție de piedicile apărute, printre care și tatăl meu care nu putea sa îmi accepte în acel moment decizia. Mai târziu a înțeles și m-a susținut.
Am zis nu întâmplător mod de viață, pentru că, eu cred, devine un stil. Să stai printre străini, să te apleci lor, să le fii izvor. Oare e așa și în accepțiunea dumneavoastră?
Devine cu siguranță un stil de viață, să fii mult pe drumuri, să dormi azi aici și mâine acolo, să vorbești mai multe limbi străine chiar dacă nu le-ai studiat la școală. Uneori le ești izvor lor, alteori iei sunt ei ție. Eu simt ca toți oamenii din proiectele și călătoriile mele au reprezentat schimbare pentru mine într-o mai mare măsură decât am fost eu schimbare pentru ei.
Ce v-ați luat frumos pentru suflet din acele experiențe?
M-am luat pe mine – îmbogățită sufletește, iubitoare de umanitate și de copii, demnă, puternica și încrezătoare ca pot sa fac orice.
Cu ce v-ați întors acasă? Nu mă refer la lucruri materiale.
M-am întors acasă cu noua versiune îmbunătățită a mea, cu experiențe cât pentru 5 vieți, cu foarte mulți prieteni dintre care unii au rămas cei mai buni prieteni și cu soțul meu pe care l-am cunoscut în program și care este și el român și cu care am întemeiat o familie minunată.
Înțeleg că v-ați extras aspecte ce le-ați pus în cutia inimii dumneavoastră, dar au fost și momente când ați regretat decizia luată?
Absolut nicio secundă…acea premoniție mi-a făurit viața pe care am visat-o; am învățat să mă bazez mult pe instinctele mele care mă ajuta mereu sa iau decizii fără frici sau anxietăți.
Ce ați văzut ca voluntară? Cât de diferită e lumea lor?
Atât în Mozambic, cât și în India am cunoscut oameni foarte săraci și fără perspective, dar și oameni foarte înstăriți precum și în Cluj de altfel – ‘’orașul de 5 Stele’’ – am lucrat cu copiii de pe Pata Rat de la groapa de gunoi și i-am vizitat acasă, precum și cu antreprenori sau oameni foarte bine din punct de vedere financiar. Inechitățile sunt peste tot, nu trebuie sa pleci departe ca să le vezi, să le trăiești.
Acum sunteți bucată din Suceagu, deși nota la concursul de titularizare a fost mare și puteați alege să lucrați în mediul urban. Ce vă dă Suceagu?
Da, acum sunt la Suceagu – din punct de vedere al experienței cu copiii din ultimii doi ani pot să spun că a fost una valoroasă deoarece m-am apropiat de elevi, iar ei mi-au oferit încredere la rândul lor când le spuneam că vom face lucruri frumoase împreună. Așa este, cu nota pe care am avut-o în acel an la titularizare puteam să iau o catedra completa în oraș la o școală bună…nu știu nici acum dacă în acest context (când catedra mea la Suceagu nu mai este completă și este în pericol să se diminueze tot mai mult datorită unor realități dureroase precum abandonul școlar) a fost cea mai bună decizie, dar mie îmi place sa trăiesc fără regrete și dacă atunci luam o alta decizie nu aș mai fi rămas în minunata comunitate oferită de Teach for România.
Ba nu, mă corectez. Nu e ordinea corectă. Ce vă luați din meseria de profesor?
Din meseria de profesor îmi iau satisfacția progresului și dezvoltării elevilor mei. Sigur că într-un mediu vulnerabil și incert ca și acesta în care lucrez eu, deseori progresul e mai lent și nu se produce la toți elevii deoarece sunt mai mulți factori care intra în joc, dar pe mine m-a învățat Teach-ul să mă uit mereu la progres – și dacă acesta exista mă îndrept în direcția potrivită. Pot lansa faptul că iubesc să predau limba engleză și cred că asta transpare în orele mele.
Ce înseamnă să profesezi? Acolo unde șansele sunt puține?
Înseamnă să nu renunți, să ai încredere în copii și să îi vezi dincolo de anxietăți și traume.
Dacă ar fi să faceți un portret al elevilor, cum ar suna în câteva cuvinte?
Veseli, sinceri, plini de umor, curioși.
Vă sprijină comunitatea? Formați un parteneriat corect în folosul copiilor? Cum simțiți?
De exemplu, anul acesta am primit sala de la căminul cultural ca să ne desfășuram cea de-a doua ediție a Școlii de Vara Suceagu unde am pus în scenă o piesă de teatru cu elevii….nu am avut până acum situații în care să simt că nu mă sprijină comunitatea.
Ce proiecte ticluiți în această perioadă?
Deocamdată vreau să văd în ce școli mă așez și cum va arăta anul acesta pentru mine, dar am în plan împreună cu o învățătoare pe care am cunoscut-o vara aceasta și care desfășoară de mult activități extracurriculare cu copiii din Suceagu să ne unim forțele și să vedem cum putem duce la alt nivel proiectele ei împreună cu ideile mele.
