Când iubirea umbrește curajul sau despre părinții care nu lasă loc copilului să crească
Când Mara intră în parcul de lângă bloc cu băiețelul ei, ceilalți părinți știu deja ce urmează. Ea va stabili ordinea la leagăn, va șterge fiecare balansoar, va interveni dacă apar mici conflicte.
„E doar grijă”, spune Mara, cu zâmbetul ei blând.
Dar, fără să-și dea seama, îi fură fiului ei bucuria descoperirii și curajul de a decide singur.
În alt oraș, Vlad își planifică ieșirea de duminică cu fetița lui. A făcut deja lista: gustarea potrivită, traseul cel mai sigur, hainele de rezervă pentru orice vreme. „Să nu pățească ceva”, își spune.
Doar că, în timp ce el planifică fiecare detaliu, copilul lui învață că lumea e plină de pericole și că tata trebuie să-i țină mereu ,,harta” în mână.
Elicea controlului – părintele care plutește prea jos
Dacă privești cu atenție acești părinți, parcă vezi o elice invizibilă care se învârte mereu deasupra copilului. Tot ce pare periculos, greu sau frustrant este îndepărtat imediat.
Mara este un părinte-elicopter – mereu acolo, gata să intervină, să corecteze, să protejeze.
Intențiile ei sunt bune, dar rezultatul este altul: copilul ei nu mai are spațiu să greșească, să învețe, să-și descopere limitele.
Când elicea se oprește pentru o clipă, sunt mari șanse ca băiatul să se simtă pierdut, neajutorat, confuz.
Plugul grijii – părintele care netezește drumul înainte
Vlad, în schimb, e un părinte plug-de-zăpadă.
El curăță din calea copilului orice obstacol: un coleg nepoliticos, o activitate prea grea, o situație neplăcută.
„Să nu sufere cum am suferit eu”, își spune cu convingere.
Dar, fără să-și dea seama, îi fură fiicei sale ocazia de a se adapta, de a descoperi că poate face față vieții chiar și când aceasta nu e perfectă.
Plugul înaintează neobosit, convins că face bine. Iar în urma lui rămâne un copil care nu știe cum să meargă singur pe gheață.
Două concepte stau la baza gândurilor de mai sus:
– Părintele ,,elicopter” este un termen introdus de psihologul Foster Cline și consultantul în educație Jim Fay, în cartea „Parenting with Love and Logic” (1990), pentru a descrie părinții care confundă dragostea cu nevoia de a-și salva copiii de orice greșeală.
– Părintele ,,plug-de-zăpadă” a fost popularizat de profesorul David McCullough în cartea „You Are Not Special” (2012), o pledoarie pentru a lăsa copiii să experimenteze, să greșească și să crească din propriile trăiri.
Să încercăm să ne familiarizăm cu aceste sintagme și să încercăm să fim atenți la comportamentul nostru de părinți, în viața de zi-cu-zi.
Când frica se ascunde în iubire
În spatele supraprotecției se ascunde, adesea, frica.
Frica de eșec, de suferință, de judecata celorlalți. Părintele care controlează totul transmite fără să vrea mesajul:
„Nu am încredere că te descurci fără mine.”
Copilul preia acest mesaj și îl transformă într-o convingere: „nu pot singur”. Și sunt mari șanse ca acest mesaj să se lipească de el pentru totdeauna.
Așa se naște anxietatea, uneori: pe tăcute, din iubire amestecată cu teamă.
Acolo unde nu există riscuri, nu se dezvoltă curajul.
Cum învățăm să ne dăm un pas înapoi
Dacă vezi un părinte-elicopter sau un părinte-plug-de-zăpadă, nu-l judeca. Încearcă să îl ajuți.
Poate face exact ce știe mai bine: iubește, dar din teamă.
Și dacă te regăsești tu în el, respiră adânc. Nu e un capăt de lume.
Nu ești un părinte „mai puțin” dacă îți lași copilul să aleagă greșit, să se murdărească, să plângă, să repare, să învețe.
Din contră, ești un părinte care îi oferă puterea de a se ridica singur.
Lasă-l să decidă ce haină poartă, ce activitate preferă, cum își gestionează o greșeală.
Micile decizii de azi sunt antrenamentul pentru marile alegeri de mâine.
Nu există rețete perfecte pentru a fi un părinte bun.
Există doar echilibrul dintre grijă și încredere, dintre dragoste și libertate.
Atunci când iubirea nu mai e frică, copilul crește liber, curajos și încrezător.
