Într-o lume care se grăbește și se pierde în viteză, Dorica Albu își găsește echilibrul în simplitate, în legătura cu natura și în actul de a crea. Pictor, meșteșugar, mamă și soție, Dorica este un om al cărui suflet răsare din fiecare lucrare. Își trăiește arta ca pe o terapie, un mod de a opri timpul și de a aduce liniște în jurul său. Fiecare obiect realizat de ea poartă cu sine o poveste, o amprentă personală, o fărâmă din tradițiile și culorile natale care se oglindesc în fiecare floare stilizată sau în fiecare linie pe lemn.
În interviul ce urmează, vom descoperi tehnica și meșteșugul care o definesc pe Dorica, dar și acele momente din viața sa ce au conturat-o ca artist. Vom afla despre rădăcinile ei adânc înfipte în peisajul românesc și despre cum a învățat să picteze, pas cu pas, urmând o cale personală, marcată de răbdare, încercări și învățăminte tăcute. Arta sa este un amestec de moștenire și căutare, de tradiție și inovație, în care fiecare lucrare este o poveste spusă cu pensula, un mod de a aduce în prezent frumusețea și autenticitatea unui trecut care merită trăit zi de zi.
Dorica Albu pictează și oferă lumii o parte din „acasă” și din liniștea pe care le găsește în grădina sa, în mirosul de iarbă proaspăt cosită și în gustul simplei bucurii a unui obiect creat cu rost.
Dacă am da la o parte straturile de vopsea și lac, cine rămâne acolo? Cine este Dorica Albu atunci când nu creează, privită prin lentila simplității?
Dacă dăm la o parte straturile exterioare, rămâne o femeie care iubește frumosul în cea mai pură formă a sa. Sunt o mama, o soție și un om care crede că simplitatea este cea mai înaltă formă de rafinament. Dorica privită prin lentila simplității este un suflet care își găsește liniștea în grădină, în mirosul de iarbă proaspăt cosită și în bucuria lucrurilor mici făcute cu rost.
„Sunt o mama, o soție și un om care crede că simplitatea este cea mai înaltă formă de rafinament.”
Dacă ați închide ochii și v-ați întoarce în timp, ce miros sau ce imagine din casa părintească vă duce cu gândul la lemn? A existat un obiect anume, o persoană dragă sau un moment magic care v-a „șoptit” că la un momendat în viață, vă veți apuca de pictat?
Dacă închid ochii simt mirosul de lemn uscat a lăzii de zestre a bunicii, care mi se părea un tărâm magic. Toate lucrurile din ea erau așezate ordonat, cu mare grijă și păstrate impecabil de-a lungul anilor. Cred că dorința de a picta a fost o sămânță plantată de mult, care a așteptat anotimpul potrivit în viața mea pentru a înflori.
Se spune că artistul poartă în el pământul în care s-a născut. Cum se oglindește zona dumneavoastră natală în culorile și motivele de pe obiecte? Sunt ele o moștenire a sângelui sau o căutare personală?
Arta mea este un amestec între moștenirea sângelui și o căutare personală a echilibrului. Culorile vibrante, roșul aprins pe care îl folosesc des, amintește de pasiunea și vitalitatea neamului nostru. Este o oglindire a peisajelor românești, unde cerul se întâlnește cu florile de câmp. Nu reproduc tipare rigide, ci le trec prin filtrul sufletului meu.
„Cred că dorința de a picta a fost o sămânță plantată de mult, care a așteptat anotimpul potrivit în viața mea pentru a înflori.”
Fiecare floare sau linie pictată este, de fapt, un cuvânt. Ce povestesc simbolurile și tradițiile locale pe care le așezați pe lemn? Există vreun model care „vă strigă” mai des, de care nu vă puteți despărți?
Fiecare punct și fiecare linie sunt un dialog. Margaretele și lalelele stilizate pe care le pictez vorbesc despre puritate și renaștere. Modelul care „mă strigă” este cel al florilor care pornesc dintr-un centru comun – îmi amintește de familie, de rădăcini. Prin ideea de „grădină pe lemn”, simt că aduc natura în interiorul caselor.
„Culorile vibrante, roșul aprins pe care îl folosesc des, amintește de pasiunea și vitalitatea neamului nostru.”
Cum ați deprins acest meșteșug? A fost o taină furată de la strămoși, o căutare solitară printre încercări și erori, sau o ucenicie sub îndrumarea unui alt meșter?
Deprinderea meșteșugului a fost o ucenicie solitară, născută dintr-o nevoie interioară de a exprima frumosul. Am învățat prin încercări, greșeli și multă răbdare, iar fiecare obiect pictat mi-a fost profesor. Am „furat” cu ochii de la meșterii mari, dar am lăsat mâna să-și găsească propriul ritm și propria identitate.
„Modelul care „mă strigă” este cel al florilor care pornesc dintr-un centru comun – îmi amintește de familie, de rădăcini.”
Trăim într-o eră a plasticului și a vitezei. Pentru dumneavoastră, ce reprezintă actul de a lucra manual? Este o formă de rezistență, o terapie sau un mod de a opri timpul în loc?
Într-o eră a vitezei, actul de a picta manual este, pentru mine, o formă de rugăciune și terapie. Este modul meu de a opri timpul. Nu poți grăbi uscarea vopselei și nici nu poți picta un motiv floral cu grabă. Obiectele mele au „amprentă”, nu sunt serii industriale trase la indigo.
„Am învățat prin încercări, greșeli și multă răbdare, iar fiecare obiect pictat mi-a fost profesor.”
Cum arată o zi de lucru în universul dumneavoastră? Există un anumit ritual – poate o cafea, o muzică anume sau o liniște deplină – care vă pregătește sufletul înainte ca pensula să atingă lemnul?
Ziua mea începe sub semnul liniștii. Îmi place să îmi pregătesc spațiul, să am ordine în pensule și culori. Uneori, o muzică discretă de fundal mă ajută să intru în acea stare de flux unde timpul dispare.
„Într-o eră a vitezei, actul de a picta manual este, pentru mine, o formă de rugăciune și terapie. Este modul meu de a opri timpul.”
Dacă ar fi să salvați o singură lucrare creată de dumneavoastră, care ar fi aceea? Ce poveste ascunde ea și de ce vă este atât de dragă?
Să salvez o lucrare?
Clar aș opri cutia albastră cu flori de camp. Ea reprezintă cerul și florile din grădină. Mi-e dragă pentru ca îmi aduce aminte de copilărie. Este ”confirmarea” că sunt pe drumul cel bun. Ea ascunde emoția începutului și teama că „nu voi putea”, transformată în bucuria că „am reușit”.
„Este ”confirmarea” că sunt pe drumul cel bun. Ea ascunde emoția începutului și teama că „nu voi putea”, transformată în bucuria că „am reușit”.”
Ce simte Dorica Albu atunci când vede un străin atingându-i lucrările? Ce emoție sperați să plece în lume odată cu obiectele care vă părăsesc atelierul?
Când văd un străin atingându-mi lucrările, simt o vulnerabilitate caldă. Sper ca în momentul în care cineva ține în mână o cutie pictată de mine, să simtă o fărâmă din liniștea pe care am avut-o eu când am creat-o. Îmi doresc ca aceste obiecte să ducă în lume un mesaj de „acasă”, de tihnă și de autenticitate.
Mai avem nevoie de meșteșugari într-o lume industrializată? Cum vedeți misiunea dumneavoastră în păstrarea identității noastre culturale?
Într-o lume industrializată, noi, meșteșugarii, suntem „paznicii memoriei”. Misiunea mea nu este doar de a vinde obiecte, ci de a reaminti oamenilor că avem o identitate culturală bogată care merită să fie trăită zi de zi, nu doar văzută în muzee.
„Într-o lume industrializată, noi, meșteșugarii, suntem „paznicii memoriei”.”
Ce le-ați spune celor care simt acea „furnicătură” în degete, dorința de a crea ceva cu mâinile lor, dar se tem să înceapă?
Celor care simt acea „furnicătură”, le-aș spune un singur lucru: Începeți! Nu așteptați să aveți pensulele perfecte sau talentul deplin. Arta se învață făcând. Lăsați-vă sufletul să greșească, pentru că din acele „greșeli” se naște adesea originalitatea.
Pentru cititorii care vor să aducă o fărâmă din arta dumneavoastră în casele lor, unde vă pot găsi și cum pot intra în contact cu lumea Doricăi Albu?
Lumea Tradițional Wood Art (Lemn cu suflet) este deschisă tuturor pe pagina mea de social media (Facebook), unde postez lucrările mele. Vă aștept acolo să povestim și să aducem împreună puțină culoare în viața de zi cu zi.
„Vreau să demonstrez că tradiția poate fi extrem de modernă și elegantă în același timp.”
Ce planuri aveți pentru perioada următoare? Există vreun obiect nou sau o tehnică pe care abia așteptați să o încercați și să o arătați lumii?
Abia aștept să explorez mai mult zona lăzilor de zestre de mici dimensiuni și să integrez elemente noi. Vreau să demonstrez că tradiția poate fi extrem de modernă și elegantă în același timp.
Tradițional Wood Art – este deschisă tuturor pe pagina mea de social media (Facebook).
Pasionat de jurnalism, fotografie și cultură în toate formele ei, activez ca presedinte de ONG cultural-educational, pun mana la treaba si duc educatia in zonele rurale prin înființarea de noi HUB-uri culturale rurale, bibliotecile, filmez, vorbesc si promovez. Oamenii trebuie să afle ca mai apoi să se implice.