În inima școlii rurale cu Sorina Puian, director și profesor de limba și literatura română
Educația adevărată începe cu încredere, cu relații sincere și cu oameni care aleg, zi de zi, să rămână aproape de copii și de nevoile lor reale. Un astfel de om este și doamna profesor de limba și literatura română Sorina Puian care, din septembrie 2023, a îmbrățișat cu bucurie funcția de director din interiorul Școlii Gimnaziale Bârghis, din județul Sibiu.
În acest interviu s-a vorbit despre parcursul în educație, despre provocările și frumusețea școlii rurale, despre ce înseamnă educație cu sens și despre felul în care Programul Școala Încrederii a contribuit la transformarea comunității școlare din care face parte și își lasă amprenta.
Este o conversație despre punți, despre oameni și despre credința că fiecare copil merită să fie văzut, ascultat și sprijinit să crească.
V-a ales meseria pe dumneavoastră sau reciproca este valabilă?
De multe ori simt că nu eu am ales această meserie, ci ea m-a ales pe mine. A venit firesc, ca o chemare, ca un drum care s-a deschis singur și pe care am mers cu încredere, chiar și atunci când a fost greu.
Întreaga mea activitate didactică s-a desfășurat în mediul rural, un spațiu al autenticului, al relațiilor adevărate și al copilăriei trăite cu sinceritate. Aici am învățat că educația nu se face din manuale perfecte, ci din priviri, din răbdare, din prezență și din credința că fiecare copil are un potențial care așteaptă să fie descoperit.
Mă simt privilegiată să pot fi parte din viața acestor copii, să le cunosc poveștile, familiile, visurile și temerile, să cresc odată cu ei și să le ofer, dincolo de cunoștințe, încredere. Nu aș schimba această alegere pentru nimic în lume, pentru că școala rurală mi-a oferit cel mai valoros dar: sensul profund al meseriei de dascăl.
Pentru mine, a fi profesor înseamnă a rămâne aproape de oameni și de rostul adevărat al educației.
Ce vă motivează să nu schimbați domeniul de activitate și să rămâneți în sistemul de educație?
Mă motivează sensul profund al muncii mele și impactul real pe care îl pot avea în viețile copiilor. Educația este unul dintre puținele domenii în care rezultatele nu se văd imediat, dar se simt pe termen lung, în felul în care un copil capătă curaj, încredere și dorința de a merge mai departe.
Rămân în sistemul de educație pentru că aici simt că sunt necesară, că pot construi, chiar și în contexte dificile. Mă motivează fiecare progres mic, fiecare copil care începe să creadă în el, fiecare profesor care prinde curaj, fiecare comunitate care se adună în jurul școlii.
Educația nu este un drum ușor, dar este un drum care contează. Atât timp cât pot contribui la formarea unor oameni mai buni și mai încrezători, știu că locul meu este aici.
Cum arată pentru dumneavoastră educația de calitate, ce înseamnă concret?
Pentru mine, educația de calitate începe cu relația. Cu un copil care se simte în siguranță, văzut și respectat. Abia apoi vin conținuturile, metodele și performanța academică.
Educația de calitate înseamnă profesori care știu să predea, dar mai ales știu să asculte; o școală care pune accent pe starea de bine, pe încredere și pe sensul învățării; un proces educațional adaptat realităților fiecărui copil și fiecărei comunități.
În mediul rural, educația de calitate nu se măsoară doar în rezultate sau statistici, ci în șanse oferite, în drumuri deschise și în oameni care prind curaj să viseze. Este o educație care formează nu doar elevi buni, ci oameni echilibrați, autonomi și responsabili, capabili să se adapteze și să își găsească locul în lume.
Cum i-ați apropiat de elevi de învățare?
I-am apropiat pe elevi de învățare pornind de la cine sunt ei și de la lumea în care trăiesc. La Școala Gimnazială Bârghiș, copiii vin cu povești de viață diferite, cu ritmuri proprii și cu o nevoie mare de a fi ascultați și validați. Am înțeles repede că învățarea începe atunci când copilul simte că aparține.
Am adus în clasă exemple din viața lor de zi cu zi, din comunitate, din natură, din experiențele simple, dar autentice. Am încurajat învățarea prin dialog, prin proiecte, prin lucru în echipă și prin activități care să le dea curaj să se exprime, fără teama de greșeală.
Am pus accent pe relație, pe încredere și pe pași mici, dar siguri. Când elevii simt că sunt văzuți și apreciați, devin mai deschiși, mai curioși și mai implicați. Pentru mine, apropierea de învățare nu a însemnat să cer mai mult, ci să ofer mai mult sens fiecărui demers educațional.
De ce ați ales să faceți parte din Programul Școala Încrederii? Ce ați reușit să schimbați prin acest Program la dumneavoastră?
Am ales să fac parte din Programul Școala Încrederii pentru că a pus în cuvinte și în practică ceea ce eu simțeam deja că este esențial în educație: relația, încrederea și starea de bine. Nu am căutat rețete rapide, ci sens, coerență și instrumente care să mă ajute să construiesc o școală în care copiii și profesorii să se simtă în siguranță.
Prin acest program, am reușit să schimb, în primul rând, perspectiva mea: am învățat să privesc mai atent la oameni, nu doar la rezultate, să ascult mai mult și să creez spații reale de dialog. Am devenit mai conștientă de impactul pe care îl are fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare decizie asupra comunității școlare.
Programul m-a ajutat să fiu un lider mai empatic, mai prezent și mai asumat, să am curajul de a construi pas cu pas o cultură a încrederii în școala mea. Schimbarea a început cu mine și s-a extins firesc către elevi, profesori și părinți, pentru că încrederea se construiește din interior spre exterior.
Dacă ar fi să puteți schimba un lucru la sistemul de învățământ, care ar fi acela?
Dacă aș putea schimba un singur lucru în sistemul de învățământ, aș schimba felul în care este înțeles contextul. Avem, încă, tendința de a aplica aceleași așteptări, aceleași ritmuri și aceleași standarde unor realități foarte diferite.
Diferențele dintre mediul rural și cel urban sunt reale și profunde, nu doar la nivel de resurse, ci mai ales la nivel emoțional și social. În școala rurală, înainte de a face transfer de conținuturi științifice, este esențial să construim un fundament emoțional sănătos pentru elevi: siguranță, încredere, stabilitate și sentimentul că aparțin. Fără acest fundament, învățarea rămâne fragilă și superficială.
Aș schimba perspectiva de la „toți la fel” la „fiecare acolo unde este”, cu respect pentru comunitatea din care vine copilul. Educația de calitate, mai ales în mediul rural, nu poate fi făcută de școală singură. Este nevoie de implicarea întregii comunități – profesori, părinți, autorități locale, parteneri – care să construiască împreună un ecosistem educațional coerent și susținător.
Doar atunci școala devine un spațiu al șanselor reale, nu al comparațiilor nedrepte.
