Școala din sat și lumea de dincolo de ea
Într-o societate în care discutăm tot mai mult despre digitalizare, inteligență artificială, infrastructură și performanță, merită să revenim din când în când la o întrebare simplă: ce șanse are un copil să creadă că poate deveni ceea ce își dorește, indiferent de locul în care s-a născut? Răspunsul la această întrebare reprezintă unul dintre cele mai sincere teste ale unei societăți care prețuiește educația. Educația își împlinește cu adevărat rolul atunci când fiecărui copil îi oferă șansa de a ajunge atât de departe cât îi permit propriile capacități, curajul și munca sa, iar adresa de la care a pornit devine doar începutul poveștii.
Există sate în care școala este locul în care un copil vede pentru prima dată o hartă a lumii, citește o carte care îl poartă într-un loc în care nu a ajuns niciodată, descoperă meserii despre care nimeni din familia lui nu a auzit și, poate cel mai important, începe să înțeleagă că viitorul poate arăta diferit de trecut. Într-un sat, școala poate fi una dintre puținele ferestre prin care lumea largă intră într-o comunitate. De aceea, atunci când vorbim despre educație în mediul rural, vorbim despre mult mai mult decât rezultate la examene, infrastructură sau statistici privind abandonul școlar. Vorbim despre șanse, despre orizonturi și despre distanța dintre locul în care se naște un copil și locul până la care poate ajunge. Această distanță rămâne una dintre marile provocări ale educației contemporane.
Datele internaționale arată că fenomenul are o dimensiune mai largă. OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică observă de ani buni diferențe între elevii din mediul rural și cei din orașe, iar cercetările sale oferă o nuanță esențială: decalajele de performanță sunt strâns legate de statutul socio-economic al elevilor și al școlilor. Cu alte cuvinte, locuirea într-un sat nu determină capacitatea unui copil de a învăța. Contează enorm contextul în care primește educația, resursele de care dispune familia și școala și oportunitățile pe care le întâlnește pe parcurs. În România, această diferență este deosebit de vizibilă. În România, diferența dintre educația rurală și cea urbană rămâne puternică și în cele mai recente date disponibile. Rezultatele PISA 2025 arată decalaje de aproximativ 100 de puncte între elevii din mediul urban și cei din mediul rural: 109 puncte la matematică, 98 la științe și 94 la lectură. Datele indică faptul că dezavantajul socio-economic se concentrează în continuare în școlile rurale și se reflectă puternic în rezultatele elevilor.Imaginea de ansamblu este completată de un alt indicator important.
O diferență și mai puternică apare în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii. În 2023, 16,6% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani părăsiseră timpuriu educația și formarea, cea mai ridicată proporție din Uniunea Europeană, față de o medie europeană de 9,5%. Potrivit celor mai recente date Eurostat, România avea în 2025 o rată de 15,5% a tinerilor de 18–24 de ani care părăsiseră timpuriu educația și formarea, cea mai ridicată valoare din Uniunea Europeană. Dincolo de aceste procente se află însă experiența concretă a copilului. Imaginați-vă un copil care crește într-un sat în care biblioteca are acces limitat, transportul până la oraș presupune timp și bani, familia nu își permite meditații, iar în jurul lui există puține modele profesionale care să îi arate câte drumuri poate urma. Într-un asemenea context, educația înseamnă și construirea imaginației despre propriul viitor. Elevii din mediul rural sunt, în medie, mult mai puțin predispuși să își imagineze că vor urma o facultate decât cei din mediul urban. Diferența persistă și atunci când sunt luate în calcul unele diferențe socio-economice. Printre explicații se află distanța geografică, accesul redus la oportunități educaționale și profesionale și lipsa modelelor care să facă anumite parcursuri de viață să pară posibile și accesibile.
Aici începe una dintre cele mai importante misiuni ale școlii rurale: să îi ofere copilului un orizont suficient de larg pentru a-și imagina viitorul dincolo de limitele geografice ale locului în care s-a născut. Școala îl învață să rezolve o problemă de matematică, să citească, să scrie și să gândească, dar îi poate transmite în fiecare zi și o idee esențială: lumea este deschisă în fața lui.
O școală mică poate însemna o educație cu un orizont larg
O școală rurală de dimensiuni mici poate avea un rol esențial în comunitatea sa. Realitatea internațională arată că dimensiunea unei școli și calitatea educației pot fi privite separat, iar comunitățile mici pot găsi soluții adaptate propriilor nevoi. Este o lecție importantă pentru orice discuție despre sat: o comunitate mică poate construi oportunități educaționale mari atunci când își folosește inteligent resursele și dezvoltă legături cu alte comunități. O școală rurală poate avea dimensiuni reduse și, în același timp, un orizont educațional larg.
În Columbia, un alt model a pornit chiar de la realitatea școlilor rurale mici. Escuela Nueva a fost creat pentru situațiile în care un singur profesor lucra cu copii de vârste diferite. Modelul a introdus predarea multigrad, învățarea activă, colaborarea între elevi și o relație mai puternică între școală și comunitate. Ministerul Educației din Columbia îl descrie ca pe un model destinat inclusiv școlilor rurale cu unul, doi sau trei profesori. Banca Mondială a descris Escuela Nueva drept un model lansat în anii 1970 pentru școlile rurale mici din Columbia și care a influențat ulterior modele educaționale din alte contexte. Accentul său cade pe învățarea colaborativă, leadership, participarea comunității și implicarea activă a elevilor. Această experiență transmite o idee valoroasă: o școală rurală își poate construi identitatea pornind de la propriile avantaje. Relația apropiată dintre profesor și elev, legătura cu familia, comunitatea, natura, istoria și cultura locului pot deveni resurse educaționale puternice. În Japonia, OECD a analizat un model educațional în care școala, familia și comunitatea au roluri complementare în dezvoltarea copilului. Raportul OECD evidențiază reforme precum „Community Schools”, rețelele de cooperare dintre școli și comunități și inițiativa „Team Gakkou” („școala ca echipă”), prin care școlile își consolidează echipele de profesioniști și dezvoltă forme mai ample de colaborare cu comunitatea. Scopul este susținerea unei educații holistice, în care dezvoltarea copilului depășește dimensiunea strict academică și implică mai activ familia și comunitatea.
Aici apare una dintre lecțiile importante pentru satul românesc: școala și comunitatea își pot susține reciproc viitorul. Școala oferă comunității educație, competențe și perspective, iar comunitatea îi poate oferi școlii resurse, experiență, identitate și un context real de învățare.
Profesorul de la sat
În discuțiile despre infrastructură, table inteligente, transport, internet și statistici există un personaj central: profesorul. Într-o școală mare, profesorul face parte dintr-o comunitate educațională extinsă. Într-o școală mică, el poate deveni una dintre figurile esențiale ale întregii comunități. Poate fi omul care îi recomandă unui copil prima carte, cel care observă un talent pe care familia încă nu l-a descoperit, cel care îl încurajează să participe la un concurs sau cel care îi arată că drumul către liceu, facultate și o profesie pe care și-o dorește este accesibil. Profesorul poate deveni astfel omul care lărgește orizontul posibilului. De aceea, problema profesorilor din mediul rural ține și de capacitatea școlilor de a oferi o paletă largă de discipline și activități. OCDE atrage atenția asupra dificultăților pe care le întâmpină școlile mici tocmai din cauza numărului redus de elevi și profesori. Printre soluțiile discutate la nivel internațional se află rețelele între școli, cooperarea dintre comunități, transportul, finanțarea țintită și instrumentele digitale. Tehnologia poate extinde considerabil ceea ce o școală rurală poate oferi. O conexiune bună la internet poate aduce într-un sat un curs, o bibliotecă digitală sau o lecție susținută de un specialist aflat la sute de kilometri distanță. În centrul acestui proces rămâne însă relația umană dintre profesor și copil. Uneori, cea mai importantă resursă educațională poate fi încrederea pe care un profesor i-o transmite unui elev: „Eu cred că poți.”
Biblioteca, școala și satul
În acest context, biblioteca rurală capătă o importanță aparte. Într-un oraș, ea face parte dintr-un ecosistem cultural mai larg, alături de muzee, teatre, centre culturale și numeroase alte spații de întâlnire cu ideile. Într-un sat, biblioteca poate deveni una dintre principalele porți către lume. O bibliotecă este mai mult decât o încăpere cu rafturi ți mai mult decât un muzeu al cărților. Este o invitație către alte epoci, alte țări, alte vieți și alte posibilități. Un copil poate deschide o carte despre un astronom, un pictor, un explorator sau un scriitor și, pentru câteva ore, poate intra într-o lume pe care nu a întâlnit-o niciodată în viața de zi cu zi. Atunci când biblioteca se întâlnește cu școala, cartea capătă și mai multă forță. O lectură devine o conversație, o vizită la muzeul sătesc devine o lecție despre identitate, iar povestea spusă de un bătrân al satului devine o formă de educație și de transmitere a memoriei comunității. În acest fel, educația rurală poate valorifica un avantaj important: comunitatea însăși poate deveni sală de clasă. Natura, istoria locală, meșteșugurile, poveștile oamenilor, tradițiile și spațiile satului pot intra în procesul educațional și pot transforma învățarea într-o experiență legată de viața reală.
Pentru mine, această idee a început chiar în satul Dăișoara, prin proiectul „Bibliotecile Rurale”. Am pornit de la convingerea că o bibliotecă dintr-un sat poate deveni mult mai mult decât un loc în care oamenii împrumută cărți. Poate fi un spațiu în care copiii vin să citească, să descopere filme, să lucreze pe calculator, să participe la activități și, mai ales, să întâlnească oameni și idei la care altfel ar ajunge mult mai greu. Pe măsură ce proiectul s-a dezvoltat și am început să construiesc biblioteci și în alte comunități rurale, am văzut cât de mult poate conta existența unui asemenea loc într-un sat. În Dăișoara am dus aceeași idee și în zona patrimoniului local, prin Colecția Muzeală Etnografică. Am adunat obiecte donate de oamenii satului și am încercat să transform memoria comunității într-o resursă pentru generațiile care vin. Un costum, un război de țesut, un obiect gospodăresc sau o fotografie veche pot deveni punctul de plecare pentru o conversație despre cine suntem, cum au trăit oamenii de aici și ce s-a schimbat de-a lungul timpului. Pentru un copil, toate aceste lucruri pot transforma istoria dintr-o materie într-o poveste pe care o poate atinge și înțelege. De aici a venit și ideea mea de hub cultural rural: un loc în care biblioteca, școala, patrimoniul local, tehnologia și oamenii din comunitate să se întâlnească. Îmi imaginez astfel de spații în care un copil poate veni să citească o carte, apoi să vadă un film, să descopere un obiect vechi din sat, să vorbească cu un meșteșugar sau cu un localnic care îi povestește despre lumea de odinioară și, în aceeași zi, să participe la o activitate educațională. Un astfel de hub cultural rural poate face legătura dintre două lumi care par, uneori, foarte îndepărtate: lumea în care copilul se naște și lumea către care poate aspira. Îi poate oferi rădăcini prin istoria și cultura locului și, în același timp, acces către cărți, tehnologie, cultură și oameni care îi pot deschide alte perspective. Cred că aici se află una dintre marile oportunități ale satului românesc: să transforme spațiile mici în locuri cu un impact mare asupra comunității.
Pentru mine, aceasta este una dintre direcțiile prin care satul poate transforma ceea ce are deja într-o resursă pentru viitor: biblioteca devine loc de întâlnire, patrimoniul devine instrument educațional, iar comunitatea devine parte din procesul de învățare.
Rădăcini și aripi
Poate cea mai importantă schimbare de perspectivă este să privim educația rurală prin prisma alegerii. Copilul din sat are nevoie de educație care să îi ofere libertatea de a-și construi propriul drum. Poate pleca, dacă aceasta este alegerea lui. Poate reveni. Poate deveni medic într-un oraș, inginer într-o companie internațională, profesor într-o universitate sau antreprenor într-un alt colț al lumii. La fel de bine, poate reveni într-o zi acasă și poate construi ceva pentru comunitatea din care a plecat. Pentru asta, educația rurală are nevoie de două lucruri în același timp: rădăcini și aripi. Rădăcini, pentru ca un copil să știe cine este, de unde vine și ce valoare are locul în care s-a născut. Aripi, pentru ca originea lui să îi ofere un punct de plecare, iar educația să îi deschidă cât mai multe direcții de viitor. În fond, acesta este unul dintre cele mai frumoase roluri pe care le poate avea școala într-un sat: să îi arate copilului că lumea este suficient de mare pentru visurile lui și că locul în care s-a născut poate reprezenta începutul unei călătorii, nu măsura destinului său.
Într-o societate în care discutăm tot mai mult despre digitalizare, inteligență artificială, infrastructură și performanță, merită să revenim din când în când la o întrebare simplă: ce șanse are un copil să creadă că poate deveni ceea ce își dorește, indiferent de locul în care s-a născut? Răspunsul la această întrebare reprezintă unul dintre cele mai sincere teste ale unei societăți care prețuiește educația. Educația își împlinește cu adevărat rolul atunci când fiecărui copil îi oferă șansa de a ajunge atât de departe cât îi permit propriile capacități, curajul și munca sa, iar adresa de la care a pornit devine doar începutul poveștii.
Pasionat de jurnalism, fotografie și cultură în toate formele ei, activez ca presedinte de ONG cultural-educational, pun mana la treaba si duc educatia in zonele rurale prin înființarea de noi HUB-uri culturale rurale, bibliotecile, filmez, vorbesc si promovez. Oamenii trebuie să afle ca mai apoi să se implice.
- Ziua Educației – școala din sat - 05-10-2026
- Olena Gamurar – glasul Bugeacului - 21-09-2026
- Școala începe acasă - 16-09-2026
CITEȘTE ȘI:
