Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Andrei Ispas

Postul Mare este o perioadă importantă în calendarul creștin ortodox, în care credincioșii își pot exprima devotamentul față de Dumnezeu prin post și rugăciune. Dar este acest post un prilej de luptă sau de bucurie?

Potrivit Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose, acest post este o oportunitate de a lupta împotriva păcatelor și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Renunțarea la alimentele de proveniență animală și produsele lactate sunt doar o parte a acestei lupte, trebuie completată și de eforturile noastre de a fi mai buni, mai iertători și mai generoși cu cei din jur.

 

Deși postul poate fi o provocare pentru mulți, el poate fi și o sursă de bucurie și speranță. În timpul acestui post, credincioșii se pot concentra mai mult asupra credinței lor și pot simți prezența lui Dumnezeu în viețile lor. Rugăciunea și faptele bune sunt importante în această perioadă și pot aduce împliniri.

 

Mai multe detalii le găsiți în videoclipul de mai jos:

 

Matricea Românească a avut plăcerea de ai cunoaște pe cei de la Casa Filipescu-Cesianu. Aceasta este situată în apropiere de Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și Strada Sevastopol. Acolo puteți descoperi expoziția „Muzeul vârstelor”.

 

Mai multe detalii le găsiți în videoclipul de mai jos:

 

Andreea Mâniceanu s-a născut la Giurgiu, la 27 noiembrie 1992. Este absolventă a Facultății de Istorie, Universitatea din București, specializarea „Istoria comunismului în România”. În prezent lucrează la Muzeul Municipiului București, în cadrul primului proiect expozițional de antropologie urbană din România – „Muzeul vârstelor – de la copilărie la senectute”, găzduit de Casa Filipescu-Cesianu.

 

Interviu pe scurt

De unde pasiunea pentru scris?

Pasiunea pentru scris a existat de când mă știu, încă din copilărie mi-a plăcut să citesc, iar apoi să scriu. Drumul meu profesional a făcut ca această pasiune să fie valorificată, pentru că am întâlnit oameni care m-au sprijinit și pe care i-am luat drept model.

 

Povestea doamnei Arlette Coposu

Arlette a îndurat paisprezece ani de temniță comunistă fără nici o vină, a fost arestată în urma unui proces înscenat, atât ei cât și surorii ei li s-a reproșat că au colaborat cu informatori francezi. Au fost declarate dușmance ale poporului, neavând nici o vină.

 

De ce recomanzi această carte

Cartea despre Arlette o recomand tuturor mai ales elevilor de liceu, deoarece este scrisă într-un mod foarte ușor de înțeles.

 

Un sfat?

Dacă ar fi să le ofer azi un sfat tinerilor, este acela, să facă întotdeauna ceea ce le place, să-și asculte chemarea.

 

 

Cine este căpitanul Ștefan Mladin?

M-am născut pe 9 septembrie 1940 dintr-o mamă basarabeancă și un tată oltean. Tatăl meu naviga pe Prut, el lucrând pe un vapor care se numea ,,Piretus”, un vapor cu care făceau naveta tehnicienii și inginerii. În dată când eu m-am născut, mama mea, care era dintr-un orășel care se numește ,,Leova”, avea 24 de ani. Mama obișnuia să urce pe vapor ca să meargă cu tata în excursiile sale de aprovizionare, în acest mod s-au și cunoscut. În drum spre Brăila au început durerile nașterii și așa m-am născut eu pe vaporul acela, unde bucătăreasa a fost moașă.

Au fost foarte mulți copii care au fost născuți așa, ca mine, fiindcă în acele vremuri, cine prelua un șlep, acolo era casa lui, locul unde își întemeia familia.

 

Noi, cei 5 frați, am fost denumiți ,,copiii Dunării”.

 

Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră?

Nu a mai trecut mult timp și a început cel de-al doilea Război Mondial. Basarabia a intrat sub ocupație rusească, așa că noi a trebuit să ne mutăm în apropriere de Galați, într-o localitate ce se numea Giugiulești. Când eu aveam doi ani, am părăsit definitiv Basarabia. Rușii au dat un ultimatum și au spus că cei care nu părăsesc în 48 de ore țara, vor rămâne acolo, deoarece urmau să arunce podul în aer. Mama mea nu a vrut să rămână în țară și atunci ea a plecat după soțul ei, tatăl meu. Așa că, am fost ajutați de fetele unui marinar, coleg de al tatălui meu, să trecem Prutul, care au venit și ne-au luat pe mine și pe frații mei, împreună cu mama.

Rușii nu au ținut cont de ultimatumul dat și au aruncat în aer podul mai devreme, dar noi am reușit să trecem și nici nu am apucat momentul ca să ne urcăm pe vapor și am auzit o bubuitură mare, iar când ne-am întors, am văzut o adevărată catastrofă… s-a înroșit Prutul de sânge”.

La Galați, s-au pus la dispoziție două șlepuri și un remorcher, unii dintre cei care au scăpat din Basarabia au început să meargă cu ele în amonte, iar la Giurgiu când am ajuns, tatăl meu a intrat în reparație cu vaporul. A doua cumpănă din viața mea s-a întâmplat acolo, când am căzut în apă și acolo am fost aproape de înec, dar am fost salvați de marinii ce erau în zonă.

De acolo, tatăl meu, navigând din port în port, a ajuns la Cetate și a fost repartizat pe un ponton unde acostau navele. Acolo, la Cetate, am făcut școala primară. Îmi aduc aminte că în portul acela era un trafic naval foarte mare. După o perioadă, tatăl meu a fost mutat la Calafat.

Acolo mi-am continuat școala. De acolo, am fost mutat la portul Gruia, aproape de locul unde s-a construit hidrocentrala, Porțile de Fier 2. Ce îmi aduc aminte este că, acolo am văzut cum au venit un grup de scafandri care au început să scoată epavele ce erau înecate în Dunăre fiindcă după ce s-a terminat războiul, nemții au făcut un pod din navele pe care nu puteau să le ducă în Germania, și le-au scufundat.

 

Cum ați devenit căpitan de navă?

Când aveam 17 ani, tatăl meu a fost mutat la Severin, și eu aveam să devin marinar. Am fost nevoit să merg la București la Ministerul Transporturilor pentru a lua dispensă, întrucât nu aveam armata făcută. După, am revenit la Severin, mi-au făcut carnet de marinar și am început ucenicia, urmând să dau examenele necesare pentru a devin căpitan. Căpitanul navei împreună cu șeful motoarelor avea patima băuturii și așa am avut eu șansa să îmi demonstrez abilitățile de navigator. Într-una din zile când cei doi dormeau, căpitanul adjunct m-a întrebat dacă știu traseul și dacă sunt pregătit să iau cârma, deoarece trebuia să plecăm la descărcare. Atunci am avut curajul și i-am zis că știu traseul și știu ce am de făcut, iar el atunci mi-a încredințat nava și am plecat la drum. Acesta a fost primul meu ,,examen”. Când s-a trezit căpitanul, deja descărcasem și eram pe drum spre următoarea destinație.

Au urmat examenele propriu-zise, primul a fost de conducător de șalupă, pentru a putea lua în primire o navă. M-am angajat la hidrocentrala, la PF1 (Porțile de Fier 1). Am lucrat un an de zile acolo, după am fost chemat la Severin și am lucrat pe o șalupă, la Căpitănia Portului (Autoritatea Navală), unde făceam controale la nave. Cât am lucrat acolo am avut rezultate foarte bune.

 

Ce poveste frumoasă ne puteți povesti?

Am primit un ordin, pe care nu îl voi uita niciodată, de la șeful șantierului că vine o echipă de la TVR pentru a filma ceea ce a fost atunci la sectorul PF1. Am fost delegat să mă duc cu ei, dat fiindcă faptul că navigarea pe sectorul respectiv era critică. Era nivelul apei ridicat, erau stâncile acoperite, dar am plecat cu ei. Însă m-am strecurat și am ajuns nevătămați înapoi.

Îmi mai amintesc ca a venit o echipă de filmare austriacă care a închiriat vasul pentru a face un reportaj despre Cazanele Dunării. Sunt multe amintiri frumoase.

 

 

,,Puțin știu că barajul acela s-a construit doar pe piatră, calcar, granit.”

 

Dorința de a naviga pe linia de sus

În 1968 m-am căsătorit. Am venit la Orșova în anul 1972 cu gândul să stau un an sau doi și după, să plec pe linia de sus. Însă socoteală de acasă cu cea din târg nu s-a potrivit, deoarece fratele meu s-a dus în Austria, în Viena, cu vasul și a cerut azil politic, iar atunci securitatea ne-a luat avizele tuturor fraților. Atunci am preferat să rămân la șantierul naval pe remorcherul de manevră 10 ani de zile, unde nu aveam voie să mă ating de malul sârbesc. Prima dată am lucrat pe o micro-rachetă (barca zburătoare), timp doi ani de zile. După, m-am transferat pe ,,Oituz”, unde am lucrat pe remorcherul de manevră al șantierului naval și am avut în subordine două echipaje, cel al remorcherului și un echipaj de pe un doc plutitor. O întâmplare ce nu o pot uita este că într-una din zilele în care efectuam manevre pe doc, mi s-au blocat pompele de apă, atunci am decis că vreau transferul, deoarece nu voiam să îmi asum și acele responsabilități știind că dacă se întâmpla ceva, eu eram de blamat. Atunci am convenit cu directorul să formez un om pentru acel doc. A fost destul de greu să găsesc un băiat și să-l formez însă am reușit și după aceea, am plecat pe ,,Miorița”, pasagerul. Acolo am lucrat 6, 7 ani, au fost cele mai frumoase amintiri deoarece am dus grupuri de turiști din toată lumea.

 

Cum se termină această poveste frumoasă?

Am trecut la nava de cercetări și acolo am ieșit la pensie, în anul 2002.

 

 

 

Laura Georgeta Ilie este campioană mondială, europeană, multiplă câștigătoare la tir sportiv, proba de 10 m pușcă aer comprimat. Ea a participat și la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, unde a reprezentat România.

 

Cine este Laura Ilie?

Laura Ilie este cunoscută în lumea sportului ca fiind cea mai bună trăgătoare de pușcă din istorie. În viața din afara sportului este o femeie fericită, înconjurată de oamenii dragi ei.

 

Ce visa să devină micuța Laura Ilie? Ce fel de copilărie ai avut?

Nu pot să zic că visam să ajung ceva anume. Am schimbat multe meserii de-a lungul anilor. În schimb nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge sportivă de performanță.
Am avut o copilărie frumoasă. La școala nu am avut probleme niciodată. Nu depuneam vreun efort semnificativ pentru a avea note foarte bune. Aproape în fiecare seară ieșeam în spatele blocului cu prietenele mele. Erau alte vremuri, mă bucur că nu am avut acces la tehnologia de acum. Simt că am avut o copilărie mai frumoasă decât cea pe care o văd la copiii de azi. Îmi amintesc că jucam foarte multe jocuri, povesteam diverse întâmplări, râdeam foarte mult. Îmi amintesc cu plăcere de acei ani.

 

Sunt conștient că în spatele acestor rezultate sunt multe ore de muncă. Ne poți spune cum arată o zi din viața ta?

Așa este. Sunt multe ore de muncă în spatele performanțelor mele sportive, dar atât timp cât ceea ce fac încă este o plăcere, nu simt că muncesc o zi.
O zi obișnuită din viața mea începe în general după ora 8. Nu sunt o persoană matinală. Servesc destul de repede micul dejun, iar la ora 10 sunt la poligon. Termin antrenamentul în jurul orei 13:00, servesc prânzul și pornesc spre kinetoterapie. Dacă nu mă duc la kinetoterapie am pregătirea psihologică. Uneori le am pe amândouă. Programul meu depinde foarte mult de etapa de pregătire în care mă aflu. Uneori am și două antrenamente pe zi sau mă antrenez 6 zile din 7.

 

Cum este Laura – omul? Cum este Laura – câștigătoarea atâtor premii la tir sportiv feminin?

Laura, omul, este o persoană normală, empatică, sociabilă, prietenoasă. Nu pot să zic că este vreo diferență. Tind să cred că am un comportament exemplar indiferent de situație și că sunt la fel.

 

Sunt mulți tineri ce practică diferite sporturi, ce te-a făcut pe tine să alegi acest sport?

Când m-am apucat eu de acest sport nici nu știam că există. A fost o întâmplare întâlnirea mea cu tirul sportiv. Am fost selecționata în liceu și m-am dus doar pentru că luasem o notă mică la ora de sport și doream să îmi îndrept nota. Oarecum dacă veneam la tir, doamna profesoară ar fi ținut cont pentru notele ulterioare. Nu m-a fascinat tirul sportiv la început, dar am continuat să vin. Acum mă uit în urmă și mi se pare o poveste frumoasă care nu ar fi început fără acea notă mică.

 

Ne poți descrie ce sentimente ai trăit prima dată când ai urcat pe podium?

Am urcat pe podium la două săptămâni după ce am fost selecționată și am luat locul 3. Emoțiile și trăirile au început să apară după ce a început să îmi placă și mie ceea ce fac. La nivel național simțeam o satisfacție mare când eram pe prima treaptă a podiumului. La nivel internațional deja starea de bucurie reprezenta mult mai mult. Momentele petrecute pe podium mi-au dat tot timpul puterea de a mă autodepăși. Acele momente în care mi se cântă imnul mă motivau să vin acasă și să muncesc și mai mult.

 

Care sunt premiile cu care te mândrești și ce planuri ai pe viitor?

Mă mândresc în primul rând cu faptul că sunt prima femeie din istorie care s-a calificat la Jocurile Olimpice în proba pușcă 10 m aer comprimat. De asemenea, sunt multiplă campioană europeană, am doborât recorduri europene și mondiale, în 2018 am fost numărul 1 mondial, iar de atunci m-am tot menținut în top 5, am fost timp de 3 ani cea mai bună din Europa în clasament, am câștigat după o pauză de 60 de ani Universiada la tir, am câștigat numeroase cupe mondiale.
În perioada următoare voi participa la Campionatul Mondial. Obiectivul meu principal este să mă calific la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

 

Te rugăm să ne povestești cea mai frumoasă experiență trăită!

Am mai multe experiențe frumoase. Pe lângă cele sportive atunci când câștigi un concurs mare, cred că cea mai frumoasă experiența trăită este aceea în care mi-am cunoscut nepoata pentru prima dată, atunci când s-a născut. A fost ceva unic, iar relația noastră este una specială.

 

Care este provocarea ta cea mai mare în acest sport?

Provocarea mea cea mai mare este să fiu campioana olimpică.

 

Fiecare dintre noi avem un model în viață/carieră, pe tine cine te inspiră?

Pe mine mă inspiră toți cei de la care pot să învăț ceva. Nu am o persoană anume.

 

Pe lângă acest sport, ce pasiuni mai ne împărtășești?

Din păcate nu îmi mai rămâne mult timp și pentru alte pasiuni. Consider că ceea ce fac este pasiunea mea. Bineînțeles când pot să mă bucur de timp liber prefer să mă văd cu familia sau prietenii, să văd un film sau să mă plimb la pas prin oraș.

 

Te disciplinează sportul?

Orice sport te disciplinează. Pe mine sportul m-a disciplinat, m-a ținut departe de tentațiile tinereții, mi-a valorificat timpul, mi-a arătat lumea și m-a făcut un om mai bun.

 

Ne poți da un sfat pentru tinerii ce vor să se apuce de acest sport?

Îi sfătuiesc să încerce cât mai multe sporturi și să nu renunțe în a practica unul dintre ele. Dacă acela va fi tirul sportiv, îi sfătuiesc să aibă răbdare pentru că este mult mai complex decât pare, dar care le va schimba viața. Tirul sportiv îmbina tehnică bună, concentrarea, rezistența la presiune cu dorințele și așteptările celui care îl practică.

 

 

Matricea Românească a poposit în Municipiul Orșova, unde a avut onoarea să îl cunoască pe părintele Mihai Zorilă care ne-a împărtășit câteva gânduri despre Pamfil Șeicaru, de la nașterea acestuia până la trecerea sa la cele veșnice, precum și despre ctitoria sa de la Orșova, Mănăstirea „Sfânta Ana”.

 

Am poposit în incinta așezământului monahal unde am fost primiți cu căldură, dar și în muzeul acestuia, care-i poartă numele lui Pamfil Șeicaru. Aici părintele a evidențiat mai multe aspecte care privesc istoricul mănăstirii, între acestea și motivul pentru care Pamfil Șeicaru a dorit să ridice pe acele meleaguri un locaș de cult.

 

Mai multe detalii le găsiți în videoclipul de mai jos:

 

 

Florin Marin este din județul Călărași mai exact din Oltenița și a venit cu gânduri mari în București în anul 1995. A început studiile la facultatea de Istorie din București și acolo și-a descoperit pasiunea sa pentru cărți. Cochetând cu zona de anticar, oamenii de profil i-au remarcat talentul și l-au rugat să îi ajute în vânzarea cărților.

 

Cine este Florin Marin? De unde ați pornit și de ce este necesar un astfel de soft?

Timp de 15 ani am vândut cărți vechi, în primii ani pentru un domn fiindcă aveam doar 19 ani când am venit în București și după aceea mi-am făcut eu tarabe la Universitate, undeva prin 2005 am avut 11 tarabe și în 2011 am fost nevoit să le închid, legile ce se dăduseră atunci.

Văzând cum oamenii mă întrebau de anumite cărți, de anumiți scriitori și mi-am dat seama că trebuie să existe un loc unde doar la un click să avem aceste informații, să fie indexați pe categorii, pe timp, pe țări, etc.

 

De când lucrați la acest soft?

M-am apucat acum 4 ani să lucrez la el. Am luat fiecare autor și l-am pus pe perioada în care a trăit și bineînțeles i-am clasificat și pe specializarea fiecăruia, ăsta este un mic exemplu de filtrare. Am încercat să acopăr toate ariile la fiecare specializare cum ar fi matematică, fizică, chimie, poezie etc. Să înțelegeți NU sunt un savant, eram un vânzător de cărți, doar știam ce să caut pe internet să construiesc puzzle-ul, el era acolo doar că nu era construit, asta am făcut eu, am construit puzzle-ul. Sper că acest motor de căutare să fie benefic pentru toată lumea iubitoare de cărți, asta este dorința mea.

 

 

Cui se adresează?

Atât cumpărătorilor cât și vânzătorilor, din toate domeniile. Câștigători trebuie să fim toți.

 

Ce este această platformă mai exact?

Este un motor de căutare după perioada timp și specializare. Peste 38.000 de autori ce i-am pus în perioada exactă în care au trăit, în ce țară sau născut, dacă au migrat undeva, unde, în ce anume sunt specializări, perioada în care au trăit și în felul ăsta am creat un motor de căutare care se intersectează în toate felurile, bineînțeles sunt mult mai multe filtre de căutare, aici am enumerat câteva din ele.

 

,,Proiectul ăsta trebuia să fie făcut. Dacă nu eram eu, trebuia să îl facă alții.”

 

Cum o să ajungă către public?

Păi, acesta ar trebui implementat în site-urile anticariatelor, librăriilor, bibliotecilor, orice site de cărți, astfel ajungem către cărți prin autori. În felul ăsta aducem cititorul către autorul său preferat și așa o să îi cunoască operele. Astfel, publicul este doar la câteva click-uri distanță de ceea ce căuta și este pentru toată lumea.

Gândiți-vă că dacă acest motor de căutare ar fi integrat în toate ce le-am enumerat mai sus, cât de ușor o să ne fie să găsim exact ce ne dorim. (autorul, cartea)

 

În ce stadiu este motorul de căutare acum?

Motorul de căutare este momentan într-o variantă de prototip. Căutam persoane ce doresc să se implice și să ne ajute, astfel sper că prin acest interviu să găsesc acele persoane.

 

Florin Marin – https://web.facebook.com/florinvalentin.marin

Site (prototip) – http://antiques.ro.liveapp.ro/index2?from=-800&to=2022

 

 

Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă.

Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației Deschise/APED,  un ONG care promovează educația deschisă, înțelegând prin asta o formă de educație pentru oricine, oriunde și oricând. Acest concept se regăsește și în documentele europene, există o directive europeană ,,Opening up education”, apărută în 2013, care promovează educația deschisă, educația care poate fi accesată liber, dintr-un click, fară alte costuri.

 

De ce noi și educația deschisă?

Am încercat să legăm tehnologia de oameni, să creăm punți între oameni, folosind tehnologia. Desigur lucrul acesta nu se poate face formal, aici intervine rolul psihologiei educaționale. Am creat Centre de Educație Deschisă pentru a lărgi sfera de acces la educație mai multor elevi din țară. În anul 2015, când noi ne-am înființat, aceste centre erau conectate printr-un sistem de teleprezență.

 

O nouă inițiativă!

Platforma Up Education, conceptul de școală deschisă, noi l-am configurat oarecum în niște termeni mai clari la sfârșitul anului 2019, după îndelungi colaborări cu profesori care au înțeles că ei pot fi profesori nu numai în școala unde au catedra. O școală care nu se mai limitează la clădirea pe care scrie ȘCOALĂ, ci este deschisă diverselor colaborări. Aici ne ajută tehnologia. Modelul creat de noi, prin intermediul tehnologiei, extinde colaborările profesor – elev, aflați în localități diferite. Pot da câteva exemple: în proiectele create de noi, elevi din Brașov au urmat cursuri de pregătire cu profesori din Tulcea, sau invers, ori profesori din Iași erau urmăriți de elevi din Tulcea, bineînțeles exemplele sunt multe.

Ce ne-a rămas din toată această experiență? O rețea de oameni, o rețea de specialiști pe care i-am luat alături de noi. S-a întâmplat ca după ce am definit conceptul de școală deschisă, în termenii noștri, a venit pandemia și ne-a validat toate aceste inițiative.

A apărut după pandemie nevoia aceasta de a aduce servicii complementare de educație. Pe piața românească există la acest moment foarte multe inițiative de școală online de tip meditații. Noi ne-am delimitat puțin de acest model. Nu venim să spunem ce este bine și ce nu în sistemul de educație, ci încercăm să creăm punți de legătură între specialiști care pot să aducă mai aproape de nevoile copiilor și familiile lor educația pe care și-o doresc. Care sigur, la nivel formal, este configurată conform unei discipline școlare. Dar pe noi ne interesează dezvoltarea competențelor și nu cunoștințelor copiilor, noi mergem pe ideea de a face educație prin dezvoltarea de competențe. Competența are trei elemente esențiale: cunoștințe, abilități și atitudini.

Este o inițiativă nouă care a plecat de la niște nevoi semnalate de părinți, dar pe care le-am sesizat și noi. Ne întâlnim cu oamenii care resimt acut la momentul acesta lipsuri ale educației sau nevoi nesatisfăcute de sistemul educației și încercăm să le oferim, după niște analize și după niște testări, pachete educaționale configurate individualizat. Aceasta înseamnă că oamenii de cele mai multe ori au venit la noi și ne-au spus că au nevoie de pregătire la matematică sau să învețe o altă limbă străină decât cea pe care o face copilul la școală. Părinții vin cu nevoi de felul ăsta nuanțate, însă noi nu ne oprim acolo tocmai pentru că nu suntem printre cei care oferim meditații. Noi suntem printre cei care, prin intermediul Platformei Up Education, promovăm programe de pregătire complementară, nu suplimentară. Analizăm care sunt nevoile reale, dincolo de ce-au semnalat părinții copiilor,  analizăm cu ajutorul specialiștilor în consiliere educațională, pentru a ne putea da seama de adevăratele nevoi de învățare. Gândim pachete educaționale personalizate, le prezentăm pachetele care credem că se potrivesc pentru ei. Deci nu este vorba de a lucra cu clase și grupuri mixte de copii unde se predă o programă, noi creăm aceste pachete educaționale pe nevoile copilului. Mulți vin la noi și ne roagă să facem temele. Nu este rostul nostru acesta, nu pentru că nu am putea să o facem, însă noi credem că nevoile unui copil sunt mai mult decât atât.

Trebuie să ajungem să scoatem în evidență ce poate și știe să facă copilul, care este potențialul pe care poate să îl atingă un copil și pentru asta ne gândim să îl aducem alături de profesorul cel mai potrivit. Noi nu putem schimba sistemul dar putem să-l sprijinim, prin a sprijini oamenii, copiii care învață și profesorii care pot deveni profesori mai buni.

 

De ce NU facem meditații?

Dacă ne dorim un serviciu de educație de calitate el trebuie să răspundă unor nevoi individualizate. Diferențele individuale au crescut extraordinar pentru că școala online nu a putut să acopere nevoile atât de diferențiate. Apoi, acolo unde școala online a mers, și-a făcut treaba, nu a putut fi particularizată la modul cel mai fericit pentru fiecare copil. Societatea a fost nepregătită pentru un asemenea fenomen, Diferențele individuale de la nivelul aceluiași grup de elevi, de aceeași vârstă, s-au acutizat, nu mai vorbim de diferențele între rural și urban, sau între implicarea familiilor copiilor. O parte dintre ele au fost foarte preocupate de copii și și-au dat interesul pentru educare copiilor lor.

Este cert asta, că există diferențe individuale foarte mari între copii. Ni s-a părut că problematic pentru educație este sistemul gimnazial. Întotdeauna a fost o problemă pentru că gimnaziul face trecerea de la nivelul primar, unde copii sunt școlarizați cu un singur cadru didactic, și apoi trec la un grup de profesori care fiecare are stilul său personal, copiii nu au o perioadă de adaptare, trec de la calificative la evaluarea pe note, trec prin foarte multe schimbări de abordare.

Ceea ce facem noi este să analizăm mereu parcursul copilului, cerând feedback părinților, profesorului și elevului. Vedem în ce măsură se întâlnesc aceste informații și acordăm, intervenim cu partea de consiliere psihologică. Consiliem pentru ca parcursul de învățare să fie ajustat, din aproape în aproape. După 10 ședințe de pregătire complementară se face o întâlnire pentru configurare a pașilor următori de pregătire. După aceste 10 ședințe oamenii pot să renunțe sau să continue cu noi programele educaționale pentru copii. Dar sunt și persoane care vin la noi doar pentru pachete de testare,  pentru a vedea la ce nivel sunt copiii lor. Ceea ce facem noi sunt niște testări cu feedback descriptiv, nu neapărat traducem rezultatele prin note. Am în minte cuvintele unei fetițe de clasa a 7-ea care spunea: ,,Eu nu știu ce știu, nu știu cât de bună sunt, știu că profesorii îmi spun că sunt bună, mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că nu știu atât de multe cât știu ei, sau mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că sunt mult mai bună decât ei”, era foarte nesigură pe ea.

Mulți copii sunt speriați oarecum de testare. Părinții vor să știe cât este de bun e copilul lor în comparație cu ceilalți și uneori forțează lucrurile prin a îl expune pe copil la niște testări, concursuri. Am întâlnit  copii care considerau că nu pot face față, nu sunt buni, erau speriați de testări și aveau experiențe negative legate de modul în care a fost abordată ideea de testare. Noi încercăm să îi împrietenim cu experiența asta.

Testările noastre sunt abordate diferit, ca experiențe de învățare, evaluările sunt descriptive și îl ajută pe copil să înțeleagă nu doar ce știe sau ce nu știe, noi scoatem la iveală ce știu copiii și din acel NU ȘTIU, atât de frecvent. Noi încercăm să atingem și un alt scop, acela de a da încredere că se poate descurca și după ce pleacă din programul nostru de pregătire, să rămână cu niște abilități de a face față unei situații de învățare și mai ales să aibă un alt tip de deschidere pentru a învăța. Noi lucrăm foarte mult pe receptivitate.

 

 

Experiența copiilor

Copiii care au apelat la serviciile noastre ne-au spus că le place, ne-au spus că le-a plăcut profesorul. Nu am avut până acum un feedback negativ. Fiecare profesor se străduiește să fie profesorul cel mai bun  pentru acel copil și 100% conectat cu el în fiecare oră de pregătire.

 

Ateliere educaționale

Platforma are configurate programe de pregătire pe pachete educaționale, în mod special pentru gimnaziu, dar pornim și de la clasele mici. Încercăm să dezvoltăm în paralel și ateliere educaționale pentru învățare cu sens, care se întâmplă periodic prin interacțiuni directe, nu online.

Un exemplu de astfel de atelier educațional pentru învățare cu sens am experimentat în colaborarea noastră cu Asociația Ivan Patzaichin Mila 23. Au fost organizate peste vară ateliere educaționale, unde copiii au construit o canotca de la zero, cu ajutorul oamenilor de acolo. Noi am adus profesorii care le explicau copiilor fizică, matematică, chimie, de fapt la ce le foloseau cele învățate la școală pentru construcția acelei bărci. Atelierele de felul acesta sunt pentru a descoperi copiii sensul educației, rostul lucrurilor învățate în școală.

Ne dorim să extindem aceste tipuri de ateliere educaționale pentru o învățare cu sens.

Lucrăm astfel la atitudinea față de educație. Educația nu trebuie să mai fie ceva ce sperie, ci poate să fie o experiență prietenoasă. Vrem să dăm sensul acesta pe mai departe.

 

Cum ne pot descoperi

Noi nu ne-am concentrat pe promovare foarte mult, la început, pentru că nu ne-am dorit să avem mulți copii deodată, ne-am dorit să avem un model validat, un model care funcționează. Am făcut acest lucru doar pe site-urile noastre. Acolo ne pot vedea și pot găsi pachetele de servicii.

Însă în perioada următoare avem programate întâlniri directe cu beneficiarii și evenimente de promovarea a serviciilor noastre de educație complementară.

Uped

 

Rețeta succesului

Nu există o rețetă, noi nu putem spune că aceasta este rețeta Up Education. Pentru că noi configurăm cu fiecare copil o anumită rețetă educațională care să îl ajute să își împlinească potențialul.

Ceea ce lipsește oarecum în sistemul de educație, și este firesc până la urmă, este individualizarea reală, nu poți să o faci cu un grup de copii ceea ce poți face pentru unul singur sau pentru un anumit profil de dezvoltare. De aceea conceptul nostru de școală deschisă merge pe individualizare, pe particularizarea serviciilor, dar și pe integrarea acelui copil în grupuri de învățare diverse. Ceea ce oferim noi, sperăm, sunt niște experiențe de învățare durabile pe care copiii le pot lua în bagajul lor și le pot folosi în viața lor personală.

 

Sfat!

Timpul pierdut, când ceva ai fi putut să faci pentru o educație de calitate, nu se întoarce.

 

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe meșterul Consun Stan George, cel ce confecționează crucile din Cimitirul Vesel- Săpânța. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul acestui meșteșug și dânsul ne-a povestit cum a învățat acest meșteșug, de la cine și cum îl duce mai departe.

 

Ucenicie

Fiul lui Stan Teodor Consun, nepot al lui Stan Vasile Consun care amândoi au fost ucenicii al lui Stan Ion Pătraș.

Eu aveam 12 ani când a murit Stan Ion Pătraș, eram copil. Era foarte bun prieten cu unchiul meu si cu tatăl meu. Unchiul meu lucra în perioada aceea bustul lui Stan Ion Pătraș pentru casa memoriala și crucea, pe care a făcut-o în timp ce trăia. A asistat până la terminarea crucii sale.

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

Parohia noastră, Biserica „Înălțarea Domnului”, s-a născut în anul 2003. Preasfințitul Iustin a dorit să înființeze încă o parohie în Târgul Lăpuș fiindcă era o singură parohie în tot orașul și de aceea s-a înființat încă o parohie cu un număr mai mic de enoriași. Am început de la zero, după mai puțin de un an de căutări am obținut un spațiu pe care l-am amenajat ca biserica unde am slujit 10 ani. În 2005 am început să construim biserica. Ne-am străduit nu doar să zidim ziduri ci și suflete. Am făcut foarte multe activități cu tinerii.

Biserica am început-o în 2005, anul acesta am reușit să terminăm pictura ei. Sus avem un centru ce vă servii pentru activitățile cu copii, program de cateheze. Facem cu ei săptămânal cateheze. În 2010 a fost gata de zidit, a fost o lucrare mare dar Dumnezeu ne-a ajutat prin oamenii trimis de El. Din 2010 am finisat, tencuit am făcut instalațiile de încălzire și din 2015 am început pictarea, pictat de pictorul Alexandru Săsărman. Tema iconografică a bisericii este Iisus Hristos Mântuitorul lumii.

Din 2008 până în 2015 am activat ca inspector pentru catehizarea tinerilor, cu ocazia asta am făcut multe activități cu tinerii la nivel eparhial. În 2010 am fost cooptat în echipa Alege Școala. Din 2013 sunt protopop aici în zona Lăpușului, avem 57 de parohi micuțe.

 

 

Tabere

Am început primele tabere, tabăra ,,Dragostei și Prieteniei”, până acum am făcut 15 ediții și au participat peste 2000 de copii.

Tabăra s-a desfășurat în Munții Țibleșului la cabana Trei Brazi aparținând Direcției Silvice Maramureș. În tabere au fost prezenți 172 de copii din Episcopie, cu vârste între 12-20 de ani, participând potrivit vârstei lor. Au fost împărțite în trei categorii de vârstă: clasele V-VI; clasele VII-VIII și clasele IX-XII. În toată această organizare au fost implicați mai mulți profesori și studenți care vin să ne ajute. Copii vin din Târgu Lăpuș și din satele apropiate. Am făcut activități complexe, programul foarte bine alcătuit, începem cu un scurt program de rugăciune apoi cu un program sportive, concursuri, drumeții. Prezentări de tema.

Pe de altă parte, această tabără completează perfect educația pe care școala le-o oferă copiilor, mai ales prin orele de religie care duc la formarea lor ca oameni.

Încă din prima zi s-a născut o minunată prietenie între noi, încât mai târziu ne-a fost foarte greu să ne despărțim. Am avut parte de activități interesante, pe placul tuturor.

O activitate foarte frumoasă au fost atelierele, unde am confecționat icoane și am pictat tricouri cu însemne religioase, am mai făcut jocuri de echipă ce au reușit să ne unească iar am terminat cu un foc de tabăra deosebit.

Facem pelerinaje, mergem pe jos cu tineri și credincioși

Mai avem și programul ,,Construiește case, zidește suflete” eu am făcut împreună cu credincioșii prima casă prin 2010 și de atunci am tot făcut case. Avem până acum mai multe case la noi în parohie. În ultimii 3 ani am făcut 16 case.

În jurul nostru există 7 mănăstiri: Rohia, Rohița, Dealu Mare, Breaza, Dumbravă, Berința, Lăpușul Românesc.

 

 

Proiecte de viitor

Ne dorim să reluăm taberele, pelerinajele. Să facem un centru social, o clădire cu cantină, cu o sale de mese, cu spații de cazare. Amenajarea spațiului din jurul Bisericii. Ne dorim un parc în jurul biserici.

 

,,Biserica este un loc al terapiei prin frumos”

 

 

 

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe părintele Ioan Hojda, parohul bisericii de lemn, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rogoz. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul bisericii din 1663, monument istoric înscris în lista Patrimoniului Mondial, cod 904. În interviul ce urmează o să descoperiți un scurt istoric.

 

Istoricul bisericii din Rogoz

Biserica din Rogoz a fost construită din lemn de ulm, în anul 1663 pe locul unei biserici mai vechi. Biserica mai veche din păcate a fost aprinsă de către tătari în anul 1661, în timpul unei invazii. Nu a ars acea biserică în totalitate, pereții au rămas. În doi ani și-au procurat materialul lemnos, și în 1663 au ridicat-o și de atunci stă mărturie peste ani, că au fost români, sunt români și cu siguranță or să mai fie români.

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți din localitatea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Am descoperit o parte din cei care duc tradițiile românești mai departe.

 

Când ați început să coaseți?

De la vârsta de 13-14 ani, prima dată am început să coasem prosoapele și după aceea am cusut restul, tot ce se vede aici.

 

Mai merg tinerii îmbrăcați în straie tradiționale la biserică?

Da, se mai duc. Eu mă duc în toate duminicile.

 

Cât durează confecționarea unui costum?

Cam 6 luni; începeam iarna și le terminăm la Paști. Prima dată se croiesc și după aceea se coase cu acul și ața, direct pe pânză. Este mult de muncă.

 

Țesăturile – moștenire de familie

De micuță m-a învățat mama să lucrez la d-astea, mi-a plăcut bineînțeles și îmi place așa mult să lucrez și ce îmi place iese bine.

 

La povești cu domnul Leon

Născut la acest număr și nu mi-am schimbat niciodată adresa. Unde m-am născut am petrecut copilăria, adolescența și acum cu pași siguri înspre bătrânețe.”

 

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

În drumul nostru prin Ardeal am poposit la Mănăstirea Rohia, unde am descoperit cu drag istoricul acesteia.

Începutul Mănăstirii Rohia

Mănăstirea Rohia este o mănăstire relativ tânără din 1923 și este primul așezământ ortodox ridicat în Ardeal sau Transilvania, după Marea Unire de la 1918. Față de Moldova sau Țara Românească, Ardealul sau Transilvania a fost văduvită prin acea masivă dărâmare a peste 150 de mănăstiri și schituri de către generalul Bucov, din ordinul împărătesei Maria Tereza. În Transilvania pe o perioadă de aproape 200 de ani nu s-a mai ridicat nici o mănăstire ortodoxă până când s-a ridicat mănăstirea Rohia.

Rohia a fost ctitoria preotului Nicolae Gherman care la vremea respectiva a fost preotul paroh din satul de la poalele dealului. A ridicat această mănăstire în cinstea Maicii Domnului și din amintirea a ceea ce a fost. Mănăstirea ,,Sfânta Ana’’ din Rohia își are numele de la copila Anuța al 7 copil din cei 10 ai dânsului care a decedat la vârsta de 10 ani, la 15 Noiembrie în 1922. Părintele a avut mai multe vise în care s-a arătat copila și îi spunea să facă lăcaș de închinare sau casă de rugăciune Maicii Domnului în aceste dealuri. Părintele la început nu a dat importanță acestor vise până când într-o duminică dimineața când se pregătea să meargă la biserică o credincioasă din sat, anume Floarea lui Ilie, a mers și i-a spus: Părinte de ce nu faceți ce vă spune fata în vis? Văzând părintele că i s-a mai descoperit și altcuiva acest lucru, s-au pregătit să ridice această mănăstire și au ales locul, însă locul era mai sus, era o poiană cu un stejar numit stejarul lui Pintea. S-a ales locul, s-a sfințit și s-a pus o cruce. Mergând să pună piatra de temelie nu au găsit crucea în locul respectiv și au căutat-o împreună cu vânătorul satului, Alexandru Pop și au găsit-o aici în acest loc unde se găsește acum biserica. La început era un pântec de stâncă pe care odihneau la soare vara căprioarele sălbatice.

 

Prima Biserică

Prima biserica a fost de zid, avea 17 metri lungime pe 5 lățime și 4 înălțime. Jertfă pe care au depus-o oamenii din satul Rohia și satele alăturate este una destul de mare, deoarece tot materialul de aici a fost scos cu spatele, cu desaga. La 15 August 1926 prima biserica a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 10.000 de credincioși.

Mănăstirea a cunoscut o dezvoltare în 1943 când la conducere a venit Arhiepiscopul Iustinian Chira al Maramureșului și Sătmarului, cel mai longeviv stareț până în prezent, 30 de ani, din 1943 până în 1973 când a fost înălțat la rangul de arhiereu vicar al episcopiei. Prima biserică a dăinuit până în 1996 adică 70 de ani când fost desfăcută de către obștea mănăstirii, s-a coborât jos în stâncă 8 metri și a rezultat o frumoasă biserică la demisol, un se găsește și materialul din vechea biserică cât și lucrurile mai noi.

 

 

În 1923 când s-a pus piatra de temelia primei biserici s-a dat comanda pentru o icoană în Sf. Munte Athos, ce a fost pictată de un călugăr pe nume Nicanor iar când s-a sfințit prima biserică în 1926 a sosit și icoana. Este icoana făcătoare de minuni a mănăstirii noastre, Maica Domnului în rugăciune, este întâlnită mai rar. Ea se găsește în biserică de la demisol în partea stângă.

Biserica de zid a mănăstirii este unică în rândul bisericilor de mănăstire, îmbinând elementele din toate cele trei stiluri autohtone românești, intrarea (coloanele) în stilul brâncovenesc, acoperișul în stil moldovenesc și are înălțimea bisericilor maramureșene, de la cota 0 până în vârf sunt 48 de metri și 8 în jos (catacomba) în total 56 de metri. Avem o frumoasă biblioteca ce are peste 55.000 de volume, avem cărți din toate domeniile. Toată aranjarea cărților a fost făcută de părintele Nicolae Steinhardt ajutat de studenți.

 

Nicolae Steinhardt

Avem chilia părintelui Nicolae Steinhardt. S-a născut la 29 Iulie în 1912 la București, în Pantelimon, la naștere a fost evreu, a terminat Liceul ,,Spiru Haret” a fost licențiat în drept, apoi doctor în drept, terminând doctoratul în 1936. A fost un spirit erudit, puțin critic literar și a făcut parte din generația de aur. A practicat avocatura o perioadă. În vremea aceea a fost condamnat la 12 ani de munca zilnică din care a făcut 4, între 1960 și 1964. În închisoare s-a convertit la creștinism, primind botezul ortodox în celulă. La 15 martie 1967 definitivând taina botezului cu taina mirungerii în capitală, la schitul Dârvari, a primit și un certificat de ortodoxie, semnat de Preafericitul Patriarh din vremea respectivă, Justinian Marina. Prima dată a venit la Rohia în 1973 la îndemnul bunului său prieten Constantin Noica, venind în fiecare vară pentru aranjarea, bibliotecii iar toamna când venea frigul pleca înapoi la București. A devenit oficial viețuitorul mânăstirii la 16 august 1980 când a fost călugărit de vrednicul de pomenire starețul de la vremea respectivă Serafim, a fost viețuitorul mănăstirii până 30 martie 1989 când a plecat la Domnul.

 

 

După anii ‘90 s-a format o fundație care îi poartă numele, organizându-se în fiecare an între 15-29 iulie zilele culturale Nicolae Steinhardt. Este al doilea autor din țară după Mihai Eminescu căruia i se publică opera integral, scoțându-se până acum 20 din cele 21 de scrieri ale dansului. Construcția de aici va fi centrul cultural Nicolae Steinhardt.

 

Colțul Maramureșean

Sus pe deal s-a făcut un colț maramureșean constând într-o casă, care este casa de oaspeți și o bisericuță de lemn unde avem muzeul mănăstirii în care avem o frumoasă colecție de icoane, atât pe lemn cât și pe sticlă începând din sec XVII, o frumoasă colecție de cărți vechi bisericești, o frumoasă colecție de obiecte vechi bisericești.

 

 

Matricea Românească a avut plăcerea de a o cunoaște pe doamna Virginia Linul, creatoare de artă populară, păstrătoare a tradițiilor din județul Bistrița-Năsăud și un om care iubește frumosul.

Am vorbit despre costumul popular și despre tradiția pe care dânsa o duce mai departe prin proiectul ,,Casa costumului popular Virginia Linul”.

 

Cine este Virginia Linul?

Este un creator de artă populară, doctor în istorie și etnografie și un om care iubește tot ceea ce este mai frumos începând de la tradițiile populare românești de la portul popular românesc, tot ce ține de tradițiile românești.

 

Cum a început acest proiect?

,,Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie în care acest meșteșug a fost o meserie în casă, mama mea a lucrat autorizată costume populare, tot ce ține de costumul popular. Noi suntem patru frați și fiecare de mic a învățat să lucreze această meserie. La cinci ani am reușit să fac prima floricică din mărgele. Până la revoluție am lucrat împreună cu familia, după revoluție nu a mai vrut nimeni costume populare, a fost o perioadă în care nu s-a mai lucrat. Din anul 2003 m-am ocupat serios de meserie.”

 

Ce simbolizează cusăturile?

,,Fiecare zonă are specificul ei, fiecare zonă are elementele determinante, simbolurile specifice, dar vreau să menționez că în România sunt peste 450 de zone și subzone etnografice.”

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

Matricea Românească a avut plăcerea de a se întâlni cu domnul director al Centrului Cultural ,,Iustin Sohorca’’ Sângeorz-Băi. Ne-a povestit cum viața dânsului l-a adus înapoi în satul natal unde a început să se ocupe de Ansamblul Folcloric ,,PĂUNIȚA’’.

 

Florin Hodoroga

A terminat Facultatea de Geografie la Universitatea ,,Babeș-Bolyai’’ din Cluj-Napoca în anul 2002. În prezent lucrează la Casa de Cultură ,,Iustin Sohorca’’, unde este director. ,,Prima mea dragoste a fost geografia.”

 

,,La noi în Sângeorz-Băi este o localitate mică dar avem valoarea culturală foarte mare”

 

Începând din clasa a 5-a a mers la un ansamblu de dansuri populare, ,,Păunița mică”, acolo a învățat dansurile populare și îi plăcea foarte mult să danseze. ,,Zona noastră este o zonă cu dansuri dinamice, feciorești. Crescând am venit la casa de cultură din Sângeorz-Băi, l-am avut coregraf pe domnul Petre Maxim, îmi amintesc că am dansat cu o doamnă mai mare decât mine, dânsa avea undeva la 30 de ani și eu aveam 18 ani, îmi era rușine să dansez. Am învățat foarte multe dansuri populare din țara Oașului, din zona Banatului, nu doar dansuri din țara Năsăudului. Am urmat facultatea în Cluj și în timpul acesta am participat la un concurs de înscriere la ansamblul folcloric ,,Mărțișorul’’, ansamblu studențesc, unde director era regretatul Dumitru Fălcaș.” A intrat în familia ansamblului Mărțișorul cu care a avut foarte multe turnee și spectacole. Cu ajutorul acestor turnee s-a dezvoltat foarte mult, a cunoscut foarte multe persoane și alte culturi, alte tipuri de dans. Foarte mulți dansatori ce au făcut parte din ansamblu acum au diferite funcții în conducere.

 

 

În anul 2002 a terminat facultatea și a revenit în Sângeorz-Băi, unde a căutat de lucru în domeniul educației, a predat din 2002 până în 2005 geografie. În anul 2005 nu a mai avut loc de muncă și a fost nevoit să lucreze în construcții. În anul 2006 i s-a propus să vină coregraf la Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’. ,,Chiar dacă era salariul foarte mic nu îmi venea să cred că am ajuns să devin coregraf la ansamblul pe care îl admiram de mic. Țin minte că am început să fac anunțuri pe la școli să reînviem cumva activitatea în ansamblu. Îmi aduc aminte că a fost sala plină, au fost sute de elevi și nu știam ce să fac. I-am împărțit în 3 grupe, după vârstă și am început să lucrez cu ei”. Casa de cultură se afla într-o stare de reabilitare, sala de spectacole nu era practicabilă. În anul 2007 a fost prima ieșire cu ansamblul în Portugalia, unde copiii au rămas cu amintiri frumoase și experiențe inedite.

În anul 2007 a fost numit directorul casei de cultură, la școală a reintrat în anul 2012 ca profesor și adoră că poate să ajute tinerii să se dezvolte. Împreună cu copii din școala gimnazială a făcut un proiect pentru familiile cu un număr mare de copii și a reușit să obțină fonduri pentru 42 de tablete, deoarece în aceste familii exista un singur telefon ce era împărțit între ei, aceștia intrau pe rând la cursuri. Cu cei de la liceu a participat la un concurs de eco provocarea de igienizare (ECOLTSH), unde au strâns peste 200 de saci de deșeuri și au câștigat locul 1 pe țară.

Pe baza proiectului depus s-a reabilitat casa de cultură ce s-a terminat în anul 2017. În acel an a fost sărbătorit printr-o aniversare unde a participat ansamblul Păunița, mulți cântăreți alături de autoritățile locale. ,,A fost un moment plin de emoții. Atunci a început un alt capitol la casa de cultură, redenumit Centrul Cultural ,,Iustin Sohorca’’, a fost un personaj important care în perioada interbelică s-a ocupat de dezvoltarea culturală a localității, a fost și dirijorul corului bisericii.”

,,Cultura nu înseamnă numai folclor, dansuri populare, ci aici am avut foarte multe colaborări cu diferiți artiști ce ne-au trecut pragul precum: Ianis Saiu, Elena Ivanca și diferite asociații ce fac spectacole pentru copii.”

 

,,Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’ este o școală a tradiției locale”

 

Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’

La 20 August am avut spectacol aniversar de 50 de ani. Exista o formație pregătită de învățătorul Ilișiu Vasile. S-au făcut selecții și în anul 1971 a devenit Ansamblul Folcloric Păunița. Au participat la primul său festival internațional în Franța. Ulterior ansamblul a participat în 1974 în Turcia, în anul 1979 în Emiratele Arabe Unite, în ani 80 au avut doar spectacole în țara unde a luat doar premii de podium. În anii 90 a participat la un festival în Letonia, în anul 1995 a participat la un festival în Bulgaria, în 97 au fost la Izmir în Turcia. De-a lungul anilor ansamblul a participat la foarte multe concursuri, în foarte multe țări, primind foarte multe distincții. ,,Pentru mine unul din cele mai importante concursuri la care am participat alături de ansamblu a fost la peștișorul de aur din Tulcea unde am luat premiul întâi”. La aniversarea de 50 de ani au fost aduși toți foștii dansatori, unde au fost premiați cu diplome personalizate drept mulțumire pentru munca lor de-o viață.

 

 

,,Aici mai avem un taraf tradițional unic în Transilvania. Ce înseamnă acest taraf? Este o structură din trei instrumentiști vioara (primaș), violă (brace sau contră) și contrabas (gordună), aceasta era formula tradițională, așa se cânta înainte la nunți, la festivaluri. Acest taraf a participat la foarte multe evenimente, alături de multe personalități, cele mai multe colaborări le-a avut cu Grigore Leșe. În anul 2002 acest taraf a luat premiul cel mare la concursul internațional de tarafuri din România.’’

,,Noi nu am încercat să facem spectacol, noi am încercat să aducem pe scenă ceea ce s-a pierdut, dansul popular, portul popular, strigăturile.” A încercat să păstreze originalitatea de aici și să o ducă mai departe.

 

Ce este Păunița

Păunița era o podoabă capilară pe care o purtau domnișoarele de onoare, în trecut care se numeau ,,druște”. Era o anumită împletitură la păr. Interesant că doar în localitatea Sângeorz-Băi se purtau aceste păunițe. ,,Chiar am văzut într-un almanah vechi, un text ce aducea aminte de aceste păunițe, de prin anii 70 era acesta”. Până de păun la fecior este simbolul costumului popular din țară Năsăudului.

,,În prezent avem trei generații de dansatori: copii din grupa mică, clasele 4-5, avem o generație cu cei care au în jur de 10-12 ani și cea mai activă grupă este a liceenilor. Bineînțeles mai sunt și foștii studenți care vin la spectacole mai serioase. Cel mai tânăr membru a avut 6 ani și cel mai în vârstă a avut 65 de ani, domnul Georgești Stan care acum are 72 de ani.”

 

Un sfat pentru cei tineri

,,Cultura te ajută să te identifici tu ca individ în societate, aparții unei istorii. Cultura indiferent de ce fel este te ajută să te dezvolți și cred că un popor sau un tânăr care nu are cultură, nu are nimic, degeaba ești specialist într-un domeniu, dacă nu ai cultură, dacă nu îți cunoști trecutul nu știi cine ești. Trecutul înseamnă cultură.”

 

,,Tinerii ce ne pășesc pragul văd că pe lângă dansuri și strigături, au parte de foarte multă socializare, cunoaștere și dezvoltare, aici își creează prietenii ce rămân veșnice, aici pot vedea și alte culturi, prin deplasările noastre, pentru ei este ceva nou”

 

 

Cine sunt Cătălina Postolache și Mădălina Postolache?

Ne-am născut și am copilărit în Constanța. Am studiat 9 ani vioara la Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria” din Constanța, la clasa profesorului Pricop Radu†. Pe lângă vioară am mai studiat pianul și chitara.  Am absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la secția canto clasic, iar în prezent  suntem studente la master în anul doi la aceeași universitate. Am fost colaboratoare în corul Regal, iar în momentul de față suntem colaboratoare la Filarmonica ,,Paul Constantinescu’’ din Ploiești. Chiar dacă suntem gemene, timbrul nostru vocal este diferit. Eu sunt soprană iar sora mea Mădălina este mezzosoprană.

 

De unde această pasiune pentru muzică?

Încă de mici, mama și-a dat seama că noi vom fi cântărețe, pentru că am început să cântăm înainte de a rosti primele cuvinte.  Ambii părinți sunt artiști ai Teatrului Național de Operă și Balet ,,Oleg Danovski,, din Constanța, mama fiind artist liric iar tata artist instrumentist. Părinții noștri au absolvit Academia de Muzică ,,Gavriil Musicescu,, din Chișinău, și cu siguranță am moștenit talentul de la ambii părinți.

 

De la ce vârstă ați început să cântați?

După cum am mai spus, de la 7 ani am studiat vioara, iar pe parcurs am studiat pianul și chitara din pasiune. Într-un final am absolvit liceul la secția de teorie . Mama este și interpretă de muzică populară și putem spune că de la ea am moștenit pasiunea de a cânta cu vocea.  Fiind artiști la teatru, părinții noștri mereu ne luau la spectacolele de operă. Așa am prins drag de operă, teatrul devenind a doua noastră casă. Chiar de mici, am jucat în diferite spectacole de operă, la început am cântat în corul de copii, iar mai târziu am avut rol în opera Flautul Fermecat de W.A. Mozart. Vrem să îi mulțumim doamnei director manager al TNOB Oleg Danovski din Constanța Daniela Vlădescu pentru această oportunitate și pentru frumoasele colaborări pe care le-am avut pe parcursul anilor.

 

,,Ca și artist tot timpul ai ceva nou de învățat”  Cătălina Postolache

 

În primul rând putem spune că studiul la vioară ne-a ajutat foarte mult la dezvoltarea auzului muzical. Canto clasic studiem de aproximativ 8 ani. Prima persoană care ne-a învățat și îndrumat pe acest drum al cântului liric, a fost și va rămâne un părinte de suflet pentru noi, regretata doamna profesor Gabriela Popescu†.  În prezent studiem canto la clasa doamnei Conf. Univ. Dr. Mariana Colpoș, un profesor foarte bun de la care am avut și avem foarte multe de învățat. Îi mulțumim din suflet pentru toată dăruirea ei și de asemenea le mulțumim tuturor profesorilor care  ne-au susținut și ne susțin în continuare. Și nu în ultimul rând le mulțumim părinților, care ne-au dat o educație muzicală  bună,  au fost și sunt alături de noi tot timpul.

 

 

Pe ce scene ați cântat?

La vârsta de 16 ani am participat la un festival Internațional la Paris, unde am reprezentat România. Acolo au fost prezenți copii din toată lumea și pentru noi a fost o bucurie imensă care nu poate fi exprimată  în cuvinte. Am trăit emoții mari, am cunoscut persoane noi ,iar această oportunitate a fost  una dintre cele mai frumoase experiențe.

Am fost acceptate în proiectul Erasmus, care a avut loc în Spania, Granada, de unde am acumulat cunoștințe și experiențe noi.

Am cântat pe scenele din țară cât și cele din străinătate, susținând recitaluri, concerte vocal-simfonice, spectacole de operă.

O altă experiență frumoasă pe care am avut-o și care ne-a ajutat foarte mult în dezvoltarea noastră profesională, a fost masterclass-ul susținut  de  mezzosoprana Viorica Cortez, de la care am învățat foarte multe lucruri frumoase, încurajându-ne să mergem pe acest drum al cântului liric.

Recent am participat la un proiect  alături de studenții de la Facultatea de Arte din Constanța, și am reușit să punem în scenă într-o lună de zile opera Orfeu și Euridice de Gluck. Deși timpul a fost prea scurt, cu multa muncă și perseverență spectacolul a fost pe măsura așteptărilor. De aici și concluzia  dacă muncești ajungi la performanță, spune Mădălina Postolache.

 

,,Ca să ajungi la performanță trebuie să ai talent, ambiție, răbdare și foarte important este susținerea din partea celor dragi.”  Cătălina Postolache

 

Care sunt exemplele voastre în muzică și ce muzică ascultați?

De când ne știm, la noi în casă se ascultă foarte multă muzică clasică.

M-am îndrăgostit de operă  ascultând-o foarte mult pe marea noastră soprană Angela Gheorghiu. Țin minte și acum, copil fiind nu reușeam să înțeleg cum un om poate să cânte cu atâta dăruire și să pună atâta suflet în cânt. De atunci mi-am spus că vreau să ajung ca ea, ne-a spus Cătălina Postolache.

Dintotdeauna mi-au plăcut vocile mai pline, având-o drept exemplu pe mama noastră, care este mezzosoprana. Pot spune ca mama a fost primul dascăl care ne-a învățat arta cântului. De la ea am prins drag de a cânta. Îmi amintesc că tot timpul în casă cântam pe voci alături de ea.

Carmen de Georges Bizet este opera mea de suflet ascultând-o pe faimoasa Carmen în interpretarea mai multor cântărețe de talie mondială, cum ar fi: mezzosoprana Viorica Cortez, Elina Garanca, Elena Obraztsova. Îmi doresc din suflet  ca într-o bună zi să pot interpreta și eu acest minunat rol. (Mădălina Postolache)

 

Munca și răsplată

În momentul în care începi să studiezi  un rol  nou, trebuie să te documentezi foarte mult. Libretul are un rol important în descoperirea personajului pe care îl interpretezi, te ajută să înțelegi trăirile, cât și relația acestuia cu celelalte personaje.

Când  muncești mult și transmiți emoțiile și trăirile  pe scenă, aplauzele sunt mulțumirea noastră, a artiștilor, ceea ce demonstrează  că munca noastră nu a fost în zadar, ne spune Cătălina Postolache.

 

 

Unde doriți să ajungeți?

Ca orice artist îți dorești tot mai mult. Scopul nostru este de a ajunge cât mai sus, pe marile scene ale lumii. Cine știe ce îți rezervă viitorul?

 

Ce sfat le dați celor care vor să se apuce de muzică?

Sfatul nostru pentru cei care vor să studieze muzica este să o facă cu multă dragoste și pasiune. Muzica cere foarte mult studiu, multă dedicare și răbdare. Să nu renunțe niciodată la visele lor.

 

,,Balanța între talent și muncă trebuie să fie echilibrată”  Mădălina Postolache

 

VIDEO Postul Mare - prilej de luptă sau de bucurie?

16 martie 2023 |
Postul Mare este o perioadă importantă în calendarul creștin ortodox, în care credincioșii își pot exprima devotamentul față de Dumnezeu prin post și rugăciune. Dar este acest post un prilej de luptă sau de bucurie? Potrivit Pr. Asist. Dr. Silviu...







Platforma Up Education, un model de școală deschisă

28 aprilie 2022 |
Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă. Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației...

Interviu cu domnul Consun Stan George, meșterul Cimitirului Vesel

21 decembrie 2021 |
Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe meșterul Consun Stan George, cel ce confecționează crucile din Cimitirul Vesel- Săpânța. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul acestui meșteșug și dânsul ne-a povestit cum a învățat acest...

Interviu cu părintele Stan Florin, Târgu Lăpuș

6 decembrie 2021 |
Parohia noastră, Biserica „Înălțarea Domnului”, s-a născut în anul 2003. Preasfințitul Iustin a dorit să înființeze încă o parohie în Târgul Lăpuș fiindcă era o singură parohie în tot orașul și de aceea s-a înființat încă o parohie cu un...


Video - Tradițiile din Sângeorz-Băi

10 noiembrie 2021 |
Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți din localitatea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Am descoperit o parte din cei care duc tradițiile românești mai departe.   Când ați început să coaseți? De la...

Scurt istoric al Mănăstirii Rohia

21 octombrie 2021 |
În drumul nostru prin Ardeal am poposit la Mănăstirea Rohia, unde am descoperit cu drag istoricul acesteia. Începutul Mănăstirii Rohia Mănăstirea Rohia este o mănăstire relativ tânără din 1923 și este primul așezământ ortodox ridicat în Ardeal sau...

VIDEO Interviu cu doamna Virginia Linul - Salva

14 octombrie 2021 |
Matricea Românească a avut plăcerea de a o cunoaște pe doamna Virginia Linul, creatoare de artă populară, păstrătoare a tradițiilor din județul Bistrița-Năsăud și un om care iubește frumosul. Am vorbit despre costumul popular și despre tradiția pe...