Evenimentul Noua marchează inaugurarea Pinacotecii UNArte și a noii Biblioteci, două spații dedicate patrimoniului, cercetării și educației artistice.
După 162 de ani de existență, Universitatea Națională de Arte din București deschide pentru prima dată publicului Pinacoteca instituției și noua Bibliotecă, reunind lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui Constantin Brâncuși și peste 60.000 de volume dedicate artei și culturii vizuale.
Programul dedicat deschiderii oficiale se va desfășura în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, sub denumirea Noua. În contextul unui proiect mai amplu, de extindere și remodelare a sediului său, UNArte își propune să valorifice patrimoniul artistic și documentar al universității și să îl aducă mai aproape de public, studenți, cercetători, artiști și parteneri interesați de dezvoltarea educației și culturii vizuale.
Momentul are și o semnificație aparte. În 1864, Theodor Aman nota în Regulamentul Școlii de Belle Arte și al Pinacotecii:
„t. 44. Pinacotecele Române se compună:
Astăzi, după 162 de ani de la fondarea instituției, această viziune devine realitate grație proiectului amplu de remodelare și modernizare, desfășurat în etape succesive și finalizat cu succes în cadrul Fazei A a proiectului.

Noua va aduce în prim-plan generațiile de artiști formate în cadrul universității, impactul direct al acestui patrimoniu asupra studenților de astăzi și rolul esențial al UNArte în dezvoltarea artei românești.
Prin Noua, universitatea își propune să consolideze dialogul dintre mediul academic, cultural, instituțional și privat și să creeze noi oportunități pentru studenți și tinerii creatori.
Prin proiecte, parteneriate și programe dedicate, universitatea urmărește să creeze mecanisme prin care tinerii creatori să își poată construi parcursul profesional încă din perioada studiilor și să beneficieze de oportunități reale de dezvoltare și afirmare.
„Galeria unei universități de artă reprezintă emblema domeniului, a specializărilor și a tradiției artistice academice – în cazul nostru, o tradiție de peste 160 de ani, pe care o aniversăm și o celebrăm. Pinacoteca și biblioteca sunt secțiuni fundamentale ale spațiului universitar, emblematice pentru școală europeană de arte, cea mai mare universitate de profil din țară, prin care au trecut, ca studenți sau profesori, aproximativ 90% dintre artiștii din galeria națională. Deschiderea pinacotecii și a bibliotecii consolidează prezența unei instituții de rang academic european și poziția Universității Naționale de Arte în rândul academiilor de arte cu tradiție.”
— Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu, Rectorul Universității Naționale de Arte din București
Pinacoteca UNArte va funcționa ca spațiu expozițional permanent dedicat patrimoniului artistic al universității. Expoziția include lucrări de pictură și sculptură, gravuri istorice, desene și picturi din colecția UNArte, desene academiste din sec. al XIX-lea, piese de sculptură din Colecția Kalinderu, portretele lui Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, al clasei de studiu a lui Ștefan Luchian, presa originală de gravură lui Theodor Aman și lucrări ale unor personalități importante ale artei românești.
Printre reperele documentare se regăsesc foile matricole ale unor personalități precum Constantin Brâncuși, Ștefan Luchian, Victor Brauner, Arsenie Boca și Sofian Boghiu. Un element central al colecției este Ecorșeul, piesă din creația de început a lui Constantin Brâncuși.
Noua Bibliotecă UNArte reunește aproximativ 60.000 de volume și este concepută ca spațiu de documentare, cercetare și studiu pentru studenți, profesori, cercetători, specialiști în arte vizuale și publicul interesat de cultura artistică. Biblioteca va funcționa ca resursă academică și culturală pentru comunitatea universitară și pentru publicul de specialitate.
Noua are și o componentă de dezvoltare pe termen lung. Proiectul urmărește cooptarea unor parteneri interesați să contribuie la dezvoltarea ecosistemului UNArte prin proiecte culturale, educaționale și profesionale dedicate tinerilor creatori. Obiectivul este susținerea studenților și a artiștilor aflați la început de drum și crearea unor mecanisme prin care aceștia să poată avea acces la oportunități de afirmare încă din perioada studiilor.
Eveniment dedicat presei, mediului instituțional și partenerilor culturali, cu discursuri oficiale și tururi curatoriate ale noilor spații.
Momentul central al programului inaugural, cu acces pe bază de invitație, cu tur curatoriat, intervenții artistice, muzică live și întâlniri dedicate comunității culturale, academice și instituționale.
Zi dedicată publicului larg, cu tururi ghidate și experiențe curatoriate în Pinacotecă și noua Bibliotecă.
Prin acest program, UNArte introduce Pinacoteca și noua Bibliotecă în circuitul cultural public și consolidează rolul universității ca instituție de referință în educația artistică, cercetare și conservarea patrimoniului.

Noua este programul inaugural dedicat deschiderii Pinacotecii UNArte și a noii Biblioteci. Proiectul pune în valoare patrimoniul artistic și documentar al Universității Naționale de Arte din București prin expoziții, intervenții curatoriale și programe dedicate comunității academice, culturale și publicului larg.
29 iunie – 1 iulie 2026
Universitatea Națională de Arte din București
Str. G-ral Constantin Budișteanu 19, București
Hei… mă vedeți?
Sunt aici, lângă voi, dar parcă între noi există un zid făcut din ecrane, notificări și lumi virtuale. Mi-e dor să râdem împreună fără să privim un telefon din două în două secunde. Mi-e dor de jocurile din curtea școlii sau din parc, de conversațiile simple, de momentele în care nu trebuia să concurăm cu tehnologia pentru atenția celuilalt.
Vă privesc cum stați unul lângă altul, dar fiecare singur în universul lui digital. Și e tare ciudat. Eu nu caut like-uri sau scoruri într-un joc. Eu caut prieteni adevărați. Caut oameni care să mă întrebe sincer „Ce faci?” și să aibă răbdare să asculte și răspunsul.
Poate că avem sute de conexiuni online, dar din ce în ce mai puține legături reale. Iar singurătatea e și mai grea atunci când ești înconjurat de oameni care nu te mai privesc în ochi.
Eu încă sper că putem reveni unii la alții….
Joc șah cu un robot.
Da.
El mă ascultă, îmi răspunde, îmi oferă atenție și nu pleacă după câteva secunde ca să intre… într-un joc video. E ciudat, nu? Să găsești companie într-o mașină, când tot ce îți dorești, de fapt, sunt prietenii tăi.
Aș fi vrut să stăm împreună la o masă, să râdem, să ne provocăm la o partidă…de șah și să vorbim despre viață. Alegerea e tot mai des o alegere de lumi virtuale în care unii dintre noi nu mai au loc.
Robotul poate calcula mutări perfecte, dar nu poate înlocui o prietenie adevărată. Nu poate simți bucuria unei victorii împărțite sau căldura unei conversații sincere.
Eu nu vreau tehnologie în locul oamenilor.
Vreau oameni care să nu uite că, înainte de orice joc, avem nevoie unii de ceilalți.
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Paștelui.
31 martie – 9 aprilie 2026 | București
În perioada 31 martie – 9 aprilie 2026, Învie Tradiția organizează Târgul de Paște în showroom-ul său din București, situat pe Str. Mihai Eminescu nr. 142. Evenimentul aduce în prim-plan produse tradiționale autentice, daruri atent alese și obiecte lucrate manual, menite să redea atmosfera sărbătorilor de altădată.
Târgul propune o experiență autentică, în care vizitatorii pot descoperi gusturi curate și produse realizate cu grijă, provenite din gospodării rurale și de la mici producători locali. De la preparate alimentare tradiționale până la obiecte cu valoare simbolică, fiecare produs păstrează legătura cu meșteșugurile și tradițiile românești.
Vizitatorii vor găsi o selecție atent aleasă de produse alimentare tradiționale, potrivite pentru masa de Paște:
Produsele provin de la producători mici, unde procesul de preparare respectă ritmul tradițional, fără compromisuri, cu accent pe calitate și autenticitate.
Ouăle încondeiate manual, simboluri esențiale ale Paștelui, sunt prezente în numeroase variante, fiecare decorată cu motive tradiționale și culori cu semnificație. Pe lângă ouăle clasice, vizitatorii pot descoperi și modele speciale, realizate pe ouă de gâscă, emu sau struț, apreciate pentru complexitatea și bogăția decorului.
Pentru cei care doresc să ofere cadouri autentice, târgul include și coșuri cadou de Paște, alcătuite din produse tradiționale precum zacuscă, dulceață, ouă încondeiate, icoane din lemn și alte obiecte cu valoare simbolică. Acestea sunt concepute pentru a oferi o experiență completă, îmbinând gustul cu tradiția.
Târgul se adresează atât celor care doresc să pregătească masa de Paște cu produse autentice, cât și celor care caută cadouri potrivite pentru familie, prieteni sau colaboratori. Oferta include obiecte tradiționale, produse alimentare și articole artizanale, adaptate diferitelor preferințe.
Prin acest eveniment, Învie Tradiția continuă să susțină meșteșugarii și producătorii locali, contribuind la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural românesc. Fiecare produs achiziționat reprezintă un sprijin direct pentru comunitățile rurale și pentru continuitatea tradițiilor.
📍 Locație: Str. Mihai Eminescu nr. 142, București
📅 Perioada: 31 martie – 9 aprilie 2026
⏰ Program: luni – vineri, 10:00 – 17:00
🎟️ Acces: intrare liberă
Începând cu 16 februarie, Învie Tradiția te invită să întâmpini primăvara printr-un gest simplu, dar plin de semnificație: un mărțișor ales cu grijă. Târgul de Mărțișor, organizat în showroom-ul nostru de pe strada Mihai Eminescu, nr. 142, aduce laolaltă obiecte create manual, cu respect pentru tradiție și drag de frumos.
Aici, fiecare mărțișor spune o poveste. Șnurul alb-roșu devine simbol al începutului, iar fiecare pandantiv, cusut sau modelat manual, poartă cu el urări de bine, speranță și noroc. Vei descoperi mărțișoare din lemn, ceramică, pânză sau brodate, inspirate din motive populare vechi, dar și reinterpretări delicate, cu un aer contemporan. Toate sunt lucrate de artizani români, care duc mai departe meșteșuguri păstrate din generație în generație.
Pentru cei care își doresc mai mult decât un mărțișor, târgul oferă și alte daruri de suflet: ii tradiționale cusute cu măiestrie, ceramică pictată manual, obiecte de decor inspirate din folclor și delicii culinare artizanale, potrivite atât pentru a fi dăruite, cât și pentru a rămâne ca amintire.
Primăvara înseamnă prospețime, lumină și momente împărtășite. Un mărțișor dăruit din inimă, alături de o cană ceramică, miere sau dulceață, poate transforma un gest mic într-un moment cu adevărat special.
Te așteptăm la Învie Tradiția, pe Strada Mihai Eminescu, nr. 142, București, zilnic, între 10:00 și 17:00, în perioada 16 februarie – 5 martie.
Intrarea este liberă, iar tradiția te așteaptă să o redescoperi.
Mesaj de la povestitor:
Pe 15 martie, Asociația Magic&Ludic dă viață unui eveniment cultural deosebit, dedicat atât divertismentului de calitate, cât și implicării sociale. Magicianul Christians va susține un spectacol de magie și iluzionism la Casa de Cultură a Studenților, un show conceput pentru publicul de toate vârstele.

Evenimentul promite o experiență spectaculoasă, în care realitatea se împletește cu iluzia, iar magia devine surprinzător de reală. Timp de aproximativ o oră, spectatorii vor fi purtați într-un univers plin de mister, energie și emoție, descoperind momente de mare impact vizual și artistic.
Programul include două reprezentații, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de participanți:
În cadrul show-ului, publicul va putea urmări evadări spectaculoase, momente impresionante de levitație, apariții speciale ale papagalilor Ara, precum și numeroase momente interactive menite să stârnească uimire, zâmbete și aplauze.
Un element definitoriu al acestui eveniment îl reprezintă dimensiunea sa socială. Organizatorii își propun să ofere acces gratuit pentru 200 de copii proveniți din medii defavorizate, din împrejurimile Iașului. Prin această inițiativă, spectacolul devine nu doar un act artistic, ci și un gest de solidaritate, menit să aducă bucurie, inspirație și o experiență culturală autentică unor copii care au mai rar acces la astfel de evenimente.

„Ne dorim ca magia să ajungă la toți copiii, indiferent de contextul social din care provin. Pentru mulți dintre ei, acest spectacol poate fi o primă întâlnire cu lumea artei și a scenei – o amintire care să le rămână în suflet”, transmit organizatorii.
Spectacolul se adresează familiilor, copiilor, tinerilor și tuturor celor care doresc să redescopere emoția pură a mirării și bucuria copilăriei, într-un cadru cultural de prestigiu.
27 ianuarie 2026 marchează ziua de naștere a legendarului actor român Florin Piersic, o personalitate emblematică a culturii românești, îndrăgită de generații întregi de spectatori.
Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936 în Cluj-Napoca, România.
Este un actor român de film, teatru, televiziune, radio și voce, cunoscut pentru prezența sa carismatică, rolurile diverse și vocea inconfundabilă.
A urmat studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (astăzi UNATC) din București, iar mai târziu s-a alăturat Teatrului Național din București, unde a jucat zeci de roluri memorabile pe scenă.
Pe marele ecran, Piersic a avut o carieră prodigioasă, apărând în peste 40 de filme, în special în perioada cinemaului românesc din timpul regimului comunist, în diverse genuri cinematografice. Este deosebit de cunoscut pentru seria de filme „Mărgelatu”, în care a interpretat personajul principal.
Pe parcursul carierei sale, Florin Piersic a primit numeroase distincții și premii, reamimtim doar câteva dintre ele:
Rolurile sale au rămas vii în memoria publicului și continuă să fie apreciate de cinefili și pasionați de teatru și film.
Florin Piersic nu este doar un actor talentat, ci și o personalitate care a știut să mențină o legătură puternică cu publicul său. Înainte de a-și sărbători 90 de ani, el a transmis un mesaj emoționant admiratorilor săi, amintindu-le de anii petrecuți pe scenă și de întâlnirile pline de energie cu spectatori.
Pe 27 ianuarie, numele său este celebrat în întreaga țară – de la scenele teatrelor și ecranele cinematografelor până la rețelele de socializare, unde admiratorii îi transmit cele mai calde urări de „La mulți ani!”, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 90 de ani.
Există momente în istorie care nu fac zgomot, dar schimbă definitiv direcția unei comunități. Nu prin forță, ci prin acord. Mica Unire este unul dintre aceste momente rare în care românii au ales să fie mai mult decât vecini de istorie: au ales să fie împreună. Într-o lume grăbită, care consumă trecutul în date și ceremonii, merită să ne oprim și să privim acest gest fondator nu ca pe o lecție învățată, ci ca pe o întrebare încă deschisă despre cine suntem și ce ne leagă.
Mica Unire – unirea Moldovei cu Țara Românească – a fost mai mult decât un act politic ingenios; a fost un exercițiu de voință colectivă, o dovadă că istoria se poate schimba atunci când oamenii învață să gândească împreună. Într-o epocă dominată de imperii și interese externe, românii au ales calea solidarității. Alegerea aceluiași domnitor, Alexandru Ioan Cuza, la Iași și la București, a fost un gest curajos, dar și profund simbolic. Mica Unire nu a fost rezultatul unui entuziasm de moment. Ea s-a clădit pe ani de frământări, pe ideile pașoptiste, pe convingerea că limba, tradițiile și memoria comună pot deveni fundament politic. Intelectuali, boieri, negustori și oameni simpli au contribuit, fiecare în felul său, la această construcție fragilă, dar esențială.
Domnia lui Cuza a adus apoi primele reforme moderne: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reorganizarea învățământului și a justiției. Chiar dacă domnia sa a fost scurtă, direcția a fost clară: statul român nu mai putea fi un accident al istoriei, ci un proiect asumat.
Privită din prezent, Mica Unire ne vorbește mai puțin despre trecut și mai mult despre noi. Despre capacitatea de a coopera, despre compromis, despre ideea că unitatea nu înseamnă uniformitate, ci un acord asupra valorilor comune.
În fiecare an, la 24 ianuarie, ne prindem în Hora Unirii. Un gest simplu. Unirea a însemnat, înainte de toate, o decizie comună. O alegere practică de a funcționa împreună, de a pune resurse, reguli și direcții la un loc. A fost mai puțin despre entuziasm și mai mult despre organizare, compromis și continuitate. De aceea, semnificația ei rămâne actuală: lucrurile importante se construiesc atunci când există voința de a merge în aceeași direcție, chiar și fără acord deplin.
Data de 15 ianuarie are o semnificație aparte pentru poporul român, fiind ziua de naștere a lui Mihai Eminescu (1850–1889), poetul național al României și una dintre cele mai importante personalități ale culturii românești. Această zi este celebrată astăzi ca Ziua Culturii Naționale, un omagiu adus nu doar lui Eminescu, ci întregii creații spirituale românești.
Opera sa poetică, filozofică și jurnalistică depășește granițele esteticului, devenind o expresie a spiritului românesc, în care se întâlnesc istoria, limba, tradiția, credința și aspirația către absolut. Eminescu nu a fost doar poetul iubirii și al naturii, ci și un gânditor profund al destinului național și al dimensiunii spirituale a omului.
Printre poeziile care exprimă cu forță dragostea de țară și speranța într-un viitor demn se numără „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, creație emblematică pentru conștiința națională românească. Versurile acestei poezii surprind idealul unei Românii întemeiate pe continuitate istorică, demnitate și pace, nu pe violență sau ură:
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
– Mihai Eminescu –
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cuvântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,Viața în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!.
Prin această poezie, Eminescu arată că adevărata putere a unei națiuni nu stă doar în arme, ci în demnitate, pace, continuitate și respect față de trecut.

Un alt aspect esențial al operei eminesciene este legătura profundă dintre cultură și religie. Pentru Eminescu, credința nu este doar un act religios, ci o formă de reflecție asupra existenței, sacrificiului și sensului vieții. Această viziune este evidentă în poezia „Rugăciunea unui dac”, una dintre cele mai impresionante creații cu tematică spirituală din literatura română.
Rugăciunea unui dac
– Mihai Eminescu –
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Și din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet și lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i,
El este moartea morții și învierea vieții!.
Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei,În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers,
Și tot pe lângă-acestea cerșesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!.Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n brațul ce-ar sta să mă ucidă,Ș-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.
Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân’ ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec,Că-n orice om din lume un dușman mi se naște,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște,
Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-oCând ura cea mai crudă mi s-a părea amor..
Poate-oi uita durerea-mi și voi putea să mor.
Străin și făr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce,
Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuțe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față,
Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!.Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec,
Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă
Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă!
Această poezie ilustrează profunzimea gândirii eminesciene și arată cum religia, filozofia și cultura se împletesc într-o viziune unică asupra lumii. Eminescu nu separă credința de identitatea culturală, ci le vede ca elemente fundamentale ale existenței umane și ale spiritului românesc.
Deși aceste două poezii sunt extrem de cunoscute, ele reprezintă doar o mică parte din vasta operă a lui Mihai Eminescu. Poetul a scris multe alte poezii de o frumusețe aparte, precum Luceafărul, Floare albastră, Scrisorile, Doina, Glossă sau Sara pe deal, care continuă să inspire generații întregi.
Mihai Eminescu rămâne, peste timp, vocea profundă a sufletului românesc, un simbol al culturii, al credinței și al conștiinței naționale. De aceea, în fiecare an, la 15 ianuarie, nu celebrăm doar nașterea unui poet, ci identitatea culturală a unui popor întreg.
Matricea Românească este o platformă culturală laică, de dimensiune civică, publicată de către Asociaţia Culturală Matricea Românească, ce promovează cultura şi spiritualitatea României, susţine limba română şi respectul faţă de celelalte culturi prezente în spaţiul românesc, respectiv cooperarea interculturală.Matricea Românească este apolitică şi autonomă.Matricea Românească respinge și condamnă toate formele și manifestările antisemite, rasiste sau xenofobe. Ele sunt incompatibile cu valorile şi principiile fondatoare ale Asociaţiei-mamă, unele ale toleranţei şi ale interculturalităţii.Informaţiile prezentate prin intermediul Matricea Românească pot fi utilizate exclusiv în scopuri personale de informare, și nu în scopuri comerciale sau de profit.Este interzisă utilizatorilor Matricea Românească orice formă de reproducere, distribuire, adaptare, precum şi orice altă transformare a conţinutului generat de aceasta, fără acordul scris al Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi al “Bulboacă şi Asociaţii SCA”.Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul de a distribui conţinutul site-ului, indiferent de suport, fără să indice în mod explicit sursa, inclusiv numele autorului și link-ul spre conținutul de pe Matricea Românească, acolo unde este cazul.Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul să desfăşoare nici o activitate de colectare a datelor (indiferent de natura acestor date şi de modul de colectare) prin intermediul Matricea Românească.Platforma Matricea Românească şi Asociaţia Culturală Matricea Românească nu sunt răspunzătoare pentru conţinutul altor site-uri care pot fi accesate prin intermediul www.matricea.ro.Proprietarul revistei culturale online Matricea Românească (www.matricea.ro) este “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească. Conţinutul media publicat pe Matricea Românească nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a “Bulboacă şi Asociaţii SCA”. Întreaga răspundere asupra acurateţii şi coerenţei informaţiilor oferite de Matricea Românească, precum şi răspunderea opiniilor exprimate, le revine editorilor acesteia şi autorilor articolelor, acolo unde este cazul.Utilizatorii Matricea Românească sunt supuşi reglementărilor legale din România, indiferent de ţara din care accesează Matricea Românească.Conţinutul (text, video, audio, grafic şamd) materialelor publicate prin intermediul Matricea Românească, precum şi drepturile de autor aferente aparţin “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească, cu excepţia cazurilor evidenţiate distinct.Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a opera modificări ale conţinutului şi / sau ale structurii site-ului fără nici o informare prealabilă a utilizatorilor.Asociaţia Culturală Matricea Românească, “Bulboacă şi Asociaţii SCA” şi partenerii săi implicaţi în procesul de creaţie sau difuzare a conţinutului Matricea Românească nu sunt răspunzători pentru daunele directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din / în legătură cu utilizarea acestui site sau a conţinutului său de către utilizatori.Matricea Românească le permite utilizatorilor săi să publice comentarii (sub rezerva moderării lor în spiritul unei exprimări civilizate, care să nu atingă atingere demnităţii personale ori valorilor toleranţei) şi permite găzduirea, partajarea și publicarea conținutului disponibil pe www.matricea.ro către rețelele sociale. Comentariile care vor fi aprobate nu sunt confidenţiale şi nici protejate de drepturile de proprietate intelectuală.Utilizatorii Matricea Românească poartă responsabilitatea integrală a comentariilor publicate şi a folosirii celorlalte opţiuni aferente conţinutului.Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a modera orice comentarii ale utilizatorilor cu conţinut licenţios sau denigrator la adresa lor.
Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!
Donează