Doamna Profesoară Mariana Dogaru și-a început cariera ca învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Toată teoria dobândită în timpul liceului pedagogic a aplicat-o seriilor  de elevi pe care le-a format timp de aproape 11 ani. În această perioadă, a ajuns să fie metodista Inspectoratului și membră în Consiliul Consultativ al Învățământului Primar, organismul care ia decizii la nivel de județ. Apoi  a simțit că trebuie să facă față unei noi provocări. În 2006, a dat concurs pentru un post la  A.R.A.C.I.P., a mers în foarte multe școli, a derulat activități de formare a adulților în toată țara, a fost șeful Departamentului de evaluare externă a calității timp de 7 ani. Astăzi, Mariana Dogaru predă  discipline pedagogice la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală.

În vizitele de la A.R.A.C.I.P., a avut ocazia să vadă   grădinița Arc-en-Ciel. Cu un ochi atent format în decursul numeroaselor inspecții la care participase, primul sentiment a fost cel de bucurie. „Așa am cunoscut-o pe inițiatoarea Școlii Gimnaziale Anastasia Popescu. Am simțit că rezonez cu valorile pe care le promovează grădinița și, mai târziu,  școala ”, a spus Mariana Dogaru.

Referitor la pedagogie, din păcate, aproape am aruncat la coș toate ideile grozave pe care le-am primit de la pedagogii noștri și încercăm să ne uităm mereu în altă parte. Resimt acut faptul că nu se pune suficient accentul pe formarea valorilor morale, pe formarea caracterului. Ca OM, acestea sunt cele care te definesc.

Educația se realizează într-o mare măsură prin sprijinul afectiv al elevului în învățare. La Anastasia Popescu, școala se întemeiază pe bucuria de învăța, o bucurie sinceră, aproape molipsitoare. „Și celelalte școli particulare își propun o apropiere, o relație aparte cu elevii lor, însă aici am găsit o relație autentică, un zâmbet care vine din interior, nu e zâmbetul forțat de la ghișeu. Este un firesc al lucrurilor, nu e ceva simulat. Alt plus ar fi valorile pe care le promovează. Sunt valorile pe care tinerii le caută în tumultul acestei lumi care devine din ce în ce mai agitată”, a spus profesoara Dogaru pentru Matricea Românească.

Cum să transformi elevul din consumator de informație  în procesator de informație

Neglijată de cele mai multe ori de oamenii sistemului, pedagogia are o latură mai puțin cunoscută. Iar această latură nu poate ieși la iveală decât accesibilizând-o foarte mult. Prezentarea acestei discipline într-o maniera corectă și onestă aduce plus valoare, creează mecanismele prin care se utilizează corect informația. „Un obiectiv personal în raport cu disciplina pe care o predau este acela de a transforma elevii în utilizatori, procesatori de informație, nu simpli consumatori. Trebuie dezvoltată această competență de a putea utiliza informația exact cum trebuie și unde trebuie, de a-i da sens, sau de a găsi noi sensuri, totul sub umbrela unor valori asumate, la care ei sunt conectați și prin intermediul familiilor lor”, a spus Mariana Dogaru.

Una din lecturile esențiale pentru un viitor pedagog ar trebui să fie cartea lui Simion Mehedinți, „Altă creștere – Școala muncii” pentru că susține responsabilizarea copiilor și formarea caracterului.

Prinși în cursa câștigului material, părinții uită adesea să ia pulsul situației școlare și află numai  în cadrul ședințelor cu părinții că fiul sau fiica lor se află pe o pantă ascendentă sau, dimpotrivă, pe una coborâtoare. Adeseori, vina pentru rezultatele slabe este pasată ca un cartof fierbinte între școală și părinți. Mariana Dogaru crede că educația este un proces care începe în familie și este continuat de școală. „Este dovedit științific –  factorii cei mai importanți care influențează rezultatele învățăturii sunt legați de familie, de nivelul ei economic, de nivelul de educație, de perspectiva ce i se dă copilului. Școala trebuie să stabilească un calendar în care să-și propună să comunice cu părinții. În privința acestui aspect, drumul ar fi de la școală la părinte, nu invers. Dacă această legătură se întrerupe, școala trebuie să fie vigilentă și să o mențină. E o datorie morală, pentru că părintele trebuie să știe în orice clipă la ce nivel e copilul, ce dificultăți întâmpină și cum le poate depăși. Tocmai pentru ca împreună cu școala, să îi fie alături”.

Școala nu e un sistem ideal, ci un puzzle educațional

Întrebată despre modelul finlandez, admirat pentru grija față de copil, Mariana Dogaru a dat un răspuns neașteptat: „Sistemele din străinătate se bazează mai mult pe fascinația pedagogiei constructiviste. Apreciez câte ceva de la fiecare, nu mă pot opri numai la unul.  Aș împrumuta de la finlandezi starea de bine în ideea de a te simți bine în pielea ta atunci când înveți, grija pentru fiecare elev. De la sistemul coreean – conștiinciozitatea: au o capacitate de muncă foarte dezvoltată; iar de la sistemul japonez aș împrumuta grija și respectul față de celălalt. De asemenea, aș accentua importanța investiției în educație,  corelată și dovedită științific  drept cauză a creșterii  nivelului de trai”, a mai subliniat Mariana Dogaru.

Profesorul ideal este cel care inspiră, care te ajută să depășești fiecare obstacol atunci când înveți și care pune ceva din sufletul lui în fiecare copil. Este profesorul care sprijină, care creează premisele și produce învățarea cu sens.

În final, am rugat-o pe Doamna M. Dogaru să comenteze multele reproșuri care se aduc profesorilor. Ea ne-a spus că  în general suntem orientați să vedem părțile negative și mai puțin să accentuăm ceea ce facem bine. Fiecare sistem educațional are provocările lui cu care se confruntă.  De exemplu, pentru sistemul nostru, aș alege temele pentru acasă.  Problema nu e una lipsită de importanță, dimpotrivă, are o proiecție  și efecte pe termen lung, mai ales dacă nu e  gestionată așa cum trebuie. „Japonezii nu dau teme pentru că ceea ce aduc ele bun este foarte puțin și poate fi dezvoltat în sala de clasă. Însă,  este dovedit  că în perioada liceului,  aduc valoare adăugată mai mare, creând o disciplină a muncii, cu condiția de a fi verificate și apreciate. Ignorarea unei munci făcute care pentru un copil poate să însemne multă energie depusă, poate cauza pe viitor  sustragere de la muncă, deoarece copilul a cărui temă nu este verificată și apreciată se va demotiva încet și sigur să mai depună efort pentru realizarea sarcinilor și, de ce nu, să învețe cu sens”.

Deducem așadar că există o rază de speranța fiindcă, atâta vreme cât elevii Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” sunt formați în acest spirit, ei, la rândul lor, vor deveni lumină pentru copiii care le vor fi elevi. Este important ca viitorul școlii să ne preocupe pe toți, pentru că de dinamismul și viziunea acesteia depind, fără îndoială, anii ce vin și generațiile următoare. Gândul pentru o carieră didactică poate fi așadar o sămânță care, aruncată pe pământ bun, are să rodească însutit!

Cum devine iubirea un imperativ? Are iubirea limitele ei? Care e raportul dintre iubire și teamă? Cine ne predă marile lecții de iubire? Și cât de adevărat putem iubi, până la urmă? La aceste întrebări și la încă altele răspunde cartea ”7 cuvinte ale iubirii”, scrisă de părintele Visarion Alexa (Editura Doxologia, 2019) și lansată la Matricea Românească în urmă cu două zile. Este o carte vorbită, adică transcrisă după cuvintele rostite de autor în biserica în care slujește ca preot. Cuvintele acestea au fost recuperate și ordonate tematic, iar rezultatul este o carte care încape într-un buzunar și care poate schimba inimi.

Pescar în copilărie pe malul Siretului, pescar de oameni în Militari

”Eu cred că așa era Mântuitorul: vesel cu inima!”, spune părintele Visarion Alexa, lăsându-și cititorul să zâmbească și el măcar un pic. Părintele Visarion s-a născut în 1976, iar primele lecții de răbdare le-a învățat pe malul lacului de acumulare de la Răcăciuni, Bacău, și pe malul Siretului, acolo unde pescuia cât e ziua de lungă în timpul zilelor de vară, ”spre disperarea mamei, care nu știa nimic de mine”, așa cum spune chiar el în autobiografia cu care deschide volumul. Visarion este beneficiarul privilegiat al uceniciei pe lângă câțiva mari înțelepți. Mai întâi bunicul său, un pedagog înnăscut, fost prefect retras la țară, iar mai târziu marele părinte Sofian, duhovnicul mănăstirii Antim și luminătorul multor conștiințe. Marele Sofian avea să-l ducă încet, încet, pe Visarion către preoție, pregătindu-l pentru o slujire în care adesea limitele răbdării sunt peste ceea ce poate duce un om obișnuit. Schița biografică pe care și-o face autorul remarcă peste tot blândul ghidaj pe care-l simte fără întrerupere ca venind de deasupra sa, dar și răbdarea nemărginită a lui Dumnezeu față de căutările și ezitările lui. Acum, părintele Visarion slujește de peste șapte ani în cartierul Militari, unde a construit o vibrantă comunitate și unde este căutat mai ales de tinerii aflați pe drumul către mari răspunsuri greu de formulat.

Tot ce găsim în această carte sunt răspunsuri la dureri, atât ale mele, cât și a multor oameni care au venit să găsească un echilibru în Biserică

Temele majore ale cărții sunt iertarea, jertfa, civilizația Cerului care se construiește prin dezghețarea inimii, libertatea, iubirea îngăduitoare a lui Dumnezeu. Sunt teme la care omul surd și mut asemeni celui din Evanghelie refuză să mai mediteze. Pe parcursul celor 174 de pagini, părintele ne pune în față o oglindă. Cartea nu se adresează celor care caută adevăruri formulate teoretic și precis, ci vine în întâmpinarea celor care doresc să trăiască un creștinism cu zâmbetul pe buze. ”Este o carte de la om la om, cu transcrierea unor dialoguri care au fost răspunsuri la dureri, neputințe și în care vedem un fir: iubirea este cea care recuperează  istoria  și vindecă trecutul nostru. Dacă te-ai îmbolnăvit în trecut, nu te-ai îmbolnăvit din iubire, ci din orgoliu. Iubirea vindecă trecutul, prezentul și viitorul nostru”, explica autorul la momentul lansării cărții.

Cartea a fost vorbită de autor și transcrisă de tinerii din biserică

”Cartea aceasta nu are un singur autor, ci e vorba aici despre viața de zi cu zi a unei comunități. Ea nu a fost scrisă, a fost vorbită în dialogurile pe care le purtăm la biserică. A fost vorbită duminică după Liturghie, când în totdeauna suntem cu toții și purtăm în noi tensiunea unui înțeles”, a mai spus Visarion Alexa. El l-a evocat și la momentul lansării pe Părintele Sofian Boghiu, cel care i-a predat multe și nerostite lecții de iubire. ”La rândul meu am stat la umbra  unui stejar falnic și frumos, părintele Sofian Boghiu. Niciodată nu m-a judecat, certat sau rostit vreun cuvânt de îndreptare. Nu a făcut lucrul acesta pentru că părintele Sofian sub umbrirea Duhului Sfânt știa că iubirea vindecă, nimic altceva nu poate vindeca. Iar dacă iubirea nu reușește să vindece, atunci trebuie să mărești doza, altă soluție nu există”.

Din cuvintele cărții:

• Dacă iubești, vei înțelege că jertfa nu înseamnă umilință.
• Ce înseamnă a ierta? Spune Domnul: Scoateți vicleșugul din inimile voastre! A ierta înseamnă ca inima ta să fie liberă, să poți spune omului ”Bună ziua” sau ”Noapte bună” fără să simți înverșunare împortiva lui.
• Acolo unde începe topirea ego-ului, coboară Dumnezeu.
• Aici, pe pământ, suntem în exil, și în exil nu ne va fi niciodată bine, dar va veni o vreme când ne vom întoarce Acasă.
• Se pare că lui Dumnezeu nu i-au plăcut niciodată oamenii călduți, care stau în creștinism ca într-un fotoliu.

Ion Gheorghe Duca era fiul inginerului Gheorghe Duca, fost director al CFR și al Școlii de poduri și șosele, și al Luciei Ghica. Născut în București, în decembrie 1879. A fost ucenic al lui Ionel Brătianu și a devenit treptat cel mai apropiat colaborator al acestuia. Duca a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, președinte al PNL și președinte al Consiliului de Miniștri. A fost asasinat în decembrie 1933 la Sinaia, la vârsta de 54 de ani.

Studii

În 1897 a absolvit Liceul „Sfântul Sava”. Apoi pleacă la Paris unde își obține doctoratul în drept, cu lucrarea Les societés coopératives en Roumanie (1902). Face parte dintre intelectualii care au înființat cercetășia în România, în 1913.

Deputat, Ministru, Premier

Cariera lui IG Duca se conturează foarte rapid după întoarcerea de la studii, pe următoarele coordonate:

• Ajutor de judecător la Tribunalul Râmnicu Vâlcea.
• Director al Casei Centrale a Băncilor Populare.
• Devine membru al Partidului Național Liberal, iar în 1907 este ales deputat de Vâlcea. Avea vârsta de 28 de ani.
• A fost numit director al oficiosului liberal „Viitorul”.
• La numai 35 de ani, este numit la conducerea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii publice (4 ianuarie 1914).
• Devine Ministru de Externe în 1922. A fost vicepreședinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor.

Duca a fost un puternic susținător al Micii Antante, formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, care avea drept scop să se opună politicii iredentiste a Ungariei de după Primul Război Mondial.

Conflictul cu Carol al II-lea

La întoarcerea în țară a principelui Carol al II-lea, în 1930, liberalii conduși de IG Duca au fost singurul partid care s-a opus restaurației. Liberalii au adoptat rapid o rezoluţie prin care condamnau energic atitudinea ezitantă și lipsită de principii morale a principelui. În schimb, Carol a reușit să atragă de partea sa pe toți ceilalți lideri politici, profitând de divergențele existente pe scena politică. Deși reușește să devină rege, Carol II are în IG Duca un oponent permanent, care va critica pe față derapajele autoritariste ale monarhului.

Conflictul cu mișcarea legionară

În noiembrie 1933, regele Carol II i-a cerut lui Duca să devină prim-ministru. Urmează o perioadă grea, în care se apropiau alegerile. Duca ia decizii menite să tempereze excesele legionare, dar acestea îi creează mulți dușmani. Pe 9 noiembrie, în plină campanie electorală și cu puțin timp înainte de a participa la alegeri ca partid legal constituit, Legiunea Arhanghelului Mihail este scoasă în afara legii. Numeroși legionari sunt uciși în timpul ciocnirilor care au urmat între aceștia și forțele polițienești. De asemenea, au fost făcute multe arestări și au fost făcute descinderi la sediile și la domiciliile membrilor Gărzii de Fier. În cele din urmă, alegerile au avut loc, iar partidul câștigător a fost Partidul Național Liberal.

Asasinarea

La două zile după alegeri, IG Duca este chemat de Carol II la Sinaia, pentru o ședință în care subiectul principal era destituirea Guvernatorului Băncii Naționale. Ședința a avut loc pe 29 decembrie după-amiaza, după cum are programat. Seara, primul-ministru s-a îndreptat spre gară, dar fără să fie însoțit de cei 8 polițiști din garda personală, așa cum obișnuia în Capitală. Automobilul oprește destul de departe de peron. Duca se îndreaptă către locul în care trebuia să urce în vagonul guvernamental. În fața lui explodează, fără niciun motiv aparent, o petardă care produce zgomot și fum. Premierul se sperie, are un moment de panică, iar în acea clipă un tânăr îl prinde de umăr și trage asupra lui o rafală de cinci gloanțe. IG Duca nu  avut nicio șansă să scape cu viață, a murit pe loc. Ucigașul este prins imediat, alături de complicii săi, și este deconspirat ulterior drept legionar. Avea să declare că atentatul era pregătit de mai multă vreme.

IG Duca este unul dintre cei trei prim-miniștri ai României care au fost uciși în timpul mandatului, alături de Barbu Catargiu (1862) și Armand Călinescu (1939). După asasinat, România a intrat într-o epocă în care totalitarismul a dominat scena publică prin teroare. Era deci sfârșitul epocii de democrație și înflorire a țării noastre care începuse odată cu venirea la București a lui Carol I.

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

România are unele dintre cele mai frumoase peisaje montane din Europa, dar are și unele dintre cele mai impresionante goluri subterane. Dar unde se găsesc și care sunt superlativele prin care sunt cunoscute aceste peșteri?

1. Peștera V5 (Vărășoaia): -653 metri

Localizare: Parcul Natural Apuseni, la altitudinea de 1367 metri, în bazinul Padiș – Cetățile Ponorului.

Abia în 1986 a fost descoperită Peștera V5, cea care deține recordul de adâncime în România. Un familiar al muntelui și al speologiei, Paul Damm, a sesizat în timpul unei plimbări că trunchiul pe jumătate putrezit al unui brad ieșea din pământ într-un fel nefiresc. Înclinația trunchiului era atât de neobișnuită, încât Damm a simțit nevoia să se apropie și să cerceteze locul. Peștera nu i s-a deschis în față din prima încercare. Dimpotrivă, a fost nevoie mai întâi să se degajeze intrarea, iar după doar 5 metri a fost nevoie de o decolmatare. Dar intuiția speologului a fost să continue în ciuda piedicilor. După încă 8 metri, a ajuns la o strâmtoare severă, care s-a dovedit un obstacol prea greu de trecut pentru acel an.

Un grup de cercetători ai peșterilor a continuat căutările în 1987 și a ajuns până la -31 metri. În anul următor, un alt grup a vrut să meargă și mai departe, iar pentru asta a trebuit să treacă prin două strâmtori. Pentru cea de-a doua a fost nevoie de nu mai puțin de 40 de ore pentru a putea fi depășită. Însă răsplata lor a fost pe măsura efortului: au descoperit mai multe încăperi subterane de mari dimensiuni, cărora le-au dat numele de Sălile Mari, Galeria Meandrului și Rețeaua Paralelă.

Explorarea completă a peșterii a relevat adâncimea ei nebănuită, care o face purtătoarea recordului românesc în materie.

2. Avenul de sub Colții Grindului: -561 metri

Localizare: Masivul Piatra Craiului

Spre deosebire de Peștera V5, despre existența unei rețele carstice din Piatra Craiului se știa încă din 1930, când au fost făcute primele cercetări sistematice în zonă. Totuși, cei care au descoperit intrarea în impresionantul aven au fost Ioan Dobrescu și I. Bostan în 1985. Ei au făcut atunci și prima explorare și s-au convins că este vorba despre un gol de mare adâncime. Câțiva ani mai târziu, un grup de exploratori a reușit să îndepărteze obstacolele de la cota -165, iar apoi au atins succesiv cotele -288 și, în fine, -540. Din nefericire, un accident tragic întâmplat în acel an la cota -288 a stopat acțiunile de decolmatare. În anul următor, 1996, cercetările s-au reluat, iar treptat ele au dus la certitudinea că în Masivul Piatra Craiului există o rețea de goluri subterane care poate produce surprize speologilor.

3. Peștera Izvorul Tăușoarelor: -461 metri

Localizare: Munții Rodnei, în apropiere de Telciu

A fost descoperită în 1955 de către un învățător din zonă. Este cea mai lungă peșteră din Carpații Orientali, având nu mai puțin de 20 de kilometri lungime.

Turiștii nu pot intra în Peștera Izvorul Tăușoarelor, iar motivul este acela că fluxul de turiști ar distruge inevitabil coloniile de insecte unice în lume care trăiesc în interior. Aici au fost găsite fosile de urs de peșteră și tot aici se găsește mirabilitul, un mineral care n-a fost până acum identificat în alte locuri din România.

4. Peștera Șura Mare: -425 metri

Localizare: Parcul Natural Grădiștea Muncelului, aproximativ între Petroșani și Hațeg

Un portal monumental deschide intrarea în această peșteră. În interiorul ei se găsește un lac impresionant și căderi naturale de apă. De altfel, primii exploratori au fost nevoiți în 1929 să folosească o barcă pentru a înainta în cavernă, cel puțin pe primii 700 de metri ai ei.

Peste 10.000 de lilieci trăiesc în Peștera Șura Mare, iar printre aceștia sunt și cei din specia liliacului-pitic, care cântărește nu mai mult de cinci grame.

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

Între Brașov și Sibiu, pe arcul de cerc care atinge Sighișoara și Mediaș, se găsesc unele dintre cele mai frumoase și valoroase edificii ale țării noastre. Vă invităm să schițăm un scurt traseu pe la patru dintre cele mai importante biserici-cetăți din acest loc, care se poate transforma oricând într-o călătorie pentru o zi sau chiar două de vacanță.

Biserica din Hărman, jud. Brașov

Impresionanta biserică din Hărman este legată de istoria teutonilor. După ce primele cruciade eșuează, cavalerii teutoni se refugiază pentru aproape două decenii în Țara Bârsei, în ținutul din preajma Brașovului. Aici ei întemeiază localități și atrag și o populație germanică ce avea să rămână mult după plecarea cavalerilor.

Biserica din Hărman este atestată în 1240, iar în spatele zidului de 12 metri înălțime oamenii s-au adăpostit adesea. Acest zid nu era singurul, ci era înconjurat de alți doi pereți din piatră, între care era cel puțin un șanț cu apă cu rol defensiv. Deasupra intrării se găsea altădată Turnul măcelarilor.

Edificiul a avut mult de suferit de-a lungul timpului, dar a rezistat. Invaziile turcești din secolul 15 au dovedit că fortificațiile sunt eficiente, deși n-au putut mereu să reziste asediilor.

Biserica fortificată din Hărman

Biserica din Viscri, jud. Brașov

Pitoreasca așezare Viscri se mândrește cu o biserică foarte veche. Atunci când coloniștii sași s-au așezat aici în locul secuilor, ei au preluat și cetatea veche, care includea o capelă. Cetatea și biserica trec prin diferite transformări în secolele următoare, iar construcția bisericească a căpătat dimensiuni ample. S-au adăugat turnuri, zidurile de protecție au fost înălțate, iar la nivelul superior al cetății au fost amenajate coridoare și posturi de tragere.

Biserica păstrează numeroase elemente din secolele 17-18, iar unele ornamente chiar din secolul 13. Orga, spre exemplu, este un admirabil instrument vechi de aproape 300 de ani! Astăzi, biserica din Viscri ea este protejată de UNESCO.

Biserica fortificată din Viscri

Biserica din Valea Viilor, jud. Sibiu

Este una dintre cele mai frumoase edificii ecleziale din Transilvania. A fost construită în secolele 15-16 în stil gotic și domină până astăzi localitatea și întreaga vale în care este ridicată.

Zidurile de protecție au înălțimea de 7 metri și sunt gândite deosebit de atent din punct de vedere strategic. Se păstrează până astăzi doar 4 turnuri de apărare, care erau prevăzute cu orificii speciale pentru tragere.

Faima viticolă a zonei, căreia i se datorează și numele localității, s-a estompat cu timpul.

Biserica fortificată din Valea Viilor

Biserica din Saschiz

Biserica din Saschiz este cunoscută prin asocierea cu turnul impresionant care o străjuiește. Dar istoria ei este legată de Castelul din Saschiz, adică de cetatea medievală, datând din secolul 14, care era construită la doi kilometri depărtare de sat. Cetatea era lungă de peste 90 de metri, avea ziduri înalte, avea în interior o capelă și o fântână, astfel încât putea proteja populația care s-ar fi adăpostit aici în timpul invaziilor. Biserica de astăzi, construită în interiorul localității, este veche de peste 500 de ani și impresionează prin eleganță și proporții.

Biserica din Saschiz

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

Vă semnalăm câteva locuri din România în care legendele și poveștile plutesc în aer. Sunt locuri pitorești care pot fi vizitate într-un week-end sau pot fi puncte pentru un traseu românesc în vacanța de vară. Oricum le-ați vizita, ele vă vor rămâne în suflet.

1. CASCADA CAILOR

Unde o găsiți:  

în apropiere de stațiunea turistică Borșa (partea de Nord-Est a Munților Rodnei).

Legendă:

Se știe din bătrâni că Muntele Piatra Rea era acoperit cu păşuni întinse și bogate, așa încât a devenit locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă hergheliile de cai. Nu este demirare că adesea veneau pe aici urșii, care îi încolțeau pe cai în marginea prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor. Aici sărmanele animale nu aveau altă ieșire decât să se arunce în hău.

Info:

• altitudinea de 1300 m;
• căderea de apă este de la 90 metri;
• La cascadă se ajunge printr-un canion format din încă 9 căderi de apă;
• Canionul Cailor este considerat a fi unul dintre cele mai dificile canioane din Romania și se recomandă pentru parcurgere completă (canyoning) doar sportivilor și turiștilor antrenați;
• Momentul cel mai bun de a vizita cascada este primăvara, deoarece debitul apei crește, iar căderea acesteia devine spectaculoasă;
• Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din staţiunea Borşa. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute. Telescaunul porneşte doar dacă există un grup de minim 10-15 persoane

2. CASTRUL ROMAN POROLISSUM

Unde îl găsiți:

Porolissum este în județul Sălaj, la câțiva kilometri distanță de Zalău.

Istorie:

Porolissum a fost un oraș roman din Dacia, care s-a dezvoltat plecând de la o tabără militară în 106. În anul 124 a devenit capitala provinciei Dacia Porolissensis și avea o mare importanță strategică: era cel mai nordic punct de apărare al Daciei romane.

Fortul, costruit inițial din lemn, găzduia circa 5.000 de soldați din trupele romane. În deceniile următoare, fortul a fost mărit și reconstruit în piatră, iar în jurul centrului militar s-a dezvoltat o așezare civilă. În deceniile următoare, așezarea a devenit centrul zonal comercial.

3.LACUL VULTURILOR

Unde îl găsiți:

Lacul este situat în apropiere de Gura Siriului, jud. Buzău, în munții Siriului.

Legenda vulturilor

Se spune că demult aici veneau vulturii ca să-și învețe puii să zboare. De ce tocmai aici? Alexandru Vlahuță lasă fără răspuns această întrebare, deși amintește imaginea tinerilor vulturi în cartea sa, ”România pitorească”.

Legenda ciobanului

O altă poveste vorbește despre un cioban care, sătul să se ocupe de oi și să cutreiere munții, și-a abandonat turma și și-a aruncat bâta în apa lacului, iar apoi a plecat spre șes. A peregrinat mult și a ajuns, un an mai târziu, pe malul Dunării. Iar într-o zi, pe când privea apele fluviului, și-a văzut bâta pe care o aruncase în apa Lacului Vulturilor. Bâta fusese purtată de ape și călătorise prin răuri până în Dunăre. Ciobanul a fost pe dată cuprins de un dor irezistibil și s-a întors în Munții Buzăului, la oile sale.

Legenda Lacului Fără Fund

Lacul și-a câștigat și numele Lacul Fără Fund, întrucât, cu sute de ani în urmă, unii oameni bogați din zonă și-au aruncat multe bijuterii și bani din aur și argint în apele lacului, de frica tătarilor care se apropiau amenințător de satele lor. După trecerea tătarilor, oamenii au venit să-și caute comorile în apele lacului. Însă, oricât de mult au căutat, nimic n-au mai găsit. De unde și vorba că lacul acesta n-are fund.

Info:

• Este un lac periglaciar. Din cauza diferențelor mari de temperatură între diferitele zone ale văilor și culmilor de aici, zăpezile se topesc greu și astfel aria este greu accesibilă iarna;
• Se află la altitudinea de 1420 metri;
• Adâncimea maximă a lacului: 2,5 metri (nu-i adevărat că n-are fund!);
• În vecinătate pot fi admirate caprele negre, specie protejată de lege.

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

Puțină lume știe care sunt cele mai înalte turle de biserici din România. Am alcătuit un top al acestor impunătoare și zvelte construcții, gândindu-ne că este posibil să vă intersectați cu ele în vacanța din această vară. După cum veți vedea, toate bisericile din top sunt localizate în Banat și Transilvania. Dacă aveți informații privind și alte biserici cu turle foarte înalte, așteptăm să ni le semnalați în secțiunea de comentarii.

Desigur, bisericile nu sunt cele mai înalte construcții din țară. Există zeci de turnuri și de anexe ale clădirilor industriale mult mai înalte. Pentru a avea un termen de comparație, cea mai înaltă construcție din România este coșul de fum al fabricii Cuprom-Phoenix din Baia Mare, care se ridică deasupra solului la nu mai puțin de 352 de metri. Iar CET Progresul din București are înălțimea de 240 de metri.

În întreaga lume, cele mai înalte biserici sunt în Ulm, Germania (161 metri), Coasta de Fildeș (158 metri) și Koln, Germania (157 metri). Iar în România cea mai înaltă biserică va fi, desigur, Catedrala Națională: atunci când va fi terminată, va avea înălțimea de 120 metri.

Iată topul celor mai înalte biserici din țară, așa cum arată el acum:

1. Catedrala ortodoxă Mitropolitană din Timișoara: 90 metri înălțime

Construirea catedralei din Timișoara s-a încheiat în 1941. Ea a devenit repede un simbol al orașului, mai ales că este ridicată pe o latură a pieței celei mai reprezentative. Ca înălțime, este pe locul 8 în lumea ortodoxă, primele 7 locuri fiind ocupate de catedrale din Rusia și Georgia.

2. Biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj: 80 metri înălțime

Nu mai puțin de 175 de trepte din piatră și lemn trebuie să urci pentru a ajunge în turla bisericii din Piața Centrală a Clujului. Iar odată ajuns acolo, poți admira clopotul cel vechi, turnat în timpul lui Mihai Viteazul! În această biserică a fost botezat Matia Corvin, rege al Ungariei între 1458-1490, fiu al voievodului român al Transilvaniei Iancu de Hunedoara.

3. Biserica mănăstirii ortodoxe Săpânța-Peri: 78 metri

A fost ridicată pe malul Tisei între 1998 și 2003, iar turla bisericii este vizibilă la cinci kilometri depărtare. Este cea mai înaltă biserică de lemn din țară, iar la acest capitol depășește de departe foarte multe edificii de cult.

4. Biserica Evanghelică din Bistrița: 75 metri

Se găsește în centrul orașului Bistrița și este un monument reprezentativ pentru arhitectura de tranziție de la stilul gotic la stilul renascentist. Turnul îl depășește cu puțin pe cel al catedralei din Sibiu care aparține aceleiași confesiuni. Construirea a fost încheiată în 1564

5. Catedrala Evanghelică din Sibiu: 73 metri

Este una dintre bisericile gotice cele mai vechi din Transilvania, cu o arhitectură complexă. Turla este compartimentată pe șapte nivele. Construirea a început în 1371 și a fost terminată mult mai târziu, în 1520. Este catedrala și biserică parohială în același timp și deservește comunitatea evanghelică de confesiune augustană din Sibiu.

6. Biserica greco-catolică de lemn de la Șurdești: 72 metri

A fost construită în 1721 de către comunitatea greco-catolică și a fost cea mai înaltă biserică de lemn în acea vreme. Materialul folosit este lemnul de stejar de munte. Unul dintre elementele de particularitate este acoperișul cu două rânduri de streșini. Iar pridvorul are două rânduri de arcade suprapuse. Este parte a patrimoniului cultural mondial UNESCO din 1999.

7. Biserica Neagră din Brașov: 65 de metri

Biserica aparține comunității luterane și a fost construită în 1477. A devenit neagră la propriu și apoi și nominal în urma unui incendiu provocat în timpul unei invazii turcești, în 1689. Este cea mai lungă biserică din România: 89 de metri.

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

Corul Armonia este cel mai prestigios ansamblu de voci bărbătești din lume. Alături de orchestra Muzica Divertis, aceste uimitoare voci au cântat pe 4 iunie în Agora Casei Bulboacă și Asociații, sub bagheta dirijorului fondator Ion-Iulian Dumitru. Au cântat de voie bună, de dragoste, dar și despre țara lor. Un astfel de cântec, decupat din concertul de pe 4 iunie, vă propunem să ascultați. Lăsați-vă în voia muzicii și intrați în starea ei. Ce vă spune, în secolul nostru, un astfel de cântec? Cât adevăr se găsește în el?

Atunci când mass media au anunțat că în Germania au intrat peste un milion de refugiați din Siria, continentul european a avut o tresărire. Voci calme sau alarmate au atenționat că acest val de migrație este în mare măsură ireversibil și că el va produce urmări vizibile. De la acest avertisment și de la îngrijorările care i-au urmat au pornit și cei doi invitați ai Matricei Românești în ziua de 13 iunie 2019 în dezbaterea temei ”Europa sub umbra Semilunei. Migrația musulmană în Europa creștină”.

Cei doi lectori ai serii au fost un istoric și un sociolog. Petre Guran este specialist în cultura și civilizația bizantină și un erudit cunoscător al istoriei culturii occidentale. Mirel Bănică este specializat în sociologie, cu precădere în domeniul  mentalităților și comportamentelor religioase, pe care le documentează prin cercetări aprofundate pe teren. Ambii sunt foarte buni cunoscători ai societății occidentale, întrucât și-au petrecut mulți ani în țări cum sunt Franța, Elveția sau Canada. Dezbaterea a început cu o expunere a fiecăruia dintre cei doi lectori asupra subiectului, din perspectivă proprie.

Migrația în trecutul umanității: fluxul care modifică relieful istoriei

Petre Guran a căutat în istorie și a venit cu precizarea că nu a existat nicio epocă istorică în care migrația să nu fi existat. Trebuie să distingem, a spus lectorul, între marile migrații care și-au pus amprenta puternică asupra evoluției Europei, care sunt, de altfel, ciclice. Apoi se poate observa că există fenomenul migrației endemice, care îi are drept subiecți mai ales pe acei migratori care-și doresc să devină elite ale societății de destinație. Acest al doilea fenomen este important  pentru societățile de peste tot, întrucât este generator de valoare. 

Cât privește România, este onest să înțelegem că țara noastră a crescut foarte mult economic în secolele XVIII-XIX prin influența și acțiunea elitelor imigrante provenind din mai multe țări europene, așa cum au fost francezii, grecii, italienii, turcii sau chiar elvețienii. Ei au adus cu ei civilizație, legături, schimburi comerciale, creștere socială și economică. Iar astăzi fenomenul acesta s-a inversat: România este sursă de migrație pentru toate aceste țări care acum 150 de ani ne-au influențat pozitiv.

Creștinismul predică toleranța, indiferent de religie

La rândul său, Mirel Bănică a evocat realitatea dură a migrației, pe care a cunoscut-o în calitate de student și de doctorand care trebuia să-și asigure existența și să-și finanțeze studiile. El a lansat o provocare publicului, amintind că esența culturii creștine este să nu urâm, iar atunci când vorbim despre Europa creștină trebuie să verificăm în ce măsură reușim să ne păstrăm spiritul creștin al păcii atunci când vorbim despre migranți. Este oare datoria noastră de societate clădită pe valorile creștine să-i acceptăm pe imigranții de altă religie?

Petre Guran a revenit la cadrul larg al istoriei și a amintit de imigrația de infiltrare, formată din forța de muncă nespecializată. Iar pentru a completa tabloul, a precizat că există și o imigrație de cucerire, care se folosește de imigrația de infiltrare pentru a-și atinge obiectivele. De exemplu, slavii infiltrați în Imperiul roman s-au aliat cu avarii care au atacat imperiul.

ALTE EXPLORĂRI ALE TEMEI

Mirel Bănică

• Oamenii umili ai imigrației pot fi chiar compatrioții noștri. Marea majoritate a musulmanilor întâlniți în Europa nu au gânduri subversive ci vor pur și simplu să trăiască mai bine, ei și familiile lor.
• Marea dramă a musulmanilor din Europa este că sunt tradiționaliști, iar derapajul Europei moderne secularizate îi deranjează și îi înspăimântă. Doar că modul lor de a reacționa este diferit de cel al europenilor în fața acestor realități.

Petre Guran

• Cum se formează migrația: apare mai întâi un surplus de populație pe un teritoriu, coroborat cu împuținarea resurselor. Pe de altă parte, într-un alt teritoriu apare un declin demografic, adică un vid. Ei bine, natura are oroare de vid, îl umple imediat. Așa încât populația aglomerată pleacă din teritoriul ei și ocupă teritoriul mai puțin dens și mai bogat.
• Secolul XIV a trăit un cataclism biologic, o epidemie de ciumă care a lichidat o treime din populația Europei. Vidul a fost umplut de o populație nouă: cuceririle otomane. În plus, Europa a trecut și printr-o fărâmițare a popoarelor ce nu au reușit să se alieze și să se opună avansului turcilor.
• Nu există o societate în declin demografic care să nu fi dispărut în cele din urmă din istorie.

Mirel Bănică

• Din amintirile fixate în volumul autobiografic ”Fals jurnal de căpșunar”. Mehdi, tunisian: ”Am fi vrut să trăim mai bine într-o Europă credincioasă a creștinilor, decât într-o Europă care nu mai crede în nimic.”
• Studenți musulmani de la Iași: ”Ne place că în România oamenii mai au respect în fața lui Dumnezeu.”
• Tinerii europeni fără credință, puși în fața determinării cu care musulmanii vorbesc despre Dumnezeu, îl descoperă și așa se explică probabil de ce islamul este atractiv pentru tinerii europeni dezrădăcinați sau fără credință.
• Ca profesor de liceu în Elveția m-a contrariat adesea cât de provocatoare erau elevele elvețiene, mult dincolo de limita oricărei decențe, și cât de cuminți și respectuoase erau puținele eleve musulmane, care evident nici nu se gândeau să se îmbrace provocator.

Petre Guran

• Creștinismul nu este o religie, este o spiritualitate. Religiile sunt altceva, ele normează viața socială a credincioșilor. În istorie, în timp, creștinismul a devenit însă și el o religie normativă, s-a instituționalizat până la urmă, a primit o ierarhie.
• În Europa a dispărut civilizația bazată pe valorile religiei creștine, modelul ierarhic al familiei, în favoarea secularizării, al competiției, unde valoarea socială a individului este o chestiune în care moștenirea familiei nu mai are niciun cuvânt de spus, ci strict valoarea individuală în competiție.

O sinteză de Cristian Felea și Nicolae Dima

Se spune că cel mai cunoscut chip, cea mai frumoasă imagine a României, în istoricul an 1918, nu era al unui român, ci al unei englezoaice care a ales ca, printr-un devotament necunoscut până atunci, să-și slujească țara care a adoptat-o: Regina Maria. Fire energică, extrem de curajoasă, plină de dragoste şi compasiune, femeie frumoasă şi mamă a şase copii, Maria îi fascina şi pe români, şi pe străini. Astăzi, vineri 10 mai, de Ziua Regalității, se joacă la Muzeul Țăranului un spectacol de teatru inspirat din Jurnalele de Război ținute de Regină.

Chipul reginei în timpul Războiului

Au făcut înconjurul lumii fotografiile în care Regina României îngrijea răniţi pe câmpul de luptă sau în spitalele de campanie. Cea mai iubită imagine a fost cea în uniformă de Cruce Roşie. O parte a vieții ei, frământată, plină de tragedii, personale și naționale, este prinsă în însemnările pe care le-a făcut începând cu august 1916. 14/27 august 1916, ziua intrării României în Primul Război Mondial, este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment foarte important, atât pentru ţară, cât şi pentru ea personal. Ea însăși mărturisește că „nu-și vede soarta ei despărțită de soarta țării,” trăia și respira odată cu poporul ei.

Regina Maria, despre traumele trăite în Primul Război Mondial (în Jurnal de Război. 1918)

Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă binecuvântată, m-a adus foarte aproape de inima poporului meu, m-a adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie.
Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie… Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte și a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima și cu tot sufletul.

Liana Ceterchi în rolul Reginei Maria

INTERVIU Liana Ceterchi, regizor și actor în spectacolul ”Regina Maria, Regina tuturor românilor”

Care este principala motivație a interesului dumneavoastră cultural pentru istoria Casei Regale a României?

Ca probabil 99 % din populația României, am învățat la școală că acești regi sunt niște străini care au venit să ne fure țara, să ne ia bogățiile. Cam asta a fost mentalitatea în care am crescut. Imediat după Revoluție au apărut niște cărți, această optică s-a schimbat treptat și mă bucur că lucrurile se limpezesc din ce în ce mai mult. Eu încerc să pun umărul la această schimbare de mentalitate, de readucere a istoriei adevărate a României pe tapet.

Înainte de Maria a fost Ileana. Ați produs  un alt spectacol cu prilejul Centenarului Marii Uniri, ”Ileana, Principesă de România”, după romanul „Trăiesc din nou”, publicat în 1951 de fiica reginei Maria.

Fascinanta personalitate a reginei Maria a făcut ca multe actrițe să-și dorească să joace acest rol. M-au rugat să le ajut în acest sens, pentru că m-am specializat pe monologurile one woman show în producția Asociația Femeilor din Teatru IF…/…Dacă pentru femei. Apoi, căutând despre regina Maria, am ajuns la capitolul copii, și așa am descoperit-o pe principesa Ileana. Atunci m-am luminat, mi s-a ridicat un văl de pe ochi și am înțeles cum acești ”străini” (de fapt ei au fost mult mai români decât românii noștri) au iubit acest petec de pământ, au iubit România mai mult decât orice și au avut o mare responsabilitate față de un legământ. Carol I a făcut un legământ cu România, cu boierii, cu aristocrația românească: să le fie devotat în totalitate. A pus piciorul pe pământul românesc și a spus ”Eu de acum sunt român!”. Acest angajament s-a perpetuat și la Ferdinand și la Maria. Mi se pare important pentru noi, ca popor, să știm cine suntem, ce înseamnă Casa Regală pentru destinul nostru istoric.

Jurnalele de război ale reginei Maria sunt și jurnalele unei țări ce trecea în anii aceia, 1916, 1917, 1918, prin război, prin foamete, epidemii, prin lipsuri de tot felul. Și sunt și însemnări despre mari izbânzi naționale.

Sunt trei volume, fiecare cu peste 500 de pagini, pe care cred că foarte puțină lume este tentată să le citească, probabil în afară de istorici. Sigur, regina și-a reluat amintirile din perioada războiului în volumul ”Povestea vieții mele”. Mi s-a părut important să ai relatările exacte, precise, fierbinți, de atunci. Meritul Reginei în Primul Război Mondial este unul singular. Sigur că toate casele regale, doamnele din aristocrație au fost infirmiere, au ridicat spitale… Ceea ce a făcut regina Maria, spre deosebire de celelalte, a fost excepțional: a ajuns în tranșee, a ajuns în prima linie în timpul bătăliei. Zilnic, se ducea în cele mai sărăcăcioase locuri, în cele mai amărâte sate, să distribuie din avutul ei și din ce primea ca donație, la un moment dat chiar din partea Imperiului Țarist sau din Anglia. Cu mâna ei dădea și mângâia. Avem mărturii în biografia feldmareșalului german Mackensen: amintește că pe câmpul de luptă vedea prin binoclu o siluetă în alb în prima linie. Era regina Maria. El spunea cu admirație: ”Această femeie merită orice!”. Mi se pare important ca toate aceste lucruri să se știe. Din jurnale aflăm că ea a fost o luptătoare nu numai pe front, a luptat cu inerția boierilor români, cu egoismul lor, cu tensiunile lor. Era diplomata care negocia între imperiul țarist și englezi, fiind verișoara țarului Nicolae al II-lea. În momentul de panică în care România începuse să fie invadată și se retrăseseră la Iași, când situația era disperată, regina a fost cea care a menținut starea de optimism. Georges Clemenceau a recunoscut la Conferința de Pace de la Paris că a fost singurul om care a crezut până la sfârșit în victoria Antantei, a fost împotriva păcii de la Buftea-București. Datorită ei regele și Parlamentul nu au semnat această pace și datorită acestui lucru noi existăm astăzi între aceste granițe.

Regina Maria e o personalitate exemplară, în special din punct de vedere uman. Ce trăsături dominante sunt prezentate în portretul pe care îl faceți reginei în acest spectacol tribut?

În primul rând aș vrea să chem oamenii să vadă pe viu aceste trăsături. Cred că e important de subliniat legătura ei cu Dumnezeu, marea ei credință. De pildă, a fost rugată să nu atingă bolnavii, era epidemie de tifos exantematic, de febră tifoidă. A replicat: ”Dumnezeu mă va ocroti să nu mă molipsesc ca să fiu de folos țării mele…” Și așa a fost. Ca să spun așa, lucra cu Dumnezeu.

Cum v-ați simțit în rolul reginei Maria?

E greu să îmbraci o haină atât de mare. Când începi să intri în gândurile atât de pline de dăruire, de compasiune, de forță ale acestei persoane este ceva uluitor. Înainte de fiecare reprezentație mă rog să mă pot ridica la intensitatea și la puterea ei cu care s-a dăruit și cu care s-a luptat.

Spectacolul ce va fi jucat astăzi la Muzeul Țăranului Român face parte dintr-un turneu ce cuprinde mai multe orașe din țară. Inițiativa aparține Asociației Femeilor din Teatru IF…/…Dacă pentru femei.

Noi suntem o asociație de teatru independent, resursele noastre sunt puține, dar credem foarte mult în ceea ce facem, credem că merită să fie aduse în conștiința publicului toate aceste lucruri. Trebuie să ne recuperăm istoria, să ne redescoperim ca români și să ne mândrim cu modelele pe care le avem și care sunt demne de urmat. Modele fără fisură! Singura noastră bucurie este să fim văzuți de cât mai multă lume.

Nicolae Iorga, despre Regina Maria

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei și milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.

Maica Gabriela de la Voroneț este stavroforă, adică purtătoare de cruce pectorală, și este stareță a Mănăstirii Voroneț de un an. Are doctorat în teologie și largi competențe în artă sacră, filosofie, lingvistică.  A venit la Voroneț acum 28 de ani, alături de stareța Irina Pântescu, iar mica obște de atunci a reînviat Voronețul după o istorie de peste două secole în care nu mai fusese mănăstire, ci doar biserică de parohie și monument cu regim muzeal. Am purtat cu Maica Gabriela o discuție care dorește să clarifice în ce fel este compatibilă lumea de azi cu spiritul mănăstiresc. Altfel spus, cum putem noi, cei din lume, să înțelegem felul de a fi al monahilor. Răspunsurile sunt date de o persoană care are o vocație monahală profundă, dar pentru care lumea nu este nici dușman, nici câmp de luptă, ci este partener în căutarea celor înalte. Vă invităm să ascultați interviul integral (36 minute) și să parcurgeți cele câteva extrase text de mai jos.

Voronețul: monument de artă sau spațiu de reculegere?

• Voronețul este o sinteză: este operă de artă unică, dar să nu uităm nicio clipă că este mănăstire, deci este loc în care se face slujbă mănăstirească.
• Am învățat în timp, în cei 28 de ani de când viața mănăstirească s-a reluat la Voroneț, observând mulțimea care ne trece pragul, că trebuie să-l accepți pe fiecare om așa cum este. Fiecare este sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Fotografie cu obștea Mănăstirii Voroneț. Cele două stravrofore sunt maica stareță Gabriela și maica Irina, fosta stareță

Care este relația monahului cu lumea?

• Monahul nu se închide în mănăstire și să rămână doar cu grija mântuirii sale, el nu devine dintr-o dată egoist. Dar noi spunem adesea că ”doar rugăciunile pustnicilor ne mai țin”.
• Da, ne interesează ce se întâmplă în afara zidurilor mănăstirii. Suntem oameni ai comuniunii, ai empatiei, ai faptei bune deschisă către aproapele.
• Există fără dubiu o contrabalansare a greului lumii cu rugăciunea celor retrași din lume.
• Sunt conștientă că mulți din afara mănăstirii nu înțeleg viața din interior. Dar să știți că nici eu, din interiorul mănăstirii, nu înțeleg pe deplin viața din afara ei!

Despre monahii care nu fac cinste hainei monahale

• În momentul în care cineva intră într-o obște de mănăstire și îmbracă haina aceasta neagră, el nu devine automat altcineva. Cei din afara mănăstirii se așteaptă să-l vadă ca pe un sfânt, dar din păcate trebuie să cerem un pic de clemență. Credeți-ne, nu devenim automat sfinți.
• Are prima noastră stareță, maica Irina, o vorbă: îi vezi călugărului greșeala și îl judeci, dar pocăința i-o vezi? Dacă stă noaptea în chilie și plânge și recunoaște ”azi n-am fost adevărat călugăr”, îl vezi și atunci ca să-l judeci și atunci?

Biserica Mănăstirii Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare și Sfânt în 1488

Principii de educație

• Cu siguranță că o anumită doză de severitate este necesară în educație. De multe ori părintele își spune ”ce am suferit eu, să nu sufere copilul meu”. Dar el uită că și copilul trebuie pregătit pentru lupta cu viața. Dacă nu fac părinții educația aceasta, viața însăși îi aruncă, îi întoarce, îi decade pe acei copii, iar căderile au consecințe mult mai grave.
• Educația se face în primul rând cu iubire. În egală măsură, în educație este nevoie de ordine.
• În reprezentarea plastică a Scării Sfântului Ioan Scărarul, de la Mănăstirea Sucevița, cetele de îngeri din partea de sus a scării arată ca o organizație militară, se află într-o ordine perfectă. În schimb, în partea de jos a scării, unde sunt cei căzuți, este haos.

Ascultare vs libertate

• Sensul ascultării monahale se găsește în acea povestire din Pateric, în care un frate este în grădină și plantează varză. Vine un părinte care-i spune că nu așa se plantează varza, ci cu rădăcina în sus. Fratele face ascultare și, atât timp cât este supravegheat, face cum i s-a spus, pune planta în pământ cu tulpina în jos și cu rădăcina în sus. Dar după ce pleacă părintele, revine la logica obișnuită: rădăcina plantei trebuie să stea în pământ. Căteva săptămâni mai târziu, în grădina de varză s-au prins și cresc frumos doar acele plante care fuseseră sădite cu ascultare, adică în totală opoziție cu logica naturală. Ce sens are povestea? Să-ți arate că probabil niciodată nu știi tu cum trebuie să faci, e mai bine să te bazezi pe știința superiorului tău duhovnicesc.

Este adevărat că în mănăstiri se gătește foarte bine?

• Să nu uităm, în afară de tot ce e nevoie pentru ca mâncarea să fie bună, în mănăstire totul se face dublat de încă o lucrare. Această lucrare oricine poate să o practice, numai că în mănăstire ești învățat să o practici: blagoslovenia. Și, pe cât posibil, rugăciunea în timp ce lucrezi.
• În mănăstire, dacă mâncarea este prea gustoasă, trebuie să se pună un pic de cenușă în ea! Iar dacă haina călugărului este prea frumoasă, trebuie să-i pună un petec. Așa, pentru măsură!

Judecata de Apoi de la Voroneț: care este mesajul ei?

• Judecata de Apoi de la Voroneț nu înfățișează, de fapt, o judecată. Este o cântărire. Punctul central al frescei, locul în care se intersectează diagonalele scenei, este balanța. Acela e punctul culminant. Nu este deci o judecată, ci este o răsplătire, iar din acest fel de a vedea lucrurile rezultă că accentul nu se pune pe Judecător, ci pe mine, cel care stau în fața Judecătorului.

Profesorul Ion-Ovidiu Pânișoară știe răspunsul la întrebări de genul ”ce să-i spun copilului meu ca să-l fac să învețe mai bine?”. El este omul pe care ai vrea să-l consulți când vrei să afli cum să treci împreună cu copilul printr-o traumă, așa cum este moartea cuiva drag. Sau să-l întrebi cum să-l pregătești mental pe copil să abordeze examenul de capacitate sau bacul. L-am ascultat acum câteva zile la Liceul ”Anastasia Popescu”, iar mai jos sunt câteva lucruri utile părinților și profesorilor, culese din expunerea sa cu tema ”Comunicare și emoții în școală”. Prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară este directorul Departamentului de Formare a Profesorilor din Universitatea din București, conducător de doctorat, autor a 20 de cărți de pedagogie și învățare permanentă.

Neajutorarea dobândită. Povestea fericită a campionului la bowling

”Neajutorarea dobândită” este punctul în care o persoană, indiferent de vârstă, a trecut prin atât de multe eșecuri, încât nu se mai poate motiva. Mintea îi spune unei astfel de persoane: ”dacă ai încercat de atâtea ori și nu ai reușit, înseamnă că n-are sens să mai încerci o dată”. Cum se iese din neajutorarea dobândită? Prin ajutor extern. Persoana aflată în această situație trebuie motivată printr-un succes, fie el și contrafăcut. Prof. Pânișoară citează cazul celebru al unui părinte al cărui băiat este foarte dezamăgit că nu-i reușește nicio lovitură la bowling. După o seară de antrenament în care bila nu lovește popicele, băiatul vrea să renunțe definitiv. Tatăl îl convinge a doua zi să mai încerce o dată. Băiatul se lasă foarte greu convins, dar prima sa lovitură este câștigătoare: deși el nu-și dă seama, pista de bowling fusese ușor înclinată de către tată, pentru ca bila să meargă în direcția optimă indiferent de calitatea loviturii. Băiatul nu știe asta și nici nu-și dă seama de intervenția tatălui, dar faptul că dintr-o dată are succes îl motivează puternic să continue antrenamentele. Pista este îndreptată la loc de către tată, dar, surpriză!, loviturile băiatului continuă să lovească ținta. Povestea (reală) se termină pozitiv, cu băiatul devenind campion la bowling. Concluzia este simplă: în caz de neajutorare dobândită, persoana în cauză trebuie să capete gustul reușitei, iar astfel să fie motivată să meargă înainte.

Viața se schimbă. Ne schimbăm și noi odată cu ea?

• Se simte din ce în ce mai mult nevoia unei ”diete” de tehnologie: să folosim în mod controlat tehnologia, care altfel ne invadează viața.
• ”Nativ digital” este o nouă categorie de oameni, respectiv cei care, în relație permanentă cu tehnologia digitală și universul virtual, sunt subiecții unor schimbări la nivel neuronal.
• Dintotdeauna între adulți și copiii lor a fost o diferență vizibilă. Totuși, noi ne găsim în mijlocul unei schimbări fără precedent. Lumea copiilor noștri va fi cu totul diferită față de lumea noastră. Iar situațiile de viață cărora le vor face ei față vor fi cu totul diferite de cele cu care suntem noi familiarizați. Asta complică mult lucrurile, pentru că în epoca digitală gestionarea emoțiilor este din ce în ce mai dificilă.

Porți pe hainele tale de zi cu zi emoțiile din interiorul tău

Emoțiile din interior se pot citi în culoarea hainelor pe care le porți. Profesorul Pânișoară enumeră succint stările pe care probabil le-am vrea ascunse, dar le trădăm prin limbajul simbolic al hainelor: negrul înseamnă rebeliune, luptă, ”nu-mi place și vreau să schimb”; violet înseamnă vulnerabilitate și nevoia de a fi protejat; verdele înseamnă egocentrism; roșul semnifică implicare și pasiune.

Pe de altă parte, în universul nostru din interior viața pulsează în ritmuri pe care adesea nu le înțelegem. Dar limbajul emoției este ceva sădit în noi de milenii. Și astfel putem înțelege de ce o anumită stare este puternică și de durată, iar o alta este timidă sau se epuizează rapid: intensitatea cu care trăim o emoție depinde de importanța pe care ea o are pentru supraviețuire, în contextul evoluției ființei umane. Frica, de exemplu, este importantă și necesară, ea te ajută să eviți pericolul și să-ți salvezi viața. De asta frica durează mai mult decât, spre exemplu, starea de bucurie.

Cum să trecem printr-o pierdere grea?

Există 8 etape ale procesului de jelire, fiecare în parte necesară și obligatorie pentru recuperare: negare / protest și furie / tristețe și dor / frica sau sentimentul de groază ori de singurătate / acceptarea mentală și emoțională / formarea de noi atașamente sau reînnoirea relației / iertarea (copiii care nu vor trece prin această etapă vor deveni mai târziu victime sau atacatori) / recunoștința (persoana respectivă ajunge să se simtă bine în propria piele).

Pedeapsă, recompensă, putere de convingere

• Pedeapsa nu este un instrument eficient în educație. De ce? Pentru că pedeapsa este ceva rău, cu care omul totuși se obișnuiește.
• Recompensa trebuie administrată nu după fiecare lucru bine făcut, ci doar din când în când. În acest fel, copilul va fi motivat să lucreze mereu bine, pentru că după fiecare sarcină bine realizată el se poate aștepta să primească recompensa.
• De ce ascultăm pe cineva? Există două motive: 1) pentru că spune lucruri interesante, și 2) pentru că ne place ca persoană. Dacă un comunicator nu se face plăcut, nu contează că spune lucruri interesante. Ce spune el nu va fi asimilat de auditoriul său.
• Școala funcționează dacă avem elevi fericiți.

O carte care se adresează mai ales celor mici și care le vorbește prin poezie și desene despre cum să-și identifice emoțiile

Frica este bună sau rea?

Dintotdeauna, frica a făcut parte din instrumentele de bază ale adaptării la realitatea imediată. Din acest motiv, frica este bună, pentru că mă ferește, de exemplu, de pericolul de a fi mușcat de un câine agresiv. Totuși, atunci când îmi este frică de toți câinii, inclusiv de pudelii inofensivi plimbați de stăpânii lor prin parc, atunci frica se transformă în anxietate și îmi provoacă răul.

De ce se tem adesea copiii să meargă la școală? Surprinzător, răspunsul nu se găsește în școală, ci acasă: de multe ori, frica de școală a copiilor vine din presiunea pe care părinții o exercită asupra lor. Cerința ”să fii cel mai bun din clasă” crează o apăsare pe care copilul o duce greu. Profesorul ar trebui să acționeze pentru a schimba această stare de spirit a elevului, deși adesea n-o face.

Începând de astăzi, Matricea Românească deschide o amplă discuție despre cum ne creștem copiii. Ce sa fac atunci când copilul nu mă ascultă, cum să fac să-i temperez furia, ce soluții să găsesc atunci când simt că-l pierd, că se îndepărtează prea mult de mine – acestea și multe altele vor fi întrebările la care căutăm răspuns. Întrebările sunt ale noastre, ale părinților. Răspunsurile le oferă psihopedagogul Scarlett Onica, pe care o găsiți și pe scarlettonica.ro.

Ca părinți, este foarte important să ne ascultăm copiii. Să îi ascultăm activ, ochi-în-ochi, cu atenție, cu empatie, cu multă compasiune, când situația o cere. Să îi ascultăm prețuind nevoi de moment și temeri. Să îi ascultăm susținând drumul bun al fiecăruia, prețuind desțeleniri și reușite. Să îi ascultăm atunci când le-a fost greu să spună ”nu” și atunci frământările îi copleșesc. Să îi ascultăm iar și iar povestind izbânda și evocând întâmplarea ce i-a ridicat pe culmi.

Cum ne demonstrăm iubirea: prin încrederea pe care o arătăm copilului

Ca părinți, este foarte important să ne știm copiii. E tare bine să știm că băieții au nevoi speciale. Care nu sunt atât de importante pentru fete. E tare bine să știm și că fetele au nevoi speciale. Nevoi care s-ar putea să nu fie la fel de importante pentru băieți.

Desigur, cea mai importantă nevoie este iubirea; iubirea poate fi arătată prin mai multe feluri. Eu simt că un părinte își demonstrează cel mai tare iubirea prin felul în care îi poartă de grijă copilului și prin încrederea pe care i-o arată.

Limbajul încrederii 

Prin grijă părintească eu înțeleg bunăvoința de a fi prezent când copiii au nevoie de tine. Este interesul pe care tu îl arăți pentru bunăstarea lor, pentru ceea ce ei sunt, pentru dorința lor de a fi fericiți. Este înțelegerea pentru durerile pe care le au.

Îi transmitem copilului încredere atunci când îi arătăm că știm că el poate învăța din propriile greșeli

Când porți de grijă copilului tău eu simt că este un mod special de a-ți arăta iubirea.

Încrederea este recunoașterea faptului că totul este în regulă. Este convingerea că progeniturile noastre au capacitatea de a reuși și de a învăța din propriile greșeli. Încrederea este deschiderea spre a gândi ca totul va fi foarte bine. Demonstrăm copiilor că avem încredere atunci când le transmitem că știm că ei fac tot posibilul (chiar dacă uneori pare că nu este așa). Această atitudine le dă libertatea și spațiul necesar ca ei să se descurce singuri, pas cu pas.

Fete și băieți: nevoi diferențiate 

Indiferent de vârstă, băieții au nevoie mai mare de încredere pe când fetele au nevoie mai mare de grijă. Un băiat se va simți mândru, împlinit, încrezător atunci când face ceva pe cont propriu.

O fată se simte mai iubită dacă te oferi să o ajuți. A oferi ajutor este un gest prin care arăți că porți de grijă.

Ca părinți, dacă suntem mult prea grijulii față de o nevoie a băiatului îi putem transmite destul de ușor că nu avem încredere în el, ”că nu avem încredere că poate să facă lucrul x și singur”. Alteori, fiind prea încrezători că fiica noastră ”se va descurca” îi transmitem acesteia sentimentul că nu îi purtăm suficient de grijă, că o abandonăm într-un moment delicat pentru ea.

Ce facem atunci când n-avem timp pentru copil

A găsi balanța perfecta pentru momentele în care oferim sprijin, încredere, poate fi uneori provocator pentru noi, ca părinți. Timpul, uneori, nu ne este aliat. Cât timp avem pentru noi, adulții? Cât timp avem pentru copiii noștri? Pentru conectarea deplină, oblăduitoare? Răspunsul meu se încheagă așa: oricât de lung sau scurt este timpul dăruit copiilor, fă-l să fie de calitate. Conexiunea să fie plenară: fără nicio barieră, fără nicio întrerupere. Doar TU, doar VOI, pentru copilul tău, pentru copilul vostru.

Strategii de parenting sau spontaneitate?

Uneori, cel mai ușor este să ne ascultăm pur și simplu instinctul; să coborâm spre matricea noastră interioară, primordială și să vedem ce transmite legatura puternică, tainică și trainică dintre noi și copiii noștri!

Peter Guran este nu numai istoric, ci și filozof al istoriei. Și-a făcut doctoratul în Franța, la École des Hautes Études en Sciences Sociales (și-a susținut teza în 2003), iar în prezent este cercetător la Institutul de Studii Sud Est Europene al Academiei Române. Este specializat pe istoria și civilizația Bizanțului. Ne-a acordat un interviu pentru Matricea.ro pe care îl redăm în variantă audio și într-o formă concentrată transcrisă. Invitatul nostru ne-a vorbit despre multe dintre mecanismele intrinseci lumii de astăzi și despre cum vom putea supraviețui din punct de vedere cultural schimbărilor atât de evidente din ultimii ani. Totul sub forma unor coborâri erudite în istorie, antropologie, politologie. Pentru o mai bună audiție, interviul este postat mai jos în două părți, fiecare dintre ele fiind remarcabil de densă.

Despre evoluție prin comparație

Rene Girard a introdus teoria dorinței mimetice, pe care a și demonstrat-o: dorințele nu sunt naturale, ci sunt induse de altcineva. Ele se nasc numai prin comparație. Astăzi teoria dorinței mimetice a fost preluată în psihologie, psihiatrie, sunt aduse dovezi că întreaga evoluție a speciei se bazează pe mimetism.

Franța de altădată și cea de acum

Franța pe care am cunoscut-o eu era una a seriozității, a disciplinei. În orice caz, era foarte franțuzească! Această Franță s-a schimbat: nu doar țărănimea a dispărut, ci burghezia intelectuală iese astăzi la pensie și este înlocuită deja de o realitate culturală mult mai diversă. Nu spun etnică, pentru că asta nu-i interesează pe francezi.

Integrarea migranților

Este o mare reușită a culturii franceze, această integrare a unor oameni proveniți din orice orizonturi etnice. Ei trebuiau doar să intre în cadrele culturale ale Franței. Or astăzi ceea ce nu mai reușește Franța este să integreze, să atragă pe acești nou veniți în modelul ei cultural.

Schimbările în Franța s-au întâmplat în ultimele două decenii

Suntem într-o societate în care schimbările se accelerează. Atât timp cât tehnologiile au avut o dezvoltare în pas cu umanul, și Franța a trăit într-un fel de așezare. Chiar dacă era o așezare revoluționară.

Despre monarhul care se retrage la mănăstire și care moare la scurt timp după ce s-a retras de la putere

În sine, exercitarea puterii are ceva sulfuros sau chiar ceva profund rău: gestiunea violenței. Ca monarh, trebuie să impui violența, pentru a îngrădi violența anarhică. Și trebuie să-ți asumi asta. Monarhul semnează condamnări la moarte. El decide execuțiile, decide războaiele. Puterea înseamnă deci asumarea unei vinovății. Iara această vinovăție trebuie expiată prin dezbrăcarea hainei puterii fie și pe patul de moarte. Iar în locul ei o îmbraci pe cea angelică, monahală.

Ceva nou pe scena lumii

Poate pentru prima dată în istoria omenirii, avem acum sentimentul că se întâmplă ceva nou: globalizarea. Dispariția oricăror cadre culturale locale și nașterea unui cadru cultural global. Sigur, sunt zone pe glob în care lucrul ăsta nu e încă de actualitate și te poți uneori regăsi într-o lume călduță a vechilor forme culturale. Dar la poarta fiecărei astfel de celule pierdută în istorie bate globalizarea.

Când insuccesul economic transformă în avantaj

Idealul dezvoltării economice este o capcană. Dezvoltare economică poate să însemne, de exemplu, dezastru ecologic. Epuizare totală a naturii și transformarea unor zone întinse în depozite de gunoi. Există azi un concept referitor la societățile care asumă condiția de zonă de gunoi: trash society.

Pacea universală între om și mediu este posibilă?

Societatea a produs și această strategie de ieșire din latura catastrofală a globalizării, această consumare a resurselor și distrugerea planetei. Și a căpătat și un nume, downshifting. Adică să trăiești cu resurse mai puține.

Prosperitatea va depinde în viitor și de dezvoltarea economică, ci de dezvoltarea intelectuală, de înțelegerea lucrurilor de care nu am nevoie. Identificarea surplusului inutil și care mă pune tot timpul într-un efort care este și sursa stresului meu. Obiective false pentru care fac eforturi mari, care se repercutează asupra mea, iar atunci când ating obiectivul, acesta nici măcar nu mă mai satisface. De fapt, nici n-am apucat să-l ating, că apare în zare un obiectiv nou.

Romanul lui Huellebecq este o fantezie sau o profeție?

Ce nu este fantezie în cazul acestui roman: faptul că omul social este dispus la compromis. Supunerea nu este numai față de islam, ci este supunere față de orice ideologie. În acest sens, n-avem nicun motiv de optimism, natura umană este conformistă. Uitați-vă la ideologiile secolului 20, cum oameni din societățile europene s-au supus comunismului, nazismului. Au fost dispuse să contribuie la o nebunie a violenței nemaiîntâlnită în istorie. Din această perspectivă, romanul lui Houellebecq este mai mult o imagine a secolului trecut.

Despre viața de după moarte

Eu nu vorbesc despre moarte, eu vorbesc despre pătrunderea în următoarea etapă a vieții. Asta e o afirmație de om credincios. E o nouă fază a existenței, superioară, pe care o intuim uneori, iar efortul mistic constă în a dobândi suficiente elemente de anticipare a acestei noi etape din existența noastră. E un efort de cunoaștere.

L-am rugat pe profesorul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului București, să decupeze trei exemple de mari oameni cvasinecunoscuți din trecutul României. I-am cerut să ne vorbească și despre părțile frumoase ale Capitalei, și despre vremurile de dezvoltare energică ale țării noastre, către care am avea toate motivele să privim cu mândrie. Ne-a răspuns într-un interviu pe care vi-l oferim integral, în format audio.

Info practic pentru accesarea fișierului audio pe dispozitivele mobile: dacă nu aveți cont de Soundcloud, dați click pe butonul Listen in browser.

În urmă cu doar câteva săptămâni publicam fragmente transcrise dintr-un interviu pe care ni-l acordase doamna Monica Șerbănescu, binecunoscuta fondatoare și director general al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”. Publicăm acum integral acest interviu, în format audio. Monica Șerbănescu răspunde la câteva întrebări esențiale: cum trebuie să fie profesorul pentru a răspunde așteptărilor copilului; ce fel de relație trebuie să aibă el cu elevul: autoritate competentă sau afecțiune îngăduitoare; unde se fac temele, acasă sau la after school; ce facem cu ecranele din casă; cum să-i creăm copilului o stare de confort și cât de importantă este această stare.

Info practic pentru accesarea fișierului audio pe dispozitivele mobile: dacă nu aveți cont de Soundcloud, dați click pe butonul Listen in browser.