Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și Cartierul Creativ, se mută pe Calea Griviței, într-un demers unic în istoria festivalului. După ce a obișnuit publicul timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa Motoare – Lăptăria Enache, Hanul Gabroveni sau M.Ț.R.) UNDERCLOUD se extinde și urmează să se desfășoare în 7 spații partenere: Teatrul Dramaturgilor Români, UNARTE, Muzeul Literaturii, Biserica Sfinții Voievozi, J`ai Bistro, Black Habit și Grivița 53. Festivalul va avea loc între 13 și 19 iunie.

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV-a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

Copiii cu vârste între 5 și 14 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie, pentru ca la final să pună în scenă un spectacol de sine stătător – o lecție cap-coadă despre asumare, curaj și adevăr pe un text scris și regizat de Chris Simion – Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.

Pe lângă atelierele dedicate teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecționarea de păpuși din materiale reciclate sau din țesături, totul într-o atmosferă de festival care își propune să le dezvăluie copiilor construcția și partea magică a spectacolului.

”Secțiunea MiniCloud este o bucurie, este un spațiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud crește o generație de spectatori și poate deschide sufletul unor viitori artiști. Cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviței, la numărul 53, în 2 ani se va naște primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate.” Chris Simion – Mercurian, inițiator festival.

Fiind o perioadă dificilă la nivel internațional, decizia organizatorilor a fost ca, în acest an, un sfert din locurile disponibile în atelierele MiniCloud să fie oferite copiilor ucrainieni, ca parte a unui program de integrare și de sprijinire a refugiaților, realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoțiți de translator și vor participa activ la cele 7 evenimente din cadrul festivalului. Totodată, organizatorii speră ca aceste ateliere mixte să creeze prietenii și încredere, să ofere bucurie și să încurajeze libertatea de exprimare a generozității și bunătății copiilor.

Fiecare atelier are intrare liberă și număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie la UNDERCLOUD

Chiar în spațiul în care se va construi, în curând, G53 – primul teatru construit împreună (Calea Griviței nr. 53), va avea loc, cu susținerea financiară a AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), într-un decor luminat de un sfeșnic cu 12 brațe, începând de luni, 13 iunie 2022, și până sâmbătă, 18 iunie 2022, în fiecare seară, între orele 22.00 – 23.00, un proiect exclusivist, V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, unde doar 12 spectatori vor putea rezona cu poeziile citite de 6 poeți români contemporani – Nora Iuga (luni, 13 iunie 2022), Dan Mircea Cipariu (marți, 14 iunie 2022), Gabriela Toma (miercuri, 15 iunie 2022), Claudiu Komartin (joi, 16 iunie 2022), Rozana Mihalache (vineri, 17 iunie 2022) și Florin Iaru (sâmbătă, 18 iunie 2022). Amfitrionii proiectului V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie sunt Chris Simion – Mercurian și Dan Mircea Cipariu.

Intrarea la cele 6 evenimente V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie se face numai pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, care pot fi solicitate la adresa de email undercloudfest@gmail.com până cel mai târziu vineri, 10 iunie 2022, ora 14.00. Rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

Programul complet al festivalului MiniCloud și UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.

A urmat Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, unde predă limba și literatura română. De 20 de ani este cadru didactic, drum pe care a pornit fiind inspirată de pasiunea pentru lectură și limbi străine, pe care a avut-o încă din copilărie. Prețuiește în mod special curiozitatea, fiind una dintre valorile pe care își propune să le înrădăcineze în generațiile de elevi cărora le predă. Despre ce îi motivează și le trezește interesul școlarilor de astăzi, precum și despre amintiri dragi din copilărie, am discutat cu doamna profesoara Ana Maria Duceac.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Sinceră să fiu, nu am ales de la început să devin pedagog; m-a inspirat pasiunea pentru lectură și limbi străine pe care o  aveam din copilărie. Alegerea unei „cariere”, un cuvânt care mă intimida la vârsta la care terminam facultatea – poate și acum – a fost o mare dilemă pentru mine. Ulterior, am descoperit că îmi place foarte mult să fiu profesor; mă încântă să fiu printre copii, să explic, să povestesc, să contribui la progresele lor.

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Consider că modelele au un rol esențial pentru un copil. Sunt exemplele după care se ghidează în viață, fie că le conștientizează, fie că nu. Fiindcă școala ocupă o parte însemnată din timpul unui copil, profesorul este inevitabil un model de comportament, de atitudine și, mai ales, un reper legat de valorile pe care le transmite, indiferent de materia pe care o predă.

Un aspect la care țin în mod deosebit este curiozitatea, mintea vie care nu încetează niciodată să caute.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Un aspect la care țin în mod deosebit este curiozitatea, mintea vie care nu încetează niciodată să caute. Îmi doresc mult să nu se instaleze într-o certitudine rigidă, după cum spunea cineva, ci să vadă nuanțele, să observe aspectele contradictorii, să nu judece alb-negru. Din acest punct de vedere, lectura poate fi un ghid extraordinar. Desigur, respectul și bunătatea față de celălalt, îngăduința față de diferențele dintre noi, față de opiniile diferite mi se par, de asemenea, foarte importante.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

În prima zi am avut emoții foarte mari, ca orice om care se află la început de drum. Am încercat  să-mi depășesc temerile, abordând fiecare „obstacol” pas cu pas.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Aș spune că cel mai mult îi motivează să fie încurajați, să le fie punctate reușitele și să aibă sprijin atunci când greșesc. Dacă profesorul le observă calitățile și străduința, copiii se simt motivați să susțină în continuare efortul de a învăța. Imaginea despre sine are o importanță deosebită în această privință, pentru că ei sunt la vârsta căutărilor și a incertitudinilor.  În cazul materiei pe care o predau, limba și literatura română, cred că îi motivează și discuțiile sau dezbaterile prin care se fac trimiteri la viața lor de zi cu zi. Consider că au nevoie de aceste corelații cu realitatea imediată din nevoia lor de repere concrete.

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Aș spune că nu sunt mai puțin curioși, dar, în general, se concentrează mai greu și își mențin atenția pentru un timp mai scurt. Cu toate acestea, interesele și preferințele lor sunt cam aceleași.

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

E dificil să aleg o singură carte, dar una dintre preferatele mele este „Amintiri în dialog” de Matei Călinescu și Ion Vianu, o întoarcere pasionantă și plină de melancolie în trecut, o căutare  a „timpului pierdut” prin actul rememorării, al scrisului, dar și al reflecției. Timpul nu poate fi recuperat, dar această carte mi-a dat speranța că amintirea este o frumoasă consolare și o formă de libertate.

Cea mai importantă lecție a fost cea a imprevizibilului. Planul nostru de acasă nu se potrivește cu cel de la școală, din sala de clasă.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Cea mai importantă lecție a fost cea a imprevizibilului. Planul nostru de acasă nu se potrivește cu cel de la școală, din sala de clasă. Reacțiile copiilor sunt neașteptate și diverse, de aceea explicațiile și abordarea profesorului trebuie să fie în permanentă adaptare. În plus, viziunea lor plină de inocență și prospețime m-a învățat să privesc din nou faptele ca și cum ar fi pentru prima oară și să rejudec totul de la început.

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Între profesor și elev ar trebui să existe o permanentă colaborare. Îl văd pe profesor în postura unui călăuzitor, dar și a unui susținător – arată drumul, dar și încurajează.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Sunt multe amintiri minunate, însă cea care îmi vine acum în minte este din primul meu an de învățământ, când am predat într-un sat din județul Iași. Primeam flori de câmp sau lăcrămioare din pădure, fiindcă unii copii parcurgeau distanțe considerabile mergând pe jos pentru a ajunge la școală. M-au impresionat dăruirea și inocența lor.

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

În momentul de față, cred că cel mai important aspect ar fi stabilitatea. Avem nevoie de un timp de reflecție și de dezbateri reale în care să cântărim cu atenție măsurile înainte de a introduce schimbări. Sunt multe de îmbunătățit, desigur, dar un copil aflat la începutul unui ciclu școlar are nevoie de predictibilitate.

Ziua Copilului, moment în care ne gândim cu melancolie la momentele când nu aveam griji. Care vă este cea mai dragă amintire din copilărie?

Îmi amintesc cu mare plăcere de momentele când, împreună cu fratele meu, răsturnam sacul cu jucării în mijlocul camerei și lumea era a noastră. Le doresc tuturor copiilor să aibă parte de cât mai mult timp de joacă împreună cu cei dragi lor!

„Jocurile copilăriei” marchează Ziua Internaţională a Copilului cu o expoziţie rară de jocuri de colecţie şi ateliere pentru cei mici în luna iunie, la ARCUB Gabroveni. Expoziţia „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie 2022, la Sala Coloanelor. În cadrul proiectului, vor fi organizate, între 4 şi 26 iunie, o serie de ateliere pentru copii la Sala Gabroveni.

De la jocuri interactive, la jocuri educative, jocuri în aer liber sau în interior, „Jocurile copilăriei” prezintă peste 400 de jocuri româneşti şi străine din perioada 1950-2000. Expoziţia este al doilea eveniment dintr-un proiect al ARCUB dedicat jocurilor şi vine în completarea expoziţiei „O lume a jocurilor”, care a lansat proiectul în decembrie 2021. Curatorul celor două expoziţii este teatrologul şi managerul cultural Alina Moldovan, care a selectat jocurile din colecţia sa personală de peste 1.500 de titluri.

„Spre deosebire de expoziţia din luna decembrie care a prezentat, în special, jocuri vechi, unele de la începutul secolului 20, sau jocuri de societate pentru adulți, expoziţia din iunie include doar jocuri pentru copii întinse pe o perioada de 50 de ani. Sunt jocuri prezentate în premieră publicului, unele titluri extrem de îndrăgite, care sigur vor naşte nostalgii, altele sunt piese rare, care sper să fascineze atât pe cei mici, cât şi pe cei mari.” Alina Moldovan, curatorul expoziţiei.

Expoziția  „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie la ARCUB – Hanul Gabroveni, în intervalul orar 11:00-19:00. În ziua de luni a fiecarei săptămâni și pe 12 iunie, expoziția este închisă.

În cadrul proiectului, va avea loc o serie de ateliere inspirate de jocuri muzicale, jocuri senzoriale, board games, video games şi jocuri de explorare cognitivă, concepute să stimuleze creativitatea şi capacitatea de concentrare. Atelierele „Jocurile copilăriei” vor avea loc la Sala Gabroveni, în perioada 4-26 iunie.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90).

Preț bilet expoziţie: 15 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 10 lei (Categoria II).

Preţ bilet ateliere generale: 25 lei

Preţ bilet atelier Theo (Teodoros Cliseru): 35 lei

PROGRAM ATELIERE „JOCURILE COPILĂRIEI”

4-26 iunie

Toate atelierele se desfășoară la ARCUB – Sala Gabroveni

Atelier „Nu te supăra, frate!“  | 4 iunie ora 12:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

Atelierul „Nu te supăra, frate!” foloseşte jocul clasic în format 3D. Într-o sală transformată în tablă de joc, „Nu te supăra, frate!” are nevoie de 12 persoane care să se lase prinşi în adrenalina jocului şi care să se distreze  în urma răsturnărilor spectaculoase de situație. Un joc clasic, de familie, „Nu te supăra, frate!” îi învață pe cei mici cum competiţia poate fi distractivă, nu distructivă.

Atelier „Jocul cu ştampile“  | 5 iunie ora 11:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Jocul cu ştampile” este un joc de formă şi culoare care pornește de la o tehnică foarte veche, descoperită în Grecia Antică, numită litografie. Un joc care stimulează creativitatea, armonia și capacitatea de concentrare, atelierul îi învaţă pe cei mici să realizeze o ştampilă unicat după propriul desen stimulând creativitatea, armonia şi capacitatea de concentrare.

Atelier „Tangram“  | 5 iunie ora 13:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

Tangram este joc de puzzle format din șapte poligoane plate, numite „tan”, care sunt puse împreună pentru a genera diferite forme. Obiectivul jocului este de a reproduce un model folosind toate cele șapte piese fără suprapunere. Cu ajutorul lui, se pot crea modele minimaliste originale.  Atelier „Tangram” înseamnă o oră de joacă la finalul căreia copiii pleacă acasă cu o carte poştală Tangram. Practicarea Tangram ajută la îmbunătăţirea gândirii logice, a preciziei şi disciplinei.

Atelier „Descoperă lumea prin joacă“  | 18 iunie ora 12:00 | 19 iunie ora 12:00

Coordonator: Oana Rusu

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Descoperă lumea prin joacă” este un atelier de explorare cognitivă în care copiii experimentează spaţiul din jur prin intermediul unor jocuri senzoriale de observaţie şi mişcare. Atelierul stimulează gândirea creativă, imaginaţia acestora şi dezvoltă abilităţile de relaţionare prin intermediul jocurilor în echipă şi a jocurilor de actorie.

„De la board games la video games – Jocul copilăriei” – Întâlnire cu Theo | 18 iunie ora 14:00

Coordonator: Theo (Teodoros Cliseru)

Categorie vârstă: 12-18 ani

Capacitate: 30 de locuri

Preţ bilet: 35 lei

În cadrul atelierului „De la board games la video games – Jocul copilăriei”, cel mai urmărit YouTuber de FIFA din România, content creator-ul Theo (Teodoros Cliseru) prezintă tranziţia pe care a făcut-o de la „jocuri de masă” la „jocuri pe televizor” şi susţine un meci demonstrativ cu jocul său preferat din copilărie.

„De la board games la video games – un alt fel de FIFA” – Întâlnire cu Theo | 19 iunie ora 14:00

Coordonator: Theo (Teodoros Cliseru)

Categorie vârstă: 12-18 ani

Capacitate: 30 de locuri

Preţ bilet: 35 lei

Cel mai urmărit YouTuber de FIFA din România, content creator-ul Theo (Teodoros Cliseru) arată în atelierul „De la board games la video games – un alt fel de FIFA” ce fel de board games-uri legate de fotbal se jucau în anii ’80-’90 şi cum arăta FIFA în urmă cu zeci de ani.

Atelier „ Sunetul muzicii – o călătorie, prin joc, spre lumea musicalului “  | 25 iunie ora 12:00 | 26 iunie ora 11:00, ora 13:00

Coordonator: Cătălin Petrescu

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Sunetul muzicii – o călătorie, prin joc, spre lumea musicalului” este un atelier interactiv de prezentare a instrumentelor muzicale, în care cei mici află cum funcţionează instrumentele de suflat, cele de percuţie sau cu claviatură, învaţă să cânte la ele şi experimentează cu sunetele scoase de o trompetă, un pian sau o vioară.

Evenimentul Weekend Sessions – picnicuri culturale la Grădina Botanică își propune să încurajeze publicul să savureze weekendurile în oaza de cultură din inima naturii urbane cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică și pop-indie de la artiști independenți, cu picnic și degustări gourmet de la artizani locali, proiecții de film, ateliere de yoga, dans contemporan, ateliere educative pentru copii și momente de poezie pe pajiștea Grădinii Botanice a Universității din București. În 2022, organizatorii au decis extinderea programului la aproape 30 de evenimente cu adieri idilice în Grădina Botanică.

https://www.youtube.com/watch?v=zz0JKYtmtc4

Programul weekendului 21-22 mai include sesiuni muzicale cu Alma Nicole, (pop-indie), Mara Halunga & Cauê de Marinis Project (jazz brazilian), iar pe 22 mai: Maxim Belciug (recital chitară clasică), Skye Collective (jazz).

Alma Nicole – Actriță și muzician cu o experiență de peste 20 de ani, Alma Nicole a cântat în fața a milioane de telespectatori cu ocazia concursului Vocea României, unde a ajuns până în finala ediției din 2018. De atunci își concentrează tot timpul și creativitatea în muzica ei originală.

Mara Halunga & Cauê de Marinis Project – „Mara Halunga și Cauê De Marinis Project s-a născut în luna mai a anului 2018, o manifestare sinceră și autentică, aducând din Brazilia, pe lângă binecunoscuta bossa-nova, și alte exprimări mai puțin familiare, dar tradiționale, rezultând o călătorie sonoră ce a pornit cu samba din São Paulo, orașul natal al lui Cauê, trecând prin Rio de Janeiro, fiind într-o continuă căutare și extindere.”

Maxim Belciug – Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni români de astăzi. Nonconformist și activ, chitaristul şi-a obişnuit publicul cu un tip de act artistic bazat pe sinceritate totală. În România, a susținut numeroase concerte, de la prima scenă a țării – Ateneul Român – până la locații mai neobișnuite, precum cheiul Dâmboviței din București sau Peștera Bolii din Petroșani. În străinătate, chitara sa s-a facut deseori apreciată, în recitalurile susținute în Franța, Italia, Ungaria, Serbia, Austria, Scandinavia, Polonia și chiar pe tărâmul natal al chitarei, Spania. Discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, Maxim Belciug abordează un repertoriu eclectic, trecând cu graţie, într-un stil personal, de la baroc la muzică latino-americană sau de la romantici la flamenco, strunindu-şi chitara să caute mereu muzica pură, vie şi plină de culoare.

Skye Collective – În peisajul artistic extins, Skye Collective reprezintă un grup muzical volatil care își propune să expună povești și sentimente prin intermediul unor teme și ritmuri orientate stilistic către Progressive RnB. Sonoritatea trupei este una eclectică și provine din eterogenitatea mediilor în care au activat membrii: Ștefania Cristea – Vocal, Adam Skye – Chitară, Mihai Păun – Claviaturi, Mike Alex – Bass, Dan Dima – Tobe. Pe lângă piesele proprii vor aborda și câteva lucrări ce ne trimit către marile nume din lumea RnB, Soul și Jazz cu fuziuni de nuanțe alternative din muzica Pop contemporană.

În ambele zile veți putea participa la sesiuni de poezie – performance cu Mugur Grosu, sesiuni la Cortul Terapeutic cu psihoterapeut Ștefania Dudău, sesiuni de yoga cu Beatrice Crancu, ateliere creative  cu flori presate cu Magda Ștefan, proiecții de film de la UNATC și Institutul Francez.

Mugus Grosu – Mugur Grosu este un scriitor, publicist și artist plastic român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, născut în 1973 în Constanța. La 5 ani a luat primele lecții de pian și a început să frecventeze clubul de jazz al lui Harry Tavitian, artist cu care avea să lege o trainică prietenie, considerându-l părintele său spiritual. A debutat literar în 1990 în revista Tomis. A fost membru fondator al Cenaclului de Marți, alături de poeții: Sorin Dinco, Mircea Țuglea, Ileana Bâja și Grigore Șoitu. Criticul literar Marin Mincu i-a publicat primele texte în volum, în antologia Starea de plasmă din 1999, și i-a girat debutul editorial, cu volumul Haltera cu zurgălăi (Editura Pontica, 2001). În 2007-2008 a fost redactor-șef adjunct al revistei Tomis.

Ștefania Dudău – Alături de un grup de psihologi si psihoterapeuți români din cadrul asociației ENABLE EMOTIONS, Ștefania va oferi informații despre importanța psihoterapiei ți a impactului acesteia pentru o stare de bine și o viață sănătoasă.

Weekend Sessions la Grădina Botanică, Șoseaua Cotroceni, 32

Sâmbătă și duminică, de la 16.00 la 21.00

Copiii sub 12 ani au intrarea gratuită. Un bilet este 60 lei online și 70 lei la intrare.

Programul de picnicuri culturale continuă timp de 4 luni, la umbra copacilor din Grădina Botanică a Universității din București, Șoseaua Cotroceni. Sesiunile vor reuni peste 150 de artiști locali și invitați speciali. Sesiunile de muzică se vor îmbina cu socializare, audiții, picnic în pădure sau degustări, poezie sau dans contemporan, filme, discuții și dezbateri, ateliere pentru copii. Vizitatorii sunt invitați să își aducă pături, pufi sau șezlonguri și să se bucure de pauze cu degustări de la mici antreprenori locali din selecția roditorfoodmarket.ro – platformă realizată cu suportul UniCredit Bank.

Acum 135 de ani, în 1887, se năștea Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeia din România care a obținut brevetul internațional de pilotaj, fiind considerată primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion. Pentru a marca acest moment, Google și-a modificat logo-ul de pe google.ro. Doodle-ul a fost ilustrat de artista Dariana Ilie din Cluj-Napoca.

Cine a fost Elena Caragiani-Stoenecu

Născută în 13 mai 1887 la Tecuci, Elena Caragiani-Stoenescu a fost pasionată de pilotaj încă din perioada adolescenței. A zburat prima dată la vârsta de 25 de ani, în 1912, alături de profesorul său de echitație. În același an s-a înscris în Liga Aeriană, școala de pilotaj condusă de prințul George Valentin Bibescu. La acel moment, era singura femeie care urma acele cursuri.

Un an mai târziu, în 1913, când România participa la Războiul Balcanic, Elena Caragiani a solicitat să fie admisă în corpul zburătorilor, fiind dispusă să ia parte chiar și în calitate de curier sau observator aerian sau să participe la misiuni speciale în zboruri deasupra teritoriului ocupat de inamic, însă toate cererile sale au fost respinse.

După ce și-a terminat cursurile, Elena Caragiani a solicitat obținerea brevetului de pilot civil, însă solicitarea i-a fost respinsă. Nu s-a dat bătută, astfel că a plecat în Franța, unde s-a înscris la Școala Civilă de Aviație condusă de Roger Sommer.

A absolvit cursurile Școlii Civile de Aviație, iar la vârsta de 27 de ani a obținut Brevetul Internațional de Pilot Aviator nr. 1591, eliberat la data de 22 ianuarie 1914 de Federația Aeronautică Internațională – fiind, astfel, prima româncă care deținea un astfel de brevet și a 11-a femeie aviator din lume.

În 1914 vizitează America. În momentul sosirii pe teritoriu american, cele mai importante ziare i-au anunțat prezența, fiind considerată o personalitate care onorează America prin vizita sa.

A activat ca reporter al unui important ziar francez, mergând în Caraibe, Mexic și America de Sud, devenind ulterior corespondent de război pentru un trust de presă mexican. Folosea avionul pentru deplasările îndepărtate, în timpul zborului schițându-și articolele, fiind recunoscută pentru reportajele din avion pe care le realiza.

În 1916, când România a intrat în război, Elena Caragiani a solicitat să participe în calitate de pilot la apărarea țării sau să transporte răniții în spitale, să aprovizioneze cu medicamente punctele sanitare de pe front cu avionul, însă a fost refuzată de autoritățile române. Astfel, s-a înscris ca infirmieră la Crucea Roșie, îngrijind românii răniți, într-un spital de campanie din București. Împreună cu sora ei, după retragerea armatelor și instituțiilor românești în Moldova, organizează un punct sanitar în casa părintească din Tecuci.

După terminarea războiului, statul român îi apreciază implicarea și o decorează pentru actele sale de curaj, însă Elena Caragiani își dorea recunoașterea brevetului de pilot. Autoritățile române nu i-au recunoscut nici de această dată brevetul de pilot, astfel că aceasta decide să plece din nou în Franța, unde își reia cariere de reporter. În Franța, s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună stabilindu-se la Paris.

A lucrat pentru ziare din Franța, Mexic, SUA, țări din Africa și Asia, scriind, în special, despre evenimente aeriere.

După ce se îmbolnăvește de ftizie, revine în țară. Încetează din viață la data de 29 martie 1929, la București, la doar 41 de ani. Este înmormântată la Cimitirul Bellu.

În 2012, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de argint dedicată aniversării a 125 de ani de la nașterea primei femei pilot din România.

Bibliografie: Rador

Surse foto: Google – artist Dariana Ilie, MNIR – Muzeul Virtual

CellEAST Festival 2022 – Primul festival de violoncele din România se desfășoară în București în perioada 3 – 11 mai 2022, având invitați violonceliști de renume internațional cu o bogată experiență solistică și pedagogică precum: Andrei Ioniță – Germania, Denis Severin – Elveția, Valentin Răduțiu – Germania, românii Răzvan Suma, Mircea Marian, Ștefan Cazacu, Marin Cazacu, Dragan Djordjević – Serbia și Atanas Krastev – Bulgaria.

Pe durata festivalul aceștia vor susține concerte alături de Filarmonica George Enescu, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio, oferind publicului o mare diversitate din repertoriul violoncelistic universal. Așadar, la Ateneul Român și Sala Radio vor răsuna compoziții de D. Kabalevsky, O. Respighi, B. Lyatoshinsky, A. Dvorak, R. Schumann, F. Gulda, D. Dediu, P. I. Ceaikovski și C. Saint-Saëns.

În paralel cu programul concertistic se vor desfășura cele două Masterclass-uri – Future CellEAST și MiniCellos, programe educaționale pentru avansați, respectiv începători, susținute de violonceliștii invitați la Universitatea Națională de Muzică din București. Masterclass-ul MiniCellos va fi susținut de profesoarele: Teodora Atanasova – Bulgaria, Ani Marie Paladi și Ella Bokor – România.

”Frumusețea violoncelului nu constă doar în complexitatea, sensibilitatea sau sunetul minunatului instrument, ci și a comunității la nivel internațional pe care o generează. Formații muzicale de cel mai înalt nivel de duo, trio, cvartet, sau ansambluri orchestrale sunt apreciate la scară largă în întreaga lume. Festivaluri de violoncele și concursuri ridică în fiecare moment nivelul profesional al violonceliștilor, din ce în ce mai fascinanți. Șansa surâde prin CellEAST Festival nu numai generațiilor tinere din România care vor avea șansa de a studia la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos, ci mai ales publicului românesc, care va avea parte de cel mai înalt nivel de reprezentare a violoncelului. 6 concerte/recitaluri, 56 de cursanți din 8 țări, 12 profesori de cel mai înalt nivel, cele mai importante societăți de concerte și educaționale din București – ce am vrea mai mult de la prima ediție a CellEAST Festival???”, spune Răzvan Suma, director artistic al CellEAST Festival

Detalii despre programul concertelor CellEAST Festival, Future CellEAST, MiniCellos și violonceliștii invitați puteți afla pe www.celleast.com

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale sălilor de concert unde au loc evenimentele sau de pe https://www.fge.org.ro/calendar/ – pentru concertele de la Ateneul Român, și https://www.iabilet.ro – pentru concertul de la Sala Radio.

Concertele CellEAST Festival 2022

• 5 si 6 mai 2022, ora 19:00 – Concerte în cadrul stagiunii Filarmonicii George Enescu la Ateneul Român

• Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin și Valentin Răduțiu
• Dirijor – Cristian Oroșanu

În program:

1. Kabalevski – Concertul nr. 1 în sol minor, op. 49, pentru violoncel și orchestră
2. Respighi – Adagio cu variațiuni pentru violoncel și orchestră
3. Lyatoshinsky – Melodie, aranjament de M. Ulikhanyan
4. Dvořák – Concertul în si minor, op. 104, pentru violoncel și orchestră

• 8 mai 2022, ora 19:00 – MAESTROS CONCERT – Concert la Ateneul Român cu profesorii invitați în cadrul CellEAST Festival și la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos

• Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan Djordjević, Teodora Atanasova, Ani Marie Paladi și Ella Bokor

În program:

1. Offenbach – Bolero, G. Faure – Cantique de Jean Racine, G. Rossini – Bărbierul din Sevilla, G. Bizet – Carmen, W. Lindemann – Mambo for Six, G. Goltermann – Nocturne, J. Klengel – Hymnus, V. Lobos – Bachianas Brasileiras – Andante, G. Sollima – Violoncelles, vibrez! G. Sollima – Marsh și J. Strauss II – Trisch-Trasch Polka for Cello Orchestra

• 9 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Ateneul Român cu Orchestra Română de Tineret

• Soliști: Răzvan Suma, Mircea Marian și Ștefan Cazacu
• Dirijor – Noam Zur

În program:

1. Schumann – Concertul în la minor, op. 129, pentru violoncel și orchestră
2. Dediu – Concertul pentru violoncel și orchestră op. 167
3. Gulda – Concertul pentru violoncel și orchestră de suflători

• 10 mai 2022, ora 18:00 – MASTERCLASS CONCERT – Future CellEAST și MiniCellos, desfășurat la Universitatea Națională de Muzică București, sala George Enescu, în cadrul stagiunii NOI DĂM TONUL!

PROGRAM SURPRIZĂ!

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

• 11 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Sala Radio alături de Orchestra de Cameră Radio

• Soliști: Marin Cazacu, Dragan Djordjević și Atanas Krastev
• Dirijor – Martjin Dendievel

În program:

1. Fauré – Masques et Bergamasques, op. 112
2. I. Ceaikovski – Aria Lenski din opera Evgheni Oneghin, transcripție pentru violoncel și orchestră
3. Saint-Saëns – Concertul nr. 1 în la minor, op. 33, pentru pentru violoncel și orchestră
4. I. Ceaikovski – Variațiunile pe o temă rococo, op. 33, pentru violoncel și orchestră

Profesioniști desăvârșiți, prezențe active pe platourile de filmare ale producțiilor importante realizate în România ultimilor 50 de ani și personalități îndrăgite în lumea cinematografiei autohtone, asistenții de cameră Pompiliu Avram, Mihai Mihăilescu și Constantin Nica vor fi omagiați la Gala Premiilor Gopo 2022.  Contribuția  lor majoră adusă filmului românesc va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentului programat pe 3 mai, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

Unul dintre veteranii Studiourilor Buftea, Pompiliu Avram și-a dedicat cinci decenii din viață filmului, timp în care a lucrat la realizarea a zeci de titluri sonore, semnate de regizori de marcă ai cinematografiei autohtone. S-a născut în luna octombrie a anului 1951 și a început să exploreze lumea imaginii de film la Liceul de tehnică cinematografică. Imediat după absolvire, la începutul anilor ’70, au apărut pe marele ecran primele producții din echipele cărora a făcut parte, ca asistent de cameră: Săgeata căpitanului Ion (r. Aurel Miheleș, 1972), Aventurile lui Babușcă (r. Gheorghe Naghi, Geta Doina Tarnavschi, 1973), Ilustrate cu flori de câmp (r. Andrei Blaier, 1975) și Patima (r. Mircea George Cornea, 1975). Ca operator, și-a pus amprenta asupra unor filme precum Drumul oaselor (r. Doru Năstase, 1980), Convoiul (r. Mircea Moldovan, 1981), Angela merge mai departe (r. Lucian Bratu, 1981), Nea Mărin miliardar (r. Sergiu Nicolaescu, 1979), Noi, cei din linia întâi (r. Sergiu Nicolaescu, 1986) sau Patul lui Procust (r. Viorica Meșină, Sergiu Prodan, 2001).

De-a lungul carierei sale, și-a adus contribuția la realizarea unor filme de referință din cinematografia română, printre care se numără titluri ca  A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu, 2006), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu, 2007) sau Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude, 2018). Le-a insuflat pasiunea pentru imagine și fiilor săi, care la rândul lor au ales să urmeze cariere în domeniu.

Mihai Mihăilescu a început să lucreze în producția de film la finalul anilor ’60, iar de-a lungul timpului s-a implicat, ca operator și asistent de cameră, în realizarea a zeci de pelicule foarte apreciate. Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1967) se numără printre primele producții la care a lucrat. În 1968 apărea pe marele ecran Columna, în regia lui Mircea Drăgan, la realizarea căruia a contribuit în calitate de operator. A colaborat cu figuri importante ale cinematografiei, precum Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, 1981), Mircea Mureșan (Baltagul, 1969), Nae Caranfil (È pericoloso sporgersi, 1993), Alexandru Tatos (Casa dintre câmpuri, 1980 și Secvențe, 1982), Nicolae Mărgineanu (Binecuvântată fii, închisoare, 2002) sau Stere Gulea (Ochi de urs, 1983).

Constantin Nica este activ de peste 45 de ani în lumea filmului și a lucrat atât la realizarea unor producții autohtone de succes, cât și pe platourile unor proiecte internaționale foarte cunoscute. S-a născut în 1954, iar în anii ’70 a făcut primii pași în lumea cinematografiei. În 1976 se lansa pe marele ecran Mere roșii (r. Alexandru Tatos), primul film din echipa de producție a căruia a făcut parte, în rolul de asistent de cameră. A devenit apoi unul dintre colaboratorii frecvenți ai regizorului Mircea Veroiu, în echipa căruia a lucrat pentru realizarea unor filme precum Mânia  (1977), Artista, dolarii şi ardelenii (1980), Semnul șarpelui (1981) – la care a contribuit ca operator, Așteptând un tren (1982), Să mori rănit din dragoste de viață (1984) și Adela (1985).

A avut ocazia să lucreze și la Rămășagul, una dintre producțiile semnate de legendarul Ion Popescu-Gopo, și s-a implicat cu dedicare în realizarea unor titluri care au marcat istoria cinematografiei române: Secvențe (r. Alexandru Tatos, 1982), Filantropica (r. Nae Caranfil, 2002), Polițist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu, 2009), Aurora (r. Cristi Puiu, 2010), Poziția copilului (r. Cãlin Peter Netzer, 2013), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013), Closer to the Moon (r. Nae Caranfil, 2014), Aferim! (r. Radu Jude, 2015). După 1990, Constantin Nica a făcut parte și din echipele unor producții internaționale de amploare. Printre acestea s-a numărat chiar Subspecies, horror-ul fantasy în regia lui Ted Nicolaou, care a fost primul film american turnat vreodată în România și care avea să devină doar prima parte a unei serii de cult.

Evenimentul va avea loc pe 3 mai și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro, începând cu ora 19:00. Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari.

Bursa de Spectacole de la Sibiu, singura structură de acest gen din România și una dintre cele mai valoroase din lume, se va desfășura în perioada 27-30 iunie 2022, în aceeași triplă dimensiune – fizică, hibridă și online, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Participanții prezenți în Sibiu, dar și cei ce nu vor putea călători vor dialoga și construi împreună, prin soluții digitale, noi proiecte artistice și culturale. Bursa va fi din nou, timp de patru zile o punte între dimensiunea fizică și cea online, un loc de întâlnire, conversație, construire și imaginație pentru toți cei care activează în domeniul artelor spectacolului. Participanții sunt invitați să se înscrie până în data de 31 mai, completând formularul dedicat din această ediție.

Cine poate participa la Bursa de Spectacole:

1. Artist/Companie

Artist independent, companie de teatru care produce spectacole sau alte tipuri de produse culturale: teatru, dans, muzică, circ, artă stradală, artă vizuală, artă digitală, film, artă multidisciplinară etc.

2. Producător/Agent/Promotor

Profesionist care reprezintă artiști și companii artistice, produce și promovează spectacole sau alte tipologii de produse culturale.

3. Director/Programator/Reprezentant

Profesionist care găzduiește și/sau organizează spectacole și evenimente artistice.

Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), marcă înregistrată la OSIM. Aceasta acordă șanse tuturor artiștilor, operatorilor culturali, instituțiilor de spectacole și rețelelor culturale care își doresc să întâlnească producători importanți din întreaga lume. Prin evenimentele sale, Bursa oferă participanților, încă de la prima ediție din 1997, contextul ideal de a-și promova proiectele artistice și de a stabili parteneriate în domeniul artelor spectacolului.

Despre FITS

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) este primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România. Anual, festivalul este un prilej de sărbătoare, cu spectacole excepționale invitate din țări precum: Marea Britanie, Germania, Franța, SUA, Polonia, Israel, Japonia, Austria, Elveția, Italia, China, Spania, Republica Moldova ș.a. FITS este organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educației, Ministerului Apărării Naționale, Institutului Cultural Român, Consiliului Județean Sibiu. Acest eveniment reunește mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se află anul acesta la a 29-a ediție și se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022, cu tema Frumusețe / Beauty. În această perioadă dificilă, dar provocatoare, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, alături de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și toate structurile asociate, au reușit să identifice cele mai bune soluții, în așa fel încât dialogul creat împreună cu publicul să stea sub semnul calității și al emoției. După doi ani de pandemie, boală, suferință, război, migrație și disperare, frumusețea rămâne motorul speranței, iar miracolul frumuseții poate salva lumea, după cum spunea un mare scriitor. În vremuri ca acestea, greutăților financiare, amenințării conflictelor, izolării și tuturor vicisitudinilor, trebuie să ne opunem prin zâmbet, armonie, încredere în frumos, prin creație și bucurii lăuntrice.

Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.

Ediția de anul acesta este adaptată astfel încât sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului să fie accesibile unor categorii cât mai largi de public, motiv pentru care organizatorii continuă să organizeze evenimentul în triplă dimensiune. FITS va avea o componentă fizică: pe scenă, în locațiile FITS în aer liber, în spații istorice, piețe publice și biserici, un program online: spectacole filmate/înregistrate, adaptate special pentru mediul digital, cât și o dimensiune hibridă: transmisiuni live în teatre și cinematografe ale spectacolelor jucate fie în locațiile festivalului, fie pe scenele teatrelor partenere din întreaga lume.

FITS păstrează tradiția marilor reprezentații în spații deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.

Doi dintre cei mai valoroși actori din România,  nume de referință pentru lumea filmului și a teatrului, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț vor fi onorați la cea de-a 16-a ediție a Premiilor Gopo cu Premiul pentru întreaga carieră. Cele două personalități vor fi premiate în cadrul evenimentului care celebrează performanțele creatorilor români din domeniul cinematografiei, organizat pe 3 mai, la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale’’ din București, și transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro.

Cu o carieră artistică impresionantă, care se întinde peste șase decenii și jumătate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România. S-a născut în București, la 10 februarie 1933, a debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul Mândrie (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul în rolul magistral din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei). Generații întregi de cinefili l-au admirat în Moromeții (r. Stere Gulea, 1987), în producțiile regizate de Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Terminus Paradis, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Tertium non datur), în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei), sau în lungmetraje recente și foarte premiate precum Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer, 2009), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013 – film pentru care a obținut un alt Premiu Gopo) sau Aferim! (r. Radu Jude, 2015). Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat cu măiestrie în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viață pe scenele teatrelor din România.

Între anii 1991 și 1996 a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, care în 2008 i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Printre numeroasele premii și distincții oferite legendarului actor de-a lungul carierei sale se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2017). Figură majoră a culturii române, dar și o voce puternică a societății civile, Victor Rebengiuc a participat la Revoluția Română, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a implicat activ în modelarea societății românești. Pentru performanțele excepționale de pe scena teatrului, a fost recompensat cu nenumărate Premii UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal, cu Premiul pentru întreaga activitate în 2003, iar în 2014 cu cel pentru Excelență. Festivalul Internațional de Film Transilvania i-a acordat în 2004 Premiul de excelență pentru întreaga carieră.

,,Un diamant al teatrului și filmului autohton’’, așa cum este adesea descrisă de presa din România, actrița Mariana Mihuț s-a remarcat în lumea cinematografiei încă de la debutul său din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei), prima sa apariție pe marele ecran alături de Victor Rebengiuc, partenerul său de viață și de scenă încă din 1965. Și-a descoperit pasiunea pentru actorie în copilărie și a ales să-și urmeze visul, devenind chiar din primii ani ai carierei una dintre cele mai apreciate apariții de pe scena teatrului. Farmecul său aparte, talentul cu care fusese înzestrată și pasiunea pentru munca sa artistică i-au asigurat un drum încununat cu succese.

Exponentă de marcă a generației de aur a actoriei românești, a interpretat roluri memorabile în filme precum De ce trag clopotele, Mitică? (1981) și Balanța (1992), ambele în regia lui Lucian Pintilie, Cei care plătesc cu viața (r. Șerban Marinescu, 1989), Capcana (r. Manole Marcus, 1974), Ultima frontieră a morții (r. Virgil Calotescu, 1979), Cel mai iubit dintre pământeni (r. Șerban Marinescu, 1993), Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1967),  Profetul, aurul și ardelenii (r. Dan Pița, 1978), Un echipaj pentru Singapore (r. Nicu Stan, 1982), Fructe de pădure (r. Alexandru Tatos, 1983), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele, 2008) sau Tatăl fantomă (r. Lucian Georgescu, 2011), unde a încântat publicul într-o apariție episodică alături de Victor Rebengiuc. Mița Baston din filmul De ce trag clopotele, Mitică? va rămâne, probabil, unul dintre cele mai reușite personaje feminine din întreaga noastră cinematografie.

În teatru, Mariana Mihuț a dat viață unui număr impresionant de personaje remarcabile, pentru care a fost recompensată cu distincții importante. Palmaresul său include cinci Premii UNITER pentru interpretare, dar și Premiul de Excelență, acordat în 1997, și Premiul pentru întreaga activitate (2018). În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii.

Un omagiu adus activității lor artistice impresionante, Premiile pentru întreaga carieră, oferite de Apa Nova – o companie Veolia, le vor fi înmânate actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în cadrul Galei Premiilor Gopo 2022. Evenimentul va avea loc pe 3 mai și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari.

Credite fotografii: Adi Marineci și Ioana Hameeda

,,Ținutul Buzăului” a obținut în data de 13 martie 2022 validarea oficială ca Geoparc Internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală. Membrii Biroului Executiv al UNESCO, reuniți la Paris, au votat favorabil includerea ”Ținutului Buzăului”/”Buzău Land” în clubul select al geoparcurilor internaționale, fapt ce va crea oportunități fără precedent pentru dezvoltarea durabilă a regiunii. Din cele 16 geoparcuri aspirante la titlu de Geoparc Internațional UNESCO, doar 8 au fost validate, printre care și ”Ținutul Buzăului”.

„Ținutul Buzăului”, cu cele 18 comune componente, devine după 16 ani de efort comun Geoparc Internațional UNESCO, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru județul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei și pentru întreaga Românie. Ținutul Buzăului, aflat la limita dintre dealuri și munți, este un teritoriu complet rural care se întinde pe o suprafață de peste 1000 de kilometri pătrați și are o populație de circa 43.000 de munteni.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni pitorești din zona de curbură a Carpaților.

”Beneficiile pentru județul Buzău sunt însemnate. Comunitățile locale de pe teritoriul geoparcului au acum susținerea UNESCO în promovarea internațională și le este recunoscută la nivel mondial unicitatea elementelor naturale, a tradițiilor locale și a valorilor cultural-istorice. Avem convingerea că în următorii 4 ani, până la revalidare, potențialul uriaș al județului Buzău poate fi promovat și valorificat prin intermediul parteneriatelor locale și internaționale, colaborarea cu alte geoparcuri din rețea și atragerea de finanțări”  a declarat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Votul plenului UNESCO este actul de recunoaștere a unor eforturi susținute, începute cu aproape 16 ani în urmă. „În 2007, am plecat de la o idee și, iată că, după ani și ani de muncă, am obținut această realizare. Suntem foarte bucuroși să fim martori la validarea a multe eforturi depuse de mulți oameni ai locului, atât din administrația locală, din domeniul non-profit și profesional, cât și localnici și antreprenori care ne-au fost alături și care au pus umărul la lucru – și cărora ținem să le mulțumim. Noul statut ne onorează, dar în același timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toate comunitățile locale din Ținut să profite la maxim de pe urma acestei oportunități”, declară Răzvan-Gabriel Popa, directorul Asociației Ținutul Buzăului și managerul noului Geoparc UNESCO.

„Succesul de azi este rodul unei munci de echipă ce reunește oameni din administrația județului, mediul academic, asociații și reprezentanți ai comunităților locale. Este recunoașterea unicității zonei și a muncii tenace, entuziaste și coerente a celor ce au adaptat un program UNESCO la realitățile din Ținutul Buzăului. Acum putem spune că România are bazele unei Rețele Naționale de Geoparcuri UNESCO ce contribuie la întărirea identității locale, la dezvoltarea de noi geoparcuri și la promovarea valorilor naționale în întreaga lume”, a declarat Lect. Univ. Dr. Alexandru Andrășanu, Universitatea București și Director Geoparc ,,Țara Hațegului”.

Odată cu votul din 13 martie, ”Ținutul Buzăului” devine al doilea geoparc din România inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor (GGN), după ”Țara Hațegului”. Lista globală este compusă acum din 177 de zone geografice din 46 de țări, ale căror situri și peisaje de valoare internațională sunt administrate printr-o abordare holistică, ce cuprinde  dezvoltarea turistică, educația și protecția naturii.

Proces exigent de selecție

Dosarul a fost întocmit și depus în noiembrie 2020, la UNESCO, de către Asociația ”Ținutul Buzăului”, o entitate non-profit creată cu scopul de a asigura toți pașii necesari pentru îndeplinirea criteriilor și pentru obținerea statutului de Geoparc, dar și managementul și dezvoltarea acestei zone. În acest scop, organizația a semnat un parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, care sprijină financiar și logistic demersul, și cu Universitatea București. Succesul de astăzi este, așadar, dovada unei excelente colaborări între societatea civilă, mediul academic și autoritățile regionale și locale, inclusiv cele din zona rurală.

În luna septembrie a anului trecut, Ținutul Buzăului a fost vizitat de doi experți UNESCO, care au trecut printr-o verificare judicioasă toate elementele obligatorii necesare pentru obținerea statutului de Geoparc. Timp de trei zile, aceștia au evaluat teritoriul, descoperind locurile, oamenii și valorile locale, verificând nici mai mult, nici mai puțin de 101 de criterii, dintre care 99 erau obligatorii.

Statutul de Geoparc Internațional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător.

Beneficii: promovare internațională, impulsionarea turismului și atragerea de investiții

Ținutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO și prin Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.

Nu în ultimul rând, statutul aduce cu sine atragerea de finanțări și de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unui teritoriu cu mare potențial. Buzău Land va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, o destinație turistică importantă pe harta României, oferind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe – de a se întoarce acasă.

Obținerea acestui statut de Geoparc UNESCO nu este finalul călătoriei: el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților. ”Prin această promovare, nu vrem sub nicio formă să creăm premisele unui turism de masă, pentru că trebuie să protejăm cu grijă ce avem. Dimpotrivă, facem deja management de destinație, astfel încât turiștii și resursele de dezvoltare să fie direcționate către atracții multiple, nu doar către câteva, iar aceste obiective să fie protejate în mod real cu ajutorul primăriilor locale”, subliniază Răzvan-Gabriel Popa.

Validarea “Ținutului Buzăului” ca Geoparc Internațional UNESCO se constituie în sine ca fundament al unor acțiuni de dezvoltare concrete: investiții coerente în infrastructura locală, dezvoltarea geoturismului, inițierea de activități educaționale și de cercetare, precum şi conservarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural”, a precizat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

S-a născut pe 14 septembrie 2005 la Alba, provincia Cuneo, Italia. În prezent locuiește în Iași și este elev în anul III la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”. Întrebat de când pictează, Andrei răspunde: „Pictez de când mă știu”.

A avut prima expoziție de grup la vârsta de 8 ani și jumătate, lucrării sale fiindu-i acordată o atenție aparte. Nu a conștientizat la acel moment ce înseamnă acest lucru, fiind cu gândul la joacă. La 10 ani a avut prima expoziție personală, în Italia, în satul său natal, Lequio Barria, provincia Cuneo, iar ulterior au urmat numeroase alte expoziții naționale și internaționale.

Despre cel mai mare vis al său, despre artă, sentimente, emoții și despre planurile sale pentru 2022 am discutat cu pictorul Andrei Pennazio.

Când ai descoperit pictura și cum a evoluat relația ta cu acesta de-a lungul anilor?

Nu știu dacă am descoperit-o eu pe ea sau ea pe mine, cred că a fost reciproc, dacă pot spune așa. Au fost momente în care pictura era doar o joacă, cum este pentru toți copii de altfel, și încet, încet am descoperit-o. Nu întotdeauna a fost „prietena mea”, însă am devenit între timp buni prieteni și mă bucur. Îmi place să pictez, să desenez, să studiez Marii artiști, să le cunosc povestea, e fascinant.

Acum pot spune că e ceea ce mă relaxează, îmi dă satisfacții, mă face să mă simt împlinit.

Care a fost momentul în care ai știut că aceasta este menirea ta, că îți dorești să te dedici picturii?

Nu pot defini un anume moment în care am considerat că e menirea mea. Îmi amintesc că în toamna lui 2021 mama încerca să afle dacă vreau să urmez pictura sau altă facultate, îmi tot propunea alte facultăți în afară de pictură. Desigur că prima pe listă a fost arhitectura, designul de interioare și sincer, nu știu dacă mai erau și altele pe lista. Cred că în acel moment am realizat că nu intră în discuție o altă specializare. O știam probabil și  înainte, însă atunci am realizat că vreau sa urmez pictura, mi s-a părut firesc și natural.

Cât timp aloci zilnic picturii?

Nu am ținut cont niciodată de timpul alocat picturii pentru că nu există un anumit timp. Uneori poate fi mai mult, alteori mai puțin. De obicei împletesc cititul cu pictura, „se ajută reciproc”, dacă pot spune așa. Am două zile de atelier pe săptămână, însemnând în jur de 10 ore (uneori mai rămân în atelier și după terminarea orelor), plus cele de lucru individual. Daca aș face o medie, cred că între 3-5 ore pe zi. Adevărul e că atunci când desenez, pictez nici nu-mi dau seama cum trece timpul, realizez că a trecut ziua pe nesimțite sau s-a făcut miezul nopții.

Lucrările tale au fost expuse în cadrul a numeroase expoziții. Îți mai aduci aminte – ce sentimente ai trăit când ai avut prima expoziție?

Cred că la prima expoziție nici nu am realizat prea mult ce înseamnă o expoziție, aveam 8 ani și jumătate, era o expoziție de grup. Eram doar noi, elevii și părinții, și a fost minunat. Nu știu dacă am realizat atunci că voi urma acest drum, dar îmi amintesc că artistul plastic, dl Nelu Gradeanu, a vorbit despre lucrarea mea în mod particular, a apreciat cromatica, compoziția … nici nu înțelegeam prea bine despre ce era vorba. Eram toți emoționați și bucuroși, era prima noastră expoziție, ceva deosebit, nou și inedit. După, trebuia să ieșim toți colegii undeva, la o pizza și sa ne jucam, așa că nu cred că am dat prea multă importanță cuvintelor adresate mie și cred că a fost valabil pentru toți colegii mei. Eram cu gândul la joaca ce va urma.

Ce înseamnă arta pentru tine? Ce trezește aceasta în sufletul tău?

Arta, cred că înseamnă totul pentru mine. Arta înseamnă frumusețe, sensibilitate, trăiri, sentimente. Prin artă poți exprima ceea ce simți, ce gândești, bucuria, tristețea… Dacă aș avea mai mult timp mi-aș dori să cânt, să dansez, să joc teatru, să sculptez, să scriu… să fac artă. Arta mă face să mă simt împlinit ca om, deși e cam mult spus având în vedere vârsta mea. Arta e ARTA .

Arta înseamnă frumusețe, sensibilitate, trăiri, sentimente.

Ce sentimente îți dorești să trezești în cei care interacționează cu operele tale?

E greu de spus. Cred că bucurie în primul rând. Cotidianul nu este întotdeauna lipsit de griji, necazuri, nemulțumiri …. așa că arta mea aș dori să transmită liniște, bucurie, să te facă să-ți pui anumite întrebări, să te determine să descoperi lucruri noi. În aceste vremuri tulburi arta trebuie să fie…. lumina, să transmită o stare de bine, liniște și speranță. Probabil asta îmi doresc să transmită tablourile mele.

Din ce îți iei inspirație, în general?

În general îmi iau inspirația din cărți, viața de zi cu zi și Iașul. Am pus și Iașul deoarece când mă plimb pe străzi mă fascinează arhitectura clădirilor, povestea lor și îmi dau inspirație.

Cred că sunt norocos că reușesc să mă bucur de un curcubeu, de o zi cu soare, de răsărit, de apus, de o pictură pe care o vad, de o carte, iar toate acestea mă inspira, îmi dau o stare de bine.

 

Ce artiști te inspiră?

Toți colegii mei știu că perioada mea preferată este Renașterea și deci, pictorii mei preferați sunt cei din această perioadă, insa nu numai. Aș începe cu: Rafael, Van Gogh, Grigorescu, Perugino, Piero della Francesca.

Când nu pictezi, ce îți place să faci?

Când nu pictez îmi place să citesc, să mă plimb, să merg în muzee, să admir clădirile vechi, să stau cu prietenii, să merg la țară. Îmi place să merg la țară deoarece pot sta în natură și să mă relaxez.

Cum te-ai descrie în calitate de artist?

Artist, pentru a mă numi artist mai e cale lungă. Așa cum am spus până acum, sunt un aspirant în ale artei. Încă sunt ucenic. Pentru a mă putea numi artist va trebui să acumulez mult mai multe informații decât cele pe care le am în momentul de față. Pot spune că mă pot numi „artist în devenire”, da, cred că această denumire mi se potrivește. Artist e prea mult spus în ceea ce mă privește. Nu e vorba de modestie, pur și simplu, dacă privesc profesorii mei îmi dau seama cât mai am de învățat, unde ar trebui să ajung. Și, în plus, un artist învață toată viața, și nu numai el.

Artist, pentru a mă numi artist mai e cale lungă. Încă sunt ucenic.

Cum ai descrie arta ta?

Cred că la această întrebare ar putea să vă răspundă cei care sunt în măsură, eu mai puțin.

Care este cel mai mare vis al tău?

Cel mai mare vis al meu?  Să vizitez Florența, să văd locurile în care au trăit Michelangelo, Lorenzo îl Magnifico, să vad grădina în care se adunau învățații vremii și discutau despre noile descoperiri ale acelor timpuri, să mă plimb prin muzee, să străbat orașul la pas. Din fericire cred că o sa pot să-mi îndeplinesc visul, voi avea o expoziție personală la Florența și voi sta acolo pe perioada expoziției.

Există un mesaj comun pe care îți dorești să-l transmiți prin toate operele pe care le realizezi?

Ceea ce doresc să transmit e bucurie, speranță și orice altă emoție pe care cineva o poate regăsi în tablourile mele.

Ce planuri ai pentru 2022?

Cea mai apropiată expoziție va fi la Florența, se numește „Racconti e metafore”, va fi găzduită de primăria orașului Florența, iar locația va fi Z.A.P. Spațiul în care va fi expoziția e un spațiu destinat tinerilor artiști din toată lumea și am avut onoarea de a fi ales. Emoțiile sunt pe măsură, dar și bucuria.

În perioada aceasta e mai greu să ai anumite date exacte în care poți avea o expoziție – probabil Timișoara, Oradea și e posibil să apară și alte locuri în care voi putea expune.

Ce ne poți spune despre cea mai recentă expoziție în cadrul căreia ți-au fost expuse lucrările – unde a avut loc, care a fost tema?

Cea mai recentă expoziție e la Dalnic, la conacul Gaal, vernisajul acesteia a fost pe 12 martie 2022 și va fi deschisă până la data de 1 mai. E o expoziție itinerantă, titlul acesteia este ”Printre rânduri”. Prima etapă a fost la Iași, la Galeria „Labirint” și la Galeria „La gard” a Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”. A fost prima mea incursiune în Ținutul Secuiesc . Nu pot spune că n-am avut emoții, am avut chiar foarte mari, dar mi-a și plăcut foarte mult. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți, să văd lucruri interesante și mai ales peisaje frumoase. Sper să am ocazia să mai revin pe acele meleaguri și cu alte ocazii.

Ai o lucrare realizată preferată? Dacă da, ce o face atât de specială pentru tine?

Știți, când mă apuc de o lucrare și ajung pe la jumătatea ei sau mai mult, zic că acest tablou îmi place cel mai mult. Și asta mi s-a întâmplat de la prima mea lucrare. Nu numai că este greu, este imposibil să spun că am una preferată. Pot spune că fiecare are ceva special pentru mine. Fiecare tablou face parte dintr-o anumită perioadă de viață, exprimă anumite trăiri, sentimente…

Care a fost rolul părinților tăi în evoluția ta artistică – cum simți că te-au sprijinit, inspirat, motivat?

Părinții cred că sunt fundamentali în dezvoltarea unui copil. Rareori se întâmplă să reușești fără ajutorul lor, moral, în primul rând, și financiar, desigur. E important să vezi că cineva crede în tine, că investește în tine, în visurile tale care, uneori pot rămâne doar la stadiul de visuri.

Am învățat să fiu luptător, să lupt chiar și atunci când șansele de reușită sunt mici, să nu mă descurajez și să mă perfecționez mereu, să doresc să aflu mereu alte lucruri și să doresc să evoluez – acestea sunt lucruri pe care le-am învățat de la ei.

Cu siguranță, fără ajutorul lor drumul meu ar fi fost mai anevoios, greu și ar fi trebuit să investesc mai multa energie și timp să ajung aici.

Fotografii: Arhivă personală Andrei Pennazio

A urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie în cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. Ulterior, s-a specializat în Management educațional în cadrul programului de masterat în cadrul aceleiași universități, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București. Din postura de profesor vede în elevii săi viitorul, are încredere în aceștia și în fiecare zi este determinată să le transmită celor mici că fiecare dintre ei contează. Despre competențele pe care le consideră esențiale în societatea actuală, despre menirea dascălilor, precum și despre bucuria de a fi profesor am discutat cu doamna profesor Roxana Pricope.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost inspirată de mama mea, un om absolut remarcabil, dar și de bucuria de a împărtăși cu ceilalți din ceea ce eu însămi am învățat. Mi se pare extraordinar sentimentul pe care îl are un profesor când vede că semințele sădite de el în sufletul și în mintea copilului încep să rodească.

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Profesorul este un model pentru elevii lui. Prin felul în care vorbește, prin felul în care transmite, prin comportamentul și  cunoștințele lui, se înfățișează copiilor ca o cale de urmat. Este o mare responsabilitate. Un dascăl are menirea de a cunoaște și spori potențialul fiecărui elev, de a cultiva încrederea fiecărui copil în forțele proprii și de a încuraja bucuria descoperirii.

Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Din punctul meu de vedere, cred că e foarte important să cultiv gândirea critică a elevilor mei. Capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea pentru alegerile făcute sunt competențe necesare în societatea actuală. De asemenea, consider că este foarte importantă flexibilitatea gândirii, mai ales în contextul transformărilor rapide prin care trece societatea noastră. Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Emoția trăită în prima zi de școală ca profesor o simt an de an. Este o emoție izvorâtă din dorința de a-mi atinge obiectivele legate de învățare, dar și din dorința de a crea o legătură cu elevii mei și de le oferi experiențe de învățare memorabile.

Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor.

Desfășurați programe/activități speciale axate pe învățare și dezvoltare a abilităților cu elevii dvs.?

Îmi place învățarea de tip proiect și cred că și elevilor mei le face bine să lucreze în echipă, să experimenteze roluri diferite în cadrul grupului de lucru. Deși îmi place să-mi organizez din timp activitățile cu elevii, sunt flexibilă și apelez deseori și la improvizație. Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor. De curând, am organizat în clasă un campionat de șah care a fost foarte bine primit de copii.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiilor le trezește interesul ceea ce este ludic, amuzant și lipsit de monotonie. Rutina este bună cât să le dea sentimentul siguranței, dar dacă vrem atenția copiilor, atunci e nevoie să rupem ritmul, să ieșim din tipare și să îi provocăm la nivelul proximei lor dezvoltări.

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Copiii sunt mereu curioși, dar cred că cei de acum, față de cei din generațiile anterioare, sunt mai grăbiți și mai orientați spre rezultatul imediat, cu cât mai puțin efort. Poate e și o reacție de apărare la faptul că societatea se transformă, totul în jurul lor se petrece în viteză.

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Una dintre cărțile mele preferate este lucrarea profesorului Neagu Djuvara „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. Apreciez această carte deoarece sunt pasionată de istorie și îmi place felul în care profesorul Djuvara prezintă cititorilor adevărul istoric, folosind un ton apropiat, deloc academic. Consider că poveștile au un rol foarte important în educație, pentru că fac învățarea mai atractivă și accesibilă.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei m-au învățat să mă bucur de lucruri simple, să fiu mereu dornică să descopăr ceva nou, să apreciez pașii mici făcuți în îndeplinirea obiectivelor.

Văd viitorul în fiecare elev al meu.

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza unei relații puternice și productive între profesor și elevii săi stă iubirea izvorâtă din respect și încredere. Văd viitorul în fiecare elev al meu. Am încredere în ei și mă străduiesc să le transmit că fiecare dintre ei contează.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Fiecare reușită a elevilor mei reprezintă motiv de frumoasă aducere aminte.

Nedezmințind această tradiție, care numără mai bine de 20 de ani, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” vă invită vineri, 25 Martie, începând cu ora 12:00,  la un eveniment dedicat MAMEI, la Sărbătoarea  de Buna Vestire. Cu acest prilej, va putea fi admirată expoziția de icoane pe lemn realizate de elevii școlii și ai grădinițelor, precum și de copiii care frecventează Clubul de Arte Vizuale „Ușor, ușor, pășim în lumea artelor… ”. Profesorii îndrumători  ai copiilor sunt artiști plastici cu un bogat palmares: Maria Cioată, câștigătoare a  Premiului I „Lorenzo Il Magnifico” – categoria artă ceramică, acordat de Florence Biennale  în anul  2017 (Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Florența), David Leonid Olteanu și Sarah Maria Olteanu, care, de asemenea au susținut expoziții personale de anvergură.

În deschiderea evenimentului, ce stă sub genericul „Aripi de iubire”, Corul „Sfânta Elisabeta“, coordonat de prof. Grațiela Popescu, va susține un concert unde se vor împleti cântecul popular și rugăciunea. Selectat să facă parte din Programul Internațional „Cantus Mundi”, Corul „Sfânta Elisabeta” a avut bucuria de a concerta în mai multe rânduri alături de celebrul cor „Madrigal”.

Fondatorul și Directorul General al instituției de învățământ, profesoara Monica Șerbănescu a reușit, în cei aproape 30 de ani de la înființarea primei grădinițe și clase primare, să construiască o echipă didactică de excelență, ale cărei rezultate sunt oglindite în carierele de succes ale absolvenților, în premiile obținute la diverse concursuri, în reușitele la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Propunându-și să  ofere copilului un parcurs  personalizat și să îl pregătească pentru a face față schimbărilor rapide din societate, programele construite de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, de la grădiniță, la clasele liceale, aduc totodată în atenția familiei și a factorilor de răspundere valorile spirituale și morale care trebuie cultivate cu grijă și perseverență, astfel încât să devină adevărate repere pentru adolescenții și tinerii de mâine.

Vernisajul expoziției are loc la sediul Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din str. Zborului, nr. 7-9,  corp A, etaj 1, Galeria „Nicolae Tonitza”.

Pentru vizitarea expoziției, ulterior zilei vernisajului, doritorii se pot adresa la telefon 021 252 46 65.

Sursa: www.anastasiapopescu.ro

În urmă cu 116 de ani, la 18 martie 1906, lângă Paris, la Montesson, se ridica de la sol, în premieră, primul aparat de zbor autopropulsat din lume. Aeroplanul automobil „Vuia I” a accelerat pe o distanță de 50 de metri, s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru deasupra solului, a zburat pe o distanță de 12 m, după care a aterizat. Un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii, fără catapulte sau alte mijloace exterioare, realizat cu un aparat mai greu decât aerul.

Niciun vis nu e prea mare

Traian Vuia s-a născut în 1872, fiind fiul unui preot din satul Surducu Mic din județul Timiș, sat ce acum îi poartă numele. Drumul său până la realizările de excepție nu a fost deloc unul ușor. A reușit să urmeze doar timp de un an, la seral, cursurile de la secția mecanică a Facultății Politehnice din Budapesta, pe care a fost nevoit să le abandoneze din lipsă de bani. Ulterior, s-a înscris la Drept și a practicat în birouri de avocatură din Banat, astfel reușind să-și asigure traiul de zi cu zi. Domeniul științelor juridice este, de altfel, unul în care excelează, pe 6 mai 1901, Traian Vuia luându-și doctoratul cu teza „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.

Adevăratul său vis îl poartă, însă, un an mai târziu, în iulie 1902, de la Lugoj, unde încerca să-și construiască aparatul de zbor, la Paris, pe atunci centrul pionieratului în aviație, unde speră să găsească pe cineva interesat să-i ofere finanțare. Ideea sa că o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura este primită, însă, cu mult scepticism. Doar Victor Tatin, un teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan, este interesat de proiectul lui Traian Vuia. Lipsa unui motor adecvat și instabilitatea sunt punctele vulnerabile identificate de Tatin în proiectul lui Vuia. Românul rămâne, însă, încrezător în visul său, iar pe 16 februarie 1903 trimite Academiei de Științe din Paris proiectul, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat mai greu decât aerul, dar și procedura de decolare. Aparatul conceput de Vuia avea câteva caracteristici neînțelese, la început, de contemporanii săi. Astfel, avea o singură elice în loc de două cum se credea că este absolut necesar, iar motorul proiectat părea imposibil de realizat cu mijloacele tehnice de atunci.

Un vis utopic – concepție demontată

„Prea utopic” – este rezoluția Academiei, care respinge proiectul argumentând: „problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”. Încrezător și consecvent, Traian Vuia nu abandonează nici de această data. Se înscrie pentru un brevet, care îi este acordat și publicat în 1903. Și-a numit invenția brevetată „aeroplan automobil”, iar trei ani mai târziu reușește zborul de la Montesson. Sprijinul financiar obținut de la familia sa a făcut posibilă realizarea aparatului, la sfârșitul anului 1905, când a fost testat prima dată – un test în care aeroplanul automobil a reușit doar să ruleze pe sol. Au urmat alte teste realizate în prezența unor cunoscuți specialiști, iar cel din 18 martie 1906 a fost în cele din urmă încununat de succes. Aparatul lui Vuia era realizat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac. Motorul funcționa cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din patru roți cu pneuri. Comunitatea internațională a negat de multe ori acceptarea aparatului „Vuia I” ca fiind primul aeroplan care a zburat aeropropulsat, prioritatea unui astfel de zbor fiindu-i atribuită în mod eronat francezului Santos-Dumont, care a obținut această realizare abia la 13 septembrie 1906.

„Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanță are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există”, spunea românul care a revoluționat lumea (citat de altermedia.info).

Nu a încetat niciodată să depășească barierele

Ulterior, Traian Vuia a mai efectuat și alte zboruri, în timpul celui din 19 august 1906 aparatul său zburând 20 metri, la o înălțime de 2 metri și jumătate. Și-a perfecționat în continuare avioanele, primul motor folosit fiind înlocuit cu altul, de 24 cai-putere, astfel că aparatul Vuia I a devenit Vuia I bis, apoi Vuia II. La 17 iulie 1907 Traian Vuia a reușit să zboare cu aparatul său pe o distanță de 60 metri, dar la aterizare și-a deteriorat avionul. Traian Vuia și-a continuat cercetările în domeniul tehnicii și după anul 1907. El a organizat un atelier-laborator pentru cercetarea elicelor, iar împreună cu Marcel Yvonneau a conceput câteva modele originale de elicoptere, care au fost prezentate în demonstrații publice (modelele realizate în anii 1918 și 1921). Pe lângă alte invenții, Vuia a conceput și un generator cu aburi, brevetat în mai multe state ale lumii în perioada interbelică, iar în timpul primului război mondial, a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenții, contribuind la perfecționarea aviației militare aliate. După terminarea primului război mondial a călătorit în România de două ori, în 1932 și în 1934. După terminarea celui de-al doilea război mondial s-a întors definitiv din Franța în România.

Inventator, pionier al aviației la nivel internațional și membru al Academiei Române din 27 mai 1946, Traian Vuia se stinge din viață la data de 3 septembrie 1950, la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Bibliografie:  historia.ro / authenticmagazin.com

Surse foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Traian_Vuia#/

În inima capitalei, în centrul istoric, găsim cea mai veche biserică din București. Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche a fost construită acum mai bine de 450 de ani. Lăcașul a rezistat testului timpului, în ciuda a numeroase cutremure și incendii puternice. În fiecare marți, sute de credincioși vizitează Biserica Sf. Anton – se spune că celor care se roagă timp de nouă marți la rând la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare li se vor îndeplini dorințele, își vor găsi sufletul pereche și se vor căsători.

Povestea bisericii

Biserica Sf. Anton este cunoscută de către localnici și istorici drept Biserica Curtea Veche, cea mai veche biserică din București, păstrându-și forma originală. Mircea Ciobanu este cel care a hotărât zidirea bisericii, în a doua lui domnire, cu hramul „Buna Vestire”.

Istoricul Gheorghe Șincai a afirmat că pe peretele ctitorilor bisericii au fost zugrăviți trei prinți cu numele de Mircea. Unul dintre aceștia era Mircea Ciobanu, al doilea era fiul acestuia, pe care îl chema tot Mircea, iar cel de-al treilea îl înfățișa pe Mircea cel Bătrân. Astăzi, găsim în biserică doar chipul lui Mircea Ciobanu și al lui Ștefan Cantacuzino.

Biserica Sfântul Anton a primit denumirea de Curtea Arsă, din cauza faptului că actualul lăcaș a fost construit pe locul bisericii de lemn, care a ars aproape în întregime în urma incendiului din 1747. Astfel, biserica a primit alături de hramul „Buna Vestire” și hramul „Sfântul Anton”. Într-o zi de marți, din ruinele fostei biserici, icoana Sfântului Antonie cel Mare a fost salvată.

Biserica Sf. Anton este o copie a Mănăstirii Cozia din punct de vedere arhitectural – are un plan trilobat, cu o lungime de 25 de metri și  8 metri lățime la exterior. Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă. Plastica decorativă a fațadelor este realizată din fâșii de cărămidă aparentă în alternanță cu fâșii de tencuială. Sub cornișă regăsim un șir de ocnițe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, subliniază progresul în evoluția arhitecturii în Țara Românească. Atât contrafortul, care sprijină zidul la exterior, cât și decorațiunea ocnițelor, sunt de influență arhitecturală din Moldova, influențe aduse de soția ctitorului, Doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș din Moldova. Catapeteasma din interior se remarcă, de asemenea, fiind decorată cu elemente din Vechiul Testament.

Pisania actuală este cea pusă de Șerban Cantacuzino în 1715, când a refăcut pictura, ocazie cu care, la intrarea în biserică, s-a adăugat un chenar de piatră, sculptat în stil renascentist. De-a lungul vremii, biserica a fost refăcută de numeroase ori, cea mai importantă restaurare fiind cea din 1934, realizată de către Comisia Monumentelor Istorice, ocazie cu care biserica și-a recăpătat aspectul inițial.

Ritualul celor 9 marți

În fiecare marți, numeroși credincioși vizitează Biserica Sf. Anton. Fiecare dintre aceștia scrie un acatist, ce este citit de unul dintre preoții bisericii, repetând acest ritual timp de 9 marți. În cea de-a 10 marți, aceștia vin la biserică cu alimente: ulei, făină, orez, pâine. Pâine este împărțită în 9 părți și mâncată de către 9 persoane. După toate acestea, rugăciunea celui care a realizat tot ritualul va fi îndeplinită.

Biserica Sf. Anton astăzi

Astăzi, lângă Biserica Sf. Anton pot fi observate ruinele fostului palat domnesc, folosit până la domnitorul Constantin Brâncoveanu. În biserică, regăsim mormântul lui Mircea Ciobanu, ce a încetat din viață în 1599.

Biserica a trecut prin ample lucrări de restaurare și reamenajare în perioada 2007 – 2009, acestea fiind direct coordonate de preotul paroh Zaharia Gheorghe. Tot atunci, pictura bisericii a fost restaurată de pictorul Romeo Andronic. În 2009 au fost celebrați 450 de ani de la atestarea documentară a lăcașului.

Bibliografie:

http://www.biserica-sfantul-anton.ro/

Anual, în 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, sărbătoarea populară a iubirii. Cu toate că de câțiva ani varianta comercială a acestei zile, Valentine’s Day, se bucură de mai multă popularitate, Dragobetele continuă să aibă o semnificație aparte pentru români, numeroase tradiții în strânsă legătură cu această sărbătoare fiind încă păstrate. Cunoscută sub diverse nume – Cap de primăvară, Sântion de primăvară, Ioan Dragobete, Logodnicul Păsărilor sau Ziua Îndrăgostiților, Dragobetele este, totodată, o sărbătoare ce anunță venirea primăverii, 24 februarie marcând începutul anului agricol, trezirea naturii și, conform unor păreri populare, momentul când ursul iese din bârlog.

Ce ne spun legendele despre Dragobete?

Există numeroase legende despre etimologia acestei sărbători. În folclor, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.  Una dintre legende spune că Dragobete era fiul Babei Dochia, un fecior tânăr, voinic, frumos și bun, năvalnic și nestatornic, ce își ducea veacul cutreierând pădurile. Avea o abilitate foarte bine dezvoltată de a cuceri mințile și inimile fetelor tinere singure sau măritate, iar pentru acest lucru, legenda spune, Dragobete a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta dragostei, cea care îi poartă numele.

O altă legendă spune că Dragobete era un fecior plin de bună dispoziție și iubăreț, care, la începutul fiecărei primăveri oficia nunta tuturor animalelor, devenind astfel un personaj simbol al îndrăgostiților. Tinerii se întâlnesc în această zi pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum cea a păsărilor, care se logodesc.

Există și alte păreri conform cărora sărbătoarea populară Dragobete ar fi legată de sărbătoarea religioasă celebrată în ziua de 23 februarie, Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Despre Dragobete se spune că sărbătoarea ar fi fost adoptată încă din Evul Mediu, schimbându-și de-a lungul timpului denumirea – Vobritenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete sunt doar câteva dintre acestea. În sudul și sud – estul României, sărbătoarea a fost adoptată sub numele de Dragobete.

Considerat a fi simbolul bunei dispoziții, Drogobetele a reprezentat motiv de petrecere cu ocazia legării unor noi iubiri. În data de 24 februarie, o zicală plină de voie bună răsuna în satele românești – Dragobetele sărută fetele!, zicală ce stătea martoră bucuriei resimțită de tineri cu prilejul acelei zile.

Dragobetele sărută fetele!

În dimineața zilei de 24 februarie, tinerii își luau pe ei hainele de sărbătoare și se întâlneau în centrul satului. Când vremea era frumoasă, aceștia mergeau în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii – ghiocei, violete și tămâioasă. La întoarcerea în sat, băieții le aleargau pe fete. Dacă fata îl simpatiza pe cel care o alerga, îi permitea acestuia să o prindă și sărbătoreau printr-un sărut, momentul reprezentând încheierea unei logodne simbolice, de aici și zicala populară Dragobetele sărută fetele. Respectând acest obicei, se spune că tinerii urmau să fie fericiți tot anul și feriți de boli. În caz contrar, aceștia nu ar fi avut parte de iubire până anul următor.

Apa născută din surâsul zânelor

În anumite zone, ziua de 24 februarie reprezenta pentru fetele nemăritate un prilej de a pune în practică ritualuri de păstrare a frumuseții, pentru a-și găsi un iubit. Acestea strângeau zăpadă netopită și o păstrau cu mare grijă tot anul, până la următorul Dragobete. De-a lungul anului, acestea se spălau pe față cu apa rezultată în urma topirii zăpezii, fiind considerată a fi apă născută din surâsul zânelor, ce are proprietatea de a le păstra frumusețea.

Fetele și băieții de Dragobete

Se spune că, în ziua de Dragobete, fetele trebuiau să se întâlnească neapărat cu persoane de sex masculin, pentru a atrage iubirea în viața lor până anul următor. În situația în care fetele atingeau un bărbat dintr-un sat vecin, se credea că acestea vor fi drăgăstoase tot anul.

Totodată, bărbații nu aveau voie să le supere pe femei, pentru a avea un an prosper și plin de bucurii. Atât fetele, cât și băieții, aveau obligația de a se bucura și de a petrece toată ziua, pentru a avea iubire în viața lor tot anul.

Pentru cei aflați într-o relație, tradiția spune că Dragobetele trebuie sărbătorit printr-un sărut, pentru ca iubirea acestora să rămână vie tot anul.

La fel ca de Bobotează, fetele tinere și singure își pun busuioc sub pernă, pentru a-și afla ursitul, considerând că Dragobete le va ajuta și va aduce în viața acestora iubirea adevărată.

Treburile casnice

În ziua de Dragobete, bătrânii îngrijeau animalele din ogradă, în special păsările, fiind interzisă sacrificarea animalelor în această zi. Bătrânii credeau că în 24 februarie păsările își alegeau perechea cu care vor începe construirea cuiburilor.

Lucrul la câmp și treburile casnice erau interzise în ziua de 24 februarie, cu excepția curățeniei. Femeile erau încurajate să facă ordine în gospodărie în această zi, pentru a avea spor tot anul.

Se mai spune că de Dragobete, oamenii nu au voie să plângă, lacrimile fiind aducătoare de supărări până la următorul Dragobete.

Cu toate că, cel mai probabil, aceste tradiții nu mai sunt respectate, 24 februarie rămâne în continuare momentul prielnic în care să ne oprim din agitația cotidiană și să ne amintim să trăim și să celebrăm din plin unul dintre cele mai frumoase sentimente, iubirea. Fie că vorbim despre iubirea față de partener, de copii, de părinți, de prieteni, 24 februarie reprezintă prilejul perfect de a oferi dragoste și afecțiune, fără a aștepta nimic în schimb. Și, poate, astfel, Dragobete va fi alături de noi și va aduce iubirea în viața noastră înzecit.

Bibliografie:

https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-dragobetele-sarbatoarea-primaverii-si-a-iubirii-la-romani/

https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-dragobetele-sarbatoarea-primaverii-si-a-iubirii-la-romani/

Sursă foto:

https://festart.ro/produs/suvenir-romania/pictura-cu-motive-traditionale/pictura-cu-motive-traditionale-tarani-in-lanul-cu-flori/

https://festart.ro/produs/suvenir-romania/pictura-cu-motive-traditionale/pictura-motive-traditionale-tarani-si-oite/