Primul festival de violoncele din România are loc în perioada 3 – 11 mai 2022

CellEAST Festival 2022 – Primul festival de violoncele din România se desfășoară în București în perioada 3 – 11 mai 2022, având invitați violonceliști de renume internațional cu o bogată experiență solistică și pedagogică precum: Andrei Ioniță – Germania, Denis Severin – Elveția, Valentin Răduțiu – Germania, românii Răzvan Suma, Mircea Marian, Ștefan Cazacu, Marin Cazacu, Dragan Djordjević – Serbia și Atanas Krastev – Bulgaria.

 

Pe durata festivalul aceștia vor susține concerte alături de Filarmonica George Enescu, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio, oferind publicului o mare diversitate din repertoriul violoncelistic universal. Așadar, la Ateneul Român și Sala Radio vor răsuna compoziții de D. Kabalevsky, O. Respighi, B. Lyatoshinsky, A. Dvorak, R. Schumann, F. Gulda, D. Dediu, P. I. Ceaikovski și C. Saint-Saëns.

 

În paralel cu programul concertistic se vor desfășura cele două Masterclass-uri – Future CellEAST și MiniCellos, programe educaționale pentru avansați, respectiv începători, susținute de violonceliștii invitați la Universitatea Națională de Muzică din București. Masterclass-ul MiniCellos va fi susținut de profesoarele: Teodora Atanasova – Bulgaria, Ani Marie Paladi și Ella Bokor – România.

”Frumusețea violoncelului nu constă doar în complexitatea, sensibilitatea sau sunetul minunatului instrument, ci și a comunității la nivel internațional pe care o generează. Formații muzicale de cel mai înalt nivel de duo, trio, cvartet, sau ansambluri orchestrale sunt apreciate la scară largă în întreaga lume. Festivaluri de violoncele și concursuri ridică în fiecare moment nivelul profesional al violonceliștilor, din ce în ce mai fascinanți. Șansa surâde prin CellEAST Festival nu numai generațiilor tinere din România care vor avea șansa de a studia la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos, ci mai ales publicului românesc, care va avea parte de cel mai înalt nivel de reprezentare a violoncelului. 6 concerte/recitaluri, 56 de cursanți din 8 țări, 12 profesori de cel mai înalt nivel, cele mai importante societăți de concerte și educaționale din București – ce am vrea mai mult de la prima ediție a CellEAST Festival???”, spune Răzvan Suma, director artistic al CellEAST Festival

 

Detalii despre programul concertelor CellEAST Festival, Future CellEAST, MiniCellos și violonceliștii invitați puteți afla pe www.celleast.com

 

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale sălilor de concert unde au loc evenimentele sau de pe https://www.fge.org.ro/calendar/ – pentru concertele de la Ateneul Român, și https://www.iabilet.ro – pentru concertul de la Sala Radio.

 

 

Concertele CellEAST Festival 2022

 

  • 5 si 6 mai 2022, ora 19:00 – Concerte în cadrul stagiunii Filarmonicii George Enescu la Ateneul Român

 

  • Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin și Valentin Răduțiu
  • Dirijor – Cristian Oroșanu

 

În program:

  1. Kabalevski – Concertul nr. 1 în sol minor, op. 49, pentru violoncel și orchestră
  2. Respighi – Adagio cu variațiuni pentru violoncel și orchestră
  3. Lyatoshinsky – Melodie, aranjament de M. Ulikhanyan
  4. Dvořák – Concertul în si minor, op. 104, pentru violoncel și orchestră

 

  • 8 mai 2022, ora 19:00 – MAESTROS CONCERT – Concert la Ateneul Român cu profesorii invitați în cadrul CellEAST Festival și la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos

 

  • Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan Djordjević, Teodora Atanasova, Ani Marie Paladi și Ella Bokor

 

În program:

  1. Offenbach – Bolero, G. Faure – Cantique de Jean Racine, G. Rossini – Bărbierul din Sevilla, G. Bizet – Carmen, W. Lindemann – Mambo for Six, G. Goltermann – Nocturne, J. Klengel – Hymnus, V. Lobos – Bachianas Brasileiras – Andante, G. Sollima – Violoncelles, vibrez! G. Sollima – Marsh și J. Strauss II – Trisch-Trasch Polka for Cello Orchestra

 

  • 9 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Ateneul Român cu Orchestra Română de Tineret

 

  • Soliști: Răzvan Suma, Mircea Marian și Ștefan Cazacu
  • Dirijor – Noam Zur

 

În program:

  1. Schumann – Concertul în la minor, op. 129, pentru violoncel și orchestră
  2. Dediu – Concertul pentru violoncel și orchestră op. 167
  3. Gulda – Concertul pentru violoncel și orchestră de suflători

 

  • 10 mai 2022, ora 18:00 – MASTERCLASS CONCERT – Future CellEAST și MiniCellos, desfășurat la Universitatea Națională de Muzică București, sala George Enescu, în cadrul stagiunii NOI DĂM TONUL!

 

PROGRAM SURPRIZĂ!

 

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

  • 11 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Sala Radio alături de Orchestra de Cameră Radio

 

  • Soliști: Marin Cazacu, Dragan Djordjević și Atanas Krastev
  • Dirijor – Martjin Dendievel

 

În program:

  1. Fauré – Masques et Bergamasques, op. 112
  2. I. Ceaikovski – Aria Lenski din opera Evgheni Oneghin, transcripție pentru violoncel și orchestră
  3. Saint-Saëns – Concertul nr. 1 în la minor, op. 33, pentru pentru violoncel și orchestră
  4. I. Ceaikovski – Variațiunile pe o temă rococo, op. 33, pentru violoncel și orchestră

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Comunismul românesc
ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR
CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE CANTO „IONEL PERLEA”
Alexandra Negrilă, tânăra care luptă pentru salvarea tradițiilor și a portului popular. “Mă consider un om care are ceva de lăsat în urma lui“