Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Tănase Ema

Un eveniment dedicat revitalizării învățământului la sat și excelenței în educație, Gala BookLand – ediția a II-a a avut loc la Muzeul Național al Țăranului Român din București, marcând și împlinirea a 15 ani de activitate pentru Asociația BookLand. Programul a debutat cu o suită de momente dedicate Campusului Preuniversitar Profesional Dual pe care asociația îl construiește în satul argeșean Vulturești. Un model inovator, care îmbină învățământul general cu formarea profesională practică, Campusul BookLand este primul de acest fel construit în mediul rural.

 

 

Gala a continuat cu surprize artistice pregătite de 35 de elevi talentați din școli de la sat renovate de Asociația BookLand. Copiii au urcat pe scenă pentru a încânta publicul cu numere de dans tradițional – hora elevilor de la Școala Gimnazială Leleasca și Școala Gimnazială Alunișu, ambele din județul Olt, teatru – sceneta elevilor de la Școala Gimnazială nr 3 Uzunu, județul Giurgiu, sub îndrumarea actriței și Ambasadoarei BookLand Adriana Trandafir și muzică clasică – cu un moment la vioară, în interpretarea tinerei Andrada Lungu, Bursieră BookLand la ediția 2024 a Galei. Seara a prilejuit și o audiție în premieră: „Știi cine ești” – Imnul BookLand, compus pentru asociație de Ambasadorul acesteia, Marius Moga, și echipa DeMoga Music, și interpretat live în cadrul evenimentului de tinerele soliste Anastasia Elena Orlescu & Alexandra Mihai.

Poate cel mai așteptat moment al serii a fost decernarea Burselor BookLand. Cea de-a doua ediție a programului Bursele BookLand a venit cu două ori mai mulți candidați din toată țara și cu 4 burse în valoare totală de 140.000 de EURO (35.000 euro/bursă), acordate cu sprijinul PRO TV. Astfel, 4 tineri elevi excepționali de clasa a VIII-a, din mediul rural, au fost răsplătiți pentru performanța școlară dovedită și încurajați să-și urmeze visurile și pasiunile, căci Bursa BookLand le va asigura toate cheltuielile pentru transport, cazare, masă, rechizite & alte cheltuieli necesare parcursului educațional, pe durata următorilor 7 ani, la liceu și facultate. Tinerii bursieri sunt: Maria Silvia Dărăban – Comuna Apa, jud. Satu Mare, Delia Miruna Varga – Comuna Vama, jud. Satu Mare, Luca Emanuel Rus – Comuna Șieu, jud. Maramureș și Denis Oprița – Comuna Barcea Mare, jud. Hunedoara.

Pentru că departajarea celor 8 finaliști nu a fost una ușoară, PRO TV a acordat 4 premii speciale pentru încă 4 elevi ajunși în clasamentul final: Gabriel Șerbu – comuna Valea Râmnicului, jud. Buzău, Fabiani Manasia – comuna Podenii Noi, jud. Prahova, Delia-Ioana Mihalache – comuna Berzunți, jud. Bacău și Dalin Sala – comuna Buntești, jud. Bihor. Fiecare elev a primit câte-un premiu în valoare de 2.500 EURO din partea PRO TV, constând într-un laptop, un telefon și un voucher pentru cursuri, ateliere, cărți și rechizite, iar din partea BookLand câte-un loc în Tabăra Coolturală organizată de asociație pe durata vacanței de vară. Bucuria decernării Burselor și premiilor speciale a fost completată de cea a turului ghidat în culisele & platourile de la PRO TV, tinerii având astfel ocazia să descopere lumea fascinantă a televiziunii.

„La PRO TV, credem cu tărie că educația este cel mai puternic motor al schimbării durabile. Ne bucurăm să susținem Asociația BookLand și să investim în viitorul unor copii excepționali, care, în ciuda provocărilor mediului rural, demonstrează că ambiția, munca și talentul pot depăși orice barieră. Bursele oferite reprezintă o confirmare/dovadă că viitorul lor contează, o încurajare să viseze și să acționeze cu încredere. Suntem onorați să le fim alături în această călătorie, să contribuim la dezvoltarea unei generații educate, responsabile și implicate, și să transformăm împreună România prin educație.” – Hanaan Yaseen-Baciu, Manager Strategie și Sustenabilitate PRO TV.

 

 

Astfel, în anul școlar 2025-2026, Asociația BookLand susține un număr total de 7 elevi bursieri care intră în clasa a IX-a: 4 elevi cu burse acordate în 2025, cu sprijinul PRO TV, și alți 3 elevi ale căror burse au fost acordate la finalul anului 2024, cu sprijinul PRO TV și Star Assembly.

Pe scena Galei BookLand au urcat și Ambasadorii asociației: Sergiu Neguț, Mirela Retegan, Florin Rareș Stoica, Mihaela Tatu, Felix Tătaru & Cornel Bertea Hanganu, care au adresat mesaje de susținere pentru tinerii de la sat, promovând accesul la educație de calitate și pregătirea profesională temeinică. Mărturii și impresii legate de inițiativele concretizate în cei 15 ani de misiune educațională, și mai ales de șantierul Campusului Profesional Dual din Vulturești, au împărtășit și partenerii prezenți: Monica Grădinaru (ASEVI), Mirela Aruxandei (Corteva), Gherghina Ionescu (Max Bet Group), Monica Dîrvariu (TP România), Marian Șeitan (Mediaposte Hit Mail) și Miruna Herețoiu (Blum). Seara s-a încheiat cu o surpriză muzicală din partea Ambasadorului BookLand Grigore Leșe, iar prezentatori și maeștri de ceremonii au fost Adela Pârvu și Claudia Maria Popina.

Gala BookLand a devenit o tradiție de suflet, iar cea de-a doua ediție ne-a găsit recunoscători și fericiți că pregătirile avansează pentru a le putea dărui copiilor din Argeșul rural Campusul Profesional Dual mult visat. Serbarea noastră a fost dedicată educației, meseriilor, copiilor talentați și excepționali pe care îi are satul românesc, dar și Ambasadorilor, susținătorilor misiunii noastre și tuturor partenerilor care au investit și investesc resurse valoroase în tinerii din mediul rural, ca ei să aibă un viitor mai bun aici, în țara lor.” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand

Mai mult decât o școală, Campusul Profesional Dual din satul Vulturești, județul Argeș, este o rampă de lansare pentru o nouă generație de profesioniști, tineri pregătiți atât teoretic, cât și practic, pentru a contribui activ la economia românească. Campusul BookLand va integra programe de formare duală dezvoltate în parteneriat cu companii locale, oferind elevilor până la 2.000 de ore de practică în firme. Astfel, tinerii au șansa de a învăța și carte, și meserie, iar operatorii economici au acces la o sursă stabilă de forță de muncă calificată, contribuind la reducerea costurilor de recrutare și scăderea fluctuației de personal. Campusul va fi inaugurat parțial în toamna lui 2025 pentru primii elevi, urmând să fie finalizat în 2026. La capacitate maximă, va primi peste 1.200 de elevi, de la clasa Pregătitoare, până la clasa a XI-a (profesional dual) sau clasa a XII-a (profil teoretic).

Printre cele peste 1000 de companii care contribuie la misiunea educațională BookLand în mediul rural se numără: Leroy Merlin, Verbund, CEC Bank, Zahăr Mărgăritar, Asevi, Coca Cola HBC, MaxBet, Puran Architecture & Design, Cargill, UniCredit, Zentiva, SAP, Mediaposte Hit Mail, Novomatic, TP România, Valrom Industrie, Asa Cons, Corteva, Brico Depot, Rocas Decor, Timac Agro, Noventa, Sipex, Rotary Club Pitești, Rofer Design, Collavini & Partners, Vopseaua Oskar, Huawei Technologies, Kober, Asko Group, Decathlon, Siniat, Honeywell, Leoni, Linde Gaz, Serv Class, Turbomecanica, Viacon, European Pastry, Stroia Product, Kronospan, BMI Group, Novaintermed, Mobilift, Bauelemente, LSG Building Solutions, BOMA Prefabricate, UP România, Arrise, Intertrans Continental, Polon Alfa, Strizo, Virtuoso, Grădinariu, Continental Hotels, Somaco Grup Prefabricate, Lesaffre, Bella Casa, SIT România, Raveli, Elvon, Elserv, Ferro, Dolo Trans Olimp, Emerson, Frigotehnica, Intersnack, Pall-Ex, Douglas, Game World, Team Montage, TIAB, Terra Gres, Garanti BBVA, Diversey, Steinel, Porsche Finance Group, Renania, Danlin XXL, Eximprod Group, PGA Electric, Blum, Schneider Electric, Paco Invest, BIC, Media Med Publicis, Terqua, Bilka, Protect Chemical, Monolit Legal&Tax.

 

 

De 15 ani Asociatia BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive, prin Bursele BookLand care asigura unor elevi excepționali de la sat șansa de a urma liceul și facultatea fără nicio grijă financiară, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la modernizarea școlilor de la sat. Acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar, oferindu-le elevilor acces la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate în 4 ani, 15.000 de copii care vin cu drag la școală și rezultate mai bune la învățătură. În 2025 BookLand va inaugura în Argeș primul Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural, construit exclusiv din bani privați, locul în care educația & formarea profesională se întâlnesc cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).

 

 

Festivalul de muzică clasică Classics for Pleasure revine în perioada 9-13 iulie 2025, la Sibiu, cu cea de-a XV-a ediție, desfășurată sub tema The Next Crescendo – o celebrare a noii generații de muzicieni. Evenimentul aduce împreună artiști consacrați și tinere talente promițătoare, într-un dialog viu între tradiție și inovație.

Organizat de Asociația Elite Art, festivalul își păstrează misiunea de a oferi o scenă deschisă și inspirațională pentru tinerii interpreți, dar și de a apropia publicul, în special pe cel tânăr, de frumusețea muzicii clasice. Programul cuprinde concerte, povești muzicale, ateliere interactive și întâlniri culturale complementare desfășurate în locuri emblematice din Sibiu, de la Biserica Ursulinelor și Muzeul ASTRA până în inima orașului, în Piața Mare. Festivalul este și în acest an un spațiu al inspirației și al schimbului de idei care facilitează dialogul între artiști consacrați și tinerele talente ale muzicii clasice.

„În muzică, un crescendo simbolizează o creștere, o intensificare, un moment în care totul se îndreaptă spre un punct de maximă expresie. În viață, însă, fiecare crescendo reprezintă o oportunitate de a privi către viitor – către ceea ce urmează, către următoarea generație, către visurile care abia prind contur. Privind spre viitor, nu doar perpetuăm frumusețea muzicii clasice, ci îi dăm și noi forme, noi direcții. Fiecare tânăr muzician este un crescendo în sine – o poveste care începe timid, dar promite să răsune puternic în timp. Iar noi, cei care ascultăm, ghidăm și susținem, devenim parte din această călătorie.Să ne uităm mereu către The Next Crescendo înseamnă să credem că viitorul se construiește acum, prin educație, oportunități și armonie între generații. Că muzica are puterea nu doar de a încânta, ci de a inspira o lume întreagă să meargă mai departe, împreună”, a declarat Mihaela Dragomir, Președinte Asociația Elite Art.

 

PROGRAM

Ziua 1 – Future Fortissimo
9 iulie, ora 19:00 | Biserica Romano-Catolică Ursulinelor (Strada General Magheru, nr. 36)

Deschidere dedicată bursierilor din programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României – o seară emoționantă alături de:

Julia Coteanu (violoncel), Emma Gherganu (flaut), Emilia Tudorache (soprană), Ioan Bănescu (chitară), Sabin Bănescu (pian)

 

Ziua 2 – Once Upon a Sound
10 iulie, ora 16:00 | Muzeul ASTRA, zona Ethno Tehno Park (Strada Pădurea Dumbrava 16)

Un concert-poveste pentru întreaga familie, cu o aventură muzicală inspirată din basme, cu muzica unor compozitori clasici.
Dirijor: Dalma Lidia Toadere
Cu participarea unei formații de suflători:

Grigore Ciobanu (trompeta 1), Béres Dóra (trompeta 2), Török Csaba (corn), Neamț Gilovan Leonard (trombon 1), Man Cornelius (trombon 2), Dénes Fábián (trombon 3), Turák Botond Ferencz (tuba)

 

 

Ziua 3 – Cinematic Symphony
11 iulie, ora 20:00 | Piața Mare
O seară spectaculoasă dedicată muzicii de film și musicalurilor.
Dirijor: Constantin Grigore

Adrian Nour (solist), Daniela Bucșan, Cristina Popa (soprane)

În deschidere: Claudiu Șuțu (saxofon) bursier al Fundației Regale Margareta a României.
Orchestra Filarmonicii de Stat Pitești

 

Ziua 4 – Stradivarius in the Spotlight
12 iulie, ora 20:00 | Piața Mare
Un tribut dedicat lui Mozart, cu lucrări îndrăgite interpretate de:

Dirijor: Vlad Vizireanu
Rebekka Hartmann (solistă)
Orchestra Gather Through Music
Deschidere: Ioan Bănescu (chitară) bursier al Fundației Regale Margareta a României.

 

Ziua 5 – Proms of Delight
13 iulie, ora 20:00 | Piața Mare

Finalul festivalului aduce pe scenă magia valsurilor vieneze, într-un regal muzical dedicat lui Johann Strauss și contemporanilor săi, respectiv un omagiu adus muzicii din epoca de aur cu lucrări celebre precum Blue Danube și Tales from the Vienna Woods.

Dirijor: Alexandru Ilie
Veronica Anușca (soprană), Mihai Urzicana (tenor)
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Deschidere: Alexandra Dumitrache (mezzosoprană) bursieră a Fundației Regale Margareta a României.

 

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.                    

 

Classics for Pleasure este mai mult decât un festival – este o invitație la descoperire, conectare prin muzică și susținerea noilor voci. Vă așteptăm în Sibiu să trăiți alături de noi următorul crescendo al muzicii clasice!

 

Pentru informații suplimentare accesați:
eliteart.org

 

Ediția a VII-a 𝐅𝐎𝐑𝐁𝐄𝐒 𝐊𝐈𝐃𝐒 𝐅𝐄𝐒𝐓𝐈𝐕𝐀𝐋: Povestea continuă în cea mai magică aventură pentru copii și părinți, pe 28 iunie, începând cu ora 09:00, pe pajiștea Mogoșoaia, lângă Palatul Brâncovenesc!

Forbes Kids Festival 2025 – Lumea basmelor și a aventurilor aduce la viață o călătorie magică, unde creativitatea și curajul ghidează micii eroi prin tărâmuri fantastice. Fiecare colț al parcului devine o scenă a descoperirii, plină de povești captivante, provocări magice și experiențe de neuitat, invitând copiii să devină personaje în propriile lor povești.

FORBES KIDS FESTIVAL își propune să creeze experiențe inspirate din poveștile copilăriei, aducând la viață personaje, aventuri sau tărâmuri fermecate. Practic, ne propunem să conturăm magia din basmele clasice sau să creăm noi universuri fantastice, iar fiecare experiență se va transforma într-o călătorie plină de descoperiri și zâmbete. Ne dorim ca fiecare experiență să inspire creativitate, curaj sau spirit de echipă, transformând poveștile în aventuri memorabile pentru cei mici!

 

În lumea basmelor

Explorează lumea fascinantă a basmelor, unde poveștile prind viață, iar imaginația nu cunoaște limite! La 𝐅𝐎𝐑𝐁𝐄𝐒 𝐊𝐈𝐃𝐒 𝐅𝐄𝐒𝐓𝐈𝐕𝐀𝐋, micii exploratori vor descoperi comori ascunse, vor înfrunta provocări curajoase și vor învăța lecții despre prietenie, curaj și creativitate. Fiecare colț al festivalului transformă poveștile îndrăgite în experiențe interactive: de la labirinturi misterioase și păduri fermecate, până la întâlniri cu păpuși vorbitoare și eroi neînfricați.

Pregătiți-vă să trăiți farmecul copilăriei în aceste lumi de poveste:
⋇⋆✦⋆⋇ Alice în Țara Minunilor
⋇⋆✦⋆⋇ Cei Trei Muschetari
⋇⋆✦⋆⋇ Peter Pan
⋇⋆✦⋆⋇ Scufița Roșie
⋇⋆✦⋆⋇ Pinocchio
⋇⋆✦⋆⋇ Mica Sirenă
⋇⋆✦⋆⋇ Cenușăreasa
⋇⋆✦⋆⋇ Cartea Junglei
⋇⋆✦⋆⋇ Punguța cu doi bani
⋇⋆✦⋆⋇ Hänsel și Gretel

 

În lumea aventurilor

Pregătiți-vă pentru o explozie de distracție și adrenalină în „Lumea Aventurilor”! La FORBES KIDS FESTIVAL, copiii vor trăi experiențe unice care le vor pune la încercare curajul, energia și creativitatea. Fiecare colț al festivalului este plin de activități care aduc la viață cele mai palpitante provocări. Așadar, pregătiți-vă să explorați o lume de distracție fără limite:
⋇⋆✦⋆⋇ Carusel Muzical
⋇⋆✦⋆⋇ Tir cu Arcul
⋇⋆✦⋆⋇ Laser Tag
⋇⋆✦⋆⋇ Dino Park
⋇⋆✦⋆⋇ Face Painting
⋇⋆✦⋆⋇ Piese de Teatru
⋇⋆✦⋆⋇ Dance Party
⋇⋆✦⋆⋇ Mascote

 

IMPORTANT!

În cazul în care întâmpinați dificultăți, contactați organizatorii la adresa de e-mail: evenimente@forbes.ro.

În vederea permiterii accesului la eveniment este necesară completarea datelor de pe platformă (confirma participarea) (nume, prenume, companie, funcție, număr de telefon și adresă de e-mail).

FORBES KIDS își rezervă dreptul de selectare a invitaților!

 

Școala s-a încheiat… aceeași școală începe.

Oare? Noul ministru al Educației, domnul Daniel David, vine cu o viziune curajoasă, e deschis spre consultare publică, însă, întâmpină rezistență din partea sistemului disfuncțional. România rurală profund ʽamorțită’, cu sate depopulate și îmbătrânite, cu multe școli încă lipsite de dotări elementare, rămâne săracă, lipsită de oportunități și de viitor. Cu stomacul gol, cu hainele murdare și peticite, muncind în gospodărie pentru a-și ajuta familia să pună de mâncare pe masă, copiii de la sat (acolo unde trăiește 45% din populația țării, conform datelor raportate în 2025 de Institutul Național de Statistică) au rezultate din ce în ce mai slabe la învățătură.

Suntem ʽrenumiți’ în Europa pentru abandonul școlar timpuriu, aceasta fiind una dintre cele mai mari probleme ale educației din România. „Toate studiile arată că dacă vii din mediul rural, (…) șansa ta de a reuși în viață și de a reuși în școală, în primul rând, este mult, mult mai mică decât comparat cu cineva care vine din mediul urban, ceea ce este o nedreptate foarte mare.” – afirmă domnul ministru. Rata de abandon școlar în mediul rural este uriașă: 1 din 3 elevi abandonează studiile până la finalul clasei a VIII-a, 4 din 10 nu trec de nota 5 la limba română, iar 9 din 10 ies de pe băncile școlii cu un uriaș handicap (analfabetism funcțional), ajungând să muncească în țară sau în străinătate ca zilieri, lipsiți de orice șansă la un viitor demn și prosper. Apropo, tinerii din mediul rural sunt semnificativ subreprezentați în învățământul universitar, 7 din 10 nevisând măcar să ajungă la Facultate.

Nici la oraș situația nu e mai brează: 4 din 10 liceeni aleg să nu dea bacalaureatul. Iar dintre cei care aleg să dea examenul, doar 70% îl și trec. Astfel că, trăgând linie, aproape 6 din 10 liceeni nu termină liceul cu diploma necesară pentru a merge la facultate. Așa că, nu-i de mirare că România are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior din Uniunea Europeană.

 

Mai putem salva sistemul de educație și pune bazele unui model de succes?

Pentru început, hai să prioritizăm accesul la educație de calitate pentru toți copiii și să eliminăm decalajul dintre învățământul din mediul rural și cel urban (nicăieri în Europa acesta nu este mai pronunțat decât în România). Raportul de diagnoză și soluții privind învățământul românesc – „Raportul final de țară pe educație”, elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), arată ceea ce știm deja: avem nevoie de o curriculă bazată pe formarea de competențe și abilități, în care să încurajăm învățarea activă, gândirea critică și o formare profesională bazată pe aptitudini și învățare practică. Avem nevoie să ne îndepărtăm de un sistem educațional care insistă pe acumularea de cunoștințe pur teoretice, în timp ce dezvoltarea abilităților practice, atât de necesare tinerilor în viața de zi cu zi, dar și realitățile și cerințele cu care urmează să se confrunte pe piața muncii, rămân în plan secund.

Dezvoltarea învățământului în mediul rural (unde peste jumătate din populație se confruntă cu riscul sărăciei și excluziunii sociale) și crearea mai multor opțiuni de tip profesional dual – în care teoria este dublată de practică făcută nu doar la școală, ci mai ales la sediul operatorilor economici care asigură, la rândul lor, formare prin personal de specialitate – este soluția încurajată de OCDE, cu rezultate dovedite în Vestul și Nordul Europei. Parteneriatele solide între unități școlare și companii private reprezintă o soluție win-win atât pentru elevi, cât și pentru operatorii economici, care se plâng de slaba formare făcută de școlile profesionale ai căror reprezentanți nu înțeleg cât de important e rolul lor în acest sens, considerându-l o ʽpovarăʼ.

 

 

În același timp, piața muncii ne arată că operatorii economici preferă candidații cu competențe și experiență practică. Pentru absolvenții care s-au axat pe educația strict teoretică, lipsa practicii  reprezintă un dezavantaj major când vine vorba de găsirea unui loc de muncă. Conform unui sondaj realizat de Banca Mondială, în 2024, 3 din 10 antreprenori au identificat forța de muncă insuficient calificată drept o constrângere majoră pentru desfășurarea și dezvoltarea afacerilor în România. Așadar, iată-ne martori la celebra expresie „Roata se întoarce”, respectiv, dacă în ultimii 30 de ani nu era deloc la modă să urmezi o școală profesională (sistemul dual fiind introdus în țară abia în urmă cu 12 ani), acum această formă practică de învățământ care asigură calificare profesională e mult mai apreciată și căutată de angajatori.

Incluziunea etniei rome în societate și economie este posibilă prin educație și formare profesională și poate duce la bunăstarea comunităților. „Comunitatea romă, suprareprezentată în zonele rurale sărace, rămâne unul dintre grupurile cele mai marginalizate, cu rate de abandon ridicate și o participare redusă la educația timpurie, în școală și în învățământul universitar”. (Raport OCDE)

 

Primul campus profesional dual de la sat, unde teoria și practica merg mână-n mână

Raportul elaborat de OCDE, reconfirmă faptul că drumul pe care Asociația BookLand a plecat din 2024 este unul care aduce sens și soluții concrete tinerilor din mediul rural. După ce a renovat 80 de școli și grădinițe rurale în toată țara, Asociația și-a asumat construirea unui Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual în satul Vulturesti, unde va asigura gratuit elevilor din N-E județului Argeș educație teoretică de calitate, dublată de formare profesională temeinică pe multiple specializări, cu ore de curs în ateliere dotate cu echipamente de ultimă oră, și cu practică atât în întreprinderile sociale din campus, cât mai ales la sediul operatorilor economici – parteneri ai programului de formare în sistem dual.

Practic, un ONG implementează ceea ce își dorește ministrul Educației și Cercetării: „În învățământul rural, când se concentrează copiii în structuri școlare mai complexe (…) se pot face dotări de top și se poate aduce resursă umană de calitate, ambele contribuind la un act educațional așa cum trebuie să fie.”

Mai mult, în Campusul din Vulturești (primul de acest fel din România rurală, construit exclusiv din sponsorizările obținute de la mediul privat de afaceri), abordarea BookLand se axează pe dezvoltarea competențelor și învățării continue, încurajarea aptitudinilor și cultivarea respectului pentru muncă în rândul elevilor. Cu o ofertă care include toate ciclurile preuniversitare de învățământ – primar, gimnazial, liceal -, precum și servicii complete (transport, uniforme, rechizite-manuale, mese calde, afterschool), elevii au timp să-și descopere și cultive vocația. Fiindcă decizia asupra meseriei pe care vor să o învețe nu o iau în necunoștință de cauză. Încă din clasa Pregătitoare, elevii au șansa de a se implică, câte o oră pe zi, în diverse activități care îi vor ajuta să-și dezvolte noi abilități și să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să știe ce le place și să aleagă asumat meseria care li se potrivește. Totul sub îndrumarea unor dascăli pasionați și dedicați, care devin mentorii lor, încurajându-i spre performanță. În plus, tinerii vor beneficia de burse profesionale, iar cei cu rezultate deosebite vor primi și burse de studiu & excelență, pentru a-i susține mai departe la facultate.

Campusul Profesional Dual BookLand își deschide porțile în septembrie 2025 pentru primii elevi înscriși în clasa Pregătitoare / clasa a V-a / clasa a IX-a (pe profil profesional dual, dar și profil teoretic), urmând ca din 2026, după finalizarea lucrărilor pe întreaga suprafață (72.000 mp), să poată forma noi elevi, până la atingerea capacității maxime de 1.200 de elevi în 5 ani.

În contextul în care astăzi 26,3% dintre tinerii din România cu vârstă sub 25 de ani sunt șomeri (față de 14,6% la nivelul Uniunii Europene), iar Ministerul Educației recunoaște importanța învățământului profesional secundar și face eforturi pentru a extinde acest tip de program dual care integrează învățarea la locul de muncă, Campusul BookLand reprezintă o direcție de viitor pentru tinerii de la sat.

În plus, Campusul BookLand reprezintă un model de bune practici pentru atragerea de finanțare a educației din fonduri private și pentru creșterea eficienței cheltuielilor, două alte sugestii amintite de experții OCDE în Raportul de țară pentru revitalizarea educației. Construit exclusiv cu bani, servicii și materiale de construcții asigurate de firme private (prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, inclusiv prin completarea Formularului 177) și cu un model de funcționare care ii va permite peste câțiva ani să fie autosustenabil în proporție de peste 60%, Campusul BookLand reprezintă o alternativă de succes și o soluție inovatoare, care unește eficient interesele tinerilor și ale angajatorilor, asigurând stabilitate și dezvoltare personală, profesională și economică.

Printre cele peste 1000 de companii care contribuie la misiunea educațională BookLand în mediul rural se numără: Leroy Merlin, Verbund, CEC Bank, Zahăr Mărgăritar, Asevi, Coca Cola HBC, MaxBet, Puran Architecture & Design, Cargill, UniCredit, Zentiva, SAP, Mediaposte Hit Mail, Novomatic, TP România, Valrom Industrie, Asa Cons, Corteva, Brico Depot, Rocas Decor, Timac Agro, Noventa, Sipex, Rotary Club Pitești, Rofer Design, Collavini & Partners, Vopseaua Oskar, Huawei Technologies, Kober, Asko Group, Decathlon, Siniat, Honeywell, Leoni, Linde Gaz, Serv Class, Turbomecanica, Viacon, European Pastry, Stroia Product, Kronospan, BMI Group, Novaintermed, Mobilift, Bauelemente, LSG Building Solutions, BOMA Prefabricate, UP România, Arrise, Intertrans Continental, Polon Alfa, Strizo, Virtuoso, Grădinariu, Continental Hotels, Somaco Grup Prefabricate, Lesaffre, Bella Casa, SIT România, Raveli, Elvon, Elserv, Ferro, Dolo Trans Olimp, Emerson, Frigotehnica, Intersnack, Pall-Ex, Douglas, Game World, Team Montage, TIAB, Terra Gres, Garanti BBVA, Diversey, Steinel, Porsche Finance Group, Renania, Danlin XXL, Eximprod Group, PGA Electric, Blum, Schneider Electric, Paco Invest, BIC, Media Med Publicis, Terqua, Bilka, Protect Chemical, Monolit Legal&Tax.

 

Despre Asociația BookLand

De 15 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care facilitează liceenilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive, prin Bursele BookLand care asigură unor elevi excepționali de la sat șansa de a urmă liceul și facultatea fără nicio grijă financiară, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural, oferindu-le elevilor acces la educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate în 4 ani, 15.000 de copii care vin cu drag la școală și rezultate mai bune la învățătură. În 2025 BookLand va inaugura în Argeș primul Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural, construit exclusiv din bani privați, locul în care educația & formarea profesională se întâlnesc cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă în județ, stabilitate și un nivel de trăi mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023). 

 

A fost magic în weekend-ul dedicat copiilor la Iulius Mall Suceava: festival pentru copii, activități interactive și spectacole speciale

 

 

Un festival dedicat copilăriei, unde copiii au fost invitați să se joace, să se ia la întrecere la distracție, să redescopere magia poveștilor și să intre în contact cu personajele lor preferate. Iulius Mall Suceava i-a așteptat pe 31 mai-01 iunie acolo unde spațiul se transformă într-o mare sărbătoare. Trasee de escaladă, orășel gonflabil, activități interactive, tombole, activități sportive, bandă desenată, zonă de foods & drinks, dar și spectacole au fost propunerile festivalului Magic & Ludic.

 

Sâmbătă și duminică, 31 mai și 1 iunie 2025, parcarea laterală din zona extinderii Iulius Mall s-a transformat în tărâmul copilăriei, odată cu festivalul Magic & Ludic, un eveniment unde sau fost așteptați copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 10 ani, părinții și bunicii lor. În cadrul festivalului vor avea loc peste 10 tipuri de activități și ateliere interactive, activități sportive precum tenis, karate, handbal și rugby, iar cei mai curajoși au putut să exploreze trasee de escaladă. S-au animat și și-au  descărcat energia și în ORĂȘELUL GONFLABIL. Trei tobogane uriașe sub denumirea de Mario, Minionii și Patrula  Cățelușilor au distrat copiii excelent, dar într-un mod sigur în egală măsură.  Pofticioșii s-au delectat cu bunătăți culinare de la food truck-urile din parcare. Accesul la gonflabile și peretele de escaladă s-a făcut pe baza unei donații. Asociația Nord Est Bucovina a fost  un partener de nădejde al acestui eveniment. S-au alăturat copiilor defavorizați cu pachete cu dulciuri, tricouri și șepci.

 

Festivalul Magic & Ludic îi bucură pe copii cu spectacole speciale  încă din 2023.Sâmbătă, de la ora 17.00, a avut loc un spectacol de magie interactivă, oferit de Magicianul Marius Stek. A fost la Suceava alături de roboții Optimus și Bumblebee. Duminică, de la ora 17.00, Trupa Marili a adus un spectacol muzical, cu personaje simpatice, cântece vesele și dansuri pentru cei mici. Intrarea la cele două spectacole NU s-a realizat pe bază de bilete, sunt cu TITLU GRATUIT pentru public.

 

 

Ziua Internațională a Copilului devine cu adevărat una plină de bucurie în fiecare oraș, mai ales că cei mici vor fi încântați să descopere expozițiile de la Iulius Mall. Dacă Giant Bugs propune o lume nevăzută, mărită de mii de ori, cu insecte animatronice, de dimensiuni impresionante, Kids on Mars și locul de joacă digital Cosmos îți propun incursiuni captivante în Univers, prin intermediul unor elemente create cu ajutorul realității augmentate și a VR-ului. Încă mai e timp de vizitat.

 

 

  • Întâlnire cu Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia și tur ghidat la Palatul Elisabeta
  • Vizitarea Domeniului Regal Săvârșin și a atracțiilor din Satul Regal
  • Vizită ghidată a Aeroportului Internațional Henri Coandă București și a unei aeronave
  • Activități intergeneraționale distractive și stimulative în Centrele Generații din țară

 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, aproape 600 de copii sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației Regale Margareta a României au trăit momente de bucurie și inspirație, în locuri de poveste: Palatul Elisabeta, Domeniul Regal Săvârșin sau Aeroportul Internațional Henri Coandă din București. Găzduiți de Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia sau însoțiți de voluntari – seniori și tineri – dar și de profesioniști, copiii au avut parte de activități memorabile, care le-au stârnit curiozitatea și       le-au adus zâmbete.

Copii la Palatul Elisabeta, în aeroport și la picnic – o zi ca în povești

 

 

La București, 90 de copii de la Asociația ”Ana și Copiii” – susținuți prin programul Centrele Generații – au fost invitați la Palatul Elisabeta, unde au descoperit povestea și semnificația locului. Principesa Elena și Principesa Sofia au parcurs împreună cu copiii expoziția fotografică Copilărie Regală și le-au povestit despre copilăria Altețelor Sale Regale și despre familia regală, oferindu-le o experiență emoționantă și personală.

Alți 30 de copii și tineri, beneficiari ai Clubului Generații din sectorul 6 al Capitalei, au vizitat Aeroportul Internațional Henri Coandă, au urcat la bordul unei aeronave TAROM și au interacționat cu profesioniști în aviație.

Iar 20 de copii, beneficiari ai programului Fondul Special pentru Copii, au petrecut timp de calitate în parc la un picnic cu jocuri interactive, zâmbete și mâncare bună, alături de părinți și voluntari inimoși.

1 iunie cu emoție și surprize și pentru copiii din țară

40 de copii de la Centrul Generații din Satu Mare al Asociației Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, însoțiți de seniori voluntari, au vizitat Domeniul Regal Săvârșin și s-au bucurat de atracțiile parcului și ale Satului Regal – Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, precum și Magazinul de Suveniruri.

Pentru alți 410 copii de la Centrele Generații din localitățile Târgu-Mureș, Sighișoara, Reghin, Târnăveni, Ormeniș, Brașov, Bistrița, Blaj, Cenade, Biia, Buziaș, Bonțida și Dezmir ziua de 1 iunie înseamnă petreceri cu delicii culinare și activități intergeneraționale interactive de tip pictură pe față, confecționare de brățări, desene pe asfalt, concursuri diverse sau un festival al copilăriei, cu durata de 3 zile, pe parcursul căruia au loc concerte de jazz, recital muzical, spectacol la harpă, momente de teatru de păpuși, de magie și de experimente științifice, precum și ateliere educative.

Fundația Regală Margareta a României continuă să aducă speranță și bucurie în viețile copiilor defavorizați, oferindu-le nu doar sprijin material, ci și momente unice și șansa de a visa la un viitor mai bun.

 

 

Sponsori în produse: Boromir, Albalact

Sponsori program Generații: Hochland România, Fundația Bosch România, Rompetrol Downstream

Sponsori program Fondul Special pentru Copii: Fundația ALFA pentru Sănătate și Educație, Air BP Sales Romania, Gino Rossi Production, Schneider Electric România, KPG Hotel and Resort Co.Ltd.

Sponsori și parteneri instituționali Clubul Generații București (sector 6): Johnson & Johnson România, Fundația Bosch România, Zentiva România, Dedeman, Imedica SA, Agrii România, Negro 2000 & DGASPC sector 6, Colegiul UCECOM ”Spiru Haret”, MiniArtShow by Ioana Ginghină, Școala nr. 168, Secția 20 de Poliție și Liceul Teoretic ”Victoria”

Cu sprijin: Compania Națională Aeroporturi București, Compania Menzies Aviation, TAROM, Fundația Colecția Regală

***

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

De-a lungul celor 35 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psihosocială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii.

 

 

Despre Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, bazându-se pe convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine.

 

Aproape 500 de elevi din județele Cluj și Olt au demonstrat că supereroii nu poartă neapărat pelerine, ci idei creative și misiuni verzi! A cincea ediție a concursului BANDA ASAP, organizat de ASAP România în parteneriat cu Animest, s-a încheiat cu succes, aducând în prim-plan povești vizuale captivante despre reciclare și responsabilitate față de mediu.

Sub tema provocatoare: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, elevii de gimnaziu și de liceu din județele Cluj și Olt au fost invitați să creeze benzi desenate prin care să redea un viitor mai curat și mai sustenabil. Rezultatul? Lucrări care îmbină creativitatea cu mesajele ecologice în mod jucăuș și proaspăt: de la „Veverița salvatoare”, „Puterea Motivației” și „Balene vs. Plastic”, până la „Piratul cu aripi albe”, „România Respiră”, „Fotbalistul reciclării” și „Inima mea, Planeta”.

Ca și la edițiile anterioare, cei trei jurați ai concursului, Ligia Soare, Miruna Smit și Alexandru Ciubotariu, au avut o misiune provocatoare, dat fiind nivelul ridicat de creativitate și originalitate al lucrărilor:

„Și de această dată, lucrările înscrise în concurs ne-au depășit așteptările – au fost pline de imaginație, de speranță, dar și de mesaje profunde despre responsabilitate și schimbare. Mi-a făcut o reală plăcere să parcurg poveștile create de elevi și să văd cum tema reciclării poate fi abordată cu atâta creativitate. Datorită acestor copii, viitorul pare puțin mai verde și mai optimist”, a declarat Ligia Soare, coorganizatoare Animest.

 

 

Premii pentru viitorul planetei

ASAP România și Animest au premiat nu doar imaginația, ci și aspectul vizual al lucrării și respectarea temei concursului. Cei opt elevi câștigători – câte patru din fiecare județ – sunt răsplătiți cu biciclete moderne. Profesorii lor coordonatori vor beneficia de cursuri de dezvoltare profesională, iar școlile din care provin elevii premiați primesc opt table interactive.

Iată lista câștigătorilor:

 

Județul Cluj:

  • Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Luana Vădan (12 ani), cu lucrarea „Absent” / prof. Delia Andrea Gröller;
  • Șc. Gimnazială „Avram Iancu” – Câmpia Turzii / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ariana Chiș (12 ani), cu lucrarea „Aventură periculoasă” / prof. Karina Szutor;
  • Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Andrei Taechasirithavorn (18 ani), cu lucrarea „Obiceiuri” / prof. Ana Cristina Marian;
  • Liceul Teoretic „Avram Iancu” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alissa-Sofia-Maria Bocance (15 ani), cu lucrarea „Când Pământul a plâns – Viață din cenușă” / prof. Delia Andrea Gröller.

 

 

Județul Olt:

  • Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Delia Maria Călin (14 ani), cu lucrarea „Iubirea față de natură” / prof. Alina-Rodica Vieru;
  • Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andreea Nectaria (14 ani), cu lucrarea „Eroii reciclării” / prof. Alina-Rodica Vieru;
  • N. „Ion Minulescu” – Slatina / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Ștefan A.F. Radu-Ionuț (16 ani), cu lucrarea „Recycle Man” / prof. Maria-Luana Ivan;
  • Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” – Scornicești / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Bianca Nicolae (17 ani), cu lucrarea „Puterea unei dorințe” / prof. Nicoleta Andreea Ninciu.

 

Tineri creativi, mesaje puternice: „Am vrut să redau prin artă o formă de protest tăcut”

Pentru unii dintre elevii câștigători ai concursului BANDA ASAP, reciclarea este mai mult decât un gest ecologic – este o formă de superputere prin care pot proteja planeta. Bianca Nicolae, elevă la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, Olt, a fost inspirată de benzile desenate cu Batman și eroii Marvel: „M-am gândit că reciclarea e și ea un fel de superputere pe care o avem ca să protejăm planeta.” Alissa-Sofia-Maria Bocance, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a tratat banda desenată ca pe un protest tăcut: „Să ofere o voce pădurilor defrișate, apelor poluate și viitorului nostru.” La rândul ei, Luana Vădan, elevă tot din Cluj-Napoca, a fost marcată de contrastul dintre impactul tehnologiei și nevoia de reconectare cu mediul: „Faptul că oamenii deja sunt absorbiți de tehnologie a fost principala mea inspirație.” Elevii au transmis prin desen nu doar creativitate, ci și o conștientizare autentică a rolului lor în protejarea mediului. De la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea PET-urilor, până la refolosirea obiectelor, plantarea copacilor sau folosirea transportului public, elevii integrează gesturi sustenabile în rutina lor și demonstrează astfel că fiecare alegere contează.

 

„Respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” – vocea profesorilor implicați în concurs

Prof. Delia Andrea Groller, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, subliniază că „respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” și consideră că activitățile creative, precum realizarea de accesorii din materiale reciclate, ajută elevii să înțeleagă importanța reutilizării și reciclării. Prof. Alina-Rodica Vieru, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal, remarcă interesul crescut al elevilor pentru protejarea mediului, manifestat prin proiecte și acțiuni de ecologizare.

În privința anului 2040, prof. Groller își imaginează „o lume mai curată, cu ape limpezi” și oameni mai educați, care prețuiesc resursele planetei. Prof. Andreea Ninciu, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, speră ca reciclarea separată să devină o obișnuință, iar prof. Ivan Maria-Luana, de la C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, apreciază modul în care creativitatea elevilor contribuie la conștientizarea ecologică, mai ales în cadrul activităților din Săptămâna Verde.

 

 

BANDA ASAP merge mai departe

„A cincea ediție BANDA ASAP ne-a reconfirmat că tinerii au o voce puternică atunci când vine vorba despre protecția mediului – iar benzile desenate devin un mijloc expresiv și captivant prin care își spun povestea. Ne-a bucurat deschiderea elevilor și profesorilor din județele Cluj și Olt și, mai ales, diversitatea abordărilor creative. Dincolo de desen, este vorba despre implicare și o dorință sinceră de schimbare. Pregătim o nouă ediție BANDA ASAP, așa că vă invităm să ne rămâneți aproape!”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România.

 

Toate detaliile despre program, pe site-ul oficial asap-romania.ro sau pe paginile de social media, Instagram și Facebook.

 

***

Parteneri media: Rock FM.

Organizație parteneră: Ambasada Sustenabilității în România.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

Suntem Asociația Tzitzi-Poc și în perioada 4 – 28 mai 2025 suntem într-un turneu național cu spectacolul „Noi suntem super eroii noștri”, o experiență educativă și emoționantă dedicată copiilor între 4 și 12 ani și părinților lor. 

Vineri, 23 mai, ora 18:30, ajungem în Focșani, la Ateneul Popular ”Mr.Gh.Pastia”!

Duminică, 25 mai, ora 11:00, ajungem la Casa Culturii „Ion Creangă”, în Târgu Neamț!

Marți, 27 mai, ora 18:30, ajungem în Bârlad, la Teatrul Victor Ion Popa!

Miercuri, 28 mai, ora 18:30, ajungem în Botoșani, la Casa Tineretului!

 

 

Spectacolul, creat sub îndrumare psihologică, vorbește cu grijă despre emoții, curaj și puterile interioare, printr-un mix de teatru, muzică originală și efecte vizuale spectaculoase. Este un spectacol pentru familii care caută mai mult decât distracție: vor conexiune autentică și timp de calitate.

PENTRU GRUPURI DE MINIM 10 COPII OFERIM DISCOUNTURI. INFORMAȚII LA 0735.536.805

Biletele sunt disponibile pe Eventbook: 

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-focsani

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-targu-neamt

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-barlad

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-botosani

Feedback primit de la părinți: 

„Mă așteptam la o poveste pentru copii, dar am descoperit, în schimb, în paralel, o experiență profundă, care mi-a vorbit mie – părintelui – direct în inimă. „Noi suntem supereroiii noștri” este despre cum, în goana noastră de zi cu zi, uităm să fim acolo cu adevărat. Despre cum frica, oboseala și presiunea ne fură din brațele celor mici. Dar și despre cum, în adâncul nostru, există o putere blândă, o lumină, un curaj care ne pot readuce acasă – acolo unde copilul nostru ne așteaptă, cu ochii plini de încredere. Am râs, am plâns. Le-am privit altfel pe fetițele mele, la final – ca pe două minuni care mă ajută, zi de zi, să descopăr supereroul din mine.” -Părinte de 2 copii-
 
„A fost foarte frumos, o realizare scenografică extraordinară, tema foarte frumoasă, a emoțiilor și a puterilor pe care copiii trebuie, de fapt au nevoie și noi părinți avem nevoie să-I încurajăm, să-și descopere aceste puteri. Cred că e foarte frumos pentru că este interactiv, este foarte pe înțelesul copiilor, pune în scenă valori și caracteristici care sunt mai abstracte și felul în care e pus în scenă îi ajută să se apropie de cuvinte grele, cum e curajul. Noi încurajăm copiii să fie curajoși, dar cum să fii curajoși? Aici cred că piesa are foarte multă valoare pentru că prin aventurile personajelor și prin tensiunea creată, reușește să-i ducă pe copii în punctul acela care în să țină minte cele trei superputeri, nu fac spoiler, și să le practice acasă nu fac spoiler, în forma în care au fost și aici la teatru.” -Profesor și părinte de 4 copii

Pentru că ne dorim ca acest tip de experiență să ajungă și la copiii care, din motive sociale sau materiale, nu au acces la astfel de momente, am demarat campania „Susține un copil să ajungă gratuit la teatru” – prin care ne-am propus să aducem la spectacole peste 500 de copii, gratuit. Colaborăm cu asociații locale pentru a invita copii la spectacol (Lista este deschisă. Dacă ești din Focșani, Târgu Neamț, Bârlad, Botoșani, reprezinți o asociație și vrei să te alături campaniei, ne poți scrie!). Biletele pentru campanie pot fi donate aici: 

https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri

 

Cum vezi orașul când ești invitat să-l simți, nu doar să-l traversezi?

Pe 17 mai, 13 adolescenți au pășit într-un București diferit. Au primit un kit DIY de explorator urban, au purtat brățări pe care și-au scris emoțiile, au desenat, au observat și s-au oprit în locuri cu povești – de la Piața Amzei până la Teatrul Odeon. A fost primul tur ghidat din seria „Încotro vezi cu ochii în București”, organizat de ASAP și De-a Arhitectura, în cadrul Romanian Design Week.

Iar acesta e doar începutul.

 

Programul ASAP România, inițiat de Fundația The Institute, este partener al RDW 2025 și aduce în prim-plan un subiect esențial: utilizarea responsabilă și creativă a spațiului public urban. Cu sprijinul partenerilor de la BAZA. Deschidem Orașul, ECOTECA și De-a Arhitectura, ASAP propune inițiative care le vorbesc direct tinerilor: tururi ghidate, instalații interactive și un ghid digital plin de idei pentru a trăi orașul cu sens.

 

Al doilea tur ghidat va avea loc sâmbătă, 24 mai, și este tot gratuit, destinat adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani. Înscrierile sunt deschise și se pot face online, pe site-ul De-a Arhitectura: link aici.

Aceste ateliere interactive sunt o invitație la explorare activă, nu doar geografică, ci și emoțională. Adolescenții sunt provocați să vadă orașul altfel: nu ca pe un decor, ci ca pe un spațiu viu, cu urme, vibrații, locuri care spun povești.

 

 

Pe 17 mai, la primul tur, Laura Cotoban – arhitect și ghid al copiilor – le-a deschis ochii și sufletul către un București altfel. Startul s-a dat din Piața Amzei, unde adolescenții și-au asamblat un kit DIY de explorator urban: un covoraș-portabil din flori textile, perfect pentru desen, reflecție și pauze de observație, realizat cu ajutorul lui Alexe Popescu, designer multidisciplinar și lector universitar la UNARTE. Au primit și brățări colorate, pe care și-au notat gândurile sau emoțiile stârnite de locurile descoperite.

 

Traseul a inclus atât clădiri iconice (Ateneul Român, Hotel Novotel, Teatrul Odeon), cât și colțuri ascunse ale orașului, unele liniștite și surprinzătoare: Green Hours sau Piața Revoluției. La fiecare oprire, tinerii au fost invitați să participe activ: să deseneze, să răspundă la întrebări precum „Ce înseamnă libertatea pentru tine?” sau „Cum ar arăta grădina ta ideală?”.

 

Deși părea că va fi o lecție de arhitectură, a fost de fapt o experiență de a trăi orașul altfel,  a-l mirosi, a-l simți altfel în general”, spune Laura Cotoban, arhitect și ghid De-a Arhitectura. „Interacțiunea a fost atât de vie, încât copiii aproape că nu voiau să se termine turul”.

 

Unul dintre participanți, Vladimir, a descris experiența astfel:
„Mi s-a părut foarte interesant turul de azi, pentru că am descoperit părți ale Bucureștiului pe care de obicei nu le vezi. E foarte diferit să mergi pe Calea Victoriei, unde e gălăgie, și să intri brusc într-un spațiu liniștit, o grădină interioară. Recomand acest tur acelor copii care vor să descopere altfel Bucureștiul”.

 

În centrul acestei ediții RDW, ASAP propune și o instalație publică cu scop civic: Urban Seats, realizată în colaborare cu BAZA. Deschidem Orașul. Instalată în Piața Amzei, compusă din mobilier urban din lemn, lucrarea transformă spațiile de tranziție în locuri primitoare pentru odihnă, socializare și contemplare.

 

Mai mult, ASAP lansează, în colaborare cu în colaborare cu BAZA.Deschidem Orașul și ECOTECA, „Ghidul de încurajări pentru folosirea sustenabilă a spațiului public urban” – un material vizual gândit special pentru tineri. Conține sugestii simple și inteligente despre cum să folosim orașul cu mai multă grijă: de la păstrarea curățeniei, la ce înseamnă implicarea civică, importanța zonelor verzi sau cum explorăm orașul activ. Ghidul poate fi accesat digital, scanând codul QR de pe scaunele instalației sau vizitând pagina dedicată:
https://asap-romania.ro/proiect/romanian-design-week-2025

 

 

De ce face ASAP toate astea?

„Prin activările pe care le propunem, dorim să sensibilizăm publicul, în special tinerii, cu privire la importanța utilizării responsabile și plăcute a spațiului public, încurajând un sentiment de apartenență și grijă față de ‘sufrageria’ noastră comună.” – Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP.

Pentru adolescenții care vor să vadă orașul cu ochii larg deschiși, turul din 24 mai e deschis. Iar orașul abia așteaptă să le spună ceva.

Această activare face parte din noul format RDW & The City, dedicat reconectării oamenilor cu mediul urban prin instalații temporare și accesibile tuturor.

 

 

În fiecare an, pe 9 mai, europenii sărbătoresc Declarația Schuman din 1950, o viziune curajoasă pentru pace și cooperare după războiul care a zguduit Europa. Propusă de ministrul francez de externe Robert Schuman, declarația a creat bazele a ceea ce astăzi a devenit Uniunea Europeană. Dacă fiecare țară își are propria zi națională, această zi reprezintă un moment împărtășit de noi toți – un moment de reflecție, adunare și celebrare a valorilor care ne unesc.

Pentru mulți însă, Ziua Europei poate trece neobservată. Acesta este și motivul pentru care inițiative precum #MyEuropeDayOff propun să ne reimaginăm această zi – nu ca pe o zi obișnuită de lucru, ci ca pe o adevărată sărbătoare a identității europene. Să ne imaginăm muzica din mijlocul străzii, instalații de artă stradale, experiențe culturale și dialogul deschis. Ziua Europei ar trebui să fie un moment în care Europa prinde cu-adevărat viață.

 

 

Ziua Europei, sărbătorită cu povești care ne unesc

EU Youth Cinema: Green Deal, proiect educațional susținut de UE, se alătură inițiativei pentru a face din 9 mai mult decât o zi obișnuită din calendar și invită pe toată lumea să ia parte la o experiență unică prin vizionarea a trei filme excepționale cu tematică de mediu. Fiecare dintre aceste filme este o fereastră către peisajele, valorile și comunitățile europene:

  • Lacul Merelor (Lake of Apples), Macedonia de Nord – un film despre legătura dintre oameni și natură în comunitățile din jurul Lacului Prespa, un loc al biodiversității, renaturării, tradițiilor și rezilienței.
  • Povești pe bicicletă în Vorarlberg (Bike Stories Vorarlberg), Austria – un scurt documentar atractiv și energizant despre cultura ciclismului din regiunea Vorarlberg. Filmul celebrează transportul sustenabil și modul în care comunitățile pot trăi în armonie cu mediul înconjurător.
  • Acasă (Home), Franța – O călătorie aeriană impresionantă deasupra a mai bine de 50 de țări, ”Acasă” expune frumusețea diverselor ecosisteme ale planetei, dar și pericolele create de distrugerea mediului. Este un apel puternic la conștientizare și acțiune.

Aceste filme nu doar cresc înțelegerea tinerilor pentru protejarea mediului, ci reflectă diversitatea, frumusețea și valorile comune ale Europei – pentru a sărbători ceea ce înseamnă cu-adevărat Ziua Europei.

Toate aceste filme sunt disponibile gratuit, la adresa: https://tinyurl.com/EuropeDay2025

 

Uniți pentru un viitor mai verde

Întregul proiect este disponibil gratuit, datorită Creative Europe MEDIA și sponsorilor principali: Vienna Insurance Group, cu brandurile sale locale Omniasig Non-Life, Asirom și BCR Asigurări de Viață, Collecting Society for Audiovisual Media – VAM, Ministerul sloven pentru Administrație Publică și Cineplexx International, în calitate de partener exclusiv de cinema în 11 țări și în prezent în 33 de orașe, inclusiv București, Sibiu, Târgu Mureș și Satu Mare.

„La Asirom, credem că viitorul se construiește prin educație, responsabilitate și acțiuni concrete. De aceea, susținem cu încredere inițiativele care formează conștiința ecologică a tinerilor și cultivă respectul față de mediu. Proiecte precum EU Youth Cinema: Green Deal reprezintă pentru noi o oportunitate de a investi în generațiile viitoare și de a contribui activ la un viitor sustenabil și echilibrat,” declară Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom.

„Cineplexx International este prezent în unsprezece dintre cele douăsprezece țări și contribuie la succesul acestui proiect extrem de inovator prin experiența sa relevantă în domeniul cinematografiei, strategii de marketing adaptate și o infrastructură de primă clasă. Vedem această colaborare și ca pe o oportunitate excelentă de a contribui la dezvoltarea unui cinematograf verde pentru școli în 33 de orașe europene active în prezent, de la Viena, Sibiu și București până la Skopje, Sarajevo, Split și Salonic. Este un spațiu în care poate avea loc un dialog între generații, orientat spre viitor, precum și un schimb de cunoștințe, experiențe și practici prietenoase cu mediul”, a declarat și Christof Papousek, director financiar și co-proprietar al Cineplexx International.

EU Youth Cinema: Green Deal este un proiect care utilizează cinematografia pentru a educa tinerii cu privire la  protecția mediului și importanța unui viitor sustenabil. Acesta reprezintă o oportunitate de a învăța despre natura Europei și cum putem contribui cu toții la un viitor mai verde.

 

 

Alătură-te mișcării EUYC:GD

EU Youth Cinema: Green Deal invită pe toată lumea să participe la acest program verde inovator pentru viitor. Chiar dacă nu ești elev sau profesor, poți viziona mai multe filme fără înregistrare și gratuit, direct pe platforma de streaming verde www.euyc.green – disponibilă pentru toată lumea, la nivel global.

Profesorii din România care doresc să descopere întreaga colecție de filme împreună cu elevii lor și să acceseze materialele didactice trebuie să se înregistreze la www.youth-cinema.eu/ro. Procesul de înregistrare este simplu, în limba română, și durează doar câteva minute.

Așadar, să facem Europa mai verde – împreună!

 

Rubik School anunță deschiderea ediției numărul 2 a Festivalului #DragDeÎnvățare pentru copii 6-12 ani. Acest eveniment este susținut de KRUK România și este conceput pentru a oferi copiilor oportunitatea de a-și descoperi și dezvolta pasiunile prin diferite metode și stiluri de învățare.

Festivalul va avea loc în weekend-ul 14-15 iunie, la Hotel Caro, între orele 10:00 și 19:00. Evenimentul propune o serie de activități și ateliere menite să încurajeze învățarea și explorarea pe cinci arii:

🟡 Învăț să trăiesc ca cetățean al lumii, parte din comunitățile în care exist.

🔴 Învăț să trăiesc în acord cu mine și să învăț autodirijat.

🟠 Învăț să gândesc critic și să înțeleg tot ce mă înconjoară.

🔵Învăț să trăiesc experiențial și învăț abilități de viață ale prezentului și ale viitorului.

🟢 Învăț să relaționez cu mine, cu ceilalți și cu forme de artă.

 

 

Zonele întâlnite în festival:

 Stații de învățare: Copilul tău poate explora alături de tine peste 30 de stații de învățare și joacă care îmbină domenii precum: dezvoltare emoțională, artă și exprimare artistică, educație digitală, educație financiară, bricolaj și construcții, tehnologie și sport.​

 Ateliere ghidate: Am pregătit în cadrul festivalului și numeroase  ateliere dintre care copilul tău poate să aleagă. Participarea este inclusă în bilet, iar copilul poate alege un atelier la care participă cu durata de 50 minute.

 Expoziții: În cadrul festivalului copiii vor putea explora proiecte, afaceri și standuri create de copii cu vârsta între 8-12 ani sau de către partenerii festivalului.​

Spațiul Părinților: zonă dedicată exclusiv adulților însoțitori din festival ce include:

– Atelierele părinților – workshop-uri pe teme diverse în funcție de intervalul selectat: educație financiară / Nutriție / Public Speaking / Părinți Conectați.

– Zona Părinților – o zonă de relaxare dedicată familiilor.

Pentru mai multe informații și pentru înregistrare puteți accesa pagina evenimentului: https://rubikschool.ro/festival/

Partenerii festivalului: Kruk România, RadTrans, Aqua Carpatica, BIC, Epson, Dove, Algida, McVities, Biskrem.

Parteneri educaționali: Logiscool, Micul Erou, Voice Up Kids, , Metronom, DPH – Didactica Publishing House, Republica BIO, Liceul Româno-Finlandez, Cartea cu Moț.

 

 

Un parteneriat pentru viitor

Împreună cu mentorii KRUK România, festivalul promovează educația financiară atât pentru copii, cât și pentru părinți. Prin tehnologii interactive și sesiuni de învățare adaptate, participanții vor avea oportunitatea de a înțelege mai bine conceptele economice și de a le aplica în viața de zi cu zi.

„Pasiunea și dragostea pentru învățare sunt esențiale în modelul educațional alternativ propus de Rubik School. Festivalul Dragului de Învățare este o inițiativă menită să ofere copiilor șansa de a explora, descoperi și acționa pentru un viitor mai bun”, a declarat Luiza Apostu, fondatoarea Rubik School.

„Alături de Rubik School, accelerăm alfabetizarea financiară a viitoarelor generații prin programe educaționale interactive, care pun accent pe înțelegerea conceptelor și dezvoltarea inteligenței financiare”, a adăugat Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.

 

Despre Rubik School

Rubik School este o comunitate de învățare alternativă unde copiii sunt încurajați să descopere cum să învețe, să ia decizii autonome și să dezvolte o pasiune autentică pentru cunoaștere. Printr-o abordare inovatoare, Rubik School pregătește copiii pentru a deveni adulți responsabili, echilibrați și fericiți.

Pentru mai multe informații și pentru înregistrare, vizitați https://rubikschool.ro/festival/

 

 

București, 29 aprilie 2025: Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, anunță itinerarea națională a expoziției multisenzoriale „World Unseen”. După ce a fost vizitată de peste 100.000 de persoane la Muzeul Antipa din București, această experiență unică a ajuns la Palatul Culturii din Iași, unde va putea fi vizitată până pe 29 iulie 2025.

World Unseen face ca fotografia să fie accesibilă tuturor – de la persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzători, până la publicul fără afecțiuni vizuale.

Folosind tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio și planșe în Braille, expoziția transformă în povești palpabile 12 fotografii realizate de ambasadori și fotografi Canon. Această abordare inovatoare oferă vizitatorilor o experiență tactilă unică, permițându-le să se conecteze profund cu imagini puternice și poveștile emoționante din spatele lor.

Ne bucurăm că în acest an centenar, când Palatul Culturii aniversează 100 de ani de la inaugurare, muzeele, cultura și natura devin mai accesibile ca oricând. „World Unseen”, acest proiect expozițional unic ajunge la Iași, unde va aduce bucurie tuturor vizitatorilor și cu precădere celor cu deficiențe de vedere. spune Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

La nivel global, peste 2,2 miliarde de oameni trăiesc cu o formă de deficiență vizuală, dintre care 84.635 doar în țara noastră, conform ultimelor date ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Pentru mulți dintre aceștia, fotografia rămâne, în mare măsură, inaccesibilă. Concepută pornind de la experiența nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere, „World Unseen” redefinește modul în care experimentăm arta vizuală.

 

 

O expoziție pentru toți

Expoziția „World Unseen” a fost prezentată anterior în țări precum Croația, Slovenia, Kazahstan, Ucraina, Germania și Anglia, unde a fost primită cu entuziasm pentru contribuția ei la promovarea incluziunii și a accesibilității în artă. Experiența este dedicată atât persoanelor cu deficiențe de vedere, cât și vizitatorilor tipici, și are o componentă educațională valoroasă. Vizitatorii tipici au la dispoziție ochelari speciali, care simulează cele mai frecvențe șase deficiențe de vedere, pentru a înțelege perspectiva persoanelor care trăiesc cu afecțiuni precum glaucomul, cataracta sau retinopatia diabetică.

După impactul extraordinar de la București, a fost clar pentru noi că această expoziție trebuie dusă mai departe. Ne dorim ca publicul din întreaga țară să aibă ocazia să simtă, la propriu, ce înseamnă fotografia în absența văzului. Începem cu Iașiul, un oraș cu o comunitate culturală vibrantă, curioasă și deschisă la nou. Abia așteptăm să vedem reacțiile oamenilor de acolo! – spune Petronius Secăreanu, CEO Canon România

 

Imagini cu povești impresionante

Expoziția reunește 12 lucrări impresionante, realizate de fotografi renumiți la nivel internațional și ambasadori Canon din întreaga lume, printre care: fotojurnalistul sud-african Brent Stirton, renumitul fotojurnalist brazilian Sebastião Salgado, fotograful sportiv Samo Vidic, fotografa de modă Heidi Rondak, fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câștigător al premiului Pulitzer) și Rareș Beșliu, singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.

Pornind de la experiența reușită oferită publicului la Muzeul Antipa, suntem convinși că  „World Unseen” va aduce vizitatorilor ieșeni aceleași sentimente de explorare și conectare. Credem că accesibilitatea nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a inspira și de a uni oamenii dincolo de barierele fizice sau senzoriale. – afirmă Dr. Luis Ovidiu Popa, Director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Aceasta nu este prima dată când Canon aduce arta la viață prin imprimarea texturată. Prin intermediul software-ului PRISMAelevate XL și al seriei de imprimante Arizona, Canon face arta mai accesibilă pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, sprijinind galeriile de artă și muzeele din întreaga lume, asigurând imprimare tactilă și braille.

 

 

Despre Canon Europe

Canon Europe este partea EMEA a Canon Inc, furnizor global de tehnologii și servicii de imagistică. Canon Europe își desfășoară activitatea în aproximativ 120 de țări, are aproximativ 12.850 de angajați în toată regiunea și contribuie cu aproximativ un sfert la veniturile globale anuale ale Canon.

 

Fondată în 1937, dorința de inovație permanentă a adus compania Canon printre cele mai bune companii din lume în domeniul imagisticii, în decursul a celor 80 de ani de activitate. Compania își propune să investească în domeniile care contează și să fructifice toate oportunitățile de dezvoltare, de la aparate foto, la imprimante comerciale și echipamente industriale, la tehnologii în domeniul sănătății.

 

Filosofia companiei Canon este Kyosei – „Trăim și muncim împreună pentru binele tuturor”. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător și implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluțiile și serviciile pe care le oferă.

 

Canon redefinește mereu lumea imagisticii pentru binele cel mai înalt al umanității. Prin intermediul tehnologiei noastre și datorită spiritului nostru inovator, redefinim limita imposibilului și oferim oamenilor noi perspective de a privi lumea.

 

Pentru mai multe informații despre Canon România, accesați: www.canon.ro

 

Despre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Antipa este unul dintre cele mai importante din România și Europa de Est, fondat pe 3 noiembrie 1834, la inițiativa Marelui Ban Mihalache Ghica, care a donat colecții valoroase de monede, fosile, animale și opere de artă.

În prezent, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” deține un patrimoniu științific de cca 2 milioane de exemplare, grupate în colecții zoologice, geologice, paleontologice dar și de anatomie comparată, antropologie și etnografie. Cu o medie de peste 500.000 de vizitatori anual, muzeul se numără printre cele mai vizitate instituții culturale din România.

Actualul sediu din Șos. Kiseleff nr. 1 a fost proiectat de Dr. Grigore Antipa, director între 1893 și 1944, care a modernizat expunerile și a introdus primele diorame biogeografice din lume. Muzeul continuă să inspire prin cercetare, educație și promovarea biodiversității.

Astăzi, Muzeul Antipa rămâne un reper în cercetarea biodiversității și conservarea naturii, dar și un spațiu dedicat educației și descoperirii pentru vizitatori de toate vârstele. Cu o combinație de tradiție și inovație, muzeul oferă o experiență captivantă și inspirațională despre diversitatea vieții pe Pământ.

Pentru mai multe informații, accesați: www.antipa.ro

 

 

Despre Complexul Muzeal Național „Moldova”

Complexul Muzeal Național „Moldova” are sediul Palatul al Culturii din Iași, un veritabil simbol arhitectural al orașului, construit în stil neogotic între anii 1906 și 1925. Considerat cea mai importantă creație a arhitectului I.D. Berindei, edificiul este ridicat parțial pe ruinele vechilor curți domnești medievale, atestate documentar încă din anul 1434, precum și ale unor construcții mai târzii. Palatul a fost inaugurat oficial pe 11 octombrie 1925 și a funcționat inițial ca Palat de Justiție și Administrativ. Începând cu anul 1955, clădirea deservește scopuri muzeale, devenind sub numele de Palatul Culturii un centru emblematic al vieții culturale din regiunea Moldovei.

 

Astăzi, Palatul Culturii din Iași este mai mult decât un monument, este locul unde trecutul prinde viață și cultura pulsează, activitățile desfășurate aici incluzând expoziții, seminarii, conferințe, simpozioane, festivaluri culturale, lansări de carte și programe educaționale dedicate publicului larg.

 

Pentru mai multe informații, accesați: www.palatulculturii.ro

 

De 10 ani, Centrele Generații sunt un model în educația intergenerațională: seniorii devin mentori pentru copiii în risc educațional

Sărbătorim astăzi Ziua Europeană a Solidarității între Generații, o zi care evidențiază rolul vital pe care conexiunile intergeneraționale îl joacă în construirea unui viitor durabil pentru toate vârstele. Cu această ocazie, Fundația Regală Margareta a României invită seniorii să se alăture ca voluntari în sprijinul copiilor din centrele sociale tip școală după școală, în cadrul programului național Generații. De aproape un deceniu, Centrele Generații aduc împreună copii din medii vulnerabile și seniori cu experiență de viață, pasiuni și cunoștințe valoroase. Împreună, ei creează un model de colaborare între generații, care inspiră și oferă soluții reale pentru două probleme sociale: abandonul școlar și izolarea vârstnicilor.

 

De ce este important acest program?

România numără astăzi peste 3,8 milioane de vârstnici, iar 1 din 3 se confruntă cu singurătatea. În același timp, rata abandonului școlar este de 2 ori mai mare decât media europeană, iar dintr-o generație de copii care intră în clasa I, peste 14% abandonează școala înainte să termine clasa a VIII-a, arată raportul Starea Învățământului Preuniversitar din România.

Colaborarea între generații reprezintă una dintre soluțiile propuse de Fundația Regală pentru rezolvarea acestor două probleme ale societății noastre. În acest sens, Fundația a dezvoltat în anul 2015 conceptul de educație intergenerațională în centrele școală după școală. La centrele de zi Generații zâmbetul vârstnicilor singuri și speranțele copiilor se nasc zi de zi. Aici sunt create punți între generații, un model de colaborare intergenerațională care poate inspira întreaga societate și care aduce beneficii reale tuturor participanților.

Seniorii sunt valorizați și își recâștigă rolul în comunitate prin voluntariat, iar copiii din familii nevoiașe au parte de bunici iubitori, care le devin modele de viață și mentori pentru optimizarea rezultatelor școlare.

 

Cine se poate înscrie ca voluntar?

Seniorii care vor sa devină voluntari sau mentori trebuie să fie specialiști într-un anumit domeniu – materii școlare, arte, științe, tradiții sau meserii practice – să aibă o atitudine pozitivă și răbdare și să își dorească să contribuie activ la educația copiilor. Ei pot susține pregătire școlară, remedială sau pentru examene, precum și ateliere vocaționale, sesiuni de dezvoltare personală sau consiliere.

Cum se pot implica seniorii?

Pentru înscrieri și informații suplimentare:
Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – apel gratuit și confidențial
www.intergenerational.ro – formular online de înscriere

În anul școlar 2024-2025, Fundația Regală sprijină, prin programul Generații, 17 centre sociale de zi din țară, în implementarea metodologiei intergeneraționale. În aceste centre, 177 de seniori sunt implicați ca voluntari în activități dedicate celor 604 de copii aflați în risc educațional.

 

”Cred că fiecare om are datoria să fie alături de un copil care are nevoie de acest lucru. Acea bucurie
pe care o dai copilului, el și-o va aminti. Când m-am întâlnit, după câțiva ani, cu copiii, mi-au mulțumit. Fiecare și-a exprimat dorința de a reveni sau de a găsi un loc la fel ca acesta. Până și părinții lor s-au schimbat în perioada cât ei au fost la centru”, doamna Viorica, 69 de ani, senior voluntar în cadrul Centrului Generații ”Buckner” din Târnăveni (jud. Mureș) “Pentru mine, centrul a fost timp de 11 ani a doua casă, un loc unde m-am simțit mereu acceptat, înțeles și sprijinit. Cele mai importante momente la centru sunt cele petrecute alături de seniori, de la care învăț atât de multe. Voluntarii seniori au fost mereu alături de mine, oferindu-mi sprijin, fie în momente dificile, fie în momentele în care aveam nevoie de cineva care să mă asculte. Aici am evoluat emoțional și mi-am creat o viziune mai clară asupra viitorului meu profesional”, Teodor, 19 ani, Clubul Generații București Programul Generații este susținut, în prezent, la nivel național de Hochland România, Fundația Bosch România și Rompetrol România, în următoarele centre sociale:
1. Fundația Buckner din Târnăveni – jud. Mureș
2. Fundația Buckner din Ormeniș – jud. Mureș
3. Asociația Diaconia Ajutor International – jud. Brașov
4. Fundatia Inocenți – jud. Bistrița-Năsăud
5. Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin – jud. Mureș
6. Asociația Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj (Cenade) – jud. Alba
7. Asociația pentru persoane vârstnice și copii în dificultate "Familia 2004" – jud. Alba
8. Asociația Sf. Acoperământ al Maicii Domnului – jud. Satu Mare
9. Fundația Veritas – jud. Mureș
10. Fundația Talentum – jud. Mureș
11. Asociația Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj – jud. Alba
12. Asociația Stern der Hoffnung Rumanien – jud. Timiș
13. Fundația Creștină Diakonia – jud. Cluj
14. Asociația Something New – jud. Cluj
15. Centrul Comunitar Ana și Copiii – jud. Prahova
16. Fundația Sfântul Dimitrie – București, sector 2
17. Clubul Generații – București, sector 6

 

 

Care a fost impactul până în prezent?

Din anul 2015, 42 de centre sociale, din toată țara, au primit grantul Generații și au aplicat metodologia
intergenerațională în lucrul cu copiii. Aproape 1.500 de copii, care provin din familii defavorizate, au primit sprijin pentru teme școlare și au fost implicați în activitățile intergeneraționale din cadrul centrelor. 36.000 sesiuni intergeneraționale au fost susținute prin mentori voluntari seniori, iar peste 470 de seniori au coordonat sau sprijinit activități și cluburi educative, vocaționale și recreative.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, în urmă cu 35 de ani, Fundația Regală Margareta a României este o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieții acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului, Centrele Comunitare Generații, Conectăm Generații în Lumea Digitală. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

 

În preajma Paștelui, Fundația Regală Margareta a României a fost din nou alături de seniorii singuri și vulnerabili, beneficiari ai proiectelor sociale Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului și Centrele Generații – nu doar cu pachete, ci și cu prezență umană, ascultare și încurajare, oferite cu sprijinul voluntarilor, donatorilor și sponsorilor. Acțiunile au avut loc în județele Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Galați, Maramureș, Mureș, Tulcea, Satu Mare, Vrancea și în București.

Este timpul să ne deschidem inimile, să ne gândim la vârstnicii care au fost parte din călătoria noastră personală și care au acum nevoie de prezența noastră. Haideți să le oferim un dar prețios: un gest de atenție, un semn de prețuire, șansa la o bătrânețe demnă, mesaje de solidaritate și speranță!

 

 

 

400 de seniori au primit sprijin practic, material sau emoțional prin proiecte locale

În localitățile Baia Mare, Mărășești, Nicorești, Reghin și Tulcea, 400 de seniori au beneficiat zilele acestea de sprijin material și momente de socializare, prin acțiunile locale ale organizațiilor susținute de Fundația Regală prin grant-uri pentru servicii sociale. Seniorii au primit la domiciliu produse alimentare și de igienă, iar vârstnicii dornici de socializare au participat la ateliere de creație intergeneraționale, specifice Sărbătorii Paștelui, împărtășind povești și tradiții.

 

Voluntarii au ajuns în casele a 100 de seniori din București

Seniorii din București, care se confruntă cu greutăți financiare majore, beneficiari constanți ai programului Fondul pentru Vârstnici, au primit vizita voluntarilor Fundației Regale – studenți și membri ai echipelor unor companii – implicați în susținerea cauzei vârstnicilor. Astfel, 50 de voluntari au ajuns în casele a 100 de seniori care duc grija zilei de mâine pentru a le duce pachete cu daruri, bunătăți de sărbători, a le oferi vorbe de susținere și a le lăsa o rază de lumină și speranță.

 

120 de seniori voluntari, răsplătiți cu bunătăți de Paște

Seniorii care au îmbrățișat voluntariatul, oferind timp și afecțiune copiilor în centrele intergeneraționale din județele Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Mureș, Satu Mare și București, au fost răsplătiți cu bunătăți de sezon, odată cu coșurile oferite și copiilor cu produse din partea Hochland.

 

Tichete sociale pentru 30 de seniori din țară

30 de seniori din țară, cu un trai precar, au primit tichete sociale în valoare de 200 lei, pentru a-și putea pregăti ceva pe masa de Paște.

Eveniment caritabil în jurul piesei de teatru “Tatăl” și recital de muzică clasică pentru vârstnicii de la Centrul rezidențial „Sf. Ana”

Teatrul Bulandra a găzduit o reprezentație specială a piesei de teatru “Tatăl”, cu maestrul Victor Rebengiuc în rolul principal, iar fondurile rezultate din bilete, achiziționate în mai puțin de 24 de ore de la momentul punerii în vânzare, vor fi direcționate către proiectele de sprijin dedicate seniorilor. Spectacolul caritabil a fost susținut de Hochland România, care își reafirmă angajamentul față de proiectele intergeneraționale ale Fundației Regale.

Bursierii programului Tinere Talente au adus emoție de Sărbătoarea Floriilor printr-un recital special dedicat seniorilor din cadrul Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice „SfAna” al DGASPC sector 3.

 

 

40 de seniori din București invitați la o masă de socializare și la ateliere de creație intergenerațională

La o întâlnire cu gust de sărbătoare și povești de viață au fost invitați  30 de seniori, care și-au găsit alinarea singurătății la Telefonul Vârstnicului, fiind o bună ocazie de a ieși din rutina zilelor goale și de fi parte dintr-o comunitate. Meniul în așteptare este donat de clienții rețelei restaurantelor City Grill prin aplicația Out for Food, pentru a bucura sărbătorile vârstnicilor singuri. Alți vârstnici beneficiari ai aceluiași program, dar și ai Fondului pentru Vârstnici, alături de copiii și seniorii voluntari din cadrul Clubului Generații din Capitală, au realizat împreună decorațiuni pascale și au retrăit Paștele ca în copilărie.

 

Vârstnicii în situații vulnerabile au nevoie de sprijinul comunității

Pentru mulți seniori, sărbătorile sunt zile goale. Prin sprijinul comunității, putem aduce din nou sens și speranță în viețile lor. Aceștia pot apela oricând la Telefonul Vârstnicului, la numărul 0800 460 001, pentru a primi consiliere socială și suport emoțional, dar și pentru a găsi un prieten și un ghid în momente de nevoie.

Persoanele sau companiile care doresc să se implice în susținerea seniorilor o pot face prin:

 

Programele sociale dedicate vârstnicilor și acțiunile umanitare de Paște sunt susținute de:

  • Sponsorii programelor sociale pentru vârstnici: Imedica, Compania Națională Loteria Română, Hochland România, Procter &Gamble, Johnson Wax, Yardi România, Kaufland România, Novaintermed, AgroConcept Impex, Kaeser Kompressoren, AECOM România
  • Donații colectate prin campanii adresate clienților sau angajaților: Fundația City Grill, Finastra România, Revolut
  • Sponsorizări în produse: Hochland România, Toneli, Boromir, Lăptăria cu Caimac, Mega Image, Napolact, Maspex România, Wizz Air, Bringo, Albalact
  • Voluntarii implicați din companii: EY România, Bringo, Wizz Air

Cu sprijin media: TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Antena Satelor, Radio România Regional, Radio Trinitas, AGERPRES, Forbes România, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Ziarul News, Zenith Media, New Age Media – regia de media a cinematografelor Cinema City, mediaTRUST România

Fundația Regală Margareta a României mulțumește susținătorilor și transmite tuturor Paște binecuvântat!

 

 

***

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este una dintre puținele organizații non-guvernamentale care derulează programe dedicate seniorilor din România. De-a lungul celor 35 de ani de activitate, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, Fundația a creat diverse soluții menite să îmbunătățească viețile acestora, să aline singurătatea, să prevină izolarea socială, ori să creeze oportunități pentru o viață activă. Programele Fundației, precum Fondul pentru Vârstnici, Centrele Generații, Telefonul Vârstnicului, Conectăm Generații în Lumea Digitală și Conferința Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă, redau demnitatea și speranța la vârsta a III-a. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

 

 

Prin intermediul imaginației, al jocului, al creativității, când suntem mici intrăm în mai multe roluri ca să ajungem, la vârsta maturității, să îmbrățișăm unul dintre ele. De 50 de ani, învățătoarea Liliana Aurica Mursa străbate același drum pe care îl știe cu ochii închiși, dar încă nu s-a săturat de el. Este dascăl de  aproape patru decenii și trăiește bucuria și împlinirea de a merge la școală în fiecare zi.

De multe ori s-a reinventat pe parcursul carierei sale. A răsturnat didactica și a întors pe toate părțile metodele și procedeele de predare până le-a găsit pe cele care au pus în centru copilul. Liliana Aurica Mursa este, din 2016, profesor Merito, fiind recompensată pentru întreaga activitate depusă la catedră. Proiectul aduce în atenția românilor profesorii exemplari, aceia care ridică educația la rang de artă.

 

 

Aproape patru decenii de când guvernați în jurul copiilor, iar ei, de asemenea, se învârt în jurul dumneavoastră. Ce vă dă frumos pentru suflet meseria aceasta?

Prima vizualizare a răspunsului la această întrebare a fost că eu sunt soarele și în jurul meu se învârt copiii, care au nevoie de lumina, căldura și ,,cunoașterea” mea. Ceea ce mă ține legată de copii este firul creat de la sufletul meu spre al lor și de la mintea mea spre viitorul lor.

 

Ce ați învățat despre dumneavoastră în toți acești ani?

În toți acești ani am învățat despre mine că pot, că am curaj, determinare, responsabilitate și perseverență în tot ceea ce fac. Am învățat să mă reinventez de multe ori, datorită situațiilor apărute la clasă, am învățat că lucrurile trebuie făcute bine de la bun început, că trebuie să lupt dacă vreau cu adevărat ceva, că trebuie să dau mai departe din ceea ce sunt, ca să îmi duc la bun sfârșit misiunea pe pământ.

 

Care sunt lucrurile la care vă gândiți în fiecare dimineață?

E o întrebare provocatoare. Cred că sunt lucruri la care mă gândesc în fiecare seară, iar dimineața le regândesc, simțind apoi care e varianta potrivită. Cred că predăm zeci de ani același conținut științific de bază și, de fapt, contează cum îl punem în valoare pentru copii. Am vrut întotdeauna  să le stârnesc mintea, să le arăt de ce învață ceea ce învață și să îi învăț cum să învețe.  Am luptat să îi fac să se simtă bine la școală, în clasă, între colegi, să le dau încredere în ei. În fiecare dimineață, de 39 de ani, mă trezesc cu bucuria de a merge la școală! Ce e foarte interesant, străbat același drum pe jos de 50 de ani și, în fiecare dimineață și amiază, calc urma pașilor mei, de când aveam 6 ani.

 

 

Un drum liniar sau sinuos ați avut în sistem dacă ar fi să faceți acum un exercițiu de introspecție?

Rezultatul exercițiului e simplu, un drum sinuos. Mereu am avut câte o luptă de dus și nu neapărat cu sistemul. Eu zic că sistemul suntem noi. Schimbarea noi o facem. Eu sunt un om al schimbării, am profitat de toate oportunitățile din viața mea și am încercat să sfințesc locul, acolo unde am ajuns.

 

În clasa dumneavoastră, totul este diferit. Băncile sunt rotunde în clasă, iar catedra lipsește cu desăvârșire. Așa ar trebui să stea lucrurile în toate clasele? Care este accepțiunea dumneavoastră?

După părerea mea, așa ar trebui să stea lucrurile în clase. Eu am doar argumente pro pentru această ergonomie a  spațiului clasei . Ideile mi-au venit pe rând, văzând la alții beneficiile și  dorind altceva pentru elevii mei. Mereu am ținut la starea lor de bine și la „a fi împreună” în acești frumoși ani. Cred că sunt foarte importante amintirile din primii ani de școală, fiindcă ei te proiectează într-o anumită lume.

 

Aparțineți comunității Merito, respectiv InfinitEdu. Cât de valoros este pentru un individ, în orice sistem, să simtă că este aparținătorul unui grup de oameni care sunt conduși de aceleași valori?

Cred că după o formare inițială foarte bună, cu o bază științifică și metodică valoroasă, apartenența la o comunitate de învățare este ceea ce pune în valoare munca ta și te pune pe tine, ca om,  în locul în care împarți valori comune, idealuri, gânduri, te dezvolți, primești sprijin, apreciere, ai o siguranță psihologică. Eu sunt norocoasă că aparțin unor comunități de acest fel și am văzut la colegii mei, pe care îi întâlnesc cu diverse ocazii,  o reală nevoie de apartenență la o comunitate. De aceea, cele două comunități sunt deschise pentru oricine împărtășește aceleași valori, fiindcă transformarea meseriei de profesor nu se poate realiza decât într-o comunitate puternică și extinsă. Este spațiu pentru toți, dar depinde de fiecare ce alege pentru el.

 

 

Și totuși, schimbarea dumneavoastră de a preda „altfel”, de a avea în mână diverse și diferite strategii didactice, altele decât cele învățate în liceul pedagogic când a venit? Care a fost motivația supremă de a vă apleca asupra elevilor într-un „stil propriu”? Nevoia de schimbare se cerea?

Este o poveste tare frumoasă în spate care mă duce cu gândul la prima generație de elevi, de  la Școala Primară Gura Roșiei. În acel moment am avut senzația că nimic din ceea ce învățasem în liceul pedagogic nu se mai potrivea. Eu am o expresie pe care o folosesc pentru situația aceasta, ,, mi s-a răsturnat didactica”. Da, pentru unii elevi nu funcționa aproape deloc, pentru alții era nevoie de ceva mai mult. Abia mai târziu mi-am dat seama că adaptarea la situațiile concrete din clasă  m-a făcut să reconfigurez lucrurile învățate, pentru a le oferi copiilor rețeta potrivită fiecăruia. Am avut foarte mulți elevi care mi-au provocat mintea și datorită cărora am căutat, am citit, am experimentat. Un  moment  important a fost schimbarea mobilierul tradițional( băncile prinse în cuie pe podea), cu mobilierul modular ( cu mese individuale). Atunci am spus, ,, Ah, în sfârșit îi pot așeza să lucreze așa cum îmi doresc, în grupuri mici, pe echipe, să realizeze proiecte comune!” Al doilea moment a fost anul 2005, când, prin Proiectul pentru Învățământul Rural, am intrat la UBB Cluj Napoca, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar și am avut șansa unei super specializări.  Al treilea, dar nu ultimul, a fost anul 2006. Aici începe altă poveste, cea a validării,  a voluntariatului, a comunităților de învățare și a oamenilor pe care i-am strâns în jurul meu. Nevoia de schimbare se cerea de mult timp. În clasa mea și totodată în școală, schimbarea a venit ca rezultat al tuturor frământărilor mele, nemulțumirilor, luptelor, creșterii profesionale și dorinței mele de a fi. Am știut că pentru unii copii, eu sunt singura lor legătură stabilă și că sunt cea care le poate arăta că există o lume mai bună pentru ei.

 

Dacă nu lucrați în medii vulnerabile, mai defilați, oare, în fața copiilor cu atât de multă empatie și înțelegere că fiecare are ritmul său de dezvoltare?

Niciodată nu am defilat singură, am defilat alături de copii și colegi. Da, cu siguranță aș fi fost la fel, fiindcă psihologia învățată mi-a arătat cum și de ce să  mă aplec asupra fiecăruia, lucru care  ține  și de caracterul meu, de educația primită, ține de căldura sufletului, de profunzimea lucrurilor la care  vreau să ajung.

 

Sunteți profesionistul care a avut și o primă generație, dar care predă și ultimelor generații înainte de a-și încheia cariera. Cum au fost primele generații față de cele din prezent? Erau copiii diferiți?

Fiecare generație a avut ceva special pentru mine. Nu merg lucrurile luate cu copy paste de la o generație la alta. Cu plusuri și minusuri, cu interesant și provocator, eu sunt cea care păstrez balanța echilibrată. Există particularități la fiecare generație, contează abilitatea mea de a le pune în valoare și de a șlefui caracterele. Sunt așa mândră de toți, indiferent în ce colț al lumii au ajuns. Știu că am pus în ei o părticică importantă care nu va dispărea niciodată!

 

 

Cu ce valori doriți să plece în viață copiii? Care sunt considerentele de care ar trebui să țină cont?

Mi-aș dori să plece în viață cu valorile pe care am încercat să le dezvolt în ei, în fiecare moment petrecut împreună. Adevărul, bunătatea, prietenia, responsabilitatea, iubirea, familia, credința, empatia sunt doar o parte dintre ele. Nu am reușit singură niciodată, în familiile lor e nevoie ca să regăsească aceleași valori, pentru a avea rezultate frumoase. Mereu le-am spus să nu uite ce i- am învățat și, mai presus de toate, să fie OAMENI!

 

 

În spatele unui vis mare, stă un om mare așa cum este Nicoleta Stancu. A înălțat un gând către Univers când era mică, de cele mai multe ori prin joacă, acțiune specifică vârstei copilăriei, și a devenit „doamna” chiar în comuna Curcani, locurile bunicilor, unde a crescut. Poate a îmbrățișat o ușoară teamă la începutul carierei, dar dorința de a deveni un cadru didactic profesionist a crescut odată cu pregătirile și eforturile  continue de formare pe care le-a tot făcut.

Glisează între atribuțiile de la sala de grupă cu cele din cancelarie. Colaborează cu drag cu Asociația OvidiuRo, alături de care implementează numeroase proiecte de literație dedicate preșcolarilor. Sub egida World Vision,  fructifică proiecte valoroase care pun accent pe rolul părinților în educația timpurie. Nu a umblat după onoruri, nici după faimă, dar guvernând în jurul iubirii pentru copii, nu a vrut să se oprească din a face mult bine și de a fi stâlp în comunitatea în care a crescut.

A transformat meseria de profesor și astfel i s-a cuvenit dreptul de a primi titlul „Profesorul anului”  în interiorul galei organizate de Teach for Romania. O felicităm!

 

De fel, prin intermediul jocului, îmbrățișăm la vârsta copilăriei diverse meserii. Ați dorit de mică să deveniți educatoare și ați lansat gândul către Univers?

Da, încă din copilărie mi-am dorit să devin educatoare. Aproape toate jocurile mele se desfășurau în acest sens – îmi imaginam că am o clasă de copii, le vorbeam, le explicam, le citeam povești. Era modul meu preferat de a mă juca și mă făcea fericită. Fără să-mi dau seama, prin joacă, am lansat acel gând sincer către Univers, iar acum simt că visul din copilărie a prins contur în realitate.

 

 

 

Unde ați crescut și ați învățat? În satul în care acum, oare, predați?

Am copilărit până la vârsta de șapte ani în satul bunicilor mei, în comuna Curcani – un loc drag sufletului meu, plin de amintiri frumoase. Clasele primare și liceul le-am urmat în orașul Oltenița, unde am locuit împreună cu familia. În perioada facultății, m-am întors în casa bunicilor, locul copilăriei mele, și făceam naveta zilnic către orașul Budești, unde am predat ca profesor suplinitor încă din primul an de facultate. După absolvire, am avut bucuria să devin profesor titular chiar la grădinița din comuna Curcani – acolo unde, cu ani în urmă, visam prin joc să devin educatoare.

 

Cum s-a scris frumoasa poveste academică?

Frumoasa mea poveste academică s-a scris cu suflet, curaj și multă pasiune pentru educație. Totul a început odată cu alegerea Facultății de Științe ale Educației, un pas firesc pentru un vis născut încă din copilărie. De la primele cursuri până la orele petrecute la catedră, am trăit fiecare etapă cu emoție și determinare. Am învățat nu doar teorie, ci mai ales cum să devin un sprijin pentru cei mici, să-i ghidez cu blândețe și să le fiu aproape în primele lor descoperiri. Cu fiecare an, m-am simțit tot mai aproape de ceea ce înseamnă cu adevărat a fi dascăl, iar acum, privind în urmă, știu că această poveste s-a scris exact așa cum trebuia — cu muncă, visare și multă iubire pentru ceea ce fac.

Cum vedeți comunitatea prin ochii și inima dumneavoastră?

Pentru mine, comunitatea înseamnă rădăcini și continuitate – este locul unde tradițiile se împletesc cu educația, iar valorile se transmit din generație în generație. Încerc, zi de zi, să construiesc punți între grădiniță și familie, să aduc părinții mai aproape de preșcolari, pentru că doar împreună, printr-un parteneriat real și implicare sinceră, putem susține dezvoltarea armonioasă a copiilor.  Le ofer părinților încredere și deschidere, îi încurajez să participe la activități, să fie parte din momentele importante ale celor mici, pentru că doar așa putem construi o legătură solidă între copil, familie și educație. Atunci când părinții se implică, copiii simt sprijin, echilibru și iubire – iar asta este, poate, cea mai frumoasă contribuție pe care o putem aduce comunității noastre.

 

Ce-i lipsește?

Comunității noastre nu-i lipsește sufletul, dar se confruntă cu o realitate tot mai prezentă: migrarea părinților în alte țări pentru a munci. Din această cauză, mulți preșcolari și școlari rămân în grija bunicilor sau a altor rude. Deși aceștia depun eforturi mari pentru a le oferi sprijin, nimic nu poate înlocui complet prezența și implicarea părinților în viața copiilor. Simțim nevoia unei legături mai strânse între familie și școală. Ne-am dori ca părinții să fie mai aproape de procesul educațional, să participe mai activ la activitățile grădiniței sau școlii, să comunice constant cu cadrele didactice și să contribuie, alături de noi, la formarea celor mici. Comunitatea are potențial, are oameni minunați, dar pentru a crește frumos împreună, e nevoie de mai multă colaborare, înțelegere și prezență – mai ales din partea celor care au cel mai important rol în viața unui copil: părinții.

 

 

 

Dar grădinița în care lucrați cum arată? Cu ce o asemănați?

Acum 21 de ani, grădinița noastră își avea locul într-o căsuță mică, o fostă maternitate    a comunei, care cu timpul s-a transformat într-un loc special, o grădiniță cu două grupe. Era o casă a bunicilor, primitoare, călduroasă și curată, dar nu prea avea multe dotări. Însă, ce îi dădea farmec era atmosfera de acasă, acea liniște și siguranță pe care o oferea fiecărui copil care îi trecea pragul.  Acum 10 ani, ne-am mutat într-o locație nouă, un spațiu mai mare și mai luminos, dotat corespunzător pentru a ne desfășura activitățile. Dar, chiar și așa, grădinița pentru mine rămâne tot o a doua casă. Merg la serviciu ca și cum aș merge acasă, cu aceeași dragoste și pasiune cu care aș intra în propria mea locuință. Aici, fiecare zi este o nouă oportunitate de a învăța și a crește alături de copiii care îmi luminează fiecare dimineață.

 

Ce proiecte ticluiți în interiorul ei?

În grădiniță, prind viață multe proiecte de suflet, menite să aducă bucurie, cunoaștere și apropiere între copii, părinți și comunitate. Colaborez cu drag cu Asociația OvidiuRo, alături de care implementez numeroase proiecte de literație dedicate preșcolarilor: „Citește-mi 100 de povești”, „Povești pentru diversitate”, „România de Poveste”, „Arborele de Cultură”, „Punguța cu două cărți”, „Părinți Povestitori” și „Elevi Povestitori”.Prin aceste inițiative, grădinița devine un tărâm al poveștilor vii, unde părinții pășesc alături de copii în lumea imaginației, devenind ei înșiși povestitori pentru o zi. Iar foștii preșcolari, acum elevi în clasa pregătitoare, se întorc cu entuziasm să le citească celor mici, păstrând vie legătura cu locul în care au crescut primii muguri ai cunoașterii.

Totodată, sub umbrela World Vision, implementăm proiecte valoroase care pun accent pe rolul părinților în educația timpurie: „Școala Părinților – Bune practici în educația parentală”, „ABC Grădinița” și „Ghiozdănel cu viitor”. Prin aceste programe, părinții primesc sprijin, informații utile și încurajare pentru a se implica activ și conștient în viața copiilor lor.

La nivelul ciclului gimnazial, am bucuria de a fi unul dintre coordonatorii Clubului Impact, un spațiu al inițiativelor civice și educaționale, unde elevii învață să fie activi, să-și exprime ideile și să se implice în comunitate cu responsabilitate și curaj.

Dacă ar fi să faceți un portret copiilor dumneavoastră, cum ar suna descrierea?

Dacă ar fi să fac un portret al copiilor mei, ar fi ca o pictură plină de culoare, lumină și viață. Fiecare copil este unic – o mică poveste cu suflet mare. Ochii lor curioși caută mereu răspunsuri, mânuțele lor sunt neobosite în joc și descoperire, iar zâmbetele – cele mai sincere și luminoase pe care le-am întâlnit vreodată.Sunt blânzi și uneori năzdrăvani, visători și curajoși, iar în fiecare dintre ei se ascunde o lume întreagă ce așteaptă să fie descoperită. Au o energie care molipsește și o sinceritate care emoționează. Mă învață în fiecare zi lecții despre răbdare, iubire și autenticitate.Copiii mei sunt inima grădiniței. Sunt motivul pentru care intru cu zâmbetul pe buze în fiecare dimineață și pentru care dau tot ce am mai bun. Sunt micii mei oameni mari, cu sufletul curat, care îmi umplu zilele de sens și de lumină.

 

Cât de schimbate sunt generațiile de copii?

Privind în urmă, la generațiile de copii de acum 21 de ani, și comparându-i cu cei de astăzi, pot spune cu siguranță că lucrurile s-au schimbat vizibil. Copiii de atunci erau mai timizi, mai rezervați, cu o lume interioară care se deschidea încet și cu grijă. Se bucurau de lucruri simple, de jocuri tradiționale, de joaca liberă în aer liber și de poveștile spuse pe îndelete. Te priveau cu ochi mari și ascultau cu respect, absorbind fiecare cuvânt.

Copiii de astăzi sunt, fără îndoială, mai deschiși, mai curajoși și mai siguri pe ei. Vin cu o sete de informație pe care uneori cu greu o poți ține în frâu. Sunt obișnuiți cu tehnologia, gândesc rapid, întreabă mult și cer explicații. Au acces la o lume largă încă de la cele mai fragede vârste și sunt mult mai conectați la ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Cu toate acestea, indiferent de generație, toți copiii rămân suflete pure, care au nevoie de iubire, ghidare și siguranță. În spatele curajului de astăzi se ascund aceleași emoții delicate ca și altădată. Iar rolul nostru, ca educatori, rămâne același: să fim lângă ei, să-i înțelegem, să ne adaptăm nevoilor lor și să le oferim sprijinul necesar pentru a deveni oameni frumoși.

 

Și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici. Ce vă luați frumos pentru suflet de la ei? Ce vă insuflă zilnic?

Și noi, oamenii mari, avem atât de multe de învățat de la cei mici… În fiecare zi, preșcolarii îmi oferă daruri neprețuite pentru suflet – daruri care nu se văd, dar care se simt profund: copilăria, cu toată puritatea și magia ei, zâmbetul sincer care îți luminează ziua, dragostea necondiționată pe care o simți într-o îmbrățișare caldă și în privirea care te caută cu încredere. Ei îmi reamintesc în fiecare clipă ce înseamnă inocența – acel fel de a trăi cu sufletul curat, de a se bucura de lucrurile mici, de a fi prezent cu toată ființa într-un joc, într-o poveste sau într-un cântec. Îmi oferă dragălășenia aceea autentică, care nu are nevoie de cuvinte – doar de o mână mică ce se strecoară în a ta sau când îmi spun un „Te iubesc până la Dumnezeu”, „Te iubesc până la Dinozauri ”, „Te iubesc până la Lună”  și spus fără nicio ezitare. Copiii mă învață să privesc lumea cu ochi proaspeți, să mă mir din nou, să râd cu poftă, să trăiesc simplu și frumos. Îmi dau zilnic lecții de răbdare, empatie și bucurie sinceră. Mă inspiră să fiu mai bună, mai blândă, mai conectată la ceea ce contează cu adevărat.

 

Întorc fața tinerii către această meserie? Se mai fac tinerii cadre didactice sau aleg alte opțiuni?

Observ, cu bucurie, că sunt tineri care încă își întorc fața cu dragoste și speranță către această meserie nobilă. Vin cu entuziasm, cu dorința sinceră de a contribui la formarea noilor generații, cu sufletul plin de idei și cu inima deschisă către copii. Acești tineri sunt cei care aleg educația din vocație, care simt că rostul lor este în sala de clasă, aproape de cei mici, și care înțeleg cât de important este rolul lor în societate.

Pe de altă parte, există și tineri care aleg catedra doar pentru o perioadă scurtă, ca o etapă de tranziție spre altceva. Poate din nevoia unui loc de muncă stabil, poate din curiozitate, poate din lipsa altor oportunități. Unii rămân, dacă descoperă frumusețea meseriei. Alții pleacă, în căutarea unui drum care să le aducă mai multă stabilitate financiară sau împlinire personală.Este o realitate pe care nu o putem ignora: meseria de dascăl cere mult – timp, dedicare, suflet, empatie, răbdare – și oferă, în schimb, mai ales satisfacții sufletești. Din păcate, acestea nu sunt întotdeauna suficiente pentru a convinge tinerii să rămână, mai ales într-un context social în care recunoașterea și susținerea concretă a educatorului nu sunt la nivelul merita.

 

Cum ar trebui să arate un copil sănătos emoțional?

Un copil sănătos emoțional este un copil care zâmbește cu inima deschisă, care plânge fără teamă atunci când are nevoie, și care se simte în siguranță să fie el însuși. Este acel copil care se simte iubit, ascultat și acceptat, indiferent de reușite sau greșeli. El are încredere în sine, își exprimă gândurile și sentimentele cu sinceritate, știe că are voie să greșească și că este sprijinit în drumul lui de creștere. Nu îi este frică să întrebe, să exploreze, să încerce din nou. Are curajul să spună „nu înțeleg” sau „am nevoie de ajutor”, pentru că știe că nu va fi judecat. Un copil sănătos emoțional își face prieteni ușor, învață să împartă, să aștepte rândul, să coopereze și să fie empatic. Îi pasă de ceilalți și învață, treptat, să gestioneze conflictele cu blândețe. Este un copil conectat la lumea din jur, dar și la lumea sa interioară.

 

Vă coordonați la grupă după limite conștiente puse ferm, dar blând?

Da, în activitatea mea de la grupă mă coordonez după principii clare, bazate pe limite conștiente, puse cu fermitate, dar și cu multă blândețe. Cred cu tărie că cei mici au nevoie de structură, de repere sănătoase și constante pentru a se simți în siguranță. Limitele nu sunt impuse cu autoritate, ci explicate cu răbdare, respectând ritmul fiecărui copil. Le ofer copiilor libertatea de a explora, de a-și exprima emoțiile și ideile, dar în același timp îi ghidez cu blândețe spre comportamente potrivite, spre reguli clare și valori esențiale – cum ar fi respectul, bunătatea, cooperarea. Fermitatea vine din consecvență, iar blândețea din empatie. Le arăt copiilor că nu sunt singuri în procesul lor de învățare și dezvoltare emoțională. Iar atunci când greșesc, nu pedepsesc – ci învățăm împreună ce putem face mai bine data viitoare. Pentru mine, disciplina  înseamnă să educi cu inima, dar și cu responsabilitate.

 

Acasă, părinții continuă acest proces, oare? Cum simțiți din prisma copiilor de la grupă?

Cred că părinții continuă educația copiilor și acasă, iar acest lucru se reflectă zi de zi la grupă. Observ că mulți copii vin din familii unde valorile importante, cum ar fi respectul, responsabilitatea și empatia, sunt învățate și susținute constant. Comportamentele lor arată că acasă primesc sprijin și înțelegere, iar acest lucru le permite să se dezvolte armonios.

De exemplu, ei își împart jucăriile, își rezolvă conflictele și își exprimă emoțiile într-un mod echilibrat, ceea ce indică o educație continuă și acasă. Este clar că atunci când părinții sunt implicați activ în educația copiilor lor, aceștia devin mai încrezători și mai responsabili.

 

Copiii învață ceea ce trăiesc, ce văd și ce simt de la adulți?

Așa este! Copiii învață cel mai mult prin exemplu. Ei observă, imită și interiorizează ceea ce trăiesc, ceea ce văd și ceea ce simt de la adulți – părinți, educatori, bunici sau alte persoane din jurul lor. Atitudinile și comportamentele adulților devin pentru ei un model de urmat, iar emoțiile și reacțiile lor devin repere importante pentru înțelegerea lumii din jur. Dacă un copil crește într-un mediu plin de iubire, respect și înțelegere, va învăța să fie empatic, răbdător și să gestioneze mai ușor propriile emoții. Dacă, în schimb, este expus la conflicte, indiferență sau stres, va învăța, din păcate, să răspundă în mod similar. De aceea, felul în care noi, adulții, reacționăm și interacționăm cu cei mici are un impact profund asupra dezvoltării lor emoționale și comportamentale.

 

 

 

Cu ce valori ați crescut dumneavoastră, dar și limite în egală măsură și le transmiteți mai departe?

Fiind născută în 1977, copilăria mea a fost marcată de valori tradiționale, dar și de un sistem educativ mai rigid. Copiii din acea perioadă erau, în general, mai timizi și mai retrași, nu erau încurajați să își exprime opiniile la fel de liber ca astăzi. De multe ori, tăcerea și ascultarea erau considerate semne de respect față de autoritate, iar părinții și dascălii nu încurajau prea mult exprimarea liberă a gândurilor și sentimentelor.În acele vremuri, nu existau prea multe ocazii pentru ca un copil să își spună părerile sau să fie ascultat cu adevărat. De multe ori, educația se concentra pe respectarea autorității și învățarea disciplinelor, iar copiii erau învățați să fie respectuoși și să asculte . Nu erau atât de mult încurajați să își exprime emoțiile sau opiniile, iar feedback-ul se dădea mai mult într-un mod autoritar decât constructiv. Cu toate acestea, în ciuda acestor limite, copiii din acea perioadă erau foarte bine educați și instruiți în spiritul valorilor fundamentale. În familie, se puneau accent pe respect, muncă, cinste și responsabilitate. Erau educați să aprecieze lucrurile simple, să fie muncitori și să înțeleagă importanța bunului simț. Părinții erau cei care le insuflau acestora respectul față de muncă și față de cei din jur, iar educația morală și comportamentală era strâns legată de viața de zi cu zi.

 

Ce transmiteți mai departe copiilor?

Încerc să îmbin învățăturile și valorile din copilăria mea cu abordările mai moderne și deschise ale educației actuale.

 

 

Tănase Ema

Ema Tanase sunt, profesor educator. Iubesc oamenii mici, dar și să descopăr oamenii mari, cu surprize lăuntrice care aduc un plus valoare societății noastre.


FORBES KIDS FESTIVAL revine cu ediția a VII-a

30 iunie 2025 |
Ediția a VII-a 𝐅𝐎𝐑𝐁𝐄𝐒 𝐊𝐈𝐃𝐒 𝐅𝐄𝐒𝐓𝐈𝐕𝐀𝐋: Povestea continuă în cea mai magică aventură pentru copii și părinți, pe 28 iunie, începând cu ora 09:00, pe pajiștea Mogoșoaia, lângă Palatul...














 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează