Bianca Tulea, tânăra care dă viață cuvintelor prin imagini: „Îmi place să gândesc o carte ca un tot unitar, de la ilustrații și copertă, până la pagină de titlu și fonturi”
Bianca Tulea desenează de când se știe. O prințesă într-o rochie albastră pictată în acuarelă pe vremea când era studentă a fost momentul decisiv de a urma arta și de a nu se îndepărta de ea, ci, din contră, de a se perfecționa. Ilustrația de carte i se potrivește. Face des exerciții de imaginație și le transpune hand-drawn sau digital în funcție de textele primite. Aduce coerență fiecărui proiect, iar ele curg, se pare. Sunt din ce în ce mai multe, dar nu stă să le numere, ci le cuprinde cu inima deschisă.
Îi place mult universul pe care și l-a creat și se simte motivată de a da viață cuvintelor prin imagini, creând lumi vizuale care emoționează, educă și inspiră cititorii. Să o cunoaștem!
Cum ai descoperit pasiunea pentru ilustrație?
Poate suna puțin clișeic, dar am desenat de când mă știu. Ca oricine, la grădiniță desenam că așa era natural pentru un copil, dar de pe la 6-7 ani am început să desenez cu intenție (cât se putea pentru un puiet de om). Pe atunci mă vedeam viitor designer vestimentar, chiar îmi făceam cataloagele mele și hăinuțe pentru păpuși. Faza cu designul a trecut eventual, dar desenul a rămas. Suficient cât să nu îmi pot imagina un alt viitor decât în această sferă a artei. La 18 ani nu aveam încă un plan prea bine conturat, dar hotărâsem că următorul pas este să studiez în domeniul artelor, și ca atare am ajuns la secția de grafică a facultății de arte din Timișoara. Dorința conștientă de a face ilustrație a apărut destul de brusc. Am o amintire foarte clară din timpul facultății, când în vacanța intersemestrială din anul doi de licență stăteam cocoțată în vârful patului și începusem să lucrez la un desen în acuarelă. Era ceva cu o prințesă într-o rochie albastră care urca niște scări. Nu era o ilustrație extraordinară sau specială în vreun fel, dar în acel moment ceva a făcut *click* în capul meu și lucrurile au luat-o la goană. De atunci, doar asta fac.
Ce te-a inspirat să te specializezi în ilustrația de carte și nu în alt domeniu artistic?
Nu cred că a fost un motiv special. Pur și simplu mi s-a potrivit. Îmi place cum ilustrația de carte, în special cea pentru copii, îți oferă foarte multă libertate, dar și o structură pe care să construiești și un scop pe care să îl atingi. Este o rezonanță acolo, undeva, între viziunea mea și ceea ce se cere. Și cred că a mai fost un moment undeva în adolescență când eram captivată de o serie de cărți care avea la fiecare început de capitol o ilustrație de Mark Zug. Îmi amintesc că am gândit „Wow, ce tare, vreau să fac și eu așa.” Cred că aceea s-ar putea să fi fost prima scânteie.
Ai avut mentori sau artiști care ți-au influențat stilul?
Foarte mulți. Cel mai mult îi datorez domnului profesor Adorian de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara care mi-a fost coordonator și mentor pe tot parcursul anilor de studiu. Vorbim aici de 8 ani de zile. Influența sa nu a venit asupra stilului, ci mai degrabă sub forma încurajării și a confirmării faptului că drumul pe care o apuc este unul plauzibil. Când ești mic, ai multe temeri, și la început chiar am avut nevoie de acea confirmare. În ceea ce privește influența asupra stilului, pot zice că ilustrez ceea ce îmi place, și fur puțin de la fiecare. Taryn Knight este una dintre primele ilustratoare pe care le-am admirat. Jo Rioux, Kay Hunt, Mori Raito, Beatrice Alemagna, Julia Sarda sunt alte câteva ilustratoare pe care le urmăresc constant. De câțiva ani mi-am întors atenția și spre ilustratorii noștri, care sunt de asemenea fantastici, dar prea puțin promovați. Ador ilustrațiile Mihaelei Paraschivu. Veronica Neacșu este și ea foarte sus în topul meu personal și la fel sunt și surorile Surducan și Livia Coloji. Sunt atât de mulți, pot vorbi o zi întreagă doar despre asta.
Ce studii sau experiențe consideri că te-au ajutat cel mai mult să-ți dezvolți stilul actual?
Nu consider că a fost o experiență specifică, stilul s-a creat ca o consecință a ceea ce am admirat în munca altora și ca urmare a micilor descoperiri personale. Studiile universitare au fost importante în sensul că am primit libertate și încurajare. Mi-este și greu să zic că am un stil foarte specific în acest moment. Am impresia că jonglez așa între 3-4 stiluri care se mai ciocnesc din când în când. Lucrurile se schimbă, se metamorfozează pe parcurs ce găsesc lucruri noi interesante și în funcție de proiectul la care lucrez. Încerc să nu îmi fac o ”cutiuță a stilului” în care să mă închid. Poate mă repet, dar pe cât am posibilitatea, ilustrez ceea ce îmi place, și prin urmare, stilul meu artistic și gustul pentru ilustrație sunt cam unul și același.
Hai să trecem și la procesul creativ! Cum abordezi o nouă carte? De unde începi — de la text, de la personaje, de la atmosferă?
Depinde foarte mult dacă există sau nu un autor în ecuație. Dacă fac o carte după povestea altcuiva, atunci textul în sine este punctul de plecare. În timp ce citesc pentru prima dată povestea, încep deja să îmi imaginez cum arată personajele, care scene au potențial, cum este lumea în care se desfășoară acțiunea, atmosfera și tot așa. Apoi fac schițe după ideile alese, le discut cu autorul/editorul și ușor-ușor se conturează scheletul cărții. Lucrurile stau puțin altfel dacă lucrez la un proiect personal, atunci totul este pe dos. Pornesc de la o idee (destul de vagă), fac o ilustrație, apoi alta și alta și abia pe la a cincea ilustrație încep să întrezăresc povestea. Nu este un proces eficient, multe ilustrații ajung să nu mai fie folosite eventual, dar așa apare o poveste mai surprinzătoare. Din păcate nu ajung mereu să finalizez aceste povești, sfârșitul îmi dă mereu de furcă și așa nici nu apuc să public o carte doar a mea. Dar într-o bună zi…
Ce pași urmezi de la prima schiță până la ilustrația finală?
Lucrurile încep cu mult înainte de schița unei ilustrații. În ceea ce privește cartea pentru copii, sunt foarte multe aspecte ce necesită a fi luate în considerare încă dinainte de a pune creionul pe hârtie. Cui îi este adresată cartea, ce vârstă are audiența mea, care este spiritul cărții și ce impresie ori lecție dorește autorul să transmită? Sunt atât de multe detalii care trebuiesc puse la punct. Apoi, ar veni designul personajelor și al decorului, fixarea cromaticii și implicit a atmosferei. uneori îmi mai fac și un fel de moodboard pentru a mă ancora într-un stil mai clar definit. Apoi lucrez la schițe de mici dimensiuni prin care pot explora multe compoziții și versiuni înainte de trece la ceva mai complex. Odată ce schițele de ilustrație au fost finalizate, din punctul meu de vedere, am ajuns deja la jumătatea proiectului. Ideal, tot acest proces se realizează în strânsă colaborare cu autorul/editorul. Realizarea propriu-zisă a ilustrațiilor este practic desertul pentru mine. Savurez acest pas. Îmbinarea culorilor, texturilor și conturarea atmosferei vin cu alaiul lor de problematici cărora iubesc să le găsesc rezolvarea. Se întâmplă destul de des ca ilustrația să difere puțin de schiță, dar până acum nu am întâlnit un autor care să fie nemulțumit de schimbări. Nu știu dacă este bine sau nu, dar dacă pe parcurs găsesc o metodă mai bună de rezolvare, o aplic fără a mai sta pe gânduri. Câteodată, am posibilitatea de a lucra și pe tot layout-ul cărții, nu doar pe ilustrații. Deseori propun eu acest lucru, chiar dacă teoretic este un alt job. Îmi place să gândesc o carte ca un tot unitar, de la ilustrații și copertă, până la pagină de titlu și fonturi.
Cât de mult te implici în interpretarea textului? Încerci să urmezi fidel descrierile sau adaugi propria viziune?
Până acum nu am avut prea mult curaj și nici oportunități de a face interpretări foarte diferite de ceea ce prezintă textul. Deși admir mult cărțile în care textul zice una și ilustrația alta, acest joc depinde mult de cât de strânsă este legătura autor-ilustrator. Când comunicarea se face printr-un editor, e foarte greu. În schimb unde se poate, merg pe premisa „tot ce nu este interzis, este permis” – în ideea că încerc să adaug elemente care nu apar în poveste, fără a deranja prea tare, ori chiar îmi place să mai adaug fire narative secundare în fundal. Într-o carte dragă mie, dar care nu a mai fost publicată de autor din motive personale, aveam la un moment dat un îngrijitor care încerca să gonească un dragon de pe acoperiș cu o mătură și o găină care apărea cumva în fiecare ilustrație. Ies lucruri faine atunci când și autorul are încredere în viziunea ta.
Lucrezi manual, digital sau combini tehnicile?
La început am lucrat foarte mult tradițional, în acuarelă și creioane colorate. Apoi, am trecut pe digital, dar cu intenția de a păstra cât mai mult din texturile tradiționale. Iar în prezent le practic pe amândouă, dar separat. Grafica digitală este, într-adevăr, mult mai comodă, nu trebuie să mă car cu tot arsenalul de pensule, borcane și creioane după mine. Pot lucra lejer și într-o cafenea. Dar ce dau la schimb este prețiozitatea produsului finit și spontaneitatea materialelor aplicate pe hârtie. Acuarela nu va putea niciodată să fie imitată cu acuratețe digital, este mult prea imprevizibilă în realitate. Tehnicile tradiționale le țin acum mai mult pentru proiecte personale astfel încât să nu fiu constrânsă de termene limită.
Cum decurge colaborarea cu autorul unei cărți? Primești libertate creativă totală sau există ghidaje clare?
Depinde de la caz la caz. În prezent, am un proiect în derulare pentru un joc de masă – Remnant Years, un fel de DnD care întrunește o echipă mai largă de autori și colaboratori, însă eu sunt singurul ilustrator. Aici am pornit inițial pe sistemul clasic în care ei mi-au dat o fișă cu ilustrații necesare și descrieri succinte pentru fiecare imagine, dar treptat am ajuns chiar să propun eu personaje, iar ei să le găsească cumva un loc în poveste. Libertate creativă mai mare nu am întâlnit. Dar am avut de asemenea proiecte de cărți pentru copii în care editorul îmi transmitea textul și lista cu ilustrații alături de descrierea acestora din partea autorului, și aici nu prea mai era loc de negociere. Trebuie să fii adaptabil – dacă se poate, perfect; dacă nu, ne conformăm.
Personal, cum ți-ai descrie stilul vizual în câteva cuvinte?
O combinație între castronelul cu de toate de pe masa bunicii (în care găseai ace de siguranță, chibrituri, bomboane, monede, pixuri, un cercel desperecheat și alte minuni) și un vis pe care îl ai dimineața înainte de a te trezi și ți-l amintești doar vag. Îmi place să țes câte o poveste în fiecare ilustrație, dacă se poate. Una suficient de neclară încât fiecare privitor să poată umple golurile cu propria lui poveste.
Ce înseamnă pentru tine succesul într-un proiect de ilustrație?
În primul rând, vine satisfacția personală pentru obiectul realizat. Dacă eu nu sunt mulțumită de ce am trimis la tipar, cartea aceea mă va bântui tot restul vieții. Am făcut așa greșeli la început când timpul era scurt, abilitățile mele nu erau încă foarte bine șlefuite, și am zis că merge și așa. Nu merge. Încă mă uit cu regret la acele proiecte și îmi pare rău că nu am dat mai mult, dar așa se învață. Cred că toți pornim la fel pe acest drum. Evident, satisfacția autorului este de asemenea esențială, altfel lucrurile nu pot merge mai departe. Este un joc de echipă unde amândoi încercăm să ne transpunem viziunea în realitate. Un alt mic succes, care mă bucură nespus, este atunci când, în cadrul unei expoziții sau al unui eveniment, se întâmplă să văd pe cineva foarte încântat de lucrarea mea. Chiar în urmă cu câteva săptămâni am avut ocazia să prezint o expoziție colectivă unui grup de elevi, iar o domnișoară era atât de entuziasmată de de o carte pe care o aveam expusă acolo, încât le spunea colegelor că ar vrea să o ia acasă, fără să știe că eu eram chiar în spatele ei. Una sau două astfel de întâmplări îmi sunt suficiente ca să mă motiveze pentru tot restul anului.
Cum gestionezi momentele de blocaj creativ?
Nu mă agit prea tare din acest punct de vedere. Artă cu forța nu se face, așa că dacă am un blocaj, pur și simplu iau o pauză și aștept ca pofta să apară din nou. Am avut și perioade mai grele în care nu am avut stare de desenat cu lunile, dar mereu a fost altceva de făcut între timp, fie vre-o teză sau serviciul. Ce-i drept, în cazul meu ilustrația nu este modul prin care îmi câștig traiul, și astfel îmi permit să iau pauze cam oricând am nevoie. În cele din urmă, însă, ilustrația îmi este atât de puternic integrată în sistem încât nu pot sta prea mult timp departe de creion. Încep să simt nevoia de a face ceva, orice numai să văd cum curg liniile pe hârtie.
Cum vezi ilustrația evoluând în era digitală?
Eu sunt parte din generația care a crescut odată cu internetul și pot spune că nu aș fi avut sub nicio formă același tip de deschidere și perspectivă dacă nu aș fi văzut ce fac alți colegi de breaslă de prin toate colțurile lumii. Platformele de social media au fost și încă sunt un sistem de comunicare și expunere foarte puternic prin care reușim să rămânem la curent cu ce se mai întâmplă în industrie, să facem schimb de idei, păreri. Cu toate acestea, nu pot să ignor furtuna care se apropie. Lucrurile se cam schimbă, corporațiile din spatele acestor platforme nu mai prezintă încredere, iar toată nebunia cu A.I.-ul este un întreg alt circ. Dar nu-i rost să disperăm acum, așa cum zice o vorbă înțeleaptă „om trai și-om vedea.” Artiștii au perseverat întotdeauna și o vor face în continuare, asta cred că este una din calitățile definitorii ale ocupației.
- Bianca Tulea, tânăra care dă viață cuvintelor prin imagini: „Îmi place să gândesc o carte ca un tot unitar, de la ilustrații și copertă, până la pagină de titlu și fonturi” - 28-10-2025
- Mircea Dobrea și drumul său de la salahor la vânzător de mașini până la deținerea unei firme de îngrijire a vârstnicilor în Anglia - 27-10-2025
- Elena Lozonschi, tânăra ce a cucerit publicul din New York cu talentul său: „Am venit fără să cunosc pe nimeni, dar am găsit multă înțelegere” - 20-10-2025
