Într-o lume în care rolul de părinte este în continuă evoluție, pare esențial să navigăm cu înțelepciune și să găsim acel echilibru delicat între stimularea copiilor noștri și impunerea de limite clare. Pentru că este nevoie de limite clare, așa este?

Cum reușim să facem acest lucru?

Puțină introspecție și câteva întrebări la obiect parcă ar fi bine venite:

Cât de mult poate gestiona copilul nostru? Această întrebare ar putea părea dificilă, dar răspunsul este surprinzător de simplu: atât cât îi oferim oportunitatea să încerce!

Ne așteptam la un răspuns atât de simplu?

Proces gradual: pas după pas

Asimilarea sarcinilor și responsabilităților este un proces gradual, asemănător cu învățarea unui instrument muzical. Copiii noștri trebuie să exerseze pentru a deveni pricepuți în abordarea diverselor provocări pe care viața le aduce în calea lor.

În cât timp învață să cânte la flaut? Dar la pian? Dar la violoncel?

Poate se vor descurca rapid la fluieratul din frunză, însă le va lua ceva timp până când vor interpreta perfect o Sonată pentru vioară de Beethoven.

Bun. Suntem de acord cu asta. Mergem puțin mai departe.

Cum îi putem ajuta să gestioneze mai mult? Ei bine, secretul constă în a le oferi sarcini adecvate vârstei și nivelului lor de dezvoltare.

Sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare

Le putem oferi sarcini casnice zilnice, încorporând responsabilitatea în activitățile curente. Ei vor învăța astfel nu doar să facă față provocărilor, ci și să aprecieze realitățile vieții într-un mod natural.

În loc să îi lăsăm pe copii să se uite la televizor în timp ce facem treburi prin casă, de ce să nu îi implicăm în acele activități?

Le oferim un bilet în culisele spectacolului vieții, unde ei devin protagoniști activi în procesul educațional (ce bine sună acest lucru!)

Odată ce copiii noștri se angajează în diverse sarcini și activități, ei nu doar îndeplinesc o simplă sarcină casnică, ci acumulează experiențe neprețuite care îi vor însoți pe tot parcursul vieții.

Vor ști cum se face!

Dar cum ne asigurăm că așezăm limitele clare și totuși că îi încurajăm pe copiii noștri să își dezvolte independența și responsabilitatea?

Este important să stabilim limite clare și să le explicăm consecințele nerespectării acestora. Fără limite, copiii ar putea deveni vulnerabili în fața pericolelor și provocărilor pe care viața le așează pe potecă.

Deci, cum putem stabili aceste limite și cum le putem comunica copiilor noștri într-un mod eficient? Putem privi această abordare ca pe o hartă a găsirii unei comori, în care valorile noastre sunt reperele care îi ghidează pe copii către un traseu sigur și constructiv.

Dar cum știm când să stabilim aceste limite și cum să le impunem copiilor noștri fără a fi percepuți ca fiind prea duri sau restrictivi? Este important să găsim un echilibru între încurajarea explorării și impunerea unor reguli clare și consecvente. Prin stabilirea limitelor, le oferim copiilor noștri un cadru sigur în care să crească și să se dezvolte, încurajându-i să își asume responsabilități și să își dezvolte disciplina și maturitatea.

În final, educarea copiilor noștri nu este doar despre transmiterea de cunoștințe și abilități practice, ci și despre cultivarea unui caracter puternic și a unei atitudini pozitive față de viață. Găsirea echilibrului în educație este o călătorie continuă, o călătorie ce musai necesită răbdare, înțelegere și comunicare deschisă.

Suntem gata de drum?

Maria își aștepta fiica. Smaranda urma să intre pe ușă din minut în minut. Maria de abia aștepta să afle amănunte despre cum a decurs prezentarea la geografie. Fiica ei muncise mult la proiect și simțea mama că va fi o seară cu discuții despre proces susținut și reușită!

Și totuși… surpriză! Smaranda a intrat pe ușă, a trântit ghiozdanul și a rostit printre dinți:

-Nu, să nu mă întrebi nimic! Nu mi-a ieșit nimic! O prostie! O prostie!

,,Heeei! -a țipat gândul Mariei- ce este cu comportamentul acesta și cu tonul acesta??? Nu uita cu cine vorbești! Vino-ți în fire! Ai un comportament deranjant, total nepotrivit”!… A țipat doar gândul, cuvintele nu au ajuns pe buzele mamei.

Și ce bine că a fost așa!

Oare cum este în papucii fiilor și fiicelor noastre?

Cum o fi fost azi în papucii Smarandei? Ce s-o fi petrecut în clasă? Și cât de dificil a fost să se descurce cu situațiile delicate?

,,Puțină răbdare să am, își spuse mama și voi putea tempera lucrurile. Ce bine ar fi să ne putem conecta…”

Conectarea dintre părinte și copil este esențială pentru o relație sănătoasă și armonioasă. În momentele dificile, câteva cuvinte cheie pot face diferența în întărirea legăturii și în așezarea unei comunicări deschise și sincere. Un astfel de dialog empatic și receptiv poate fi un pilon solid pentru creșterea copilului într-un mediu în care se simte înțeles și acceptat.

Ce cuvinte ar fi de spus?

Părintele spune: ,,Te cred”.

Aceste două simple cuvinte pot avea o putere imensă în relația cu copilul. Atunci când un părinte spune ,,Te cred”, transmite încredere și sprijin, arătând că este acolo pentru copil în orice situație. Înțelegerea și validarea sentimentelor copilului sunt esențiale pentru construirea unei conexiuni puternice. Încearcă și tu!

Părintele spune: ,,Spune-mi mai multe despre asta”.

Această invitație la dialog deschis încurajează copilul să își exprime gândurile și sentimentele într-un mediu sigur și acceptant. Ascultarea activă și interesul sincer al părintelui demonstrează că este dispus să înțeleagă perspectiva copilului și să îl sprijine în rezolvarea problemelor.

Părintele spune: ,,Sunt foarte fericit că ai decis să împărtășești asta cu mine”.

Cuvintele reflectă bucuria și onoarea părintelui că este considerat un confident adevărat de către copil. Acest sentiment de încredere și deschidere întărește legătura dintre ei și îi ajută să își împărtășească grijile și bucuriile într-un mod autentic și sincer.

Conectarea dintre părinte și copil este o bază fundamentală pentru o creștere armonioasă și sănătoasă. Prin cultivarea unei relații bazate pe încredere, respect și comunicare deschisă, noi, părinții, putem oferi copilului un cadru sigur și stabil în care să se dezvolte și să înflorească.

Dialogul empatic și receptiv nu doar că întărește legătura dintre noi, ci oferă și copilului încrederea și sprijinul necesar pentru a face față provocărilor vieții și pentru a deveni un individ echilibrat și încrezător în sine.

-Smaranda, sunt aici. Spune-mi mai multe despre ce s-a petrecut azi!

-O, mama, nu a fost ușor deloc!

-Te cred! Te ascult!

Într-o bună zi obișnuită, în care dimineața prevestea lumină și stare de bine, în aeronava cu zbor către o destinația ce se dorea încântătoare, pasagerii aflați la bord au putut vedea deodată aglomerare de nori negri. Aerul devenise apăsător, o tensiune plutea peste tot, iar vocea îngrijorată a pilotului se auzea prin difuzoarele cabinei: „Oh, ce greu este azi… nici nu știu dacă sunt în stare să traversez zona asta… Oh, dacă aș fi și eu un pilot foarte bun, perfect, care să facă față oricărei situații… ar fi foarte bine!”

Ce ai simți dacă ai auzi cuvintele acestea?

Hmmm…

Imaginează-ți acum ce simte copilul tău instalat în avionul condus de tine, părintele lui…

E incertitudine peste tot, tensiune, rumoare și teamă

Un gând se ițește atunci în mintea pilotului pătruns de dubii: ce simt oare copiii mei în această situație? Ei chiar credeau de dimineață că aici, în cabina pilotului, se află un erou, un model de putere și control. Aici este părintele lor- o figură plină de autoritate, siguranță și încredere.

Părintele-un exemplu

Și atunci, în acel moment, pilotul realiză cât de important este să fie un exemplu puternic pentru copiii săi. Nu, nu doar în clipele de calm și claritate, ci și în mijlocul furtunilor vieții. Pentru că viața nu este întotdeauna senină; uneori, cerul se întunecă, iar fulgerele și tunetele amenință să tulbure liniștea.

Cu această revelație, pilotul-părinte își recăpătă încrederea. Și, deși nu putea controla vremea, și trăirile copiilor lui, și amărăciunile și tantrumurile și răbufnirile, realizează clar că putea controla propria sa reacție.

Astfel, cu determinare și hotărâre, părintele a condus avionul prin furtuna cu același calm și siguranță ca și în zilele senine.

Calmul înainte de toate

Totul s-a calmat, avionul a ieșit din zona turbulentă, iar cerul a devenit din nou senin. Vocea pilotului se aude din nou prin difuzoare, dar de data aceasta cu un ton de încredere și siguranță.

În acel moment, înțelegând că are o mare responsabilitate, ca model pentru copiii săi, pilotul a știut că fiecare furtună depășită aduce cu sine o lecție învățată și o putere sporită pentru viitoarele provocări.

Este foarte important să ne amintim mereu următoarele lucruri: să fii un părinte calm în fața anxietății copiilor tăi este crucial pentru buna lor dezvoltare emoțională. Prin menținerea unei prezențe liniștitoare și stabile, le oferi un model de reglare a emoțiilor în situații dificile. Copiii își pot regla anxietatea mai eficient atunci când se simt în siguranță și sprijiniți de părinți calmi și înțelegători. O astfel de abordare le întărește încrederea în sine și abilitatea de a face față provocărilor vieții. Prin urmare, fiind un părinte calm, oferi nu doar confort imediat, ci și instrumente esențiale pentru viața lor de tineri și adulți.

-Dragii mei, vă vorbește acum pilotul vostru: se anunță cer senin și soare. Dacă totuși vom descoperi pe drum turbulențe, să știți că aici, în cabină, este un pilot experimentat care vă va duce cu bine la destinație! Să pornim la drum!

-Oare se simte bine fiica mea?

-Oare fiul meu este în regulă?

Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?

Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm emoțiile ca părinți, deoarece ele pot fi contagioase.

Starea de frică, starea de calm

Da, da, emoțiile sunt contagioase!

Frica poate fi transmisă și poate afecta starea de bine a copiilor noștri, așa că trebuie să fim atenți la ceea ce exprimăm în fața lor.

Pe de altă parte, calmul și relaxarea pot fi stări la fel de contagioase și pot contribui la crearea unei atmosfere pozitive în jurul nostru.

Este esențial să ne calmăm rapid și să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor în loc să ne lăsăm pradă panicii. Pentru asta ne trebuie însă exercițiu și ar fi important să începem chiar de azi această abordare.

Răbdare și înțelegere

Este crucial să abordăm fricile copiilor cu răbdare și înțelegere, evitând ridiculizarea sau minimalizarea acestora. În loc să îi presăm să înfrunte frica, este mai constructiv să îi sprijinim în construirea încrederii și în gestionarea treptată a situațiilor stresante. De multe ori, copiii depășesc fricile pe măsură ce cresc și își dezvoltă abilitățile de adaptare. Este important să le arătăm că le luăm temerile în serios, chiar dacă nouă nu ni se par înfricoșătoare. De exemplu, în loc să minimalizăm spunând „Nu e nimic de speriat!”, putem exprima empatie și să spunem „Am observat că te-a speriat acea situație”, ,,Uh, chiar poate fi înfricoșător…”. După ce copilul se calmează, putem deschide dialogul și putem discuta deschis despre ce s-a întâmplat.

Gestionarea fricilor necesită timp și răbdare și este important să apreciem fiecare pas mic pe care copilul îl face în acest proces. Majoritatea fricilor sunt normale și fac parte din dezvoltarea copilăriei. Cu toate acestea, dacă un copil este constant înspăimântat sau fricile îi afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi și capacitatea de a se bucura de experiențele sale, este posibil să fie nevoie de ajutor pentru a gestiona aceste emoții și temeri.

Un limbaj adaptat vârstei

În comunicarea cu copiii noștri, trebuie să folosim un limbaj pe înțelesul lor, evitând sintagme abstracte sau lipsite de semnificație pentru ei. Ei au nevoie să înțeleagă lucrurile în contextul lor personal, cu exemple din viața de zi cu zi și cu sprijinul nostru în înțelegerea și gestionarea emoțiilor lor.

Validăm emoții întâi și întâi

Un aspect important este recunoașterea și validarea emoțiilor copiilor noștri. Ei trebuie să știe că este normal să simtă frustrare, dezamăgire sau teamă în situații dificile. A fi alături de ei și a le arăta înțelegere poate fi un suport de neprețuit în perioadele cu suișuri și coborâșuri.

În plus, este util să numim emoțiile pe care le observăm la copiii noștri și să le oferim spațiu să le exprime și să le gestioneze. Acest lucru îi ajută să înțeleagă mai bine propriile lor trăiri și să le facă față într-un mod sănătos. Și, pe deasupra, îi alfabetizăm emoțional, desigur!

Acum este momentul să fim împreună cu copiii noștri și să le oferim sprijinul și încurajarea de care au nevoie. Timpul petrecut împreună este prețios și poate contribui la întărirea relațiilor noastre și la creșterea încrederii și rezilienței în fiii și fiicele noastre.

-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!

Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!

A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă… Și m-a întrebat dacă aleargă mult în aer liber, face sport, zburdă….

Și…mi-am dat seama că…nu prea! Stă mult la birou, și apoi pe tabletă….

Hmmmm…..

Mama Marinei este puțin îngrijorată și a hotărât să urmeze sfaturile doamnei învățătoare.

Ce legătură are atenția cu o musculatură bună în copilărie?

Sună ciudat, nu-i așa? Ce legătură are musculatura tonifiată cu atenția?

Bucuroasă că ești intrigat!

Iată:

Deficiențe în stabilitatea mușchilor

Când copiii nu au o rezistență bună a mușchilor spatelui, au dificultăți să stea într-o poziție pentru perioade îndelungate de timp. Are sens, nu?

Nevoia de concentrare

Copiii cu mușchi neantrenați trebuie să acorde atât de multă atenție menținerii unei poziții verticale funcționale încât nu le mai rămâne prea multă concentrare pentru sarcinile academice și alte sarcini ale vieții de zi cu zi.

Frustrare și agitație

Pentru că lucrează atât de mult pentru a menține o postură bună, copiii devin adesea frustrați și agitați când li se prezintă sarcini și activități aparent simple. Pur și simplu nu au rezistența necesară să facă ambele lucruri! Sunt deja obosiți, așa este?

Dificultăți în coordonarea motorie fina

Când copiii nu au o bună stabilitate, se luptă adesea cu sarcini care necesită coordonare fină a mișcărilor, cum ar fi scrierea de mână, lucrul cu materiale didactice pentru matematică, geografie, abilități practice. Deoarece aceste activități sunt extrem de provocatoare pentru copiii cu slăbiciune musculară, ei pierd ușor interesul și atenția, își grăbesc munca sau renunță înainte de a încerca măcar.

Impactul posturii asupra atenției vizuale

Mușchii neantrenați înseamnă o postură defectuoasă, iar o postură defectuoasă face dificilă atenția vizuală în sarcini. Când un copil este înclinat, se încovoaie sau se culcă pe biroul său, pe banca sa, este mai puțin probabil să se uite la cadrul didactic care stă în fața clasei, la hartă, la panou și s-ar putea să aibă dificultăți în menținerea atenției vizuale spre hârtie, caiet sau proiectul de pe birou, de pe bancă.

Evitarea activităților fizice intense

Copiii cu musculatură neantrenată evită adesea activitățile de mișcare ale întregului corp (să urce, să sară, să se cațăre, să participe la sporturile de echipă) pentru că sunt pur și simplu prea provocatoare pentru ei. Prin urmare, acești copii sunt mai puțin susceptibili să primească stimularea senzorială de care au nevoie din activitățile de mișcare care îi pot ajuta să-și regleze atenția.

Da!

Sunt multe motive pentru care un copil nu își poate focusa atenția pentru timpul cuvenit!

Dar cum ar fi dacă am începe cercetarea și de aici?

Este fiul tău, fiica ta în echilibru motor? Se mișcă suficient, are o postură corectă? Se antrenează? Se bucură de orele de joacă?

Este timpul ca tu, părintele, să observi! Să ajuți, să susții!

Exact asta a făcut și mama Marinei! Și bine a făcut!

Îmi doresc atât de tare să îi fie bine fiicei mele! O vreau fericită! Da, știu că nu se poate să fie fericită în fiece zi! Însă nu pot să mă opresc să nu îmi doresc… Și ce aș mai vrea? Aș vrea să știe să depășească momentele dificile, nu-i așa? Să știe că vine lumina după orice moment înnegurat! Cum să fac?

Uite așa se frământă Ana-Maria. Și nu e puțin lucru, să știți!

Dorința cea mai mare a fiecărui părinte este să-și vadă copilul crescând fericit și împlinit.

În călătoria aceasta plină de provocări și învățăminte, este crucial să rămânem, deopotrivă, plini de empatie și plini de fermitate.

Cum traducem ,,fermitate”?

A fi ferm înseamnă a avea limite și a stabili așteptări clare pentru copilul tău, în timp ce rămâi un părinte grijuliu, plin de compasiune și responsabil. Această energie fermă, care este înconjurată de granițe bine definite, este un cadru esențial pentru creșterea unui copil încrezător și echilibrat.

În căutarea unei relații sănătoase cu copiii noștri, trebuie să înțelegem că nu avem nevoie de validarea sau aprobarea lor pentru a ne simți iubiți sau împliniți. Relația corectă, (așa cum o numește Dr. Gordon Neufeld în cartea ,,Ține-ți copiii aproape”), presupune ca părinții să fie lideri fermi și copiii să aibă încredere în sprijinul lor. Este important să ne concentrăm atenția pe dezvoltarea caracterului și să nu ne bazăm fericirea pe reacțiile sau comportamentul copiilor noștri.

Copiii- o binecuvântare!

Copiii nu sunt responsabili pentru fericirea noastră personală. Ei sunt o binecuvântare în viața noastră și ne oferă oportunitatea de a crește și de a ne dezvolta, la rându-ne, într-un mod cu adevărat profund. În calitate de părinți, este esențial să fim conștienți de propriile noastre emoții și să lucrăm la ele în timp ce ne îndeplinim rolul de părinți. Este bine să recunoaștem că este o muncă dificilă, dar este o parte fundamentală a experienței de a fi părinte.

Ce caută copiii, ce dăruiesc părinții

În relația de atașament părinte-copil, este datoria părintelui să fie furnizorul de siguranță, conexiune și iubire, în timp ce copilul este căutătorul acestor lucruri. Este crucial ca aceste roluri să nu fie inversate, deoarece acest lucru poate afecta negativ dezvoltarea copilului. Părinții trebuie să rămână în poziția de conducători și să ofere suport și îndrumare copiilor lor în mod constant.

Este bine și important, ca noi, părinții, să găsim un mod de a gestiona lucrurile cu încredere și hotărâre, stabilind direcția și ritmul pentru dezvoltarea copiilor. Este o responsabilitate uriașă, dar și o oportunitate minunată de a influența pozitiv viața unui copil și de a-i oferi instrumentele necesare pentru a deveni un adult independent și echilibrat emoțional.

Și până la urmă ce ne dorim pentru copiii noștri?

Este bine să ne amintim iar și iar: ne dorim ca fiii și fiicele noastre să devină adulți independenți, de succes și încrezători, iar acest lucru necesită să tolerăm momentele lor de formare și explorare. Desigur, asta nu înseamnă că singurul lucru pe care-l putem face este să stăm, să așteptăm și să sperăm că ne vom simți din nou conectați ideal într-o zi, cu copiii noștri. De fapt, dimpotrivă. Sunt mereu la îndemână instrumente, unelte și pași pe care îi putem folosi pentru a reduce conflictul, a gestiona momentele complicate și a crește conexiunea.

Pe măsură ce copiii noștri cresc, abordarea noastră trebuie să evolueze alături de ei.

Încă au nevoie de noi, doar că mereu o vor arăta diferit.

,,Sărbătorim astăzi, 27 Martie, puterea oamenilor din toate timpurile și de pretutindeni, de a transmite povești despre esența umanității- viața, prin celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului”. (www.cultura.ro)

Pledoarie pentru cursuri de teatru

Cursurile de teatru pentru copii sunt o modalitate valoroasă de dezvoltare a unui spectru larg de aptitudini și abilități, care nu numai că susțin creșterea artistică a celor mici, dar le pot fi de folos, desigur, în toate aspectele vieții. Aceste cursuri oferă oportunitatea de a explora și a învăța într-un mediu ludic și interactiv, care stimulează imaginația, creativitatea și încrederea în sine. Sunteți încă îndoiți? Ei bine, este extrem de potrivit ca tinerii și copiii să se implice în cursuri de teatru! Să vedem de ce!

Cursurile de teatru îi pot influența pe tineri, pe copiii mari și mici în mod pozitiv: fie dezvoltând abilitățile lor de comunicare (teatrul implică exprimarea emoțiilor și ideilor într-un mod clar și convingător; prin intermediul cursurilor de teatru, copiii, tinerii învață să-și adapteze tonul și limbajul corpului pentru a comunica mai eficient, și asta este extrem de important, mai ales că vine pe parcursul cursurilor în mod natural), fie îmbunătățindu-le abilităților sociale (participând la activități de grup și lucrând împreună pentru a crea și a prezenta un spectacol, copiii, tinerii învață să lucreze în echipă, să-și dezvolte empatia și să-și îmbunătățească abilitățile interpersonale; echipele ce trec printr-un spectacol cu siguranță leagă o relaționare de calitate!), fie prin cultivarea creativității și a imaginației (teatrul oferă un spațiu sigur în care cei mari și mici pot explora și pot să-și dezvolte imaginația; ei sunt încurajați să-și pună în aplicare ideile și să-și exprime originalitatea în cadrul unor activități creative; nimeni nu îi taxează, nimeni nu pune etichete, nimeni nu încorsetează), fie prin creșterea încrederii în forțele proprii (prin interpretarea personajelor și prezentarea în fața publicului, toți își dezvoltă încrederea în propriile abilități și în capacitatea lor de a face față situațiilor noi și provocatoare).

Ce face teatrul pentru copii

Teatrul îi expune pe copii la diferite experiențe și perspective de viață prin intermediul personajelor și scenariilor pe care le interpretează. Acest lucru îi ajută să-și dezvolte empatia și să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, perspectivele diferite ce apar în răstimpuri.

Prin intermediul improvizației (un exercițiu specific actoriei) și lucrului cu scenarii complexe, copiii învață să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor și să-și exercite gândirea critică.

Scopul cursurilor de teatru pentru copii și tineri este de a oferi un mediu stimulativ în care aceștia să exploreze și să-și dezvolte potențialul artistic și personal. Aceste clase nu sunt doar despre învățarea tehnicii actoricești, ci și despre dezvoltarea unei perspective mai largi asupra lumii și a abilităților necesare pentru a reuși în viață.

Actori și spectatori

Desigur, mereu, mergând la teatru, copiii au oportunitatea să se bucure de spectacole prin care să experimenteze magia și puterea artei scenice într-un mod direct. Vizionarea spectacolelor de teatru îi expune la diferite stiluri artistice, povestiri și perspective și astfel contribuie la dezvoltarea lor culturală și intelectuală.

Cursurile de teatru și participarea la spectacole sunt o parte integrantă a educației și dezvoltării tinerilor, oferindu-le nu doar abilități artistice, ci și instrumente valoroase pentru viață.

Când învață prin lumea teatrului, tinerii și copiii pleacă într-o călătorie de explorare a lumii din diverse unghiuri. În timp ce își dezvoltă abilitățile artistice, ei își cultivă și aptitudinile de colaborare, gândire critică, rezolvare creativă a problemelor și comunicare eficientă.

Prin intermediul teatrului, cei mici și cei mari își pot descoperi și își pot împlini potențialul, învățând în același timp lecții importante despre comunicare, creativitate și empatie.

V-am convins?

La mulți ani, dragă TEATRU!

Când bunicul a văzut-o azi pe Anna, la ieșirea din curtea școlii, inima lui s-a strâns. Micuța era amărâtă tare și suspina.

-Bunicule, eu sunt aici! Dă-mi să-ți șterg lacrimile! Pot să ajut, draga bunicului?

-Of, bunicule, ce pot să fac? Mie îmi ies lucrurile pe jumătate: nici șpagatul nu mi-e drept, nici roata nu îmi iese perfectă la gimnastică, și nici la alergare nu sunt printre fruntași…

Bine, doamna îmi spune mereu că mai bun coechipier decât mine nu cunoaște…. Însă mă uit în jur și mă amărăsc: fetelor tare bine le iese! Și roata, și șpagatul, și alergarea de viteză, de rezistență, și săritura în lungime… Oare, oare eu nu sunt bună????

Bunicul a tras aer în piept și a început să se gândească la o poveste. Una tare potrivită. Strângea mâna mică în mâna lui caldă și se străduia să dea putere prin atingere.

Când a simțit că Anna s-a liniștit, a început să povestească binișor:

Demult, o femeie avea doua vase maaaari pe care le atârna de cele două capete ale unui băț și le căra apoi pe umeri.

Unul dintre vase era absolut perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă acasă .

Celălalt vas avea o crăpătură și la sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până în tinda casei femeii aducea doar jumătate din cantitatea de apă.

 Timp de doi ani asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apa. Bietului vas crăpat îi era atât de rușine de imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

 Într-o bună zi, ulciorul cel trist i-a vorbit femeii, lângă izvor:

– Nu mă simt bine pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă! Oare sunt bun de ceva?

Femeia din poveste a zâmbit și i-a spus:

– Dar oare ai observat că pe partea ta de drum sunt flori și pe cealaltă nu? Asta pentru că am transformat imperfecțiunea ta într-un avantaj și am plantat semințe de flori pe partea ta de potecă! În fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. Culeg mereu aceste flori și decorez casa cu ele. Ba le și dăruiesc și îi bucur pe alții! Dacă nu ai fi fost așa, n-ar mai exista aceste frumuseți, nu crezi? 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– Oh, bunicule, ce frumos ai povestit…parcă este așa, puțin, despre mine….

Bunicul zâmbește cald:

-Fiecare dintre noi avem atuuri și limite. Cel mai important lucru este să ne cunoaștem limitele și să le transformăm în avantaje!

Inima ta caldă și puterea de a-i susține pe toți te transformă într-un coleg ce știe să îi încurajeze fantastic pe ceilalți! Tu vezi ce pot colegii tăi și ai puterea să le spui că fac foarte bine și să îi ajuți să fie din ce în ce mai buni!

Apa hrănitoare a sufletului bun se revarsă peste ei și îi înflorește, pur și simplu! Ai idee ce recunoscători îți sunt toți?

Toți trecătorii pot să vadă că Anna zâmbește cu tot chipul. Și doar inima bunicului răsuflă ușurată, în timp ce ochii bunicului mângâie fruntea nepoatei liniștite.

Bună dimineața, mame dragi!

Stați puțin. Doar puțin!

Așezați-vă.

Sunt câteva cuvinte aici, despre voi. Despre ceea ce sunteți, despre ceea ce faceți. Despre legătura dintre voi și fiii și fiicele voastre.

Bună dimineața, mamă!

„Nu există nicio modalitate prin care să fii o mamă perfectă, dar există un milion de moduri prin care poți fi o mamă bună.” — autor Jill Churchill

Adevărul acesta strălucește ca o lumină blândă în universul maternității. Fiecare mamă își aduce propriul dar unic în viața copilului său, îmbrățișând imperfecțiunea și navigând cu înțelepciune prin provocările și bucuriile vieții de mamă. În fiecare gest de dragoste, în fiecare încurajare și în fiecare moment de răbdare, se întrezăresc contururile acestei adevărate frumuseți ce clădește viață. În această diversitate de experiențe și abordări, se naște esența pură a mamei, a ceea ce are autentic și plin de iubire.

„Mama este un verb. Este ceva ce faci. Nu doar cine ești.” — autor Cheryl Lacey Donovan

Mama este un verb. Este ceva ce faci. Nu doar cine ești. Cât adevăr!

Mama este o simfonie de gesturi, îmbrățișări și râsete. Este o artă a sacrificiului și a iubirii necondiționate, o artă ce palpită în fiecare zi în inima ta. Este trezirea devreme dimineața pentru a pregăti micul dejun cu dragoste sau a șterge lacrimile de pe obrajii copilului tău. Este sărbătorirea fiecărui triumf mic și sprijinul în fiecare eșec. Este povestea care se scrie în fiecare moment petrecut împreună. Mama este o prezență caldă și constantă, un far luminos care îndrumă pe cei dragi pe drumul vieții.

,,A fi mamă înseamnă a descoperi în tine puteri nebănuite și a afla frici despre care NU știai că pot exista”– autor Linda Wooten

Rolul de mamă presupune o călătorie plină de surprize și provocări, unde fiecare zi aduce cu sine o nouă lecție și o nouă emoție. În fiecare râs al copilului tău, simți o bucurie copleșitoare, iar în fiecare suspin, o durere profundă. Ești stâlpul lor de susținere, dar și alinarea lor în clipele grele. În esența ta de mamă, se ascunde o forță incredibilă și o iubire nemărginită, mereu gata să protejeze și să îndrume.

„Sun-o pe mama ta. Spune-i ca o iubești. Ține minte, ești singura persoană care știe cum sună inima ei din interior.” -autor Rachel Wolchin

În lumina strălucitoare a acestei dimineți, aerul e încărcat de promisiunea unei zile noi binecuvântate. Într-o lume plină de agitație, un simplu gest de iubire poate lumina inimile încărcate de dor. Așa că, înainte de a porni în vâltoarea zilei, nu uita să o suni pe mama ta!

Sun-o! Spune-i cât de mult o iubești.

Într-o lume plină de zgomot, vocea ta poate fi linia de plutire pentru sufletul ei. Nu uita! Nu uita niciodată că ești singura persoană care știe cu adevărat cum sună inima ei pe interior.

Bună dimineața, mamă!

,,-Ce copil, ce copil! Tare îi merge mintea!

-Mda, dar nu prea îl trage inima să învețe… tare i se potrivește zicala: ,,brânză bună în burduf de câine”

-Așa crezi?

-Da! Și o să le spun și părinților lui despre asta! Noi ne străduim să îl învățăm, ei se străduiesc să nu-i lipsească nimic…și el?? Uite așa, doar când are chef învață, în salturi…”

Expresia aceasta, „brânză bună în burduf de câine”, e o povară.

,,Intuiesc potențial în acest copil, însă el (copilul) nu este dispus să îl valorifice; îl lasă așa…pierdut! La voia întâmplării!” Oare ce simt copiii care aud această etichetare?

,,Brânză bună în burduf de câine” este o expresie, o zicală care îi descrie pe copiii care sunt plini de inteligență nativă, însă nu au clar o disponibilitate de a ,,rupe cartea”.

Părinți, bunici, învățători și profesori țin zicala asta ca pe o armă cu vârful ascuțit și o aruncă, înțepând, spre copiii care nu dau dovadă de voință.

Și, cumva, trimit responsabilitatea de la ei: e treaba lui, e treaba ei că nu performează. Treaba copilului.

Voința=dimensiune fundamentală a personalității

Una dintre dimensiunile fundamentale ale personalității este voința. Pentru buna modelarea a voinței, ar fi bine să punem cărămidă peste cărămidă, la fel de mult cât o facem pentru învățarea cititului, scrisului, socotitului.

Din ce în ce mai des întâlnesc adulți care cred că este doar treaba copilului să lucreze pentru acest filon lăuntric, motor pentru mai bine.

Părinții și bunicii țin teorii: ,,ai mâncare pe masă, ai tot ce vrei (nu ca mine!), nu te pun să faci nimic, ai doar de învățat!”. Educatorii pronunță și ei (la fel de răspicat): ,,eu îmi fac treaba în fiecare zi; apar la oră, explic și demonstrez și repet; treaba ta să înveți!”

Copiii buni pot.

Copiii ,,brânză bună în burduf de câine” pot, dar nu voiesc. Oare?

Voința nu este o simplă alegere.

Voința este înrâurită. Modelată, susținută, udată, crescută și oblojită.

Voința este rodul cuvintelor rostite în familie și în școală. Voința încolțește din acceptare și din încrederea pe care adulții o arată copiilor.

Ce ar fi de făcut?

Oferiți copiilor sprijin și încurajare în timp ce își dezvoltă voința. Încurajați-i să își exprime sentimentele și să vă împărtășească gândurile și preocupările lor și să știe că aveți încredere în capacitatea lor de a face față provocărilor.

Învățați-i pe copii să nu renunțe atunci când se confruntă cu dificultăți sau eșecuri. Încurajați-i să continue să își depună eforturile și să își ajusteze strategiile în funcție de feedback-ul primit.

Copiii observă și învață multe din comportamentul adulților din jurul lor. Fiți un exemplu de voință și determinare în fața provocărilor sau obiectivelor personale.

Voința nu vine de la sine. Voința nu este o simplă alegere de moment a copiilor. Voința e un motor intern ce e musai să fie alimentat cu energie benefică și hrănitoare de către adulții iubitori și responsabili.

Până la urmă, ar fi bine să vedem dacă expresia aceasta din popor nu ne definește chiar pe noi: ne iubim copiii, însă oare știm ce avem de făcut pentru ca dragostea noastră să hrănească și să ridice? 

Far = Construcție înaltă prevăzută cu o sursă de lumină puternică, pentru semnalarea la distanță a punctelor importante situate de-a lungul liniilor de navigație maritimă; persoană care se află în fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu demn de urmat. (figurat); conform DEX.

Un părinte-far? Cine a mai pomenit?

Cred că am auzit de metaforele părinte-elicopter și părinte-buldozer. Însă părinte-far? Nu e puțin prea…înalt? Și prea…luminos?

Perioada în care părintele de copil sau de preadolescent devine chiar părinte de adolescent este parcă cea mai dificilă.

Adolescenții au nevoi diferite, așa că stilul tău de părințeală este important să se modifice, să se modeleze, să se reașeze.

Suport și direcție în copilărie, ghid în adolescență

Adolescenții au nevoie de modele pentru că aceștia sunt într-o perioadă de formare a identității și de dezvoltare a propriilor valori și comportamente. Modelele sunt surse de inspirație și ghidare pentru ei în explorarea și înțelegerea lumii înconjurătoare. Prin observarea și interacțiunea cu modele pozitive, adolescenții învață despre responsabilitate, empatie, perseverență, organizare, asumare, verticalitate, dragoste, integritate și multe alte valori. Modelele le oferă orientare în luarea deciziilor și în gestionarea dificultăților pe care le întâmpină. De asemenea, modelele pot să le ofere adolescenților exemple de succes în diverse domenii, inspirându-i să-și urmeze pasiunile și să-și realizeze potențialul. Modelele sunt cruciale pentru dezvoltarea emoțională, socială și profesională a adolescenților.

Ce îi rămâne părintelui-far să facă? Să ghideze. Să rămână ferm, stabil, consistent, asumat.

Și ce face ar mai fi bine să facă un părinte-far?

Să asculte și să ghideze mult și să țină teorii mai puțin.

Să răspundă mai mult și să reacționeze mai puțin.

Să planteze semințe ale înțelepciunii și curajului.

Să susțină independența tinerilor.

Să îi lase pe adolescenți să eșueze și să educe puterea de a deveni rezilient.

Să construiască bariere potrivite și să seteze așteptările.

Să lumineze binele și răul, deopotrivă.

Să fie ghidul spre încredere și credință.

Rolul părinților în viața adolescenților

Părinții au un rol esențial în viața adolescenților lor; ei nu sunt doar îndrumători, ci și faruri de lumină în drumul acestora către maturitate. În perioada adolescenței, când tinerii se confruntă cu schimbări fizice, emoționale și sociale, prezența și sprijinul părinților devin cruciale. Ei oferă un exemplu de valori și comportamente corecte, sunt cei ce îi învață pe adolescenți să ia decizii responsabile și îi încurajează să își exploreze pasiunile și interesele. De asemenea, părinții trebuie să creeze un mediu deschis și empatic în care adolescenții să se simtă confortabil să își exprime gândurile și emoțiile. Prin comunicare și implicare activă în viața copiilor lor, părinții pot să le ofere sprijinul necesar în fața provocărilor și să îi îndrume în direcția potrivită pentru a deveni adulți responsabili și echilibrați. Astfel, părinții reprezintă faruri de lumină, călăuzind adolescenții lor prin turbulențele acestei etape a vieții.

Drumul spre casă

Sfătuiesc părinții să rămână pentru copiii lor adolescenți lumina călăuzitoare ce curge din FAR atunci când ei, în goana lor, pleacă pe marea învolburata. Când va fi mai greu, când valurile vor fi mai mari, când apele vor fi mai negre, când vântul va îndoi catargul, ei bine, atunci tânărul va privi în spate; lumina – ghid – izvorâtă din sufletul părinților îl va aduce înapoi, în ape limpezi, în golfuri sigure.

„Nu mă pot gândi la niciun alt edificiu construit de om atât de altruist ca un far. Au fost construite doar pentru a servi.” – George Bernard Shaw

Octavian știa așa: este atât de important să dai un bun exemplu băieților tăi! Îi vrei oameni de nădejde și bărbați pe care te poți baza? Atunci e musai să fii tu așa!

Creșterea băieților este o provocare, iar creșterea unor bărbați atenți, responsabili, respectuoși și integri într-o societate care adesea recompensează comportamente sub nivelul optim este o MARE provocare!

Este foarte bine să ne amintim: exemplul nostru contează mult mai mult decât exemplele politicienilor, starurilor și influencerilor din online! Asta e vestea bună, așa e?

Mereu e bine să știm: acțiunile noastre sunt mult mai puternice decât cuvintele noastre!

Putem spune băieților noștri cum să se comporte, dar cuvintele  ne vor fi ignorate. Acțiunile noastre consecvente le arată cum să trăiască viața. Dacă vrei să crești bărbați ce cugetă, responsabili, respectuoși, trebuie să modelezi un comportament responsabil și respectuos.

Am adunat aici 5 modalități de a da un bun exemplu băieților tăi:

Fii amabil și respectuos față de ceilalți!

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face ca părinte este să cultivi amabilitatea și respectul în fiii tăi încă de la o vârstă foarte fragedă. Acest lucru înseamnă să fii tu amabil și generos cu cei din jurul tău, inclusiv cu străinii și cu cei care poate nu merită!

Învață-i să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor!

Una dintre cele mai importante lecții pe care o pot învăța copiii tăi este cum să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor. Așadar, învață-i să recunoască când greșesc și să se scuze, sau ajută-i să înțeleagă că alegerile lor au consecințe. Indiferent de situație, învățându-i pe fii tăi să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor îi vei ajuta să devină adulți responsabili.

Încurajează-i să-și urmeze interesele și talentele!

Este important și să-i încurajăm pe băieți să-și urmeze propriile interese și talente. Acest lucru ar putea însemna înscrierea lor la activități extrașcolare care îi interesează sau pur și simplu înseamnă să petrecem timp de calitate ascultându-i când vorbesc despre lucrurile pe care le iubesc!

Stabilește reguli clare și aplică-le consecvent!

Un alt lucru important de făcut de către noi, părinții, este să fim consecvenți în așteptările noastre față de fiii noștri și să impunem acele așteptări fără ezitare. Există consecințe pentru acțiunile lor! Acest lucru îi va ajuta să învețe ce comportament este acceptabil și ce nu este acceptabil și îi va ajuta, de asemenea, să înțeleagă că noi le suntem stâlp și far.

Fii TU un model bun de urmat zi de zi!

Poate cel mai important gând este acesta: comportă-te tu așa cum vrei să se comporte ei! Acest lucru este valabil pentru orice în viață. Își vor pune centura de siguranță în mașină dacă tu ți-o pui mereu. Vor traversa pe verde dacă tu faci asta mereu. Vor ține ușa de la lift dacă și tu ții ușa de la lift pentru ceilalți. Arătându-le fiilor noștri cum arată un comportament sănătos și respectuos, îi putem ajuta să devină bărbați echilibrați și cu valori solide.

La finalul zilei, există nenumărate modalități prin care poți da un bun exemplu băieților tăi. Și urmând aceste sfaturi simple, îi poți ajuta să devină bărbați responsabili și independenți care vor influența în mod pozitiv lumea din jurul lor.

Ca și Octavian, asta ne dorim cu toții, așa este?

Copiii, aceste minunate făpturi pline de curiozitate și inocență, merită să fie văzuți și iubiți în fiecare clipă a existenței lor. Sunt mici exploratori ai lumii, descoperind fiecare colț al vieții cu ochi plini de entuziasm și inimă deschisă. În fiecare zâmbet, în fiecare întrebare, se află un univers întreg de emoții și potențial, așteptând să fie descoperit.

O comoară de neînlocuit

Fiecare copil este o comoară de neînlocuit, o expresie unică a frumuseții și diversității umane. Copiii aduc în lume o energie proaspătă și o bucurie pură! În ochii lor, descoperim totul într-o nouă lumină, plină de minuni și posibilități.

În această lume complexă -și în care obstacole apar la tot pasul-, fiecare copil merită să se simtă văzut și iubit. Acesta este un drept fundamental al fiecărui mic suflet care pășește în această călătorie numită viață.

Există un adevăr profund în ideea că existența umană se bazează pe conectare; adulții au rolul esențial de a invita copilul să fie exact așa cum este, cu toate particularitățile și unicitatea sa.

Perioada din primele luni de viață este de căpetenie pentru formarea legăturilor de atașament în fiecare copil. Experiențele liniștitoare devin fundamentale pentru creșterea armonioasă a micilor ființe. Atât perioada de sarcină, cât și primul an de viață reprezintă o fereastră sensibilă în care conexiunile afective se conturează și modelează.

Atingerea liniștitoare devine, de asemenea, o necesitate imperativă. Obiceiul de a ține copilul în brațe, de a-l atinge și mângâia, nu doar contribuie la dezvoltarea corp-minte, dar îi și confirmă că este iubit și în siguranță. Atingerea diafană, mângâierea, devine fundamentul în construirea încrederii în sine și în ceilalți.

Sprijinul și suportul din partea părinților și a celorlalți adulți sunt esențiale în primii ani de viață. Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur sau lipsit de iubire. Conectarea cu ceilalți este esența vitalității umane, iar lipsa ei poate cauza suferință și traume pe termen lung.

Joacă și emoții

Joaca aduce în existența copilului bucuria de a trăi clipa și reprezintă o sursă infinită de energie și creativitate. Prin joacă, micuții își explorează lumea, își dezvoltă abilități sociale și învață să își exprime gândurile și emoțiile.

Emoțiile validate sunt iar o necesitate! Emoțiile sunt focul lăuntric al vieții; este esențial să ne ajutăm copiii să își recunoască și să își accepte trăirile!

Fiecare copil are dreptul să simtă că aparține acestei lumi. Atașamentul față de familie este, desigur, esențial, dar există și firele nevăzute care leagă fiecare individ de întregul univers. Și contează!

Iubirea și atenția constantă creează rădăcini puternice ale încrederii: în sine și în ceilalți. Copiii care se simt iubiți, văzuți, plăcuți, se dezvoltă în adulți siguri pe ei, capabili să exploreze lumea cu curaj și să construiască relații sănătoase.

Iubit, plăcut, văzut

A fi iubit, a fi plăcut, înseamnă a avea un refugiu în brațele călduroase ale înțelegerii și acceptării, înseamnă a avea un loc unde să poți fi tu însuți, fără frica de a fi judecat.

A deveni un adult conectat cu emoțiile, simțurile, gândurile și comportamentele sale presupune o călătorie susținută de familie, școală, prieteni, grupul de apartenență.

Copiii merită să fie văzuți și iubiți, nu doar pentru cine sunt acum, ci și pentru cine vor deveni!

-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi??????

Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei.

Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da fiicei ei o lecție acum, pe loc! Ohhhh! Câte cuvinte îi vin pe vârful limbii!

Da… stai! Să respir puțin înainte, își spune mama Magdei….

Când te confrunți cu momentul în care copilul tău își exprimă dorințele într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect, este crucial să analizezi atât propriile reacții, cât și comportamentul copilului.

În acele secunde tensionate, este posibil să simți o gamă variată de emoții, precum furie, anxietate, iritare, teamă, rușine sau mâhnire.

Te regăsești?

Noi, da!

Este important să conștientizezi că modul în care te simți tu se reflectă și în starea emoțională a copilului tău. Chiar așa!

Acordă-ți o pauză!

O primă etapă esențială este să îți acorzi o pauză și să îți adresezi câteva întrebări critice. Este cu adevărat copilul lipsit de respect sau este ego-ul tău afectat?

Unde anume se manifestă lipsa de respect – în tonul folosit, în modul de abordare, în cuvintele rostite sau în limbajul non verbal?

O introspecție sinceră te poate ajuta să identifici sursele conflictului și să abordezi situația cu o perspectivă mai clară.

După ce ai identificat aspectele care necesită îmbunătățire, poți modela comportamentul dorit prin propriul exemplu.

Transformă comunicarea într-un dialog respectuos, arătând copilului cum să se exprime și cum să interacționeze cu ceilalți într-un mod cuviincios. Este esențial să stabilești limitele respectului și să subliniezi importanța unei comunicări sănătoase.

Răspunde când ești calm!

În momentul în care te confrunți cu astfel de situații, evită să răspunzi impulsiv sau în furie. Cererea unui moment de calm pentru tine îți permite să îți recâștigi echilibrul emoțional și să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Un răspuns calm și reflectat va contribui la menținerea unei relații sănătoase cu copilul tău și va evita escaladarea conflictului.

Este important să îți amintești: copiii nu se nasc cu tact sau cu abilități de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie învățate și modelate.

Fiind părinte, ai rolul de a le oferi exemple pozitive de reacție, înțelegere și comportament adecvat. Implicarea ta activă în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului este esențială pentru construirea unei comunicări sănătoase și a unei relații de încredere între voi.

Conectare și apoi corectare

Cred că ne-am reamintit cu toții: este crucial să stabilești o conexiune emoțională profundă cu copilul tău înainte de a încerca să-i corectezi comportamentul. Prin alocarea timpului pentru a înțelege lumea interioară a micuțului și ascultând cu empatie, se creează un fundament solid pentru comunicare. Această conexiune afectivă nu doar consolidează legăturile dintre părinte și copil, ci și deschide larg ușa pentru o abordare mai eficientă a educației.

Atunci când simte că este înțeles și acceptat, copilul devine mai receptiv la îndrumare și învățare, iar relația voastră se întărește în mod pozitiv.

-Magda, te simt cu adevărat supărată! Aș vrea să înțeleg mai bine ce spui. Nu prea aud din cauza tonului pe care îl folosești….Și chiar aș vrea să înțeleg…

-Uh, mami, uite……..

Trenulețul de la unchiul Mihai, toba de la Andrei, acordeonul de la fini, mingea de la vecina de sus (nu de la cea de jos!), bilele colorate de la bunici și popicele de la nași. Toate sunt la îndemâna lui Matei! Ce încântat este! Dar…stai! Parcă nu prea se joacă cu ele…. aleargă cumva de la o jucărie la alta și….cam atât! Hmmmm…..

După perioada sărbătorilor, casa devine adesea plină de zgomotul vesel al copiilor care se joacă cu noile lor jucării. Cu toate acestea, merită să reflectăm asupra cantității de jucării la care au acces copiii noștri și să ne întrebăm dacă prea multe jucării pot afecta în mod negativ dezvoltarea lor. Contrar percepției comune (ohh…să aibă multe jucării, nu cum NU am avut noi…), cercetările arată că a lăsa mai puține jucării la îndemâna copiilor este un ceva bun: acest lucru va aduce beneficii semnificative în dezvoltarea lor!

Un aspect esențial al educației copiilor este gestionarea eficientă a resurselor de învățare. Având o abundență de jucării poate părea tentant pentru a asigura o diversitate de activități, dar, uneori, mai puține jucării înseamnă beneficii mai mari. Este important să înțelegem că multele opțiuni pot distrage atenția copiilor și pot împiedica dezvoltarea creativității lor.

Puține jucării îi încurajează pe copii să fie mai creativi. Atunci când au la dispoziție un număr limitat de jucării, aceștia sunt mai predispuși să își folosească imaginația pentru a crea noi scenarii de joc. Faptul că trebuie să găsească modalități inovatoare de a-și petrece timpul cu jucării puține disponibile îi determină să-și pună mintea la contribuție și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.

Mai mult decât atât, puține jucării îi fac pe copii să fie mai implicați și atenți în timpul activităților lor. Când au mai puține opțiuni, copiii se concentrează mai bine asupra detaliilor jocului și devin mai atenți la ceea ce fac. Această concentrare sporită poate avea un impact pozitiv asupra învățării și dezvoltării cognitive.

Limitarea numărului de jucării îi poate determina pe cei mici să dezvolte abilități sociale și de comunicare. Având la dispoziție doar câteva jucării, copiii sunt mai predispuși să interacționeze cu ceilalți pentru a împărți și schimba jucării. Astfel, aceștia învață să colaboreze, să negocieze și să-și dezvolte abilități sociale esențiale pentru interacțiunile viitoare.

Puține jucării îi învață pe cei mici să le aprecieze și să aibă grijă de ele. Atunci când au doar câteva obiecte de preț, copiii învață să le prețuiască mai mult și să le trateze cu grijă. Această responsabilitate față de obiectele lor îi poate învăța valori importante, cum ar fi grijă, respect și responsabilitate.

În plus, având mai puține jucării la dispoziție, copiii au mai puține șanse să fie distrași și să își piardă atenția. Acest aspect este crucial într-o lume plină de stimuli și tehnologie!

Puține jucării îi ajută să-și mențină atenția concentrată asupra unei activități și să dezvolte abilități de învățare mai eficiente.

Să ne gândim bine: chiar dacă poate părea tentant să oferim copiilor noștri o mare varietate de jucării, beneficiile limitării acestora sunt semnificative. Puține jucării stimulează creativitatea, implicarea, dezvoltarea abilităților sociale și responsabilitatea. Așadar, să ne amintim că uneori mai puțin înseamnă mai mult atunci când vine vorba de jucăriile copiilor noștri!

Ce dar să îi fac? Oare ce?

Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun!

Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale sau privilegii sociale, ci în ceva mult mai profund și semnificativ: propria  fericire a părinților și propria lor stare de bine.

În această societate agitată și în plină schimbare, înțelegerea importanței și implicațiilor acestui dar sfânt devine crucială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

De ce?

Fericirea părinților este un model de viață, nu-i așa?

În primul rând, fericirea părinților servește ca model de viață pentru copii. Prin manifestarea unei stări de bine și a unei perspective pozitive și surâzătoare asupra vieții, părinții oferă copiilor un ghid esențial pentru abordarea cu răbdare a provocărilor vieții. Copiii învață, în mod inconștient, că fericirea nu depinde doar de tot ce se petrece în exterior, ci și de atitudinea și modul în care abordăm evenimentele vieții noi, noi înșine.

Există un impact asupra dezvoltării emoționale? Da, există!

Fericirea noastră, a părinților are un impact direct asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Un mediu familial stabil, cât mai plin de bucurie și satisfacție, contribuie la formarea unor legături emoționale sănătoase și la încrederea în ei înșiși a copiilor. Aceștia cresc într-un climat unde empatia, înțelegerea și comunicarea sunt aspecte fundamentale, elemente esențiale pentru o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Și asta ne dorim pentru ei, nu-i așa?

Să îi învățăm despre grija de sine și stima de sine

Părinții care investesc în propria lor fericire oferă un exemplu important copiilor cu privire la importanța îngrijirii de sine și stimei de sine. Copiii învață să-și respecte nevoile și să-și cultive pasiunile observând cum părinții își găsesc fericirea în activități care îi împlinesc. Când copiii văd că faci ceea ce te face fericit cu multă bucurie și relaxare, vor face la fel. Se construiește o fundație solidă acum pentru dezvoltarea unui puternic simț al propriei valori și identități.

Stare de bine în noi? Stare de bine în familie!

Fericirea părinților contribuie la reducerea nivelului de stres în familie. Un mediu lipsit de tensiuni și frustrări permite copiilor să se simtă în siguranță și sprijiniți. Vor explora lumea lipsiți de griji, cu curiozitate și încredere, având convingerea că lucrurile vor găsi o cale să fie bune!

Ce dar pregătim pentru Crăciun? Pe lângă hârtiile strălucitoare, pe lângă fundele roșii și aurii și verzi, pe lângă acadele și cozonaci, să așezăm cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi copiilor: propria fericire și propria stare de bine. Acest dar este cu totul altceva față de cadourile materiale și reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fericirea părinților nu este doar o binecuvântare personală, ci și o investiție în viitorul și binele celor mici.

Este un dar care continuă să răsune în inimile și viețile copiilor pe măsură ce ei înșiși devin părinți și modele pentru generațiile viitoare. Auziți clinchetul de clopoțel? Sună a fericire!