Paul are patru ani. Cuburile mari îi dau de furcă; nu vor să stea așa cum el le pune. Se foiește și oftează. Când se ridică brusc, din greșeală, dărâmă paharul cu apă aflat pe colțul mesei. A înghețat. Nu știe ce să facă acum; apa se prelinge, iar paharul se rostogolește pe podea. Ridică ochii spre mama sa. Ziua mamei a fost lungă și deloc ușoară! Reacția ei? Una plină de iritare:
„Paul, fii mai atent! De câte ori ți-am spus să ai grijă? Nu se poate să faci atâtea prostii!”, ridică cu ea tonul, frustrarea răzbătând din glasul ei.
David a încremenit. Nu voise să facă mizerie, dar acum se simțea vinovat și speriat. Lacrimile i s-au adunat în ochi, iar corpul lui mic tremură ușor. Nu înțelege de ce mama e atât de supărată pe el pentru un accident.
Calmul părintelui face diferența
Într-o situație ca aceasta, calmul părintelui face diferența. În loc să reacționeze impulsiv, mama ar fi putut respira adânc și ar fi putut să spună: „Ups, ai vărsat apa. Hai să ștergem împreună, te ajut să îți repari greșeala…”
Această reacție, aceste cuvinte i-ar fi oferit lui David un exemplu despre cum să își gestioneze greșelile fără panică.
Copiii și controlul emoțiilor
Copiii nu au încă abilitatea de a-și controla emoțiile așa cum o fac adulții. Ei învață din comportamentul nostru. Dacă ne pierdem calmul, îi învățăm că greșelile sunt ceva de speriat.
Dacă le oferim răbdare, ei ne vor împrumuta liniștea și, treptat, vor învăța cum să gestioneze situațiile dificile fără teamă.
Este nedrept să le cerem copiilor să rămână calmi în momente dificile doar pentru ca noi să ne simțim în control
Siguranța emoțională a unui copil nu ar trebui să depindă de capacitatea lui de a acționa matur, ci de stabilitatea și maturitatea părinților. Copiii sunt în plin proces de dezvoltare, iar creierul lor nu este încă pregătit să gestioneze emoțiile așa cum o face un adult. Este nedrept să le cerem să rămână calmi în momente dificile doar pentru ca noi să ne simțim în control.
Responsabilitatea revine părinților: noi trebuie să le oferim un model de echilibru și autocontrol, noi trebuie să fim conștienți că ei nu pot să se liniștească abordând un comportament matur pe care încă nu sunt capabili să-l afișeze. Atunci când un copil este copleșit de emoții, are nevoie de un părinte care să-i ofere calm, înțelegere și siguranță, nu de cineva care îl ceartă pentru reacția sa.
Dacă un copil învață că trebuie să își reprime sentimentele pentru a evita furia sau frustrarea părintelui, va crește cu teama de a exprima ceea ce simte. În schimb, dacă este întâmpinat cu răbdare și empatie, va învăța treptat să își regleze emoțiile. Copiii „împrumută” calmul nostru și, cu timpul, dezvoltă propriile mecanisme de autocontrol.
Maturitatea și echilibrul nostru sunt fundația pe care fiicele si fiii noștri își construiesc siguranța emoțională. Trebuie să fim pentru ei un exemplu de stabilitate, astfel încât să crească încrezători, știind că emoțiile lor sunt valide și că, în timp, vor învăța să le gestioneze.
,,Pentru mine, copilul, la orice vârsta, stă în centrul Universului. În sesiuni de consiliere susțin părinții să își descopere potențialul pedagogic, să învețe să folosească puterea cuvântului ce ridică, să reușească să își vadă copiii prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce sunt mai puțin. Ascult plenar, cu empatie, mă bucur de desțeleniri și reușite și prețuiesc legăturile trainice, nevăzute, ce leagă generațiile."
- Sub ramurile din primăvară - 24-04-2025
- A fost bine, așa e? - 16-04-2025
- Calmul părintelui face diferența - 09-04-2025
