,,O să zbori în cercuri și uneori
O să-ți fie greu și ție să zbori
Ai să zbori înalt sau poticnit
Doar așa e zborul, să-l zbori negreșit!” – versuri ,,Om la Lună”
,,O să zbori în cercuri și uneori
O să-ți fie greu și ție să zbori
Ai să zbori înalt sau poticnit
Doar așa e zborul, să-l zbori negreșit!” – versuri ,,Om la Lună”
,,Cine crede în zbor, e stăpân peste zare!” – Lucian Blaga
„Oamenii nu păreau să observe niciodată că, economisind timp, pierd altceva. Nimănui nu-i păsa să admită că viața devenea din ce în ce mai săracă, mai sumbră și mai monotonă. Cei care au simțit asta cel mai mult au fost copiii, pentru că nimeni nu a mai avut timp de ei. Dar timpul este viața însăși, iar viața rezidă în inima omului. Și cu cât oamenii credeau că salvează mai mult timp, cu atât aveau mai puțin.” – Michael Ende, ,,Momo”
Desenele copiilor sunt mult mai mult decât o simplă activitate distractivă.
Desenul este o modalitate prin care copilul poate exprima și comunica propriile lui emoții, gânduri, trăiri.
Actul de a desena îi oferă copilului oportunitatea de a-și pune la treabă simțul estetic și creativitatea.
Este minunată ideea unor expoziții cu desenele lucrate de fiul și fiica ta. Vizualizând desenele sale expuse, admirate, studiate, va crește încrederea sa în sine.

Pentru copil, la orice vârstă, desenul vine cu o serie de beneficii pentru dezvoltarea sa armonioasă: îl ajută să comunice sentimente, idei, vise și dorințe; îi îmbunătățește orientarea în spațiu copilului și atenția acestuia la detalii. Actul de a desena îi permite copilului să experimenteze și să își dezvolte o mentalitate creativă, îi îmbunătățește simțurile, îl ajută să comunice stări de spirit și bucurii sau poveri sufletești; este un instrument valoros pentru dezvoltarea unui număr de abilități importante la copii, de la cele motorii și cognitive, la cele sociale și emoționale.
David Ioan Bulboacă are 11 ani și 3 luni și desenează de când se știe.
Este responsabil de rubrica ,,Desenele lui David” din revista Matricea Românească și ne spune că și-ar dori nespus ca desenele lui să inspire copiii să deseneze la rândul lor, dacă asta simt și le place. În acest sens vor urma provocări speciale adresate tinerilor desenatori! Rămâneți aproape!
David a fost fericit să ne răspundă la câteva întrebări:
-Dragă David, nu este niciun secret: îți place să desenezi! Ce reprezintă oare desenul pentru tine?
-Prin desen eu pot mereu să mă exprim liber! Desenul pentru mine, uneori, este și un limbaj secret.
Desenez de când mă știu! Am păstrat niște desene-proiecte pe care le realizam împreună cu mama mea pe la 3-4 ani. Mama îmi lipea mici ferestre pe diferite colaje, iar eu desenam sub ferestrele din hârtie colorată ce se ridicau, mici comori ascunse. Îmi amintesc de submarinul cu ferestre felurite ce dezveleau minuni ale mașinăriei scufundate….
Am desenat apoi tot ce îmi trecea prin minte, folosind culorii vii. În special culoarea mov era folosită peste tot! Mi se părea că face totul mai atractiv și…mai colorat!
Apoi mi-l amintesc pe Stick Man, Omulețul-Băț, un personaj care făcea toate activitățile posibile și imposibile! El a fost personajul central din toate desenele mele de la 6-7 ani. Cu ajutorul lui am început să creez benzi desenate, o modalitate de expunere a șirurilor luuungi de gânduri ce mă animă.
În momentul de față aleg să desenez în alb și negru și descopăr cum pot crea umbre și texturi diferite folosindu-mă doar de creionul de desen special. Nu aș vrea să se înțeleagă că îmi neglijez desenele, că le las fără culori… Simt că acest contrast, alb-negru mă face să descopăr lucruri noi și să transmit și tot ceea ce mă preocupă pe mine, din lumea gri, supertehnologizată de azi.

– Ce îi place lui David Bulboacă să facă în timpul liber?
– Eu sunt pasionat de desen, de editarea video, de compoziții la pian, de securitatea cibernetică, sunt un ,,om de radio la început de drum”, îmi place skiul și ascult muzică antrenantă, ce îmi dă o stare de bine!
-Știm că dorești să îi încurajezi pe toți copiii să deseneze. Ai un mesaj pentru ei?
-Da, am un mesaj pentru copii și unul pentru părinți!
Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația! Dragi părinți, să știți că româna și matematica sunt importante, desigur, însă este foarte important să le permiteți copiilor voștri să facă ce le place! Atunci ei simt că fac ceva deosebit pentru ei, cu multă-multă plăcere!

,,Desenele lui David” ne vor încânta săptămânal! Să le urmărim!
(*ideea articolului își are rădăcinile în unul dintre discursurile lui Robert Pullman, autor englez de literatură pentru copii)
-Mi-e foame!
-Hai să îți pregătesc ceva! Paste? O salată? Încălzesc mâncarea de mazăre?
Este simplu.
Însă ce faci când fiica ta îți spune ,,mi-e foame de o expoziție de pictură” și fiul tău afirmă ,,mi-e sete de muzica lui Mozart”.
Este foarte important să îi hrănim pe copii. Să le hrănim sufletul.
Uneori îi privăm de lucruri importante. Fără să știm; fără să băgăm de seamă.
Când privăm copiii de artă, de muzică, de poezie, de snoave, de povești cu tâlc, de orele de desen și modelaj, paguba sufletească nu este ușor de identificat. Însă e acolo. Neștiută.
Îi vezi: corpul le este sănătos, sunt de neoprit, puternici, sar și se cațără, au poftă de mâncare și râd cu poftă. Totuși, tot timpul ceva va lipsi din ei. O bucată specială ce ar fi bine să fie umplută cu emoții izvorâte din versuri și zvâcnire de inimă ce apare umăr la umăr cu o sublimă linie melodică.
Să știm că este adevărat: sunt familii în care copiii nu sunt încurajați să asculte muzică, să se delecteze cu un album de artă, să citească poeme. Și este la fel de adevărat ca acești copii cresc foarte fericiți, au o copilărie tare bună, exact ca cei ce merg la Festivalul George Enescu și la Teatrul Național. Și sunt oameni buni-buni. Oameni ce clădesc cu spor și dăruire viața lor și viețile celor din jur.

Dintre aceștia, unii vor auzi într-o zi o bucată muzicală sau un poem recitat cu pasiune, ochii le vor cădea pe un citat răscolitor. Exact în secunda aceea vor sesiza cât de înfometați și însetați sunt. Îi va lovi pur și simplu nevoia de a ști, de a umple un gol imens, simțit pe undeva. Le este foame de ceva dulce și picant, le este sete de ceva răcoritor și exploziv și sunt avizi să asculte, să privească, să intre în contact cu ,,ceva”-ul nou ce le dăruiește un tip de mulțumire interioară pe care nu au cunoscut-o aproape niciodată. Au fost înfometați mult timp, le-a lipsit ceva și nu au avut habar de asta.
Efectele înfometării culturale și spirituale nu sunt ușor vizibile. Dacă toate tablourile și poveștile ar dispărea peste noapte, copiii noștri nu ar dispărea, așa-i? Ar pâlpâi însă firav capacitatea lor de a își imagina, de a crea, de a simți, de a vibra, de a fi înălțați, de a fi ridicați de modele ce îi fac să palpite, de a dori să clădească înaltul, frumosul. Pentru ei și pentru ceilalți.
Uneori nu satisfacem setea de cultură a fiilor și fiicelor noastre pentru că ne imaginăm că nu e acolo. Dăruim hrană și apă însă uităm de ceea ce cer sufletele copiilor noștri.
Copiii noștri, întotdeauna, vor face ceea ce ne văd pe noi că facem și nu ceea ce le spunem să facă! Așa că e timpul să ne propunem vizite
la muzee, seri de operă, operetă, teatru, balet, seri de lectură, de poezie… Și ei vor păși, stâmpărați, alături de noi!
VA URMA…
Matricea Românească este o platformă culturală laică, de dimensiune civică, publicată de către Asociaţia Culturală Matricea Românească, ce promovează cultura şi spiritualitatea României, susţine limba română şi respectul faţă de celelalte culturi prezente în spaţiul românesc, respectiv cooperarea interculturală.Matricea Românească este apolitică şi autonomă.Matricea Românească respinge și condamnă toate formele și manifestările antisemite, rasiste sau xenofobe. Ele sunt incompatibile cu valorile şi principiile fondatoare ale Asociaţiei-mamă, unele ale toleranţei şi ale interculturalităţii.Informaţiile prezentate prin intermediul Matricea Românească pot fi utilizate exclusiv în scopuri personale de informare, și nu în scopuri comerciale sau de profit.Este interzisă utilizatorilor Matricea Românească orice formă de reproducere, distribuire, adaptare, precum şi orice altă transformare a conţinutului generat de aceasta, fără acordul scris al Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi al “Bulboacă şi Asociaţii SCA”.Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul de a distribui conţinutul site-ului, indiferent de suport, fără să indice în mod explicit sursa, inclusiv numele autorului și link-ul spre conținutul de pe Matricea Românească, acolo unde este cazul.Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul să desfăşoare nici o activitate de colectare a datelor (indiferent de natura acestor date şi de modul de colectare) prin intermediul Matricea Românească.Platforma Matricea Românească şi Asociaţia Culturală Matricea Românească nu sunt răspunzătoare pentru conţinutul altor site-uri care pot fi accesate prin intermediul www.matricea.ro.Proprietarul revistei culturale online Matricea Românească (www.matricea.ro) este “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească. Conţinutul media publicat pe Matricea Românească nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a “Bulboacă şi Asociaţii SCA”. Întreaga răspundere asupra acurateţii şi coerenţei informaţiilor oferite de Matricea Românească, precum şi răspunderea opiniilor exprimate, le revine editorilor acesteia şi autorilor articolelor, acolo unde este cazul.Utilizatorii Matricea Românească sunt supuşi reglementărilor legale din România, indiferent de ţara din care accesează Matricea Românească.Conţinutul (text, video, audio, grafic şamd) materialelor publicate prin intermediul Matricea Românească, precum şi drepturile de autor aferente aparţin “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească, cu excepţia cazurilor evidenţiate distinct.Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a opera modificări ale conţinutului şi / sau ale structurii site-ului fără nici o informare prealabilă a utilizatorilor.Asociaţia Culturală Matricea Românească, “Bulboacă şi Asociaţii SCA” şi partenerii săi implicaţi în procesul de creaţie sau difuzare a conţinutului Matricea Românească nu sunt răspunzători pentru daunele directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din / în legătură cu utilizarea acestui site sau a conţinutului său de către utilizatori.Matricea Românească le permite utilizatorilor săi să publice comentarii (sub rezerva moderării lor în spiritul unei exprimări civilizate, care să nu atingă atingere demnităţii personale ori valorilor toleranţei) şi permite găzduirea, partajarea și publicarea conținutului disponibil pe www.matricea.ro către rețelele sociale. Comentariile care vor fi aprobate nu sunt confidenţiale şi nici protejate de drepturile de proprietate intelectuală.Utilizatorii Matricea Românească poartă responsabilitatea integrală a comentariilor publicate şi a folosirii celorlalte opţiuni aferente conţinutului.Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a modera orice comentarii ale utilizatorilor cu conţinut licenţios sau denigrator la adresa lor.
Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!
Donează