Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

10-12 septembrie 2021, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Cruce-n casă /Cruce-n piatră /Dumnezeu cu noi la masă / Maica Precistă pe fereastră.

Muzeul Național al Țăranului Român prăznuiește în ajunul zilei de 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului țărănesc.

Aflat la a XX a ediţie, Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri oferă publicului timp de trei zile, de vineri, 10 septembrie până duminică, 12 septembrie 2021, noi întâlniri, ateliere și demonstrații cu artiști și meșteri iconari.

Preocupat de valorificarea și revitalizarea patrimoniului cultural țărănesc, Muzeul Țăranului păstrează structura târgului de iconari și meșteri cruceri inițiat sub forma unui act cultural cu rol formator şi educativ prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia țărănească și prin inovații care folosesc imaginea tradițională ca re/sursă, teritoriu de explorare pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari.

Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri își propune să redescopere frumusețea obiectelor de cult, a unui patrimoniu dedicat artei tradiționale și îndeosebi icoanelor, urmărind calitatea tehnicii și a meșteșugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch și serializările industriale pentru scopuri comerciale.

Continuăm noua formulă de prezentare a târgului, invitându-i pe meșterii și artiștii iconari să expună obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalații, dând astfel posibilitatea de a viziona într-un context diferit creațiile personale și de a iniția un nou dialog cu publicul vizitator și fidel acțiunilor noastre de la începuturi.

Structura târgului rămâne ca întotdeauna mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând prin prăznicare, sfinți protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinși din cetele îngerești – Crucea în variante ne-împuținate, toate zugrăvite și închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre.

Însoțim iconarii cu ceaiuri de leac, cozonaci, dulcețuri, zacuscă, miere și prăjituri de casă.

Scoatem din lada de zestre a muzeului – albume, cărți poștale, scrieri și ziceri țărănești, revista Martor, caiete de meșteri, cataloage de expoziții – oferite spre vânzare publicului interesat.

Ateliere / întâlniri

După experiența pozitivă a atelierelor – demonstrații din cadrul edițiilor anterioare, continuăm întâlnirile cu câțiva dintre iconarii și crucerii dedicați împărtășirii tehnicii meșteșugului, a căror abordare dezvăluie căutări și reconstituiri personale ale meșteșugului Icoanei și o raportare adecvată la canon și tradiție. Adresăm astfel copiilor, dar și adulților, invitația de a descoperi cum desenau iconarii vechi izvoadele și zugrăveau icoanele, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră în cadrul unor ateliere ținute de artiști și meșteri iconari.

Vineri, 10 septembrie

orele 14.00 – 15.00 şi 16.00 – 17.00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă

Sâmbătă, 11 septembrie

orele10.30 – 12.00 – Ateliere de pictură cu Angela Ludoșanu

orele 13.00 – 15.00 – Ateliere de încrustat în lemn cu Vasile Moldoveanu

Înscrierile pentru ateliere se fac la: educatiemuzealamtr@gmail.com / cost atelier: 25 lei / persoană

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei. Elevii beneficiază de intrare liberă la târg, pe perioada vacanțelor școlare.

Coordonator târg: Lila Passima // lilapassima@yahoo.com

Contact / comunicare / detalii organizare: Monica Chiorpec // chiorpecmonica@gmail.com

Contact ateliere: Monica Chiorpec // chiorpecmonica@gmail.com

16.09 – 31.10.2021 | sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 16 septembrie 2021, de la ora 19.00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj.

Unul din punctele forte ale Muzeului Național al Țăranului Român, alături de expoziția permanentă, este patrimoniul material, a cărui bogăție și diversitate au fost deseori remarcate și puse în valoare prin numeroase expoziții temporare și virtuale ori prin publicații. Fondul de desene realizate de Ion G. Burticală, din comuna Leu, județul Dolj, este parte componentă a „Arhivei de imagine” din 1999, în urma donației făcute MNȚR de criticul de artă Radu Ionescu, un bun cunoscător al teritoriului artei naive din România, cu ocazia expozițiilor „Artă + naivitate = artă naivă” (1999) și „Exerciții de naivitate” (1999). Lucrările lui Ion G. Burticală au stat atunci alături de cele ale unor cunoscuți pictori naivi români, iar o selecție de desene a constituit cuprinsul unei mape cu planșe de colorat pentru copii „Desenez cu prietenul Burticală” (1999), toate, coordonate de Irina Nicolau.

Numele lui Ion G. Burticală este cvasi-inexistent în albumele de referință dedicate artei naive din România, un statut extrem de provocator raportat la numărul desenelor deținute de MNȚR și la privirea iscoditoare a autorului acestora, care înregistrează detalii ale unui interval de timp marcat de tranziția între două regimuri politice radical opuse. Dincolo de expresivitatea liniei, de folosirea atipică a cromaticii, desenele lui Ion G. Burticală sunt interesante pentru compozițiile prin care încearcă nu doar să-și reprezinte locurile natale, cât mai degrabă să realizeze o hartă mentală prin care avem acces la viața socială a unei comunități rurale, cu riturile, obișnuințele casnice, precum și la o serie din clișeele propagandistice ale anilor ’50-’70.

Expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj. este, întâi de toate, o propunere de redescoperire a unui pictor naiv și implicit a lumii rurale pe care acesta a încercat să o facă cunoscută. În al doilea rând, aduce în prim plan o subsecțiune a artei naive – desenul si acuarela –, căreia i s-a acordat o mai mică importanță, fiind astfel și mai puțin vizibilă în raport cu pictura și sculptura. Nu în ultimul rând, expoziția documentează nu doar activitatea lui Ion G. Burticală, ci și relațiile vieții comunitare din localitatea Leu. De asemenea, este o încercare de chestionare a contextului artei naive într-o perioadă în care a făcut obiectul unor politici culturale de masă, ce se adresa amatorilor din segmentele sociale ale țăranilor și muncitorilor.

Desenele lui Ion G. Burticală vor fi însoțite de o serie de picturi realizate de Ghiță Mitrăchiță, mult mai cunoscutul pictor naiv, congener și conjudețean. Înrudirile, conexiunile sau contaminările stilistice sunt puse în evidență printr-un dialog cu artefacte ale culturii țărănești din zona Olteniei.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 31 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Curatori: Cosmin Manolache, Lila Passima

Proiect realizat cu sprijinul: Televiziunea Română | Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj | Primăria Bârca | Muzeul Județean Argeș | Centrul Cultural Județean Argeș.

15 septembrie – 3 octombrie 2021, Sala Tancred Bănățeanu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 15 septembrie 2021, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției de fotografie Oaș, a fotografului sătmărean Remus Țiplea, care documentează de câțiva ani nunta din Țara Oașului. Expoziția de fotografie prezintă imagini extrase din proiectul dedicat nunții și intitulat „Nunta nunții”, un proiect amplu derulat pe parcursul unui deceniu, punctând atât elementele de ritual care s-au mai păstrat din ceremonialul nunții tradiționale, cât și transformările survenite de-a lungul timpului: găteala miresei și a mirelui, steagul, ceterașii, socăcițele, țâpuritura, danțul, petrecerea.

În cadrul vernisajului, va fi lansat albumul fotografic a lui Remus Țiplea, Nunta nunții, apărut în 2020 în ediție bilingvă, româno-engleză, și care va fi prezentat de către Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, un proiect editorial realizat sub egida acestei instituții de cultură sătmărene.

Remus Țiplea (născut în 1972, la Negrești-Oaș), a început să fotografieze în anul 2009, concentrându-se în special asupra fotografiei documentare și macro. Șase ani mai târziu, Remus Țiplea s-a clasat, cu proiectul „Ciurdarii”, în finala Sony World Photography Awards, seria fiind prin urmare expusă în Londra, Berlin, Köln, Beijing, New York și Milano. Fotografiile lui au fost prezentate și în cadrul unor expoziții personale organizate la Cluj-Napoca, Paris și Lisabona, fiind publicate, totodată, în numeroase reviste de prestigiu din Europa și Statele Unite ale Americii, precum: The Huffington Post, The Telegraph, The Guardian, La Repubblica, National Geographic sau Feature Shoot. În 2017, Remus Țiplea a publicat albumul fotoetnografic Din Oaș în Paști; în 2018, a ieșit de sub tipar albumul Dumnezeul meu / My Lord (267 de fotografii), în ediție bilingvă, româno-engleză, iar în 2019 a apărut albumul de fotografii Astă-iarnă / Last winter, la Editura Limes din Cluj -Napoca, toate cel trei proiecte editoriale fiind realizate sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Fotograful sătmărean Remus Țiplea este primul fotograf român publicat cu un fotoreportaj de șapte pagini, în revista National Geographic din Statele Unite.

În ultimele 12 luni, Remus Țiplea a fost unul dintre cei mai publicați fotojurnaliști din revista National Geographic România: „Un veac de migrație în Țara Oașului” (noiembrie 2018), „Ultimii ciurdari ai satului” (februarie 2019) și „Bulbucații” (mai 2019).

Alături de Remus Țiplea, Vasile Pop-Negreșteanu va expune lucrări de artă vizuală, transfigurând artistic ritualul nunții în Oaș.

Artistul vizual Vasile Pop-Negreșteanu aduce în atenția publicului pe simezele MNTR o selecție de făpturi din universul preocupărilor sale, realizate în diferite momente ale vieții, în diferite materiale, medii, expresii artistice vizuale, integrând în proiecții parietale filmul documentar Nuntă în Țara Oașului (1960), al regizoarei Elisabeta Bostan, creațiile compozitorului Dan Variu, Radu Găină, producător TVR, și Mihaela Grigorean, într-un ritual al cuvântului, sunetului, formei și culorii reprezentând universul oșenesc, hărnicia, sufletul și spiritul oșenilor într-o renaștere continuă, perpetuat prin obiceiuri, datini însemnate, împletite, încifrate pe răbojul lui Cronos, momentul nunții în Țara Oașului.

Vasile Pop-Negreșteanu (născut în 1955, la Negrești-Oaș) a studiat la Liceul de muzică și arte din Baia Mare și Satu Mare și la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu, Facultatea de Artă monumentală și restaurare, din București, promoția 1981. Expune pictură începând cu 1974. A participat la diferite expoziții oficiale personale și de grup (500 expoziții) dintre care menționăm (selectiv): 2006 – 2009, Simpozionul de Artă Contemporană Formă, culoare, timp (concept, curator și participant), 2017, Muzeul Național Cotroceni (expoziție personală), 2012, Cité Internaționale des Artes – Paris, Soleil de l’Est, 2010. Expoziție de artă contemporană Românească „RCR” Gallery Werkschau Spinnerei – Leipzig, 2018, Centenar 2018, București, 2019, Desenul post Brâncuși Muzeul de Artă, Târgu Jiu. Ca monumentalist, este autorul a 6 ansambluri murale de certă originalitate, realizate în biserici din Baia Mare și Negrești-Oaș între anii 1997-2009.

Expoziția va fi precedată de o conferință susținută de Mihaela Grigorean cu tema Țara Oașului – de la percepție cotidiană la (re)construcție analitică: o auto-etnografie a cercetării.

Mihaela Grigorean (născută în 1979, la Turț, Țara Oașului) este etnolog, doctor în filosofie și cercetător. A publicat numeroase articole şi studii de specialitate şi mai multe cărți de autor: O hermeneutică transdisciplinară a Evangheliei după Toma, Editura Curtea Veche, București, 2014, prefață de acad. prof. Basarab Nicolescu, Un periplu al Frumuseții în Ţara Oașului – împletitul miresei, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016, Un periplu al meșteșugurilor în Țara Oașului – ouăle încondeiate din Cămârzana, Editura Eurotip, 2017, Un periplu al Frumuseții în Ţara Oașului – împletitul miresei. A voyage of beauty in Oaș Country. The Braiding of the bride, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2018, Răscruci – Crossroads, Editura Mega, Cluj Napoca, 2021.

Vernisajul va fi urmat de un moment autentic, în interpretarea țâpuritoarei Bianca Angela Cionca, alături de vestiții ceterași din Țara Oașului, participanții la eveniment fiind invitați la degustarea unor preparate culinare specifice Țării Oașului.

Expoziția poate fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până la 3 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Preț bilet: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

9 – 19 septembrie 2021

Muzeul Național al Țăranului Român

Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, târg de icoane şi târg cu meşteri, ateliere de creativitate, lansări de carte, concerte și multe filme. Vă așteptăm, în perioada 9 – 19 septembrie 2021, la cea de a noua ediție a Zilelor Muzeului Țăranului!

În prima zi a evenimentului, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu MNŢR, vernisează joi, 9 septembrie, ora 17.00, la Sala Acvariu, expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, dedicată fondatorului Muzeului de la Șosea.

Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri va avea loc, în acest an, în perioada 10 – 12 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt așteptați, în toate cele trei zile ale târgului, la ateliere de încrustații în lemn sau de pictură pe sticlă sau lemn.

Cu ocazia Zilelelor Muzeului Țăranului, MNȚRplusC vă invită la film! Vă propunem două vizionări ale producției documentare maghiare „Three Dances/ Trei Dansuri” (1h15’) în zilele de 10 și 14 septembrie, de la ora 19.00, la sala MNȚRplusC. Proiecția face parte din expoziția video aflată în derulare până în ziua de 5 octombrie, Ballad of Escape. Evenimentul este realizat prin parteneriatul cu Institutul Cultural Maghiar din București.

Miercuri, 15 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Tancred Bănăţeanu, publicul este aşteptat la vernisajul expoziției Oaș, a fotografului sătmărean Remus Țiplea, care documentează de câțiva ani nunta din Țara Oașului. Expoziția de fotografie prezintă imagini extrase din proiectul dedicat nunții și intitulat „Nunta nunții”, un proiect amplu derulat pe parcursul unui deceniu, punctând atât elementele de ritual care s-au mai păstrat din ceremonialul nunții tradiționale, cât și transformările survenite de-a lungul timpului: găteala miresei și a mirelui, steagul, ceterașii, socăcițele, țâpuritura, danțul, petrecerea.

Tot în ziua de 15 septembrie, de la ora 20.00, Comitetul de Organizare a Centenarului Operei Naţionale & Anului George Stephanescu vă invită la vizionarea filmului Darclée, turnat în 1960, în regia lui Mihai Iacob, după un scenariu scris de Constantin Cârjan şi Ionel Hristes. Rolul omonim este jucat de actrița Silvia Popovici, ariile sopranei fiind susţinute de Arta Florescu.

Joi, 16 septembrie, vizitatorii muzeului sunt aşteptaţi la două vernisaje şi un concert. Astfel, de la ora 17.00, la Sala Media se va deschide expoziția O lume într-un recensământ. Expoziția propune o incursiune în familia și gospodăria rurală din Țara Românească a secolului al XIX-lea. De la ora 18.00, în curtea interioară va fi concertul Tarafului „Crescut pe Muzică”, iar de la ora 19.00, vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., la Sala Irina Nicolau. Expoziția este, întâi de toate, o propunere de redescoperire a unui pictor naiv și implicit a lumii rurale pe care acesta a încercat să o facă cunoscută. În al doilea rând, aduce în prim plan o subsecțiune a artei naive – desenul si acuarela –, căreia i s-a acordat o mai mică importanță, fiind astfel și mai puțin vizibilă în raport cu pictura și sculptura. Nu în ultimul rând, expoziția documentează nu doar activitatea lui Ion G. Burticală, ci și relațiile vieții comunitare din localitatea Leu. De asemenea, este o încercare de chestionare a contextului artei naive, într-o perioadă în care a făcut obiectul unor politici culturale de masă, ce se adresa amatorilor din segmentele sociale ale țăranilor și muncitorilor.

Vineri, 17 septembrie, de la ora 19.00, va avea loc, în curtea interioară, concertul „Caliu și Taraful Haidouks”, în care vor fi ascultate mai multe melodii tradiționale în versiunea originară, culese de George Enescu de la lăutari.

„De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite”, proiect dedicat copiilor și adolescenților (+12 ani), este un dicționar etnologic multimedia care își propune să repună în uz fragmente dintr-un „vocabular al ruralităţii” – un patrimoniu valoros ce se pierde treptat, dimpreună cu semnificațiile cuvintelor, unele complet uitate astăzi. Timp de mai multe luni, 22 de noi termeni ai dicționarului etnologic au fost definiți și transpuși în animații 2D și 3D. Din 17 septembrie, publicul larg este invitat să-i descopere în cadrul unor instalații interactive și participative de tip „pop-up museum” concepute special pentru publicul (foarte) tânăr, având un dublu rol: pe de o parte, acela de a crea punți între universul rural și imaginarul urban contemporan; pe de altă parte, acela de invita participanții să contribuie în mod activ, prin intervenții creative, la înțelegerea și re-interpretarea vocabularului țărănesc. Prima instalație va fi amplasată de vineri, 17 septembrie, până duminică, 19 septembrie, pe peluza din fața Muzeului, de pe bulevardul Kiseleff, transformând întregul spațiu verde de aici într-un loc viu, animat: Muzeul coboară în stradă și ia parte activ la viața orașului.

În week-endul 17 – 19 septembrie, Fundația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară. Producători, meșteri populari, artizani și colecționari din toate zonele țării aduc la târg recoltele cele bune ale toamnei, comori din lăzile de zestre și obiecte lucrate manual.

În ultima zi, duminică, 19 septembrie, de la ora 12.00, la Sala Media, va avea loc lansarea volumului Transhumanța bârsană – capete de istorie – mocani în zona Bărăganului – secolele XIV – XIX, de Răzvan Ciucă și Ionela Bran.

De asemenea, Muzeul Național al Țăranului Român celebrează, și în 2021, Zilele Europene ale Patrimoniului, în perioada 15 – 18 septembrie. Tema din acest an este „Patrimoniul: incluziunea tuturor”. Cu această ocazie, miercuri, 15 septembrie, între orele 10.00 şi 15.00, specialiştii în patrimoniu sunt aşteptaţi la #HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potentialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural. Evenimentul este organizat, la Studioul Horia Bernea, de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNŢR.

PROGRAM

Joi, 9 septembrie

orele 17.00 – vernisajul expoziției Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Botox, Regia: Kaveh Mazaheri, Iran, Canada, 2020, 97 min.

orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Apples, Regia: Christos Nikou, Grecia, Polonia, Slovenia, 2020, 91 min.

Vineri, 10 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

orele 14.00 – 15.00 şi 16.00 – 17.00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 18.00 – vernisajul expoziţiei București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei Ballad of Escape, la sala MNȚRplusC

orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Murina, Regia: Antoneta Alamat Kusijanovic, Croația, Brazilia, SUA, Slovenia, 2021, 92 min.

orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Digger, Regia: Georgis Grigorakis, Grecia, Franța, Germania, 2020, 101 min.

Sâmbătă, 11 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

orele10.30 – 12.00 – Ateliere de pictură cu Angela Ludoșanu

orele 11:00 – 12:00 şi 13:00 – 14:00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă

orele 13.00 – 15.00 – Ateliere de încrustat în lemn cu Vasile Moldoveanu

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Schoolgirls, Regia: Pilar Palomero, Spania, 2020, 97 min.

orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Dear Comrades!, Regia: Andrei Konchalovski, Rusia, 2020, 121 min.

Duminică, 12 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – Gala de închidere Bucharest International Film Festival, urmată de proiecția filmului Ahed’s Knee, Regia: Nadav Lapid, Franța, Israel, Germania, 2021, 109 min.

Luni, 13 septembrie

orele 18.00 – Mia își ratează răzbunarea premieră – Regia: Bogdan Theodor Olteanu, 2020, România, comedie, dramă, 82 min. Distribuitor: Domestic Film

orele 20.00 – Un loc ca oricare altul (Nowhere Special) premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independența Film

Marți, 14 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei Ballad of Escape, la sala MNȚRplusC

orele 18.00 – Un loc ca oricare altul (Nowhere Special) premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independența Film

orele 20.15 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett

Miercuri, 15 septembrie

orele 10.00 – 15.00 – #HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potentialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNŢR. La Studioul Horia Bernea.

orele 17.00 – vernisajul expoziției Oaș, la Sala Tancred Bănăţeanu

orele 18.00 – Sentimental / Dineu cu vecinii de sus. Regia: Cesc Gay, 2020, Spania, comedie, 82 min., Distribuitor: Transilvania Film

orele 20.00 – Proiecţia filmului Darclée, în curtea interioară. Film turnat în 1960, în regia lui Mihai Iacob, după un scenariu scris de Constantin Cârjan şi Ionel Hristes. Rolul omonim este jucat de actriţa Silvia Popovici, ariile sopranei fiind susţinute de Arta Florescu.

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

Joi, 16 septembrie

orele 17.00 – vernisajul expoziției O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 18.00 – concertul Tarafului „Crescut pe Muzică”, în curtea interioară

orele 19.00 – vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – Discursul (Le Discours). Regie: Laurent Tirard, 2020, Franța, comedie, 87 min. Distribuitor: Voodoo Films

orele 21.00 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett

Vineri, 17 septembrie

orele 19.00 – formația Caliu și Taraful Haïdouks va interpreta mai multe melodii tradiționale, în versiunea originară, culese de George Enescu de la lăutari. În curtea interioară.

orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff

Sâmbătă, 18 septembrie

orele 16.00 – România Sălbatică premieră – Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, România, documentar, 115 min. Distribuitor: Transilvania Film

orele 18.30 – Discursul (Le Discours). Regie: Laurent Tirard, 2020, Franța, comedie, 87 min. Distribuitor: Voodoo Films

orele 20.30 – Lux Aeterna + Vocea Umană (Lux Aeterna + The Human Voice) – premieră – Regia: Gaspar Noé, 2021, Franța, dramă, 51 min. / Regia: Pedro Almodovar, 2020, Spania, dramă, 30 min. Distribuitor: Independența Film

Duminică, 19 septembrie

orele 12.00 – Lansarea cărţii Transhumanța bârsană, de Răzvan Ciucă și Ionela Bran, la Sala Media

orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff

orele 16.00 – Lux Aeterna + Vocea Umană (Lux Aeterna + The Human Voice) – premieră –Regia: Gaspar Noé, 2021, Franța, dramă, 51 min. / Regia: Pedro Almodovar, 2020, Spania, dramă, 30 min. Distribuitor: Independența Film

orele 18.00 – România Sălbatică premieră – Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, România, documentar, 115 min. Distribuitor: Transilvania Film

orele 20.30 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett

27 – 29 august 2021

Cinema Muzeul Țăranului

Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC MOLDOVA și Muzeul Naţional al Țăranului Român, vă invită în perioada 27 – 29 august la Zilele Filmului din Republica Moldova la Bucureşti.

Evenimentul marchează împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova şi tot atâția ani de relaţii diplomatice dintre cele două state, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova, în anul 1991.

Zilele Filmului din Republica Moldova la Bucureşti prezintă cinefililor filme moldovenești realizate în ultimele două decenii. O parte dintre aceste filme nu au mai fost proiectate în cinematografele din România. Filmele prezentare la Cinema Muzeul Țăranului, cu această ocazie, sunt rodul creației noii generații de cineaști din Republica Moldova, care au găsit o voce identitară distinctă în cinematografia europeană.

Sâmbătă, 28 august, de la ora 15:00, profesioniştii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaşti moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova.

Cu această ocazie, la proiecţii vor fi prezenţi, pentru discuţii cu publicul: Maxim Chisnicean (regizor „Memoria”), Pavel Brăila (regizor „Shoes for Europe”), Oleg Condrea (artist de decupaj și animator de personaje a filmului „Of”, regizat de Vlad Bogarin), Mihail Rezuneț (regizor „Mamu”), Ronin Terente (actorul principal, compozitorul și co-scenaristul „Today artist, tonight taxist”, regizat de Dumitru Grosei), Lev Voloșin (echipa de producție filmele „Aripi” și seria  „Dji. Death”, regizor Dmitri Voloşin), Valeriu Andriuță (regizor filme: „Eu sunt Dorin”, „Salix Caprea”, „Chers Amis”), Igor Cobileanski (regizor film „Colecția de arome”), Ana-Felicia Scutelnicu (regizor film „Anișoara”) şi Valentina Iusuphodjaev (Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova).

Invităm publicul cinefil să ne fie alături în aceste trei zile de sărbătoare a cinematografiei moldovene la București.

Preţ bilet: 12 lei/ bilet întreg sau 8 lei/ bilet redus

Bilete sunt disponibile pe eventbook.ro.

PROGRAM:

Vineri, 27 august

18:00Anișoara (1h 46 min.)

regie: Ana-Felicia Scutelnicu

20:45 Pași pe graniță (1h 12 min.)

Regie: Alecu Deleu

Sâmbătă, 28 august

17:30 Goodbye, Olegovici! (1h 12 min.)

Regie: Eugeniu Popovici

20:00 Așteptați răspunsul operatorului / Please hold the line (1h 26 min.)

Regie: Pavel Cuzuioc

Duminică, 29 august

Bloc I – 15:00 (program trei filme în regia lui Valeriu Andriuță)

Eu sunt Dorin (23 min.)

Salix Caprea (30 min.)

Chers Amis (23 min.)

Bloc II -17:30

Of (15 min.)

Regie: Vlad Bolgarin

Aripi (8 min.)

Regie: Dmitri Voloșin

Seria Dj. Death (14 min.)

Regie: Dmitri Voloșin

Colecția de arome (14 min.)

Regie: Igor Cobileanski

Mamu (19 min.)

Regie: Mihail Rezuneț)

Today artist, tonight taxist (15 min.)

Regie: Dumitru Grosei

Shoes for Europe (26 min.)

Regie: Pavel Brăilă

20:45Memoria (70 min.)

Regie: Maxim Chisnicean

Organizator: Ambasada Republicii Moldova în România

Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Asociația Industriilor Creative din Moldova (COR), Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Țăranului Român, Clubul Ţăranului – La Mama

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incediu în luna septembrie, 2020.

„Festivalul de Operă Virginia Zeani și-a asumat, prin semnarea unui acord, rolul de partener și mediator în campania de strângere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii din Chișinău. Suntem alături de autorități, de muzicieni și de publicul basarabean. Au pierdut un centru cu imensă valoare simbolică. Este o dramă care are un impact major asupra tuturor. Pe lângă simpatia pe care i-o datorăm unei comunități care și-a pierdut filarmonica, pentru restaurarea acestui prețios edificiu, ajutorul necesar este acum unul concret. Contăm pe sprijinul tuturor organizațiilor publice și private în acest demers nobil de ajutorare a fraților noștri din Republica Moldova”.

Marian Jurgiu,
Directorul Festivalului Regal
de Operă “Virginia Zeani”

“Casa Filarmonicii, o clădire emblematică a orașului Chișinău și un centru cultural cu prestigiu și tradiție, se află de câteva luni într-un minuțios proces de evaluare și examinare, în timp ce muzicienii, care nu au oprit în niciun moment munca de creație, repetă și cântă în exil, în spații de împrumut. Acestea sunt primitoare și confortabile, însă ne-a rămas dorul de atmosfera de acasă, alături de dorința de a avea un centru dedicat, care să ne dea siguranța și să ne inspire, astfel încât să ne putem asuma pe deplin rolul în sistemul cultural intern și internațional. Dacă vom merge împreună, dacă vom fi toți împreună, într-o zi, în curând, în sala noastră de concerte vor răsuna iar aplauze. Ne-am propus să facem o campanie activă pentru colectarea fondurilor necesare reconstrucției, alături de iubitorii muzicii culte din Republica Moldova și din diaspora și alături de parteneri de încredere la nivel european și internațional. Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”, prieten cu tradiție, ne este alături în acest demers, urmând să dezvoltăm împreună proiecte în măsură să le vorbească despre importanța instituției noastre celor care au gust pentru frumos și disponibilitatea să ajute. În curând, evaluarea va fi finalizată, va fi întocmit caietul de sarcini și vom putea spune care sunt fondurile totale necesare acestui proiect. Ne unim forțele pentru a salva un centru de excelență, perpetuând, astfel, spiritul nobil și înaltele aspirații despre care vorbește, de altfel, întregul parcurs profesional al dnei Virginia Zeani”.

Svetlana Bivol
Director General al Filarmonicii „Serghei Lunchevici”
Chișinău

VIDEO: Împreună Renaștem – proiect de sprijin al Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” pentru reconstruirea „Filarmonicii Serghei Lunchevici” din Chișinău

O ediție specială a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” va avea loc, în perioada 20-22 august, în spații publice și centre culturale din Târgu Mureș. Organizat de Asociația “Together on Top”, în parteneriat cu Asociația “Hai la sat”, Primăria din Târgu Mureș, Instituția Prefectului – Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

Consiliul Județean Ialomița prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” în parteneriat cu Asociația SUONARTE a organizat, în perioada 27-29 iulie, a V-a Ediție a Concursului de Dirijat „IONEL PERLEA”, dedicată marelui muzician ialomițean, marcând 51 de ani de la trecerea acestuia în eternitate.

Concursul Național de Dirijat „Ionel Perlea” din Slobozia, a făcut parte din cea de-a XXX-a Ediție a Festivalului Ionel Perlea, o serie de manifestări culturale de înaltă ținută, care au debutat în luna mai prin Concursul Internațional de Canto “Ionel Perlea”, Masterclass-ul Internațional de Operă susținut de marea soprană Nelly Miricioiu și au continuat cu Masteclass-ul de Dirijat Operă susținut de maestrul Dumitru Goia.

La cea de-a V-a Ediție, Concursul de Dirijat “Ionel Perlea” a devenit Internațional, bucurându-se de participarea a 31 de dirijori, din 17 țări.

De asemenea, și componența juriului a fost internațională:

  • Andriy Yurkevych : Președintele juriului – Ucraina – Dirijor de renume internațional și Director artistic al Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Republica Moldova
  • Sabin Păutza : Președinte onorific al juriului – România – Dirijor, compozitor și critic muzical
  • Claudio Maria Micheli – Italia – Dirijor și profesor de dirijat la Academia Internațională de Muzică din Roma
  • Irina Hasnaș – România – Compozitor și critic muzical
  • Cătălin Toropoc – România – Președintele Asociației SUONARTE și Bariton al Operei Naționale din București

În marea finală a Concursului, intitulată “Opera & Symphonic Gala” s-au calificat 6 concurenți din 6 țări ale lumii. Publicul prezent în sala Europa a Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea” din Slobozia s-a bucurat de compoziții nemuritoare de Mozart, Schubert, Verdi și Ceaikovski în interpretarea soliștilor: Vasile Chișiu, Ana Cebotari, Bianca Poenaru, Andrei Petre, Paul Celmare, Andrei Cocîrlea, alături de Orchestra “Ionel Perlea” – Concertmaestru Cristian Balaș. Conceptul regizoral al Galei este a fost realizat de Laura Maria Vlădoiu.

Premiile acordate de juriu în sunt:

Premiul I: Bui David – Germania (2500 euro)

Premiul II: Kuwahara Z Shizuo – S.U.A/Japonia (1200 euro)

Premiul III :  Choi Andrew Joon – S.U.A (700 euro)

Premiul IV: Pădurariu Mircea – România (300 euro)

Premiu Special oferit de Orchestra “Ionel Perlea” – Pădurariu Mircea – România (500 euro)

Premiile Speciale oferite de Filarmonica de Stat Sibiu: Bui David și Kuwahara Z Shizuo

Premiu Special oferit de Filarmonica Banatul, Timișoara: Pădurariu Mircea

Premiu Special oferit de Opera Brașov: Kuwahara Z Shizuo

Premiile în bani sunt în valoare totală de peste 5.000 de euro, la care se adaugă semnarea unor contracte de colaborare oferite de Partenerii evenimentului – Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Banatul și Opera Brașov în Stagiunea Artistică 2021- 2022.

www.suonarte.ro

Facebook: https://www.facebook.com/ASOCIATIASUONARTE

Instagram: https://www.instagram.com/suonarte/

Twitter: https://twitter.com/suonarte

5 august – 5 septembrie 2021, Sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 5 august 2021, de la ora 18.00, la vernisajul expoziției personale de pictură Gheorghe I. Anghel, care va avea loc la Sala Irina Nicolau.

Expoziția de față propune o incursiune în lumea lui Anghel, o interpretare a mitologiei, explorată dintotdeauna de pictor, reprezentând refugiul său într-o perioadă în care arta era aspru cenzurată. De altfel cunoscutul artist, cu vechi preocupări în domeniul arheologiei dobrogene, a lucrat împreună cu istorici de renume (Radu Florescu, Alexandru Suceveanu, Valeriu Georgescu), fapt care explică folosirea experienței de șantier nu doar în alegerea subiectelor, dar și în maniera sa de a prezenta aluziv fapte doar bănuite, învăluite în mister. Astfel caracteristica lucrărilor este dată de atmosfera aparte oferită doar de un șantier arheologic, cu surpriza descoperirilor și icertitudinea istoriilor cercetate. Gh. I Anghel se încadrează în postmodernism prin aspectul incitant și proaspăt al lucrărilor (care de altfel sunt îndelung elaborate) prin utilizarea unor citate, prin suprapunerea diferitelor mesaje și prin invitația pe care o face publicului de a imagina mai departe istorii ambigue, doar vag sugerate de artist. Tehnica de lucru îl apropie pe Anghel de expresionismul gestural şi de arta brută prin tușele nervoase, învăluite însă în acorduri cromatice subtile. În ultima perioadă, artistul și-a extins cercetarea și în zona obiectuală realizând lucrări în diverse tehnici (ceramică, lemn, metal).

În ultimii ani, Gheorghe I. Anghel a expus în câteva galerii franceze şi a primit Premiul „Breauté” al Academiei Franceze pentru cel mai bun artist străin din Franța, medalia de argint a Salonului internațional de pictură de la Grand Palais din Paris, Premiul „Edouard Marcel Sandoz” și Premiul „René Carré” al Fundației Taylor.

Am dori ca lucrările sale recente să fie expuse alături de câteva scurte filme (Pe urmele poetului alexandrin Kavafis, Artistul și galeristul și Scurte interviuri), care înlesnesc descifrarea artistului și a operei sale.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 5 septembrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Consiliul Județean Ialomița prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” în parteneriat cu Asociația SUONARTE organizează la Slobozia, Joi, 29 iulie 2021, în Sala Europa, Gala Finală a Concursului Internațional de Dirijat “Ionel Perlea” – Ediția a V-a.

Concursul, realizat într-un format nou, Internațional, fără limită de vârstă, s-a bucurat de un real succes, în cadrul competiției înscriindu-se 31 de participanți din 17 țări. Repertoriul abordat de concurenți, în primele două etape eliminatorii a fost atât simfonic, cât și de opera, aceștia având posibilitatea să dirijeze Orchestra “Ionel Perlea” a Centrului Cultural ce îi poartă numele și o serie de soliști vocali invitați, într-o competiție cu Premii în valoare de peste 5000 de euro.

În urma desfășurării primelor două etape eliminatorii, juriul a ales finaliștii competiției:

Bui David –Germania

Choi Andrew Joon – S.U.A

Pădurăriu Mircea – România

Shizuo Z Kuwahara – Japonia

Perlman Mark – S.U.A

Stefaniak Monika – Polonia

Juriul competiției, a fost format din personalități marcante ale vieții culturale din România și Europa:

Andriy Yurkevych – Președintele Juriului – Dirijor și Director muzical al Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu – Republica Moldova.

Sabin Păutza – Președinte onorific al Juriului – Dirijor, compozitor, muzicolog – România

Claudio Maria Micheli – Dirijor – Italia

Irina Hasnaș – Compozitor și muzicolog – România

Cătălin Toropoc – Președintele Asociației Suonarte, Bariton – România

Așadar, astăzi, 29 iulie, de la Ora 19:00, în deschiderea Galei Finale a Concursului Internațional de Dirijat “Ionel Perlea” va răsuna “Deșteaptă-te române!”, marcând astfel Ziua Națională a Imnului de Stat a României, în interpretarea Orchestrei “Ionel Perlea”, sub bagheta maestrului Sabin Păutza, concertmaestru fiind Cristian Balaș. În continuarea programului, publicul se va bucura de compoziții nemuritoare de Mozart, Beethoven, Schubert, Verdi și Ceaikovski în interpretarea aceleiași orchestre conduse de dirijorii din competiție, alături de soliștii: Vasile Chișiu, Ana Cebotari, Bianca Poenaru, Andrei Petre, Paul Celmare, Andrei Cocîrlea.  Conceptul regizoral al Galei este realizat de Laura Maria Vlădoiu.

Evenimentul va fi organizat cu respectarea tuturor normelor de protecție pentru public.

Biletele se găsesc la Centrul Cultural Ionel Perlea Ialomița la prețul de 40 lei.
Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%!
Numărul locurilor este limitat.

Concursul Internațional de Dirijat “Ionel Perlea” – Ediția a V-a face parte din Festivalul Ionel Perlea care are o tradiție de 30 de Ediții și este realizat în scopul promovării personalității marelui dirijor născut în Ialomița și în vederea realizării  unei investiții în valorile artei și culturii naționale și universale.

www.suonarte.ro

Facebook: https://www.facebook.com/ASOCIATIASUONARTE

Instagram: https://www.instagram.com/suonarte/

Twitter: https://twitter.com/suonarte

16 – 18 iulie 2021, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la Târgul de Sfântul Ilie, de vineri, 16, până duminică, 18 ale lunii lui Cuptor, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.

Meșteșugari, anticari și artiști aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, turta dulce, mierea de albine ori ierburile de leac, dar nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți – 2 lei

Biletele pot fi achiziţionate şi online de pe www.booktes.com

Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

***

20 iulie: Sfântul Ilie (Sântilie)

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioșilor din Vechea Lege și o apropiere de credința în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre și prevestește trei ani și jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reușește. După vremea de foamete, Ilie revine și dovedește poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt uciși și foametea încetează. În timpul vieții, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârșitul Veacului.

Dacă plouă și tună de Sfântul Ilie, merele și alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul șarpelui, după cum nucul adăpostește Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.

Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau

7 iulie 2021, ora 18.30, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

Cooperativa Gusti profită sălbatic de noile măsuri de relaxare și își invită prietenii și iubitorii de istorie recentă neconvențională la o conversație animată cu toate cărțile pe masă. Și o revistă.

Evenimentul va avea loc exact unde trebuie și când este mai bine, cu invitați pe măsură. Adică:

la Muzeul Naţional al Țăranului Român, Sala Media pe 7 iulie 2021, de la ora: 18:30.

Cu participarea: Valentin Ajder, Ionuț Butoi, Corina Doboș, Ioana Fruntelată, Doina Jela, Alina Juravle, Paul Marinescu, Ioana Popescu, Cristian Preda, Zoltán Rostás, Daniela RovențaFrumușani, Florentina Țone, Theodora-Eliza Văcărescu.

Discuțiile se vor axa pe următoarele titluri:

Marginal și experimental. Cooperativa Gusti: două decenii de cercetare în istoria sociologiei (Eikon, 2020);

In Honorem Sanda Golopenția (Spandugino, 2020);

Dimitrie Gusti. O bibliografie a receptării (Unibuc, 2020);

Rediscovering Eastern-European Universities. Perspectives from the interwar period (Pro Universitaria, 2020);

Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti (Creator, 2020);

Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Școala Gustiană după 23 august 1944 (Cartier, 2021);

Revista Transilvania (nr. 2-3, 2020, dedicat campaniei monografice din Drăguș).

Intrarea este liberă.

1-31 iulie 2021

Muzeul Național al Țăranului Român

Nici măcar soarele lui Cuptor nu ne va sta în calea Vacanței la MȚR, ce va avea loc între 1 și 31 iulie 2021, la Muzeul Național al Țăranului Român. La Atelierul de Creativitate, unde timpul se măsoară în prietenii și în povești transpuse în teatru de umbre și în filme de animație, în muzee la cutie sau povești bricolate, în jurnale de vacanță, în ilustrații realizate cu tehnica linogravurii, jucării din lemn, povești cu urechi (muzicale), ateliere de radio și de arhitectură, sunt așteptați copiii cu vârste de la 3 la 18 ani, dar și adulții.

Prețul unui bilet: 25 de lei/participant (în preț sunt incluse și materialele necesare realizării atelierelor). Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere, pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau prin mesaj privat pe pagina de FB – Educație Muzeală MȚR.

PROGRAM VACANŢA LA MŢR

Joi, 1 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu

La Atelierul de construit jurnale de vacanță, vii așa cum se merge în vacanță – cu un bagaj* din care scoți la nevoie ce-ți trebuie: numele tău, pe care ți-l poți scrie în fel și chip, cu ștampile colorate, cu peniță cu tuș, ba chiar și în altă limbă. Vei mai avea nevoie să-ți alegi culorile preferate, texturi și dimensiuni – poți avea un jurnal cu niște pagini luuungi în care să prinzi chiar și valurile mării sau, dimpotrivă, unul mic, care să-ți încapă în buzunar și să-l porți tot timpul, peste tot, cu tine.

Dacă ai reușit să citești singur/singură prezentarea și te știi priceput/ă la tăiat, lipit, scris, desenat și la făcut planuri de vacanță, te aștept la Vacanța la MȚR la Atelierul de construit jurnale de vacanță, cu o înscriere prealabila pe adresa: atelieruldecreativitate@gmail.com

*Bagajul de care-ți povesteam mai sus poate fi și imaginar, doar să-l ai pregătit. Materialele de realizare a jurnalului le aducem noi.

Vineri, 2 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec

Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 4 iulie

11.00 – 12.30 Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”! Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 5 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 6 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o poveste sau ne vom inventa una, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii. La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.

Pentru copii de la 4 ani. Copiii cu vârste între patru și șase ani vor lucra alături de adultul însoțitor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 7 iulie

11.00 – 12.30 Muzeul la cutie – cu Valentina Bâcu

„Oare ce-i trebuie unui muzeu să placă publicului?” Păi, în primul rând, să fie distractiv ar spune cineva. Dar să aibă și un conținut valoros, interesant, inedit, ar spune altcineva. Să te încânte. Să-ți spună o poveste. Să-ți placă să-l traversezi. Și să revii cu prietenii. Și sper să mai descoperim împreună și alte lucruri. Te invităm să-ți realizezi propriul muzeu și să-l deschizi pentru prieteni și pentru familie în zilele de vacanță.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 8 iulie

11.00 – 12.30 – Păpuși de hârtie cu Beatrice Iordan

Hârtia poate spune multe povești, ea este fața pe care oamenii scrijelesc, din cele mai vechi vremuri povești din semne grafice care duc la formarea unui cuvânt, propoziții, fraze, povești.

La atelierul de păpuși din hârtie spunem povești prin modelarea hârtiei, aceasta prinzând viață în diferite figurine, personaje care populează basmele și snoavele românești.

Pentru copii de peste 6 ani.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 9 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec

Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 10 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului, dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 11 iulie

11.00 – 12.30 Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți, dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”! Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 12 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 13 iulie

11.00 – 12.30 – Spectacol de teatru de animație (partea I) – cu Beatrice Ioardan

Mici povești deja existente, snoave populare, basme și ghicitori sunt punctul de plecare în realizarea figurinelor: păpușă de masă și siluete, după care păpușile vor juca într-un mic spectacol.

Atelierul se va desfășura pe parcursul a trei întâlniri și presupune următoarele etape: construcție păpuși și decoruri – folosind diferite materiale: pânză, hârtie, lemn, metal etc., jocul teatral propriu-zis şi realizarea unui filmuleţ de prezentare.

Atelier recomandat copiilor de peste 9 ani.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 14 iulie

11.00 – 12.30 – Spectacol de teatru de animație (partea a II-a) – cu Beatrice Ioardan

În cadrul acestei întâlniri, copiii vor fi inițiați în arta jocului teatral și vor construi spectacolul propriu-zis.

La atelier pot participa doar participanții care au participat la partea I a atelierului.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 15 iulie

11.00 – 12.30 – Spectacol de teatru de animație (partea a III-a) – cu Beatrice Ioardan

În această zi, copiii vor realiza spectacolul care va fi și filmat.

Atelier recomandat copiilor de peste 9 ani. La atelier pot participa doar copiii care au participat la părțile I și a II-a ale atelierului.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 16 iulie

11.00 – 12.30 – Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 17 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 18 iulie

11.00 – 12.30 Amintire cu flori pe hârtie reciclată cu Valentina Andrei

Din petale de flori de vară și din frunze și din hârtie reciclată, vom crea o amintire colorată, în care adunăm toată bucuria verii. O putem înrăma și păstra ca amintire sau o putem dărui cuiva drag.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 19 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 20 iulie

11.00 – 12.30 – Satul luminat cu Beatrice Iordan

Ne vom închipui cum arată un sat vesel, plin de lumină și culoare și vom încerca să îl redăm și noi realizând un mic sătuc tridimensional folosind sârme sau crenguțe de copac, lipiciuri și hârtie moale transparentă. Vom ilumina totul la sfârșit cu mici lanterne care vor da viață satului nostru.

Pentru copii cu vârsta mai mare de 6 ani.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 21 iulie

11.00 – 12.30 Atelier de realizare film de animație cu Valentina Bâcu (partea I)

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Numărul maxim de participanți: 8 copii, cu vârsta peste 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 22 iulie

11.00 – 12.30 Atelier de realizare film de animație – cu Valentina Bâcu (partea a II-a)

Vineri, 23 iulie

11.00 – 12.30 – Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 24 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 25 iulie

11.00 – 12.30 Amintire cu flori pe hârtie reciclată cu Valentina Andrei

Din petale de flori de vară și din frunze și din hârtie reciclată, vom crea o amintire colorată, în care adunăm toată bucuria verii. O putem înrăma și păstra ca amintire sau o putem dărui cuiva drag.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 26 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 27 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii – cu Valentina Bâcu (partea I)

„Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate, vă propun să regăsim plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată, ceva inspirație și mult drag de povești.

Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 28 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii – cu Valentina Bâcu (partea a II-a)

„Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate, vă propun să regăsim plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată, ceva inspirație și mult drag de povești.

Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 29 iulie

11.00 – 12.30 – Omiduțe vesele și colorate cu Beatrice Iordan

Din bețe, pastă modelatoare, culoare și veselie, vom închipui omiduțe vesele și colorate și vom discuta despre trecerea timpului și transformare.

Atelier recomandat copiilor de peste 3 ani (însoțiți și de părinți/bunici).

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 30 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 31 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu

23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, Sala Acvariu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, la Sala Acvariu, la expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu – Pe firul de borangic. Intrarea este liberă.

Singurul loc din România în care se obține mătase naturală, dar se și țese, se găsește în prezent, în județul Vâlcea, la Stoenești, unde familia Niculescu duce renumele firului de borangic peste hotare și se mândrește să păstreze și să dezvolte arta țesutului tradițional.

Meșteșugul Cristinei Niculescu și al soțului ei, singura familie de sericicultori din ţara noastră, pleacă de la plantația de duzi, ajunge la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și se oprește la produsul finit: ie, maramă și alte pânzături din borangic.

„În gospodaria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduși la stadiul de ouă, sunt crescuți cu grijă timp de 40 de zile până își fac propria „fabrică” de mătase, adică acea gogoașă pe care viermele și-o țese în jurul lui. Apoi fiecare cocon este adunat și deșirat pentru a obține firul de borangic, care mai apoi va fi tors și țesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai crește viermi de mătase. Cel puțin de 20 de ani nici nu se mai știe că există viermi de mătase… Este destul de greu să duci tradiția mai departe, dar, fiind o plăcere, nu mai luăm în considerare greutatea, adică totul înseamnă muncă, iar dacă muncești și vine și remunerația pe urmă… este bine. Noi am pornit destul de timid pentru că nu am avut dud să creștem viermii de mătase. Mai mult, nu am avut nici spațiu unde să-i creștem”, povestește Cristina Niculescu.

În preajma sărbătorii de Sânziene, miercuri, 23 iunie, am invitat-o pe Cristina Niculescu la Muzeul Ţăranului pentru a arăta publicului vizitator, frumoasele sale ţesături din borangic şi pentru a ne vorbi despre meşteţugul său. Vă invităm să ne bucurăm împreună de minunatele sale creaţii prezentate în expoziţia Pe firul de borangic.

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

25 – 27 iunie 2021, între orele 10.00 şi 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă la prima ediţie a târgului ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, organizat de vineri, 25 până duminică, 27 iunie 2021, între orele 10 dimineaţa şi 6 seara.

La târg vor fi prezenţi artişti şi artizani care prin arta lor contribuie la recuperarea și revitalizarea meștesugurilor tradiționale incluzând revalorificari contemporane ale acestora.

Veţi putea admira şi târgui lucruri frumoase, realizate după vechi tehnici şi meşteşuguri aproape uitate: vase din ceramică, mobilier pictat, obiecte din lemn, podoabe din sticlă sau din ceramică, bijuterii din argint, fel de fel de jucării, icoane pe sticlă sau pe glajă, gravuri, picturi, ţesături, dar şi decoraţiuni din lavandă.

De asemenea, nu va lipsi oferta gastronomică care va fi asigurată de producători tradiționali. Aceștia vor aduce spre vânzare: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci şi turtă dulce.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

DESPRE PROIECT

De Ziua Mondială a Art Nouveau-ului, Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.) împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti şi partenerii săi prezintă proiectul expoziţional, educaţional şi creativ intitulat „ART NOUVEAU ÎN LINII DE ARHITECTURĂ”.

Evenimentul va fi vernisat pe 10 iunie 2021 la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, în Sala Media, ora 18:00, intrare din Strada Monetăriei nr.3.

România se numără printre ţările cu un important patrimoniu Art Nouveau construit şi mobil, a cărui poveste, adoptare şi adaptare – în contextul mişcării Arta 1900 – merită puse în valoare, cu atât mai mult pe 10 iunie, când acest curent este sărbătorit, cu toate particularităţile sale regionale şi locale, în întreaga lume.

Prin evenimentul „ART NOUVEAU ÎN LINII DE ARHITECTURĂ”, prezentam publicului larg şi comunităţii culturale internaţionale explorarea patrimoniul Art Nouveau-ului prin fotografie şi prin tehnicile desenului realizate de tinere talente creative.

Ne alăturăm şi promovăm aşadar, iniţiativele internationale de #ZiuaMondialăArtNouveau atât către publicul larg cât şi în reţeaua europeană a proiectului Art Nouveau 2 ,ce este partener alături de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta, MAK Muzeul Austriac de Arte Aplicate din Viena, MUO – Muzeul de Arte şi Meşteşuguri din Zagreb, Universitatea Slovacă de Tehnologie din Bratislava, Institutul Republican pentru Protejarea Monumentelor Culturale din Belgrad (Serbia), Universitatea Kodolânyi Janos, Budapesta, Muzeul Oraşului Oradea şi Municipalitatea Oradea (lider de proiect).

DESPRE ZIUA MONDIALĂ ART NOUVEAU

10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a celebra memoria a doi mari reprezentanţi ai stilului – Antonio Gaudi şi Odon Lechner. Începând de atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate care readuc în atenţia publicului oamenii şi operele ce au marcat acest curent artistic, precum şi poveştile şi valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.

Curentul Art Nouveau a avut, pe teritoriul României, expresii diferite, motivate de realităţile politice şi culturale de la începutul secolului al XX-lea. De la Secessionul de factură Austro- Ungară din vestul ţării, la cel de inspiraţie maghiară din centrul Transilvaniei, de la începutul modernismului rusesc în estul ţării şi până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanţa, variaţiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, încă puţin cunoscut şi apreciat de publicul larg.

Anul acesta tema recomandată de Reseau Art Nouveau Network – reţeaua europeană a oraşelor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau – o reprezintă Animalele. Şi asta pentru că, în tandem cu motivele vegetale atât de amplu explorate în arhitectura şi design-ul specific curentului, motivele zoomorfe sunt prezente atât pe decoraţia faţadelor Art Nouveau, cât şi pe elemente de patrimoniu mobil – mobilier, decoraţiuni interioare, bijuterii sau obiecte de uz cotidian. Sărbătoarea mondială a patrimoniului Art Nouveau poate fi marcată prin explorarea şi promovarea oricăror teme din universul bogat de expresie a curentului cunoscut şi drept Stille Liberty (Italia), Jugendstil (Germania), Secession (Ungaria) sau Modern Style (UK) / Modernismo Catalan (Catalunia, Spania) etc.

CALENDAR PROIECT

Lansarea1 iunie 2021
Confirmare participare5 iunie 2021
Data limită de trimitere a lucrărilor5 iunie 2021
Data limită de primire a lucrărilor6 iunie2021
Vernisarea Expozitiei, Conferinta10 iunie 2021
Expoziţie şi acordarea diplomelor10 iunie 2021
Expoziţie şi activitati diverse10-13 iunie 2021

Participanţii vor completa în format electronic şi în original Fişa de participare. Aceasta va fi expediată pe adresa de e-mail: art.nouveau.romania@gmail.com până la data de 5 iunie 2021 inclusiv. Expedierea Fişelor de participare reprezintă confirmarea participării. La primirea e-mailului cu Fişa de participare de către organizatori, aceştia vor trimite un e-mail de confirmare către participanţi.

Lucrările vor avea înscrise pe verso, cu majuscule, următoarele date de identificare:

CLASA

SECŢIUNEA DE CONCURS

NUME

PRENUME

LICEUL / ORAŞUL / JUDEŢUL PROFESOR COORDONATOR

Lucrările în original vor fi predate fizic la Sala Media MNTR până la data de 6 iunie 2021 ora 16.00 împreună cu Fişa de participare semnată în original şi piesele cerute prin prezentul regulament sau expediate prin curierat rapid împreună cu Fişa de participare semnată în original şi piesele cerute prin prezentul regulament, până la data de 5 iunie 2021- data poştei, pe adresa: Strada Monetariei nr.3. M.N.T.R. Sala Media.

Pentru informaţii suplimentare puteţi să ne contactaţi pe adresele de e-mail: art.nouveau.romania@amail.com

Persoane de contact:

prof.dr.arh. Luca Matei Stoian

  1. telefon: 0740 10 85 43

Coordonator Proiect  „ART NOUVEAU ÎN LINII DE ARHITECTURĂ”.

Regulamentul şi alte menţiuni se afla începand cu data de 1 iunie 2021 pe website-ul M.N.T.R. şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

MISIUNEA C.E.A.A.A.

Iniţiem şi organizăm evenimente culturale, construind o comunitate ce reuneşte profesionişti dar şi publicul creativ şi cultural din România.

Prin tot ceea ce facem ne-am propus să contribuim la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în ţară, creşterea şi diversificarea audienţei atelierelor, designerilor, micilor afaceri, promovarea întreprinzătorilor şi profesioniştilor creativi pe plan naţional şi internaţional.

C.E.A.A.A. este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul cu instituţiile statului şi cu organizaţiile internaţionale. Acţionăm pentru crearea unui mediu propice dezvoltării comunităţii creative din România.

Una dintre priorităţile noastre din utimii ani a fost iniţierea unor proiectele de dezvoltare artistică şi arhitecturală prin coagularea comunităţilor creative în jurul unor spaţii şi proiecte ce pot aduce în lumină Bucureştiul şi România pe harta culturală europeană.

Portofoliul nostru include organizarea de activităţi cu scopul interacţiunii pe plan naţional şi internaţional, programe de perfecţionare profesională, expoziţii, lansari de carte, workshop-uri artistice, seminarii şi dezbateri.

Consiliul Județean Ialomița prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” în parteneriat cu Asociația SUONARTE a organizat prima Ediție a Concursului Internațional de Canto „IONEL PERLEA”, în cinstea marelui dirijor și compozitor născut în Ialomița, eveniment care s-a încheiat in 29 mai cu Gala Finaliștilor și Decernarea Premiilor.

Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” din Slobozia, Ialomița a aniversat în acest an ediția a XXX-a. Cu această ocazie, concursul a primit un format nou,de opera  cu participare internațională. Astfel, a luat naștere prima ediție a Concursului Internațional de Opera „Ionel Perlea”, adresat atât studenților, cât și cântăreților de operă din toată lumea, fiind prima ediție cu format de operă, păstrându-se componenta de lied doar în ceea ce privește compozițiile lui Ionel Perlea. Cea de a 30 -a ediție a evenimentului muzical a adus pe scena din Slobozia 23 de concurenți din 7 țări.

Nelly Miricioiu

Nelly Miricioiu

Din juriul primei ediții a Concursului Internațional de Canto „Ionel Perlea” au făcut parte:

  • Nelly Miricioiu: Președintele juriului – Marea Britanie – Star International de Operă
  • Alessandro Cedrone, dirijor – Italia
  • Florența Marinescu, soprană – Romania
  • Mihai Munteanu, tenor – Republica Moldova
  • Mirella Bunoaică, soprană – România

În marea finală s-au calificat 10 concurenți din 6 țări ale lumi, care au fost acompaniați de Orchestra “Ionel Perlea”, nou înființată special pentru acest eveniment aniversar și condusă de dirijorul Alessandro Cedrone., iar Premiile acordate de juriu și de Partenerii culturali ai evenimentului sunt:

Premiul I : Kyoungan Seo – Corea de Sud

Premiul II : Diana Turturică – Republica Moldova

Premiul III : Yurii Strakhov – Ucraina

Premiu Special – Aleksandra Kirsanova – Rusia

Premiul Special al Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea” – Eusebiu Huțan – România

Premiile Speciale oferite de Opera Națională Română Timișoara:

Yurii Strakhov – Ucraina

Aleksandra Kirsanova – Rusia

Premiu Special – Cea mai bună interpretare a unui lied de Ionel Perlea – Yurii Strakhov – Ucraina

Premiu Special oferit de Opera Brașov – Diana Turturica – Republica Moldova

Premiu Special oferit de In Art Management Agency Milano – Aida Pascu – România

Kyoungan Seo

Kyoungan Seo

Premiile Special oferite de Arteastic Element Agency:

Kyoungan Seo – Coreea de Sud

Diana Turturica – Republica Moldova

Aida Pascu – Romania

Premiu Special al Publicului – Online – Alexandru Costea – Romania

Premiul Special al Publicului din Sală – Lara Rainho – Portugalia

Diploma și trofeul Concurului i-au fost înmânate câștigătorului de președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel. Premiile în bani sunt în valoare totală de aproximativ 5.000 euro, la care se adaugă semnarea unor contracte de colaborare oferite de Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, Opera Brașov, Opera Națională Română Timișoara și Arteastic Agency în stagiunea 2021-2022.

www.suonarte.ro

Facebook: https://www.facebook.com/ASOCIATIASUONARTE

Instagram: https://www.instagram.com/suonarte/

Twitter: https://twitter.com/suonarte

Eveniment

TÂRGUL ICONARILOR ȘI AL MEȘTERILOR CRUCERI

10 septembrie 2021 |
10-12 septembrie 2021, între orele 10.00 și 18.00 Muzeul Național al Țăranului Român  Cruce-n casă /Cruce-n piatră /Dumnezeu cu noi la masă / Maica Precistă pe fereastră. Muzeul Național al Țăranului Român prăznuiește în ajunul zilei de 14...

Burticală.G.Ion.Leu.Dolj.

9 septembrie 2021 |
16.09 – 31.10.2021 | sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 16 septembrie 2021, de la ora 19.00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției...

Vernisajul expoziției de fotografie Oaș

8 septembrie 2021 |
15 septembrie – 3 octombrie 2021, Sala Tancred Bănățeanu Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 15 septembrie 2021, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției de...

ZILELE MUZEULUI ȚĂRANULUI

2 septembrie 2021 |
9 – 19 septembrie 2021 Muzeul Național al Țăranului Român    Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul...

Zilele Filmului din Republica Moldova la București

25 august 2021 |
27 – 29 august 2021 Cinema Muzeul Țăranului    Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC MOLDOVA și Muzeul Naţional al Țăranului Român, vă invită în perioada 27 – 29 august la Zilele Filmului din Republica Moldova la...

Expoziție personală de pictură Gheorghe I. Anghel

3 august 2021 |
5 august – 5 septembrie 2021, Sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 5 august 2021, de la ora 18.00, la vernisajul expoziției personale de pictură Gheorghe I. Anghel, care va...

Târg de Sfântul Ilie

14 iulie 2021 |
16 – 18 iulie 2021, între orele 10.00 și 18.00 Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la Târgul de Sfântul Ilie, de vineri, 16, până duminică, 18 ale lunii lui Cuptor, de la orele 10 de dimineață,...

RETRO LANSARE COOPERATIVA GUSTI

7 iulie 2021 |
7 iulie 2021, ora 18.30, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român   Cooperativa Gusti profită sălbatic de noile măsuri de relaxare și își invită prietenii și iubitorii de istorie recentă neconvențională la o conversație animată...

VACANȚA LA MȚR – Liber la visare

30 iunie 2021 |
1-31 iulie 2021 Muzeul Național al Țăranului Român   Nici măcar soarele lui Cuptor nu ne va sta în calea Vacanței la MȚR, ce va avea loc între 1 și 31 iulie 2021, la Muzeul Național al Țăranului Român. La Atelierul de Creativitate, unde timpul se...

Pe firul de borangic

23 iunie 2021 |
Expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu 23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, Sala Acvariu Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 23 iunie 2021, între orele 16.00 –...

ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR

22 iunie 2021 |
25 – 27 iunie 2021, între orele 10.00 şi 18.00  Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă la prima ediţie a târgului ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, organizat de vineri, 25 până duminică, 27 iunie 2021, între orele 10 dimineaţa şi 6...

ART NOUVEAU ÎN LINII DE ARHITECTURĂ

10 iunie 2021 |
DESPRE PROIECT De Ziua Mondială a Art Nouveau-ului, Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.) împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti şi partenerii săi prezintă proiectul expoziţional, educaţional şi...

×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează