Cu un bagaj de vise și multă determinare, Eliza a părăsit meleagurile ialomițene, și a luat calea Bucureștiului cu gândul de a fi medic. Aici, a studiat la Colegiul Național “Tudor Vianu”, unde a început să cocheteze cu partea de informatică. Baleta între biologie și coduri de programare, ambele fiindu-i dragi. În clasa a XI-a, Eliza a dorit să afle mai mult despre tainele biologiei aplicate în informatică. A bătut la ușa unui institut de cercetare din Capitală, iar de acolo a ajuns până în celălalt capăt al țării tocmai la Institutul Oncogen din Timișoara. Acum este studentă în anul I la Jacobs University în Germania și urmează un majour în Computer Science. Despre relația biologie tehnologie, studiul în Europa și proiecte de suflet, vorbim pe larg cu Eliza Marghidanu. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org.

Interviul pe scurt:

Când curiozitatea te împinge în laborator: “Voiam să știu mai multe despre ce presupune cercetarea și am dat mai mult emailuri la un institut de cercetare din București. Pur și simplu le-am spus că sunt la liceu, dar mă interesează foarte tare biologia aplicată în informatică și i-am rugat dacă mă pot primi și pe mine să văd cum funcționează cercetarea. Oamenii de acolo au spus că nu au mai auzit așa ceva în viața lor și au zis că pot veni.”

Viața de student la Jacobs University: “Apoi, în afară de orele de la curs, profesorii au ore speciale în care te poți duce să vorbești cu ei despre orice lucru. La Jacobs University fiecare student își poate alege cursurile, și aveam în minte cam ce aș vrea să fac, însă nu mi-a venit să cred când am văzut că tot ce se propunea era exact pe placul meu.”

Un proiect de suflet: “Am intrat în echipa VSSIA din această vară. Știam de acest proiect încă din liceu și îmi doream să fac parte din el numai că trebuia să fiu studentă la facultate pentru a deveni consilier. Am vorbit cu Julia și i-am spus că vreau să ajut pentru că dacă nu ai pe cineva care să te ajute este foarte greu.”

De la biologie la informatică, nu-i decât un pas

Născută și crescută în Slobozia, Eliza și-a dorit să ia calea Bucureștiului odată cu intrarea la liceu. Atunci avea doar paisprezece ani și trebuia să se mute singură într-un oraș agitat și plin de lucruri neprevăzute. “Până la sfârșitul clasei a IX-a, am zis ca trebuie neapărat să mă mut pentru că simțeam că voi avea mai multe oportunități și chiar așa a fost. La începutul liceului am pornit cu gândul că o să fac medicina în România și uite că de aici am ajuns la să abordez partea de informatică apoi să aplic la mai multe universități din America și Europa”, spune Eliza Marghidanu.

,,La începutul liceului am pornit cu gândul că o să fac medicina în România”

Atracția pentru Germania a venit fără sa bage de seamă. Iubea cultura, știa limba, fapt care a făcut-o să aleagă această țară în detrimentul Americii. “La Jacobs University este o diversitate mult mai mare față de universitățile americane. Aici sunt studenți din peste o sută de țări, și nu ascund faptul că am vrut să fiu și mai aproape de casă.” Cu toate acestea, un lucru rămâne neclar: Cum se desfășoară procesul de aplicare la o universitate din Germania? “Este la fel ca procesul de aplicare pentru America și constă într-un eseu principal la care trebuie să muncești foarte mult. Ei vor să te vadă pe tine în afara activităților tale, deci nu trebuie să pui accent pe olimpiadele la care ai participat. Vor să-ți vadă personalitatea și vor să le spui în acel eseu cine ești tu cu adevărat. Pe lângă acest aspect, mai ai nevoie de trei recomandări de la trei profesori, de foarte multe acte, iar fiecare facultate are și o serie de eseuri suplimentare. La Jacobs University din câte îmi aduc aminte au fost cam patru, cinci eseuri”, lămurește Eliza.

Despre cercetarea în România și studenția în Germania

Gravita între biologie și coduri de programare, ambele fiindu-i dragi. În clasa a XI-a, Eliza a dorit să afle mai mult despre tainele biologiei aplicate în informatică, așa că a bătut la ușa unui institut de cercetare din Capitală. “Voiam să știu mai multe despre ce presupune cercetarea și am dat mai mult emailuri la un institut de cercetare din București. Pur și simplu le-am spus că sunt la liceu, dar mă interesează foarte tare biologia aplicată în informatică și i-am rugat dacă mă pot primi și pe mine să văd cum funcționează cercetarea. Oamenii de acolo au spus că nu au mai auzit așa ceva în viața lor și au zis că pot veni. Ulterior, am publicat și un articol de cercetare într-o revistă de specialitate, un articol în care am analizat virusul Sars Cov 2 în comparație cu alte virusuri. Pe urmă, am aflat de Institutul Oncogen de la Timișoara care lucra pe partea de vaccinuri și am văzut că au o echipă de liceeni care lucrează la treaba aceasta și le-am scris că aș vrea să particip și eu. Inițial au spus că nu se poate, pentru că eu sunt din București este distanță prea mare, apoi că nu sunt majoră deci nu am cum să vin singură. Cum-necum, am ajuns la un acord și timp de două săptămâni jumate am lucrat cot la cot cu cei de acolo în laborator, unde am pus accent pe determinarea următoarelor mutații ale virusului.”

,,Pur și simplu le-am spus că sunt la liceu, dar mă interesează foarte tare biologia aplicată în informatică”

În prezent este anul I la Jacobs University, unde urmează un majour în Computer Science. Eliza îmi spune că nu a lăsat baltă prima dragoste, biologia, și că își dorește să combine informatica cu biologia. În continuarea dialogului nostru, o întreb cum arată viața de student la Jacobs. “Pentru majoritatea persoanelor ruperea de casă este dificilă, dar pentru mine, care sunt obișnuită cu drumurile, a fost ușor. Aici, dacă ai orice fel de problemă o poți discuta cu profesorul. Să vă dau un exemplu. Odată am avut o problemă și nu puteam să merg la curs. I-a scris profesorului și m-a uimit că a fost atât de înțelegător chiar dacă problema nu era atât de importantă. Apoi, în afară de orele de la curs, profesorii au ore speciale în care te poți duce să vorbești cu ei despre orice lucru. La Jacobs University fiecare student își poate alege cursurile, și aveam în minte cam ce aș vrea să fac, însă nu mi-a venit să cred când am văzut că tot ce se propunea era exact pe placul meu”, precizează Eliza Marghidanu.

În campus la Jacobs University, Bremen, Germania

Sisteme educaționale și un proiect de suflet

Având experiența sistemului educațional din România, iar mai nou, pe cea a sistemului german, nu mă pot abține să o rog pe Eliza să facă o mică comparație. “Una din cele mai mari probleme la sistemul românesc ar fi relația dintre elev și profesor. Mi se pare că un elev nu poate să se dezvolte atâta timp cât este tratat ca un număr în catalog și nu este lăsat să se exprime. Din această pricină, foarte mulți elevi ajung să se închidă în ei și să nu-și mai atingă potențialul maxim. Apoi, faptul că majoritatea profesorilor nu te înțeleg dacă faci activități extrașcolare. Fiecare profesor consideră materia lui cea mai importantă și altceva nu mai contează.”

Pe lângă cursuri și seminarii, Eliza este membră în cadrul proiectului Vreau să studiez în America și oferă consultanță elevilor care vor să dea stat visului american. Am întrebat-o când s-a alăturat echipei și cum merg lucrurile. “Am intrat în echipa VSSIA din această vară. Știam de acest proiect încă din liceu și îmi doream să fac parte din el numai că trebuia să fiu studentă la facultate pentru a deveni consilier. Am vorbit cu Julia și i-am spus că vreau să ajut pentru că dacă nu ai pe cineva care să te ajute este foarte greu. Nu zic că-i imposibil, dar sunt multe lucruri de făcut, multe informații și este mult mai ușor dacă ai pe cineva lângă tine care a trecut prin acestea. Momentan am trei eleve pe care la ajut să aplice la studii în America”, conchide Eliza Marghidanu.

Fire visătoare, la numai zece ani, își dorea să devină medic chirurg. Cu această ambiție, puștoaica a străbătut anii până în clasa a XI-a. Pregătirile pentru medicină erau în toi. Meditații la chimie, ore de lucru intens, până când și-a dat seama că ambiția de a fi medic nu făcea partea din ființa ei. La o privire mai atentă, Mara a realizat că psihologia și filosofia erau cele care îi produc cu adevărat bucurie. Prin urmare, a scos bisturiul, a tăiat în carne vie, și s-a dedicat întru totul acestor domenii. Cum a venit America în povestea asta? Total pe neașteptate! Acum, Mara Petcu este studentă în anul III la Vanderbilt University, unde urmează un majour în Human and Organiztional Developement, cu accent pe Leadership and Organizational Effectiveness. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Acum să trecem la povestit!

Interviul pe scurt:

Când lucrurile se schimbă din mers: ”Într-o zi, profesoara îmi explica o problemă pe care eu deja o rezolvasem și îmi spunea că felul în care am rezolvat-o nu se aplică și pentru medicină. Ei bine, mi-am dat seama că mintea mea funcționează în mod diferit și că toate aceste dezavantaje, cu ghilimelele de rigoare, pe ramura de pregătire medicală ar putea fi avantaje pentru alt domeniu.”

Facultățile din SUA doar pentru olimpici?: “America nu este neapărat interesată să vadă numai persoanele care sunt în top, ci sunt interesați cum ești ca persoană. De aceea ei fac o evaluare holistică. Nu se uită numai să ai note mari, ci se uită să vadă ce faci în timpul liber, ce impact ai asupra comunității.”

Bobocul din VSSIA: “Într-o zi, mi-am deschis Linkedin-ul și am primit o cerere de la actualul meu coleg, Radu Florea. După un timp, am primit cerere și din partea Juliei pe Instagram. Văzusem că ei se ocupă de VSSIA și într-o zi, cred că de ziua Juliei, i-am urat la mulți ani și nu știu cum am ajuns să întreb dacă au nevoie de consilieri. Așa am ajuns în echipă și lucrez pentru acest proiect ca tutore.”

Vanderbilt University, Nashville

De la chirurgie la psihologie nu-i decât un pas

Bucureșteancă get-beget, Mara vine dintr-o familie în care educația și sacrificiile în această direcție au fost pe primul plan. A studiat la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, loc supranumit fabrica de olimpici. Aici, a participat la felurite olimpiade și concursuri, fapt care a făcut-o să se autodepășească. Este o visătoare și țintește către culmi nebănuite. Nu mă credeți? Ei bine, la zece ani se vedea medic chirurg, iar cu timpul a continuat să muncească pentru acest vis. Toate până la un punct. “În timp ce mă pregăteam pentru examenul la medicină lucram suplimentar la chimie. Era o materie la care avem nevoie să mă pregătesc. Nu era ceva care să-mi vină natural și am decis că trebuie să fac meditații în particular. Într-o zi, profesoara îmi explica o problemă pe care eu deja o rezolvasem și îmi spunea că felul în care am rezolvat-o nu se aplică și pentru medicină. Ei bine, mi-am dat seama că mintea mea funcționează în mod diferit și că toate aceste dezavantaje, cu ghilimelele de rigoare, pe ramura de pregătire medicală ar putea fi avantaje pentru alt domeniu. Mereu m-am gândit că vreau să fac ce mă pasionează cu adevărat și mi-am dat seama că medicina nu mă atrăgea pe cât credeam eu. În timpul liber nu punem mâna pe o carte de medicină, dar citeam psihologie și filosofie, mă interesa foarte mult partea interioară a omului”, povestește Mara Petcu pentru Matricea Românească.

 

”Mara, de ce Olanda? La cum te știu eu ți s-ar potrivi America!”

Pentru facultate varianta studiului în România a picat din start. Mara se gândea la țări mai apropiate din Europa, oprindu-se în cele din urmă la Olanda. În tot acest proces, varianta America a venit ca picată din cer. “Avem un dialog cu o profesoară care m-a îndrumat și a zis: «Mara, de ce Olanda? La cum te știu eu ți s-ar potrivi America!» Când am auzit ce a spus am rămas șocată. Pe lângă faptul că era atât de departe, mai erau și niște costuri extrem de mari.”

Prin campusul de la Vanderbilt University

Drumul către SUA și-un mit care a căzut

Șocul s-a răsfrânt și asupra părinților când au auzit propunerea năstrușnică a profesoarei. După îndelungi calcule și frământări, i-au rămas alături și au încurajat-o să dea curs visului american. Pentru un licean procesul nu este deloc simplu. Sunt acte, drumuri, examene, etc. O rog pe Mara să ne spună pas cu pas, cum a decurs procesul. “Secretul meu a fost că nu m-am încrâncenat deloc și nu am luat-o de parcă ar fi fost finalul vieții dacă nu reușeam. Am început prin a mă interesa ce am nevoie la dosar: examenul SAT, examenul de limbă, la mine a fost TOEFL, apoi eseuri, foaia matricolă și foarte multă documentație financiară. Aveam în față examenul SAT de care mă mai despărțea doar o lună și două săptămâni. Faptul că pe parcursul școlii am fost preocupată de procesul de învățare, mi-a ușurat sarcina, adică aveam bazele puse, mai trebuia să lucrez la chestii de finețe. Chiar dacă nu mă simțea atât de pregătită pentru acest examen, mulți mi-au zis să-l tratez ca pe o recapitulare generală”, spune Mara.

“America nu este neapărat interesată să vadă numai persoanele care sunt în top, ci sunt interesați cum ești ca persoană”

Într-un final, Mara a trecut cu un scor foarte bun peste această “recapitulare”. Din acest moment au început alte căutări. “M-am uitat pe toate topurile și am văzut că Vanderbilt University stă foarte bine și mi-a sărit în ochi faptul că este cotată la the best quality of life in America, au cei mai fericiți studenți. Plus că este în Nashville, unde clima este temperată. Un alt aspect a fost faptul că sunt foarte generoși cu ajutorul financiar, chiar dacă este una din cele mai scumpe universități din America.”

Ascultând-o pe Mara, nu pot trece cu vederea faptul că vine de la un liceu în care olimpiadele sunt la ordinea zilei. Pornind de aici, vreau să spargem un mit: pot studia în America dacă nu am olimpiade la activ?. “Am prieteni care studiază împreună cu mine la facultate în America și mulți dintre noi nu au fost olimpici, deci se poate. America nu este neapărat interesată să vadă numai persoanele care sunt în top, ci sunt interesați cum ești ca persoană. De aceea ei fac o evaluare holistică. Nu se uită numai să ai note mari, ci se uită să vadă ce faci în timpul liber, ce impact ai asupra comunității, deci la imaginea de ansamblu”, lămurește Mara Petcu.

Ce implică viața la Vanderbilt și gestionarea bugetului

Viața în campusul de la Vanderbilt este foarte dinamică. Pe lângă multitudinea de cluburi în care te poți implica, studenții nu stau o clipă. “În campus doamnele de la cantină au ajuns să-mi fie prietene, ne îmbrățișăm, asta când nu era covid, mă numesc fata lor și discutăm despre cum ne-a fost ziua. În România nu prea mi se întâmplase asta. Vanderbilt este supranumită Harvard of the South, și încearcă să se apropie cât mai mult de acel nivel. E o presiune foarte de mare din acest punct de vedere.”

“Din anul II am început să lucrez într-un laborator științific condus de unul dintre profesorii mei de la clasă”

Pe lângă acesta, bugetul reprezintă un capitol delicat. O întreb pe Mara cum a reușit să gestioneze partea financiară. “Am aplicat pentru o bursă de ajutor și facultatea m-a ajutat foarte mult, dar tot mai rămân niște costuri neacoperite pentru care muncesc în campus. În anul I am muncit la cantină, mi-am servit colegii și mai rar vei vedea un american care face acest lucru, pentru că unii dintre ei au această rușine de a-i servi pe ceilalți. Din anul II am început să lucrez într-un laborator științific condus de unul dintre profesorii mei de la clasă. Era practic vorba despre Health Psyhology și am interacționat foarte bine cu profesorul, am învățat de la dânsul și ulterior mi-a oferit o poziție în laboratorul său de cercetare. Tot în anul II am început să lucrez pentru The qualitative research core, e un laborator care se ocupă cu analiza calitativă a studiilor psihologice făcute de spitalul facultății.”

Un boboc la VSSIA

Preocupată cu proiecte, cursuri, job-uri în campus, Mara a iești în evidență și a fost invitată să facă parte din programul honors. Ce presupune acest lucur? “Dacă voi trece cu bine acest program aș absolvi facultatea cu onoruri. Erau destul de multe șanse să nu fiu acceptată, pentru că în anul meu suntem vreo 10 din 950 care sunt în acest program și avem proiecte pe care le facem în mod direct alături de niște profesori îndrumători. Eu lucrez la un proiect care are în plan să creeze un nou curs pentru Vanderbilt University, iar acest curs îi va ajuta pe studenți să își dezvolte atributele și când zic atribute mă refer la ce nu este o calitate legată de ce ai învățat la școală. Împreună cu mentorul meu o să facem o clasă și sper să fie inclusă în programa facultății. Acest proiect implică foarte mult studiu științific despre nevoia acestei clase. Trebuie luate interviuri, create chestionare, să rezumăm literatura existentă, deci e mult de cercetat”, lămurește Mara Petcu.

“VSSIA este un proiect care m-a entuziasmat foarte mult”

În paralel cu activitatea de la facultate, Mare este unul din bobocii echipei Vreau să studiez în America, pe scurt VSSIA. Am întrebat-o cum a intrat în acest proiect și care este rolul ei. “VSSIA este un proiect care m-a entuziasmat foarte mult. Într-o zi, mi-am deschis Linkedin-ul și am primit o cerere de la actualul meu coleg, Radu Florea. După un timp, am primit cerere și din partea Juliei pe Instagram. Văzusem că ei se ocupă de VSSIA și într-o zi, cred că de ziua Juliei, i-am urat la mulți ani și nu știu cum am ajuns să întreb dacă au nevoie de consilieri. Așa am ajuns în echipă și lucrez pentru acest proiect ca tutore. Ne-ar fi fost de mare ajutor să avem un asemenea proiect când eram liceeni, asta pentru că și noi ne-am lovit de foarte multă incertitudine și de costuri ridicate pentru îndrumarea către facultate. Acest proces de aplicare poate fi costisitor pentru unii părinți și am vrut ca elevii să nu simtă o corvoadă financiară. Referitor la rolul meu, ei bine, eu îi ajut pe elevi cu alegerea facultăților. Ne uităm împreună pe eseul de aplicare pentru a vedea cum îl putem îmbunătăți astfel încât acel eseu să spună cea mai profundă poveste despre elevul care aplică”, conchide Mara Petcu.

Muzica a fost o prezență constantă în viața lui Adrian. Într-o zi, capul familiei, un împătimit al muzicii de calitate, și-a luat odrasla și au mers la București, unde concerta Phil Collins. Luminile, coregrafia dansatorilor, vocea artistului și vibe-ul de acolo i-au marcat destinul. Odată cu trecerea timpului, tânărul a început să lucreze ore în șir creionându-și o cultură muzicală de invidiat. Petrecea șase ore la liceu, iar restul de șapte le dedica exercițiului. Cu ambiție, talent și muncă, a fost admis la patru facultăți din Londra. Și de parcă nu era de ajuns, a venit o întrebare: Pierzi ceva dacă aplici și la Berklee College of Music din Statele Unite? Și pune-te pe treabă! Au urmat audiții, drumuri, emoții, iar într-un final a fost declarat admis. Astăzi, Rian Cult, după numele de scenă, este licențiat în Contemporary Writing & Production, și unul dintre tinerii artiști care au un cuvânt de spus în industria muzicală. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Acum să trecem la povestit!

Interviul pe scurt:

• Riscă! Și totul va fi bine: ”Am zis că merg în Londra. M-am apucat de studiu, am aplicat la patru facultăți și ce să vezi, am intrat la toate. La un moment dat mi se spune: «Pierzi ceva dacă aplici și la Berklee College of Music din Statele Unite?»”
• Lucrurile durabile se fac cu pași mici: “M-am dus, am plătit cinci dolari ca să cânt două piese în fața a șase oameni dintre care trei erau beți, într-un bar aproape gol. Ok! Pornim dintr-un loc, ajungem în altul și mergem mai departe. Important este cât de mult îți dorești să cânți în fața oamenilor.“
• Mesaj către tineri: “Toate lucrurile bune din viața ta se întâmplă în afara zonei de confort. Trebuie să începi cu lucruri mărunte. Ai încredere în tine și în ceea ce ești, pentru că nu va avea nimeni altcineva. Muncește de zece ori mai mult decât cea mai muncitoare persoană pe care o știi. Nu există nu pot atunci când vorbim de lucrurile pe care ți le dorești”

Curajul de a experimenta

Rian s-a născut și a copilărit în Constanța. A crescut în ambianța muzicii rock și nu numai, urmând ca în anul 2005 să meargă la concertul lui Phil Collins de la București. Pentru un copil, evenimentul era de domeniul fantasticului. Luminile, coregrafia dansatorilor și vocea artistului, au trezit ceva în sufletul său. “Cu toate acestea nu am făcut un liceu de muzică și asta nu din pricina faptului că nu voiam să învăț teorie muzicală, ci pentru că lucram în particular pe tot ce nu se făcea în România. De mic am avut mentalitatea asta. Dacă toată lumea face muzică clasică, eu o să fac altceva. Și nu dintr-o răzvrătire, ci din faptul că îmi doresc să găsesc noi modalități, să găsesc acel altceva. Am învățat teorie muzicală singur, am învățat să scriu note, să citesc partituri, etc. Mi-a fost foarte greu, dar am învățat în ritmul și în stilul meu. Mă duceam la liceu șase ore, după care restul de șapte cântam la tobe, repetam, ascultam muzică” povestește Rian Cult pentru Matricea Românească.

“Dar nu mă gândisem deloc la America. Am zis că merg în Londra”

Și zilele se scurgeau în bătaia tobelor și armonia notelor. Când părinții au văzut că lucrurile devin serioase și că nu-i doar un moft adolescentin, s-au pus la masă. “Era prin clasa a X-a. Ei vedeau treaba cu muzica mai mult ca pe o pasiune, nu ca pe un viitor job. Însă partea amuzantă din toată treaba asta este că noi muncim mai multe decât alți oameni. Sunt muzicieni, dansatori, pictori, care muncesc ore întregi pentru a-și perfecționa arta și nu sunt luați în serios. Părinții m-au susținut în decizia de a pleca la studii. Nu m-am gândit să merg la o facultate în România dat fiind și industria pe care o avem. Am crescut cu un anumit gen de muzică și mi-am dorit să scriu muzică în engleză. Dar nu mă gândisem deloc la America. Am zis că merg în Londra. M-am apucat de studiu, am aplicat la patru facultăți și ce să vezi, am intrat la toate. La un moment dat mi se spune: «Pierzi ceva dacă aplici și la Berklee College of Music din Statele Unite?» Și după ce m-am gândit mai bine, am zis că nu am nimic de pierdut. Nu aplicasem din prima acolo pentru că o vedeam ca pe o facultate mult prea mare și mă poziționam pe un nivel foarte jos”, spune Rian.

Admiterea la Berklee și nesiguranța unui nou început

Relaxat și plin de încredere, Rian s-a pus pe treabă. În cele ce urmează, l-am rugat să ne spună în ce a constat procesul de aplicare la Berklee College of Music. “Ai o aplicație online unde plătești o taxă, după care trebuie să dai o audiție care diferă de la instrument la instrument. Trebuie să pregătești niște materiale pe care ți le oferă pentru audiție. Am învățat pentru audiție de tei ori mai mult decât aveam nevoie și asta e o mentalitate care m-a ajutat foarte mult. Dacă vrei să ai succes în ceva trebuie să fii de zece ori mai muncitor decât cea mai muncitoare persoană pe care o cunoști. Pe lângă treaba asta, trebuie să te pregătești pe partea de teorie muzicală, teorie aplicată, solo la instrument, să recunoști acorduri, intervale, etc.”

“În primele două luni am avut de luat o decizie: ori mă las și plec acasă, ori ajung la același nivel cu ei”

Momentul în care și-a văzut numele printre cei admiși a fost indescriptibil. A spus pas celor patru facultăți din Londra și a luat calea Americii. Acolo, a petrecut momente unice, a trăit stări complexe și a atins noi culmi artistice. “Când am ajuns acolo toată lumea era mai bună decât mine. Cred că până și oamenii care ștergeau geamurile auziseră mai multă muzică decât mine. Era incredibil ce făceau oamenii de acolo la aceeași vârstă cu a mea, dar asta pentru că veneau dintr-un alt mediu. În primele două luni am avut de luat o decizie: ori mă las și plec acasă, ori ajung la același nivel cu ei, fur meserie, termin facultatea și ajung mai bun ca ei. E o luptă pe care o dai tu cu tine ca să crești. A fost foarte greu să mă împac cu ideea că sunt oameni mai buni decât mine la aceeași vârstă”, mărturisește Rian Cult.

Prima ieșire în fața americanilor, un fiasco!

Iar Rian a ales să lupte. Reîntâlnirea cu un vechi amic din Valencia care intrase și el la Berklee, a fost o gură de oxigen. Ce a urmat după este de-a dreptul fantastic! “Este o vorbă care spune așa: Uneori ca să ajungi mai sus, trebuie să mergi mai jos. Când am ajuns în America, am început să scriu piese și prima mea cântare a fost la un open mick session. Eram foarte emoționat. M-am dus, am plătit cinci dolari ca să cânt două piese în fața a șase oameni dintre care trei erau beți, într-un bar aproape gol. Ok! Pornim dintr-un loc, ajungem în altul și mergem mai departe. Important este cât de mult îți dorești să cânți în fața oamenilor. Și încet încet am fost și la alte open mick-uri. Apoi am cântat la concursuri, ba am cântat și la metrou. Cea mai bună modalitate este să te faci văzut de oameni, să fii nonstop în fața lor”, afirmă Rian.

“Important este cât de mult îți dorești să cânți în fața oamenilor”

Pe lângă toate acestea, America este o țară scumpă, iar pentru un student acest fapt poate fi de-a dreptul copleșitor. Îl întreb pe Rian cum a gestionat partea financiară și ce resurse a găsit pentru a nu duce lipsă de nimic.“Părinții mei și-au permis să mă țină acolo, dar voiam să muncesc și eu. Am intrat fără bursă, dar am aplicat în primul semestru și țin minte că am tras ca un câine pentru ea. Făceam muzică, mergeam la cursuri, scriam și munceam în cadrul facultății. Așa am primit o bursă care îmi acoperea cam un sfert din costurile semestriale. Sigur nu era mult, dar pentru mine care mă consideram inferior, când am văzut că am luat bursă era ceva fantastic.”

În lumea lui Rian Cult

Acum Rian este un artist în plină evoluție. Universul din spatele melodiilor sale, emoția care îți inundă sufletul și vibe-ul muzicii pe care o produce, certifică acest lucru. În continuare vreau să intru în bucătăria artistică a lui Rian Cult și să aflu care este procesul prin care o piesă iese la lumină și ce mesaj își propune să transmită. “Cu fiecare piesă învăț ceva nou. Am scos un EP care are un mesaj universal și se cheamă Exhibition of a heartbreak. Este într-o idee de muzeu în care îmi expun etapele prin care trec ca om. E foarte greu să scriu aceleași lucruri. Exhibition of a heartbreak este un conglomerat de cinci piese care sunt scrise în diferite părți ale vieții mele. Prima piesă este scrisă mai recent decât ultima, dar toate au un demers. ABCD, este prima și vorbește despre realizare. A doua piesă este despre insecuritățile pe care le realizezi, după care a treia piesă este despre sefl love. A patra este cum ieși din carapace și faci ceea ce nu ai mai făcut, după care a cincea piesă este despre morning after, acel moment când în sfârșit totul e ok. Acum, inspirația există mereu, dar trebuie să te găsească muncind. Sculptura este cea mai ușoară formă de a produce artă. De ce? Pentru că e acolo în blocul acela de piatră. Trebuie să înlături doar părțile care nu îți folosesc. Orice piesă este un bloc de piatră. Trebuie să-l vezi în funcție de ceea ce vrei să creezi și să dai la o parte părțile inutile.”

“Toate lucrurile bune din viața ta se întâmplă în afara zonei de confort”

Crede cu tărie că artistul este acel om care, pe lângă scris, cântat și dansat, reușește să-și respecte fanii. Dialogul nostru se apropie de ultimele acorduri și-mi doresc să-l port pe Rian într-o situație inedită: dacă s-ar întâlni cu un tânăr, care din felurite motive nu și-a putut urma visul, ce i-ar spune? “Toate lucrurile bune din viața ta se întâmplă în afara zonei de confort. Trebuie să începi cu lucruri mărunte. Ai încredere în tine și în ceea ce ești, pentru că nu va avea nimeni altcineva. Muncește de zece ori mai mult decât cea mai muncitoare persoană pe care o știi. Nu există nu pot atunci când vorbim de lucrurile pe care ți le dorești. Poate nu poți ajunge în America din cauza părții financiare, dar asta nu înseamnă că nu o să poți niciodată. O să închei cu o vorbă pe care am auzit-o de la un profesor în primul semestru: «E foarte puțin trafic pe drumul cu un kilometru în plus.» Nu mulți aleg să lucreze un pic mai mult. Nu e atât de multă lume pe acel extra mile road, pentru că toată lumea stă în zona de confort. Orice ar fi, capul sus, pași mărunți și drept înainte.”

La 10 ani se pregătea pentru o carieră în lumea basket-ului, însă destinul i-a dat slam dunk. Pe la 14 ani zdrăngănea de zor chitara, dar mirajul marilor scene s-a risipit ca un abur. Între aceste experiențe, Vlad își cultiva  pasiunea pentru vânzări. Prima tranzacție a venit la 12 ani, când a vândut o bicicletă folosită cu mult peste valoare ei. Junele a crescut și odată cu el s-a dezvoltat un spirit vizionar. A terminat Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, iar de acolo a luat calea Americii, unde a absolvit două facultăți la University of Rochester din New York și un master la University of Texas at Austin. În studenție a trecut prin mai multe firme, a condus echipe, a fost manager pe tura de noapte la Starbucks, a fondat o firmă de consultanță și o platformă Ed-Tech. De parcă nu era de ajuns, în 2019 și-a lansat cartea “When They Win, You Win: A More Human Approach to Supporting Entrepreneurship” un studiu al sistemelor de suport antreprenorial care are la bază dialoguri cu manageri din America de Nord, Europa și Asia. Astăzi, ne întâlnim cu Vlad Cazacu și povestim despre studiul în SUA, strategii de business și planuri de viitor. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american.

Interviul pe scurt:

• Studenția în SUA, mai cu bune mai cu rele: “Pentru mine a fost ușor să-mi găsesc un loc în această comunitate, însă nu la fel de ușoară a fost adaptarea la programul de zi cu zi. Primul semestru a fost destul de complicat dacă judec din punctul de vedere al sănătății mentale. Foarte multă presiune, trebuia să obțin anumite note pentru a-mi menține bursa cu care am intrat.”
• When They Win, You Win, povestea din spatele cărții: “La momentul respectiv lucram pe platforma Ed-Tech și făceam o cercetarea la universitate despre ecosistemele de suport antreprenorial universitar. Atunci a venit oferta! Eric a spus să-mi continui cercetarea, să intervievez oameni noi, să adun informații și să le pun într-o carte pe care se angajează să o publice.”
• Radiografia antreprenorului de succes: “Ca antreprenor vei avea multe nopți de muncă, foarte multe refuzuri, responsabilități, mai ales dacă iei bani de la investitori și n-ai control deplin asupra businessului tău. Antreprenorul este un pompier într-un oraș de fân. Arunci o scânteie și pompierul trebuie să fie toată ziua la post pentru a evita o catastrofă. Și atenție, toată lumea aruncă scântei.”

Vlad Cazacu la Universitatea din Rochester

Căutările de la începutul drumului

Născut și crescut în inima Bucureștiului, Vlad a țintit de timpuriu către culmi nebănuite. Mai întâi prin basket, apoi prin muzică, iar în cele din urmă a strâns aplauze la scenă deschisă pe când evolua într-o trupă de teatru. Printre două pase, un acord și o replică, tânărul își cultiva cu atenție pasiunea pentru business. “Când mă uit la episodul cu bicicleta, ei bine, aș spune că am fost un mic negociator. O poveste similară a fost și la treisprezece ani când citisem pe site-uri americane despre marketingul prin afiliere. Atunci mi-am făcut o pagină de Facebook în care aveam diverse produse, camere video, televizoare, frigidere, și făceam cam 4-5 dolari pe săptămână. Sigur, nu era cine știe ce, dar la acea vârstă era un lucru entuziasmant”, povestește Vlad Cazacu pentru Matricea Românească.

,,Când mă uit la episodul cu bicicleta, ei bine, aș spune că am fost un mic negociator”

În familia Cazacu se discuta de mult timp despre posibilitatea ca Vlad să studieze peste hotare. Se vehiculau țări, universități, dar America părea ceva intangibil. “Inițial eram focusat pe studiul în Marea Britanie. Avem cele mai multe informații despre țară, aveam foarte mulți prieteni care au mers acolo, deci partea cu America a venit mult mai târziu, cam prin clasa a XI-a. La un moment dat Maria Müller, o elevă de excepție, a intrat la Universitatea din New York, unde a studiat actoria, iar când am văzut-o atingând acest nivel am zis că pot și eu să fac pasul.”

Vlad Cazacu reprezentând Romania și Universitatea din Rochester la Națiunile Unite

Despre facultate și surprize la fața locului

Din acel moment a debutat o pregătire temeinică. Un rol de seamă l-au avut oamenii de care s-a înconjurat și doamna Daniela Bordei, un înger pe pământ cum o numește Vlad. “În primă fază am dat SAT-ul, apoi examenele de limbă IELTS și CAE, iar de aici a venit procesul de aplicație online. Eu am aplicat la 27 de universități, motiv pentru care a trebuit să mă pun pe redactat eseuri. Poate cea mai grea parte din procesul de aplicare este să găsești suficiente idei pentru fiecare eseu. Ideea este să dai dovadă de unicitate. Lumea vrea să citească povești oneste, povești care reflectă traseul tău în viață și cum ai ajuns în acest punct în care vrei să studiezi în America. Este un proces de gândire în care stai în fața oglinzii și spui cine ești. Un lucru destul de greu la vârsta de 17-18 ani.”

,,Am avut un job încă din a doua săptămână de facultate”

Vlad a terminat cu brio Facultatea de Afaceri cu dublă specializare în contabilitate și antreprenoriat și Facultatea de Psihologie cu specializare în psihologie socială, ambele la University of Rochester din New York. Recent, a absolvit cursurile de master în contabilitate la McCombs Scool of Business în cadrul University of Texas at Austin cu bursă integrală, cel mai bun program de acest fel din lume. În cele ce urmează vreau să aflu cum arată viața unui student în SUA. “Viața studentului este concentrată în jurul campusului universitar. Este un lucru diferit față de universitățile europene, pentru că trebuie să locuiești, să mănânci, să înveți și să petreci între zidurile de acolo. Pentru mine a fost ușor să-mi găsesc un loc în această comunitate, însă nu la fel de ușoară a fost adaptarea la programul de zi cu zi. Primul semestru a fost destul de complicat dacă judec din punctul de vedere al sănătății mentale. Foarte multă presiune, trebuia să obțin anumite note pentru a-mi menține bursa cu care am intrat, apoi partea ce ținea de activitățile extracuriculare, pentru că dacă nu faci ceva în afara orelor de curs, nu te poți diferenția în mulțime. Apoi munca, am avut un job încă din a doua săptămână de facultate. Am lucrat în toți anii, iar în anul trei ajunsesem la patru job-uri part time”, își amintește Vlad.

Vlad Cazacu și echipa lui de la Starbucks

Pe tărâmul afacerilor și o întâlnire rodnică

Job-urile prin care a trecut l-au construit, i-au dat încredere și l-au transformat într-un lider veritabil. Pe lângă acestea, Vlad a pus pe picioare două businessuri: o firmă de consultanță și o platformă Ed-Tech intitulată BarterOut. “Partea de consultanță a venit în momentul în care am observat foarte mulți studenți care veneau la mine întrebându-mă cum de am reușit să fac atâtea lucruri în primii ani de facultate. Am început să vorbesc cu ei, să-i ajut, dar la un moment dat nu mai aveam timp. Într-o zi, o persoană vine și-mi spune: «Dacă te-aș plăti, poți să-ți faci timp pentru mine?» Și atunci am zis că da! Tot atunci Pavel Stan, prietenul meu student la Drexel University, trecuse prin aceeași experiență, așa că am pus pe picioare o platformă. După dor un an a trebuit să închidem pentru că Pavel a plecat în Japonia, iar eu începusem lucrul la BarterOut. Cărțile sunt foarte scumpe în America, poți da sute de dolari pe un manual, iar la finalul semestrului nu-l mai folosești. Platformele dedicate re-vânzării manualelor nu erau ceea ce trebuie, prin urmare am venit către studenții care nu mai foloseau acele manuale și i-am conectat cu cei ce le vor folosi semestrul următor. Astfel, studenții vindeau și cumpărau automat manuale pentru aproximativ 80% din prețul inițial. Am fost operativi timp de doi ani, am făcut profit și după am primit o ofertă de a fi cumpărați pe o sumă considerabilă. Atunci am decis că nu vindem, că putem face ceva mai mare, iar la șase luni am decis să facem un open source ca orice universitate din SUA să poată crea o copie a acestui sistem și să-l integreze.”

,,Am fost operativi timp de doi ani, am făcut profit și după am primit o ofertă de a fi cumpărați”

Și asta nu-i singura “ispravă”. În 2019, fără să fi programat ceva în prealabil, Vlad Cazacu debutează ca autor și vine în fața cititorilor cu lucrarea “When They Win, You Win: A More Human Approach to Supporting Entrepreneurship”. “Inițial nu mă gândeam la o carte. Contextul a fost următorul. Eram la o conferință în New York și acolo l-am cunoscut pe Eric Koester, antreprenor și profesor la Georgetown University. După ce și-a terminat speechul m-am dus la el și i-am zis: «Hey, am fost fascinat de speechul tău și aș vrea să te scot la cină!» În acea seară am luat cina cu el și alți oameni din audiență, iar la masă am povestit despre cum poți să aduci credibilitate în secolul XXI. Tot vorbind noi acolo, ne întreabă ce lucrăm. La momentul respectiv lucram pe platforma Ed-Tech și făceam o cercetarea la universitate despre ecosistemele de suport antreprenorial universitar. Atunci a venit oferta! Eric a spus să-mi continui cercetarea, să intervievez oameni noi, să adun informații și să le pun într-o carte pe care se angajează să o publice. Rezultatul a fost mai mult decât un studiu al sistemelor de suport antreprenorial universitar, ci un studiu general care are la bază interviuri cu manageri implicați în incubatoare, acceleratoare și studiouri de antreprenoriat din America de Nord, Europa și Asia.”

Vlad Cazacu și preitenii lui la lansarea oficială a cărții în New York

Antreprenorul, pompierul din orașul cu fân

Și pentru că tot suntem în zona de business vreau să-l provoc pe Vlad la o discuție despre nereușita Start-up-urilor care arată bine pe foaie, primesc finanțare și mor în câteva luni. Unde e greșeala? “Aș spune că undeva pe la 60% dintre Start-up-uri dau greș pentru că ideea din spate nu rezolvă o problemă monetizabilă în societate. Sunt două părți: problema și monetizarea. Acum, partea care ține de problemă te face să vii cu o soluție și nu invers. Ori, foarte mulți antreprenori au o idee, însă chiar dacă e bine documentată și pusă într-un business plan, ea nu aduce această componentă a rezolvării unei necesități reale. Trebuie să te gândești dacă acea problemă este destul de importantă astfel încât oamenii să ofere bani pentru rezolvarea ei. Companiile mari care au răzbit în timp au fost cele care au soluționat o problemă pentru care lumea era dispusă să plătească”, precizează Vlad Cazacu.

,,Trebuie să te gândești dacă acea problemă este destul de importantă astfel încât oamenii să ofere bani pentru rezolvarea ei”

Fără doar și poate, să fii antreprenor în SUA este un privilegiu. Avantajele pornesc de la nivelul ridicat al tehnologiei, inovația în cercetare, dar cel mai important aspect ține de societate și sistemul birocratic. “Din păcate România nu a dezvoltat acest sistem de Venture Capital. Abia acum apare timid prin București și Cluj, iar la nivel legislativ și birocratic este foarte departe de ceea ce ar trebui să fie. Protejarea investitorului în România nu există. În Europa de Est cea mai dezvoltată țară în domeniul acesta este Polonia și de aceea vedem o inflație de capital străin pe piața de acolo. Spre exemplu, când mi-am înregistrat ultima firmă în Statele Unite a durat doar trei zile și totul a fost online.”

Vlad Cazacu și Giovanni Ilacqua, cofondatorii Flowlie Technologies

În România antreprenorul este asociat cu șeful care stă în scaun, dă comenzi, taie capete și la bucurie bea whisky cu gheață. Așa să fie Vlad? “Nu! Ca antreprenor vei avea multe nopți de muncă, foarte multe refuzuri, responsabilități, mai ales dacă iei bani de la investitori și n-ai control deplin asupra business-ului tău. Antreprenorul este un pompier într-un oraș de fân. Arunci o scânteie și pompierul trebuie să fie toată ziua la post pentru a evita o catastrofă. Și atenție, toată lumea aruncă scântei. Investitorul, economia, clienții, uneori chiar echipa ta aruncă scântei și tu trebui să fii acolo la lucru.”

Nu îmi propun să fiu printre cei care amenință pacea urbei din fân, dar va trebui să anunț finalul incendiar al interviului, mai exact planurile de viitor. “Voi începe o nouă aventură într-o firmă de investiții, Assure Syndicates, în Miami, Florida. Voi investi în Start-up-uri și voi facilita relații cu alți investitori. Continui să lucrez la noul meu start-up, un software pentru investitori. Pe termen scurt voi rămâne în SUA pentru a profita de orice oportunitate de a cunoaște oameni și a face bani, iar la un moment dat aș vrea să fac investiții în Start-up-uri românești și să contribui la o societate care primește capital străin și în care tinerii pot să clădească businessuri”, conchide Vlad Cazacu.

Pasiunea pentru chimie a venit pe filieră maternă. Abia aștepta să ajungă în clasa a VII-a, pentru a da piept cu primele noțiuni. Credea că o să fie floare la ureche, că o să rezolve problemele cu ochii închiși, dar nu a fost deloc așa. Într-o zi, profesoara le-a dat un test de matematică. Radu a obținut un calificativ bun, motiv pentru care a fost chemat la orele de pregătire pentru olimpiada de chimie. Nu vedea rostul, însă a dat curs invitației și bine a făcut. Cu tact pedagogic, profesoara i-a luat un văl de pe ochi. De atunci a fost de neoprit. Vreme de șase ani a fost olimpic la această materie, a fondat primul club de chimie din liceu, a oferit meditații gratuite celor care aveau nevoie, iar acum urmează un double major, unul în chimie și altul în economie, la Vassar College din New York. Ne continuăm periplul peste ocean și facem cunoștință cu Radu Florea, unul dintre co-fondatorii platformei “Vreau să Studiez în America”. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Iar acum, povestea!

Interviul pe scurt:

• Chimia, o pălărie prea mare: “Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi,  profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie.”
• Cum e să fii student în America?: ”Este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA.”
• Double major în SUA sau cum se împacă chimia cu economia: “Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult.”

Vassar College din New York

Ioni, atomi și o pasiune mult prea mare

Când era în școala primară ardea de nerăbdare să înceapă orele de chimie. Era fascinat de poveștile mamei care studiase o vreme la Facultatea de Chimie din București. Junele a crescut, și iată-l ajuns acolo unde își dorea, clasa a VII-a, prima oră de chimie. Profesoara intră în sala de curs, elevii salută în picioare cu celebrul ”Bunăăă ziuaaa!”, iar pe tablă apar primele noțiuni. În acel moment, cerul se prăbușise.“Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi, profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie. Sceptic, am început să merg la ore, și nu mai știu exact în ce context, profesoara ne explica ceva, iar în momentul acela am simțit cum mi s-a luat un văl de pe ochi. Vedeam sensul din spate“, povestește Radu Florea pentru Matricea Românească.

,,Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa”

Din acel moment, Radu a început să traverseze o pantă ascendentă. A devenit olimpic, a pus bazele primului club de chimie și oferea meditații benevol. Cu toate acestea, vreau să aflu cum a venit ideea de a studia peste hotare. “Eram clasa a X-a sau a XI-a, la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” și făceam pregătire cu o profesoară pentru examenul IELTS. La momentul respectiv, îmi doream să studiez medicina, dar când am început orele de anatomie mi-am dat seama că nu-mi place așa de mult. Ok, dacă nu mai merg la medicină, poate mă duc la Facultatea de Farmacie. Între timp, această profesoară cu care făceam meditații m-a întrebat dacă nu vreau să aplic în străinătate. Nu mă gândisem la asta până atunci, și mi-a zis de New York University. M-am documentat și am realizat că am destul timp să-mi dau SAT-ul. Pe lângă America, am aplicat și în Anglia, dar ca variantă de rezervă”, își amintește Radu.

Pregătirea pentru o facultate în SUA și la ce să mă aștept dacă ajung acolo

A urmat o cursă pe viață și pe admitere. Pentru un tânăr care dorește să aplice în America, procesul este unul anevoios. Sunt acte, examene, drumuri de făcut, deci cu siguranță are nevoie de un ghid pe această cale. Îl rog pe Radu să ne spună în ce a constat procesul de aplicare și de când este recomandat să te apuci de pregătire. “Dacă ești deja clasa a XII-a și vrei să pleci în SUA, eu cred că este cam târziu. Când vine vorba de America trebuie să te apuci din timp, asta pentru că sunt multe lucruri pe care le ai de făcut. În primul rând trebuie să dai SAT-ul (bacalaureatul american) și sunt doar patru sesiuni pe an. Nu e un examen greu, dar ai foarte puțin timp la dispoziție și trebuie să lucrezi foarte mult ca să te obișnuiești cu acel gen de întrebări. După care urmează examenul de engleză, aici poți opta între IELTS sau TOEFL, principalele acceptate în America. În etapa a treia trebuie să te apuci să scrii eseuri. Cred că ele sunt partea cea mai importantă din procesul de aplicare. Există un eseu mare pe care îl trimiți la toate facultățile la care aplici, iar după aceea fiecare facultate îți poate cere un anumit număr de eseuri. Eu pentru douăzeci de facultăți am scris în total 45-46 de eseuri”, lămurește Radu.

,,Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi”

Privită din exterior, viața unui student în America este un vis. Felul cum arată campusurile, petrecerile care animă atmosfera, vibe-ul pe care ți-l dau cluburile la care poți participa, te fac să trăiești celebrul American Dream. Să fie oare așa? “Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA, și oarecum simți nevoia să vorbești românește cu cineva din când în când. Apoi, financiar, aici lucrurile sunt foarte scumpe. În America există facultăți care oferă fie burse, fie ajutor financiar. Eu sunt la o facultate care îți acoperă 100% din nevoia pe care o demonstrezi. Ei se uită la aplicația de admitere, dar și la cea financiară. Spre exemplu, pachetul meu financiar este bazat pe veniturile familiei mele. Din acest punct de vedere primesc o bursă pe care nu trebuie să o înapoiez, iar pe lângă asta mi s-a oferit și un job. În anul I am lucrat în clădirea principală a campusului, iar în acest an am fost tutore la Centul de Științe, unde oficial sunt înregistrat pentru chimie și economie, dar neoficial ajut și la fizică, matematică, deci mai multe”, spune Radu Florea.

Când chimia și economia se iau de mână

Ajuns la Vassar College din New York, Radu aflase de posibilitatea obținerii unui double major, în România ar fi echivalentul a două facultăți în același timp. Domeniul de căpătâi era fără doar și poate chimia, însă pentru cel de-al doilea a început o căutare. “Mă gândeam la biochimie, neuroștiințe, economie, deci erau mai multe variante. În primul semestru am luat un curs de introducere pentru științe cognitive și unul pentru economie. Primul a fost un coșmar, nu mi-a plăcut absolut deloc, dar economia mi-a fost pe plac. Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult”, afirmă cu tărie Radu.

,,Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România”

În prezent, este anul II, iar pe viitor își dorește să rămână pe meleagurile New York-ului. Cu toate acestea, nu a uitat de România, și mai ales de tinerii de vârsta lui. Pentru ei, Radu are un mesaj: “Chiar dacă ați făcut o facultate în România, oricând aveți posibilitatea de a merge la master în America. Dar nu cred că trebuie să plecăm toți din România. Mie îmi pare rău că am fost nevoit să plec. Dacă în România aș fi avut posibilitatea să studiez la un nivel similar cu cel din SUA, nu mai plecam. Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România. Dacă o să plecăm toți din România, această țară va muri” conchide Radu Florea.

Aterizează pe tărâm american la 12 ani. Pulsul New York-ului, măreția clădirilor și zumzetul străzilor, îi treceau prin toți porii. Avea senzația că aici e locul ei. La plecare, Ioana privește pe geam mânată de un singur gând: I’ll Be Back! În România, a studiat la Colegiul National Bilingv “George Coșbuc”, în timpul căruia a început să-și clădească visul. În prezent este studentă la Villanova University, unde se specializează în comunicare, iar pe lângă aceasta patronează cu succes un business în fashion. Ne continuăm seria descoperirilor frumoase și facem cunoștință cu Ioana Turcescu și vom discuta despre plecarea în SUA, care sunt pașii pe care i-a urmat pentru a aplica la facultate, cum se împacă antreprenoriatul cu viața de student și multe alte lucruri interesante. Te-am făcut curios? Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în America, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Gata, să trecem la povestit!

Interviul pe scurt:

• America, păzea că vin: “Aveam impresia că aici este locul meu și de la acea vârstă rămăsesem cu ideea că voi reveni în America, dar nu știam exact în ce punct al vieții mele. Primii doi ani de liceu nu prea m-am gândit la facultate (…) În vacanța de vară dintre clasa a zecea spre a unsprezecea, m-am apropiat de prietena mea Ioana, acum este la Drexel University, care mi-a spus că merge la doamna Daniela Bordei și că se pregătește pentru facultate. Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America.”
• Nu-s olimpic, pot studia în SUA?: “Cu siguranță! Nici nu știu de unde a pornit acest mit. Eu am avut destul de multe olimpiade la activ, dar nu am ajuns până la faza națională sau internațională, în schimb foarte mulți prieteni care nu aveam nici măcar o participare la vreo olimpiadă au intrat la facultăți de top.”
• Puțin business nu strică nimănui: “Am făcut designurile, iar prin august am scos colecție de corsete. Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, dar nu știam la ce să mă aștept, adică ok, credeam că se vor vinde, însă nu mă gândeam că o să aibă atâta succes. Tot atunci mi-am înghețat semestrul la facultate, asta și din pricina pandemiei, și m-am focusat pe partea de business.”

America, I’ll Be Back!

Jovială, efervescentă, plină de viață și de idei, iată doar câteva din calitățile Ioanei. Prietenii îi spun Yoyo și de când se știe, a fost fascinată de celebrul American Dream. Destinul a purtat-o pe tărâm newyorkez pe când avea doar 12 ani. “Aveam impresia că aici este locul meu și de la acea vârstă rămăsesem cu ideea că voi reveni în America, dar nu știam exact în ce punct al vieții mele. Primii doi ani de liceu nu prea m-am gândit la facultate. Trecusem din sistemul de învățământ privat în cel public, cunoscusem mulți oameni, m-am și îndrăgostit, deci trăiam din plin, nu aveam mintea la studii atunci. În vacanța de vară dintre clasa a zecea spre a unsprezecea, m-am apropiat de prietena mea Ioana, acum este la Drexel University, care mi-a spus că merge la doamna Daniela Bordei și că se pregătește pentru facultate. Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America. Domeniul era bătut în cuie, comunicare, asta și pentru că sunt pasionată de scriere creativă. În liceu aveam un blog unde scriam destul de mult, mi-a plăcut și partea de publick speaking, deci nu am avut nicio ezitare când a venit vorba de domeniu”, povestește Ioana Turcescu pentru Matricea Românească.

,,Ok, am zis că vin și eu pentru că eram chitită să merg în America”

Pentru un tânăr licean, procesul de aplicare la studii peste ocean poate fi copleșitor. Sunt acte, teste și tot felul de bariere birocratice pe care nu le poți doborî singur. În cele ce urmează, o rog pe Ioana să le explice elevilor pas cu pas, în ce a constat procesul de aplicare. “Pregătirea mea a debutat foarte devreme, asta e un lucru important de știut. În prima fază am dat SAT-ul (bacalaureatul american), care pentru mine a fost cel mai stresant pentru că eu veneam de la uman și aveam un impediment când era vorba de matematică. Deci, am început o pregătire intensă pentru SAT, dar știam că prima dată nu o să iau foarte mult și așa a fost. Nu-i nimic zic, mă mai pregătesc, iar când am dat a doua oară am luat un scor foarte mare. Apoi am început să merg la consultanță, și vă spun că procesul de aplicare pentru America este atât de complicat încât nu puteți să-l treceți singuri, aveți neapărată nevoie de oameni și resurse. Eu mi-am selectat douăzeci de facultăți, numărul maxim de altfel, și am început să scriu eseul de common app. Eseul acesta este foarte important pentru că îl trimiți la facultățile la care aplici. La eseu nu ai o cerință bine definită. Pur și simplu trebuie să spui cine ești tu, trebuie să fie un eseu care să te pună într-o lumină diferită. Spre exemplu eu mi-a scris eseul din perspectiva fricii și cum a evoluat relația mea cu frica de-a lungul vieții. Apoi, fiecare facultate îți cere unul sau mai multe eseuri separat de acest common app. Cred ca am scris vreo 100 de eseuri pentru că am aplicat la toate bursele de la facultate, iar în septembrie am dat examenul TOFEL, după stai și așteaptă”, lămurește Yoyo.

Despre adaptarea în SUA, mituri și moduri de învățare

Efortul nu a rămas fără ecou. Din totalul celor douăzeci de facultăți, Ioana a primit răspuns pozitiv de la zece, un scor deloc rău. Chiar dacă își dorea să intre la University of Pennsylvania, sorții au dus-o la Villanova. În continuarea dialogului nostru, o provoc pe Yoyo să rememoreze cele mai dificile momente din viața de student. “Cel mai greu a fost să mă adaptez la sistemul de învățământ. V-am spus că sunt pasionată de scris și în special de scrierea creativă, ei bine aici la facultate când am fost rugată să scriu un paper despre o carte, mă gândeam ce mare lucru, adică faci un rezumat și spui ce ți-a plăcut. Ei bine, nu-i deloc așa! Trebuie să ai un anumit mod de abordare, să ai un stil de citare în funcție de profesor, ori pentru mine asta a fost ceva teribil. Altă problemă. Noi la facultate avem câteva cursuri obligatorii fără de care nu poți deveni absolvent. Sunt cursuri de sociologie, biologie, statistică, închipuiți-vă ce șoc am avut când am dat de ele. Adică eu credeam că am scăpat de liceu, de matematică, biologie și brusc mă pomenesc cu ele la facultate. Nu mai zic de șocul cultural pe care l-am suferit. Eu fiind o fire foarte sociabilă am crezut că o să îmi fie ușor, nicidecum.”

,,Adică eu credeam că am scăpat de liceu, de matematică, biologie și brusc mă pomenesc cu ele la facultate”

O ascult pe Ioana îngândurat și mă pun în postura unui licean care este măcinat de următoarea întrebare: Pot studia în SUA dacă nu-s olimpic la vreo materie? Răspunsul vine fulgerător. “Cu siguranță! Nici nu știu de unde a pornit acest mit. Eu am avut destul de multe olimpiade la activ, dar nu am ajuns până la faza națională sau internațională, în schimb foarte mulți prieteni care nu aveam nici măcar o participare la vreo olimpiadă au intrat la facultăți de top. De ce? Pentru că olimpiadele de la noi, nu au un echivalent în America, ei nu pun preț pe asta. Eu nu cred că olimpiadele din aplicația mea au fost decisive, da au adus un plus și atât.”

,,Cred că sistemul de învățământ din România este foarte învechit”

Și pentru că tot suntem la capitolul școală, vreau să aflu de la Yoyo cu ce ochi vede sistemul de educație din România, având la activ experiența din America. “Mi se pare că în România nu suntem lăsați să greșim, asta e un lucru de care mi-am dat seama anul acesta. În România dacă ai greșit la un test nu prea ai cum să o repari, este ori ai învățat, ori nu. În America profesorii sunt foarte înțelegători, adică eu dacă nu mă simt bine pot să-i dau mesaj profesorului meu și îi zic că nu sunt ok. Oamenii de aici înțeleg că viața nu se învârte în jurul școlii și că există anumite lucruri imprevizibile care te pot face să dai un anumit tip de randament. Apoi, dacă ești o persoană diagnosticată cu anxietate, primești un learning suport service, unde ți se explică cum să îți gestionezi timpul la teste spre exemplu. Cred că sistemul de învățământ din România este foarte învechit, pornind de la romanele pe care le ai de citi pentru bac până la testele unde trebuie să tocești, ca să nu mai zic de acele ascultări.”

O picătură de business într-o mare de neprevăzut

Gata! Închid această cutie a Pandorei și mut discuția către zona antreprenorială. Între două cursuri, trei cafele și câteva seminarii, Yoyo se îngrijește cu maturitate deplină de propriul business. Dar, cum a pornit totul? “Anul trecut eram în carantină și rămăsesem blocată în America. Dintr-o întâmplare, am ajuns să am foarte mulți urmăritori pe Tik Tok, cam cincizeci de mii. După un timp am revenit în țară, trecusem printr-o perioadă mai complicată, și am stat în carantină la tatăl meu. Soția lui fiind designer, mă tot uitam la rochiile ei și i-am zis că îmi place partea superioară, corsetele mai exact, așa că i-am propus să facem o colecție. Am făcut designurile, iar prin august am scos o colecție de corsete. Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, nu știam la ce să mă aștept, adică ok, credeam că se vor vinde, însă nu mă gândeam că o să aibă atâta succes. Tot atunci mi-am înghețat semestrul la facultate, asta și din pricina pandemiei, și m-am focusat pe partea de business. Am ajuns să lucrez cu o prietenă care este la Unarte și am scos o colecție de haine pe care am denumit-o Yoyo’s Closet.”

,,Efectiv mi-au dat lacrimile când le-am văzut, nu știam la ce să mă aștept”

Ioana crede în puterea mentoratului. Chiar dacă recunoaște că face parte dintr-o generație în care independența este la cote maxime, socotește că dacă vrei să faci businsess de durată trebuie neapărat să te alipești de cei mai buni în domeniu. Însă nu toți tinerii de vârsta ei au avut parte de aplombul de care s-a bucurat. Mulți au rămas în țară și privesc cu jind la cei care au plecat la mai bine. Pentru aceștia Yoyo are un mesaj. “Nu cred că trebuie să vă pară rău că nu ați plecat pentru că, sinceră să fiu, eu vă admir pe toți cei care ați decis să rămâneți în România cu scopul de a schimba ceva. Eu mă consider o lașă că am plecat, de asta vă apreciez. Toată lumea pleacă afară pentru că este mai bine, dar totul în viață se întâmplă cu un motiv, ori dacă ați decis să rămâneți, clar aveți o misiune.”

Ticăitul alert al ceasului mă anunță că trebuie să pun punct. Ca un jucător de fotbal a cărui echipă are un avantaj fragil, trag de timp, și înainte de fluierul final mai adresez o întrebare: Ce planuri ai pentru viitor? “Nu am nici cea mai vagă idee! Acum serios, aș vrea să transform partea de social media într-un job part time pentru că mă pasionează foarte mult. Îmi doresc să lucrez în zona de social media marketing. Cât despre locația unde voi face asta nu știu pentru că mereu mă trezesc că vreau la New York, în alte zile aș veni acasă, după zic că ar fi interesat Berlinul, sunt foarte multe locuri de luat în calcul“, conchide Yoyo.

Cu un bagaj de vise și multă determinare, Camelia  trece Prutul și poposește în capitala româniei, unde studiază la Colegiul Național “Sfântul Sava”. Învață bine, se implică în activități extrașcolare, își ține adversarii în șah la toate concursurile la care participă, iar într-o bună zi, provoacă destinul la o partidă și ia calea Americii. Aici, studiază la New York Institute of Technology, specializarea business administration and finances, iar pe viitor țintește un post de avocat. Care a fost traseul către SUA, cum arată programul unui student peste ocean și ce perspective de viitor are, aflăm azi în cadrul primului dialog din rubrica ”Tinerii cu lumea-n cap”. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în America, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Și acum, să trecem la povestit.

Interviul pe scurt:

• Evadarea dintr-un sistem bolnav: “Totul a pornit de la o olimpiadă școlară pentru care mă pregătisem foarte bine. Înainte de a începe, mi se spusese că dacă plătesc o să primesc locul I. Evident că nu am fost de acord și am dat tot ce aveam mai bun ca să mă autodepășesc. Am făcut o lucrare foarte bună, însă nu a fost de ajuns.”
• Pe calea științelor juridice: “În America trebuie să faci o facultate și după aceea ai dreptul să te înscrii la drept (…) Nu poți fi avocat daca te gândești că mergi la birou pentru șase ore și după poți pleca liniștit acasă. Daca vrei să ajungi în top trebuie să muncești mult. Asta văd la avocatul la care lucrez.”
• Un gând către tinerii din România: “Trebuie să înțelegeți cine sunteți, ce vreți să fiți și unde vreți să ajungeți. Puteți lucra 24 din 24, dar dacă nu aveți un plan unde vă doriți să ajungeți, o să realizați că timpul a trecut pe lângă voi și ați alegat după niște bani care nu v-au adus fericirea.”

Primul pas către schimbare

Republica Moldova-București-America, așa arată traseul de până acum al Cameliei Antoci. Facem prima oprire în satul natal, la Corjeuți, unde a crescut în ambianța bunicilor, deoarece părinții erau plecați peste hotare la muncă. A început studiile la Corjeuți, iar de-a lungul anilor a trecut prin experiențe presărate mai cu bune, mai cu rele. De ce mai cu rele? “Totul a pornit de la o olimpiadă școlară pentru care mă pregătisem foarte bine. Înainte de a începe, mi se spusese că dacă plătesc o să primesc locul I. Evident că nu am fost de acord și am dat tot ce aveam mai bun ca să mă autodepășesc. Am făcut o lucrare foarte bună, însă nu a fost de ajuns. Peste noapte apăruse o altă lucrare la fel de bună care evident a câștigat concursul”, își amintește cu amar Camelia.

,,Chiar dacă sunt de doi ani în America, România are un loc special în inima mea”

O lecție de nedreptate care a lăsat în urmă o stare de tristețe combinată cu resemnare. Conjunctura a făcut ca un cunoscut să-i recomande România ca alternativă de evadare din acel sistem. Așa se face că s-a decis să vină în București la Colegiul Național “Sfântul Sava”. “Cea mai mare problemă a fost cu părinții. A trebuit să duc lupte grele cu ei pentru a-i convinge că alegerea mea este cea mai bună. Noroc că am avut sprijinul mătușii mele care m-a susținut și mi-a luat de fiecare dată partea. Rezultatele foarte bune m-au ajutat să prind un loc la Sfântul Sava, iar când am ajuns în România a fost un șoc. Nu știam pe nimeni, aveam un accent care mă punea într-o lumină diferită, dar după atâția ani pot spune cu mâna pe inimă că a fost o experiență frumoasă. Chiar dacă sunt de doi ani în America, România are un loc special în inima mea“, afirmă Camelia Antoci.

Cu bagajele gata pentru America

Pe tot parcursul liceului s-a implicat în foarte multe proiecte cu gândul de a aduce un suflu nou. Auzea tot timpul în stânga și-n dreapta de colegi care se gândeau să își continue studiile ba în Anglia, ba în Olanda, însă Camelia țintea către ceva cu totul diferit. “Simțeam că nu mă pot integra în aceste țări și pe lângă asta nu îmi doream să rămân în Europa. Nici măcar nu aveam cetățenie română, astfel trebuia să plătesc o sumă destul de mare dacă era să merg în Anglia. Alegerea de a aplica în SUA a venit destul de târziu și a pornit tot de la ideea unui prieten care studiase acolo. Deci, am zis hai să încerc. Desigur că mătușa m-a sprijinit din nou, însă acum intervenea și factorul financiar care era destul de îngrijorător. E, am zis că mă descurc eu cumva, iar cu ajutorul doamnei Daniela Bordei am început să mă pregătesc pas cu pas.”

,,Alegerea de a aplica în SUA a venit destul de târziu”

Procesul de aplicare la o facultate în America poate fi copleșitor dacă nu ai pe cineva care să te îndrume și să-ți spună pe ce trebuie să pui accent. O rog pe Camelia să ne zică cum a decurs procesul de aplicare.“Eu când am învățat pentru SAT, nivelul meu de engleză era foarte scăzut. Efectiv am învățat engleza în timp ce mă pregăteam pentru SAT, deci dacă e cineva care are probleme de limbă nu trebuie să se sperie. Ca să aplici în SUA ai nevoie de: SAT (Scholastic Assessment Test), TOEFL test, care e destul de complicat, apoi de eseuri. Pe lângă toate acestea, fiecare facultate la care aplici are un număr de 4-5 eseuri la care trebuie să răspunzi și să motivezi de ce vrei să studiezi la ei. Mai ai nevoie și de zece activități pe care le-ai făcut în timpul școlii, bine se pot trece mai puține, eu am pus exact câte au cerut, iar pe lângă toate acestea mai este și GPA-ul, adică foaia matricolă din liceu. O medie mare te poate ajuta, dar nu este un factor decisiv pentru a fi declarat admis“, lămurește Camelia.

Cum e să fii student cu patru joburi în SUA?

Iată-ne ajunși în punctul trei al traseului de care pomeneam la început. Acomodarea s-a făcut mult mai repede decât în România. Pulsul orașului, ritmul în care se circulă și măreția clădirilor, o făceau pe Camelia să se simtă ca peștele în apă. Ce a urmat de aici? “Cu toții știm că America este o țară scumpă, prin urmare a trebuit să-mi găsesc un job. Am lucrat cu membri comunității de evrei ruși pentru că sunt foarte aproape de cultura mea. Apoi am obținut un post de tutore la matematică în cadrul facultății. Pandemia a îngreunat puțin lucrurile, dar din septembrie 2020, am început să dau meditații studenților care au nevoie de ajutor. Mai am un job de social media strategist, printre picături mai sunt și sunt fotograf la evenimente, iar mai nou lucrez ca paralegal la un cabinet de avocatură. În total, patru joburi.”

,,În America trebuie să faci mai întâi o facultate și după aceea ai dreptul să te înscrii la drept”

Vrea să îmbrățișeze o carieră de avocat și să-și deschidă propriul cabinet. Curios din fire, o întreb de ce dorește o carieră pe tărâmul științelor juridice și nu s-a aventurat într-un business. “Mi-a plăcut mereu zona de business, dar ca să faci asta în America nu au nevoie de neapărat de studii superioare. În schimb dacă vrei să fii avocat și să-ți deschizi firma ta, obligatoriu trebuie să ai facultate. Aici nu e ca în România, termin liceul și mă înscriu la Facultatea de Drept. În America trebuie să faci mai întâi o facultate și după aceea ai dreptul să te înscrii la drept. Ori studiile care îmbină businessul cu finanțele sunt o variantă bună pentru un viitor avocat“, spune Camelia Antoci.

Provocări și reflecții pe marginea educației din România

Acum este anul II la New York Institute of Technology, iar când nu e la cursuri sau la vreunul din joburi, învață meserie la cabinetul avocațial unde face practică. În cele ce urmează, vreau să aflu de la Camelia care sunt calitățile de care trebuie să dispună un avocat de succes. “Din câte am observat eu, o componentă importantă este abilitatea de a comunica. După, aș spune că este esențial să realizezi conexiuni între oameni, evenimente, locuri, cifre, toate astea dublate de o muncă continuă. Nu poți fi avocat daca te gândești că mergi la birou pentru șase ore și după poți pleca liniștit acasă. Daca vrei să ajungi în top trebui să muncești mult. Asta văd la avocatul la care lucrez. Chiar dacă a atins un nivel foarte mare, este la birou de la ora cinci dimineața și pleacă ultimul. Dacă vrei să fii avocat trebuie să te dedici profesiei.”

,,În America nu am avut niciun examen la care a trebuit să învăț formule pe de rost”

Dialogul curge frumos și profit de ocazie pentru a dezbate un subiect prezent pe toate programele de guvernare din România ultimilor treizeci de ani și anume sistemul de educație. O rog pe Camelia să-mi spună cum i se pare sistemul românesc în comparație cu cel american. “Faptul că la liceele din România trebuie să studiezi atâtea materii mi se pare o armă cu două tăișuri. În cazul meu care mi-a plăcut să știu de toate a fost un avantaj, dar pentru unii elevi care sunt axați pe anumite materii, acest studiu cantitativ le răpește din timpul pe care l-ar fi putut dedica domeniului în care excelează. În America am observat că dacă aduci în discuție un subiect și profesorul nu îl stăpânește, îți spune că nu știe pe moment și că data viitoare îți va da un răspuns. Ei bine în România, un profesor nu o să spună niciodată că nu știe. El o să facă în așa fel încât tu să crezi că nu ai dreptate. Apoi, în America nu am avut niciun examen la care a trebuit să învăț formule pe de rost, au fost doar câțiva termeni, dar pe care îi puteam explica cu propriile cuvinte. La matematică spre exemplu, nu trebuie să învățăm formule, ni se dau direct și vor să vadă cum le aplicăm. Niciodată nu am fost forțată să învăț ceva pe dinafară.”

Finalul de interviu îi aparține în totalitate Cameliei. Cu fața senină, mult optimism și-un surâs colegial, le transmite un mesaj tinerilor care au decis să rămână în România. “Dacă ați decis să rămâneți în țară încercați să dezvoltați ceva acolo unde sunteți. Mereu vor fi oportunități, ține de voi și de cum vă pregătiți pentru ele. Trebuie să înțelegeți cine sunteți, ce vreți să fiți și unde vreți să ajungeți. Puteți lucra 24 din 24, dar dacă nu aveți un plan unde vă doriți să ajungeți, o să realizați că timpul a trecut pe lângă voi și ați alegat după niște bani care nu v-au adus fericirea”, conchide Camelia Antoci.