Rian Cult, tânărul care respiră muzică. Dialog despre studiul în America, crez artistic și o mentalitate de învingător

Muzica a fost o prezență constantă în viața lui Adrian. Într-o zi, capul familiei, un împătimit al muzicii de calitate, și-a luat odrasla și au mers la București, unde concerta Phil Collins. Luminile, coregrafia dansatorilor, vocea artistului și vibe-ul de acolo i-au marcat destinul. Odată cu trecerea timpului, tânărul a început să lucreze ore în șir creionându-și o cultură muzicală de invidiat. Petrecea șase ore la liceu, iar restul de șapte le dedica exercițiului. Cu ambiție, talent și muncă, a fost admis la patru facultăți din Londra. Și de parcă nu era de ajuns, a venit o întrebare: Pierzi ceva dacă aplici și la Berklee College of Music din Statele Unite? Și pune-te pe treabă! Au urmat audiții, drumuri, emoții, iar într-un final a fost declarat admis. Astăzi, Rian Cult, după numele de scenă, este licențiat în Contemporary Writing & Production, și unul dintre tinerii artiști care au un cuvânt de spus în industria muzicală. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Acum să trecem la povestit!

 

Interviul pe scurt:

  • Riscă! Și totul va fi bine: ”Am zis că merg în Londra. M-am apucat de studiu, am aplicat la patru facultăți și ce să vezi, am intrat la toate. La un moment dat mi se spune: «Pierzi ceva dacă aplici și la Berklee College of Music din Statele Unite?»”
  • Lucrurile durabile se fac cu pași mici: “M-am dus, am plătit cinci dolari ca să cânt două piese în fața a șase oameni dintre care trei erau beți, într-un bar aproape gol. Ok! Pornim dintr-un loc, ajungem în altul și mergem mai departe. Important este cât de mult îți dorești să cânți în fața oamenilor.“
  • Mesaj către tineri: “Toate lucrurile bune din viața ta se întâmplă în afara zonei de confort. Trebuie să începi cu lucruri mărunte. Ai încredere în tine și în ceea ce ești, pentru că nu va avea nimeni altcineva. Muncește de zece ori mai mult decât cea mai muncitoare persoană pe care o știi. Nu există nu pot atunci când vorbim de lucrurile pe care ți le dorești”

 

 

Curajul de a experimenta

Rian s-a născut și a copilărit în Constanța. A crescut în ambianța muzicii rock și nu numai, urmând ca în anul 2005 să meargă la concertul lui Phil Collins de la București. Pentru un copil, evenimentul era de domeniul fantasticului. Luminile, coregrafia dansatorilor și vocea artistului, au trezit ceva în sufletul său. “Cu toate acestea nu am făcut un liceu de muzică și asta nu din pricina faptului că nu voiam să învăț teorie muzicală, ci pentru că lucram în particular pe tot ce nu se făcea în România. De mic am avut mentalitatea asta. Dacă toată lumea face muzică clasică, eu o să fac altceva. Și nu dintr-o răzvrătire, ci din faptul că îmi doresc să găsesc noi modalități, să găsesc acel altceva. Am învățat teorie muzicală singur, am învățat să scriu note, să citesc partituri, etc. Mi-a fost foarte greu, dar am învățat în ritmul și în stilul meu. Mă duceam la liceu șase ore, după care restul de șapte cântam la tobe, repetam, ascultam muzică” povestește Rian Cult pentru Matricea Românească.

 

“Dar nu mă gândisem deloc la America. Am zis că merg în Londra”

 

Și zilele se scurgeau în bătaia tobelor și armonia notelor. Când părinții au văzut că lucrurile devin serioase și că nu-i doar un moft adolescentin, s-au pus la masă. “Era prin clasa a X-a. Ei vedeau treaba cu muzica mai mult ca pe o pasiune, nu ca pe un viitor job. Însă partea amuzantă din toată treaba asta este că noi muncim mai multe decât alți oameni. Sunt muzicieni, dansatori, pictori, care muncesc ore întregi pentru a-și perfecționa arta și nu sunt luați în serios. Părinții m-au susținut în decizia de a pleca la studii. Nu m-am gândit să merg la o facultate în România dat fiind și industria pe care o avem. Am crescut cu un anumit gen de muzică și mi-am dorit să scriu muzică în engleză. Dar nu mă gândisem deloc la America. Am zis că merg în Londra. M-am apucat de studiu, am aplicat la patru facultăți și ce să vezi, am intrat la toate. La un moment dat mi se spune: «Pierzi ceva dacă aplici și la Berklee College of Music din Statele Unite?» Și după ce m-am gândit mai bine, am zis că nu am nimic de pierdut. Nu aplicasem din prima acolo pentru că o vedeam ca pe o facultate mult prea mare și mă poziționam pe un nivel foarte jos”, spune Rian.

 

 

Admiterea la Berklee și nesiguranța unui nou început

Relaxat și plin de încredere, Rian s-a pus pe treabă. În cele ce urmează, l-am rugat să ne spună în ce a constat procesul de aplicare la Berklee College of Music. “Ai o aplicație online unde plătești o taxă, după care trebuie să dai o audiție care diferă de la instrument la instrument. Trebuie să pregătești niște materiale pe care ți le oferă pentru audiție. Am învățat pentru audiție de tei ori mai mult decât aveam nevoie și asta e o mentalitate care m-a ajutat foarte mult. Dacă vrei să ai succes în ceva trebuie să fii de zece ori mai muncitor decât cea mai muncitoare persoană pe care o cunoști. Pe lângă treaba asta, trebuie să te pregătești pe partea de teorie muzicală, teorie aplicată, solo la instrument, să recunoști acorduri, intervale, etc.”

 

“În primele două luni am avut de luat o decizie: ori mă las și plec acasă, ori ajung la același nivel cu ei”

 

Momentul în care și-a văzut numele printre cei admiși a fost indescriptibil. A spus pas celor patru facultăți din Londra și a luat calea Americii. Acolo, a petrecut momente unice, a trăit stări complexe și a atins noi culmi artistice. “Când am ajuns acolo toată lumea era mai bună decât mine. Cred că până și oamenii care ștergeau geamurile auziseră mai multă muzică decât mine. Era incredibil ce făceau oamenii de acolo la aceeași vârstă cu a mea, dar asta pentru că veneau dintr-un alt mediu. În primele două luni am avut de luat o decizie: ori mă las și plec acasă, ori ajung la același nivel cu ei, fur meserie, termin facultatea și ajung mai bun ca ei. E o luptă pe care o dai tu cu tine ca să crești. A fost foarte greu să mă împac cu ideea că sunt oameni mai buni decât mine la aceeași vârstă”, mărturisește Rian Cult.

 

 

Prima ieșire în fața americanilor, un fiasco!

Iar Rian a ales să lupte. Reîntâlnirea cu un vechi amic din Valencia care intrase și el la Berklee, a fost o gură de oxigen. Ce a urmat după este de-a dreptul fantastic! “Este o vorbă care spune așa: Uneori ca să ajungi mai sus, trebuie să mergi mai jos. Când am ajuns în America, am început să scriu piese și prima mea cântare a fost la un open mick session. Eram foarte emoționat. M-am dus, am plătit cinci dolari ca să cânt două piese în fața a șase oameni dintre care trei erau beți, într-un bar aproape gol. Ok! Pornim dintr-un loc, ajungem în altul și mergem mai departe. Important este cât de mult îți dorești să cânți în fața oamenilor. Și încet încet am fost și la alte open mick-uri. Apoi am cântat la concursuri, ba am cântat și la metrou. Cea mai bună modalitate este să te faci văzut de oameni, să fii nonstop în fața lor”, afirmă Rian.

 

“Important este cât de mult îți dorești să cânți în fața oamenilor”

 

Pe lângă toate acestea, America este o țară scumpă, iar pentru un student acest fapt poate fi de-a dreptul copleșitor. Îl întreb pe Rian cum a gestionat partea financiară și ce resurse a găsit pentru a nu duce lipsă de nimic.“Părinții mei și-au permis să mă țină acolo, dar voiam să muncesc și eu. Am intrat fără bursă, dar am aplicat în primul semestru și țin minte că am tras ca un câine pentru ea. Făceam muzică, mergeam la cursuri, scriam și munceam în cadrul facultății. Așa am primit o bursă care îmi acoperea cam un sfert din costurile semestriale. Sigur nu era mult, dar pentru mine care mă consideram inferior, când am văzut că am luat bursă era ceva fantastic.”

 

 

În lumea lui Rian Cult

Acum Rian este un artist în plină evoluție. Universul din spatele melodiilor sale, emoția care îți inundă sufletul și vibe-ul muzicii pe care o produce, certifică acest lucru. În continuare vreau să intru în bucătăria artistică a lui Rian Cult și să aflu care este procesul prin care o piesă iese la lumină și ce mesaj își propune să transmită. “Cu fiecare piesă învăț ceva nou. Am scos un EP care are un mesaj universal și se cheamă Exhibition of a heartbreak. Este într-o idee de muzeu în care îmi expun etapele prin care trec ca om. E foarte greu să scriu aceleași lucruri. Exhibition of a heartbreak este un conglomerat de cinci piese care sunt scrise în diferite părți ale vieții mele. Prima piesă este scrisă mai recent decât ultima, dar toate au un demers. ABCD, este prima și vorbește despre realizare. A doua piesă este despre insecuritățile pe care le realizezi, după care a treia piesă este despre sefl love. A patra este cum ieși din carapace și faci ceea ce nu ai mai făcut, după care a cincea piesă este despre morning after, acel moment când în sfârșit totul e ok. Acum, inspirația există mereu, dar trebuie să te găsească muncind. Sculptura este cea mai ușoară formă de a produce artă. De ce? Pentru că e acolo în blocul acela de piatră. Trebuie să înlături doar părțile care nu îți folosesc. Orice piesă este un bloc de piatră. Trebuie să-l vezi în funcție de ceea ce vrei să creezi și să dai la o parte părțile inutile.”

 

“Toate lucrurile bune din viața ta se întâmplă în afara zonei de confort”

 

Crede cu tărie că artistul este acel om care, pe lângă scris, cântat și dansat, reușește să-și respecte fanii. Dialogul nostru se apropie de ultimele acorduri și-mi doresc să-l port pe Rian într-o situație inedită: dacă s-ar întâlni cu un tânăr, care din felurite motive nu și-a putut urma visul, ce i-ar spune? “Toate lucrurile bune din viața ta se întâmplă în afara zonei de confort. Trebuie să începi cu lucruri mărunte. Ai încredere în tine și în ceea ce ești, pentru că nu va avea nimeni altcineva. Muncește de zece ori mai mult decât cea mai muncitoare persoană pe care o știi. Nu există nu pot atunci când vorbim de lucrurile pe care ți le dorești. Poate nu poți ajunge în America din cauza părții financiare, dar asta nu înseamnă că nu o să poți niciodată. O să închei cu o vorbă pe care am auzit-o de la un profesor în primul semestru: «E foarte puțin trafic pe drumul cu un kilometru în plus.» Nu mulți aleg să lucreze un pic mai mult. Nu e atât de multă lume pe acel extra mile road, pentru că toată lumea stă în zona de confort. Orice ar fi, capul sus, pași mărunți și drept înainte.”

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

În vizită la Biserica românească Sfânta Cruce, Hollywood, Florida. Dialog cu părintele Silvius Sfera despre drumul către America, duhul comunității și proiecte îndrăznețe
Interviu cu gemenele Mădălina și Cătălina Postolache ce au copilărit în sânul muzicii clasice
Ioan Man, artistul nevăzător care cântă și încântă de fiecare dată. “Misiunea artistului este să-și iubească publicul, să-l respecte”
Ioan Jung, naistul din Coreea de Sud care ne duce mai departe folclorul