„Te-ai distrat?”

Maria îl întâmpină pe Alex cu un zâmbet larg și întrebarea pe buze. „Cum a fost? A fost bine?”

Toma o întrebă pe Andra, fiica lui: ,,Ai venit? Ce bine! A fost grozav, nu-i așa?”

Sună cunoscut? De câte ori nu ne întâmpinăm copiii așa, imediat ce intră pe ușă, întorcându-se de la o petrecere, o excursie, o vizită, o activitate? Întrebările vin firesc, din dorința de a fi alături de ei, de a afla, de a-i simți aproape. Dar, fără să ne dăm seama, răspunsul pe care îl așteptăm e, de multe ori, deja scris: Da, a fost bine. M-am distrat. A fost frumos.

Azi totul a fost bine?

Copiii simt asta. Simt așteptarea noastră, dorința de a auzi că totul a fost „bine”, „frumos”, „distractiv”. Dar viața lor emoțională e mai complexă decât un simplu „m-am distrat”. Poate au simțit și un gol în stomac. Poate s-au simțit neînțeleși, sau dați la o parte. Poate au fost entuziasmați, dar și puțin speriați. Poate s-au bucurat, dar și-au dorit să plece mai devreme.

(Uneori, în spatele întrebării „Te-ai distrat?” se ascunde și propriul nostru FOMO – fear of missing out. Ne dorim ca cei mici să nu piardă nimic, să trăiască tot ce e frumos, să fie mereu parte din „ceva grozav”. Dar viața nu e o colecție de momente perfecte. Când le cerem mereu confirmarea că a fost „bine”, riscăm să le cultivăm și lor teama de a nu rata, de a nu fi suficient, de a nu fi „în pas” cu ceilalți. Ce-ar fi dacă i-am învăța, în schimb, că e în regulă și să nu fie mereu extraordinar?)

Validăm doar bucuria?

Dacă validăm doar bucuria, dacă aprobăm doar „fun-ul”, ce se întâmplă cu restul emoțiilor? Mai au ele loc în poveste?

Poate e timpul să ne schimbăm întrebările. Să le facem mai prietenoase cu lumea lor interioară, mai atente la nuanțe.

Ce-ar fi să întrebăm:
– Care a fost cea mai surprinzătoare întâmplare a zilei tale?
– Ai avut azi o provocare? Cum i-ai făcut față?
– Îmi spui și mie cum te-ai simțit atunci?
– Dacă ai putea schimba ceva la ziua de azi, ce ai schimba?
– Cu cine ai stat cel mai mult de vorbă?
– Cum te-ai simțit lângă colegul cel nou?
– E ceva ce nu ai înțeles, dar ți-ai dori?
– Ce te-a făcut curios azi?
– Dacă ai putea da o culoare zilei tale, ce culoare ar fi?

Așa aflăm mai mult decât un simplu „bine”. Aflăm despre prieteni, despre provocări, despre bucurii, dar și despre frici. Despre ce au învățat și ce i-a pus pe gânduri. Aflăm despre lumea dinlăuntrul lor.

Și poate, mai ales, le arătăm că toate emoțiile lor sunt binevenite. Că nu trebuie să fie mereu „bine”. Că și tristețea, dezamăgirea sau confuzia sunt parte din poveste.

Și că noi suntem aici să le ascultăm. Cu adevărat.

Paul are patru ani. Cuburile mari îi dau de furcă; nu vor să stea așa cum el le pune. Se foiește și oftează. Când se ridică brusc, din greșeală, dărâmă paharul cu apă aflat pe colțul mesei. A înghețat. Nu știe ce să facă acum; apa se prelinge, iar paharul se rostogolește pe podea. Ridică ochii spre mama sa. Ziua mamei a fost lungă și deloc ușoară! Reacția ei? Una plină de iritare:

„Paul, fii mai atent! De câte ori ți-am spus să ai grijă? Nu se poate să faci atâtea prostii!”, ridică cu ea tonul, frustrarea răzbătând din glasul ei.

David a încremenit. Nu voise să facă mizerie, dar acum se simțea vinovat și speriat. Lacrimile i s-au adunat în ochi, iar corpul lui mic tremură ușor. Nu înțelege de ce mama e atât de supărată pe el pentru un accident.

Calmul părintelui face diferența

Într-o situație ca aceasta, calmul părintelui face diferența. În loc să reacționeze impulsiv, mama ar fi putut respira adânc și ar fi putut să spună: „Ups, ai vărsat apa. Hai să ștergem împreună, te ajut să îți repari greșeala…”

Această reacție, aceste cuvinte i-ar fi oferit lui David un exemplu despre cum să își gestioneze greșelile fără panică.

Copiii și controlul emoțiilor

Copiii nu au încă abilitatea de a-și controla emoțiile așa cum o fac adulții. Ei învață din comportamentul nostru. Dacă ne pierdem calmul, îi învățăm că greșelile sunt ceva de speriat.

Dacă le oferim răbdare, ei ne vor împrumuta liniștea și, treptat, vor învăța cum să gestioneze situațiile dificile fără teamă.

Este nedrept să le cerem copiilor să rămână calmi în momente dificile doar pentru ca noi să ne simțim în control

Siguranța emoțională a unui copil nu ar trebui să depindă de capacitatea lui de a acționa matur, ci de stabilitatea și maturitatea părinților. Copiii sunt în plin proces de dezvoltare, iar creierul lor nu este încă pregătit să gestioneze emoțiile așa cum o face un adult. Este nedrept să le cerem să rămână calmi în momente dificile doar pentru ca noi să ne simțim în control.

Responsabilitatea revine părinților: noi trebuie să le oferim un model de echilibru și autocontrol, noi trebuie să fim conștienți că ei nu pot să se liniștească abordând un comportament matur pe care încă nu sunt capabili să-l afișeze. Atunci când un copil este copleșit de emoții, are nevoie de un părinte care să-i ofere calm, înțelegere și siguranță, nu de cineva care îl ceartă pentru reacția sa.

Dacă un copil învață că trebuie să își reprime sentimentele pentru a evita furia sau frustrarea părintelui, va crește cu teama de a exprima ceea ce simte. În schimb, dacă este întâmpinat cu răbdare și empatie, va învăța treptat să își regleze emoțiile. Copiii „împrumută” calmul nostru și, cu timpul, dezvoltă propriile mecanisme de autocontrol.

Maturitatea și echilibrul nostru sunt fundația pe care fiicele si fiii noștri își construiesc siguranța emoțională. Trebuie să fim pentru ei un exemplu de stabilitate, astfel încât să crească încrezători, știind că emoțiile lor sunt valide și că, în timp, vor învăța să le gestioneze.

Desenul este una dintre cele mai importante activități pentru dezvoltarea copiilor! De ce? Îi ajută să-și exprime creativitatea, să-și îmbunătățească coordonarea mână-ochi și să-și exerseze musculatura fină a mâinii.

Desigur, alegerea materialelor potrivite în funcție de vârsta copilului este esențială pentru a-i sprijini în dezvoltarea potrivită, ce îi motivează și le oferă satisfacție în realizarea activităților.

Mușchii mici ai mâinii joacă un rol esențial în activități precum scrisul, mânuirea obiectelor și alte sarcini motorii fine. Desenul contribuie la întărirea acestor mușchi, îmbunătățind astfel dexteritatea și pregătind copilul pentru activități viitoare, inclusiv scrisul. Folosirea diferitelor instrumente de desen ajută la dezvoltarea unei prinderi corecte și a unei coordonări eficiente. E important însă să așezăm gradual instrumentele de desen în mâinile mici. E important să evităm frustrarea, neputința și iritarea!

Haideți să cercetăm:

Materialele potrivite pentru fiecare vârstă

0-2 ani: Etapa de explorarea senzorială

• Creioanele cerate groase sunt ușor de apucat și ideale pentru primele încercări de desen. Ajută la exersarea prinderii corecte în palmă și dezvoltarea mușchilor mâinii.
• Creioane lavabile tip baton sunt potrivite pentru cei mici, deoarece nu necesită presiune mare pentru a lăsa urme pe hârtie.
• Pictura cu degete înmuiate în vopsele non-toxice este o metodă ce permite explorarea liberă și dezvoltarea motricității prin mișcări ample ale mâinii.

2-4 ani: Etapa cu un control mai bun al mâinii

• Creioane cerate triunghiulare care ajută la dezvoltarea unei prinderi corecte, mai ușor de manevrat decât cele cilindrice.
• Carioci cu vârf moale și lavabile permit o utilizare ușoară și sunt ideale pentru copiii care încep să deseneze contururi simple.
• Pensule groase și acuarele care exersează controlul mâinii și oferă o experiență senzorială bogată. 

4-6 ani: Etapa de îmbunătățire a preciziei

• Creioane colorate cu mină moale care permit un control mai bun asupra intensității culorii și ajută la rafinarea mișcărilor fine.
• Carioci subțiri care sunt potrivite pentru desenarea detaliilor și exersarea prinderii corecte a instrumentului de scris.
• Foarfeci pentru hârtie și lipici care sprijină dezvoltarea coordonării ochi-mână și pregătesc copilul pentru activitățile școlare.

6+ ani: Dezvoltarea abilităților artistice

• Creioane din grafit pentru schițe care ajută la rafinarea detaliilor și exersarea tehnicilor de umbrire.
• Acuarele și pensule subțiri care oferă posibilitatea de a explora nuanțele și tehnicile picturii.
• Pixuri cu gel colorate și markere permanente care permit o varietate mai mare de tehnici și detalii artistice.

Fiecare etapă a dezvoltării copilului necesită instrumente adecvate pentru a-i susține progresul. Materialele trebuie să fie sigure, adaptate dimensiunii mâinii copilului și să încurajeze explorarea liberă. Prin utilizarea corectă a ustensilelor de desen, copilul își dezvoltă atât creativitatea, cât și abilitățile motrice fine, esențiale pentru activitățile viitoare, cum ar fi scrisul și utilizarea obiectelor de zi cu zi.

Oferindu-i copilului materialele potrivite la momentul potrivit, îl ajutăm să își dezvolte abilitățile într-un mod natural și plăcut, transformând desenul într-o experiență benefică și distractivă!

Tonul vocii noastre cântărește mai mult decât ne-am putea imagina

Atunci când vorbim cu cineva, tonul vocii noastre cântărește mai mult decât ne-am putea imagina. De multe ori, chiar dacă intențiile noastre sunt bune, felul în care alegem să spunem lucrurile lasă urme adânci în sufletul celuilalt. Un ton aspru sau neglijent poate rămâne în mintea celor ce ne ascultă; momente care dor, evocate iar și iar, pun bolovani pe umeri, mai mult decât am fi dorit vreodată. Acele momente pot deveni răni emoționale, greu de vindecat, o amintire a unui gest sau a unui cuvânt spus fără prea mult gând.

,,Tonul face muzica”, iar în viața de părinte, acest adevăr devine și mai profund. În relația cu copiii, fiecare cuvânt rostit, fiecare gest și fiecare privire contribuie la melodia pe care o compunem noi, părinții, în inima lor.

Vorba dulce mult aduce!

Este esențial să fim atenți nu doar la ceea ce spunem, ci și la cum o spunem. Așa cum ne spune și un vechi proverb, ,,Vorba dulce mult aduce.” Copiii sunt ca niște bureți emoționali, absorbind nu doar cuvintele, ci și tonul, energia și intenția din spatele lor. Vorbele noastre pot fie să-i inspire și să le dea aripi, fie să-i facă să se simtă mici și neînsemnați. Toți cei din jurul nostru, inclusiv copiii noștri, poartă în ei lupte, frici și dorințe pe care, de multe ori, nu le vedem.

În orice conversație, dar mai ales în relația cu cei mici, alege să vorbești cu bunătate. Alege să vorbești cu empatie, cu blândețe și cu căldură. Amintește-ți că vorbele tale au puterea de a vindeca, de a mângâia și de a arăta că îți pasă. La finalul zilei, ceea ce își vor aminti copiii nu vor fi doar cuvintele tale, ci felul în care i-ai făcut să se simtă. Iar pentru un părinte, cel mai frumos dar pe care îl poate oferi este siguranța emoțională și iubirea necondiționată, transmise prin ton, gesturi și atenție.

-Vino, vino, Spot!

Victor îl are pe Spot și Spot îl are pe Victor. Sunt nedespărțiți. Spot e un brac german și are un an. Victor e fericit și are 12 ani. Se joacă împreună și cresc împreună. Victor este mult mai sigur pe el în ultima vreme. Este responsabil și cald și împăciuitor. Să fie totul legat de apariția lui Spot în viața lui?

Animalele de companie joacă un rol extraordinar de important în viața copiilor noștri. V-ați gândit vreodată cât de mult poate influența prezența unui cățel sau a unei pisici dezvoltarea emoțională a unui copil? Prin îngrijirea unui animal de companie, copiii învață să fie mai empatici și mai sensibili la nevoile celor din jur. Este cu adevărat uimitor să observi cum un mic prieten cu blană îi poate învăța pe cei mici responsabilitatea, organizarea și grija față de alții.

Și ce poate fi mai frumos decât un copil care râde în hohote în timp ce aleargă prin parc alături de cățelul său? Activitatea fizică pe care o presupune plimbarea câinilor sau joaca cu pisicile îi menține pe copii activi și sănătoși. Mai mult decât atât, știința ne spune că expunerea timpurie la animale de companie poate întări sistemul imunitar al copiilor și poate reduce riscul de alergii.

-Mira, am ajuns acasă! Mira miaună cu încântare. Ioana a sosit și vor sta amândouă de vorbă. Ioana o respectă pe Mira cea delicată, iar Mira se simte tare bine când Ioana povestește în timp ce ea se întinde relaxată. Ioana nu se mai simte deloc singură de când Mira face parte din viața ei.

Cum poate un simplu animal să schimbe dinamica socială a unui copil? Animalele de companie pot deveni liantul care ajută copiii să se apropie mai ușor de alți copii, facilitând astfel interacțiunile sociale și formarea de noi prietenii. În momentele de stres sau anxietate, animalele oferă un sprijin emoțional necondiționat, fiind mereu acolo pentru a oferi confort și afecțiune.

Coco, perușul, este adorat de Ileana. Coco a ajutat-o pe Ileana să treacă peste plecarea bunicii. Ileana a plâns cu el și i-a spus dorurile ei. Coco își pune capul cu penaj verde pe fața Ilenei, iar lucrurile par mai ușoare.

Nu e minunat să vezi curiozitatea unui copil crescând pe măsură ce își întreabă părinții despre cum să își îngrijească animalul de companie? Această curiozitate duce la o stimulare intelectuală constantă, copiii dorindu-și să afle cât mai multe și să învețe lucruri noi. Îngrijirea unui animal de companie poate chiar să îmbunătățească abilitățile de comunicare ale celor mici, atât verbal, cât și non-verbal.

Broscuța țestoasă a lui Gabriel vine în palma lui imediat ce acesta se așează la birou. Gabriel a învățat multe despre Matilda. Știe cum să o hrănească și știe exact când să îi dăruiască Soare. Gabriel a devenit AS la zoologie. Profesorul îl laudă, colegii îl privesc cu admirație. Și asta de când Matilda îi e tovarăș bun!

Când un copil reușește să îngrijească un animal de companie, să-l hrănească, să-l plimbe și să-i ofere afecțiune, aceasta poate avea un impact profund asupra stimei de sine. Copilul se simte mândru de realizările sale și învață să aibă încredere în propriile abilități.

Părinții au un rol crucial în această ecuație. Alegerea animalului potrivit este esențială, iar copiii trebuie învățați cum să interacționeze în siguranță cu prietenii lor blănoși pentru a preveni accidentele.

Animalele de companie pot transforma viețile copiilor noștri în moduri incredibile, oferindu-le nu doar prietenie și iubire, ci și lecții valoroase de viață. A avea un animal de companie nu înseamnă doar să ai un tovarăș de joacă, ci și să oferi și să primești afecțiune, să înveți despre responsabilitate și să crești într-un mediu plin de iubire și căldură. Este o experiență neprețuită, care lasă amprente adânci și frumoase în inimile și sufletele copiilor noștri!

Maria își aștepta fiica. Smaranda urma să intre pe ușă din minut în minut. Maria de abia aștepta să afle amănunte despre cum a decurs prezentarea la geografie. Fiica ei muncise mult la proiect și simțea mama că va fi o seară cu discuții despre proces susținut și reușită!

Și totuși… surpriză! Smaranda a intrat pe ușă, a trântit ghiozdanul și a rostit printre dinți:

-Nu, să nu mă întrebi nimic! Nu mi-a ieșit nimic! O prostie! O prostie!

,,Heeei! -a țipat gândul Mariei- ce este cu comportamentul acesta și cu tonul acesta??? Nu uita cu cine vorbești! Vino-ți în fire! Ai un comportament deranjant, total nepotrivit”!… A țipat doar gândul, cuvintele nu au ajuns pe buzele mamei.

Și ce bine că a fost așa!

Oare cum este în papucii fiilor și fiicelor noastre?

Cum o fi fost azi în papucii Smarandei? Ce s-o fi petrecut în clasă? Și cât de dificil a fost să se descurce cu situațiile delicate?

,,Puțină răbdare să am, își spuse mama și voi putea tempera lucrurile. Ce bine ar fi să ne putem conecta…”

Conectarea dintre părinte și copil este esențială pentru o relație sănătoasă și armonioasă. În momentele dificile, câteva cuvinte cheie pot face diferența în întărirea legăturii și în așezarea unei comunicări deschise și sincere. Un astfel de dialog empatic și receptiv poate fi un pilon solid pentru creșterea copilului într-un mediu în care se simte înțeles și acceptat.

Ce cuvinte ar fi de spus?

Părintele spune: ,,Te cred”.

Aceste două simple cuvinte pot avea o putere imensă în relația cu copilul. Atunci când un părinte spune ,,Te cred”, transmite încredere și sprijin, arătând că este acolo pentru copil în orice situație. Înțelegerea și validarea sentimentelor copilului sunt esențiale pentru construirea unei conexiuni puternice. Încearcă și tu!

Părintele spune: ,,Spune-mi mai multe despre asta”.

Această invitație la dialog deschis încurajează copilul să își exprime gândurile și sentimentele într-un mediu sigur și acceptant. Ascultarea activă și interesul sincer al părintelui demonstrează că este dispus să înțeleagă perspectiva copilului și să îl sprijine în rezolvarea problemelor.

Părintele spune: ,,Sunt foarte fericit că ai decis să împărtășești asta cu mine”.

Cuvintele reflectă bucuria și onoarea părintelui că este considerat un confident adevărat de către copil. Acest sentiment de încredere și deschidere întărește legătura dintre ei și îi ajută să își împărtășească grijile și bucuriile într-un mod autentic și sincer.

Conectarea dintre părinte și copil este o bază fundamentală pentru o creștere armonioasă și sănătoasă. Prin cultivarea unei relații bazate pe încredere, respect și comunicare deschisă, noi, părinții, putem oferi copilului un cadru sigur și stabil în care să se dezvolte și să înflorească.

Dialogul empatic și receptiv nu doar că întărește legătura dintre noi, ci oferă și copilului încrederea și sprijinul necesar pentru a face față provocărilor vieții și pentru a deveni un individ echilibrat și încrezător în sine.

-Smaranda, sunt aici. Spune-mi mai multe despre ce s-a petrecut azi!

-O, mama, nu a fost ușor deloc!

-Te cred! Te ascult!

-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!

Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!

A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă… Și m-a întrebat dacă aleargă mult în aer liber, face sport, zburdă….

Și…mi-am dat seama că…nu prea! Stă mult la birou, și apoi pe tabletă….

Hmmmm…..

Mama Marinei este puțin îngrijorată și a hotărât să urmeze sfaturile doamnei învățătoare.

Ce legătură are atenția cu o musculatură bună în copilărie?

Sună ciudat, nu-i așa? Ce legătură are musculatura tonifiată cu atenția?

Bucuroasă că ești intrigat!

Iată:

Deficiențe în stabilitatea mușchilor

Când copiii nu au o rezistență bună a mușchilor spatelui, au dificultăți să stea într-o poziție pentru perioade îndelungate de timp. Are sens, nu?

Nevoia de concentrare

Copiii cu mușchi neantrenați trebuie să acorde atât de multă atenție menținerii unei poziții verticale funcționale încât nu le mai rămâne prea multă concentrare pentru sarcinile academice și alte sarcini ale vieții de zi cu zi.

Frustrare și agitație

Pentru că lucrează atât de mult pentru a menține o postură bună, copiii devin adesea frustrați și agitați când li se prezintă sarcini și activități aparent simple. Pur și simplu nu au rezistența necesară să facă ambele lucruri! Sunt deja obosiți, așa este?

Dificultăți în coordonarea motorie fina

Când copiii nu au o bună stabilitate, se luptă adesea cu sarcini care necesită coordonare fină a mișcărilor, cum ar fi scrierea de mână, lucrul cu materiale didactice pentru matematică, geografie, abilități practice. Deoarece aceste activități sunt extrem de provocatoare pentru copiii cu slăbiciune musculară, ei pierd ușor interesul și atenția, își grăbesc munca sau renunță înainte de a încerca măcar.

Impactul posturii asupra atenției vizuale

Mușchii neantrenați înseamnă o postură defectuoasă, iar o postură defectuoasă face dificilă atenția vizuală în sarcini. Când un copil este înclinat, se încovoaie sau se culcă pe biroul său, pe banca sa, este mai puțin probabil să se uite la cadrul didactic care stă în fața clasei, la hartă, la panou și s-ar putea să aibă dificultăți în menținerea atenției vizuale spre hârtie, caiet sau proiectul de pe birou, de pe bancă.

Evitarea activităților fizice intense

Copiii cu musculatură neantrenată evită adesea activitățile de mișcare ale întregului corp (să urce, să sară, să se cațăre, să participe la sporturile de echipă) pentru că sunt pur și simplu prea provocatoare pentru ei. Prin urmare, acești copii sunt mai puțin susceptibili să primească stimularea senzorială de care au nevoie din activitățile de mișcare care îi pot ajuta să-și regleze atenția.

Da!

Sunt multe motive pentru care un copil nu își poate focusa atenția pentru timpul cuvenit!

Dar cum ar fi dacă am începe cercetarea și de aici?

Este fiul tău, fiica ta în echilibru motor? Se mișcă suficient, are o postură corectă? Se antrenează? Se bucură de orele de joacă?

Este timpul ca tu, părintele, să observi! Să ajuți, să susții!

Exact asta a făcut și mama Marinei! Și bine a făcut!

Doina auzea încă acele cuvinte dureroase în urechi. Cuvintele îi erau spuse de mamă: ,,măi, dar tu ești chiar proasta clasei?”, ,,e ceva ce atingi și nu strici?”, ,,efectiv, mă înnebunești!”, ,,dacă mai plângi chiar o să îți dau motive de plâns!”, ,,dacă mai faci asta, te scot pe ușă!”, ,,hai că tot tu ești de vină, sunt sigură!”, ,,ce am făcut să merit un copil ca tine?”.

Și, uneori, cuvintele acestea țâșneau spre fiica Doinei. Obosită, iritată, speriată, nu putea pune vorbelor zăgaz. Aceleași cuvinte ce o usturaseră pe ea, usturau acum copilul ei.

Mama Doinei fusese mereu ocupată și avusese mult de lucru. Răbdarea intrase în sac. Indiferent cum i se adresa mama, Doina era fericită că este măcar văzută și că se discută totuși cu ea. Vorbe cu obidă sau cu vorbe încurajatoare? Nu conta. Mama i se adresa.

Copiii sunt însetați să primească atenția părinților

Se știe un lucru clar: copiii sunt însetați să primească atenția părinților. Și DA! Sunt însetați după orice fel de atenție. Vor prefera oricând să primească un tip de atenție polarizată negativ în locul a ,,niciunui fel de atenție”.

Pe de altă parte, este foarte bulversant să crești cu o astfel de atenție pogorâtă pe tine. Dacă asta ai căpătat în copilărie și în adolescență, ca adult ți se va părea oarecum firesc ca cei din jur să se supere pe tine și să te ,,puncteze” pentru că,- nu-i așa?- arată că le pasă de tine!

Dacă se poartă frumos și cu respect oamenii s-ar putea să dorească ceva… ar trebui să fii cu garda sus!

Cuvintele grele-o oglindă stâlcită

Vorbele, cuvintele-ce-caracterizează, etichetele, mesajele despre noi, primite în copilărie, devin o parte din felul în care ne vedem noi pe noi.

Dacă acele cuvinte-despre-noi-și-faptele-noastre sunt negative, spuse cu obidă, neșterse poate apoi cu păreri de rău sau vorbe despre ceea ce suntem noi bun și ceea ce facem noi bine, ele devin o oglindă stâlcită în care noi ne vedem chiar așa: proști, nedescurcăreți, neputincioși, nedemni. În lumea asta mare noi ne vom simți la fel. Niciodată nu vom fi ,,ca peștele în apă”. Mereu ne vom îndoi de ceea ce merităm și ceea ce putem înfăptui.

Ce dăm mai departe?

Nu, nu vom putea schimba ceea ce s-a petrecut în trecut. Este însă în puterea noastră, a adulților, să stăm, să analizăm, să decidem ferm ce transmitem mai departe, din ceea ce am primit, copiilor noștri. Și copiilor copiilor noștri.

Părinții noștri, (felul în care ei s-au purtat cu noi, felul în care ni s-au adresat), sunt lipiți de eul nostru lăuntric. Cuvinte din copilărie, auzite de noi, ne țâșnesc pe buze pentru fiii și fiicele noastre.

Ne răcorim când le spunem? Credem că schimbăm ceva în bine când le rostogolim?

Pur și simplu nu știm altfel. Dar ȘTIM că putem cunoaște tot ce e în împărăția lui ,,așa DA” și putem lua modele de acolo. Respirăm adânc și nu mai lăsăm cuvinte, priviri, grimase să o ia la sănătoasa, să izbucnească și să lovească simțirea copilului. Este greu dar nu este de nedovedit și nerezolvat.

Tot ceea ce a fost disfuncțional în familia ta trebuie numit, recunoscut, dizolvat și disipat în 4 zări. Și tu și fiul și fiica ta meritați cu totul și cu totul altceva.

Doina s-a analizat. A știut ce nu e potrivit să mai rostească. A observat starea care o ține nedomolită. A recunoscut contexte ce o irită și nu o lasă să fie ea, cea răbdătoare și înțelegătoare, cea capabilă să disciplineze cu blândețe și calm.

A scos zale din lanțul ce o străbătea. A lăsat doar verigi strălucitoare și calde, doar bucăți pe care le simțea ale ei.

Lucrurile s-au petrecut treptat. A avut nevoie de timp și răbdare cu propria-i persoană. Însă A VRUT schimbarea. Și a avut-o și a dăruit-o!