Tag

Buzău

După un veac de la Marea Unire care a creat România Mare, este de remarcat activitatea acelor învățători – apostoli care au contribuit la mișcarea de ridicare culturală a satelor românești din Vechiul Regat, acțiune generată prin Decizia privind organizarea cercurilor culturale, semnată de către Spiru Haret ca ministru al Instrucțiunii Publice, pe data de 21 februarie 1902. Grupând preoți și învățători din cel mult nouă școli, cercurile culturale înființate la sate vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice”. Haretismul, mișcarea „ridicării satelor”, ca doctrină și acțiune socială, a prefigurat realizarea Marii Uniri, Biserica și Şcoala fiind încă o dată pilonii acelei națiuni preponderent rurale care s-a întregit în anul 1918. „Dascăl între dascăli”, actor discret în generaţia Marii Uniri, învăţătorul Radu Bocioacă rămâne emblematic.

continuare

Din anul 1907, învățătorul Radu H. Bocioacă va fi pentru multă vreme, până în 1926, director al Școlii din Padina, sau diriginte, conform titulaturii epocii respective. În 1926 a ieşit la pensie cu sentimentul datoriei împlinite. La pensionarea acestui învățător extrem de popular, va fi înlocuit pe postul de director cu un alt învățător vestit al satului Padina, Radu P. Drăgoi, numit de săteni „Domnu’ Răducanu”. În ultimii ani ai vieții, având sănătatea zdruncinată, se va retrage în orașul Buzău, unde se va produce inevitabilul sfârșit al unui om și, o dată cu el, al unei epoci din istoria satului Padina-Macoveiul.

formă clasică de caligrafie Radu Bocioacă învăţătorul din generaţia Marii Uniri România Mare

„Avutu e singuru acela care este înzestratu cu virtute….” Lecţie de caligrafie clasică (şi de morală) predată de către învăţătorul Radu Bocioacă, unul dintre eroii tăcuţi ai Marii Uniri. Fotografie redată prin amabilitatea prof. drd. Gheorghe Miu

La 21 decembrie 1939, a fost condus la locul de veci un apostol din generația eroică a lui Spiru Haret, a murit fostul învățător din comuna Padina, Radu Bocioacă – așa scria revista „Vlăstarul” (Vlăstarul, I, 1923, p.1-2) , publicație a Corpului didactic primar din județul Buzău din perioada interbelică. Așa se sfârşea la Buzău, la vârsta de 71 de ani, învățătorul-apostol al Padinei, Radu H.Bocioacă, fiind pomenit de Asociaţia învăţătorilor din județ, care a depus o coroană de flori și a adus un pios omagiu fostului dascăl.

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918. Fără acești învățători-țărani, fără acești apostoli ai neamului românesc, nu ar fi prins contur coeziunea națională și proiectul de țară – România Mare. Fiecare sat românesc și-a avut apostolul său, fiecare școală din România poartă amintirea unui învățător ridicat din rândul țăranilor români și dedicat propășirii neamului, care la rându-i a modelat generații de săteni în tainele caligrafiei, socotitului și științei de carte.

Radu H. Bocioacă a fost învățătorul de renume al satului Padina-Macoveiul și al școlii vechi tradiționale, un dascăl între dascăli.

O veche expresie spune că noi mâncăm ca să trăim, și nu invers. Însă știința, care s-a strecurat și în bucătărie, a inversat piramida și a reușit și să ridice mâncarea la rang de artă, zăpăcind papilele gustative. Iar cum fiecare comunitate funcționează după propriile reguli interioare, și cratița a căpătat o identitate specifică. Astfel se face că multe preparate tradiționale autohtone au căpătat o viață a lor, copleșindu-i pe români, ca și pe străini, cu gusturile lor inconfundabile. Mai jos, vorbim despre un simbol culinar al nostru, o adevărată tradiție românească în gastronomie: cârnații de Pleșcoi (zona Buzău).

Chiar dacă țara noastră se mândrește cu o mână de preparate tradiționale ce au traversat hotarele și au cucerit străinii, cele pe care le avem ne fac cinste la fiecare înghițitură. România are, în prezent, patru preparate recunoscute și protejate la nivel european: Salamul de Sibiu, Telemeaua de Ibănești, novacul afumat din Țara Bârsei și Magiunul de prune Topoloveni. Însă, pe lista autorităților se mai află multe produse alimentare pentru care se fac demersuri similare – printre ele, scrumbia de Dunăre afumată.

Gustul faimos al cârnaților de Pleșcoi este dat de rețeta veche de mai bine de 200 de ani. Aceștia sunt preparați din carne și seu de oaie, carnea fiind inițial tocată cu barda

Un alt exemplu care-și merită din plin statutul de preparat neaoș este cârnatul de Pleșcoi, ce provine din regiunea subcarpatică buzoiană. Pentru cârnații de Pleșcoi, localnicii se zbat să obțină titlulatura de produs cu denumire de origine controlată. Un prim pas în acest demers a fost realizat în anul 2008, când a fost organizată prima ediție a Sărbătorii cârnaților de Pleșcoi, organizatorii explicând atunci că, prin eveniment, doresc să atragă atenția asupra originalității produsului, dar și a pericolului care-l înconjoară (multe preparate poartă eticheta specifică, însă rețeta nu are nicio legătură cu locul). Localnicii afirmă că rețeta originală o știu puțini, și o respectă și mai puțini.

Cârnații, ca modalitate de preparare a cărnii, nu au apărut pe pământul românesc, ei fiind prezenți pe teritoriul european de mii de ani, din negura istoriei, până la greci și romani. Cei din urmă i-au atribuit cuvântul carnacius, care semnifica un produs din carne. Gurmanzi la rândul lor, turcii au catalogat cârnații drept o gustare (meze) – de unde termenul mezel, folosit de noi. Evoluția terminologiei ne duce și la cuvântul mizilic, ce reprezintă o gustare fugitivă. Și numele orașului Mizil are legătură cu acest concept, adevărat precursor al fast food-ului: vechii vizitii se opreau aici pentru a mânca ceva repede, după care își continuau drumul.

Carnea de oaie, ingredientul minune al cârnaților

Pe teritoriul țării noastre, cârnații sunt preparați din carne tocată (de porc, vită sau oaie), care este condimentată și introdusă într-un intestin de animal sau artificial. Proporția tipurilor de carne, condimentele adăugate și modul de preparare diferă de la o regiune istorică la alta, fiecare mândrindu-se, evident, că ai ei sunt mai gustoși.

Cârnații de Pleșcoi, adevărați purtători de identitate pentru România

Cârnații de Pleșcoi, adevărați purtători de identitate pentru România Foto: observatorulbuzoian.ro

Gustul faimos al cârnaților de Pleșcoi este dat de rețeta veche de mai bine de 200 de ani. Aceștia sunt preparați din carne și seu de oaie, carnea fiind inițial tocată cu barda (!), condimentată cu usturoi, cimbru, busuioc și sare, după care introdusă în intestine de oaie. Cârnații sunt apoi afumați cu lemn de fag, la final putând fi mâncați ca atare sau prăjiți. De-a lungul timpului, rețeta originală a fost puțin modificată pentru că, alături de carnea de oaie mai aflăm și un mic procent de carne de vită, mai ales dacă cea dintâi este prea grasă. Afumarea trebuie să fie realizată cu lemn de fag uscat, datorită compușilor aromatici specifici, care oferă cârnaților culoarea și gustul inconfundabil.

Satul Pleșcoi a fost menționat, pentru prima oară, într-un document al voievodului Vlad Călugărul, la finalul secolului XV. Localnicii se mândresc cu rețeta de cârnați care i-a pus pe hartă, pentru că istoria de sute de ani din spatele ei nu dă greș. După secolul XVII, cârnații sunt produși exclusiv în satul Pleșcoi, care le-a și dat titulatura.

Cârnații de Pleșcoi reprezintă și o mărturie a prezenței slavilor (bulgari și sârbi) care s-au refugiat în zona Buzăului în timpul războaielor ruso-turce de la finalul secolului al XVIII-lea, potrivit Micii Enciclopedii a României pentru Copii. Aceștia erau nemulțumiți de gustul fad al mâncării din regiune, care era diferit de cel de la ei de acasă. Astfel stând lucrurile, ei au modificat rețeta buzoienilor, adăugând multe condimente (în special ardei roșu iute) și afumând cârnații până au ajuns la o consistență mult superioară.

Tot în regiunea Buzău se mai remarcă și babicul, un preparat autentic, situat între cârnat și salam.

Foto deschidere: bacanie.com