Tag

colectivizare

Subiectul e crud, cu atât mai mult pentru un material de sfârșit de săptămână, moment dedicat relaxării. Dar, nu doar foametea, ci și confortul și uitarea ucid. Este deci clipa perfectă să ne amintim de acei români basarabeni și nu numai, uciși în anii imediat postbelici de o politică forțată de deznaționalizare și de sovietizare, după cum a afirmat istoricul Anatol Țăranu, în cadrul conferinței de prezentare a cărților “Foametea în Moldova sovietică, 1946-1947” și “Rädda Barnen și Securitatea”, de miercuri, 21 februarie, de la Facultatea de Litere.

Istoria are două fețe, ca Ianus: azi, când nu ne lipsește nimic, suntem dezromânizați dacă nu prin îmbuibare, cel puțin prin supraexpunere. În trecutul nu foarte îndepărtat, același proces avea loc sub alte auspicii, uzând de o forță la fel de letală, deși antinomică: foametea forțată și pauperizarea. “Foametea din 1946-47 a fost declanșată în Basarabia pentru ca ea să devină rusească, iar identitatea românească din Basarabia a fost ucisă prin înfometare”, a declarat istoricul Anatol Țăranu la capătul a două decenii de muncă documentară, concretizată în volumul “Foametea în Moldova sovietică, 1946-1947” (Editura Litera, 2017).

Mai jos, Matricea Românească vă prezintă o primă parte din discursul cercetătorului, susținut la mijlocul săptămânii la Facultatea de Litere din București.

 

Dragii mei consângeni,

A fost nevoie de o muncă de 20 de ani pentru ca aceste documente-mărturii despre foametea postbelică să iasă la lumină în limba română.

Basarabia de azi este o Românie la nivelul conștiinței naționale de pe timpul lui Tudor Vladimirescu. Asta ca să înțelegeți, aproximativ, ce înseamnă Basarabia de astăzi ca și conștiință națională, ca românism.

Noi, această parte a românimii, am avut o istorie extrem de complicată, de tragică, și documentele adunate între coperțile acestei cărți elucidează doar o pagină din această istorie dureroasă prin care au trecut românii basarabeni.

Basarabia de azi este o Românie la nivelul conștiinței naționale de pe timpul lui Tudor Vladimirescu. La acest nivel de românism este. Avem nevoie de timp și de ajutor frățesc

De fapt, motivul principal pentru care regimul sovietic a declanșat foametea din 1946-47, chiar dacă au existat și condițiile de timp pentru ca în Basarabia să existe o penurie alimentară, a fost sovietizarea rapidă a acesteia, nimicirea rapidă și fără urme a ceea ce se numește identitatea românească a acestui ținut. Într-un fel, regimului, acest lucru i-a reușit. Basarabia a fost epurată de elite, a fost  epurată din punct de vedere etnic și social în primul rând. Această „curățire” s-a produs cu condiția ca Basarabia să fie încorporată într-o entitate statală străină românilor. S-a făcut tot posibilul ca Basarabia să nu fie România. Iar foametea declanșată de regimul sovietic a fost orientată în primul rând spre nimicirea caracterului românesc al Basarabiei.

În Uniunea Sovietică, între 1946 – 1947, în plină desfășurare a foametei, în rezervele de Stat erau 10 milioane de tone de cereale. Jumătate din ele erau suficiente pentru a acoperi toate trebuințele populației înfometate. Stalin nu a făcut acest lucru

Ce s-a întâmplat, totuși, în Basarabia în 1946-47? Cum de s-a întâmplat de, într-o perioadă atât de scurtă de timp, 6-8 luni, au murit oameni numeric mai mult decât în orice alt episod al istoriei milenare a Basarabiei? Niciodată, repet, în istoria Basarabiei nu a murit un număr atât de mare de oameni: e vorba de aproximativ 200.000 de oameni, morți de o moarte chinuitoare, de foamete. Acesta a fost “tributul” pe care l-a plătit Basarabia pentru dubiosul privilegiu de a deveni cetățeni sovietici.

Cel mai scump preț… Sovietizarea Basarabiei a fost făcută forțat, prin foametea din 1946-47 și moartea subsecventă a sute de mii de oameni

Este bine documentat că a fost o secetă mare în acei ani în Uniunea Sovietică, în toată Moldova românească, și dincolo de Prut, în Ucraina, în Siberia. 100 de milioane de oameni au suferit de foame, din care 2 milioane au murit. Un foarte cunoscut istoric rus, Veniamin Zima, a demonstrat acest lucru. În Basarabia au murit circa 200.000, a zecea parte. În comparație cu alte regiuni din URSS, ponderea morților a fost cea mai mare. De ce?

În istoria noastră de secole au fost o sumedenie de secete, au fost o mulțime de ravagii înainte, în război și după război, dar niciodată mortalitatea populației nu a atins aceste cote tragice. Regimul sovietic a venit și a nimicit un sistem de gospodărire cu care românii basarabeni s-au deprins de secole. Era imposibil ca țăranul basarabean să se aștepte că va veni cineva, de la județ, să intre la el în casă și să îi ia produsele alimentare, și acelea puține. Cu toate pretinsele abuzuri ale administrației române, cum scria istoriografia sovietică despre exploatarea de către capitaliștii și moșierii români, niciodată așa ceva nu era posibil. Pe când pe timpul Uniunii Sovietice, acest lucru era ca și de la sine înțeles. În fiecare raion era un împuternicit, care venea de la organul sovietic, și avea în custodia sa 20 de gospodării. În acestea, el trebuia să asigure ridicarea impozitului agricol – cu orice preț, cu orice abuz, cu orice încălcare. Și el făcea acest lucru.

E vorba de aproximativ 200.000 de români, morți de o moarte chinuitoare, de foamete. Acesta a fost “tributul” pe care l-a plătit Basarabia pentru dubiosul privilegiu de a deveni cetățeni sovietici

În Basarabia se vorbea despre „măturarea podurilor” (caselor, unde se depozitau grânele, n.r.). Acest lucru nu este o metaforă. Este un lucru care trebuie înțeles direct. Intrau în casa ta și îți luau totul, fără nici o lege. Nici nu se gândeau la bocetele femeilor, la plânsul copiilor, la suferințele bărbaților. Familiile rămâneau fără produse agricole, “planul” trebuia să fie îndeplinit.

Trebuie să vă spun că, în Uniunea Sovietică, din 1946 până la 1 ianuarie 1947, în plină desfășurare a foametei, în rezervele de Stat erau acumulate 10 milioane de tone de cereale. 10 milioane de tone! Cu un milion de tone mai mult decât în 1940, la începutul războiului. Aceste rezerve erau suficiente pentru a acoperi toate necesitățile, toate trebuințele populației înfometate. Jumătate din aceste rezerve erau suficiente.

Stalin nu a făcut acest lucru. Mai mult, între 1946-48, URSS a exportat 6 milioane de tone de cereale, inclusiv în România, cu 2 milioane de tone mai mult decât în 3 ani antebelici. Spuneți-mi, cum poate fi numită această politică a Statului sovietic, decât declanșarea conștientă a foametei, și nimicirea conștientă a oamenilor?

Foametea din 1946-47 s-a resimțit și pe malul drept al Prutului, unde doar misiunea societății suedeze „Salvați copiii” a redus tragedia. Sursa foto: „Rädda Barnen și Securitatea: Documente româno-suedeze, 1946-1949”, editor Vadim Guzun

Marea întrebare care apare: de ce Stalin a făcut acest lucru, de ce regimul a făcut acest lucru? Bun. Cu românii moldoveni din Basarabia era clar. Trebuia să fie scoasă dintr-înșii identitatea românească, să uite cine sunt ei, și să devină oameni sovietici. Cu aceștia este clar. Dar cu ceilalți până la 2 milioane, de ce? Explicația, iarăși, este la suprafață: așa funcționează un regim totalitar.

Stalin se temea de moarte, se temea de acei soldați biruitori care s-au întors din tranșeele celui de-al Doilea Război Mondial. Acești oameni au văzut Europa, acești oameni au văzut un cu totul alt mod de viață decât acela care exista în URSS. Și acest parfum al libertății, pe care abia-abia l-au mirosit acești soldați, trebuia scos dintr-înșii doar cu prețul fricii. Frica trebuia băgată din nou în mintea omului sovietic, el trebuia să se teamă de moarte, de regim. Și atunci, iarăși a fost declanșat mecanismul foametei.

foametea din 1946-47 români basarabeni carte Anatol Țăranu distrugere identitatea românească interior

Anatol Țăranu (centru), un istoric care a studiat timp de două decenii problema marii foamete din 1946-47

(…)

Eu provin din satul Tașlîc, din Transnistria. La mine în cimitir, este un ungheraș. Acolo sunt înhumate victimele marii foamete din 1933 din Transnistria. Nu există, la cimitir, loc unde au fost înhumate victimele foametei din 1946-47. Știți de ce?

Transnistria a evitat pierderile umane în proporția în care le-a trăit Basarabia. Eu, mult timp, nu puteam să înțeleg de ce în aceeași Republică, cu aceeași politică, a fost diferit. Ca mai pe urmă să îmi dau seama, după ce am răsfoit mai multe documente și am înțeles.

Țăranii din Transnistria, care au trăit „școala sovietică”, erau adaptați la sistem. Știau cum să-l ocolească, știau la ce trebuie să se aștepte. Știau unde trebuie să îngroape în gropi produsele alimentare care să nu fie găsite de activiștii satului. Țăranii basarabeni nu au avut această experiență

Pur și simplu, țăranii din Transnistria, care au trăit „școala sovietică”, erau adaptați la sistemul sovietic. Știau cum să-l ocolească, știau la ce trebuie să se aștepte. Știau unde trebuie să îngroape în gropi produsele alimentare care să nu fie găsite de activiștii satului. Țăranii basarabeni nu aveau această experiență. Ei erau, pur și simplu, niște victime inocente în fața acelora care au venit să-i înfometeze prin politici bine puse la punct. Prin asta se explică faptul că la mine în sat, sat transnistrean, memoria foametei din 46-47 este mai ștearsă decât memoria satelor basarabene.

(…)

Avem nevoie de timp și de ajutor frățesc. Azi, în Basarabia, se duce un război identitar, între ce este și ce va fi Basarabia – ori rusească, ori românească.

va urma

 

Foto deschidere: Copil înfometat din România, circa 1946-47, arhivele Rädda Barnen

Matricea Românească a participat la prezentarea unor cărți – document de o valoare istorică incontestabilă și de o importanță majoră pentru reîntregirea tabloului nostru istoric: „ Foametea în Moldova sovietică (1946-1947) ”, semnată de către cercetătorul științific Anatol Țăranu și „ Rädda Barnen și Securitatea ”, semnată de către istoricul și diplomatul Vadim Guzun.

Omul este una dintre ființele cele mai adaptabile dificultăților. Nu se știe dacă acest fapt poate fi pus pe seama evoluției biologice, a rădăcinilor adânci în istorie sau, pur și simplu, se datorează unei rezistențe psihologice deosebite. Cu toate acestea, el, acest homo sapiens modern, rămâne a fi un soldat nedeclarat, dar înrolat în armata existenței proprii.

Cu toate acestea, câteva episoade sângeroase din istoria umanității au dat lovitura de grație popoarelor slabe, decimându-le populația cu o viteză fulminantă. Printre cele mai acute crize care au atins vertiginos fața omenirii se numără și foametea de la 1946 – 1947, cea care a „măturat”, vorba contemporanilor, podurile românilor din dreapta și din stânga Prutului, dar nu numai.

Despre acest subiect foarte sensibil, de astfel nerecunoscut nici până acum de unul dintre vectorii majori ai apariției acestui fenomen, fosta nomenclatură sovietică, dar și de urmașii săi, au fost duse discuții în cadrul unui eveniment de o deosebită importanță, organizat de către Facultatea de Litere a Universității din București cu sprijinul Cristinei Bogdan, prodecan al Facultății gazdă. A fost vorba despre prezentarea volumelor Foametea în Moldova sovietică (1946-1947), semnat de către cercetătorul științific cordonator al Academiei de Științe din Republica Moldova Anatol Țăranu, respectiv Rädda Barnen și Securitatea: Documente româno-suedeze, 1946-1949, semnat de către istoricul Vadim Guzun.

Foametea în Moldova sovietică Anatol Țăranu Rädda Barnen și Securitatea 1946-1947 Vadim Guzun

Evenimentul a fost găzduit de către Facultatea de Litere a Universității din București, și moderat de prodecanul Cristina Bogdan. Foto: Facultatea de Litere

Aceste două cărți-document, căci anume această catalogare este propice, reprezintă fațetele în reflexie simetrică a unei probleme de ordin istoric, care încă necesită elucidare completă, ținând cont de adevărurile istorice. Așa precum a menționat și Cristina Bogdan, evenimentul a avut scopul de a dezvălui realități despre situația populației afectate de foamete de pe ambele maluri ale Prutului, dar și despre curajul unei fundații de dincolo de Cortina de Fier, venite să ofere o mână de ajutor indispensabilă victimelor.

Importantă pentru înțelegerea noastră este reprezentarea nemijlocită a acestui fenomen de foamete colectivă, care nu doar a lovit în fizicul românilor, ci și a accelerat acel proces de dirijism social, numit sovietizare. În aceeași ordine de idei, această molimă, care de altfel s-a vrut a fi o metodă de înfierare a populației băștinașe, s-a dezvoltat în proporții și maniere diferite, deoarece Basarabia se afla atunci în componența nemijlocită a U.R.S.S., pe când România era situată doar pe poziția de republică – satelit.

Basarabia înfometată. Un studiu de Anatol Țăranu

Antiteza sângeroasă pe care românul a resimțit-o în acele vremuri era, așa cum a menționat Excelența sa Mihail Gribincea, Ambasadorul Republicii Moldova la București, că soarele, cu care poporul se însoțise de secole, a devenit în vara secetoasă a anului 1946 echivalentul morții, al suferinței. Idee reluată în discursul dumneai și de către filologul și profesorul de Istoria artei Ileana Stănculescu, ce a menționat: „Soarele pe care românii îl iubesc atât de mult a devenit pentru ei un inamic„.

Ce nu știau, dar posibil intuiau, oamenii acelor vremuri era faptul că acel gigantic mecanism, acea frustrantă și malefică mașinărie sovietică își arogase rolul decident în privința lor. Datele istorice completează și confirmă aceste spuse, deoarece în timp ce românii mureau răpuși de foamete, chipurile din cauza secetei, plătind un tribut al roadelor muncite, în haznalele de la Moscova putrezeau peste 1.000.000 tone de grâne.

Intervine aici întrebarea firească: oare nu am avut de a face cu un genocid? Cu riscul de a fi atacată de specialiștii în Drept, voi răspunde afirmativ, căci în ciuda lipsei unei componențe unitare din punct de vedere etnic, au fost uciși oameni aflați în aceeași clasă socială, egalată atunci de sovietici. În favoarea acestei afirmații ne vin datele de ordin fiscal, care de facto au și provocat marea criză alimentară a acelor ani.

Foametea în Moldova sovietică Anatol Țăranu Rädda Barnen și Securitatea 1946-1947 Vadim Guzun

Cercetătorul Anatol Țăranu expune, în noul său volum „Foametea în Moldova sovietică”, o compilație de acte de importanță istoriografică majoră. Foto: Facultatea de Litere

Anatol Țăranu a menționat în speță despre situația existentă în Basarabia acelor vremi: „Faptul majorării volumului colectărilor de cereale pentru anul 1945 este confirmat și de deficitul cronic de material de însămânțare în Republică. Conform situației de la începutul anului 1946, nivelul de asigurare cu semințe a colhozurilor era doar de 88%, iar al gospodăriilor individuale – de 71%. Deficitul de semințe era compensat prin împrumut de la stat. Pentru asigurarea semănatului din primăvara anului 1946 statul le-a împrumutat colhozurilor din Republică 4857 de tone de cereale, iar gospodăriilor țărănești individuale – 7200 de tone. E relevant dezechilibrul împrumuturilor acordate colhozurilor și gospodăriilor țărănești în condițiile în care nouă din zece hectare de pământ din raioanele din dreapta Nistrului erau lucrate de gospodării individuale”.

Foametea în Moldova sovietică Anatol Țăranu Rädda Barnen și Securitatea 1946-1947 Vadim Guzun

Tabel din volumul „Foametea în Moldova sovietică”, în care se reflectă bilanțul colectivizării forțate începând cu 1945

Desigur, nu infirmăm prezența unor condiții climaterice nefavorabile, dar acest fapt nu justifică rea voința guvernării comuniste, care încerca de fapt, în defavoarea propriului popor (situația nu era mai propice nici în alte enclave sovietice) să colecteze o cantitate impunătoare de bunuri agricole, care urma să fie exportată. Datele statistice demonstrează că, în timp ce o foamete crâncenă „mătura” viețile oamenilor, indiferent de vârstă, gen și activitate, puterea centrală de la Kremlin exporta circa 6.000.000 tone de grâne.

Foametea în Moldova sovietică Anatol Țăranu, Rädda Barnen și Securitatea 1946-1947 Vadim Guzun

Extras din volumul cercetătorului Anatol Țăranu, „Foamea în Moldova sovietică (1946-1947), în care se regăsește bilanțul mortalității în urma foametei din anii 1946-1947

A nu se înțelege că acei călăi s-au rezumat doar la cereale. În același volum Foametea în Moldova sovietică (1946-1947), Anatol Țăranu scoate în vileag cifre înspăimântătoare, astfel: „În afară de cereale statul sovietic a stors din țăranii Moldovei în anul foametei 1946, 25.659 de mii de ouă, 419,9 tone de brânză, 12.792 tone de lapte, 8607 tone de fructe, 4477 de tone de legume, 10.082 tone de sfeclă de zahăr și alte produse agricole”.

Și pentru că o foamete dură tulbură mințile și lipsește de discernământ victimele, Basarabia a fost lovită în plin și de canibalism, o halucinantă dorință de a păstra vie flacăra vieții. Cercetătorul Anatol Țăranu menționează în volumul său câteva cifre, care în prezent ar părea rupte de realitate și oripilante: „Per ansamblu, în Republică, din ianuarie până la 15 februarie 1947, au fost înregistrate 39 de cazuri de canibalism, cu 40 de victime”.

Rädda Barnen și Securitatea, un volum despre filantropie și despre luptă

Dacă Anatol Țăranu ne-a prezentat un compendiu de documente de certă valoare istorică incontestabilă, care pe bună dreptate ar servi drept probă într-un potențial proces al umanității, în cazul istoricului Vadim Guzun și al volumului său Rädda Barnen și Securitatea avem în față unul dintre puținele episoade luminoase ale acelei dificile perioade, întruchipat în asistența umanitară acordată de asociația „Salvați copiii” din Suedia, direcționată către populația din regiunea Moldovei din dreapta Prutului, prin crearea cantinelor sociale, prin distribuția de alimente, de medicamente, dar și de haine persoanelor afectate.

Foametea în Moldova sovietică Anatol Țăranu Rädda Barnen și Securitatea 1946-1947 Vadim Guzun

Istoricul Vadim Guzun a efectuat cercetări chiar în arhivele suedeze, unde se păstrează mărturiile acțiunii umanitare efectuate de misiunea „Salvați Copiii”. Foto: Facultatea de Litere

Cu vaste incursiuni în arhivele suedeze, autorul demonstrează importantele reușite ale unei acțiuni de caritate care a salvat nenumărate vieți românești nu doar de efectele imediate provocat de foamete, ci și de cele ulterioare.

Însoțit și de o proiectare a filmului documentar realizat de misiunea suedeză, volumul lui Vadim Guzun dezvăluie munca acerbă și eforturile inedite pe care societatea „Salvați copiii” și le-a asumat prin sosirea în imediata apropiere a lagărului ideologic comunist.

Documentar realizat de către misiunea suedeză „Salvați copiii”, despre acțiunile de caritate întreprinse în zona Moldovei de pe malul drept al Prutului

Evenimentul de prezentare a acestor două cărți – document, care a fost găzduit în data de 21 februarie de biblioteca Facultății de Litere, cu sprijinul și efortul prodecanului Cristina Bogdan, era o necesitate de ordin moral, deoarece trecutul ne oferă cele mai veridice lecții despre cât de malefic poate fi omul pornit împotriva omului și cât de morbid poate să devină un regim politic cu aspirații pozitive. Aceste volume cu cifre pe post de mărturie sunt rezultatul unei munci de cercetare impresionante, fapt pentru care merită deplina admirație și necesită a fi introduse pe listele de cărți obligatorii spre lectură. Matricea Românească salută admirabilul efort pentru Adevăr, reflectat în cele două cărți.

Cum au fost uciși 200.000 români basarabeni prin foametea artificială din ’46-47. Istoricul Anatol Țăranu: “S-a făcut totul ca să fie scoasă din ei identitatea românească, să devină oameni sovietici”

23 februarie 2018 |
Subiectul e crud, cu atât mai mult pentru un material de sfârșit de săptămână, moment dedicat relaxării. Dar, nu doar foametea, ci și confortul și uitarea ucid. Este deci clipa perfectă să ne amintim de acei români basarabeni și nu numai, uciși în...