Tag

Convorbiri literare

Mehedinți este un specialist cu o temeinică așezare, cu stagii îndelungate în Franța și Germania, cu o dedicație exemplară față de domeniul său de bază. Dar este un intelectual de viță veche, preocupat de educație, așa încât este autor de manuale și întemeietor de școală pedagogică. Este interesat de bunul mers al lucrurilor în societate, scrie articole de opinie și se impune ca formator, întreține o revistă de larg impact, este membru al Academiei și este un creștin activ.

 

Date personale

S-a născut în 1868, la Soveja, Vrancea. Mama sa nu știa să citească, dar Simion va spune mai târziu că de la ea a dobândit vorbirea frumoasă. Nu mai puțin de 7 frați ai săi au murit în copilărie din cauza vărsatului. Simion a fost unul din cei patru care au supraviețuit. La începutul perioadei adulte a suferit de surmenaj fiziologic. S-a căsătorit la 34 de ani cu fiica unui oier ardelean și au avut un fiu și o fiică. Fiica a devenit soția istoricului C.C. Giurescu, iar fiul a devenit avocat. A murit la vârsta de 96 de ani, la București.

Studii

A făcut seminarul teologic la Roman și București. A făcut în continuare cursuri liceale complete la Colegiul ”Sf. Sava” din București. Cursuri la Seminarul Normal Superior, unde îi are profesori pe Titu Maiorescu și Alexandru Odobescu. Aici își consolidează înclinația pentru geografie.

 

Pământul este casa de educație a neamului omenesc (Simion Mehedinți)

 

Absolvă Facultatea de Litere și Filosofie din București. Continuă studiile de geografie la Paris (École Normale Supérieure) și apoi la Berlin. Virează apoi spre Leipzig, unde face doctoratul în etnografie, cu varianta ”antropogeografie”.

Controversă

A fost uneori acuzat de simpatii legionare. Totuși, este evident că dintre ideile legionare el a fost adept al celor care militau pentru educație și cultul muncii.

Patriot

În vremea studenției a redactat împreună cu Petre P. Negulescu un manifest politic în limba franceză, care a circulat în toată Europa.

 

Podoaba vieţii este talentul, cununa talentului este caracterul (Simion Mehedinți)

 

Fusese tipărit în nu mai puțin de 13.000 de exemplare și vorbea despre situația politică și socială a românilor din Transilvania.

Întemeietorul științei geografice la noi

În anul 1900 S. Mehedinți predă primul curs universitar din România dedicat geografiei. Cursul se ținea în cadrul Facultății de Litere din București. Susține teoria dezvoltării prin diferențierea învelișurilor telurice, respectiv litosferă, hidrosferă, atmosferă și biosferă.

 

Mehedinti_1

 

Academician și ministru

Intră în Academie în 1915 (era din 1908 membru corespondent). Discursul de recepție va avea o temă de antropologie, confirmând deschiderea interdisciplinară a profesorului. Este numit ministru al învățământului în anul 1918 și ocupă acest post timp de 8 luni. În timpul acestui scurt mandat, el a inițiat o reformă profundă a învățământului de la sate. Cariera de politician nu-l tentează mai mult de atât.

Proprietarul Convorbirilor Literare

A fost director al revistei Convorbiri Literare timp de 16 ani și a devenit proprietarul acestei reviste, prin decizia Junimii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a donat revista Academiei Române.

Perioada Istanbul și sărăcia de după Război

Împreună cu ginerele și fiul, în timpul Războiului se stabilește pentru câțiva ani la Istanbul. Scopul oficial era să încerce deschiderea unui centru cultural românesc în Turcia. În acest timp, locuința din România i-a fost rechiziționată, iar biblioteca distrusă.

 

Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ (Simion Mehedinți)

 

Întors în țară, a trăit următorii ani în condiții de sărăcie umilitoare, în condițiile în care ginerele său fusese arestat, iar el fusese exclus din Academie din cauza neafilierii la doctrina comunistă. A fost găzduit de biserica Mavrogheni, în casa parohială. În cele din urmă și-a redobândit casa, dar starea în care ajunsese imobilul îl întristează și mai mult.

Valori personale

În utlima parte a vieții își ordonează astfel valorile în care crede: Armata, Biserica, Școala și Academia. Cât despre preocupările științifice, pe primul loc trece geografia, iar pe următoarele antropogeografia, etnografia și pedagogia.

Idei de bază

  • Pământul este ”casa de educație a neamului omenesc”.
  • Crede în valoarea educativă a științei și în vocația specială a omului de știință, care compensează prin munca sa ”inconștiența și aiureala plebei politice și nepolitice”.
  • Este un pedagog și antropolog credincios. A scris un volum cu titlul Creștinismul românesc, în care face o analiză a sufletului românesc pe firul credinței creștine.

Lucrări de istorie

Insula Șerpilor, Observări asupra Dobrogei; Dacia pontică și Dacia carpatică.

Lucrări de geografie

Problemele geografiei contemporane ca ştiinţă despre Cosmos, Eterogenitatea celor patru sfere, Asupra obiectului geografiei. Definiţiunea eiLocul omului în geografie – Antropogeografia, Pământul ca operă a voinţei omeneşti, Asupra unui caz de morfologie geografică.

Lucrări de pedagogie

Altă creştere. Şcoala muncii; Trilogii: ştiinţa – şcoala – viaţa, cu aplicări la poporul român; Poporul – cuvinte către studenţi; Către noua generaţieCreştinismul românesc, adaos la Caracterizarea etnografică a poporului român.

 

 

 

 

 

Mihai Eminescu va scrie despre el în „ Convorbiri Literare ” că, după Grigore Alexandrescu, doar acest Costache Bălăcescu face fabula românească adevărată. Matricea Românească duce mai departe seria dedicată istoriei acestei specii literare cu trecut glorios, oferindu-vă un nou portret literar al celui care a mânuit satira și fabula pentru a intra în posteritate: Costache Bălăcescu.

Fabula românească este, dincolo de aspectele sale bine-cunoscute publicului larg, și o istorie a celor care, prin trudă și sârguință, au adăugat câte puțin la consolidarea acestei specii literare. Căci, și aici este bine să menționăm, nu doar învingătorii sau conducătorii rescriu istoria, ci și soldații ordinari.

Unul dintre „soldații” de rând din fabula românească, despre care sursele istorice nu ne dau prea multe detalii, a fost Costache Bălăcescu (1800-1880), poet și dramaturg. Acesta s-a născut în startul secolului al XIX-lea în familia clucerului Ioan Bălăcescu, cel care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești.

Provenind dintr-o familie de funcționari de pe lângă domnitor, Costache Bălăcescu a urmat moda vremii, fiind școlit la instituțiile grecești din București. Grație eforturilor educaționale și caracterului virtuos, acesta a ajuns în timp să ocupe postul de prefect al județelor Muscel, Prahova, Dâmbovița și Olt.

Din sursele istorice aflăm că Bălăcescu a reușit să activeze și în Societatea Filarmonică, asociație fondată în 1833 de către Ion Câmpineanu, împreună cu Ion Heliade-Rădulescu, al cărei țel declarat era încurajarea dramaturgiei naționale. Cu toate acestea, Costache Bălăcescu s-a profilat drept un om al literelor care și-a lăsat amprenta atât în fabula românească, cât și în satiră.

Costache Bălăcescu a debutat cu lucrarea Primăvara în periodicul Curierul Românesc (1844), dar a dat, într-un final, preferință lucrărilor de satiră, prin care a reușit să reliefeze cele mai evidente și amuzante neghiobii ale firii umane din toate timpurile. Cea mai sugestivă satiră semnată de el este Fă-mă, tată, să-ți semăn sau Căftănitul de țară la București (1860).

Despre stilul deosebit al lui Costache Bălăcescu atât în satiră, cât și în fabula românească, va scrie Mihai Eminescu la 1 noiembrie 1874, în Convorbiri literare, spunând despre acesta:

Se poate spune că alături cu sgomotul vieței publice, cu eroii ce-și aleg de vii piedestalul, cu autorii ce de vii își pun singuri lauri pe frunte, pentru a nu-i căpăta după moarte, alături cu sgomotul deșertăciunii eterne ca zioa de azi, căci în zioa de azi vedem lumea cum au fost și va fi, există naturi cu puține pretenții și cu mai mult talent care, neademenite de opinia publică, ce în toată zioa e alta, zugrăvesc în liniște, sau cu pana sau cu penelul, lumea cum se prezentă ochiului lor, fără de-a întreba mult dacă mai putea fi și altfel decum este. Și totuș acești oameni nepreocupați sunt măsura progresului intelectual la un popor, căci lor le lipsește intenția de a se arăta altfel de cum sunt. Din vraful de cărți pe care ni le-a testat ultemele decenii vedem autori care au făcut sgomot în lumea literară și care pentru noi nu mai au nici o valoare, iară pe ici, pe colea găsim câte un colț de hârtii tipărite care au trecut nebăgate în samă, și care totuși samănă cu o pictură de „genre“ — nepretențios, și au preț din cauza obiectivității lor. Unul din acești autori astăzi puțin numiți și poate și mai puțin citiți este și Constantin Bălăcescu

Tot Mihai Eminescu îl include pe Costache Bălăcescu într-o castă specială de autori, deși nu se cunoștea dacă acesta a avut sau nu triumfuri în literatura română, în general, sau în fabula românească, în special:

Dacă cineva ar împărți oamenii în două, adică în mulțimea ce se mișcă plină de intenții și interese, iară pe de alta cei ce o privesc pe ea sau pe sine însuși prin ochelarii liniștei sufletești, atunci și acest scriitor ar trebui așezat în numărul celor din urmă. Nu știm dacă Bălăcescu a avut triumfuri în viața sa; dar nu se pre pare

Deși Costache Bălăcescu nu a lăsat posterității un număr mare de lucrări artistice, penelul său a conturat un stil aparte despre care același mare Mihai Eminescu scria în Convorbiri Literare: „Pe de o parte un spirit de observație pentru necazurile mici și comice ale vieții, iar pe de alta un fond de melancolie filosofică, iată părțile constitutive ale poeziilor lui”.

În 1845, vede lumina tiparului volumul Poezii și Fabule, care în epocă îi va aduce o popularitate mare lui Costache Bălăcescu. Cartea conținea epigrame și fabule cu iz anecdotic, despre care Mihai Eminescu va scrie: „Fabula, acel gen greu de scriere, deși în aparență atât de ușor, se potrivea asemenea cu spiritul nepreocupat al autorului nostru, așa încât afară de Grigore Alexandrescu el e singurul care a mai scris fabule bune în Țara Românească”.

Costache Bălăcescu fabula românească satiră Mihai Eminescu Convorbiri Literare

În „Convorbiri Literare” de la 1 noiembrie 1874, Mihai Eminescu a descris cu lux de amănunte opera și importanța lui Costache Bălăcescu în literatura română. Foto: artmark.ro

În egală măsură, Costache Bălăcescu a reușit, la acea vreme, să se lanseze și în arta dramaturgiei, publicând piesa O bună educație (1845), comedie în trei acte în care autorul persiflează mania românilor de a copia moda apuseană, astfel anticipând manierele lingvistice „franțuzite” ale personajelor lui Vasile Alecsandri sau I. L. Caragiale.

În patrimoniul acestei specii literare deosebite, fabula românească, Costache Bălăcescu va lăsa câteva mostre relevante, printre care și lucrarea Țăranul și pescarul, în care autorul reliefează tot mai accentuata ignoranța firii umane, fire care se lasă ușor închistată și condusă de alții:

Un țăran la târg se duse
Pește vrând a-și târgui
Ș-alegându-și un crap mare,
Fără altă cercetare
Serios pe loc se puse
La coadă a-l mirosi.
Pescarul l-astă vedere
Răbdarea de tot perzând
Zice râzând:
– Om ciudat ca tine, vere,
N-am mai văzut de când sunt
Pe ăst pământ,
Nici așa minte neroadă!
Să miroși peștii la coadă!
De e proaspăt de vrei s-afli, miroase-l la cap, creștine,
Că de la cap se-mpute, cum o știe măcar cine.
– Despre cap, zise țăranul,
Nici mai este de vorbit
Căci o știu, o știu sărmanul
Că de mult i s-a-mpuțit.
Vream să văz încă-i la coadă, dacă este precum spun
Că se poate din tâmplare să rămâie ceva bun.
Pe când se scria acestea era lumea mai neroadă
Că tot mai credea la coadă.
Acum peștele cu totul, cap și coadă, s-a stricat
Și d-o parte și de alta țineți nasul astupat.

View this post on Instagram

În prezentul obscur pe care îl traversăm și în aceste momente când adevărul iese cu greu la suprafață din noianul unor interese meschine, a venit timpul să ne reîntoarcem la origini, în căutarea unei înțelepciuni mereu actuale. În curând pe www.matricea.ro, o nouă serie, dedicată istoriei și evoluției fabulei românești, în care ne dorim să reamintim cei mai importanți și prolifici autori de gen ai spațiului românesc. În imagine, volumul "Antologia fabulei românești", ediție îngrijită de Adrian Săvoiu și apărută la Editura Art în 2017, parte a colecției Bibliotecii "Mihai Eminescu" a Bulboacă și Asociații SCA. #fabularomânească #istorie #moştenire #morală #virtute #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on

Documentarea a fost efectuată în baza volumului „Antologia fabulei românești”, ediție îngrijită de Adrian Săvoiu și apărută la Editura Art, 2017, dar și a volumului V din „Eminescu. Opere”, apărut la editura Gunivas (Chișinău) în 2008, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA.