Mihai Eminescu la 1884 la Iaşi şi 1887 când Bucureştii îşi puseseră amprenta asupra sa slider

L-au omorât Bucureştii pe Eminescu?

Timp de citire: mai mult de 4 minute

Dacă este adevărat că ziua în care ne naştem este ziua în care începem să murim, 15 ianuarie – cu oglinda sa funestă de 15 iunie – ar trebui să ne facă să medităm asupra existenţei chinuite a lui Mihai Eminescu. Viaţa lui Eminescu n-a fost nicidecum simetrică, însă – prin compensaţie – poeziile lui fac dovada unei armonii perfecte. Ipoteştii i-au dat spirit vital acestui meteor. L-au omorât Bucureştii pe Mihai Eminescu?

O linişte absolută. Asta îl aşteaptă pe vizitatorul inopinat la casa memorială a familiei Eminovici de la Ipoteşti, unde cel ce urma să fie poetul unui neam, Mihai Eminescu, şi-a petrecut probabil cele mai frumoase clipe ale vieţii. Ca într-o oglindă, finalul vieţii lui a fost zbucium cvasi-permanent, într-un oraş, Bucureşti, pe cât de neospitalier, pe-atât de înnebunitor, la 1889 ca şi azi. Sau, dimpotrivă, un loc deosebit de fertil creativ?

Din toamna lui 1877 şi până în vara lui 1889 datează relaţia poetului cu Capitala, perioadă sinonimă (deşi nu integral) cu epoca lui gazetărească, în redacţia Timpului, la care va ajunge să fie şi redactor-şef. Se păstrează azi, la Memorialul Eminescu de la Ipoteşti, cartea de vizită a primului redactor, pentru care Bucureştiul, sufocant prin ritmul de viaţă, plin de adrenalina nimicului, n-a fost “prielnic”, spune pentru Matricea Românească lector dr. Catrinel Popa, de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa:  Însemnările unui diplomat de altădată: o altfel de Românie, văzută de un alt fel de francez

“Relaţia dintre biografie şi operă trebuie privită cu circumspecţie. Există nenumărate filtre de diverse feluri care se interpun. Intervine un unghi de refracţie între realitate şi operă, ar fi greşit să urmăm linia unui determinism strict, hiper-simplificant”, ţine să atragă atenţia Catrinel Popa. Prin urmare, deşi Bucureştiul nu i-a priit omului Eminescu, el i-a fost util jurnalistului Eminescu şi poate chiar şi poetului.

“În perioada când a lucrat la Timpul, deci în ultima parte a vieții, Eminescu a trăit în Bucureşti, cred, în jur de 10 sau 9 ani, cumulat. Ideea este că biografia, cunoașterea biografiei unui scriitor e absolut necesară, dar multe dintre lucrurile care trec sau sunt transpuse pe un plan al creației suferă o prefacere, o metamorfoză.”

“În mod straniu, și cumva paradoxal, de foarte multe ori în cazul artiștilor realitatea ostilă poate să fie stimulatoare. Un geniu nu îşi va găsi locul [într-un oraş precum Bucureşti]”, mai crede Popa.

Un geniu nu îşi va găsi locul în Bucureşti, însă acest oraş te dezgustă în asemenea măsură încât te poate stimula creativ

“Până la urmă, nici un oraș poate mai civilizat, mai primitor decât Bucureștiul, n-ar fi fost tocmai pe gustul unui mare autor romantic precum Eminescu, atras în general de evaziunea în oniric, în vis, în universuri alternative.”

Pentru un autor precum Eminescu, spaţiile bucolice, pitoreşti, „cărora nu ai ce să le reproşezi”, nu ofereau această posibilitate, apreciază filologul.

“Într-un fel, Bucureștiul te forțează să-ți găsești un spațiu «mai al tău», securizant. Şi atunci, dacă ai timpul necesar, te stimulează întrucâtva să scrii – în sensul că te dezgustă în asemenea măsură, încât ești obligat să îți cauți un soi de spațiu al tău, un refugiu al tău.”

Te-ar mai putea interesa:  Regizorul Horia Suru: “Teatrul poate schimba ceva în individ, dar nu poate schimba societatea. De aceea avem politicieni”

“Binele are putere mai mică de reverberație decât Răul, întotdeauna, și în marea literatură universală. Infernul lui Dante e mai convingător decât Paradisul sau Purgatoriul.”

Să ni-l imaginăm, deci, pe Mihai Eminescu al anului 2018 scriind în minte “Luceafărul”, exasperat de ambuteiaj la un stop interminabil de pe bulevardul Ştefan cel Mare, la oră de vârf. L-au înnebunit Bucureştii pe Eminescu? Fără îndoială. L-a omorât Capitala pe geniul culturii româneşti? Indubitabil, aşa cum ne omoară pe fiecare dintre noi, în fiecare zi, din Berceni până în Pipera. Nu căutaţi Infernul în teologie: infernul e aici.

Diferenţa dintre noi şi geniul născut acum 168 de ani în Botoşani? În vreme ce noi stăm paralizaţi la stopurile vieţii, goliţi de idei, Eminescu a lăsat în urma lui o moştenire culturală incomensurabilă, pentru care trebuie să-i mulţumim.

 

Foto deschidere: Mihai Eminescu în 1884 (foto Nestor Heck, Iaşi) şi în 1887 (foto Jean Bielig, Botoşani). Sursa: volumul Ipoteşti, memoria unei case, Ipoteşti, 2015

Teodor Burnar

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro. Are 12 ani în presa românească, 3 cărţi la activ şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teodor.burnar[at]matricea.ro
Teodor Burnar

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Cazania lui Varlaam limba română Evul Mediu a dus românii spre Marea Unire slider
Cum vorbeau românii acum 375 de ani: “Să-mi poci plăti datoriia lui Dumnezeu măcar de cât, până nu mă duc în casa cea de lut a moşilor mei”. Cazania lui Varlaam, mărturia că limba română a fost liantul Marii Uniri
Lucian Boia decorat de Viktor Orbán pamflet MR slider
Lucian Boia va fi decorat de Viktor Orbán pentru „servicii deosebite aduse naţiunii maghiare”: „A făcut mai multe pentru istoria Ungariei decât Rösler!”
de ce mi-e drag Miodrag Belodedici emblemă fotbal românesc slider
De ce mi-e drag Miodrag
lucruri puţin ştiute Liviu Rebreanu ţăranii din Valea Mare şi biroul marelui romancier slider
Lucruri puţin ştiute despre Liviu Rebreanu: “A fost primul deţinător de maşină din România care nu era politician sau om de afaceri” / “Biroul lui a fost recuperat de la preotul din Valea Mare”

Lăsați un răspuns

8 + seventeen =