Tag

dascăli

Motto: “Prin cultul conștient al înaintașilor de merit, se crează siguranța viitorului și iubirea către sufletul colectiv al neamului nostru.“

 

Școala românească la sfârșitul secolului al XVIII-lea

Simon se născu la 1767, în modesta comună Jina din județul Sibiu. Priceput în ale cărții și cu un glas angelic, tânărul ajunge cantor la biserică. Își face debutul didactic în 1807, la școala românească din Făgăraș și devine un educator iscusit. Nu știm exact câtă vreme a poposit aici, dar ce știm este că munca și pasiunea de care dădea dovadă l-au făcut vestit până în hotarele Țării Oltului.

Într-o zi, negustorul sibian Hagi Constantin Pop, se interesează de acest dascăl dibaci și îi propune să vină la școala pe care o întemeiase. Oferta era tentantă, așa că Simon acceptă pe loc. La 30 octombrie 1807, cele două părți încheie următorul contract: “Simon Jinari dela Făgăraș să leagă a țînea școala din Jozefștatu, a jupânului Hagiu Constandinu Popu, cu învțăturile și cu cântare la strana dreptă duminicile și sărbătorile. Pe an 135 zloți dela Pop, dela cutia bisericii alți 15 (…) leg ca la 8 ceasuri până la 11 ceasuri să învățu copii și după ameaz dela 2 până la 5 ceasuri iară să învățu copii.“

 

1

 

Unul din scopurile secundare ale școlii, la sfârșit de secol XVIII, era de a sădi în rândul populației de la sate, dragostea de carte. Dar, mai presus de scris și citit, se urmărea trezirea conștiinței naționale a bietului țăran român. Acest ultim obiectiv era vizat cu ardoare de scriitorii vremii. Însă, scopurile sus-menționate n-au putut fi atinse deoarece stăpânirile socoteau școala un mijloc politic menit să promoveze interesele de stat.

 

Ascensiunea unui dascăl de cursă lungă

În acele vremuri, pregătirea dascălilor era una rudimentară. La 1809, odată cu Duminica Tomii, candidații se prezentau la Sibiu, cu desagii plini. Aici, erau luați imediat în primire de directorul școalelor care făcea cu ei un curs de normă. Inițierea se termina până în Rusalii, iar cei care erau declarați absolvenți primeau un atestat în baza căruia puteau să fie numiți dascăli în diferite sate. Dar, să revenim la iscusitul Simon Jinariu. Misiunea de la școala lui Hagi Pop nu era deloc ușoară. Să ții zilnic șase ore de instrucțiune, să cânți frecvent la strana bisericii, iar pe deasupra să mai dai și două examene publice anual, era terifiant pentru acele vremuri.

 

2

 

Mânat de ambiție și trudă, Simon face față cu brio programului spartan. Cei zece ani petrecuți la Sibiu au fost încununați cu primirea diaconiei. Gheorghe Haines, directorul școlilor naționale de la acea vreme, nu putea trece cu vederea calitățile dascălului. Cei doi au o discuție în urma căreia Jinariu este pus la cârma școalei de preoți Jozesfștat. Haines l-a sprijinit atât cu fapta, cât și cu sfaturi înțelepte. Noua misiune era tare anevoioasă. Învățăceii care ieșeau de pe băncile instituției aveau datoria să știe: “cetania curată, fără opinteale sau poftolire sau rupere a cuvintelor (…) catehismul cel mic de rost bine din tablă în tablă; să se învețe cum trebuie a ceti Apostolul, Evanghelia și Leturghia cu glasul cuviincios, curat și fără nici o tărăgănare (…) să-i învețe cum să stea cu trupul drept, cum să-și facă curce și să fi totdeauna cu părul chieptănat, cu unghiile tăiate, cu fața și cu mâinile spălate.“ Chiar dacă era director, Simon nu stătea cu mâinile încrucișate. Face exerciții practice de liturgică, cântări bisericești, tipic, și dă îndrumări dogmatice, canonice sau exegetice viitorilor preoți.

 

Simon Jinariu la prima școală românească din Brașov

Pe la 1817, Jinariu primește o nouă misiune, de această dată la Brașov. Se desparte cu greu de școala din Jozefștat, dar strămutarea este privită ca o încununare a muncii depuse. Pe 6 noiembrie 1817, semnează contractual și devine dascăl la școala din Șchei. I se asigură o locuință lângă școală, leafa era acoperită din taxele copiilor care aveau posibilități, iar restul se completa din vistieria bisericii. Îndatoririle școlare nu au fost prevăzute în contract, se mergea deci pe încredere deplină. Condițiile de lucru erau infinit mai bune în comparație cu ce se găsea în alte instituții de învățământ. Prestigiul școlii din Șcheii Brașovului crește odată cu ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, odată cu predarea limbilor nemțești, ungurești și grecești.

 

Sala Anton Pann din Șcheii Brașovului

Sala Anton Pann din Șcheii Brașovului

 

Doi ani și două luni a stat Simon Jinariu la catedra din Șchei, unde câștigase fără întârziere aprecierea colegilor. Odată cu moartea directorului D. Eustatievici, instituția intră într-un con de umbră. Cadrele didactice încep să se culce pe o ureche, elevii nu mai trec pe la cursuri cu zilele, iar părinții nu mai sunt dispuși să cheltuiască bani pentru leafa dascălilor. Starea de neputință în care se scălda școala și imposibilitatea de a lucra în cele mai bune condiții,  l-au făcut pe Simon să părăsească definitiv cariera de dascăl.

 

Ajunge protopop de Făgăraș, dar nu-și uită prima dragoste

Avea 53 de ani, iar ideea unei retrageri totale nu-i surâdea. În 1820, primește postul de protopop al Făgărașului. Însărcinat cu organizarea clerului, Simon nu-și suprimă grija pentru educație. Sub conducerea sa, numărul școlilor din protopopiat crește semnificativ. Știa ce înseamnă să fii dascăl și cât de istovitoare este munca la clasă. Astfel, fără niciun fel de reținere dă o circulară prin care: ziua de vineri trebuie să fie zi de recreație ca și dascălul să poată veni să-și cumpere din Făgăraș ce-i trebuie pe seama casei sale (…) iară sâmbăta să învețe copiii.

Pe lângă toate acestea, Simon se oferă să-i ajute pe acei copii care nu lăsau cartea din mână nici în timpul vacanței: “Iară care copil poftește și vara a învăța la cântări și la scrisoare rumânească și latinească, ca să poată fi notarăș sau scriitor (…) acela va veni în școala Făgărașului la mine, ca să le arăt eu ceale trebuincioase.“ În gândirea lui Jinariu, școala era una cu biserica, ele aveau rostul de a da națiunii oameni drepți, harnici și cunoscători de cele bune. Pe 7 noiembrie 1841, în dangătul clopotelor ce păreau că nu se mai opresc, Simon Jinariu pleacă din această lume la vârstă de 74 de ani.

 

 

Surse: Dr. Ioan Matei, “Dascălul Simon Jinariu. Contribuții la istoria școalelor noastre“, Arad, 1916.

 

După un veac de la Marea Unire care a creat România Mare, este de remarcat activitatea acelor învățători – apostoli care au contribuit la mișcarea de ridicare culturală a satelor românești din Vechiul Regat, acțiune generată prin Decizia privind organizarea cercurilor culturale, semnată de către Spiru Haret ca ministru al Instrucțiunii Publice, pe data de 21 februarie 1902. Grupând preoți și învățători din cel mult nouă școli, cercurile culturale înființate la sate vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice”. Haretismul, mișcarea „ridicării satelor”, ca doctrină și acțiune socială, a prefigurat realizarea Marii Uniri, Biserica și Şcoala fiind încă o dată pilonii acelei națiuni preponderent rurale care s-a întregit în anul 1918. „Dascăl între dascăli”, actor discret în generaţia Marii Uniri, învăţătorul Radu Bocioacă rămâne emblematic.

continuare

Din anul 1907, învățătorul Radu H. Bocioacă va fi pentru multă vreme, până în 1926, director al Școlii din Padina, sau diriginte, conform titulaturii epocii respective. În 1926 a ieşit la pensie cu sentimentul datoriei împlinite. La pensionarea acestui învățător extrem de popular, va fi înlocuit pe postul de director cu un alt învățător vestit al satului Padina, Radu P. Drăgoi, numit de săteni „Domnu’ Răducanu”. În ultimii ani ai vieții, având sănătatea zdruncinată, se va retrage în orașul Buzău, unde se va produce inevitabilul sfârșit al unui om și, o dată cu el, al unei epoci din istoria satului Padina-Macoveiul.

formă clasică de caligrafie Radu Bocioacă învăţătorul din generaţia Marii Uniri România Mare

„Avutu e singuru acela care este înzestratu cu virtute….” Lecţie de caligrafie clasică (şi de morală) predată de către învăţătorul Radu Bocioacă, unul dintre eroii tăcuţi ai Marii Uniri. Fotografie redată prin amabilitatea prof. drd. Gheorghe Miu

La 21 decembrie 1939, a fost condus la locul de veci un apostol din generația eroică a lui Spiru Haret, a murit fostul învățător din comuna Padina, Radu Bocioacă – așa scria revista „Vlăstarul” (Vlăstarul, I, 1923, p.1-2) , publicație a Corpului didactic primar din județul Buzău din perioada interbelică. Așa se sfârşea la Buzău, la vârsta de 71 de ani, învățătorul-apostol al Padinei, Radu H.Bocioacă, fiind pomenit de Asociaţia învăţătorilor din județ, care a depus o coroană de flori și a adus un pios omagiu fostului dascăl.

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918. Fără acești învățători-țărani, fără acești apostoli ai neamului românesc, nu ar fi prins contur coeziunea națională și proiectul de țară – România Mare. Fiecare sat românesc și-a avut apostolul său, fiecare școală din România poartă amintirea unui învățător ridicat din rândul țăranilor români și dedicat propășirii neamului, care la rându-i a modelat generații de săteni în tainele caligrafiei, socotitului și științei de carte.

Radu H. Bocioacă a fost învățătorul de renume al satului Padina-Macoveiul și al școlii vechi tradiționale, un dascăl între dascăli.

La Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu se face educaţie nu numai pentru următorul ciclu, ci mai ales pentru următoarea generaţie de români. Povestea acestei nobile instituţii de învăţământ, mai jos.

Motto: “J’ai toujours pensé que l’école, c’était d’abord les professeurs” (Chagrin d’école – Daniel Pennac)

Cu peste douăzeci de ani în urmă, apăreau în peisajul școlii româneşti, mai întâi, Grădinița  Arc-en-Ciel, apoi, când copiii au crescut, Școala Anastasia Popescu, purtând numele celei dintâi profesoare de religie a celor mici.

Formula, cu totul nouă, a acestor unități de învățământ particular, propunea, avant la lettre, așezarea, în prim-planul tuturor activităților și intereselor școlii, a elevului, cu nevoile, talentul, neîmplinirile, ezitările, izbânzile sale, precum și o viziune creștin-ortodoxă în care se oglindea cu discreție, întreaga viață a comunității.

Ca atare, primul impact al acestei viziuni a fost asupra dascălilor si asupra părinților, pe care, trebuie să o spunem, i-a uimit la început curajul programului grădiniței și apoi al școlii, de a aborda predarea a trei limbi străine – franceza, germana și engleza – tuturor copiilor, în programul comun, ca și îndrăzneala de a aduce în sălile de grupă și de clase primare mai mulți profesori, care să predea, fiecare în parte, disciplinele în care era specializat, în timp ce educatoarei și învățătoarei le reveneau doar coordonarea colectivelor de copii și sarcina de a realiza integrarea informațiilor in proiecte multi și transdisciplinare.

Corul "Sfânta Elisabeta", la Radio România Cultural interior

Corul “Sfânta Elisabeta”, la Radio România Cultural

Copiii au crescut, au ajuns la vârsta gimnaziului, iar școala a crescut odată cu ei. S-au adunat multe premii la concursuri și olimpiade, proiecte, reviste scrise în și pentru școală, premii naționale și internaționale.

Un Liceu Pedagogic care duce mai departe valorile Şcolii

Părinții întrebau acum dacă nu este cazul să proiectăm liceul. Nu era o decizie ușor de luat, câtă vreme absolvenții clasei a VIII-a strângeau, an de an, buchete din note de 10 la Evaluarea Națională și își propuneau să nu abandoneze studiul limbilor străine, dar să continue aprofundarea, mai cu seamă, a științelor exacte. Liceele glorioase ale Capitalei îi primeau cu brațele deschise, iar părinții și profesorii își făceau un titlu de mândrie din aceste reușite.

Și totuși, unii copii și-ar fi dorit altceva. Mai multă înțelegere din partea profesorilor nou întâlniți. Mai multă căldură. Mai multă empatie. Reveneau la școală, se alintau din nou alături de dascălii care îi știau de mici și, nu de puține ori, se alăturau echipei de profesori pentru proiectele noi, în Școlile de Vară, ori în tabere. Erau cei mai pricepuți voluntari. Puteau fi cei mai buni profesori. Și iată că gândul acesta a prins contur: de ce nu, un liceu pedagogic, care să ducă mai departe valorile școlii – valorile de credință, de respect pentru copii, de grijă pentru tot ce ne înconjoară…

Începând, așadar, din anul școlar 2016-2017, Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu și-a deschis primele clase, întâmpinându-și elevii pe care  i-ar dori viitori dascăli dedicați, iubitori și atenți la nevoile copiilor – viitori învățăcei. Fiecare promoție va purta numele unui dascăl de vocație. Primele clase aduc astfel un omagiu distinsei profesoare Laetitia Leonte, pedagogul – model, care şi-a dedicat întreaga viață valorilor fundamentale pe care le reunesc Biserica, Familia si Școala și profesorului dăruit școlii și elevilor săi, Constantin Nițulescu. Tinerii care împărtăşesc valorile credinței, ale iubirii pentru tradițiile românești, ale respectului pentru creația lui Dumnezeu, sunt așteptați cu bucurie de confrații lor mai mari, care le vor fi călăuze pe parcursul celor patru ani de liceu.

Împreună vor descoperi nu doar literatura și științele, ci și jocurile copilăriei, tainele pedagogiei și ale didacticii, bogăția meșteșugurilor tradiționale, eleganța dansului popular, mlădierea cântului și armoniile pianului, ori ale viorii.  Vor desluși de la înaintașa lor, profesoara Anastasia Popescu, felul în care îi pot apropia pe cei mici de Hristos, vor face cunoștință cu mari pedagogi români, ori de pe alte meleaguri, își vor șlefui expresia în limbile străine pe care, acum, vor avea prilejul să le aprofundeze și să le practice nemijlocit.

Viața de licean este plină de bucurie și de împliniri, când elevul vede că poate dărui deja celor mai mici ca el parte din tot ce știe și are ocazia de a-și pune cunoștințele în practică, dacă antrenează noianul de cunoștințe, care, astfel, nu mai rămân doar la nivel teoretic, ci pot prinde contur, pot deveni viață.

Când, la finalul liceului, vor gândi spre ce carieră se pot îndrepta, unii dintre tineri vor putea alege să înceapă deja să lucreze, chiar în unitatea de învățământ ai cărei absolvenți sunt, la nivelul grădiniței  și al școlii primare, putând astfel fi, din punct de vedere material, deja independenți. Își vor urma studiile, în paralel cu această activitate, care le poate permite suficientă libertate pentru a-și desăvârși propria formare.

Daca vor prefera să fie doar studenți, tot ce au acumulat de-a lungul liceului le va fi de un folos real, mai cu seamă pentru cei care se vor orienta către filologie, ori stiințe socio-umane. Și dacă, în fine, vor prefera o carieră într-o cu totul altă direcție, nu putem ignora beneficiul pe care anii de liceu au a-l aduce la împlinirea fiecăruia ca persoană şi personalitate, ajutându-i în structurarea propriilor valori, în fundamentarea familiei și chiar în parcursul de viitori părinți, cunoscători îndeaproape ai psihologiei copilului.

Ne vom bucura pentru reușita fiecăruia și ii așteptăm an de an, cu inimile deschise, pe cei care clădesc „o școală pentru viitor”!

Prof. Monica Şerbănescu
Preşedinte Fondator – Director General
Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu

 

Mai multe detalii despre proiectul Şcolii şi Liceului Pedagogic Anastasia Popescu puteţi afla printr-un click pe imaginea de mai jos:

 

Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu logo interior