ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, invită publicul pasionat de bandă desenată și nu numai, la expoziția de comics BANDA ASAP, în perioada 7-13 octombrie, la Amzei Creative Corner, din Piața Amzei nr. 13. Aici vor fi expuse peste 180 de lucrări ale elevilor din întreaga țară care au participat în concursul BANDA ASAP, provocați să-și imagineze și să deseneze supereroii reciclării.

Expoziția este realizată cu sprijinul Lidl România și în parteneriat cu Animest, fiind de altfel un eveniment conex al festivalului aflat la ediția cu numărul 19, și poate fi vizitată zilnic, între orele 12:00-20:00, cu intrare liberă.

Vernisajul expoziției are loc luni, 7 octombrie, începând cu ora 17:00, eveniment la care vor participa elevi, părinți, profesori, parteneri și organizatori. Printre momentele pregătite se numără un atelier demonstrativ de bandă desenată susținut de Alexandru Ciubotaru (Pisica Pătrată), dedicat în special elevilor, și lansarea revistei de comics „ASAP 3000 și Ambasadorii”, care va fi oferită tuturor celor prezenți la vernisaj.

„Aveam de ceva vreme în minte ideea unei expoziții cu lucrările elevilor care au participat până acum în concursul BANDA ASAP, pentru că ne dorim să-i inspirăm pe adolescenți să participe la edițiile următoare și să afle informații despre colectare separată și reciclare. Benzile desenate de acești tineri sunt pline de imaginație și de entuziasm, cu soluții creative și chiar neașteptate la problemele generate de deșeuri. Lucrările lor ne redau speranța că generațiile următoare înțeleg importanța reciclării și că își doresc să găsească soluții pentru un mediu mai curat, dar și că tinerii sunt mai optimiști și mai dispuși să facă schimbările necesare pentru a minimiza impactul deșeurilor în comunitățile lor”, a declarat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

3 ediții ale concursului BANDA ASAP au fost organizate până acum, în anii 2023 și 2024. Cele 20 de lucrări câștigătoare vor fi expuse în plan principal, la Amzei Creative Corner. Alături de ele, vor putea fi admirate și alte peste 160 de lucrări care au obținut, la momentul evaluării de către juriu, un punctaj ridicat. Benzile desenate, parte din expoziție, aparțin a peste 180 de elevi din județele Brașov, Iași, llfov, Constanța, Sibiu, Neamț, dar și din București.

„Ca membră a juriului în toate edițiile concursului BANDA ASAP, am avut marea bucurie și privilegiul de a vedea fiecare lucrare înscrisă. Creativitate debordantă, soluții nelimitate, unele dintre ele practice, altele pur fanteziste, dar toate formează o imagine optimistă a unei generații care își dorește să schimbe mediul înconjurător în mai bine. Din momentul în care expoziția era doar o idee, un plan posibil poate cândva, am știut că trebuie să poată fi vizitată în octombrie, în timpul și ca parte din festivalul Animest, ediția 19, pentru că simt că vine în completare cu tot ceea ce facem, ba mai mult, aduce un plus de prospețime, de entuziasm și de energie din partea tuturor acestor elevi. Îmi doresc ca publicul să vină în număr mare la expoziție, să le admire lucrările și poate să ia câteva idei și soluții la problemele de mediu generate de deșeuri”, a menționat Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare Animest.

Ateliere de bandă desenată pentru copii, pe 12 și 13 octombrie

În plus față de expoziția în sine, sâmbătă și duminică, pe 12 și 13 octombrie, tot la Amzei Creative Corner, vor fi organizate două ateliere de bandă desenată pentru copiii cu vârste între 6-12 ani, conduse de Anna Florea, ilustratoare și regizor de animație. Înscrierea e necesară în prealabil și se poate face prin completarea acestui formular.

Atelierele de lucru se vor desfășura pe două grupe de vârstă, 6-9 ani, respectiv 10-12 ani, pe parcursul a două ore, între 11:30 și 13:30, cu un maximum de 12 copii / atelier.

O nouă ediție a concursului BANDA ASAP, în noiembrie

ASAP România anunță, ca urmare a popularității printre elevi, o nouă ediție a concursului BANDA ASAP, în luna noiembrie, în județele Prahova și Timiș și, deci, o nouă șansă pentru adolescenți de a-și demonstra nu doar talentul artistic, ci și de a-și antrena creativitatea, imaginația, ludicul, și de a câștiga premii.

Toate informațiile despre noua ediție a concursului vor fi anunțate în timp util pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

Expoziția BANDA ASAP este un proiect ASAP România, realizată cu sprijinul Lidl România și în parteneriat cu Animest.

Găzduită de Cartierul Creativ, expoziția are partea de creație, dar și comunicarea semnate de Gavrilă & Asociații, și conceptul, de Mircea Barac.

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Rock FM.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Când inventează povești, copiii ajung să înțeleagă și să interiorizeze concepte morale și sociale. Prin intermediul eroilor cărora le dau viață și prin intermediul provocărilor acestora, cei mici învață despre bine și rău, despre curaj și prietenie, despre lucrul dus la bun sfârșit și despre loialitate. Ei își pun întrebări importante: cum trebuie să reacționezi în fața unui obstacol? Dar în fața noului? De ce e important să stai curios și ce se întâmplă dacă ți-ai dat cuvântul? Aceste dileme morale devin parte din jocul lor de creație, consolidându-le capacitatea de a lua decizii și de a empatiza cu ceilalți.

„Ce s-ar putea întâmpla dacă omul ar folosi AI-ul in scopuri negative?” – David Ioan Bulboacă

 

Un vis urât: utilizarea inteligenței artificiale (AI) în scopuri negative! Acest lucru ar putea avea -bineînțeles- consecințe grave și de amploare globală. 

Pe sub genele lungi, ochii aruncă văpăi.

Este primul lucru pe care îl observi la ea.

Elena Bocai are 9 ani, o curiozitate imensă, răspunsuri profunde și un talent artistic aparte.

Ne-am așezat lângă ea și i-am povestit:

Știm cât de mult îți place să desenezi, să pictezi… Și știm că și tu știi că sunt și alți copii pasionați de ceea ce te pasionează pe tine! Unul dintre acești copii este David.

El desenează și crede că desenul este foarte important în viața copiilor, tinerilor, adulților.

Are o rubrică, ,,Desenele lui David”, în revista Matricea Românească, și acolo el pune acest îndemn:

<<Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația!

Dragi părinți, să știți că româna și matematica sunt importante, desigur, însă este foarte important să le permiteți copiilor voștri să facă ce le place! Atunci ei simt că fac ceva deosebit pentru ei, cu multă-multă plăcere!>>

Ce părere ai tu de acest îndemn?

Oare are sau nu are dreptate David? De ce?

Sunt perfect de acord cu ceea ce crede David! Bineînțeles!

Da, desigur, sunt materii care sunt considerate de unii ,,importante”.

Însă pentru mine este foarte important desenul! De ce? Păi pe mine mă ajută… în suflet! Mi se face pielea de găină când așez culoarea pe pânză!

Ce faci înainte de a te așeza în fața viitoarei tare lucrări?

Înainte de a mă așeza în fața viitoarei mele lucrări fac două lucruri: în primul rând organizez totul! Pun toate instrumentele mele la un loc. La locul cel bun! Pensule, culori, apă, șervetul. Nu vreau să fiu deloc tulburată în timp ce lucrez. Este foarte important să fii pregătit!

Apoi mă cufund în gânduri. Îmi imaginez ceea ce voi crea. Am nevoie de liniște, liniștea cheamă inspirația.

Cum ia naștere o lucrare a ta?

Încep mereu cu pata de culoare mare. Pe fundal dau culoarea pe care o simte inima mea. Uneori culoarea aceasta arată ceea ce am trăit în ultima vreme sau emoții prin care mă poartă gândul.

Uneori am un impuls. Și îmi place să mă las purtată de acesta. Mă duce exact în mijlocul imaginii mele, cea pe care vreau să o așez în culoare pe pânză.

Ce imagini te inspiră?

Mă inspiră aproape orice: vaza cu flori, norii, cerul, pământul, copiii, oamenii, jocul.

Când pictez florile eu mă gândesc și la pământ, la rădăcinile lor. Văd cum își iau de acolo seva și văd ce culori aduc la suprafață.

Ce culori alegi, de obicei?

Cred că acum aleg cel mai des roșul aprins și bleu-marin-ul. Îmi place cum vibrează și mov-grena-ul, galbenul, verdele.

Pictezi doar cu mâna, sau crezi că uneori pictează și sufletul tău?

Deși pare că mereu pictăm cu mâna eu spun că uneori doar sufletul îmi pictează. Vin la suprafață idei pe care nu le pot descrie în cuvinte. Doar sufletul meu poate. În acele imagini am toată dragostea așezată.

De exemplu sufletul meu pictează copaci interesanți, cu crengi colorate, cu frunze ce se mișcă.

Știu că ai participat la un concurs la care ai luat Locul I. Despre ce concurs este vorba?

Care a fost tema lucrării tale?

Ohhhh….da! (Elena zâmbește cu ochii și întreaga ei ființă).

Concursul închinat Zilei Mamei!

Incredibil a fost!

Tema era ,,Chipul mamei în primăvară”.

Am pornit plină de încredere. Și s-a întâmplat ceva: mi-am așezat paleta de culori într-un loc greșit și pensula înmuiată în culoarea pentru părul mamei a intrat în culoarea feței pe care o așezasem deja pe pânză. Hmmmm….s-a schimbat nuanța pe care o doream!

Florile de cireș pe care le-am pictat apoi și iubirea mea pentru mama (iubire pe care o simțeam în timp ce pictam!) cred însă că au contat mai mult! Cerul, soarele, totul cânta dragostea mea pentru mama. M-am gândit tot timpul la ea în timp ce pictam. Părea că este lângă mine…

Simțirea se simte într-un tablou, știu asta!

Am câștigat premiul întâi și asta mi-a umplut inima de fericire!

Știu cât de mult îți place școala! Și mereu afirmi că nu ai dori să lipsești nici măcar o zi!

Așa este! Îmi place foarte mult la școală. Îmi plac colegii, îmi place să fiu cu ei, îmi place enorm să învăț de la învățătoarea mea! Da, sunt un copil căruia îi place să învețe!

(Elena este elevă a școlii Ioanid, în clasa a II-a A).

Ai un artist preferat?

Mmmmm… Da! Probabil acum îl admir cel mai mult pe Claude Monet. Florile lui! Și vaza plină cu floarea-soarelui! Mi-nu-nat!

Mă uit la lucrările lui și mi se pare că și el simte ce simt și eu…. culoarea îmi arată asta!

Un gând de final, acum, la 9 ani ai tăi, pentru copiii care citesc acest interviu?

Daaa! Vă rog să pictați! Zi de zi! Fie o să vă simțiți extraordinar, fie o să începeți să vă simțiți mai bine, dacă ați avut o zi mai grea!

Am și un mesaj pentru adulți: lăsați, vă rog, copiii să picteze! Fără desen lumea noastră, a tuturor, ar fi tristă, fără culoare! Vă puteți imagina o lume fără culoare? Eu, una, nu!

Îi rog pe copii să picteze apelând la imaginația lor! Este frumos să reproducem și lucrările altor artiști, însă atunci mie mi se pare că ne concentrăm pe a reda ce au făcut alții. Cred că mai mult gândim și noi trebuie să simțim!

Ce te face fericit?

Să pictezi tu cu pensula ta și culorile tale, și sufletul tău și inima ta!

I-am mulțumit impresionați Elenei și am știut încă o dată că rubrica ,,Desenele lui David” unește sufletele copiilor și aduce culoarea de care este nevoie în lume!

Fenomenul lumilor imaginare create de copii a fost studiat în anul 2018, prin două cercetări, și se pare că este mai frecvent decât s-a crezut! Realizată cu ajutorul a 77, respectiv 92 de copii cu vârsta intre 8 și 12 ani, cercetarea arata ca aproximativ 17% dintre copii pot descrie lumi imaginare complexe.

Acesta este intervalul de vârsta asociat cel mai des cu fenomenul lumilor imaginare.

Autoarea studiului, Marjorie Taylor, profesor de psihologie în cadrul Universității Oregon, studiază prietenii imaginari și lumile imaginare ale copiilor de peste 25 ani.

„Este un fenomen pozitiv, asociat cu creativitatea și capacitatea de a construi povești și nu este atât de rar întâlnit. Copiii care și imaginează lumi paralele creează povești foarte complexe, pe care se bucura să le spună și altora”, arată autoarea.

„Am crezut că lumile imaginare sunt o chestiune privată. În mod surprinzător, acest lucru nu a fost adevărat în toate cazurile. Crearea unei lumi imaginare poate fi o activitate socială. Deseori, copiii colaborează în construirea de lumi paralele imaginare- și o fac grozav”, arata cu bucurie Marjorie Taylor.

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1

Poveștile lui David #2

Poveștile lui David #3

,,Un rău mare este și atunci când nu faci binele” notează Jean-Jacques Rousseau.

Primele benzi desenate din lume au apărut în Japonia, în timpul shogunilor Tokugawa; Kibyōshi, se numeau cărțile cu benzi desenate ale perioadei Edo (1603-1868).

Cel care a consacrat genul a fost un samurai pasionat de pictură, grafică, poezie și literatură, Koikawa Harumachi, care, în anul 1775, a publicat prima carte incluzând benzi desenate, intitulată ,,Kinkin sensei eiga no yume” („Splendidul vis al maestrului Fulger de Aur”).

Ca gen publicistic, benzile desenate și-au găsit consacrarea în Statele Unite, unde au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost, ce-i drept, o apariție timidă, în paginile marilor cotidiene americane. Cei doi moguli ai presei de peste Ocean, William Randolph Hearst, patronul de la „New York Journal“, și Joseph Pulitzer, patronul lui „New York World“, au avut ideea ca, pe lângă știrile din ce în ce mai senzaționale care apăreau în ziarele lor, să introducă în paginile suplimentelor de duminică și desene umoristice, cunoscute de atunci încoace sub numele de ,,funnies”. (sursa: historia.ro)

Cel mai popular personaj românesc de bandă desenată este Haplea. El s-a născut în 1924, în revista „Dimineața copiilor“, care era suplimentul ziarului „Adevărul“. E o satiră a zilelor noastre în care personajul principal e Haplea, cel care avea să devină simbol pentru lăcomie. A prins viață în 1936, când scriitorul Nicolae Batzaria l-a imaginat.

Multe benzi desenate pornesc de la realitate și de la folclorul românesc. Harap-Alb, de exemplu, din revista „Harap-Alb continuă“ (editor: Mihai Ionașcu) pornește de la basmul inițial și este reinventat, adus într-un univers imaginar eroic-fantasy.

În prezent banda desenată românească este revigorată prin preocupările autorilor pentru atragerea publicului tânăr în lumea romanului transpus în imagini.

David Ioan Bulboacă începe seria unor benzi desenate imaginate de el, în care binele și răul se înfruntă, exact ca în viața de zi cu zi. Cine va învinge? Oare omenirea mai poate fi salvată? Cine este inamicul numărul 1? Care sunt valorile umane ce nicicând nu se vor stinge?

Ce visează copiii? Ce înseamnă să fii erou? Pe cine ne bazăm când pare că nu mai avem nicio șansă? Fii alături de tânărul artist pentru a descoperi vis și frământare și speranță și putere de creație!

,,Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doam­ne, ajută!“

Nu mică ne-a fost bucuria când am primit săptămâna trecută desenele elevilor clasei a IV-a A de la Școala Federico Garcia Lorca din București. Dascălul lor, profesor de pictură Nicoleta Nicolescu, le-a vorbit despre rubrica din Matricea Românească, ,,Desenele lui David” și despre îndemnul lui David Ioan Bulboacă: ,,Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația!”

Nici una, nici două, talentații copii și-au suflecat mânecile și s-au hotărât să ne dăruiască desene fermecate, care surprind peisaje de iarnă.

În plus, fiecare a dorit să împărtășească cititorilor Matricei, dar și lui David, ce înseamnă desenul și arta pentru ei:

,,Pentru mine, arta înseamnă lucrul fără de care nu mi-aș putea exprima emoțiile în lucrurile făcute de mâna mea…”, ne spune Rareș C.

,,Liniștea și bucuria! Asta înseamnă desenul pentru mine!” mărturisește Rebeca Maria C.

,,Un mod de exprimare extraordinar… asta simt când desenez”, ne scrie Maria Francesca L.

,,Arta mă inspiră, da!” exclamă Andrei Călin U.

,,Prin desen îmi arăt cel mai bine gândurile…”, ne spune Andrei Cristian N.

Andrei P scrie: ,,Gândurile mele creează desenele mele”

,,Când desenez sunt creativă… tot ce îmi trece prin cap se transformă în ceva frumos”, arată Ana N.

,,Desenul e culoare, desenul e bucurie!”, Teona U ne scrie.

Miruna Maria B spune: ,,Creez artă desenând… e un mod de a scăpa de stres, de a îmi lăsa imaginația să prindă contur…”

,,Când desenez simt: încredere, iubire, curaj, frumusețe!” mărturisește Ema Z.

,,În desen surprind iarna, dar și bucuria mea!” zâmbește Alin Ș.

,,Cu gândul meu, prin mâna mea, desenul prinde contur…” scrie Alexandru E.

,,Desenând iarna surprind un spirit jucăuș și fericit!” spune Marian M.

,,Desenul? -se întreabă Alexia B.- o viziune creată de imaginație!

,,Desenul nu e creat de mine, ci de emoțiile mele” scrie Sebastian T.

,,Desenul mă exprimă pe mine, ca persoană!” gândește Irina C.

Antonia C. mărturisește: ,,Când creez artă îmi arăt gândurile personale”

,,Arta e deopotrivă relaxare și concentrare!” spune Sara B.

,,Arta?- se miră Sofia Elena F.- e o bucată din inimă!”

Dalyana T. surâde: ,,…sunt mândră când pot să îmi exprim sentimentele desenând, când creez artă…”

,,Arta dezvăluie creativitatea…și, desigur, e un hobby relaxant” realizează Sabrina D.

,,Arta? Desigur, emoție și creativitate la un loc”, răspunde Ștefan A.

Alessia R. este vehementă: ,,Lumea înseamnă artă….peste tot!”

,,Pictura mă ajută mereu să mă descarc, mă ajută să mă pot concentra pe gândurile mele…” scrie Miruna Ș.

,,Arta este pasiune, bucurie, mândrie atunci când lucrurile se întruchipează cum doresc eu…” spune Anamaria E.

,,Aș desena în fiecare zi… este activitatea mea preferată!” recunoaște Rareș D.

,,Primul artist a fost Dumnezeu, ne-a modelat după chipul și înfățișarea Sa”, povestește profesorul și artistul Nicoleta Nicolescu.

,,Noi îi continuăm munca, actul creației. De aceea copiii noștri sunt atât de buni creatori, ei vin deja învățați!

Eu doar ascult și admir ce au de spus…”

Și noi admirăm ceea ce au povestit în culoare talentații pictori!

,,Desenele lui David” îi așteaptă pe copii să se povestească lumii în imagini grăitoare!

Tema plastica: monocromie, culori reci.

Subiectul: ,,Iarna- peisaj”.

S-au folosit trei tehnici: tehnica simetriei prin îndoire și presare, tehnica stropirii și tehnica aplicării de pată picturală în planuri de vedere pentru redarea adâncimii.

(*ideea articolului își are rădăcinile în unul dintre discursurile lui Robert Pullman, autor englez de literatură pentru copii)

-Mi-e foame!

-Hai să îți pregătesc ceva! Paste? O salată? Încălzesc mâncarea de mazăre?

Este simplu.

Însă ce faci când fiica ta îți spune ,,mi-e foame de o expoziție de pictură” și fiul tău afirmă ,,mi-e sete de muzica lui Mozart”.

Este foarte important să îi hrănim pe copii. Să le hrănim sufletul.

Uneori îi privăm de lucruri importante. Fără să știm; fără să băgăm de seamă.

Când privăm copiii de artă, de muzică, de poezie, de snoave, de povești cu tâlc, de orele de desen și modelaj, paguba sufletească nu este ușor de identificat. Însă e acolo. Neștiută.

Îi vezi: corpul le este sănătos, sunt de neoprit, puternici, sar și se cațără, au poftă de mâncare și râd cu poftă. Totuși, tot timpul ceva va lipsi din ei. O bucată specială ce ar fi bine să fie umplută cu emoții izvorâte din versuri și zvâcnire de inimă ce apare umăr la umăr cu o sublimă linie melodică.

Să știm că este adevărat: sunt familii în care copiii nu sunt încurajați să asculte muzică, să se delecteze cu un album de artă, să citească poeme. Și este la fel de adevărat ca acești copii cresc foarte fericiți, au o copilărie tare bună, exact ca cei ce merg la Festivalul George Enescu și la Teatrul Național. Și sunt oameni buni-buni. Oameni ce clădesc cu spor și dăruire viața lor și viețile celor din jur.

Dintre aceștia, unii vor auzi într-o zi o bucată muzicală sau un poem recitat cu pasiune, ochii le vor cădea pe un citat răscolitor. Exact în secunda aceea vor sesiza cât de înfometați și însetați sunt. Îi va lovi pur și simplu nevoia de a ști, de a umple un gol imens, simțit pe undeva. Le este foame de ceva dulce și picant, le este sete de ceva răcoritor și exploziv și sunt avizi să asculte, să privească, să intre în contact cu ,,ceva”-ul nou ce le dăruiește un tip de mulțumire interioară pe care nu au cunoscut-o aproape niciodată. Au fost înfometați mult timp, le-a lipsit ceva și nu au avut habar de asta.

Efectele înfometării culturale și spirituale nu sunt ușor vizibile. Dacă toate tablourile și poveștile ar dispărea peste noapte, copiii noștri nu ar dispărea, așa-i? Ar pâlpâi însă firav capacitatea lor de a își imagina, de a crea, de a simți, de a vibra, de a fi înălțați, de a fi ridicați de modele ce îi fac să palpite, de a dori să clădească înaltul, frumosul. Pentru ei și pentru ceilalți.

Uneori nu satisfacem setea de cultură a fiilor și fiicelor noastre pentru că ne imaginăm că nu e acolo. Dăruim hrană și apă însă uităm de ceea ce cer sufletele copiilor noștri.

Copiii noștri, întotdeauna, vor face ceea ce ne văd pe noi că facem și nu ceea ce le spunem să facă! Așa că e timpul să ne propunem vizite

la muzee, seri de operă, operetă, teatru, balet, seri de lectură, de poezie… Și ei vor păși, stâmpărați, alături de noi!

VA URMA…

Sebastian Lupu a vrut să fie un om al oamenilor. Prima dată să devină preot, iar mai apoi, undeva pe la liceu, s-a așezat peste el dorința de a se face actor și de a fi pe scenelor teatrelor noastre. S-a făcut remarcat datorită talentului și al simțului actoricesc.

A înființat un teatru independent alături de soția sa, partenera fără de care cariera sa, poate, n-ar fi continuat. Iar dacă unii n-am reușit să-l vedem jucând pe veșnicele scânduri ale teatrelor, i-am auzit vocea în desene animate. A dublat peste 2200 de personaje și a reușit astfel să presare magie și culoare peste copilăria tuturor românilor.

Cât de frumos sau satisfăcător este sentimentul atunci când ne gândim că v-ați dedicat artei?

E frumos. Nici nu știu cum e să fii altfel. Cred că dacă ar fi altceva, ar fi înfiorător. Nu mă închipui în altă postură decât în cea în care fac ceea ce fac. Cu toate ale profesiei, cu bucurii, cu satisfacții, cu deziluzii, cu frustrări, cu foarte mult frumos, cu oboseală, e foarte greu de descris. Nu-mi plac acele declarații în care se fac tot felul de definiții estetice a ceea ce facem noi. Eu nu pot defini. Știu foarte clar că nu aș putea să fac altceva cu aceeași plăcere.

Dar în fața copiilor?

Eu nu mi-am dat seama decât foarte târziu cât bine am făcut  copiilor. Luam dublajul ca o altă sursă de venit. Nu m-am gândit că voi ajunge o vedetă pe acest sector, dar vreau să spun că e absolut uluitor ce se întâmplă, mai ales să văd că milioane de foști copii și copii s-au bucurat și se bucură în continuare de ceea ce am făcut.

Cât de multă muncă este în spatele acestui univers colorat? Ce se ascunde?

E foarte mult de muncă. E de fiecare dată surprinzător, căci lucrăm cu alți creatori care au realizat acele desene animate în limba engleză, franceză, chineză, japoneză, toate limbile pământului și noi trebuie să le spunem în limba română. Avem și surpriza momentului, surpriza poveștii și tu trebuie foarte repede să te adaptezi și să te exprimi în limba ta maternă ceea ce au vrut ei să spună.

Ce se ascunde?! Se ascunde un suflet de copil, sufletul meu de copil. Bucuria pe care o am când văd pentru prima oară acel desen, încerc să o transmit prin vocea mea și copilului care o ascultă și să aibă și el aceeași bucurie prin intermediul vocii mele. Întrebare chiar bună!

Din anii 2000 dedublați vocea desenelor animate. De la ce a pornit totul? Cum v-ați descoperit pasiunea pentru desene?

Nu a fost o descoperire. Într-adevăr, eu dublez din anii 2000. S-a fondat acest studio în Oradea și aveau nevoie de niște actori și noi eram actorii angajați la Teatrul Regina Maria și am fost noi pe prima listă ca opțiuni. Ne-am dus, nu știam ce ne așteaptă. Nu ne gândeam la dimensiunea asta. Era o provocare de a-ți descoperi vocea și de a te dedubla. Nici eu nu știam că am atâtea voci. Nu e nici pasiune sau poate am creat o pasiune de atunci pentru desene animate, nu înainte. A fost o întâmplare fericită. E un noroc imens. Dacă era în altă parte, de exemplu în Satu Mare, nu cred că m-aș fi dus. Aveam o familie de crescut, o fetiță mică care abia se născuse. Abia aveam timp să-mi trăiesc viața. Noaptea eu făceam taxi ca să-mi suplinesc veniturile. Pe lângă faptul că eram actor, făceam și taximetrie. Dar mă bucur că lucrurile au fost cum au fost în viața mea.

Garantez pe faptul că nu v-ați fi gândit, când erați la vârsta copilăriei, că o să bucurați milioane de copii atunci când creșteți „mare”. Ce se visa în vremea copilăriei Sebastian Lupu?

Să fiu ceea ce sunt acum un om și anume un om al oamenilor. Visam să fiu de folos oamenilor. Am vrut să mă fac preot, tot o profesie în slujba oamenilor. Ce mai știam, era faptul că-mi doream să devin un om frumos. Dacă am reușit, asta să-mi spună lumea. Zâmbetele, în schimb, pe care le primesc pe stradă, cam asta îmi spun. N-am visat să fiu doctor, pilot, ci visam să fiu foarte bun în ceea ce fac.

Care sunt cele mai dragi amintiri de acasă?

Îmi aduc aminte de prietenii mei cu care mă jucam în fiecare zi, până noaptea târziu. Îmi aduc aminte de colegii mei de școală pe care îi păcăleam, dar îi păcăleam frumos, jucăuș. Amintirile cu aceștia îmi sunt dragi. Poate o să par lipsit de imaginație, dar momentele împreună au fost frumoase. Mi-e dor și de casa de la țară unde plantam legume, creșteam animale pe perioada verii. Din nou spun, simt nostalgie extraordinară când mă gândesc la aceste clipe mărunte, poate, pentru unii. Mă gândesc și la familia mea pe care o am și acum, în afară de tatăl meu care va ocupa un loc special în inima mea, indiferent. El va fi veșnic eroul meu.

Ce rol a avut familia în alegerea studiilor, și apoi a meseriei?

N-am avut piedici. Am spus că am vrut să mă fac preot și eram încurajat pe ambele părți. Faptul că n-am avut piedici, a avut un rol hotărâtor în ceea ce am vrut să fac. Eu, de exemplu, nu mi-am influențat copiii. Eu nu am fost influențat, ci susținut cum am făcut la rândul meu cu copiii mei. Poate să-i arate un părinte copilului său variante, poate să-l sfătuiască, dar nu-i poate impune.

Aveți o listă impresionantă de roluri pe scena teatrului românesc, dar vă amintiți cum au fost primii ani în care ați început să lucrați în domeniu? Ce sentimente v-au încercat?

Da, îmi aduc aminte de începuturi, de stângăcii care sunt inerente. Nu există un actor să fie perfect. Dar sentimentele de atunci erau super pozitive. Aveam impresia că sunt împăratul lumii, sunt magicianul. Mă uit cu drag la Sebastian Lupu, cel de la începuturi, și râd. Însă, știu că a ales drumul bun. Modul în care a evoluat a fost unul sănătos, fără compromisuri, fără să calce pe alocuri în meserie. Dacă aș fi din nou tânăr, aș repeta și greșelile. Deși au fost dureroase unele și urâte, îmi provoacă un mare drag, deși, pe vremea aceea, erau niște tragedii.

Apropo de începuturi și domeniul artei, tot în timpul facultății, când vă perfecționați în această arie,  ați cunoscut-o și pe soția dumneavoastră. Cât a contat să vă găsiți partenera care vă înțelege programul, munca și mai mult de atât, împarte aceleași visuri?

Eu nu știu să fiu actor fără ea. Eu nici nu îmi pot închipui această meserie fără soția mea, Mirela. Eram amândoi studenți, eram în facultate. Din anul I până în anul al IV-lea am lucrat împreună, deși noi abia din al treilea an am devenit un cuplu. Cât de important acest lucru?! Este ideal. Este capital. Chiar dacă ea nu era actriță, cred că e foarte capital ca partenera să îți înțeleagă meseria. Atât timp cât  există pericol de gelozie artistică, poate să îți strice o căsnicie întreagă. La noi, uite, nu a existat vreodată. Există o înțelegere desăvârșită între noi și ca să revin la întrebare, eu nu știu cum e să nu fie împreună cu Mirela. Nici nu îmi pot închipui această meserie fără ea, mă repet.

Ce dorință arzătoare mai poartă Sebastian Lupu în inimă?

Nu are. Nu și le-a identificat. Visul meu este să fiu în căutare de alte vise, de a descoperi alte tărâmuri ale artei sau ale vieții noastre de zi cu zi. Este un proverb care-mi place tare mult: „chiar dacă aș ști că mor mâine, în seara asta tot aș învăța câte ceva”. Așadar, nu am un vis neapărat, dar sunt convins că vor apărea. Visul meu este să fiu deschis la noile visuri.

Începutul, desfășurarea, efectele și deznodământul Primului Război Mondial (1914-1918) au consumat tone de hârtie și litri de cerneală pentru lucrările scrise în jurul acestei conflagrații majore. Deși războiul a fost, de-a lungul anilor, explicat și relatat prin milioane de cuvinte, ele nu sunt suficiente pentru a explica ce a însemnat cu adevărat Marele Război și ce învățăminte trebuie trase în urma lui și a celui care a urmat, în 1939. Însă copiii, în marea lor înțelepciune și inocență, au reușit să ilustreze o altfel de lecție de istorie, în urma căreia optimismul a fost numitorul comun. Această lecție de istorie s-a concretizat într-un număr mare de desene, care au făcut obiectul unei microexpoziții, găzduite de către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

„România în Marele Război, prin ochii tinerilor artiști” a fost vernisată la finele acestei săptămâni, când au fost prezentate lucrările elevilor de gimnaziu. Copiii, care – surprinzător – nu provin din școli de arte, au dat frâu liber imaginației și și-au exprimat viziunea asupra războiului, plăsmuită cu ajutorul informațiilor profesorilor, ale muzeografilor și al vizitării expoziției MNIR, „România în Marele Război”.

Micii artiști care au oferit un altfel de lecție de istorie despre Marele Război

Elevii, provenind din școlile gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” și Nr. 119, au participat la proiect în urma unui parteneriat între cele două instituții de învățământ și MNIR.

„A fost o temă grea pentru ei și dificil de abordat, dar m-a uimit cât au putut să fie de creativi și cu ce sentiment au putut să realizeze aceste lucrări. Nu este portretizată atât de mult suferința, cât optimismul. Ei au lucrat la școală, unde am putut să îi coordonez, am și discutat, ca să vedem ce au înțeles. Și-au completat cunoștințele de la clasă cu aceste activități extra-curriculare”, a explicat profesorul Claudia Gheorghie, pentru Matricea Românească.

Mă bucur că trăiesc aici, sunt mândră că sunt româncă. Admir multe lucruri  bune la România, mai ales pentru că suntem autentici

Veselia și seninătatea sufletului de copil au reprezentat tușa principală a desenelor și picturilor expuse, ele fiind și dovada unei inteligențe creative. Am stat de vorbă cu o elevă sclipitoare, în vârstă de 13 ani, care a realizat portretul unui soldat român. Însă, viziunea acestui pui de om asupra războiului este copleșitoare.

Soldatul român, desenat de către Cătălina Ifrim (13 ani)

„Nu pot să spun că văd războiul ca pe o metodă de a remedia problemele pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi, dar pot spune că e o armă a neînțelegerii. Prin război, oamenii au găsit singura rezolvare, singura «ușiță» către o lume mai bună. Dar nu sunt de acord cu acest lucru. (…) Din păcate, oamenii, în momentul față, sunt pregătiți din punct de vedere psihic, de un al Treilea Război Mondial, deși în contemporan ar putea exista alte variante pentru a fi remediate diferențele politice. Despre România, pot spune că are și puncte bune, și puncte slabe. Mă bucur că trăiesc aici, sunt mândră că sunt româncă. Admir multe lucruri bune la România, mai ales pentru că suntem autentici, pentru că ne-am păstrat sufletul și pentru că tradiția încă rămâne”,  a spus Cătălina Ifrim, de la Școala Nr. 119.

În aproape fiecare lucrare este transmis sentimentul de speranță

La convingerile Cătălinei se aliniază și colega sa de proiect, Theodora Pîrvuleț (14 ani), de la Școala „Grigorie Ghica Voievod”, care consideră că, deși războaiele au trecut și au schimbat viețile noastre, „trebuie să mergem înainte și să avem grijă să nu se mai repete” un astfel de eveniment tragic.

Tema a fost aceea de a exprima viziunea asupra ororilor războiului, dar culorile vii ale desenelor, respectiv personajele creionate de către elevi însumează un optimism demn de luat exemplu, așa cum a subliniat curatorul expoziției, Andreea Bîrzu, muzeograf al MNIR.

„Ei încă sunt copii, au o vedere senină asupra lumii și asupra evenimentelor istorice care s-au petrecut, chiar dacă vorbim despre astfel de evenimente sângeroase, violente. Se văd clar seninătatea și bucuria de a trăi viața. Sunt lucruri care se observă, începând de la cromatica lucrărilor, până la subiectele abordate. În aproape fiecare lucrare este transmis sentimentul de speranță”.

Microexpoziția „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști” poate fi vizitată până în 3 aprilie, la Muzeul Național de Istorie a României.

Profesoarele Claudia Gheorghie (stânga) și Cristiana Banu, alături de muzeograful Andreea Bîrzu (dreapta)