Tag

Educația

Sistemul educațional este mult mai bogat odată cu implicarea nefragmentată a educatoarei Florentina Romanescu. Dascăl premiat Merito în acest an școlar, formează caractere frumoase și își asumă responsabilitatea cu inima deschisă față de cele mai nobile suflete, copiii.

De peste trei decenii se află printre ei. În mijlocul lor, crede că tărie că se simte cel mai bine. Se menține vie datorită profesiei alese. Ceea ce face reprezintă motorul unei vieți încărcate doar cu gânduri senine și pozitive. Găsește zilnic resurse pentru a contribui la o viață cât mai calitativă a copiilor. Se îngrijește cu dragoste de ei, îi educă cu blândețe și-i învață să transforme bucuriile mici în bucurii mari pentru sufletul lor. Să o cunoaștem!

 

 

Să facem un exercițiu: cum e Florentina-omul? Cum e Florentina-omul de la catedră?

Florentina – omul este sensibilă, emotivă, uneori anxioasă, energică, dornică de perfecționare, punctuală, repezită, protectoare, generoasă, sinceră și cu  o mare încredere în oameni.

Florentina – omul de la catedră (în Step nu există catedră, totul este de la egal la egal), educatoarea este curioasă, neliniștită, este tot timpul în căutare de idei de a face lucrurile  interesante pentru copii, nu aleargă după  hârtii, diplome, lucrează în echipă, tratează cu respect copiii și părinții și pe fiecare membru al grădiniței, se frământă pentru fiecare copil, spune îmi pare rău, își ține promisiunile făcute.\

 

Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dvs.?

Eu am crescut într-o familie de oameni simpli care cumpărau cărți (cele bune care se obțineau greu) și nu mi-a lipsit nicio carte în toți anii de școală. Adormeam, mică fiind, pe poezia lui  George Coșbuc, ,,Mama” pe care mi-o recita tata și pe care nu am uitat-o nici astăzi. (Care Floruța să ți-o spun, zicea tata! Și George nu mai vine, răspundeam eu!)

Am plecat cu respectul pentru muncă și profesie, m-au educat să fiu un om responsabil și corect, mi-au zis că totul se obține prin muncă și eu am văzut pe pielea mea acest lucru;  tot ceea ce am obținut a fost cu efort, nopți nedormite și muncit peste program.

 

De unde pasiunea și dragostea sinceră pentru copii?

Sunt copil unic și toată copilăria mea am tânjit după un frate sau o soră, îmi plăcea să am grijă de verișorii mai mici, finii și copiii de pe stradă, am suferit chiar dacă am fost înconjurată de dragostea și atenția tuturor, îmi lipsea  cu cine să vorbesc, să  mă consult,  să fac șotii, nu că n-aș fi făcut, dar cred că au alt farmec în doi. Și acum îmi este greu…

La școală, în vacanțe, îmi făceam cataloage și ascultam și puneam note. Eram fascinată de doamna mea învățătoare, Valentina Buzoi, eram prima  ei generație și știam că a fost șefă de promoție. Mi-am iubit dascălii, doamna mea educatoare cu care am avut ocazia să fim colege, nu de grădiniță, a venit în grupa mea și le povestea copiilor mei cum am fost eu, stăteau toți cu ochii mari și atenți fascinați de ceea ce povestea despre doamna lor când a fost la grădiniță.

 

Ce se visa să devină micuța Florentina? Cât de des vă închipuiați că sunteți în fața copiilor și le predați, ori le citeați povești?

Am frânturi de amintiri din copilăria timpurie, dar știu sigur că îmi doream tare mult o profesie legată de copii și cărți. De citit, exersam în fața păpușilor și cu cei mai mici cu care mă jucam.

 

 

Ce fel de copilărie ați avut? Sunteți singura din familie care a ales meseria aceasta?

Am avut o copilărie  senină și lipsită de grijă cu părinți implicați care aveau încredere în mine. Părinții mei proveneau din familii numeroase, șase, respectiv opt frați, poate, și de aceea au ales să fiu doar eu. Și-au ajutat frații să își termine școlile, în casă eram mereu cu o mătușă sau un unchi care trebuiau să mă ia de la creșă, cămin,  atunci când nu puteau ai mei și eram tare răsfățată, dar ascultătoare de altfel. Am o singură mătușă, sora mamei care a fost educatoare și cu care, la începutul carierei mele, mă consultam și o fac și acum, când vorbim la telefon,  o vedeam cum își  pregătea  materialele, cum învăța pentru examene. Mi se părea fascinantă munca ei, era educatoare într-un sat și îmi plăcea atmosfera unei grădinițe cu toate lucrurile în miniatură.

 

Ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiți la începuturile carierei?  

Primul meu de învățâmânt a fost la o casă de copii, Casa de Copii cu Deficiențe, unde plângeam în fiecare zi când vedeam copiii aceea neajutorați, ai nimănui, veșnic flămânzi cu nasul murdar, tunși zero și pictați cu albastru de metil peste tot. M-am îndrăgostit iremediabil de un pici blond cu ochi albaștri, ca un înger, Cristian, căruia i-am oferit toată grija și iubirea mea. Îl aduceam acasă, îl vizitam la spital, căci în urma unei neglijențe, a fost opărit de o infirmieră. Îi spuneau ,,Mototolul lui d-na Flori.” Acolo am înțeles că nu poți face această profesie dacă nu iubești copiii, era atâta nevoie de iubire acolo și  personalului nedidactic îi lipsea acest lucru. Am avut sentimentul acela de  durere și neputință, la vremea aceea, că nu am putut schimba mentalitatea celor care lucrau acolo. Eu și colege mele educatoare, cât am lucrat acolo, le-am oferit toată  dragostea .

 

Din ce an vă aflați printre copii?

Din anul 1990.

 

Ce înseamnă a fi educator? Ce înseamnă să fii educator Stepy By Step?

Pentru mine, a fi educatoare, este o bucurie, este cea mai nobilă profesie din lume. Nu cred că te poți încărca cu energie, tinerețe, frumusețe decât în mijlocul copiilor. Chiar dacă te simți stors de energie, dar nu din cauza lor, ci a comisiilor, hârtiilor care, după umila mea părere, au fost introduse pentru a ne bloca creativitatea.  Eu așa simt.  Copiii sunt cei care te împing să înveți zi de zi. Pentru că ei au o mulțime de întrebări care așteaptă răspuns. Ce înseamnă…. ? mi se pune întrebarea aceasta zilnic.

Să fiu educatoare Step by Step a fost o alegere. Mi-a plăcut tare când am vizitat această grădiniță. Veneam după ani și ani de învățământ tradițional, unde nu m-aș mai întoarce niciodată. O educatoare step by step respectă diversitatea, face  individualizare și promovează principiile democratice în educația copiilor. Copiii nu sunt puși în situația de a concura, jocurile sunt de cooperare, evaluarea  este continuă, copilul învață prin descoperire și interacționează mult cu mediul, iar familia și comunitatea sunt încurajate să fie parte din acest proces. Consider că relația cu părintele este cea mai importantă și ne diferențiază de tradițional. Părintele este partenerul nostru egal în educație și participă la activități ca voluntar, în sala de grupă, este prezent la venirea și plecarea copilului. Întâlnirile cu părinții sunt interactive și au tematici diverse.

 

 

Care este povestea Step by Step? Cum ați ajuns să fiți unul dintre pedagogii care implementează această metodă? Povestiți-mi în câteva idei despre perfecționarea dvs. pe această alternativă educațională.

Totul a început în anul 2004, pe când lucram la Grădinița Armatei din Tulcea, ca educatoare, apoi ca director și care în urma reorganizării, a restructurării armatei s-a  considerat că trebuie desființate niște funcții și au ales grădinița care avea foarte mulți copii pentru două grupe. Probabil, a fost inspectoratul  școlar  care nu a dorit să ne preia și așa s-a distrus o unitate de învățământ. A fost o suferință pentru mine, dar și un pas înainte în activitatea mea.

M-am trezit pe 4 octombrie, după începerea anului școlar, în aer. Sigur că loc liber era la o creșă ce aparținea atunci de Grădinița cu PP nr. 3 Step by Step. Așa am început călătoria cunoașterii acestei alternative educaționale. Eram fascinată de grădiniță, de mediul educațional, de cadrele didactice, de atmosfera caldă și primitoare, de munca de echipă.  Am urmat  toate module de formare cu oameni de excepție ai Centrului Step by Step: doamna director executiv – Carmen Lică, Ioana Herseni, Carmen Anghelescu, Cristiana Boca, dar și colege formatoare din grădinița model de training din vremea aceea: doamna director Ana Pantea, Marilena Peiciu, Ghenciu Agafia, Caramilea Elisabeta, Porfiriu Daniela.

După ce am urmat modulele de step, am participat la concursul de titularizare și din anul 2007 sunt profesor  titular în această grădiniță.

 

Preșcolarii cresc armonios și în echilibru alături de dvs. sub îndrumarea Step by Step. De ce să se îndrepte părinții către această alternativă?

Așa înclin să cred, mă onorează și mă obligă acest lucru. Mi s-a confirmat încă o dată că mă iubesc copiii, părinții mă respectă și că facem o echipă bună împreună. Părinții caută omul din instituție, nu instituția în sine, pe de o parte.

Pe de altă parte, suntem o grădiniță cu tradiție, cu valori cu rezultate deosebite, în centrul orașului, cu o curte generoasă cu clase frumoase, cu o echipă de oameni care sunt într-o formare profesională continuă și care tratează părinții ca parteneri egali în educație. Părinții vorbesc în parc despre ceea ce se întâmplă la grădiniță și compară. Dacă au avut un copil, îl aduc aduc și pe al doilea, al treilea, chiar vin cu prieteni, rude. Am impresia că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Rezultatele copiilor din grădinița noastră, la ciclul primar și gimnazial, ne situează pe primele locuri.

 

Pe ce principii se bazează această alternativă? Cu ce este diferit sistemul acesta față de cel tradițional?

Educația individualizată.  În alternativa Step by Step cadrele didactice caută să se asigure că orice copil achiziționează și dezvoltă aptitudini fizice, cognitive, emoționale, etico-morale, artistice, teoretice, sociale și practice pentru a participa la o societate democratică.

Cooperarea și colaborarea au drept scop verificarea demersurilor și experiențelor individuale de descoperire a lumii și valorizarea lor. Predarea este orientată în funcție de necesitățile copilului. Învățărea se produce prin descoperire, acceptându-se și încurajându-se moduri personale de-a înainta în formarea deprinderilor și în cunoaștere (exemple: scrisul cu mâna stângă, moduri individuale de exprimare și cunoaștere, încurajarea experimentelor de descoperire, etc)

În alternativa Step by Step, învățarea se face în ritmul propriu al copilului. Când e vorba de ritmul de dezvoltare al copiilor, este esențială respectarea stadiului individual al dezvoltării fiecărui copil, al atenției de care e capabil fiecare copil pentru achiziția corectă, și înțelegerea completă a sarcinilor și a modalităților de rezolvare a lor.

Individualizarea este facilitată și de organizarea clasei în centre de activitate. Step by Step îl încurajează pe copil a învăța și a înțelege.

 

Centrele de activitate

Organizarea sălii de grupă sau clasă Step by Step este un element esențial în individualizarea educației. Copiii învață în Centre de activitate – zone delimitate ale sălii, dotate cu material didactic specific fiecărei activități, în care un număr mic de copii rezolvă, individual sau în grup, sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare. Într-o clasă, există un centru de Alfabetizare / de Știință, de Matematică, de Artă (și centru de Audiții) de Construcții, Nisip și apă. Există aici un ,,Scaun al Autorului” pe care fiecare copil devine personajul principal, locul de unde își prezintă ideile și rezultatele și, apoi, le discută cu ceilalți, primind observațiile și sugestiile acestora.

 

Participarea părinților

Alternativa Step by Step consideră părinții ca primii educatori  ai copilului, parte din procesul de învățare. Părinții sunt invitați să participe efectiv la grupă, la procesul de educație în colaborare cu cadrul didactic. Prezența unui părinte un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator. Proiectele tematice în care un părinte aduce elemente din sfera lui de activitate îl transformă în personaj principal în educație.  Învâțământul tradițional desparte principial educația școlară de cea din familie, părinții fiind simpli supraveghetori ai îndeplinirii lecțiilor și se comunică doar rezultatele unor evaluări – adesea din perspectivă unilaterală.

 

Formarea continuă

Centrul Step by Step oferă periodic sesiuni de formare și perfecționare pentru cei implicați în acest proces: în primul rând, cadrelor didactice, dar și directorilor, inspectorilor și părinților. Centrul Step by Step acordă asistență tehnică permanentă școlilor, cadrelor didactice și părinților din alternativa Step by Step.

 

 

Învață altceva copilul față decât ar învăța într-o clasă obișnuită?

Urmăm  aceeași programă, doar că diferența constă în metoda de formare a acestora care derivă din principiile Step by Step. Cu toate că stilul de lucru într-o clasă Step by Step pare mai tolerant, democratic  având în centru motivarea copilului pentru descoperire, cultivarea responsabilității personale și a capacității de-a decide, insuflăm valori copiilor ca: încrederea în sine și încrederea în propriul talent, curiozitatea, ascultarea, gândirea critică, expresia de sine, creativitatea, respectarea diversității, bucuria și responsabilitatea.

 

Se spune că ce sădești, culegi. Evident că munca, pasiunea și efortul și-au spus cuvântul și s-au făcut vizibile. Ce le transmiteți tuturor generațiilor pe care le-ați avut și copiilor?

Fiecărei generații în parte, le-am transmis cu sufletul, ochii și brațele, cât sunt de importanți pentru mine, la momentul respectiv. I-am iubit ca pe copilul meu, mai mult timp am petrecut cu ei, decât cu fiul meu, chiar și numele – l-am ales după unul dintre copii. Fiecare are loc lui în inima mea și chiar dacă m-au uitat, (primele generații, poate,  dar nu contează, eu îmi aduc aminte de fiecare, le mai țin minte și numele în proporție de 80%, și anul. Știu că au crescut frumos, sunt mândră de ei, sper să fi contribuit și eu la formarea lor ca oameni și le mulțumesc pentru toți acești ani. Ei m-au ales să le fiu educatoare, am crescut și am învățat împreună, m-au provocat să fiu mai bună ca ieri și să mă schimb eu cu fiecare generație.

,,Aș vrea să nu uite să viseze, să nu renunțe de la primul obstacol, să își  asculte inima și să își  facă  părinții, mândri de ei… Dar cel mai important este ca ei să fie mândri de realizările lor, convinși că au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a reuși, că au fost și sunt corecți, inimoși și buni pentru a aduce o schimbare în bine în lume.

Mulțumesc, copiii mei, pentru momentele speciale petrecute împreună, pentru surprizele făcute, pentru că m-ați lăsat să intru în mintea și în sufletul vostru, pentru că am copilărit alături de voi, am râs, am plâns, ne-am susținut, ne-am încurajat, ne-am jucat, am descoperit, am învățat, am evoluat!”

 

 

 

Secolul al XIX-lea reprezintă perioada marilor prefaceri ale societății românești, când aceasta se îndreaptă cu pași mari către civilizația occidentală și își stabilește fundamentele propriei culturi. Între cei care au contribuit la aceste realizări se numără numeroase personalități politice și culturale, dar și unii reprezentanți ai mediului ecleziastic, a căror memorie este astăzi din păcate lăsată în uitare: frații Neofit (1803/1808-1884) și Filaret Scriban (1811-1873).

 

Născuți în familia unui preot din satul Burdujeni, în județul Suceava, cei doi au rămas orfani de tineri, fiind nevoiți să-și câștige traiul prin propria muncă. Autodidacți convinși, au folosit orele rămase pentru a se dedica studiului, în condiții mai mult decât dificile, așa cum arăta unul dintre biografii lui Filaret Scriban, Constantin Erbiceanu: „învăța lecțiile nu ziua, căci era slugă, ci noaptea, şi nu la lumânare, căci nimeni nu îi da, ci suindu-se în spatele caselor mănăstirii pe niște stânjeni de lemn, la lumina lunii”.

 

Au primit numele Scriban datorită erudiției lor

Efortul și talentul lor pentru studiu nu au rămas nerăsplătite, cei doi fiind remarcați de către mitropolitul moldovean Veniamin Costachi (1803-1842), care i-a trimis să studieze, ca bursieri, la Gimnaziul Vasilian din Iași, devenit ulterior, din 1835, Academia Mihăileană, prima instituție de învățământ superior din Moldova. Aici își vor primi cei doi numele de Scriban, dat de un profesor impresionat de dragostea lor pentru carte, transpusă în vastele cunoștințe dobândite: amândoi vorbeau limbile franceză și rusă, cel mai mare cunoștea limba elină, mezinul latina, și niciuna dintre disciplinele umaniste și teologice nu le era străină.

Drumurile fraților s-au despărțit pentru o vreme la anul 1839, când Filaret a fost trimis de către mitropolitul Veniamin la Kiev, ca bursier al Academiei Duhovnicești înființate de ierarhul de origine română Petru Movilă, cea mai prestigioasă instituție de învățământ teologic superior a epocii. A absolvit cursurile acesteia în doar doi ani, devenind primul român care a obținut titlul de „magistru în teologie”. Tot aici a ales să intre în viața monahală, fiind călugărit chiar de către mitropolitul Kievului, Filaret Amfiteatrovici – a cărui apreciere pentru tânărul teolog român se oglindește în faptul că i-a dat numele său de călugărie. În această perioadă, Neofit Scriban, care se călugărise mai înainte, lua calea Bucureștilor, la îndemnul profesorului său, Eftimie Murgu, urmând cursuri la școala de la Sfântul Sava și revenind apoi la Iași, unde a fost numit predicator și catehet la Mitropolie.

 

“Educația este cauza progresului sau eşecului unui nații”

După întoarcerea în țară a lui Filaret, frații Scriban s-au implicat activ în reorganizarea învățământului din Moldova, fiind conștienți, așa cum spunea Neofit, că educația reprezintă principala cauză a „propășirii sau căderii unei nații”. Amândoi au activat ca profesori pentru mai multe discipline, directori de școli și rectori ai Seminarului înființat de către mitropolitul Veniamin la mănăstirea Socola. De asemenea, ei au elaborat noi regulamente, au editat manuale și traduceri, promovând la rându-le tineri merituoși, precum viitorul episcop de Roman, Melchisedec Ștefănescu, și punând astfel bazele învățământului teologic superior în Moldova, ce s-a concretizat, la anul 1860, prin înființarea Facultății de Teologie din Iași, prima din Principate, unde Filaret a fost profesor.

2

Spiritul constructiv și reformator al celor doi frați, deveniți arhierei-titulari de Stavropoleos, respectiv Edessa, le-a adus și numeroase neplăceri, aceștia fiind persecutați sub acuzațiile false de rusofilie – în cazul lui Filaret, iar în cazul lui Neofit de idei progresiste [precum citirea lui Voltaire sau (sic!) cântatul la vioară] – și obligați pentru o perioadă să părăsească Iașiul. Însă caracterul lor demn, constant, datorită căruia își câștigaseră numeroși prieteni printre personalitățile vremii, precum mitropolitul Sofronie Miclescu, domnitorul Grigore al V-lea Ghica, principele Alexandru Scarlat Sturdza sau Gheorghe Asachi, le-a permis să treacă și peste această perioadă de exil, cei doi revenind în viața publică ieșeană la momentul potrivit pentru a sprijini înfăptuirea celei mai importante realizări românești din secolul al XIX-lea: Unirea Principatelor.

 

Cum înțelegeau Scribanii sa fie patrioți

Din proprie inițiativă, frații Scriban au cerut să fie aleși deputați din partea clerului moldovean în Divanul ad-hoc (1857), unde au pledat constant pentru unire și independență. De asemenea, mica lor proprietate de lângă mănăstirea Socola a devenit locul întrunirilor secrete ale membrilor comitetului unionist, precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri ori Costache Negri. Pe lângă acestea, cei doi au sprijinit cauza Unirii prin mai multe articole și publicații, atât în țară cât și în străinătate, iar Neofit a fost cel care a înmânat protestul unioniștilor moldoveni membrilor Comisiei europene aflați la București. Tot lui i se datorează unul dintre primele articole dedicate Unirii: „Salutare României la 1859, ianuarie 24”, apărut în ziarul Steaua Dunării.

Patriotismul incontestabil al fraților Scriban s-a regăsit și în atașamentul lor neclintit față de Biserică, cei doi având o viziune clară a rolului acesteia în societatea românească și apărând-o, cu prețul propriei situații, în fața amestecurilor nejustificate ale puterii de stat, care dorea să se impună în alegerea episcopilor, în cadrul „luptei pentru canonicitate”, anticipând corect efectele nefaste ale secularizării.

Cei doi episcopi, care își dorm somnul de veci în biserica pe care au ctitorit-o în satul lor natal, Burdujeni, merită să fie amintiți ca modele de educație, de conștiință a datoriei și atașament față de propriile crezuri, ei reprezentând un aspect important al contribuției mediului ecleziastic la formarea națiunii române moderne.


Frații Neofit şi Filaret Scriban: doi autodidacți care au ajuns mari cărturari și reformatori ai învățământului. „Învăța lecțiile nu ziua, căci era slugă, ci noaptea, şi nu la lumânare, căci nimeni nu îi da"

25 septembrie 2019 |
Secolul al XIX-lea reprezintă perioada marilor prefaceri ale societății românești, când aceasta se îndreaptă cu pași mari către civilizația occidentală și își stabilește fundamentele propriei culturi. Între cei care au contribuit la aceste realizări...