Frații Neofit şi Filaret Scriban: doi autodidacți care au ajuns mari cărturari și reformatori ai învățământului. „Învăța lecțiile nu ziua, căci era slugă, ci noaptea, şi nu la lumânare, căci nimeni nu îi da”
Secolul al XIX-lea reprezintă perioada marilor prefaceri ale societății românești, când aceasta se îndreaptă cu pași mari către civilizația occidentală și își stabilește fundamentele propriei culturi. Între cei care au contribuit la aceste realizări se numără numeroase personalități politice și culturale, dar și unii reprezentanți ai mediului ecleziastic, a căror memorie este astăzi din păcate lăsată în uitare: frații Neofit (1803/1808-1884) și Filaret Scriban (1811-1873).
Născuți în familia unui preot din satul Burdujeni, în județul Suceava, cei doi au rămas orfani de tineri, fiind nevoiți să-și câștige traiul prin propria muncă. Autodidacți convinși, au folosit orele rămase pentru a se dedica studiului, în condiții mai mult decât dificile, așa cum arăta unul dintre biografii lui Filaret Scriban, Constantin Erbiceanu: „învăța lecțiile nu ziua, căci era slugă, ci noaptea, şi nu la lumânare, căci nimeni nu îi da, ci suindu-se în spatele caselor mănăstirii pe niște stânjeni de lemn, la lumina lunii”.
Au primit numele Scriban datorită erudiției lor
Efortul și talentul lor pentru studiu nu au rămas nerăsplătite, cei doi fiind remarcați de către mitropolitul moldovean Veniamin Costachi (1803-1842), care i-a trimis să studieze, ca bursieri, la Gimnaziul Vasilian din Iași, devenit ulterior, din 1835, Academia Mihăileană, prima instituție de învățământ superior din Moldova. Aici își vor primi cei doi numele de Scriban, dat de un profesor impresionat de dragostea lor pentru carte, transpusă în vastele cunoștințe dobândite: amândoi vorbeau limbile franceză și rusă, cel mai mare cunoștea limba elină, mezinul latina, și niciuna dintre disciplinele umaniste și teologice nu le era străină.
Drumurile fraților s-au despărțit pentru o vreme la anul 1839, când Filaret a fost trimis de către mitropolitul Veniamin la Kiev, ca bursier al Academiei Duhovnicești înființate de ierarhul de origine română Petru Movilă, cea mai prestigioasă instituție de învățământ teologic superior a epocii. A absolvit cursurile acesteia în doar doi ani, devenind primul român care a obținut titlul de „magistru în teologie”. Tot aici a ales să intre în viața monahală, fiind călugărit chiar de către mitropolitul Kievului, Filaret Amfiteatrovici – a cărui apreciere pentru tânărul teolog român se oglindește în faptul că i-a dat numele său de călugărie. În această perioadă, Neofit Scriban, care se călugărise mai înainte, lua calea Bucureștilor, la îndemnul profesorului său, Eftimie Murgu, urmând cursuri la școala de la Sfântul Sava și revenind apoi la Iași, unde a fost numit predicator și catehet la Mitropolie.
„Educația este cauza progresului sau eşecului unui nații”
După întoarcerea în țară a lui Filaret, frații Scriban s-au implicat activ în reorganizarea învățământului din Moldova, fiind conștienți, așa cum spunea Neofit, că educația reprezintă principala cauză a „propășirii sau căderii unei nații”. Amândoi au activat ca profesori pentru mai multe discipline, directori de școli și rectori ai Seminarului înființat de către mitropolitul Veniamin la mănăstirea Socola. De asemenea, ei au elaborat noi regulamente, au editat manuale și traduceri, promovând la rându-le tineri merituoși, precum viitorul episcop de Roman, Melchisedec Ștefănescu, și punând astfel bazele învățământului teologic superior în Moldova, ce s-a concretizat, la anul 1860, prin înființarea Facultății de Teologie din Iași, prima din Principate, unde Filaret a fost profesor.
Spiritul constructiv și reformator al celor doi frați, deveniți arhierei-titulari de Stavropoleos, respectiv Edessa, le-a adus și numeroase neplăceri, aceștia fiind persecutați sub acuzațiile false de rusofilie – în cazul lui Filaret, iar în cazul lui Neofit de idei progresiste [precum citirea lui Voltaire sau (sic!) cântatul la vioară] – și obligați pentru o perioadă să părăsească Iașiul. Însă caracterul lor demn, constant, datorită căruia își câștigaseră numeroși prieteni printre personalitățile vremii, precum mitropolitul Sofronie Miclescu, domnitorul Grigore al V-lea Ghica, principele Alexandru Scarlat Sturdza sau Gheorghe Asachi, le-a permis să treacă și peste această perioadă de exil, cei doi revenind în viața publică ieșeană la momentul potrivit pentru a sprijini înfăptuirea celei mai importante realizări românești din secolul al XIX-lea: Unirea Principatelor.
Cum înțelegeau Scribanii sa fie patrioți
Din proprie inițiativă, frații Scriban au cerut să fie aleși deputați din partea clerului moldovean în Divanul ad-hoc (1857), unde au pledat constant pentru unire și independență. De asemenea, mica lor proprietate de lângă mănăstirea Socola a devenit locul întrunirilor secrete ale membrilor comitetului unionist, precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri ori Costache Negri. Pe lângă acestea, cei doi au sprijinit cauza Unirii prin mai multe articole și publicații, atât în țară cât și în străinătate, iar Neofit a fost cel care a înmânat protestul unioniștilor moldoveni membrilor Comisiei europene aflați la București. Tot lui i se datorează unul dintre primele articole dedicate Unirii: „Salutare României la 1859, ianuarie 24”, apărut în ziarul Steaua Dunării.
Patriotismul incontestabil al fraților Scriban s-a regăsit și în atașamentul lor neclintit față de Biserică, cei doi având o viziune clară a rolului acesteia în societatea românească și apărând-o, cu prețul propriei situații, în fața amestecurilor nejustificate ale puterii de stat, care dorea să se impună în alegerea episcopilor, în cadrul „luptei pentru canonicitate”, anticipând corect efectele nefaste ale secularizării.
Cei doi episcopi, care își dorm somnul de veci în biserica pe care au ctitorit-o în satul lor natal, Burdujeni, merită să fie amintiți ca modele de educație, de conștiință a datoriei și atașament față de propriile crezuri, ei reprezentând un aspect important al contribuției mediului ecleziastic la formarea națiunii române moderne.
Damian Anfile
Ultimele postari ale lui Damian Anfile (vezi toate)
- Cine a fost Burebista? A unificat pe toți geto-dacii, s-a luptat cu celții și a intervenit în politica Romei. Principiile lui: mult antrenament, deloc alcool, multă disciplină - 20-02-2020
- Dacii și războiul. Cum a fost învins generalul lui Alexandru Macedon într-o luptă cu geto-dacii. Ce legături au avut odrysii și celții cu daco-geții - 14-02-2020
- Ce știm sigur despre daci. Cine vorbește despre ei, de când se aflau pe teritoriul României de azi și cât de numeroși erau. Misterul tăblițelor de la Tărtăria - 04-02-2020
