Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

evocare

Personalitate marcantă pentru cultura română a secolului trecut, Gheorghe T. Kirileanu (1872-1970) dăinuie până astăzi developând la focul mocnit al istoriei un om de sorginte țărănească, plin de gingășie, bunătate și generozitate. Aceste calități se continuă și în omul Kirileanu, nu doar în omul de cultură, cărturarul, bibliofilul Kirileanu, care a trăit 88 de ani și opt luni (cu toate că, în însemnările sale, se teme că va muri la o vârstă cel puțin înjumătățită din totalul anilor săi de viață și de carte) cu iubirea de adevăr istoric în suflet și în spirit. De ce spunem acest lucru?

La Muzeul Literaturii Române a avut loc, miercuri, 3 octombrie, o conferință moderată de către Zamfir Bălan, la care au participat Constantin Bostan și Iordan Datcu, de formaţie literați. Cu deosebită delicatețe, aceştia au conturat un portret biografic și bibliografic, multicolor și multifațetat al lui Kirileanu, utilizând cuvinte precum gingășie, bunătate, generozitate, gentilețe, care nu se regăsesc prea des în discursul uzitat la majoritatea expunerilor publice despre personalitățile luminate ale culturii române de la începuturile ei.

Gheorghe T. Kirileanu, un personaj de excepție al culturii române, de o țărănească noblețe

Discursul blajin al celor doi a aureolat cu virtute încăperea goală, luminată de câțiva invitați de marcă, printre care istoricul Ion Scurtu. Portretul lui Kirileanu nu poate fi lipsit de subiectivism, un subiectivism încărcat de umanitate, o umanitate evocată din plin de cei doi invitați, care s-a întipărit și în biografia iubitorului de carte Kirileanu. Astfel, aflăm că bunicul său – care era preot – a dorit, văzând la el stăruință și sârguință de carte, să-l facă să ia haina și drumul preoției.

Kirileanu, în ciuda unor performanțe școlare bune la examenul de intrare în Seminarul Teologic la Iași, nu a reușit să obţină o bursă care l-ar fi ajutat să se întrețină în perioada studiilor în capitala Moldovei. Pentru a nu-și prejudicia financiar familia și mai mult, din rușine față de părinți, el a plecat de la Iași spre satul natal pe jos, mergând pe jos 2-3 zile, dormind pe prispele oamenilor în drumul său către casă. Cel ce avea să devină editorul manuscriselor lui Ion Creangă a preferat o astfel de abordare a problemei, urmând să meargă la o școală de cântări bisericești, care cumva echivala pentru moment cu destinul urmărit de bunicul său.

Expulzat de la Litere pentru apărarea lui Eminescu

De aici a urmat un periplu plin de povești, inclusiv cea fermecătoare de pe când era student la Litere și a avut neșansa să se întâlnească cu profesorul Aron Densușianu, cel care care spunea că Eminescu inventează cuvinte cum ar fi ”genune”. Kirileanu l-a informat că în sat la el se foloseşte acest cuvânt pentru locuri adânci din apele Bistriței. Densușianu a strâmbat din nas și la examen l-a “trântit” pe tânărul Kirileanu. Astfel, acesta și-a dat singur o sentință intelectuală către altă formare universitară, devenind student la Drept – unde a terminat magna cum laude. De asemenea, în Copou, Gheorghe T. Kirileanu l-a ajutat pe filosoful Petre Andrei să obțină titularizarea la catedra de Filosofie din Iași. Tot el a protestat atunci când, după instalarea regimului Petru Groza la București, statuia lui Titu Maiorescu a fost dată jos atât din Capitală cât și de la Iași. Intelectualul l-a apărat pe Maiorescu atunci când acesta era destituit de vreo ”instanță jurnalistică” care îi “demonstra” nulitatea în critica literară, anulând astfel și meritele sale categorice în cultura română.

Acest personaj, ce se definea ca un junimist de sorginte țărănească, nu a fost un personaj de culise sau din umbră (cu toate că astăzi se află într-un con de umbră), ci un personaj silențios, iubitor de cultură țărănească, de folclor, de carte, așa cum poate ar fi bine să fie conturat un portret complet pentru un erou silențios în pragul Centenarului.

Fără să încheiem într-o notă pesimistă discordantă cu discursul înflăcărat, bonom, ”încărcat de căldură moldovenească” al invitaților, ne-am dori a sărbători astfel de personaje care nu fac sălile pline, care nu mai au operele prin librării, din păcate! (la fel ca invitații, asteptăm republicarea la Editura Rao), dar care călăuzesc cu imaginea şi prin amintirea lor, alte spirite bonome, iubitoare de destine frumoase ce înfloresc cultura română, fie şi printr-o “simplă” floare.

 

Despre Gheorghe T. Kirileanu

Gheorghe T. Kirileanu a fost fiul lui Grigore și al Ioanei Chirileanu. A urmat studiile primare la Școala din Broșteni (1879) și le-a continuat la Școala nr. 1 din Fălticeni. Din 1935 s-a stabilit la Piatra-Neamț, unde în februarie 1956 a donat orașului biblioteca sa de circa 30.000 de volume, cu publicații rare, dintre anii 1630-1960. Colecția de manuscrise a fost donată Bibliotecii Academiei Române. A avertizat asupra risipirii manuscriselor lui Creangă, devenind, din 1906, cu sprijinul lui Titu Maiorescu, cel mai important editor al scrierilor marelui nostru povestitor.

 

Foto deschidere: telemneamt.net

În cele mai grele momente ale istoriei, umorul ne-a salvat de la implozie. Căci, dacă n-ar fi această constatare a absurdului în care trăim şi care ne şicanează adesea viaţa, în sine o expresie a credinţei în Dumnezeu şi în reversibilitatea situaţiei, ce ne-ar mai rămâne? Această atitudine superioară a românului îngenuncheat de Destin şi de Istorie a ieşit la iveală şi pe 28 iunie 1940, când s-a produs anexarea Basarabiei de către URSS.

Episodul a făcut obiectul unei evocări a istoricului Anatol Ţăranu, în cadrul unei conferinţe desfăşurate zilele trecute, la Facultatea de Litere din Bucureşti.

“După anexarea Basarabiei, la 28 iunie 1940, ruşii nu puteau crede câtă varietate de produse exista în Basarabia românească, faţă de ascetismul de la ei. Era o altă lume. (…)

Atunci a avut loc un episod pe cât de ilar, pe atât de sugestiv. Nevestele ofiţerilor ruşi au împânzit Chişinăul şi, văzând în vitrine cămăşi de noapte bogat ţesute, în contrast cu stilul cazon bolşevic, le-au luat de rochii de zi.

A doua zi, toate nevestele ofiţerilor ruşi se plimbau în cămaşă de noapte pe Bulevardul Central din Chişinău. Au râs basarabencele şi toţi românii cu lacrimi…”

Deşi sună azi ca o anecdotă, episodul este unul veridic, consemnat în analele istoriografice de peste Prut, a confirmat şi membra de origine basarabeană a echipei Matricea Românească, Corina Moisei.

S-au convins după câteva zile, cei care aşteptau ruşii, cât de prieteni le-au fost!

„Prietenii” bolşevici au trimis imediat grânele românilor peste Nistru

Cercetătorul Anatol Ţăranu a mai spus că, în pofida primirii entuziaste pe care unii locuitori basarabeni le-au făcut-o ruşilor, adevăratele sentimente ale „eliberatorilor” s-au văzut rapid:

“S-au convins după câteva zile, cei care aşteptau ruşii, cât de prieteni le-au fost!”

Prezent la rândul său la eveniment, istoricul şi diplomatul Vadim Guzun, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, a subliniat că abundenţa din Basarabia, la mijlocul anului 1940, i-a frapat pe ruşi, care au golit repede “cornul abundenţei” româneşti:

“După anexarea din 1940, una dintre primele măsuri ale ruşilor a fost să strângă şi să ducă cerealele peste Nistru”, a precizat Guzun.

evocare



 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează